In opinia mea, batalia pentru colegiul 4 Camera Deputatilor va fi una stransa. Sa ma si explic: din acest colegiu fac parte urmatoarele localitati: Negru Voda, Murfatlar, Ovidiu, Albesti, Amzacea, Baraganu, Castelu, Cerchezu, Comana, Dumbraveni, Mereni si Poarta Alba. La ora actuala, deputat al acestui colegiu este Constantin Chirila, de la PDL. Candidatii pentru colegiul 4 sunt: Radu Babus (USL), Constantin Chirila (ARD), Dumitru Bocai (PPDD) - ma refer la candidatii cu sanse.
Cine sunt ei si ce notoriatate au in zona respectiva?
Radu Babus este un nou intrat in lupta pentru alegerile parlamentare; actualmente este consilier judetean din partea PSD. Este la cel de-al treilea mandat de consilier judetean, iar in administratie este de 11 ani. In plan politic, Babus este presedinte al organizatiei judetene de tineret al PSD si vicepresedinte la nivel national. Conform declaratiei sale de avere, Babus jr. (tatal lui, Radu Babus este director in cadrul Primariei Constanta) nu este sarac; detine mai multe terenuri in Cerchezu (teren agricol), Crisan, jud. Tulcea si Mamaia. De asemenea, are bijuterii, tablouri si icoane dar si timbre, medalii si decoratii in valoare de 22.000 euro. Are calitatea de asociat in 3 societati comerciale si este director general al RAEDPP Constanta. Anul trecut s-a casatorit. El are sustinerea totala a organizatiei PSD Constanta, este apreciat de "greii" Radu Mazare, Nicusor Constantinescu si Nicolae Moga, care ii acorda tot sprijinul si increderea. Pe de alta parte, el are parte de suportul primarilor din Ovidiu (George Scupra) si Murfatlar (Valentin Saghiu), dar si din comunele care au primari liberali sau pesedisti. Este, asadar, un candidat viabil pentru colegiul 4. Ieri, la evenimentul prilejuit de depunerea candidaturilor, Radu Babus a declarat ca vrea sa mearga in Parlamentul Romaniei pentru a aduce bani pentru judetul Constanta. El mai poate miza, de asemenea, pe dorinta oamenilor de a schimba ceva la nivelul clasei politice din Romania; s-ar putea folosi de ideea de majoritate parlamentara de care are nevoie USL pentru a decide pe viitor directia in care se va indrepta Romania. Babus va putea spune in campanie: "Votati-ma, pentru ca impreuna cu ceilalti parlamentari de Constanta sa ne facem vocea auzita in Parlament si sa putem sustine, prin lege, initiativele lui Radu Mazare si Nicusor Constantinescu!" Chiar daca nu are cine stie ce notorietate in mediul rural, poate castiga increderea alegatorilor demonstrand ca liderii USL au incredere in el! E simplu!
Un contracandidat redutabil al lui Radu Babus este deputatul in exercitiu, Constantin Chirila. El are state vechi in cadrul PD Constanta; in perioada 2000-2004 a fost consilier judetean, apoi, pentru mandatul 2004-2008 a fost consilier municipal. In 2008 a castigat colegiul 4 Camera Deputatilor. Actualmente este orimvicepresedinte al PDL Constanta. Chirila s-a nascut la Iasi, unde a urmat liceul si facultatea; este la ora actuala doctor in economie si este expert contabil si evaluator.
In intervalul 2000-2003, a fost director general al societatii Energia SA (situata pe Baba Novac, si care producea mase plastice, cauciuc si exigen tehnic). Chirila spune ca a reusit sa finalizeze procesul de privatizare al acestei societati, insa multi dintre fostii angajati ai societatii il acuza ca, de fapt, a distrus-o. Este greu de spus cum au stat, de fapt, lucrurile - cert este ca, din 2009, Energia SA si-a suspendat activitatea. Insa era la cativa ani dupa ce Chirila plecase de la consucerea societatii. In ceea ce priveste activitatea sa parlamentara, Chirila este cotat drept unul din cei mai prolifici deputati. A avut nu mai putin de 132 de propuneri legislative, 23 de interpelari, 3 motiuni, 20 de luari de cuvant in plen. Chirila este un deputat "avut"; el are 3 terenuri (in jud. Iasi si Dambovita), doua case, ambele in Constanta, este actionar in 5 firme, are conturi in mai multe banci, dar si datorii catre o persoana fizica. Chirila este casatorit si are un baiat.
Cel mai mare inconvenient pentru Chirila este, pe de-o parte, ca structura electoratului din colegiul lui s-a schimbat in ultimii ani. Pe de alta parte, Chirila se "bate" cu Babus (sustinut intens de USL), dar si cu un fost coleg de partid, Dumitru Bocai, care nu va fi un contracandidat convenabil.
Dumitru Bocai candideaza din partea PPDD. El face parte din PD de mai bine de 10 ani. A candidat de trei ori la Primaria Ovidiu si a castigat mandatul 2008-2012. In acest an, a pierdut "la mustata" in fata candidatului PSD, George Scupra. Viata lui in PD Constanta nu a fost tocmai roza; in 2008, in timpul marelui scandal din partid, atunci cand 13 persoane au fost excluse (printre acestea se numara si Constantin Chirila, dar si Tanase Barde), Dumitru Bocai a fost sanctionat prin demiterea din Biroul Permament Judetean. Ulterior, dupa ce Ion Popescu nu a mai fost la conducerea PDL, Bocai a revenit la conducerea BPJ. In calitate de primar al orasului Ovidiu, el spune ca a facut foarte multe pentru localitate. Din pacate pentru el, alegatorii au considerat ca nu a fost suficient de buna activitatea lui, motiv pentru care a pierdut alegerile pentru un nou mandat. Bocai a fost singurul candidat la primariile din judetul Constanta care a fost agresat in timpul campaniei electorale si a ajuns la Urgenta.
Bocai este casatorit de curand, iar nasul lui de cununie este Daniel Buzdugan. In 2009 (nu am gasit o declaratie de avere recenta), Bocai avea un Mercedes (el nu a ascuns niciodata ca este pasionat de masini si ii place sa le schimbe cat se poate de des!) si ceasuri si bijuterii in valoare de 48.000 de euro. De asemenea, imprumutase 25.000 de euro unei persoane fizice. Intre timp, si-a luat un apartament intr-o zona rezidentiala a municipiului Constanta.
In vara acestui an, dupa ce a pierdut alegerile, Bocai a demisionat din PDL, spunand ca nu mai vrea sa faca politica acestui partid. De altfel, el a fost total nemultumit de faptul ca, desi PDL se afla la guvernare, nu l-a ajutat cu fondurile cerute pentru a-si putea concretiza proiectele propuse pentru orasul Ovidiu.
Tot la acel moment, Bocai afirma ca nu exclude posibilitatea de a se inscrie in alt partid politic; credeam ca il va urma pe senatorul Mircea Banias la Partidul Conservator (Bocai l-a sustinut puternic pe Mircea Banias atunci cand a candidat la alegerile parlamentare din 2008), dar a ales un alt drum. Era si normal sa o faca: PC intrase deja in alianta cu PNL, deci facea deja parte din USL, iar Dumitru Bocai nu prea avea ce sa caute acolo. La inceputul lunii octombrie, a devenit membru PPDD cu patalama la mana. El a declarat ca vrea sa candideze pentru colegiul 4, dat fiind faptul ca orasul Ovidiu apartine acestui colegiu. Sunt curioasa ce calcule si-a facut Dumitru Bocai cand si-a imaginat ca, desi nu l-au votat pentru un nou mandat de primar, oamenii din localitate il vor alege drept deputat!
Lupta in acest colegiu se anunta deschisa oricarui rezultat. Pe de-o parte, Constantin Chirila a avut un mandat prolific - insa locuitorii din colegiul 4 nu au simtit ca ar duce-o mai bine decat inainte. Dimpotriva, ei - la fel ca si ceilalti romani - au saracit. Si-au vazut salariile taiate, pensiile ciorpartite si au vazut un permanent scandal in viata politica si sociala a Romaniei. Asa incat, un deputat al PDL, chiar daca acum va reprezenta alianta ARD, nu va avea parte de o mare simpatie din partea alegatorilor.
Dumitru Bocai ar putea miza pe telespectatorii televiziunii lui Dan Diaconescu (nu stiu cat de multi constanteni din colegiul 2 se uita la OTV, dar o parte din ei s-ar putea lasa antrenati de campania electorala). Dar nu i-ar fi de mare folos; va trebui sa isi faca o campanie electorala sustinuta.
Pe de alta parte, un suflu nou, o persoana tanara si carismatica, asa cum este Radu Babus, poate fi o alternativa. Cu atat mai mult cu cat se va bucura si in campanie de sustinerea USL Constanta. Felul in care fiecare candidat isi va face campania electorala va fi decisiv. Raman la parerea ca orice rezultat este posibil in acest colegiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu