vineri, 23 septembrie 2011

Televiziunile deprima Romania


"Viata este o tragedie atunci cand e privita in prim-plan si o comedie cand o privesti in plan larg" - spunea Charlie Chaplin. Multa vreme nu i-am inteles profunzimea gandirii, poate din cauza infatisarii sale numai bune de comedie, pe de-o parte, si datorita mutrei sale jalnice (in "Vagabondul"), cu privirea trista, de caine batut, buna numai de tragedie.  Citatul lui Chaplin parea un non-sens pentru mine, dar, printr-o conjunctura favorabila mie, de curand  mi s-a luat ceata de pe ochi (nu, nu am cataracta!). Am avut ocazia ca, pentru o saptamana, televizorul parintilor mei sa tina doar loc de mobilier - am fost atat de ocupata cu alte treburi, de suflet si de indatorire copil-parinte incat nu am mai avut nici timp, nici chef sa deschid televizorul. Singurul prilej in care am facut-o a fost cand Steaua a jucat impotriva TSK Sofia. Dar a fost o "pierdere de vreme" utila pentru un microbist.
Si am remarcat ca, fara sa-mi dau seama, zilele treceau usor una dupa alta, iar viata mi s-a parut dintr-o data plina de alte intelesuri. La tara, oamenii pot trai simplu si frumos; se trezesc dimineata, deschid gainile, le dau porumb si apa, dau mancare cainilor din  batatura; cei care au alte animale in gospodarie se ocupa de ele, iar mai apoi intra in casa pentru a se ocupa de propria lor persoana - se spala, mananca si apoi se odihnesc putin, pregatindu-se pentru alte treburi. Mereu m-am intrebat de ce oare cei care traiesc la tara se ocupa mai intai de animale si mai apoi de ei? M-am intrebat de ce nu se spala mai intai si mananca (sau beau cafea si fumeaza o tona de tigari, cum fac multi dintre oraseni), iar mai apoi sa se ocupe de galite. Mi s-a raspus simplu: pai ele s-au culcat odata cu gainile, adica dorm de foarte multe ore, iar la rasaritul soarelui trebuie sa manance si sa bea apa. Daca nu le ingrijim, cum se mai oua si cum se mai ingrasa gainile ca sa faca zama buna?!  Gratie acestei gandiri,  aproape toate gesturile noastre in viata capata un substrat de interes ( nu aruncati cu pietre in mine, insa pana si cea mai sincera relatie de prietenie se bazeaza tot pe interes; respectiv interesul de a nu fi singur, de a comunica pe aceeasi lungime de unda cu oameni care simt la fel  ca si tine unele lucruri).
In fine, am remarcat cat de simplu poate fi sa fim fericiti. Daca nu ne raportam in permanenta la mediul si la lumea inconjuratoare, viata pare (si chiar este!) mult mai frumoasa.
Daca ne uitam la televizor ce aflam? Ca in Constanta se inregistreaza un val de violuri, ca x l--a injunghiat pe y in fata liceului, ca mancarea se scumpeste, ca politicienii sunt niste magari, ca Romania este un  loc neprielnic vietii civilizate, ca sucurile contin multe, prea multe e-uri, coloranti si conservanti, ca gazele s-au scumpit din nou, ca masina va deveni un obiect de decor pentru parcarea din fata blocului, deoarece benzina si motorina devin combustibili de lux, ca tiganii au luat cu asalt Finlanda (daca pana si in racoroasa tara au ajuns, nu stiu ce sa mai cred - doar ca li s-a modificat structura ADN-ului si li s-a incalzit brusc sangele ce le curge prin vene), ca Europa nu ne vrea (Voda Lapusneanu, de la care ar fi trebuit sa invatam foarte multe - dar pentru a-l sti pe Voda Lapusneanu trebuie sa fi luat macar examenul de Bac - deci, revenind, Voda Lapusneanu spunea celebrul citat" Daca voi nu ma vreti, eu va vreau!"), ca Elenin, cometa Elenin se indreapta spre Pamant si-i va produce modificari esentiale, ;poate chiar va determina disparitia umanitatii etc. Foarte rar, televiziunile ofera cate un reportaj pozitiv, artistic, cultural, social. Mi-a placut foarte mult faptul ca, la redeschiderea Muzeului Antipa bucurestenii au stat ore in sir la coada pentru a-l vizita!
Asa ca romanii sunt deprimati din cauza stirilor negative care le sunt servite zilnic pe tava; sunt "imbibati" cu negativism prin metoda "picatura chinezeasca". Cei ce refuza sa se uite la TV  sunt mult mai relaxati si mai predispusi spre fapte si ganduri bune.
Cel putin asta este concluzia la care am ajuns eu in ultima perioada.
Pe final va invit sa va relaxati cu o piesa vesela: "O, happy day!"

vineri, 16 septembrie 2011

De ce sunt bulgarii mai destepti decat noi? (III) - ultima parte (deocamdata) - excursie la Cap Kaliacra

Spuneam in postarea de ieri ca am ajuns la Cap Kaliacra, loc despre care stiam foarte putine lucruri - ca este un fel de "limba de stanca" iesita in mare peste 1 km si ca are inaltimea de peste 60 de metri. Pare interesant, nu? Ei, dar in clipa in care ajungi acolo, simti o incarcatura pozitiva, simti maretia naturii in toata splendoarea ei. Cel putin eu asta am simtit. Inaintea cetatii, ce este o veche cetate, dai de o bariera langa care sta un nene care vinde bilete - 3 leva de persoana . Imediat dupa bariera, in partea dreapta, la doar cativa metri de malul foarte abrupt si stancos se afla un grup statuar alcatuit din fete inlantuite. Ulterior am aflat ca legendele povestesc despre 40 de fete bulgaroaice, care au preferat sa se arunce in mare decat sa pice in mainile turcilor. Cele 40 de tinere si-au impletit parul si legate in acest fel au sarit in gol. Locul poarta numele de Poarta celor 40 de fete.
Intre aceasta statuie si poarta de intrare in cetate, a carei poza am postat-o ieri, se afla un mare spatiu unde se afla o parcare plina de masini; erau autoturisme cu numere de Bulgaria si de Romania, dar si vreo 4-5 autocare pline ochi de turisti, dornici sa viziteze misteriosul si minunatul loc. Din pacate, nu m-a dus gandul sa fotografiez aceste autocare, dar, prin asociere m-am gandit imediat la cetatea Histria. Cetatea noastra este ceva mai bine pastrata peste ani dar daca te duci acolo in vizita nu vei intalni sute de turisti, asa cum am intalnit la Cap Kaliacra. De aici vine si titlul postarii mele; n-or fi avand bulgarii frumusetile noastre, dar stiu sa si le vanda pe ale lor! Ceea ce noi nu stim (sau nu vrem) sa facem! Valabil si pentru alte vestigii istorice. Stiu ca divaghez si comparatia nu este cea mai potrivita, dar la Roma fiecare piatra are cate un trecut, iar acesta este bifat ca atare - poveste, istorie, harti, poze, mijloace de transport in comun, excursii organizate etc. La noi vine turistul la mare, iar hotelul la care se cazeaza nu are alta oferta pentru el decat camera si plaja lasata de Dumnezeu - nu tu excursii organizate catre monumentul de la Adamclisi, catre Histria, catre Harsova etc. Dobrogea este un loc incarcat de istorie si de frumusete. Avem atat de multe de aratat lumii si atata "imagine" de vandut, dar nu stim sa o facem. Din pacate, hotelierul roman - in marea lui majoritate - se gandeste doar sa-si scoata in cel mai scurt timp posibil investitia; nu ia in calcul ideea ca in turism investitiile sunt pe termen lung, iar calitatea actului turistic este esentiala pentru reusita in aceasta afacere. Dar sa trec peste, ca doar altul este subiectul postarii mele.
Pe o distanta de cateva sute de metri, intre bariera si poarta de intrare in cetate, sunt zeci de vanzatori ambulanti, care au la vanzare suveniruri dintre cele mai diverse: incepand cu magneti de frigider, margele, harti rutiere, delfini din sticla, figurine crosetate etc. O bulgaroiaca varstnica, vanzatoare ambulanta ne-a auzit vorbind romaneste si ne-a spus ca ii place la nebunie salamul romanesc si ca salamul  bulgaresc nu este bun Insa branza, da. Sper ca s-a referit strict la mancare!
La intrarea in cetate am regasit spiritul balcanic; un acordeonist cam ars de soare (!) isi plimba agale degetele peste clape. Alaturi avea o cutiuta, nu muzicala, in care trecatorii ii aruncau maruntis.
Am pasit in tacere in cetate - mereu ma impresioneaza cetatile si parca simt  viu trecutul. La Cap Kaliacra am intalnit un fenomen special; stiu ca el poate fi demonstrat stiintific, prin curentii marini, dar da o senzatie de crepuscular. In partea dinspre mare a acestui promontoriu, cum privesti spre mare in stanga ai Romania, iar in dreapta Bulgaria. Ei bine, dinspre tara noastra se spargeau valurile in stanca cu o furie neinteleasa, iar in partea bulgara marea era calma, ca o copaie. Undeva la mijlocul imensei stanci or fi existand niste curenti foarte puternici, insa impresia mea a fost ca cineva a impartit practic marea in doua. Voi posta imagini pentru o mai buna exemplificare - imaginile sunt mult mai sugestive decat cuvintele.
partea dinspre Romania

partea spre Bulgaria.
O alta legenda spune ca acest loc a aparut din mare, din voia Domnului, care dorea sa il ajute pe Sfantul Nicolae - venit in aceste locuri pentru a propovadui crestinismul - sa scape de otomanii care il prigoneau. Sfantul a fost in cele din urma prins. In memoria lui, la Cap Kaliacra a fost ridicata o bisericuta modesta dar incracata de spiritualitate.

Printre stanci am gasit si cateva locuri de panorama care insa erau foarte aglomerate, iar turistii zaboveau acolo doar pentru a-si face poze.

Din toata aventura noastra la Cap Kaliacra un singur lucru mi-a lasat un gust amar - printre vestigii istorice si-a facut aparitia un restaurant. Nu stiu al cui este, dar am regasit si la bulgari notiunea de "romanism". Nu conteaza unde, nu conteaza al cui este, important este sa iasa banul. Nu neg necesitatea existentei unui local in zona, dar nu in mijlocul cetatii, il puteau foarte bine amplasa in imediata vecinatate, ca e loc berechet.
Insa tot e bun la ceva restaurtantul asta - are toaleta! Din nefericire, nu puteai intra decat daca aveai leva. Am incercat cu euro, am incercat cu lei .... nu. O doamna (numai doamna nu era aia!) o tinea una si buna: leva, leva .... Intr-un final, dupa ce m-am scotocit prin toate buzunarele, am gasit si leva.
La final am sa atasez o poza care mie mi s-a parut foarte sugestiva pentru a ilustra frumusetea locului. Un cameraman kamikaze filma locul din cele mai periculoase unghiuri cu putinta. Iata-l cocotat la peste 70 de metri, pe zidurile ce inconjoara antenele de radiolocatie.
Iar jos era haul!
Mie mi-a placut foarte mult la Cap Kaliacra si mi-as dori sa revin intr-o zi, cat mai curand.
A, si am uitat sa va spun - sunt si autocare romanesti acolo. Diferite agentii de turism din Romania organizeaza excursii de o zi in Bulgaria, iar in program au si vizitarea capului Kaliacra. Pe cand si la cetatea Histria?

joi, 15 septembrie 2011

De ce sunt bulgarii mai destepti decat noi? (II) - Dalboka

Cum spuneam, drumul catre crescatoria Dalboka coboara brusc spre mare, pe alocuri cu o inclinatie de peste 45 de grade. Desi la o distanta de circa 2 km exista o parcare amenajata, nu toate locurile erau ocupate, fapt care m-a dus cu gandul ca locul nu este foarte aglomerat. Nimic mai fals; spre local, si pe stanga si pe dreapta erau parcate masini, cele mai multe cu numar de Romania. Pe un praf uscat ridicat de masinile care incercau cu greu sa urce printre oamenii care coborau si cei care urcau (deja obositi si cu burtile pline), am coborat spre terasa crescatoriei de midii.
De la distanta mica, asa arata terasa. Cand am ajuns insa in fata intrarii, am descoperit ca de fapt sunt doua localuri, unul relativ nou, cu aspect elegant, iar altul mai vechi, rustic, cu o terasa acoperita cu plasa de pescuit. Ulterior am aflat ca cel rustic este adevaratul restaurant al crescatoriei de midii. Asa arata intrarea pe terasa, scrie ceva gen: ferma de midii de la Dalboka.

Terasa este amplasata intr-un loc de vis, ce imbina in mod salbatic marea linistita si muntele care parca sta de straja. A sta pe terasa aceea, era mai mult decat o relaxare. Era o bucurie a simturilor - ulterior avea sa fie si a simturilor (papilelor) gustative.

Sa gasim loc pe terasa a fost un chin, ne-am impartit in echipe si ne-am postat in mai multe colturi; dupa vreo jumatate de ora de asteptare, de la o masa de langa mine am auzit cererea notei de plata, apoi comentarii in romana. M-am dus tinta la meseni si am cerut permisiunea de a ma aseza. Dar asteptarea a meritat - chelnerii s-au miscat foarte repede, inteleg limba romana si vorbesc engleza. Meniul este atat in bulgareste, cat si in romaneste, desi cred ca ar fi trebuit sa fie doar in romaneste, pentru ca majoritatea clientilor (si erau cateva sute) erau romani. Ce si cu cat se poate manca la Dalboka? - midii a la Burgas (cu orez) - preferata mea - 6,5 leva
- midii la tigaie, cu sos picant - 7 leva
- midii cu cascaval - 5 leva
- midii afumate, midii la gratar, midii pane, midii afumate (intre 3 si 5 leva portia)
- sarmalute in foi de vita cu midii - 5 leva
- midii umplute cu mere - 6 leva
- diverse soiuri de peste (guvizi, hamsii, rechin, calcan)
Ce mai, un adevarat rai pentru iubitorii de peste. Orice meniu ai lua, trebuie asezonat cu rakia - de struguri si/sau de gutui si cu bere bulgareasca Kamenitza sau Zagorca. Rakia costa 2 leva, iar berea e tot 2 leva. La halba. Fireste, pentru soferi sunt tot felul de bauturi nealcoolice.
Am mancat atat de bine si gustul de midii a fost atat de placut incat l-am simtit pe limba mult timp dupa ce am plecat de la Dalboka.
In poza, se vede in zare ferma de midii - asa ca in orice zi ati ajunge acolo puteti manca midii proaspete. Dar am postat poza mai mult pentru a va arata marea. In conditiile in care pe litoralul romanesc era arborat drapelul rosu de interzicere a imbaierii, din cauza valurilor foarte mari, la Dalboka marea era linistita, calma si atragatoare.
Ca sa nu-mi intrig prea mult cititorii prin titlul acestei postari, fac mentiunea ca, numai cu o zi inaintea plecarii in Bulgaria am fost la Vama Veche. Cum ne-a apucat foamea si ne place pestele, ne-am dus la cherhanaua din vama. O stiam de multa vreme, dar era un local micut si care avea doar doua mese in fata. Acum am gasit o cladire mare, cu multe mese pe terasa si cu multa lume infometata. Bucatarul gatea pe gratarul de pe terasa, asa ca toata lumea putea vedea cum si ce anume gateste. Buna mancarea si acolo, dar portiile sunt mult mai mici decat la Dalboka, iar preturile mult mai mari. A, am uitat sa spun ca noi am platit la Dalboka pentru 4 persoane mai putin de 60 de leva. Asa ca, daca ajungeti la Vama Veche si vreti sa mancati peste, dati mai bine o fuga pana la Dalboka.
Satui si incantati de tot, peisaj, servire, atmosfera, am plecat spre masina. Pe drum ne intrebam cum sa continuam o dupa amiaza frumoasa de duminica - aveam de ales intre a merge la Balcic sau la Cap Kaliacra. Cum se facuse deja destul de tarziu, am hotarat sa lasam Balcicul pentru alta data si sa mergem spre Cap Kaliacra, pentru ca era mai aproape si se afla oarecum in drumul nostru spre casa. Pe un alt drum, dar care este mult mai frumos si mai putin aglomerat.
Asa arata Cap Kaliacra - dar despre ce am vazut acolo voi scrie mai tarziu, dupa ce termin zacusca. Poate voi posta si reteta mea de zacusca, pentru ca e toamna si or mai fi doamne interesate sa-si umple camara pentru la iarna. Eu am pus inclusiv pestisori (stavrid) la borcan, dupa o reteta buna-buna. :)

miercuri, 14 septembrie 2011

De ce sunt bulgarii mai destepti decat noi?

In urma cu 10 ani, am urmat un curs de perfectionare in managementul unei redactii de ziar; trainingul, organizat de International Institute for Journalism din Germania s-a desfasurat la Sofia, Bulgaria. Timp de doua saptamani, pe langa urmarea cursurilor, am descoperit si Sofia. Inca de la intrarea in oras, dinspre aeroport, am trait un sentiment ciudat de intoarcere in timp. Blocurile gri m-au dus cu gandul la Bucurestiul anilor 80. Erau parca trase la indigo. Soselele erau groaznice. In oras, insa,  am vazut biserici fastuoase, cladiri impresionante, magazine dragute, dar si multa, prea multa saracie. Cazarea pentru o noapte la un hotel de 4 stele, cum fuseseram noi, cursantii, cazati costa cat salariu mediu pe economie. In Sofia se auzeau frecvent impuscaturi, iar iesirea pe strada dupa ce se intuneca era o adevarata aventura. Asta nu ne-a impiedicat sa iesim seara de seara si sa ne infruptam cu mancaruri traditionale, care se aduceau in niste portii uriase; iar bulgarii, ei bine, cel putin cei cu care ne-am intalnit, erau deosebiti. Cam astea erau, in linii foarte largi, amintirile mele despre Bulgaria. Desi conationalii mei, multi dintre ei, au facut un obicei din a-si petrece vacantele sau a face periodic cumparaturi de dincolo de granita, pe mine nu m-a atras nici ideea de a merge pe litoralul bulgaresc, nici de a-mi umple frigiderul cu branza bulgareasca. Nu aveam nici o idee preconceputa, insa pur si simplu nu mi se ivise ocazia, desi imi propusesem de multa vreme sa ajung la Balcic. Si, recent, intr-o duminica splendida de sfarsit de august, ne-am hotarat (cu familia) sa dam o fuga pana la Dalboka sa mancam midii. Inteleapta decizie!
Aproape de ora pranzului ne-am imbarcat in masina si am pornit spre Vama Veche. Aglomeratie pe sosea, dar dupa ce am trecut vama, lucrurile s-au calmat brusc. Dupa ce am platit rovigneta 3 euro, ne-am indreptat spre Durankulac, prima localitate bulgareasca de dupa vama. Drumul, vai mama lui, mi-a reamintit de drumurile din Ardeal imediat dupa 1990. Dar totul a palit in momentul in care am ajuns in parcarea crescatoriei de midii de la Dalboka.  De sus, aveai impresia ca drumul duce direct in mare - o mare de o culoare fantastica, parca nu era vorba despre Marea noastra Neagra. Era o mare cu zeci de nuante de albastru - voi posta o poza .
Si maine este o zi, in care voi continua sa povestesc aventura mea bulgareasca - o aventura care m-a fascinat si m-a facut sa inteleg de ce bulgarii sunt mai destepti decat noi, romanii.