vineri, 27 noiembrie 2015

A inceput sau va incepe revolutia copiilor?

Traim intr-un secol al vitezei si al lipsei de cunostinte si de bun-simt. De ce spun asta? Poate imi veti da dreptate daca veti citi randurile mele. In desele mele iesiri in oras folosesc autobuzul ca mijloc de transport. Sau merg pe jos, dar atunci lumea mea este altfel, mai frumoasa, mai incarcata de tot si de toate (copaci, frunze cazute de jos, ploaie care cade peste oameni etc). Insa in autobuz imi este dat sa intalnesc tot felul de oameni: elevi de toate varstele, angajati ai diferitelor scoli (oameni care citesc in autobuz, si nu ma refer la reviste, ci la carti), boschetari care duhnesc de la o posta a alcool acumulat in ei si in hainele lor, pensionari care au avut toate profesiile din tara asta, dar si pensionare care au primit o pensie de urmas dupa sotul care a lucrat, in vreme ce ele au crescut copii si nepoti, au gatit si au facut curatenie in casa, au spalat si au avut o viata departe de una civilizata si linistita. De ce, este greu de spus. Traim intr-o tara frumoasa, extraordinar de frumoasa dar si foarte trista, foarte, foarte trista. Ieri am urcat intr-un autobuz nu foarte aglomerat, asa ca am gasit imediat un scaun liber. Dupa vreo doua statii au urcat mai multi oameni, iar mijlocul de transport a devenit dintr-o data neincapator. Langa mine s-a proptit de balustrada o doamna varstnica. I-am oferit imediat locul, desi pe celelalte scaune stateau oameni mai tineri, care preferau sa se uite pe geam. Este mult mai simplu sa calatoresti privind pe geam! Nu vezi nimic in jurul tau, nu te deranjeaza decat cel mult vreun miros. Destul de rar, pe anumite trasee din oras! Cand i-am oferit locul, doamna - care avea in jur de 75-80 de ani - s-a uitat in stanga si in dreapta, pentru a se convinge ca vreau sa-i ofer locul chiar dansei. Am observat ca este putin debusolata, motiv pentru care i-am adresat cateva cuvinte. Aproape naucita de gestul meu absolut firesc, a inceput sa-mi povesteasca despre una, despre alta, lucruri pe care le poti spune unui necunoscut. Nu mi-a spus ca o doare ceva, nici ca nu are bani, nici ca este suparata pentru ca a imbatranit. Nimic din toatea acestea! In schimb mi-a recitat versuri ale lui George Cosbuc. Nu ma refer la "Venea o moara pe Siret" (text pe care multi elevi de liceu l-ar scrie "Venea Omoara pe Siret") sau la "El Zorab". Nu, ea imi recita alte versuri din poezia "Decebal catre popor":
Viata asta-i bun pierdut
Cand n-o traiesti cum ai fi vrut!
Si-acum ar vrea un neam calau
S-arunce jug in gatul tau.
E rau destul ca ne-am nascut
Mai vrem si-al doilea rau?
Din zei de-am fi scoboratori,
C-o moarte tot suntem datori.
Tot una e dac-ai murit
flacau sau mos ingarbovit;
Dar nu-i tutuna leu sa mori
Ori caine-nlantuit.
S-a oprit, cu toate ca sunt convinsa ca stia toate versurile aceste poezii. Eu am ramas inmarmurita. Nu-mi venea sa cred ca traiesc asa ceva in autobuz. Nu-mi venea sa cred ca tocmai aflasem, cu o seara inainte, de la Cristian Danilet ca multi dintre absolventii care doreau sa ajunga procurori sau judecatori faceau niste greseli absolut elementare. Greseli pe care nu le poti face daca ai o minima cultura generala. Insa ma intreb cati dintre tinerii nostri mai au o astfel de minima cultura generala. Cei de la tara, care nu mai reusesc sa termine nici macar opt clase si in timpul petrecut la scoala nu invata cum trebuie nici tabla inmultirii? Nici vorba! Cei de la oras pentru care reteaua facebook reprezinta locul in care ei comunica cu prietenii lor? Nici vorba! Cei care au terminat liceul si au intrat la facultate si scriu "numi trebe" sau "daka". Stiu ca s-au schimbat foarte mult vremurile, ca bunicii nostri nu aveau televizor si ascultau doar aparatul de radio, ca parintii nostri aveau televizoare alb-negru si mai apoi color, ca noi ne-am uitat la filme pe video, iar programul TV era un rahat intre doua telejurnale, iar copiii nostri au de toate. De la cele mai fragede varste au computere, jocuri, aparate, jucarii. Stiu sa faca diferite calcule matematice, dar nu stiu sa scrie pentru ca nu au inca sase ani. Avem o generatie minunata, avem copii inteligenti si dornici sa stie cat mai multe. Noi le stricam viitorul! Cu scoala pe care le-o oferim, cu cerintele pe care le avem de la ei, cu lipsa de tact de care dam dovada. Am prietena foarte buna o educatoare (nu vorbesc despre studiile ei, ci despre ceea ce face propriu-zis) care munceste zi de zi pentru ca micutii ei sa fie pregatiti pentru anii ce vor urma. Si stiu ca sunt pregatiti, pentru ca simt multa dragoste in orele petrecute cu educatoarea lor. Si li se pare normal sa fie asa, chiar daca aceasta stare de bine nu se perpetueaza si dupa amiaza, acasa cu familiile lor. In clasele primare lucrurile stau la fel de frumos. Copiii invata daca au un invatator pe care sa il respecte, de la care sa isi doreasca sa invete. In momentul in care ajung in clasa a V-a, lucrurile se schimba. Si se schimba radical. Incepe lucrul cu profesorii, fiecare ora cu alt cadru didactic, unul dintre ei un bun profesionist, altul nepotul directorului, iar altul care nu stie nici macar cum a ajuns profesor. Cu aceste cadre didactice copiii devin nesiguri. Nu mai stiu nici cat si nici cum sa invete. Aici incepe revolutia copiilor. Cei care beneficiaza de sprijinul familiei, fie si doar ca suport moral, vor continua sa invete cu drag, chiar daca manualele sunt greoaie si materia este pe alocuri aproape inaccesibila. Ceilalti isi storc parintii de bani (cu sau fara voia lor, a copiilor!); a devenit o adevarata moda ca profesorii sa ofere meditatii pentru elevi. Uneori fac ore suplimentare cu un sigur copil, alteori cu trei-patru, de la caz la caz. Poate ca este necesar sa faca astfel de ore, poate chiar au nevoie de a invata si altfel decat la scoala. Poate ca iau note mai bune la teza daca se mediteaza la matematica cu proful de mate de la scoala! Poate! Dau eu nu pot intelege de ce este necesar ca elevii sa faca meditatii. Doar pentru ca lefurile profesorilor sunt prea mici pentru a trai civilizat? Sau pentru ca unii parinti au foarte multi bani si li se pare normal sa ofere conditii civilizate si copiilor lor, dandu-le inclusiv bani pentru telefoane ultrascumpe si pentru meditatii in acelasi timp. Stau si ma intreb daca premiantii de la liceul Mircea, cei care participa la olimpiade internationale se mediteaza. Cred ca nu! De ce? Raspunsul este simplu: se poate invata de unul singur, asa cum am facut si noi, asa cum au facut si parintii nostri. Pana cand lucrurile nu se vor schimba la nivel global, este greu sa astepti o schimbare. Din pacate, oameni ca doamna din autobuz vor fi din ce in ce mai putini. Cu timpul, raportul dintre persoanele cultivate si cele grobiene se va modifica. Vom fi condusi de grobieni, in stilul lor necioplit. Si atunci, din orice manuale am invata la scoala, nu ii vom putea impiedica pe acesti lideri sa fie analfabeti, sa nu stie sa faca inmultiri si impartiri dar sa stie sa fure si sa insele. Depinde numai de noi, ca popor, ce decidem sa facem in viitor. Dar ma refer la viitorul apropiat, pentru ca altfel va fi prea tarziu!

duminică, 8 noiembrie 2015

Parastase, nunti, botezuri .... bani pentru preotii zambitori din Romania!

Ieri am participat la parastasul unui unchi care a trecut, in urma cu un an, la cele vesnice. Slujba s-a tinut la restaurantul Delfinul, dar in tot orasul au fost organizate astfel de evenimente religioase, avand in vedere ca a fost ultima sambata din acest an in care se putea manca de dulce. In momentul in care am ajuns acolo, in fata localului se afla o multime de oameni - imediat m-a dus gandul la o revolta dar nu! Oamenii asteptau sa se faca ora 14.30, ora la care incepeau slujbele. Asta nu inseamna ca nu au fost slujbe de pomenire si mai devreme. Ba da, au fost de dimineata si pana dupa amiaza. Dar era atat de multa lume care dorea sa faca un parastas pentru mortii lor incat spatiul a fost insuficient. Nu vreau sub nici o forma sa ma refer la localul in sine, la meniurile acordate, la pret si la astfel de asemenea lucruri. Nu, vreau sa va spun despre preotii care au participat in numar mare, si despre slujbele care s-au tinut una peste alta, de nu mai intelegea nimeni daca se afla la un parastas sau la o miscare colectiva. Ca mie asa mi-a lasat impresia ca suntem intr-un salon in care au loc 42 de slujbe religioase, la care slujesc mai multi preoti... Mi s-a parut atat de inutila aceasta slujba!!! Si nu, nu mi s-a parut inutila, ci foarte paguboasa. Oamenii erau tristi, imbracati in negru, cu sufletele cernite. Fiecare se astepta la o slujba cuviincioasa, in timpul careia trebuia sa se gandeasca la cei care nu mai sunt. Din pacate, nu au facut altceva decat sa se uite unii la altii si sa incerce sa-si coordoneze urechile asupra preotului aflat in capul mesei lor. Dar nu, un preot termina o fraza, altul se decidea sa cante mai tare ca sa se auda. A fost un talmes-balmes cu iz religios. Nu stiu cati s-au mai putut gandi la momentul pe care si l-au dorit in astfel de clipe. Sutele de oameni (restaurantul este mare, are doua saloane si multe mese lipite una de cealalta pentru a alcatui un intreg) tristi s-au intristat si mai tare sau au zambit in fata acestei indolente preotesti. A trecut cumva si acest moment, preotii au terminat cu slujbele si spiritele s-au mai calmat in fata meniurilor. Meniuri care numai ieftine nu sunt - costa undeva in jurul a 50 de lei pentru o persoana! Dar,,,, asta este! Numai ca, dupa parastas, am ajuns la o cununuie religioasa. La biserica am dat nas in nas cu preotul care slujise la slujba de pomenire la care participasem si care, intre timp, avusese de slujit si la alt restaurant din Constanta. Ne spusese chiar el, cand a fost invitat la masa: "Imi pare rau ca nu pot sa raman la masa, dar trebuie sa merg la alte slujbe de pomenire, la restaurantul.....". Nu am intrebat-o pe matusa mea cati bani i-a dat preotului pentru slujba oficiata, dar ma gandesc ca o fi fost vreo suta de lei. Zic si eu! Ei, cum spunea, in fata bisericii unde ne aflam pentru cununie, ne-am impiedicat de preotul care venise pentru a-si face treaba bisericeasca in fata altor oameni, care aveau cu totul si cu totul alte preocupari. Ne-am salutat, ne-am zambit si am realizat imediat ca ne-am recunoscut din prima clipa. Slujba din biserica a fost una foarte frumoasa, la care au mai participat inca doi preoti si doi cantori. Zambetul preotului pe care deja il stiam a fost constant. Privirile ni s-au intersectat de mai multe ori, foarte zambitoare. La final, ne-am facut poze si din nou am zambit unii in fata altora. Omul si-a facut datoria de preot, nu? La iesirea din biserica am constatat ca in fata mai sunt oameni care venisera pentru inca  trei evenimente: doua botezuri si inca o nunta. Culmea, un fost coleg de-al meu se insura!! Sa aiba noroc si sa fie fericit!  Deci, cati bani castigase nenea preotul in acea zi?? Probabil peste 1000 de lei doar de la parastase! Nu, nu probabil, ci mai mult ca sigur! Chiar daca la o astfel de slujba trista lumea da mai putini bani, vine celalalt moment, in care oamenii sunt fericiti si-si deschid mult mai mult baierele pungii! In conditiile in care unii dintre oamenii care organizasera parastasul sau botezul sau nunta, ca nici nu mai conteaza despre ce eveniment fusese vorba, nu castigau atatia bani intr-o luna intreaga. M-am gandit ieri la nenorocirea care s-a abatut asupra romanilor. La tragicul eveniment din clubul Colectiv, in urma caruia au murit zeci de tineri si alte zeci sunt internate in spital in stare foarte grava. Cine stie cati dintre ei vor mai parasi aceasta lume!! Si m-am gandit la reactia, sau mai bine spus la lipsa de reactie a bisericii si a preotilor nostri! Oare cati ani de acum incolo vor mai continua aceste evenimente in urma carora dam o caruta de bani pentru acesti oameni care spun, practic, o poezie frumoasa? Multi, foarte multi ani. Pentru ca acum scriu sub imperiul nemultumirii mele, dar la momentul la care va trebui sa organizez o nunta sau un botez, voi fi tot in fata bisericii, fara a sta sa ma gandesc la ziua la ieri sau la cea de astazi! In acelasi timp, mii de oameni, zeci de mii de oameni continua sa se gandeasca la drama ce a avut loc in Romania, la oamenii raniti, la familiile acestora, la viitorul nostru si al intregii tari! Cred ca este clar momentul unei schimbari; nu stiu daca si cand anume se va produce! Sper doar ca oamenii vor continua sa iasa in strada pana la o schimbare reala, de care avem cu totii nevoie!

marți, 3 noiembrie 2015

De ce nu iesim in strada pentru a scapa de politicieni???

Au trecut 25 de ani de la Revolutie sau ce a fost ea. Noi  facem ce am facut si pana acum: stam si suportam micimea celor care ne conduc. Si nu e vorba doar despre micime, ci despre ignoranta, zambete desuete, idei tampite si prostie ridicata la rang de inteligenta (???). Nu ma apuc acum sa dau exemple despre cei care ne conduc si nu stiu sa scrie corect romaneste, habar nu au de o limba straina si candideaza pe liste pe care i-au pus sefii partidelor politice contra unor sume importante de bani! Nu! Departe de mine gandul acesta! Dar pentru ca au trecut cateva zile de cand s-a intamplat teribila nenorocire care ne-a lasat fara cuvine, in minte imi revine aceasta intrebare: mai asteptam 25 de ani pentru a avea noi, multimea Romaniei, un cuvant de spus? In opinia mea singurul lucru pe care il putem face cat mai repede este sa iesim in strada cu totii. Bine, stiu ca asta este o utopie, nu vom iesi cu totii, asa cum nu am iesit cu totii nici la revolutie! Au iesit foarte multi din Timisoara si Bucuresti si cate o mana de oameni din marile orase ale tarii. In rest, a fost liniste si pace! Dar oare nu s-au saturat toti romanii de mizeria in care traim?? Pai sa vedem de ce nu iese lumea in strada: in primul rand, multi dintre ei nu ies pentru ca au o varsta, primesc o pensie si ajutoare de la stat, mancare si ajutoare de incalzire. Sunt sume mici, dar care multumesc multimea saraca. Oamenii se multumesc si cu un leu primit gratuit. Am prieteni la tara care aveau (nu mai au, ca le-au vandut!!!!) animale, oi, capre si vite. Au incercat sa gaseasca oameni care sa ii ajute, contra unui salariu de vreo 1.200 de lei si masa. Au venit rand pe rand oameni, au stat pret de o saptamana pana au luat primii bani (plateau la saptamana!!!) , iar apoi au renuntat la munca. S-au intalnit ulterior prietenii mei cu fostii lor angajati, oamenii stateau culcati pe iarba fara a face ceva. Era greu si le adresezi un cuvant, atat de greu raspundeau. Dar i-au intrebat de ce nu au mai venit la munca. Invariabil, raspunsul lor era ca au obosit si ca prefera sa traiasca din ajutorul pe care il primesc de la stat. Adica e perfect, in opinia lor, sa stai fara a face ceva si sa primesti niste bani. Putini, ce-i drept, dar daca sunt primiti pentru nimic, sa fie primiti! De ce nu iese lumea in strada? Pai nu iese pentru nu are nici o certitudine ca gestul lor va fi urmat de altii, de multi altii! O speranta ar fi, la ora actuala, pentru Capitala. Oamenii sunt foarte nemultumiti, s-au saturat de politicieni (si de biserica!!) si vor continua sa iasa in strada pentru a-si exprima solidaritatea fata de persoanele care se afla in suferinta, fata de familiile lor, fata de prieteni si cunoscuti. Oamenii se afla in strada si pentru a exprima condoleante tuturor celor care nu mai sunt printre noi din cauza unor indolenti care s-au gandit numai la castigurile lor. Dar ce se va intampla in momentul in care acesti oameni vor realiza ca unica noastra sansa este sa scapam de actuala clasa politica?? Ma uitam cu groaza la discrepantele care exista in atitudinea noastra si in legislatia noastra. Ma uitam stupefiata la ce a putut posta un politician cu pretentii de candidat la Primaria Constanta: el vrea sa ii acordam Simona Halep titlul de cetatean de onoare al municipiului Constanta. Dar Simona Halep este inca din primavara anului trecut cetatean de onoare al judetului. Ii mai trebuie o astfel de diploma Simonei sau nenea politician se dorea doar a fi bagat in seama? Eu cred ca este vorba despre cea de-a doua ipoteza. Deci, ce ne facem cu tara noastra adusa de politicieni la sapa de lemn? Tara asta era chiar bogata in urma cu 25 de ani. Acum nu mai avem bani, nu mai avem locuri de munca, nu mai sunt fabrici si uzine - acum sunt doar supermarketuri si hipermarketuri care angajeaza vanzatori. ma rog, nu se mai cheama vanzatori si aceste locuri de munca au cu totul si cu totul alta denumire. Ca e mai occidentala ... Desi caut din rasputeri raspunsuri si incerc sa gasesc vreo modalitate de a schimba lucurile, nu-mi vine nimic altceva in minte: este nevoie de o noua revolutie. Nu stiu daca se va numi la fel, dar atitudinea oamenilor va fi neschimbata!  Stiti ca trupa Taxi a lansat deja o noua piesa minunata, pe care o asculta foarte multi romani. Suna cam asa:
"Hei, ce faceti? De fapt, stiu, va ganditi la mine
Stati linistiti, m-a durut cam rau, dar acum mi-e bine
Suntem toti aici, lumea se poarta frumos, ne-au pus aripi noi
Si totul ar fi perfect, doar ca ne e si noua dor de voi.
In rest este bine, sunt concerte rock peste tot si se aude foarte clar, se aude fiecare cuvant
Si baietii canta foarte, foarte, foarte tare
Pentru ca doar asa se aude mai incet raul de pe Pamant".
Ascultati macar aceasta piesa.... Dumnezeu sa-i odihneasca in pace pe toti cei care au plecat dintre noi si sa ii ajute pe care care sunt raniti!

vineri, 30 octombrie 2015

Burse da, cautatori de locuri de munca ba

In ultima saptamana au fost organizate la Constanta doua editii ale Bursei locurilor de munca. Una s-a desfasurat chiar la sediul AJOFM, iar cea de-a doua, care a avut loc astazi, a fost la hotel Ibis. Am fost la ambele si am ramas aproape stupefiata. Daca pe vremuri, o astfel de manifestare atragea sute de persoane, de aceasta data cei care au fost prezenti au constituit o farama din miile de someri care sunt in judetul Constanta. (Mai exact, in judetul Constanta sunt intre 9.000 si 10.000 de persoane aflate in cautarea unui loc de munca!). De ce au fost atat de putini solicitanti este greu de spus; probabil ca aceste manifestari au fost anuntate opiniei public mult prea tarziu (cu o zi sau doua inainte de ziua in care se desfasurau). O alta explicatie ar fi aceea ca oamenii s-au saturat sa fie mereu prezenti si sa fie nemultumiti de oferta si de salarii. Cine stie, este greu de gasit o explicatie plauzibila. Asa ca o sa revin asupra ofertei locurilor de munca. La bursa de miercuri au participat in jur de 16 firme. Nu va imaginati numele unor companii vechi si cunoscute. Nu, cele mai multe s-au infiintat de un an, doi, dar au sot si unele care au aparut anul acesta. Oferta mare de formatori, de secretara, asistent manager, responsabil practica mecanica, profesor de invatamant primar, ingrijitor, agent de vanzari, agent de turism, coordonator de magazin, administrator clienti, responsabil achizitii, director de marketing, tipograf, legator, laminator, grafician, expert formatare, croitoreasa, tricoteuza. Lume doritoare pentru aceste locuri de munca a fost foarte putina. S-au schimbat niste numere de telefon, s-au lasat niste CV-uri si... cam atat. Daca am vazut atat de putin interes pentru aceasta bursa, mi-am spus ca astazi va fi, cu siguranta, mai bine. M-am inselat amarnic! La Ibis erau doua manifestari: una se ocupa de oferta locuri de munca, iar cea de-a doua era cu circuit inchis si viza agentiile de turism. Ce s-o fi discutat acolo nu stiu, dar am convigerea ca, macar a fost mai multa lume! Dar sa revin... Organizatorii au fost Fundatia Motivation Romania, Goals CIC UK, Fundatia Special Olympics, HR Specialist si AJOFM. Probabil au fost ceva mai multe companii reprezentate decat in urma cu doua zile, iar oferta lor a fost interesanta. Dar lume, ioc! Am stat mai bine de o ora si jumatate in asteptarea somerilor dornici de a-si gasi un job. Inutila asteptare. De fapt nu, nu a fost inutila deoarece am avut timp la dispozitie sa stau de vorba de toata lumea. Lume de la Carrefour, de la Groupama, Sianimage, Mc Donalds, Generali, Forever, icredit. Toti erau stupefiati de lipsa unor persoane interesate. Toti venisera pentru a oferi locuri de munca; multe locuri de munca. Nu cele mai bune, nu cele mai bine platite din oras dar... locuri de munca. Eu raman la parerea mea: oamenii direct interesati nu au avut idee despre organizarea acestor burse a locurilor de munca. Pentru ca, daca ar fi stiut despre organizarea acestora, ar fi venit macar cateva sute de persoane, ca sa nu spun mai mult! Asa se lucreaza in Romania! Nu poti sa-i acuzi nici pe organizatori, care anunta in ultima clipa un astfel de eveniment, dar nu-i poti acuza nici pe cei aflati in  cautarea unui loc de munca. Pentru ca daca ar fi stiut, daca ar fi auzit despre un astfel de eveniment, cu siguranta ar fi venit. Cine este, deci, vinovat ca exista locuri de munca si nu exista nici un doritor? Cum altfel ar trebui procedat??

Sedinta CJC, dispute intre PSD si Opozitie

Ieri a avut loc o noua sedinta de Consiliu Judetean, prezidata de vicepresedintele Cristinel Dragomir. A fost o sala de sedinte aglomerata; pe langa 35 de consilieri prezenti, au participat o groaza de invitati (ma rog, la sedinte nu se lanseaza invitatii, decat in cazuri foarte rare, dar conducerea institutiilor care asteapta solutionarea unei probleme participa, de regula) jurnalisti. S-au votat in masa multe proiecte de hotarare, dar au fost si cazuri in care alesii PNL s-au opus si au votat impotriva. S-au aprobat mai multe rectificari bugetare, dar s-a votat si sarbatorirea Zilei Dobrogei, care va fi pe data de 14 noiembrie. Va reamintesc ca aceasta sarbatoare a fost votata de-abia pe 6 octombrie de catre parlamentari, ca urmare a propunerii senatorului Gigi Chiru. La Constanta aceasta sarbatoare se va organiza in intervalul 9-20 noiembrie si va fi impunatoare. Vor avea loc simpozioane, vernisaje, expozitii de carte, spectacole. Pe data de 14 noiembrie va fi apogeul acestei perioade, va fi o zi plina de evenimente, care vor culmina cu un spectacol ce se va desfasura in Piata Ovidiu. Un alt subiect dezbatut bine in sedinta (spun dezbatut bine, avand in vedere ca, de regula, se enunta proiectul de hotarare dupa care se voteaza sau nu. Dar la anumite proiecte au existat dezbateri, unele chiar interesante!) a fost cel legat de acordarea unei sume  de 2,5 milioane de lei pentru sectia Chirurgie 2 a Spitalului Judetean Constanta. Proiectul s-a aflat pe punctul de a fi votat, insa in prealabil un consilier din partea PNL a atras atentia ca situatia din spital este dramatica. Consilierul a adus in atentia colegilor sai faptul ca in  sectiile spitalului sunt gandaci, insa reactia lui Cristinel Dragomir nu s-a lasat asteptata.  „De fiecare data cand dam ceva pentru spital, se trezesc consilierii opozitiei sa ne invete ce să facem. Stiu mai bine spitalul decat casa mea, nu trebuie să dramatizam.(... ) Eu va spun ca nu sunt gandaci în Spitalul Judetean, chiar dacă mai sunt sectii care arata ca pe vremea lui Ceausescu”. Aici ma vad nevoita sa intervin si sa reamintesc faptul ca am stat o lunga perioada de timp internata in spital. Si DA, in spital sunt gandaci. Fiecare dintre cei prezenti la sedinta a confirmat in stanga si in dreapta acest lucru, insa nimeni nu s-a ridicat in picioare pentru a-si sustine punctul de vedere. In final, Cristinel Dragomir a fost de acord sa viziteze spitalul, impreuna cu consilierul opozitiei. Un alt subiect asupra caruia s-a insistat mai mult a fost cel legat de proiectul privind aprobarea modificarii Programului cu obiectivele si lucrarile de drumuri si poduri pentru anul 2015 finantate din bugetul Consiliului Judetean Constanta. Potrivit unui comunicat de presa al PNL, prin care se reamintea ca ai lor consilieri s-au abtinut de la votarea acestui proiect, deoarece alocarea de bani pentru comuna Corbu, care a fost puternic afectata de inundatii, s-a facut la gramada cu alocarea de bani pentru alte comune. Iar punctul forte al discutiilor l-a reprezentat chiar comuna Corbu. Cristinel Dragomir a afirmat chiar ca aceste discutii din consiliu vor ajunge fara indoiala la urechiloe conducerii comunei Corbu....iar oamenii vor fi foarte fericiti!!! A fost o noua sedinta interesanta a CJC. Sa speram ca lucrurile vor merge bine in judet - incepand cu locurile de munca si terminand cu existenta sumelor de bani necesare dezvoltarii!


joi, 22 octombrie 2015

In aceasta iarna vom plati 250 de lei/Gcal

In foarte scurt timp, vom plati 250 de lei/Gcal pentru caldura ce ne va fi furrnizata in apartamente. Astazi am participat la sedinta de Consiliu Local Municipal, care a fost anuntata de-abia ieri, si care a vizat aprobarea anumitor proiecte de hotarare privind distribuirea caldurii in sezonul rece. Care sezon se pare ca va incepe foarte repede. Potrivit viceprimarului Decebal Fagadau, cel care a sustinut sedinta de consiliu, ieri s-a primit o informare meteorologica conform careia in zilele si noptile urmatoare va fi deosebit de frig. Adica, pe timpul noptii, temperatura va scadea sub 10 grade Celsius. Iar, potrivit legii, in aceste conditii trebuie furnizata caldura. La ora actuala, pretul la caldura este de 383,3 lei si sunt sanse destul de mari ca acesta sa creasca incepand din luna ianuarie a anului viitor. Compania locala Electrocentrale a anuntat deja ANRE ca doreste o majorare cu pana la 10% a pretului Gcaloriei. Decebal Fagadau a precizat ca a avut numeroase discutii cu institutiile care au tangenta cu furnizarea de caldura si s-au luat in calcul foarte multe posibilitati. Printre altele, a mentionat ca exista un proiect potrivit careia Primaria Constanta ar putea primi 60 de milioane de lei din partea Guvernului. Este vorba despre imprumuturi financiare pe termen de 20 de ani care, in opinia multor romani, sunt foarte tentante. Dar, dupa cum spunea viceprimarul, RADET are obligatia ferma de a furniza caldura, astfel incat ieri a avut o intalnire cu reprezentantii acestei regii si, de comun acord, a fost stabilita o solutie... Pretul local de facturare pentru anul 2015 va fi de 250 de lei/Gcal, iar diferenta pana la 383,3 lei va fi suportata de catre primaria Constanta. Acesta - adica 250 de lei/Gcal. - este pretul care se va factura pentru toti constantenii. Cei care vor beneficia de ajutoare din partea Primariei vor plati mai putin, in functie de calculele ce vor fi facute. Asadar, incepand de maine dimineata RADET va incepe furnizarea de caldura. Dat fiind faptul ca multi constanteni nu vor dori sa plateasca inca din luna octombrie facturi mari la intretinere, nu toti vor beneficia de caldura. Doar daca vor fi deschise vanele de la punctele termice va fi cald.  Iar asta vor stabili locatarii direct interesati. Si asta deoarece dupa aceste trei zile friguroase, este posibil ca vremea sa se mai incalzeasca si atunci vom putea rezista si fara calorifere incalzite. Pentru ca, dupa cum spunea si directorul RADET, "daca dam drumul la caldura, acest lucru va fi valabil pentru toata iarna". Adica, vrei caldura, plateste! Ramane de vazut in cate blocuri va fi cald si cat vom avea de platit. Repet - platim 250 de lei in anul 2015!!! La aceasta sedinta a mai existat un moment neobisnuit. Este vorba despre participarea deputatului Mihai Tararache la sedinta de consiliu. El a dorit sa fie prezent la aceasta intalnire pentru a ridica problema locuitorilor din cartierul Henry Coanda si a incerca sa schimbe oarecum lucrurile. A incercat sa ia cuvantul, dar presedintele de sedinta, Dobre, nu i-a permis dreptul la cuvant. Mi s-a parut deplasat acest lucru. A sustinut la finalul sedintei o declaratie de presa dar care i-a fost intrerupta de declaratiile directorului RADET! Scurt si cuprinzator!

joi, 8 octombrie 2015

Cu sau fara consilierii locali, viata orasului merge mai departe

De ani de zile particip la sedintele de Consiliu Local si Consiliu Judetean. Uneori sunt intalniri spectaculoase, gratie proiectelor de hotarare dezbatute si gratie atitudinii consilierilor, alteori sedintele sunt de-o plictiseala nebanuita. De ce, pentru ca toata lumea de la partidele aflate la putere voteaza intr-un fel, in vreme ce restul consilierilor voteaza exact invers. De regula nu sunt surprize si nici reprezentantii mass-media nu viseaza astfel de surprize. Dar pana ieri nu am asistat la vreo sedinta care sa nu se poata desfasura din motive de prezenta. Ieri era planificata a se desfasura, in sala Remus Opreanu a CJC, o sedinta ordinara de consiliu a Consiliului local municipal. Presa a fost prezenta in numar mare, ca intotdeauna. Cu toate acestea, sedinta a fost amanata dintr-un  motiv neverosimil: la sedinta care statea sa inceapa au fost prezenti doar 7 (sapte) consilieri locali, numar insuficient pentru a se putea desfasura lucrarile. Daca sunteti curiosi, si inclin sa cred ca sunteti, au lispit in masa consilierii PSD. Vioceprimarul Decebal Fagadau a fost prezent dar nu a avut mai mult de facut decat sa acorde ceva declaratii de presa. De asemenea, secretara Primariei Constanta, Marcela Enache, a declarat ca o parte dintre consilieri sunt in concediu. Dar... de la cativa, la majoritatea e cale lunga. Repet, este pentru prima oara in 25 de ani cand nu se desfasoara o sedinta din lipsa de cvorum.Ciudat, secretara Primariei, Marcela Enache, a spus ca stia ca unii consilieri sunt plecati in vacanta (haida, de!), dar nu isi imagina ca ceilalti nu vor fi prezenti. Sa precizez cum au stat, de fapt, lucrurile. Oamenii, cei care i-au ales in functii pe acesti consilieri, au dreptul sa stie cum stau lucrurile. Inainte de a incepe sedinta, in sala au aparut trei consilieri PSD, care au sondat terenul, au vazut ca ceilalti colegilor ai lor lipsesc si au sters-o si ei. Inca nu venise viceprimarul Decebal Fagadau la sedinta. Intre timp in sala au mai venit cateva persoane ALESE (sunt nevoita sa repet acest lucru!!), de la PNL, PPDD, PNT. Cei de la PNL au precizat ca dintre colegii lor nu avea cine sa mai participe, deoarece unul dintre ei este plecat in delegatie, un altul si-a prezentat deja demisia si nu a fost inlocuit, iar o consiliera locala urmeaza sa devina mama. Fireste, cei prezenti au venit cu argumente mai mult sau mai putin credibile. Insa au fost putini, iar argumentele lor i-au vizat doar pe colegii lor de partid. Viceprimarul Decebal Fagadau nu a avut ce precizari sa faca, nu si-a putut scuza colegii (de fapt, lipsa lor nu era scuzabila!) si a precizat doar ca sedinta se amana pentru data de 13 octombrie! Marti, 13!! Va fi o sedinta incarcata sau nu de penibil si de remuscari, asta ramane de vazut. Dar... am un mare dar! Nu, nu ofer cadouri, ca sa nu se inteleaga acest lucru. Ma refer doar la anii din urma, cand sedintele consiliului local durau multe ore. Uneori durau de la ora 10.00 a diminetii pana seara, tarziu. Fiecare proiect era foarte dezbatut, fiecare consilier avea ceva de mentionat vizavi de respectivul proiect. Stiu, dura foarte mult o sedinta, dar o preferam de o mie de ori sedintelor actuale. A, daca vreti sa vedeti care este sorgintea ziarelor locale, care cu cine tine, care cui face campanie electorala, trebuie doar sa le cititi si sa vedeti cum pun problema. Este si acesta un lucru interesant! Imi este greu sa cred ca cele peste 50 de proiecte care urmau a fi dezbatute nu sunt importante. Ba da, ele sunt extrem de importante pentru locuitorii municipiului. Ar trebui doar sa va uitati pe lista si sa va dati seama ca nu e de neglijat cam nici unul dintre proiecte. Cu toate acestea, proiectele au fost ignorate de alesii nostri. Ii vom mai alege, oare?? Eu incep sa am mari indoieli! Prefer ca, pentru prima oara in viata mea, sa nu merg la vot, decat sa aleg astfel de persoane!

marți, 6 octombrie 2015

Se apropie o noua campanie electorala

Stiu, ne aflam de-abia in luna octombrie. La inceputul lunii - astazi este 6 octombrie, zi in care ziarul Observator de Constanta, (ziar pentru care am lucrat foarte multi ani inainte de clipa in care mi-am spus: gata, ajunge cu mass-media),  implineste 18 ani de aparitie. Subiectul pe care il abordez astazi nu are neaparat legatura cu ziua ziarului Observator, dar se leaga de munca asidua a sute de oameni care au facut de-a lungul timpului campanie electorala. Veti spune: ce ai, tu? Pana la alegeri mai este cale lunga! O fi, dar omul gospodar isi face vara sanie. De cateva saptamani stiu cu certitudine ca persoanele implicate in alegeri muncesc pe rupte. Se fac listele de candidati, partidele au regulamente interioare scrise si nescrise, insa stiute de foarte multa lume. Foarte putine formatiuni politice sunt in cautarea unor oameni noi, care sa le aduca castig de cauza. Cele mai multe, in special cele care au primari alesi in turul (tururile) trecut al alegerilor locale nu isi bat capul deoarece au primit ordin de sus, de la liderii inalti ai partidelor, sa defileze in continuare cu acelasi candidat. Nu conteaza ca acel primar in functiune a facut si a dres, a devenit milionar in euro (numai bine, si-au spus liderii, daca el a facut, avem si noi cota parte), a devenit zbirul societatii, lucreaza numai cum isi doreste, fara a tine cont de nevoile societatii locale. Tocmai din acest motiv, pentru ca stiam ca, intr-un fel, se apropie campania electorala, am dat fuga in mai multe localitati ale judetului pentru a le lua pulsul. Si bine am facut, deoarece am aflat lucruri pe care putina lume le stie, dar pe care cei mai multi locuitori nici nu vor sa le afle.  Romanii sunt in legea lor, in special cei care traiesc la tara. Sa o iau cu inceputul. Desi sunt multe comune in care primarii sunt besteliti toata ziua de semeni si de catre reprezentantii presei, satele pe care le "guverneaza" arata forte bine, s-au dezvoltat. Nu stiu care sunt dedesubturile, dar eu, ca simplu trecator, sunt tentata sa ma uit in jurul meu, la lucrurile marunte care le determina pe cele mari. Am vazut localitati cu case frumoase, insa aici meritul este al locuitorilor, al gospodarilor din sat. In fata caselor, pe marginea strazilor au plantat flori, arbusti, si-au vopsit gardurile, au avut grija de spatiul din jurul lor. Iar acesta parca le zambeste zi de zi. Astfel de strazi cu case ingrijite denota o comunitate atenta, dar si un primar grijuliu. Inutil sa spun ca sunt primarii in judet care au in proprietate masini pentru colectarea gunoiului, dar ca aceste resturi se arunca pe camp, undeva departe de ochii locuitorilor. Insa asta nu inseamna ca nu stie toata lumea unde si cum se arunca gunoiul. De asemenea, sunt multe localitati unde nu exista nici o floare pe strazi, in fata caselor oamenilor. Oare le-o fi lene sa planteze si sa ingrijeasca flori? Posibil! Ce vreau sa spun este faptul ca in intreaga societate romaneasca este nevoie de implicarea oamenilor competenti, atenti la tot ceea ce ne inconjoara, dornici sa schimbe in bine fata localitatii pe care o reprezinta. Am intalnit la un moment dat un roman care locuia de ani de zile in Germania. Si acel om mi-a povestit cat de simplu este sa inveti oamenii cu lucrurile firesti. In momentul in care s-a mutat in strainatate si-a zis ca i-a pus Dumnezeu mana in cap. Totul era nou pentru el. Ziua muncea, apoi se intalnea cu prietenii, iar apoi mergea acasa sa se culce si sa o ia de la capat. Parea o viata minunata. Intr-o seara, dupa intalnirea cu prietenii, a plecat pe jos spre casa. Cum bause mai multa bere, i-a venit sa se usureze. Dar in jurul sau nu era nici un wc public. Logic ca nu era, doar se afla pe malul unui rau, iar casele din zona nu se aflau prea aproape. Cum nevoia de a face pipi il apasa din ce in ce mai tare, s-a uitat in stanga si in dreapta sa vada daca il observa cineva, iar apoi s-a pitit dupa un copac din zona si si-a facut nevoile. Usurat, a revenit pe trotuar. De unde, de neunde, langa el si-a facut aparitia un echipaj de politie. Cum ar veni, politia noastra locala. L-a legitimat si i-a adresat mai multe intrebari, printre care si cea legata de momentul anterior, cand fusese dupa copac pentru a se usura. Luat prin surprindere, a recunoscut instantaneu. Fara a-i adresa vreun cuvant urat, politistii i-au intocmit proces verbal de amenda, iar omul a avut de achitat cateva sute de marci. (Discutia mea cu acest om este veche, de pe vremea cand in Germania moneda nationala era marca germana). Va imaginati ca i-a trecut dorinta de a mai face vreodata greseli in tara sa adoptiva. Omul a realizat ca bunele obiceiuri nu apar pur si simplu, nu ne nastem neaparat cu ele, ci trebuie studiate, aprofundate, respectate. Revin asadar la campania electorala. In orice localitate, mare sau mica, sunt oameni care s-ar preta functiei de primar. Sunt cinstiti (foarte important!), onesti, au familie, sunt ponderati, ai idei multe si bune, vor sa isi dezvolte localitatea in care s-au nascut si locuiesc. Doar ca....:nu fac parte dintre candidati. Partidul nu i-a ales! Si atunci adresez intrebarea intrebatoare: de ce ti-ai dori sa candidezi din partea unei formatiuni politice care are propriul candidat corupt, cand poti candida ca si independent? Nu stiu de ce nu sunt mai multi primari independenti in tara, atata vreme cat este foarte posibil acest lucru si da un randament mai mare. Probabil oamenii se tem sa candideze din postura de candidat independent, atata vreme cat stiu ca dupa alegeri ar fi singuri si ar fi obligati sa se descurce mult mai greu. Gresit! Dupa alegeri, un primar independent este liber sa faca aliante cu partidul de guvernamant si sa aiba realizari importante. (Aici este voba despre obtinerea de fonduri guvernamentale, sititi ca ele sunt foarte importante). Mi-as dori ca marile partide in care functioneaza teoria descrisa de mine sa se trezeasca fara candidati seriosi la alegerile locale. Macar la tara, acolo unde conteaza mai putin partidul din partea caruia candidezi. Acolo trebuie sa conteze caracterul tau, aspectul casei tale si al curtii, felul tau ca om, munca pe care o prestezi zi de zi, respectul pe care il acorzi celor din jurul tau si familiei tale. Sunt mici amanunte extrem de importante, care ar trebuie luate foarte mult in considerare. Sper ca va veni acel moment in care sa pot vota un independent. As face acest lucru cu toata fiinta mea. Trebuie doar sa il cunosc si sa am o parere buna despre el si despre familia lui. Nu vreau sa stiu ca este milionar, decat daca si-a facut milioanele inainte de a fi primar. Ramane de vazut ce se va intampla la Medgidia.... sunt extrem de curioasa!

miercuri, 30 septembrie 2015

"O lupta-i viata, deci te lupta...."

De-a lungul timpului am primit, figurat, fireste, foarte multe palme, pumni si vorbe urate. Am fost catalogata, la fel ca toate femeile din aceasta lume, drept o usuratica, o persoana afurisita, o belehuza, o curva cu acte in regula. Chiar nu am auzit vreodata sa spuna cineva despre mine ca as fi lesbiana, dar poate ca nu mi-am ascutit suficient de mult urechile. Cu  toate acestea nu am avut vreodata si nici nu am, cu toate piedicile acestei vieti, vreo sansa de a ura. Pare greu de crezut dar nu am urat pe nimeni, niciodata. Cu toate ca aveam milioane de motive! Pentru cei care nu au foarte bine dezvoltat caracterul limbii romane, ura este un sentiment nestavilit de antipatie intensa, provocat de invidie, lacomie, amor propriu fata de cineva sau de ceva.  Potrivit cercetarilor efectuate de catre specialistii in studiul neuronal, s-a stabilit ca anumite areale ale creierului sunt raspunzatoare pentru sentimentul de ura. La mine, din cate se pare, nu s-au dezvoltat aceste areale. Poate ca nu s-au dezvoltat suficient toate arealele creierului meu! Greu de spus.  Dar n-as crede! Motive de a purta dusmanie profunda am avut cu nemiluita de-a lungul timpului. Inca din copilarie, asa cum cred ca fiecare dintre voi ati avut. Pe unii poate v-au marcat, pe altii insa nu. Probabil ca asta  inseamna indiferenta. Cine stie! Traumatismele pe care nu le-am luat, insa, in considerare, au inceput din cele mai vechi timpuri ale existentei mele. Primele astfel de traumatisme nu mi le amintesc pentru ca eram prea mica, dar mama mea imi povestea ca, pe cand aveam doar cateva luni de viata, toate privirile trecatorilor se intorceau asupra mea deoarece aveam fata plina de par!! Nu doar capul, asa cum arata toti copiii normali! Nici macar nu putea spune ca are un copil deosebit, asa cum isi spun cei mai multi parinti. Mama se rusina si ma scotea cat mai rar in afara curtii. Dar anii au trecut si, perioada gradinitei mi-o amintesc cu deosebita placere. Cred ca in acei ani nu m-a invidiat si nu m-a urat nimeni. Eram prea mici pentru astfel de sentimente profunde si teribil de urate. In clasele primare am mai primit cateva palme morale, de care imi amintesc perfect. In clasa I am luat premiul I (iar pe vremea aceea era un singur premiant, nu mai multi, ca acum!), iar la serbarea de sfarsit de an, dupa festivitate a fost zarva mare. Primarul localitatii din care provin avea o fata care imi era colega de clasa. De asemenea, avea o sora care era profesor la scoala mea. Contrariata si, probabil, enervata de realitate (nepoata ei primise doar premiul II!) a cerut catalogul clasei si a trecut in revista toate mediile. Poate ca s-a uitat si la note, asta chiar nu-mi amintesc. Cert este ca, dupa aceea, in aceiasi dupa amiaza, au venit pe la noi unchiul si matusa mea. Matusa care era profesor la aceiasi scoala. Cu seninatate le-a spus alor mei, in prezenta mea, ca ce a fost a trecut dar ca atata vreme cat voi fi eleva la acea scoala si voi fi colega cu fiica primarului nu voi mai lua premiul I. Ceea ce s-a si intamplat! Cica pe vremea aceea nu functiona sistemul de pile, relatii. Ba chiar imi amintesc ca parintii lucrau mult pentru scoala la care invatau copiii lor. Mama, spre exemplu, a cusut o serie de perdele. Sunt sigura ca au fost mai multe, dar eu asta imi amintesc cu exactitate! In fine, revin la perioada claselor primare. Am luat premiul II pana in clasa a V-a, cand colega mea premianta s-a mutat la alta scoala. Ceea ce m-a propulsat din nou pe primul loc. Din acest motiv, si pentru ca eram deja comandant de detasament (adica sefa clasei), in urmatorul an am fost aleasa comandant de unitate (adica sefa scolii). (Din acea perioada dateaza una dintre cele mai frumoase si mai trainice prietenii, cu Elena). Mi-a placut ceea ce am facut, dar asta nu m-a impiedicat ca, in anul imediat urmator, sa dau examen la scoala sportiva din Targu Mures si sa redevin colega de clasa cu prietena mea (pentru ca mi-a fost o reala prietena in tot acest timp), fiica primarului!  Imi amintesc cum ma barfeau colegele de clasa unguroaice, fara sa stie ca eu inteleg limba maghiara. Nu le-am placut si o stiu prea bine! (Cu toate acestea, acelor ani le datorez proetenia mea cu Monika, prietenie care dureaza de foarte multi ani si va dura tot pe atat daca vom mai trai atitia ani.. Mereu ma gandesc la acest om special!) Am intrat apoi la liceu si, de asemenea, am avut parte de cativa ani frumosi, ani in care mi-am facut multi prieteni romani si maghiari (eram intr-o clasa bilingva, jumatate romani, jumatate unguri). (Din aceasta perioada sunt prietena cu Simi, o prietenie care a durat si care va dainui cat vom trai) Intr-un final a venit si momentul absolvirii liceului. Cu toate ca nu eram premianta (desi luasem un 10 in teza la limba romana de la profesorul Razvan, profesor care dadea nota maxima in extrem de rare cazuri!), la festivitatea de absolvire am avut nesperata sansa de a preda stafeta liceului. Am predat-o impreuna cu doi colegi din clase paralele (in liceul nostru erau multe clase terminale, de la A, pana la H parca!) si, credeti-ma, nu am fost mandra de acest moment. Am fost doar foarte emotionata. Nu mi se parea ca merit o asemenea sansa! Au venit apoi anii facultatii, ani in care de asemenea, mi-am facut multi, foarte multi prieteni. Imi amintesc cu nostalgie ca, in primul an de facultate, locuiam intr-o camera de camin la etajul IV. Seara ne adunam in holul cel mare si stateam de vorba. La un moment dat am plecat in camera sa iau ceva, iar cand m-am intors fetele vorbeau despre mine. Ma faceau pur si simplu mincinoasa pentru ca spuneam numai si numai adevarul. Despre mine, nu despre altcineva! Nici macar atunci nu am fost in stare sa urasc, desi am fost destul de suparata. Mi-a trecut, asa cum imi trece mereu. (Facultatea mi-a adus noi prietenii speciale, cu Angi, cu Viorel, cu Morocanu', cu Johny, cu Marius etc.) Anii au trecut, am inceput sa lucrez si am avut parte de colegi minunati. Eram impreuna toata ziua, la munca, iar seara ii invitam la noi acasa, sa discutam. Au fost niste ani speciali. La un moment dat, mi-au spus mai multi colegi ca unul dintre ei (nu dau nume, ca nu e frumos!) ma barfeste de mama focului. In opinia lui, impartasita tuturor celor care doreau sa-l asculte, eu mi-o trageam cu toata lumea, numai cu el NU. Mai, sa fie.... mi-am zis ca asta nu-i sanatos la cap, dar nu i-am spus-o in fata. Au trecut vreo doi ani, timp in care nu i-am vorbit, dar apoi mi-a trecut. Mi-a trecut pentru ca eu, doar eu, stiam adevarul. Adevarul pur si simplu! Acum traversez niste momente dificile. Dar le traversez! Nu este trecere de pietoni, probabil imi voi lua amenda, sau nu! Dar trebuie sa ajung si de aceasta data la liman. Pentru ca mereu exista un liman. Trebuie doar sa ai curajul sa privesti suficient de atent si de departe pentru a-l vedea! Lumea nu este asa cum ne imaginam. Este mereu mai rau-voitoare decat credem noi. Dar, vorba poetului: "O lupta-i viata, deci te lupta, cu dragoste de ea, cu dor...."

miercuri, 5 august 2015

Bergamo, comoara din nordul Italiei


Romanii si strainii care nu dispun de foarte multi bani si vor sa calatoreasca in nordul Italiei au la dipozitie aeroportul Orio al Serio, situat la doar cativa km de orasul Bergamo si la circa 40 de km de Milano. Pentru foarte multi dintre calatori Bergamo reprezinta doar punctul de sosire precum si cel de plecare din Italia. Cei care au la dispozitie timp si vor sa vada si orasul Bergamo, au in fata lor o adevarata citadela. La sosirea in Italia am ajuns si noi la aeroportul Orio al Serio, dar aveam programari pentru Milano, Elvetia si Franta, motiv pentru care am respectat ceea ce stabilisem inca de acasa. Dar, inainte de a ne intoarce in tara, ne-am oprit pentru trei zile la Bergamo. Si am fost atat de incantati de alegerea noastra incat am repeta-o daca ar fi posibil. Familia care se ocupa de inchirierea de apartamente ne-a intalnit la aeroport, acolo unde ajunsesem cu un autobuz care venea de la Milano.Pana in oras am stat de vorba cu ei, cu el in engleza, iar cu ea in italiana. Doi tineri foarte draguti, care au trei fete despre care ne-au spus vrute si nevrute. Ne-au cazat intr-un apartament foarte spatios, dotat cu absolut tot ce-ti doreai. Ne-au intrebat daca dorim chitanta pentru banii pe care urma sa ii platim, si daca au auzit ca raspunsul este nu s-au aratat foarte incantati. Ne-au marturisit ca taxele si impozitele pe care le au de platit catre stat sunt foarte mari, motiv pentru care era o bucurie sa nu declare nimic, pentru a nu avea nimic de dat statului. Mi-am amintit brusc de Romania si de constantenii care isi inchiriaza apartamentele fara a declara acest lucru statului. Suntem foarte asemanatori cu italienii! Trebuie doar sa avem aceleasi puncte de interes pentru a vedea ce deosebiri si ce asemanari sunt intre noi. Dupa ce ne-am cazat si ne-am familarizat cu apartamentul am iesit la plimbare in oras. De fapt ne aflam extrem de aproape de centru, pret de cateva minute de mers pe jos. Orasul este foarte diferit de la o ora la alta. Dimineata, la primele ore, centrul orasului devine o mare piata agroalimentara. Am vazut in aceasta zona tarabe pline cu lapte, cascaval, carne si fructe. Preturile erau acceptabile. Insa la ora la care reveneam spre apartament, adica spre pranz, tarabele nu mai erau, in schimb in locul lor aparusera mesele restaurantelor din jur. Care se umpleau de lume dintr-o clipa in alta. Seara, nu stiu daca in fiecare seara, dar noi am petrecut la Bergamo un sfarsit de saptamana in care totul se derula potrivit ideilor noastre, pe langa aceste terase apareau din loc in loc cate o trupa sau cate un DJ care punea muzica. Am ascultat numai muzica buna! A fost o reala placere sa asculti muzica veche, iar apoi ultimele trupe noi. Dar nu erau nici manele, nici muzica simfonica. Era muzica buna, pe care o ascultai cu reala placere in timp ce mancai sau beai ceva. Cat despre oras, l-am redescoperit. Il stiam, sau cel putin asa credeam, dar excursia din acele zile mi-a reamintit ca oricand poti vedea lucruri noi in acelasi loc. Trebuie doar sa vrei sa te abati de la drumul strabatut de turisti si sa incerci sa vezi orasul prin ochii localnicilor. Cat se poate, fireste! Deja vazusem orasul vechi, dar am decis sa trecem din nou prin el, spre bucuria sufletelor noastre. Si nu doar pentru asta! (In imagine se afla Torrente Morla care trece prin mijlocul orasului. Prima oara cand am fost aici nu-l vazusem. De aceasta data, eram cazati chiar intr-o cladire situata pe malul lui.)Din orasul vechi ne-am urcat in primul funicular cu care am ajuns in Citta Alta, in orasul vechi care te uluieste prin frumusetea cladirilor. Nu doar muzee si magazine, ci tot felul de cladiri - de aici iti puteai cumpara absolut tot ce-ti doreai, incepand cu mancare, ducliuri, sucuri, bauturi, fructe, pantofi, geci, rochii, inghetata, adica tot ce puteai sa-ti imaginezi ca vei gasi. Preturile sunt asa si asa, parca au mai crescut in ultimii doi ani. Dar asa-i si la italieni. Daca au turisti tot timpul anului si acestia sunt dispusi sa scoata banii din buzunar, de ca sa nu profite statul italian?! De aceasta data am decis sa folosim si cel de-al doilea funicular din oras. Cu el am urcat pana la castelul San Vigilio, pe care il omisesm data trecuta. Dupa cateva minute am ajuns in nori. Nu glumesc, ziua era destul de inchisa, iar cerul era plin de nori. Cand am coborat din funicular primul nostru gand a fost sa nu stam prea mult in zona. Dar cand ne-am hotarat sa vizitam locurile "de sus" am fost foarte incantati de decizia noastra. Dupa un urcus de vreo 15 minute intr-o panta rezonabila am ajuns la castelul San Vigilio, care vizualizeaza intregul oras. Ai senzatia ca aceasta constructie, care dateaza din secolul al VI-lea, a fost ridicata la aceasta inaltime pentru a proteja din toate directiile orasul aflat in vale. De fapt, din cate am citit, castelul a fost folosit pe vremuri in scop militar, iar acum este loc de odihna pentru turisti, loc de pictura pentru pictori si de ora muzicala pentru muzicieni. http://mw2.google.com/mw-panoramio/photos/medium/106604203.jpgAm fost surprinsa de numarul mic de vizitatori, cu toate ca locul este absolut senzational. Adevarul este ca fie mergi cu ghid, care sa te indrume prin toate locurile minunate, fie studiezi mult timp inainte de a vizita  un loc.  Altfel exista riscul de a nu vedea unele din cele mai frumoase locuri din zona. Eu am sansa de a avea un sot care studiaza mult locurile inainte de orice vizita! Asa ca vizitarea castelului a fost extrem de frumoasa. De sus, in orice directie ai fi privit, se vede la foarte mare distanta. Dupa ce am petrecut cateva zeci de minute sus, bucurandu-se de tot ceea ce puteam privi, am decis sa coboram pana in oras pe jos. Pana in Citta Alta, orasul vechi, a fost simplu. Pe strazi pustii, printre case care mai de care mai impunatoare am privit in toate directiile cu o bucurie indescriptibila. Gradini pline cu flori de toate felurile, copaci impunatori, curti incarcate cu plante, cu iarba tunsa la inaltimea de cativa cm. Totul era in perfecta coabitare. Oameni si locuri! Cam asa se vede orasul privit de sus. Turnuri, biserici, case.... Pacat ca ziua nu era tocmai senina, asa ca nu ne-am putut bucura pe deplin de privelistile indepartate. Dar a fost suficient sa fim acolo, sa putem percepe frumusetea locului. In Citta Alta ne-am fatait pe strazi, am mancat o inghetata fantastic de buna si am dat nas in nas cu sute de vizitatori. Orasul fremata, era aglomerat si cu greu am gasit o bancuta pe care sa ne asezam pentru a ne odihni un pic. Coborarea am continuat-o pe jos, dar nu pe calea cea mai simpla, ci pe ocolite. Am simtit ca ne-am dat kilometrajul peste cap, dar a meritat din plin. Dupa o pauza la apartament, am iesit din nou pentru a vizita orasul in alte zone decat cele pe care le stiam. Am intrat in cateva biserici vechi, foarte frumoase. Erau localnici inauntru, dar nimeni nu avea treaba cu turistii. Erau obisnuiti sa-si vada de treaba chiar in prezenta unor priviri straine si foarte curioase. Aceasta este biserica Santa Maria Maggiore, una dintre cele mai vechi si mai frumoase catedrale. In fata este un parc - de fapt in intregul oras sunt parcuri, mai mici sau mai mari, care au tasnitori pentru apa - cu banci. Foarte rar gaseai cate o banca libera pe care sa te odihnesti. Dar nu era nici o problema, locuri de relaxare erau din plin. Lumea se aseza peste tot pe unde se putea: pe pietrele din jurul statuilor, pe marginile fantanilor arteziene etc. Iar pizza pe care am mancat-o in Bergamo mi s-a parut cea mai buna din viata mea. Bine, am reusit sa mananc doar un sfert din ea, pentru ca era foarte mare, dar avea un gust deosebit si era plina cu ... de toate. Nu stiu cand vor invata romanii care au pizzarii sa faca pizza ca in Italia, dar cred ca mai este foarte multa vreme pana atunci. Nu a fost ieftina, ce-i drept, insa a meritat toti banii. Din pacate, am intalnit si pe aici cersetori, din pacate s-au intensificat controalele, din pacate au inceput sa existe taxe la intrarea in diferite obiective turistice care odinioara se vizitau gratuit. Dar, Italia pe care am vazut-o ramane fantastica, in ciuda tuturor deciziilor umane care se iau.  In ziua urmatoare am parasit Italia cu destinatia Constanta. Avionul cu care am zburat a fost aproape plin. Cu mandrie tin sa mentionez ca aeronava cu care am zburat a avut drept comandant o femeie. O cheama Laura Gardu si are doar 33 de ani! Am fost si din aceasta cauza mandra! Si mi-am amintit ca Romania este foarte frumoasa - trebuie doar sa descoperim si/sau redescoperim locurile minunate din tara. Cu asta promit ca voi reveni: cu frumusetile Romaniei!

vineri, 24 iulie 2015

Plaja din Eforie Nord, o mizerie

De ceva vreme, sunt ani de zile de atunci, nu prea mai merg pe plajele "civilizate" din judet. Candva, inainte de 1990 si imediat dupa aceea, imi placea sa fac plaja la Vama Veche si la 2 Mai, unde plecam cu cortul de acasa. De fapt, am fost pe toate plajele de pe litoralul romanesc, lucru care ma bucura pentru ca imi permite sa fac comparatii. Candva era frumos la Neptun-Olimp, foarte frumos; si ma refer la perioada de dinainte de revolutie si imediat dupa aceea. Tot pe atunci era frumos si la Jupiter, Venus, Mamaia, Eforie.... Nu-mi dau seama ce anume s-a intamplat cu noi, ca popor, dar situatia s-a schimbat radical. De vina par a fi atat turistii, cat si administratiile publice locale, care au in administrare plajele. Si, avandu-le in administrare, se ocupa intr-un fel sau altul si de curatenia lor. Pe vremuri, cred ca in perioada 1995-2005, in Mamaia era o mizerie de nedescris - spre seara, cand zecile de mii de oameni care statusera la plaja se pregateau sa plece spre camerele de hotel sau spre apartamentele in care locuiau, cosurile de gunoi erau arhipline. In jurul lor, pe suprafete intinse, se intindeau gunoaie. Resturi de tot felul, in principal resturi alimentare. Dar mai gaseai si cate un slap pierdut printre cocenii de porumb fiert si printre sticlele de suc ori resturile de ambalaj alimentar.Ciudat mi s-a parut pe atunci ca aproape nimeni nu parea foarte deranjat de mizerie si foarte putina lume reactiona. In timp lucrurile s-au reglementat si Mamaia s-a schimbat foarte mult. In bine, vreau sa zic. Zilele trecute am fost in Eforie Nord. Nu pentru a face plaja, ci intr-o vizita. Iar situatia de acolo mi s-a parut total dezagreabila, ca sa nu spun ca aproape m-a oripilat. Nu m-am plimbat prin centrul orasului, nici pe plaja din fata hotelurilor mari. existente de multa vreme in statiune. M-am fatait prin partea de sud a orasului Eforie Nord, in zona plajei si a falezei de acolo. M-am ingrozit privind cu atentie in jur. Nu, nu m-am uitat la porumbul fiert scos la vanzare "la drum de seara", nici la ochelarii de vedere, la sucurile si apa minerala din frigidere sau la locurile de joaca pentru copii. Cele din urma erau pline, ce-i drept, dar copiii nu se uitau in stanga si in dreapta, lor le pasa doar de saritul in saltele. Si este absolut normal la varsta lor acest lucru. Parintii lor poate ca erau deranjati de ceea ce era in jur, dar asta este. Probabil! Atat pe plaja cat si pe marginea lacului din sudul statiunii era o mizerie greu explicabila. Incepand cu o gramada de pungi si pungulite din plastic, in care s-au aflat cine stie ce fructe sau legume. Sticle si borcane aruncate atat in stanga, cat si in dreapta. Resturi de tot felul, in principal alimentare, dar nu numai. In zona exista si cateva cladiri parasite (Ce-o fi cu ele in plin sezon estival este greu de spus. Primaria trebuie sa aiba legislatie care sa-i permita sa le darame, daca nu sunt folosite sau daca au fost abandonate din cine stie ce cauze ). Mai mici sau mai mari, aceste cladiri au geamurile sparte iar inauntrul lor este un adevarat WC public. Daca nu ma credeti, va rog sa verificati. Pute ingrozitor. Insa ideea nu este ca doar miroase a fecale, ci ca aceste locuri sunt la vedere si sunt folosite de cine vrei si cine nu vrei. Una dintre aceste cladiri se afla in apropierea unei discoteci extrem de zgomotoase (ca mai toate , de altfel). Cu toate ca in zona exista toalete, nu toata lumea le foloseste. Fie pentru a economisi un leu (m-as mira!), fie pentru ca atata ii duce mintea imbibata in alcool, multi tineri prefera sa iasa din discoteca pentru a-si face nevoile pe ici- pe colo. Ba unii isi fac nevoie (si ma refer la cele mari!!) si in mare, spre stupefactia celorlalti turisti care stau pe plaja sau care fac baie. In regula, este vorba despre  o multime de lume necivilizata, lucru care chiar nu mai mira pe nimeni. Nu toata lumea a avut parte de parinti cu bun simt, care sa-i fi invatat macar cateva reguli de baza in societate. Oricare ar fi aceasta societate si oriunde s-ar afla. Dar, dezastrul pleaca de la administratia locala. Pentru a ma face mai bine inteleasa, va dau un exemplu extrem de simplu. Un nene, care a plecat de multa vreme din tara, adica a emigrat in Germania, mi-a povestit prima si ultima lui patanie din tara adoptiva, care l-a determinat sa devina un om civizilat. Ma rog, pe cat posibil! Imi spunea ca plecase dintr-o vizita si a preferat sa ajunga pe jos acasa, mai ales ca distanta nu era foarte mare. Pe drum insa, i-a venit sa faca pipi si a descoperit intr-o clipita locul in care-si putea face nevoile. Adica asa credea el, ca-si poate face nevoile oriunde unde nu te vede lumea. Si s-a ascuns dupa un copac pentru  a se usura. Nu a apucat sa termine si sa se incheie la pantaloni, cand langa el si-a facut aparitia un echipaj de politie. Fara a sta pe ganduri, oamenii legii i-au dat o amenda usturatoare, de cateva sute de marci (asta era moneda nationala pe atunci). Bani cu care ar fi putut trai foarte bine cel putin doua saptamani! Omul a platit, s-a gandit mult si bine la ce a facut si ce  a avut de patimit de pe urma gestului sau si m-a asigurat ca a fost pentru prima, dar si pentru ultima oara cand a facut asa ceva. Deci, daca primariile ar lua astfel de decizii, daca pe plaja sau prin zona s-ar afla macar un politist care sa poata lua masuri, cu totul alta ar fi situatia. Insa trebuie sa fie politisti care sa nu inchida ochii si care sa nu primeasca 10 lei spaga pentru a se preface ca nu au observat! Pentru ca si romanii se pot educa fortat. Ia da-le niste amenzi de sa nu se vada pentru orice fac in neregula. Sunt sigura ca lucrurile s-ar schimba si Romania ar fi o tara frumoasa si cautata de straini, de mult mai multi straini decat vin  acum in tara, la Marea Neagra. A, ca sa nu  omit un lucru foarte important. Am vazut cateva femei care faceau curatenie pe aleile din jur. Dar acele femei nu mergeau si pe plaja pentru a aduna resturile. Acele femei nu adunau si mizeriile despre care vorbeam; ele se limitau la a curata aleile dintre hoteluri. Probabil ca asa prevede contractul lor. Cine stie ce contracte se fac la primarii si cati bani se duc pe apa sambetei pentru a mentine curatenia intr-o statiune. Dar aia sunt alti bani, alta distractie!

marți, 21 iulie 2015

Daca am reduce economia subterana, am trai foarte bine

Fenomenul economiei subterane reprezinta - potrivit autoritatilor romanesti - o cifra de 30% din Produsul Intern Brut. Ma rog, eu sunt convinsa ca acest procent este mult mai mic decat realitatea; sunt aproape sigura ca economia subterana in Romania depaseste 40% din PIB. Este adevarat ca acest tip de economie exista in toate tarile europene (si nu numai, de fapt economia subterana este omniprezenta), dar una este ca procentul sa fie de circa 14%, cum este in cazul Suediei, dupa  cum arata datele oficiale, si alta este ca acest procent sa depaseasca 30% din PIB sau sa se apropie macar de acest procent, asa cum este cazul Romaniei, Bulgariei, Ungariei sau Greciei. V-ati intrebat vreodata de unde vine acest procent urias? De ce suntem fruntasi in Europa din punct de vedere al evaziunii fiscale? Pai este simplu: uitati-va la plajele din Mamaia, care sunt ultra-aglomerate, si la preturile pe care le percep hotelurile de aici. Pai valoarea ajutorului de somaj pe care il primeste un roman nu reprezinta nici macar jumatate din cat trebuie achitat PENTRU O ZI DE CAZARE la receptia unui astfel de hotel. Nici salariul unui om obisnuit nu reprezinta mare lucru - eventual se poate caza doua nopti! Si restul de unde are bani, din ce-si permite cazarea la astfel de preturi si din ce achita miile de lei pe la cluburile de noapte care sunt vesnic pline? Pai exact din bani negri, din banii care nu sunt trecuti la venituri pentru ca sistemul legislativ romanesc admite si chiar permite acest lucru. Si sa o iau cu inceputul. Nu sunt economist, asa ca nu voi aborda cifre, ci  mecanismul pe care toata lumea il vede, dar prea putini au un cuvant de spus pentru a incerca sa-l stopeze. In opinia mea, iata care sunt domeniile in care se face evaziune fiscala "la greu": 1. Prostitutie, 2. Piete de legume-fructe si zarzavaturi, 3. Munca la negru, 4. Florarese, 5. Medici stomatologi, 6. Tigari de contrabanda, 7. Combustibili cumparati "la negru", 8. Curatenia in case, 9. Ingrijirea de copii sau varstnici, 10. Evaziunea fiscala din restaurante si cafenele, 11. Cosmeticiene, coafeze. 12. Meditatii la romana, matematica etc. cu profesori "meseriasi". 13. Atentii catre medicii din spitalele in care esti internat. 14. Inchirerea de case, apartamente pe timp de vara. Sa le luam, asadar, pe rand: 1.  De ce nu se legifereaza prostitutia in tara noastra, dat fiind faptul ca acest lucru ar atrage o multime de bani la bugetul de stat? Cei mai multi romani, si cand spun acest lucru ma refer in principal la romanii cu drept decizional, sunt de acord cu introducerea legalizarii prostitutiei dar.... Aici apare un "dar" peste care cu greu se poate trece: "dar" biserica se opune, iar romanii sunt ... ascultatori de biserica. Asa ca, de zeci de ani, prostitutia se afla in Romania in ilegalitate. iar acest lucru atrage pe langa o multime de bani, de ordinul miliardelor de lei, boli. O multime de boli, incepand cu cele venerice si terminand cu .... SIDA. Cine sa le verifice pe fetele care stau la coltul strazii si se prostitueaza pentru cateva sute de lei? Si ca sa revin la prostitutia din tarile europene va spun ca in foarte multe dintre ele prostitutia este legalizata si se desfasoara in bordeluri. Prostituatele sunt angajate cu contract se munca si lucreaza un program de opt ore. Este valabil in Germania, in Elvetia, in Olanda si in mai multe tari. Fetele se pot angaja sau pot lucra independent. De asemenea, proxenetismul este legalizat, atata timp cat proxenetii nu exploateaza fetele.  La ei se poate, la noi NU! V-ati intrebat vreodata cati bani castiga un neamt, sau un olandez ori un elvetian?? Foarte mult comparativ cu cat se castiga in Romania. Si tocmai de aceea, pentru ca economia neagra nu exista la fel de mult ca la noi! 2. Obisnuiti sa intrati prin piete pentru  a va face cumparaturile sau mergeti strict la centrele comerciale? Daca va faceti piata din Tomis 3, care este considerata a fi cea mai mare piata din Constanta, veti vedea ca sunt sute de comercianti care nu au auzit in viata lor de ... bonuri fiscale. Nu conteaza ca vand doar patrunjel si leustean, sau ca stau la coltul vreunei strazi pentru a comercializa fasolea verde ori rosiile pe care le fac in sere aflate in localitati din jurul Constantei. Nimeni nu inregistreaza ceea ce vinde. Nimeni nu cere bon fiscal pentru ca stie ca nu are de unde sa-l primeasca! Sa nu va imaginati ca in strainatate taranii nu vin in mijlocul orasului pentru a-si comercializa produsele. Am vazut mai multe astfel de piete in Italia si Franta. Taranii vin dimineata in piata si in cateva ceasuri vand tot ce au adus de acasa: carne, cascaval, fructe, legume etc. Dar fiecare are bon fiscal, nimeni nu face evaziune fiscala. Veti spune: ei, si? Si de aici se aduna! Si daca eu platesc doar 10 lei, de la mii de constanteni care isi fac piata in Tomis 3 se aduna sume impresionante. 3. Munca la negru o cunoaste toata lumea. Cati dintre constructori credeti ca lucreaza cu carte de munca? Foarte putini, deoarece cei mai multi lucreaza la negru. Sau primesc pe cartea de munca salariul minim pe economie, iar restul banilor ii primesc la negru. Si asta nu este valabil doar in cazul constructorilor, ci puteti sa verificati aproape fiecare meserie care se practica. 4. Obisnuiti sa cumparati flori din pietele de flori? Daca da, sunt curioasa cati dintre voi au primit bon fiscal dupa ce au dat 25 de lei pentru un buchet de trandafiri sau de gladiole? Banuiesc ca nici unul dintre cumparatori nu cere bon fiscal. Iar flori se vand cu nemiluita. Stiti cate florarii ambulante sunt in Constanta? Aveti idee cati bani negri se fac si pe acolo? 5. Toata lumea are probleme cu dantura, in special dupa o anumita varsta. dar, asa cum spun specialistii, ar trebui sa ne ducem copiii la medicul stomatolog imediat ce a implinit varsta de UN AN!  Sunt lucrari mai mici sau mai mari, dar toate sunt scumpe. Sunt foarte curioasa cati dintre voi platesc medicului si apoi primesc factura fiscsala pentru lucrarea facuta. Si asta ca sa nu mai spun ca, de ani de zile, medicii stomatologi din Romania sunt vizitati din ce in ce mai mult si de strainii care s-au saturat de cati bani trebuie sa dea pentru aceste lucrari in tara lor. Si stiti de ce? Pentru ca in strainatate fiecare lucrare este platita si se emite factura fiscala din care medicul de acolo isi plateste taxele si impozitele. Am si eu prieteni care au plecat sa lucreze in strainatate si mi-au spus cum stau lucrurile acolo. Da, au bani, dar platesc foarte mult la stat! 6. Sunteti fumatori si v-ati saturat sa dati 15 lei in fiecare zi? Nu va faceti probleme, in tara noastra gasiti din plin tigari de contrabanda. Pe vremuri cumparam tigari din curti de pe Ion Ratiu. Ulterior am luat din piete, din toate pietele vreau sa zic. Cu 10 lei , adica cu jumatate din suma pe care o dai in tutungerii pentru un pachet de tigari, iti cumperi tigari fabricate in tarile care nu fac parte din Uniunea Europeana. Aici cumparam tigari moldovenesti sau ucrainiene, iar in vestul tarii sunt tigarile din Serbia. Contrabandisti se gasesc mereu, iar musterii... la greu! 7. Combustibilii reprezinta o importanta sursa de bani pentru contrabandisti. Se fura, de exemplu, benzina si motorina din conducte, din rezervoarele care stationeaza pe calea ferata si... mai mult, mult mai mult, se fura oficial cu miile de tone. Daca nu stiti cum, clapariti calculatorul si veti aflla! 8. In ultima perioada, sunt din ce in ce mai multi romani tineri care lucreaza in companii multinationale. Lucreaza ore in sir, iar cand termina programul nu mai ai nici timp si nici chef sa se apuce de curatenie in casa. Nu tu geamuri spalate, nu tu frecat toate usile, gresia si faianta  din casa. Nu tu spalat parchetul sau alte suprafete care necesita timp. Si atunci, pentru cateva sute de lei pe luna cei care au mai multi bani, angajeaza o femeie care sa le faca treaba. Credeti ca femeia inregistreaza undeva banii primiti? Sau credeti ca cei care au beneficiat de munca ei inregistreaza oficial acesti bani dati? Nici vorba! Si totusi, este vorba de multi bani, foarte multi bani! Neinregistrati! 9.  Ingrijirea de copii si varstnici este un alt capitol neinregistrat. Ganditi-va ca un cuplu tanar are un copil sau doi. Legea ii permite mamei sa stea acasa doi ani cu cel mic si tanara femeie primeste si o suma de bani in aceasta perioada. Insa vine momentul in care ea trebuie sa isi reinceapa activitatea. Sa mearga la serviciu, adica. Iar copilul (copiii) sa ramana acasa sau sa mearga la cresa/camin/gradinita. Unii adopta aceasta situatie si isi duc copiii la gradinita. Altii insa considera ca micutul lor este prea mic pentru a se adapta unei comunitati in care se imbolnaveste mai des sau in care plange dupa mama. Motiv pentru care adopta o alta metoda sa isi tina odralsa acasa: ii cauta o femeie care sa il aiba pe cel mic in grija. Doar ca acest lucru costa, uneori mai mult decat iti poti imagina. Si sunt bani dati, dar statul nu stie nimic despre ei. 10. Evaziunea fiscala din restaurante si cafenele exista. Cu toate ca ospatarul aduce la masa clientului factura, aceasta este de putine ori contabilizata. Iar banii merg in buzunarul patronilor. 11. Cat priveste cabinetele de cosmetica si coafura, stau si ma gandesc cate femei nu au intrat macar o data intr-un astfel de cabinet. Fie pentru un tratament cosmetic, fie pentru o coafura specifica unei ocazii anume. Aveti idee cam cat costa un tratament sau cati bani trebuie sa dati pentru o coafura bine facuta? Fie ca este vorba despre banchetul sfarsitului de an, fie ca mergeti la vreo nunta, ori poate sunteti chiar mirese, astfel de tratamente se fac si costa multi bani. Ati primit vreodata factura fiscala pentru asa ceva? Sau ati primit facturi fiscale din partea fotografului, sau a cameramanului care v-a filmat nunta ori botezul copilului? Sau ati primit factura din partea "ursitoarelor" care au  fost la botezul copilului si au incantat pe toata lumea? (Scuze, dar erau mult prea multe subiecte despre care ar fi trebuit sa scriu!!) 12. Nu cred ca exista prea multi parinti - ma refer la cei care locuiesc in mediul urban, fireste! - care sa nu-si fi meditat copii. Sunt parinti care isi mediteaza fiul sau fiica in toti anii de invatamant, nu doar in clasa a VIII-a si a XII-a, atunci cand sunt si examenele vietii. Sunt momente importante in viata, pentru care copiii trebuie pregatiti. Iar scoala stim prea bine cum este (Am vazut profesori de limba romana care fac greseli gramaticale si profesori de limba engleza care habar nu au nici macar alfabetul limbii engleze!). Asa ca daca vreti sa aveti copii pregatiti, trebuie sa scoateti banii din buzunare. Multi bani! Cati profesori ati vazut sa emita facturi fiscale pentru o astfel de activitate? Nu cred ca este vreunul! Si aici banii curg garla, avand in vedere interesul din ce in ce mai mare pe care parintii il au fata de viitorul copiilor lor. 13. Sa te fereasca Dumnezeu sa ajungi sa fii internat in spital! Este clar ca ai mari probleme de sanatate care trebuie, daca este posibil, sa fie rezolvate. Iar in acele momente, fie ca stiti, fie ca nu stiti poezia lui Adrian Paunescu :"Dati banii vostri pentru sanatate....", exact asa procedati. Dati banii vostri, pe care ii aveti sau nu-i aveti, pentru sanatate. Pe langa costul medicamentelor (care este urias in comparatie cu veniturile noastre!), aici aveti mari probleme cu banii pe care ii cheltuiti pe alaturi. Adica, aici vorbesc de banii pe care ii dati intregului personal medical. Ma rog, de reguila difera sumele, dar tot bani dati sunt! Ma vad silita se admit ca nici de aceasta data nu am dat vreun ban cand am fost internata in spital. Dar asta nu inseamna ca ceilalti pacienti nu au dat. Colegele mele de salon aveau pregatiti banii pentru toata lumea. Dadeau personalului care spala pe jos, dadeau asistentelor, dadeau medicilor. Cheltuiala unui pacient internat in spital cel putin o saptamana era undeva pe la 400-500 de lei.  Sau cel putin asa a fost in cazurile stiute de mine. Stiu ca salariile personalului medical
sunt foarte mici, insa de aici si pana la spaga data e cale lunga! Ati vazut ca in spitalele private nu da nimeni spaga, si nimeni nu asteapta sa primeasca. Deci, se poate! 14. Si ultimul punct din cele pe care eu le-am identificat, cu toate ca poate sunt mai multe dar nu mi-au venit si altele in minte, il reprezinta inchirierea de locuinte. Stiu ca unele sunt afisate pe internet si pentru ele se plateste impozit la Fisc. Dar numai unele. Cele mai multe, sunt rezervate la coltul strazii, in special vara, cand zeci de oameni se afla pe marginea soselei care duce spre Mamaia si zdranganesc usor cheile de la apartament in mana. semn de lumea se poate caza oriunde, dar nu la hotel. Cei  mai multi localnici care inchiriaza sunt la Constanta, Navodari si Costinesti. Aici preturile pleaca de la 50 de lei si urca, urca, urca.... depinde de cerere si de oferta! Asadar, in cateva (de fapt, ceva mai multe) cuvinte am incercat sa atrag atentia asupra domeniilor in care se face evaziune fiscala. Sper ca nu am gresit prea mult, dar asta este opinia mea. Daca aveti si alte idei vizavi de felul in care se face evaziune fiscala, nu ezitati sa imi spuneti. Va rog! Poate reusim, intr-un  fel sau in altul, sa schimbam lucrurile. Pentru ca se poate si pentru ca trebuie sa se poata. Depinde de noi toti sa vrem!

joi, 9 iulie 2015

Evian les Bains, o statiune elevata din Franta



Dupa cum am povestit, am strabatut drumul din Italia spre Franta cu trenul rapid, iar mai apoi am traversat lacul Geneva (lacul Leman) la bordul unei ambarcatiuni. Am ajuns spre seara in statiunea franceza si, din intamplare, pentru ca nu pot sa spun altfel, am nimerit intr-o pizzerie detinuta de niste cetateni straini, probabil sirieni sau egipteni. Vorbeau destul de prost limba franceza, iar in primele momente nu am inteles aproape nimic din ceea ce spuneau - mie mi s-a parut chiar ca se certau, dar ulterior aveam sa constat ca acesta era limbajul lor si le era greu sa fie altfel. Intr-o prima faza oraselul, care nu are mai mult de opt mii de locuitori, mi s-a parut mic si m-am intrebat oare de ce il viziteaza atat de multa lume si ce anume are el de oferit turistilor. A doua zi am inceput sa inteleg si sa aflu istoria locului. Evianul este situat in sud-estul Frantei, in Rhone-Alpi si are o istorie turistica si economica veche.Se afla pe malul lacului Geneva (iar francezii ii spun lacul Leman), iar in departare se vad muntii inalti, pe alocuri acoperiti cu zapada.  In ultimele sute de ani, orasul  a fost vizitat de regii Angliei  Eduard al VII-lea si George al V-lea, dar si de regele Egiptului Farouk si de multe celebritati ale vremii In imagine vedeti funicularul din statiune, pe care l-am descoperit in cea de-a doua zi, si cu care am facut legatura spre un loc care aduce aminte de o localitate de munte, cu case minunate, cu o herghelie de cai, unde se aflau foarte multi copii dornici sa invete sa calareasca si sa se comporte cu aceste animale minunate. De asemenea, in partea de sus a orasului se afla mai multe terenuri de tenis si parcuri, dar si un loc special amenajat din care poti admira lacul si partea elvetiana a acestuia. Asta ca sa nu mai vorbesc de vilele din zona, care - prin amplasamentul lor si prin maretia constructiilor - par desprinse din alta poveste. http://www.hotelswithaview.com/th_hotelvue/medias/hotel-evian-les-bains.jpgDin pacate, nu pot expune toate pozele pe care le-am facut. Insa asa arata lacul, plin de salupe scumpe, toate private si asa arata gara din Evian, gara care face legatura cu Geneva. Oraselul este considerat de catre europeni drept unul de inalta clasa, asta si pentru ca faimoasele ape Evian, care se extrag din aceste locuri si sunt imbuteliate aici, sunt cunoscute inca de la inceputul anilor 1800. Pe de alta parte, atat de multa lume buna s-a bucurat de vacante in acest lor incat nu se putea sa nu aiba un renume atat de puternic. In cea de-a doua zi ne-am hotarat sa vizitam cat mai multe din acest oras, sa ne plimbam pe faleza si sa admiram partea elevetiana a orasului. Ne-au incantat sutele de ambarcatiuni particulare amplasate in port, hotelurile vechi si bisericile din zona dar si Cazinoul in fata caruia erau parcate zeci de masini straine, foarte scumpe. Nu sunt eu o priceputa intr-ale marcilor auto, dar am vazut masini rare, cum ar fi Lamborghini, Porshe, LaFerrari, Bugatti Veyron etc. Adica in acest cazino isi pun la bataie banii o gramada de oameni extrem de avuti. Oraselul are foarte multe magazine, cofetarii si patiserii, cafenele care au preturi mari. Cu exceptia brutariilor si cafenelelor, magazinele sunt inchise la ora pranzului si se redeschid dupa amiaza. Lumea este extrem de amabila, zambitoare si cu chef de vorba. Nu am intalnit oameni tristi si nu cred ca acele locuri ar admite astfel de persoane. Nu mi s-a parut a fi un oras foarte vesel, nimeni nu radea cu gura pana la urechi (asa cum vazusem pe feribot), nimeni nu deranja pe nimeni. Fiecare isi vedea de vacanta sa si incerca sa isi concretizeze idealurile. Prin oras ne-am plimbat destul de mult si am vazut inclusiv liceul Anna de Noailles.  Dupa nume ati spune ca este o persoana din Franta, care a facut cine stie ce la viata ei. Ei, bine, asa am crezut si eu pana cand am inceput sa citesc si sa aflu cine a fost aceasta persoana. Pentru cei care nu stiu, si tind sa cred ca nu foarte multi dintre cititorii mei stiu acest lucru, Anna de Noailles este pe jumatate romanca, dupa tata. Se numea Anna Brancoveanu si s-a nascut in Franta; a fost una dintre poetele Belle Epoque. Contemporanii sai celebri, cum ar fi Marcel Proust si Joseph Reinach i-ar fi spus, la un moment dat,  "Madam, in Franta sunt numai trei miracole, Jeanne D'Arc, raul Marne si  d-voastra". Din pacate, romanii nu prea au auzit de aceasta poeta, in primul rand deoarece ea s-a considerat a fi mereu o frantuzoaica recunoscuta de toata lumea si mult prea putin romanca. Cu toate acestea, este inmormantata la Paris, langa o alta romanca celebra, Martha Bibescu! Cam asa arata liceul care ii poarta numele si despre care am crezut intr-o prima faza ca este un ... castel! Nici nu-ti puteai imagina altceva trecand pe langa o cladire cu atat de multe turnulete. Am descoperit, intr-un loc destul de ascuns, o pancarta pe care scria ca este vorba despre un liceu!! Este la fel si in cazul scolii generale din localitate. Aceasta se afla chiar langa hotelul nostru dar daca nu ma trezeam devreme intr-o dimineata ca sa vad copiii adusi la scoala de parintii lor, habar nu aveam ce cladire este. Dar, repet, este o localitate cu doar cateva mii de oameni, iar acestia stiu cu totii ce cladiri sunt in orasul lor! Pentru ca tot ne aflam in Evian, a trebuit sa mergem pana in fata sediului acestor ape minerale. Nu era lume prin fata, parea o cladire oarecare, in schimb am vazut angajati care lucrau in fata calculatoarelor. Trebuie sa vedeti biserica si o vedere din centru statiunii - sunt imagini care mi-au placut foarte mult si, atunci cand le revad, am senzatia ca sunt din nou acolo. Iar acest lucru este minunat! Din pacate, vremea nu a tinut tot timpul cu turistii. A si plouat un pic, a fost si destul de rece pentru inceputul lunii iunie. Dar una peste alta, au foat cateva zile minunate, in care am simtit gustul unei Frante aflate in vacanta. Nimeni nu era ganditor, nimeni nu era preocupat de altceva decat de zilele de vacanta care trebuie petrecute cat mai frumos. A, sa nu uit. Dupa cum mentionam, feribotul era plin de oameni dintre care prea putini turisti. cei mai multi dintre calatorii de pe feribot nu aveau bagaje, care sa le ateste statutul de vizitatori ai zonei. Asa am dedus, iar ulterior mi s-a confirmat acest lucru,. ca cei mai multi dintre locuitorii din Evian pleaca dimineata spre Lausanne sau spre alte orase din Elvetia, unde lucreaza si sunt platiti foarte bine (eu ma gandesc doar la diferentele de pret pe care le-am descoperit intre Franta si Elvetia!  Ceea ce nu inseamna ca in Franta erau preturi mici, ci ca in Elvetia sunt preturi foarte mari!). Dar oamenii mi s-au parut foarte draguiti in ambele tari. Si nu vreau sa mai spuna cineva ca "te trateaza altfel daca esti roman"! Nu, pe toti vizitatorii ii trateaza la fel. Pentru ei este important sa  fii un om normal si .... cam atat. Mentionez ca nu am vazut nici un cersetor, ca nu am vazut nici o persoana ponosit imbracata, ca ... m-am aflat in doua tari civilizate. Pardon, in trei, desi in Italia am vazut  multi cersetori si multa lume rau famata. As fi vrut sa povestesc mult mai multe, despre orasul in sine, despre toate cladirile pe care le-am vizitat si despre oamenii pe care i-am intalnit. Dar cred ca este destul pentru astazi. Revin in curand!

miercuri, 8 iulie 2015

Jurnalistul nu se poate angaja fara studii in .... jurnalism

In luna ianuarie a anului 1992 m-am angajat ca jurnalist la ziarul Telegraf - nu aveam studii de specialitate, eram un "biet" inginer cu studii absolvite pe vremea lui Ceasca. Sefii mei de la acea vreme erau Radu Mazare, Radu Preda, Nicusor Constantinescu, Sorin Strutinsky. Colegii mei erau Remus Haralambie, Constantin Cumpana, Paul Parvu, Cristian Stoleru, Carmen Antoniu, Costica Petriu, Marius Calcan, Dan Jianu (D-zeu sa-l odihneasca in pace!), Claudia Visinescu etc. La momentul respectiv nimeni, dar absolut NIMENI nu avea studii in Jurnalism. Si asta din simplul motiv ca aceasta disciplina se facea doar la Academia Stefan Gheorghiu, pe care o puteai urma doar daca erai membru de partid si aveai radacini sanatoase. Asadar, noi am inceput sa facem presa avand drept meserie de baza inginerie (Paul era jurist, daca bine imi amintesc!). Patronii absolvisera UMC-ul, Remus la fel, Cristi asisderea, Jianu era fost profesor s.a.m.d. Nici nu se punea problema, la acel moment, sa facem Jurnalismul sau vreo alta facultate care.... (chipurile!!)  sa ne permitem sa facem acea munca pentru care fuseseram parca sortiti. Ulterior a aparut aceasta disciplina, adica dupa cativa ani, si la Universitatea Ovidius. Unica problema pentru noi era faptul ca printre profesori erau jurnalisti ai ziarului Cuget Liber, ziar care la acel moment ne amintea doar de ...comunism si de comunisti. Anii au trecut si situatia s-a schimbat. Este adevarat ca am lucrat ani de zile si ca specialist in Relatii Publice, insa la mari companii particulare, care nu aveau nici o treaba cu legislatia in vigoare valabila  pentru  unitatile de stat. Iar in urma cu cateva zile am avut o surpriza de proportii (cel putin in opinia mea!). Aflasem ca la CJAS Constanta se fac angajari si, printre altele se cauta si un specialist la Compartimentul Relatii Publice si PR. Mi-am zis ca acest post mi-ar veni ca o manusa si m-am dus pana la sediul casei pentru a vedea cum stau lucrurile. Vai, ce lovita am fost! In primul rand pentru ca functionarii care  se ocupa de angajari s-au uitat la mine cu ochi "straini si goi" - eu asa am simtit. Probabil ca acel post a fost scos la concurs pentru cineva anume, vreo fatuca de putin peste 20 de ani si care a absolvit recent facultatea mentionata, iar eu imi permiteam sa tulbur apele! Doamnele s-au scuzat si mi-au explicat frumos ca "asa este legea! Nu depinde de noi formularea respectiva si nu avem cum sa va ajutam!". Adevarul este ca si secretara directorului CJAS - Poteleanu - este foarte tanara, putin peste 20 de ani! Ce sa-i faci, trebuie sa ajuti tineretul sa se angajeze si sa nu emigreze! Lasa-i pe cei care au muncit peste 20 de ani in presa si PR sa plece din tara.... aici oricum nu mai au nici o sansa!! Sunt chiar foarte curioasa cine se va angaja pe acel post. Chiar voi trece pe la CJAS in perioada urmatoare pentru a vedea cu ochii mei cine este jurnalistul care va fi PR. Eu nu spun ca este rau sa respecti meseriile si sa le faca cei care au studii in domeniul respectiv. dar ma intreb ce se intampla cu jurnalistii care nu au studii de Jurnalism. Cu cei care au lucrat mai bine de 20 de ani in acest domeniu fara a avea "studii de specialitate"!!

marți, 30 iunie 2015

Midii a la Dalboka!

(Aceasta postare am facut-o in urma cu ceva ani, dar recitind-o mi s-a parut numai buna de pus pe blog!)
Recent, ne-am hotarat (cu familia) sa dam o fuga pana la Dalboka sa mancam midii. Inteleapta decizie!
Aproape de ora pranzului ne-am imbarcat in masina si am pornit spre Vama Veche. Aglomeratie pe sosea, dar dupa ce am trecut vama, lucrurile s-au calmat brusc. Dupa ce am platit rovigneta 3 euro, ne-am indreptat spre Durankulac, prima localitate bulgareasca de dupa vama. Drumul, vai mama lui, mi-a reamintit de drumurile din Ardeal imediat dupa 1990. Dar totul a palit in momentul in care am ajuns in parcarea crescatoriei de midii de la Dalboka.  De sus, aveai impresia ca drumul duce direct in mare - o mare de o culoare fantastica, parca nu era vorba despre Marea noastra Neagra. Era o mare cu zeci de nuante de albastru.
Drumul catre crescatoria Dalboka coboara brusc spre mare, pe alocuri cu o inclinatie de peste 45 de grade. Desi la o distanta de circa 2 km exista o parcare amenajata, nu toate locurile erau ocupate, fapt care m-a dus cu gandul ca locul nu este foarte aglomerat. Nimic mai fals; spre local, si pe stanga si pe dreapta erau parcate masini, cele mai multe cu numar de Romania. Pe un praf uscat ridicat de masinile care incercau cu greu sa urce printre oamenii care coborau si cei care urcau (deja obositi si cu burtile pline), am coborat spre terasa crescatoriei de midii.
De la distanta mica, asa arata terasa. Cand am ajuns insa in fata intrarii, am descoperit ca de fapt sunt doua localuri, unul relativ nou, cu aspect elegant, iar altul mai vechi, rustic, cu o terasa acoperita cu plasa de pescuit. Ulterior am aflat ca cel rustic este adevaratul restaurant al crescatoriei de midii. Asa arata intrarea pe terasa, scrie ceva gen: ferma de midii de la Dalboka.

Terasa este amplasata intr-un loc de vis, ce imbina in mod salbatic marea linistita si muntele care parca sta de straja. A sta pe terasa aceea, era mai mult decat o relaxare. Era o bucurie a simturilor - ulterior avea sa fie si a simturilor (papilelor) gustative.

Sa gasim loc pe terasa a fost un chin, ne-am impartit in echipe si ne-am postat in mai multe colturi; dupa vreo jumatate de ora de asteptare, de la o masa de langa mine am auzit cererea notei de plata, apoi comentarii in romana. M-am dus tinta la meseni si am cerut permisiunea de a ma aseza. Dar asteptarea a meritat - chelnerii s-au miscat foarte repede, inteleg limba romana si vorbesc engleza. Meniul este atat in bulgareste, cat si in romaneste, desi cred ca ar fi trebuit sa fie doar in romaneste, pentru ca majoritatea clientilor (si erau cateva sute) erau romani. Ce si cu cat se poate manca la Dalboka? - midii a la Burgas (cu orez) - preferata mea - 6,5 leva
- midii la tigaie, cu sos picant - 7 leva
- midii cu cascaval - 5 leva
- midii afumate, midii la gratar, midii pane, midii afumate (intre 3 si 5 leva portia)
- sarmalute in foi de vita cu midii - 5 leva
- midii umplute cu mere - 6 leva
- diverse soiuri de peste (guvizi, hamsii, rechin, calcan)
Ce mai, un adevarat rai pentru iubitorii de peste. Orice meniu ai lua, trebuie asezonat cu rakia - de struguri si/sau de gutui si cu bere bulgareasca Kamenitza sau Zagorca. Rakia costa 2 leva, iar berea e tot 2 leva. La halba. Fireste, pentru soferi sunt tot felul de bauturi nealcoolice.
Am mancat atat de bine si gustul de midii a fost atat de placut incat l-am simtit pe limba mult timp dupa ce am plecat de la Dalboka.
In poza, se vede in zare ferma de midii - asa ca in orice zi ati ajunge acolo puteti manca midii proaspete. Dar am postat poza mai mult pentru a va arata marea. In conditiile in care pe litoralul romanesc era arborat drapelul rosu de interzicere a imbaierii, din cauza valurilor foarte mari, la Dalboka marea era linistita, calma si atragatoare.
Ca sa nu-mi intrig prea mult cititorii prin titlul acestei postari, fac mentiunea ca, numai cu o zi inaintea plecarii in Bulgaria am fost la Vama Veche. Cum ne-a apucat foamea si ne place pestele, ne-am dus la cherhanaua din vama. O stiam de multa vreme, dar era un local micut si care avea doar doua mese in fata. Acum am gasit o cladire mare, cu multe mese pe terasa si cu multa lume infometata. Bucatarul gatea pe gratarul de pe terasa, asa ca toata lumea putea vedea cum si ce anume gateste. Buna mancarea si acolo, dar portiile sunt mult mai mici decat la Dalboka, iar preturile mult mai mari. A, am uitat sa spun ca noi am platit la Dalboka pentru 4 persoane mai putin de 60 de leva. Asa ca, daca ajungeti la Vama Veche si vreti sa mancati peste, dati mai bine o fuga pana la Dalboka.
Satui si incantati de tot, peisaj, servire, atmosfera, am plecat spre masina. Pe drum ne intrebam cum sa continuam o dupa amiaza frumoasa de duminica - aveam de ales intre a merge la Balcic sau la Cap Kaliacra. Cum se facuse deja destul de tarziu, am hotarat sa lasam Balcicul pentru alta data si sa mergem spre Cap Kaliacra, pentru ca era mai aproape si se afla oarecum in drumul nostru spre casa. Pe un alt drum, dar care este mult mai frumos si mai putin aglomerat.

Drumul de la Milano spre Evian les Bains, in Franta

Anul acesta am optat pentru o excursie mai bogata in priveliste si, de ce nu, in ceea ce simteam in momentul vizitarii obiectivelor propuse. De la Milano am decis sa facem o vizita lunga, prin alte doua tari invecinate, respectiv Elvetia si Franta. Drumul nostru a fost unul aproape infernal, daca ma gandesc la cat timp a durat si ce intarziere mare a avut minunatul tren italian cotat drept unul foarte bun, care, chipurile, circula la precizie si care costa cat faima sa - adica mult, foarte mult! Trenul a avut o intarziere de mai mult de o ora, din cauza unui accident, dupa cum ni s-a spus. Era mult mai simplu sa revenim la Milano si sa o luam pe o alta linie; si spun asta deoarece pe liniile de langa noi circulau trenuri si spre stanga si spre dreapta. Numai noi nu ne miscam. Starea de nervozitate a fost destul de mare, dar nimeni nu  a facut vreun comentariu. Nici decent, nici indecent. Doar ganditi-va ce s-ar fi intamplat in Romania, de la Bucuresti la  Constanta, daca trenul ar fi intarziat atat de mult! Eu nu vreau sa imi imaginez acest scenariu - stiu exact cati nervi, cate discutii si cate injuraturi mi-ar fi fost dat sa aud! Intr-un final am plecat pe un drum pe care mai fusesem, spre minunatul lac Maggiore si, mai departe, spre statia noastra de destinatie, Laussane. Pana acolo am avut o calatorie lunga dar extrem de frumoasa - am trecut prin munti, printre dealuri, prin campii, am vazut atat verdeata, cat si zapada. Parca defilam printre anotimpuri! In gara Streza am avut o strangere de inima; mai vizitasem acest oras care mi-a placut foarte mult si am avut tendinta de a cobori din tren dar mi-a trecut repede. Trenul nu a stat prea mult in gara si a plecat mai departe. Am ajuns apoi la Domodossola, iar apoi la Brig, primul oras din Elvetia in care intram. Era in iunie, dupa am mentionat, dar muntii arata in felul acesta - sunt plini de zapada tot timpul anului (sunt munti inalti, ne aflam in Alpi, iar aici sunt numeroase varfuri mai inalte de 4.000 de metri!). Intr-un final, dupa ore lungi dar care au trecut extrem de repede gratie peisajelor care ne-au incantat sufletele,am ajuns la Lausanne. Cu o intarziere de mai bine de o ora, astfel ca feribotul care urma sa ne duca din Elvetia in Franta tocmai zornaia plecarea. Si a plecat fara noi! Dar a fost un moment unic - daca ne urcam in acest vas nu am fi avut posibilitatea de a ne bucura de zona portuara a orasului. Asa ne-am putut plimba, am putut face poze si ne-am putut bucura privirea de oamenii care veneau, si tot veneau, pentru urmatorul vapor. Asa arata orasul privit din port, dar imaginile sunt total nesemnificative pentru a descrie frumusetea acestui loc. Din pacate, totul este atat de scump incat nu ne-am putut atinge de nimic. Urma sa traversam lacul Geneva si sa ajungem la lacul Leman!!! Esate unul si acelasi lac, dar pe la mijlocul lui este granita dintre Elvetia si Franta. Asadar, in zona elvetiana lacul se numeste Geneva, iar in partea franceza capata denumirea de lacul Leman. Asadar ne-am plimbat pe un singur lac dar, potrivit denumirii plimbarea noastra a fost pe doua lacuri!!! Ciudat dar foarte placut. Am ramas impresionata de felul nonsalant al pasagerilor. Foarte putini erau turisti, pana in 5% potrivit estimarilor mele. Cei mai multi erau oameni ai locului; in opinia mea pasagerii erau locuitori din zona franceza, care lucrau in partea elvetiana si faceau zilnic aceasta naveta. Altfel nu imi pot explica multimea de calatori care se inghesuia in zona descoperita a vasului, acolo unde puteau bea bere sau suc si puteau fuma. Este greu de imaginat cum intr-o tara in care se fumeaza foarte putin in localuri sunt atat de multi fumatori. Barbati si femei, tineri si varstnici fumau tigara de la tigara si aruncau chistaoecele in ... lac. Cum altfel? Asa arata lacul de pe vaporas. Scuze ca nu public si imagini cu calatorii care fumau dar mi s-a parut de-a dreptul hilar sa le fac poze. M-am limitat la a-i privi. Si la a trage concluzii - pasagerii care stateau vizavi de mine erau de o taranie greu imaginabila. Vorbeau extrem de tare, radeau cu gura pana la urechi si nu aveau nici un pic de diplomatie in ei. Mi-am dat seama cam cum se face imaginea unei tari si a locuitorilor ei. Ne aflam intr-un loc cu o imagine pozitiva in intreaga lume? Da! Atunci reclama trebuie sa fie si aici sufletul comertului. Toata lumea va va spune ca pe aici nu se fuimeaza, dar va asigur ca toata lumea fuma si arunca in lac chistoacele! Ce-o fi si pe fundul acestui lac este greu de spus, insa atata vreme cat sunt o gramada de pasari, nu e nimic pierdut. Toata lumea vorbea limba franceza, atat in :Lausanne, cat si pe vaporas si in Evian les Bains, locul minunat in care am ajuns intr-un final. A, bine ca mi-am amintit. In momentul in care am urcat pe vapor am intentionat sa aratam biletele de calatorie si am fost surprinsi sa constatam ca pe nimeni nu interesa daca avem sau nu bilete. De-abia dupa o calatorie de mai bine de o jumatate de ora, la coborare, ni s-au verificat. Oare ce s-ar fi intamplat daca nu aveam bilete? Spalam pe jos pe vapor sau faceam alte treburi? Habar nu am ce se intampla cu cei care nu au bilete! Dupa ce am ajuns in statiune am plecat spre hotelul "de France", unde aveam rezervata cazarea pentru urmatoarele zile! Dar despre vacanta noastra la Evian, despre ce anume am vizitat si cum ne-am simtit ... in zilele urmatoare!

joi, 25 iunie 2015

Fabuloasa "Cina cea de taina" m-a coplesit!

In urma cu doi ani, la prima noastra vizita la Milano, am incercat sa vedem pe viu "Cina cea de taina". Nu am reusit, deoarece toate locurile de vizitare erau ocupate. Am aflat atunci ca pentru o astfel de vizita trebuie sa iti faci din timp rezervarea, pe internet. Sotul meu s-a ocupta de acest lucru, cu mai bine de o luna inainte de plecarea noastra in excursie. Stiam, deci, ca avem stabilita vizitarea muzeului intr-o zi anume, la o ora stabilita cu mult timp inainte. Asadar, dimineata devreme, dupa ce ne-am baut cafeaua, ne-am pregatit sa ajungem la manastirea dominicana Santa Maria delle Grazie, locul in care urma sa vizitam "Cina cea de taina". Am stat circa 20-30 de minute pana la ora programata; intre timp a intrat in incinta muzeului un grup de 25 de persoane, in mare parte turisti europeni si japonezi. Am observat, cu ocazia tuturor vizitelor efectuate in strainatate, ca turistii japonezi sunt unii dintre cei mai consecventi vizitatori ai tuturor locurilor frumoase din Europa, mai mult sau mai putin cunoscute de europeni.  Pana cand am reusit sa intram in manastire, ne-am petrecut timpul prin fata cladirii, dar si interior, citind informatii pretioase despre ceea ce urma sa vedem. In italiana acestei comori i se spune L'ultima cena sau Il Cenaclo Vinciano. Asa cum multa lume stie, lucrarea a fost pictata de catre Leonardo da Vinci intre anii 1495-1498 pe unul dintre peretii salii de mese ai manastirii dominicane Santa Marie delle Grazie. Cina cea de Taina reprezinta un intreg perete si are dimensiuni impresionante: 460/880 cm; pictura infatiseaza scena biblica a ultimei cine pe care Isus Cristos a avut-o impreuna cu apostolii sai. A fost o cina cu totul speciala, deoarece, cu aceasta ocazie, Isus le spune apostolilor sai ca unul dintre ei il va trada. Dar sa revin la momentul intrarii in muzeu; la ora stabilita, respectiv la ora 8.45, am patruns intr-o sala, un fel de hol destul de mic, in care am stat pret de cateva minute. Nu stiu daca acolo s-a intamplat ceva, insa cei care au vizitat locul inaintea noastra spuneau ca micile sali in care am fost opriti pana sa intram in muzeul propriu-zis, reprezinta locuri speciale in care oarecum ni se regleaza temperatura corpului si putem intra fara probleme. Ca sa revin la pictura in sine, Leonardo da Vinci a folosit o tehnica de lucru mai putin obisnuita acelei perioade, care i-a permis luni intregi de meditatie asupra lucrarii sale. Din aceasta cauza, a tehnicii folosite, lucrarea a inceput sa se degradeze rapid, chiar la cativa ani dupa ce fusese pictata. De-a lungul timpului cladirea ce-i sta ca adapost lucrarii a fost martora a razboaielor. In cel de-al doilea razboi mondial intreaga cladire a fost distrusa in urma bombardamentelor dar, printr-o adevarata minune, "Cina cea de taina" a ramas intacta. Asadar, poate fi vizitata si astazi, in conditii speciale de securitate. Va reamintesc faptul ca biletele sunt nominale si nu li se poate schimba nimic din sensul initial al programarii - adica ziua, ora si numele pe care au fost rezervate nu se pot modifica! Pretul unei astfel de vizite este de 8 euro de persoana. Scump, dar face! In interiorul salii in care este expusa lucrarea am stat doar 15 minute, dar mi s-au parut foarte intense. Expresiile fetelor, pozitiile fiecaruia precum si miscarea mainilor apostolilor sunt extraordinare si iti dau de inteles, daca vrei sa o faci, multe despre ce anume a dorit Da Vinci sa se inteleaga din aceasta pictura. Intr-un fel pot spune ca fiecare vizitator se simte parte integranta in aceasta sala care are, pe de-o parte Cina cea de Taina, iar in partea opusa pictura Crucificarea. Adica nu doar vede, admira, dar el insusi se simte "acolo". Cel putin eu asa am simtit. Nu se pot face nici un fel de fotografii, asa ca singurele poze pe care le veti vedea de acolo sunt de pe site-ul oficial al muzeului. In interiorul salii sunt trei paznici care observa ce face fiecare turist, asa ca nimeni nu-si permite sa faca greseli.Leonardo da Vinci (1452-1519) - The Last Supper (1495-1498).jpg In afara
acestei picturi celebre, pe peretele opus Cinei se afla fresca Crucificarea - imaginea rastignirii lui Isus. Aceasta pictura a fost realizata in anul 1495, iar pictorul se pare ca a fost Donatto da Montofrano. Insa Leonardo da Vinci se pare ca a adaugat figuri ale familiei Sforza, familie careia ii apartinea cladirea in sine. Aici insa am stat doar cateva minute si nu mi s-a parut o pictura fabuloasa, cu toate ca este, asa cum mi se intiparise in minte Cina cea de Taina. Oricum,  este un loc unic, pe care cei ce l-au vazut nu-l vor putea uita vreodata.