Traim intr-un secol al vitezei si al lipsei de cunostinte si de bun-simt. De ce spun asta? Poate imi veti da dreptate daca veti citi randurile mele. In desele mele iesiri in oras folosesc autobuzul ca mijloc de transport. Sau merg pe jos, dar atunci lumea mea este altfel, mai frumoasa, mai incarcata de tot si de toate (copaci, frunze cazute de jos, ploaie care cade peste oameni etc). Insa in autobuz imi este dat sa intalnesc tot felul de oameni: elevi de toate varstele, angajati ai diferitelor scoli (oameni care citesc in autobuz, si nu ma refer la reviste, ci la carti), boschetari care duhnesc de la o posta a alcool acumulat in ei si in hainele lor, pensionari care au avut toate profesiile din tara asta, dar si pensionare care au primit o pensie de urmas dupa sotul care a lucrat, in vreme ce ele au crescut copii si nepoti, au gatit si au facut curatenie in casa, au spalat si au avut o viata departe de una civilizata si linistita. De ce, este greu de spus. Traim intr-o tara frumoasa, extraordinar de frumoasa dar si foarte trista, foarte, foarte trista. Ieri am urcat intr-un autobuz nu foarte aglomerat, asa ca am gasit imediat un scaun liber. Dupa vreo doua statii au urcat mai multi oameni, iar mijlocul de transport a devenit dintr-o data neincapator. Langa mine s-a proptit de balustrada o doamna varstnica. I-am oferit imediat locul, desi pe celelalte scaune stateau oameni mai tineri, care preferau sa se uite pe geam. Este mult mai simplu sa calatoresti privind pe geam! Nu vezi nimic in jurul tau, nu te deranjeaza decat cel mult vreun miros. Destul de rar, pe anumite trasee din oras! Cand i-am oferit locul, doamna - care avea in jur de 75-80 de ani - s-a uitat in stanga si in dreapta, pentru a se convinge ca vreau sa-i ofer locul chiar dansei. Am observat ca este putin debusolata, motiv pentru care i-am adresat cateva cuvinte. Aproape naucita de gestul meu absolut firesc, a inceput sa-mi povesteasca despre una, despre alta, lucruri pe care le poti spune unui necunoscut. Nu mi-a spus ca o doare ceva, nici ca nu are bani, nici ca este suparata pentru ca a imbatranit. Nimic din toatea acestea! In schimb mi-a recitat versuri ale lui George Cosbuc. Nu ma refer la "Venea o moara pe Siret" (text pe care multi elevi de liceu l-ar scrie "Venea Omoara pe Siret") sau la "El Zorab". Nu, ea imi recita alte versuri din poezia "Decebal catre popor":
Viata asta-i bun pierdut
Cand n-o traiesti cum ai fi vrut!
Si-acum ar vrea un neam calau
S-arunce jug in gatul tau.
E rau destul ca ne-am nascut
Mai vrem si-al doilea rau?
Din zei de-am fi scoboratori,
C-o moarte tot suntem datori.
Tot una e dac-ai murit
flacau sau mos ingarbovit;
Dar nu-i tutuna leu sa mori
Ori caine-nlantuit.
S-a oprit, cu toate ca sunt convinsa ca stia toate versurile aceste poezii. Eu am ramas inmarmurita. Nu-mi venea sa cred ca traiesc asa ceva in autobuz. Nu-mi venea sa cred ca tocmai aflasem, cu o seara inainte, de la Cristian Danilet ca multi dintre absolventii care doreau sa ajunga procurori sau judecatori faceau niste greseli absolut elementare. Greseli pe care nu le poti face daca ai o minima cultura generala. Insa ma intreb cati dintre tinerii nostri mai au o astfel de minima cultura generala. Cei de la tara, care nu mai reusesc sa termine nici macar opt clase si in timpul petrecut la scoala nu invata cum trebuie nici tabla inmultirii? Nici vorba! Cei de la oras pentru care reteaua facebook reprezinta locul in care ei comunica cu prietenii lor? Nici vorba! Cei care au terminat liceul si au intrat la facultate si scriu "numi trebe" sau "daka". Stiu ca s-au schimbat foarte mult vremurile, ca bunicii nostri nu aveau televizor si ascultau doar aparatul de radio, ca parintii nostri aveau televizoare alb-negru si mai apoi color, ca noi ne-am uitat la filme pe video, iar programul TV era un rahat intre doua telejurnale, iar copiii nostri au de toate. De la cele mai fragede varste au computere, jocuri, aparate, jucarii. Stiu sa faca diferite calcule matematice, dar nu stiu sa scrie pentru ca nu au inca sase ani. Avem o generatie minunata, avem copii inteligenti si dornici sa stie cat mai multe. Noi le stricam viitorul! Cu scoala pe care le-o oferim, cu cerintele pe care le avem de la ei, cu lipsa de tact de care dam dovada. Am prietena foarte buna o educatoare (nu vorbesc despre studiile ei, ci despre ceea ce face propriu-zis) care munceste zi de zi pentru ca micutii ei sa fie pregatiti pentru anii ce vor urma. Si stiu ca sunt pregatiti, pentru ca simt multa dragoste in orele petrecute cu educatoarea lor. Si li se pare normal sa fie asa, chiar daca aceasta stare de bine nu se perpetueaza si dupa amiaza, acasa cu familiile lor. In clasele primare lucrurile stau la fel de frumos. Copiii invata daca au un invatator pe care sa il respecte, de la care sa isi doreasca sa invete. In momentul in care ajung in clasa a V-a, lucrurile se schimba. Si se schimba radical. Incepe lucrul cu profesorii, fiecare ora cu alt cadru didactic, unul dintre ei un bun profesionist, altul nepotul directorului, iar altul care nu stie nici macar cum a ajuns profesor. Cu aceste cadre didactice copiii devin nesiguri. Nu mai stiu nici cat si nici cum sa invete. Aici incepe revolutia copiilor. Cei care beneficiaza de sprijinul familiei, fie si doar ca suport moral, vor continua sa invete cu drag, chiar daca manualele sunt greoaie si materia este pe alocuri aproape inaccesibila. Ceilalti isi storc parintii de bani (cu sau fara voia lor, a copiilor!); a devenit o adevarata moda ca profesorii sa ofere meditatii pentru elevi. Uneori fac ore suplimentare cu un sigur copil, alteori cu trei-patru, de la caz la caz. Poate ca este necesar sa faca astfel de ore, poate chiar au nevoie de a invata si altfel decat la scoala. Poate ca iau note mai bune la teza daca se mediteaza la matematica cu proful de mate de la scoala! Poate! Dau eu nu pot intelege de ce este necesar ca elevii sa faca meditatii. Doar pentru ca lefurile profesorilor sunt prea mici pentru a trai civilizat? Sau pentru ca unii parinti au foarte multi bani si li se pare normal sa ofere conditii civilizate si copiilor lor, dandu-le inclusiv bani pentru telefoane ultrascumpe si pentru meditatii in acelasi timp. Stau si ma intreb daca premiantii de la liceul Mircea, cei care participa la olimpiade internationale se mediteaza. Cred ca nu! De ce? Raspunsul este simplu: se poate invata de unul singur, asa cum am facut si noi, asa cum au facut si parintii nostri. Pana cand lucrurile nu se vor schimba la nivel global, este greu sa astepti o schimbare. Din pacate, oameni ca doamna din autobuz vor fi din ce in ce mai putini. Cu timpul, raportul dintre persoanele cultivate si cele grobiene se va modifica. Vom fi condusi de grobieni, in stilul lor necioplit. Si atunci, din orice manuale am invata la scoala, nu ii vom putea impiedica pe acesti lideri sa fie analfabeti, sa nu stie sa faca inmultiri si impartiri dar sa stie sa fure si sa insele. Depinde numai de noi, ca popor, ce decidem sa facem in viitor. Dar ma refer la viitorul apropiat, pentru ca altfel va fi prea tarziu!
E o viziune cam pesimista,asa cred eu.Mie imi plac foarte mult tinerii.Dar aici eu cred ca este vorba de educatie in primul rand.Educatia pe care noi o dam copiilor nostri.In anii copilariei noastre,cei mai multi parinti isi organizau treburile astfel incat sa aiba timp si de copiii lor.Astazi foarte multi copii sunt crescuti de bunici, bone,sau mai stiu eu de cine si in grija caror cunostinte au fost incredintati.Cei saspte ani de acasa sunt esentiali in educatie.Mai tarziu invatatorii si profesorii(mare parte din ei) incearca sa mai schimbe ceva in bine din materialul avut la dispozitie ,dar...Exista astazi tot felul de organizatii,presa,consilii de parinti,consilii de elevi,care te obliga sa nu superi elevul.Elevul are dreptul sa nu invete,are dreptul sa nu respecte profesorul,are dreptul sa poarte telefon mobil la ore(daca se poate si din cele mai scumpe),are dreptul sa jigneasca profesorul,are dreptul sa stie cand si din ce materie va fi testat,...are mult prea multe drepturi si trebuie obligatoriu sa si promoveze ca altfel profesorul este vinovat ca nu si-a dat silinta.Astazi in fiecare oras mare exista unul,doua sau maxim trei licee bune.Asa erau poate si inainte,numai ca atunci nu erau mii de facultati si de stat si private ,se intra greu, pe baza de examen.Nu ca astazi,cand toti care promoveaza examenul de bacalaureat,automat fac si facultate.Am avut un baiat care m-a rugat sa-l ajut cu serviciul ca vrea sa faca facultatea in oraselul nostru(de provincie si f mic).In 3 ani nu si-a luat nici o zi de concediu pt studii.Se invoia doar o ora in ziua de examen si nu stiu pt ce.A terminat si dupa aia l-am simtit atat de mare,incat nu-i mai vedeam crestetul.Ba chiar si-a dat demisia pt ca nu-i oferisem un post pe masura studiilor.
RăspundețiȘtergereDar eu am cunoscut si altfel de copii in care cred si imi pun toate sperantele.Acesti copii faceau(fac) si nebuniile specifice varstei,dar mergeau(merg)la concerte simfonice,la teatre,chefurile nu sunt deplasate,distractiile specifice varstei fara exagerari,cedeaza locuri in mijloace de transport...Dar cine ii vede pe acesti tineri???Presa?Nu,nu sunt interesanti,nu socheaza cu nimic,nu fac audienta.Audienta o fac hotii,violatorii,cei cativa profesori care deja nu mai fac fata sistemului si clacheaza,urla sau o iau razna.Si astea sunt exemplele.Media este bolnava si imbolnaveste mintile copiilor pt care bunicii sau bonele sunt de nici un folos.
Pe TVR1 Eugenia Voda are o emisiune extraordinara,dar la ce ora???Dar eu sunt optimist,pt ca am cunoscut f multi copii si tineri in care chiar am incredere.Dar sa nu plece din tara!