Amintiri despre Craciun

Am vazut o emisiune TV despre Craciun - in aceasta perioada abunda astfel de emisiuni la mai toate posturile de televiziune. Cea la care fac referire, realizata impecabil de Elena Calcan la TV Neptun mi-a starnit insa multe amintiri. Iar gandul m-a dus cu multi ani in urma, la copilaria si mai apoi la adolescenta mea in care traditiile de Craciun au avut un rol extraordinar. Imi aduc aminte si acum traistuta tesuta pe care mi-o pregatea mama inainte de Ajun. Era cu rosu si cu alb. In acea traistuta aveam sa pun cu grija cornurile, merele si nucile pe care le primeam la colindat. Cu cateva zile inainte incepeam repetiile cu grupul de copii cu care mergeam la colindat prin tot satul, pe toate ulitele. Fie ca ningea sau ploua sau era uscat afara, noi eram pe strazi, in grupuri de cate 5-6, uneori chiar 10 copii - de regula, colegi de clasa. Colinda preferata in clasele mici era "La umbruta pomului" - nu stiu daca si astazi se mai colinda la fel, din pacate  nu am fost de multa vreme acasa in Ajun de Craciun. Insa mi-i amintesc pe bunici cum cumparau cate un sac de cornuri cu lapte, dulci si proaspete, pe care le tineau in holul casei pentru a fi la indemana atunci cand veneau colindatorii. Erau peste o suta de copii care ne colindau familia. In lipsa mea, fireste - ca eu avema treaba serioasa sa colind fiecare casa din sat. Peste tot primeam cornuri, mere si nuci -  cand colindam rude, primeam pupeze. Pupaza este un fel de colacel facut din aluat de cozonac, in forma de papusa - avea chiar si ochi, din boabe de fasole. Si acum mai simt gustul acelei minunatii! Dupa ce colindam cam o treime din sat, traistuta era deja burdusita de daruri. Asa ca apelam la bunavointa cate unei rude, pentru a o goli pe un pat din camera din colt (asta fiind camera de oaspeti). Pana colindam tot satul, umpleam traista de 3-4 ori. Trebuia sa tin minte pe unde am lasat darurile, pentru ca prima mea grija cand ajungeam acasa (tot cu traista plina, fireste) era sa ii spun tatalui meu locurile unde am desertat mica mea avere, pentru ca a doua zi el sa o recupereze. Cand se lasa intunericul, treaba grupului nostru era terminata. Ajungeam acasa dupa ce colindasem tot satul, fara exceptie, inghetata de frig si de multe ori cu picioarele ude in cizmulite. Dar acasa gaseam o alta bucurie. Cat timp eu umblasem pe ulite, la mine venise mosul. Bradul era impodobit, iar sub el erau cadourile pentru mine si fratii mei. Nu era cine stie ce - cate o ciocolatica si haine sau incaltaminte. Lucruri de care aveam nevoie!
Dupa ce am ajuns domnisoara de liceu, nu am mai colindat prin sat. Asteptam cu infrigurare randurile de flacai care veneau la colindat, la mine si la sora mea. Cum eram doua fete in casa, veneau si cate 7-8 randuri de feciori, in grupuri de 15-20.  Fiecare cu alt colind - erau pe generatii si cantau Fericile. "Ferice, ferile-ai Doamne, ferice, ferice!" Nici aceste colinde nu mi le amintesc si, din pacate, nici tinerii de astazi nu le mai stiu! S-a cam pierdut traditia. Eu, insa, am ramas cu amintirile. Feciorii incepeau colindul de la casa preotului. Apoi colindau toate fetele din sat, avand mare grija ca randurile sa nu se intercaleze. Daca se intampla ca un rand mai mic sa colinde peste randul mai mare, era deranj mare. Se lasa uneori si cu bataie! Era considerata lipsa de respect fata de cei mai mari. Dupa ce incepeau colinda la usa casei, feciorii erau invitati in casa. Pe masa tronau farfurii cu cate 5-6 sau chiar mai multe feluri de prajituri facuta acasa (nu cumparate de la cofetarie) si pahare pentru vin. Fiecare colindator primea vin si prajituri, dar si cozonac. Cand aparea randul fratelui meu, le puneam pe masa si sarmale. Ca doar ii apuca foamea de atata colindat! Pana dimineata pe la 6, tot veneau randurile de baieti. Nu stiu cum, dar nu ma apuca niciodata somnul. Imi amintesc ca spalam  pahare toata noaptea, ca sa fie pregatite pentru randul urmator. Dimineata ne spalam, ne imbracam frumos si mergeam la biserica. Era o rusine sa lipsesti de la slujba de Craciun. La biserica veneau si baietii care colindasera  si bausera toata noaptea. Unii erau chercheliti de-a binelea! Dra nimanui nu-i pasa. Era un amanunt nesemnificativ.
A doua seara, conform traditiei, se faceau grupuri-grupulete din fete si baieti. Era randul fetelor sa colinde baietii.
Acum astept Craciunul. Colindatorii au inceput deja sa sune la interfon. Nu le mai da nimeni cornuri si mere si nuci. Chiar daca le-ar da, ar fi mult prea nemultumiti de daruri. Vor doar bani! Eu am deja pregatite dulciuri. In seara de Craciun nu mai rasuna pe strazi vocile colindatorilor. Cel putin nu in marile orase. Dar am convingerea ca toti cei care au crescut la tara si s-au bucurat de "O, ce veste minunata", "Umbla Maica pe pamant", "Trei crai de la rasarit" si "In Gana-Galilei" vor avea in suflet, cel putin in Ajun de Craciun, amintirea acelor ani. Si-si vor astepta colindatorii! Eu stiu ca asta o sa fac!
Craciun Fericit, tuturor!