marți, 29 ianuarie 2013

Iata opinia Fortei Civice...

"Partidul Forta Civica, Filiala Judeteana Constanta isi exprima dezacordul total fata de dezinteresul vadit al administratiei publice locale de a gasi solutii viabile si eficiente pentru reducerea costului gigacaloriei in municipiul Constanta.
De mentionat faptul ca cetatenii orasului nostru sunt ingreunati in fiecare iarna cu plata impovaratoare a agentului termic furnizat de CET prin intermediarul RADET, care are in administratie punctele termice. Gigacaloria din Constanta fiind cea mai scumpa din tara.
In multe alte orase din Romania gigacaloria este la jumatate de pret fata de cat platesc constantenii la ora actuala. Deci solutii exista, dar nu exista decenta si responsabilitate politica fata de cetatenii orasului nostru.
Cu toate ca au existat numeroase promisiuni electorale, din partea actualului edil de a gasi solutii pentru o ,,gigacalorie mai ieftina" acestea au ramas doar promisiuni fara nici o finalitate, de fapt ca multe alte promisiuni facute de actuala guvernare USL.
Forta Civica Constanta atrage atentia opiniei publice asupra faptului ca necesitatile elementare pentru a avea un trai decent nu reprezinta prioritati pentru actuala administratie si acestea nu fac parte nici din agenda politica a guvernarii USL.
De asemenea ne exprimam dezacordul total in privinta cresterii taxei de habitat in municipiul Constanta, acest lucru putand crea un precedent pentru marirea ulterioara a taxelor si impozitelor.
Impovararea populatiei cu o gigacalorie extrem de scumpa si cresterea taxei de habitat nu reprezinta o solutie pentru suplimentarea fondurilor municipalitatii.
Forta Civica Constanta sustine ideea ca solutia cea mai eficienta o reprezinta constientizarea faptului ca cetateanul nu mai poate fi sursa bunastarii ilicite ale grupurilor de interese ce isi gasesc existenta prin contractele publice. "
Fara comentarii! Daca aveti, faceti-le!

vineri, 25 ianuarie 2013

Intr-un cer violet ....

"Într-un cer violet
Luna dac-aş găsi-o
Albă ar fi toată
Pată de-argint pe perdea

Aş putea s-o pictez
Şi să-i spun la plecare
Dragostea mea, ia-o
E pentru tine
Poţi şi tu să încerci
Să iubeşti o culoare
Pentru-nceput, ochii
Lasă-i încet, lângă ea

Iar apoi fără ochi
Dacă tot ai găsi-o
Fii fericit, ia-o
E pentru tine

Şi-ntr-un cer violet
Luna dac-aş găsi-o
Albă ar fi toată
Pată de-argint pe perdea."

Daca vi se pare stranie postarea mea, cred ca ar trebui sa stiti, cei care nu stiti, ca sunt versurile cantate de catre trupa Sfinx in cantecul cu acelasi nume: Intr-un cer violet!
Am scris astazi aceste randuri gandindu-ma ca afara este un cer aproape violet, ma rog, un violet mai palid, dar tot violet. Stiti melodia? Stiti cui apartine muzica si versurile? Ei bine, daca nu stiati.... Sorin CHIFIRIUC a compus muzica si lui Alexandru ANDRIES ii apartin versurile. Chiar credeati ca le stiti pe toate? De fapt, ar fi indicat sa intreb cine a auzit de cei doi, de fapt si de trupa Sfinx .... In fine, haideti sa ne bucuram de piesa respectiva. Este minunata! Cei care o cunosc, sa o asculte, iar cei care nu au auzit in viata lor de piesa, sa-i dea o cautare pe youtube.... Si apoi mai vorbim! Pe bune, nu glumesc.... Astept comentariile voastre!

joi, 17 ianuarie 2013

Copiii, victime ale nepasarii adultilor

In interval de cateva zile, putine, 7 copii au disparut pentru totdeauna. Si-au luat cu ei zilele si au plecat in viata de dupa, fara sa le pese cine va plati pentru disparitia lor. Patru dintre micuti au murit saptamana trecuta, intr-un sat din judetul Bacau, iar trei au murit astazi, intr-un sat din judetul Constanta. Nu stiu exact cum au stat lucrurile, pentru ca singurii care au stiut ce se intampla nu mai sunt astazi printre noi! Cert este faptul ca parintii lor au fost saraci, atat din punct de vedere fizic, cat si mental. Cum poti sa-ti lasi copiii singuri in casa, fie ca ai trei, fie ca sunt patru, fara sa te gandesti ca asta ar putea fi ultimul lucru care sa ti se intample? Pentru cine nu stie, cei din Bacau au fost omorati de o soba defecta. Au fost 4 copii, cel mai mare in varsta de 8 ani. La Constanta varsta cea mai mare a fost de 5 ani! Tot din cauza unei sobe defecte, se pare. Parca mai conteaza....
Sa revin, asadar, la Constanta. De fapt, la Nicolae Balcescu. Cei trei copii care au murit aveau varste cuprinse intre 2 si 5 ani! 2 si 5 ani!! Iar parintii lor se oboseau prin curte, prin sat .... pe unde, pe neunde! Stau si ma intreb cum este posibil ca tu, tatal copiilor, sa fii in curtea casei si sa nu-ti dai seama ca iti ard copiii! Deci nu arde un pat sau un dulap, ci proprii tai copii. Ziua in amiaza mare! Oare dormea, nenea? Nu cred! Dar nici nu cred ca avea prea mare tragere de inima ca sa fie tata. Cum nici mama nu stiu cat de buna era. Se spune ca au venit de curand la Nicolae Balcescu, din Crucea. Este tot un sat din Constanta, care insa nu-i mai primea. Nu-i mai voia! De ce? Pai se pare ca erau cam "molcomi" - sau poate ca nu-i asa.
Ideea este, insa, ce fel de parinti sunt aceia care isi lasa copiii singuri in casa, in special iarna, cand sunt atat de multe pericole vizibile sau mai putin vizibile? Eu cred ca sunt vai de capul lor!
Daca raman in libertate, si poate vor ramane, nu se va schimba nimic in educatia lor. Nu vor fi mai destepti, nu-si vor gasi nimic mai bun de facut pentru a castiga o paine, nu vor merge mai des la biserica, nu vor face nimic mai bine decat pana acum. In primul rand, cand stai prost cu banii, nu se presupune ca iti vine sa ti-o tragi cand ai chef si sa-ti lasi nevasta gravida de cate ori da Domnul! Nu, si din pacate nu toata lumea stie. Pe de alta parte, cred ca este nevoie de mai multa implicare. In clipa in care devii parinte, eu cred ca se impune sa fii un om responsabil. Indiferent daca esti femeie sau barbat. Se cheama ca ai ajuns parinte, iar responsabilitatea unui parinte este uriasa. Nu ai loc de munca si ai copii? Pai atunci este musai sa-ti gasesti! Nu stiu unde, nu stiu ce trebuie sa faci pentru asta, dar daca ai ajuns tata sau mama, trebuie sa poti sa-ti cresti copiii! Daca nu esti in stare, stai in banca ta, ramai singur sau ramaneti in doi, dar nu cum s-a intamplat astazi. Cei trei copii ar fi putut ramane in viata daca se nasteau intr-o familie responsabila. Daca mama sau tatal sau amandoi ar fi fost intregi la minte si sanatosi din toate punctele de vedere, eu cred ca aceasta nenorocire nu s-ar fi intamplat. Nu ar fi fost in stare sa se intample.
Asa insa, Dumnezeu cu mila....

Sa te tii de cuvant....

Ei, bine, iata ca am facut ce mi-am propus ieri. Astazi m-am trezit devreme dar nu am intrat pe net ca sa scriu; am preferat sa ies din casa, asa cum am promis, si sa incerc sa ma trezesc. Cred ca este cazul ca, dupa aproape 3 saptamani din noul an, sa imi revin si sa o iau de la capat! Asa ca, am iesit din casa pentru a-mi incarca bateriile. Bine am facut, afara era soare, iar acum este ceata destul de densa. Ce mai vedeam acum afara? Ce am vazut, de fapt, afara? Pai am vazut niste oameni tristi...
Nu stiu de ce romanii au devenit atat de tristi in ultima perioada. Cred ca, daca stai afara din tara cel putin o saptamana, cand revii te incarci automat cu niste seva negativa! Altfel nu facem fata jegului care ne cuprinde existenta! Nu stiu ce este cu noi, romanii, in afara de aceasta negare a existentei. Uneori mi se pare ca, inclusiv copiii nostri, gandim mult prea in negru. Cred ca ar fi mult mai bine daca am realiza cat de nesemnificativ este acest negru. Unii oameni chiar se imbraca numai in negru, dar se simt mult mai bine decat cei care prefera culorile deschise. O sa ma gandesc mai mult la ce anume semnificatie este aceasta!
Pana una-alta, astazi a facut ceea ce mi-am propus; rezultatul, insa, nu este cel scontat! Speram sa pot iesi din starea rusinoasa in care ma aflu fara sa am vreo vina. Nu am nici o banuiala vizavi de starea mea. Nu am si nu incerc disperata sa aflu ce este. Fie ce-o fi!
De ce sunt romanii atat de tristi? In primul rand, pentru ca nu stiu ce asteapta; nu stiu ce vor si ce anume pot sa faca pentru a afla. Se uita la stiri in fiecare zi; afla tot felul de noutati rele. Cele mai multe informatii pe care le aflam de la televizor sunt triste, sunt de natura a ne strica veselia unei zile! Asta, in cazul in care avem vreo bucurie in ziua respectiva. Tot mai multa lume se uita la Sinteza zilei. Nu stiu de ce o fac, dar o fac. In loc sa stea si sa citeasca ceva frumos, ceva nou, ceva bizar! Orice, dar sa citeasca!
Dar nu! E mai simplu sa stea si sa se uite la televizor. Indiferent la ce! Important este sa ne uitam la televizor. La ceva, la orice! De parca asta trebuie sa facem: sa mergem la serviciu, sa revenim acasa dupa 8 sau 9 ore, sa ne schimbam, sa mancam si apoi sa ne uitam la televizor. Zi de zi! La fel facem si sambata sau duminica! Parca ne-am lovit cu totii la cap si nimeni nu mai are nici o alta idee!
Nici o carte nu mai este buna, nici un prieten nu mai este bun de vizitat, nimic din ceea ce candva ne interesa nu mai are nici un sens...
Stau si ma gandesc ce anume ar trebui sa facem pentru ca ceea ce am scris mai sus sa devina niste amintiri triste. Si nu vad ce....Poate ar fi necesar sa uitam foarte multe lucruri. Sa uitam, de exemplu, "binele" pe care ni-l aduce uitatul la TV. Sa uitam cat e de simplu sa mergem la serviciu, sa stam cateva ore bune, iar la salariu sa observam ca banii primiti nu ne ajung nici cat negru sub unghie! Sa uitam cat de important este sa fim acasa la o anumita ora si sa facem fiecare lucru la timpul lui. Ar trebui sa uitam atat de multe lucruri, incat stau si ma gandesc daca chiar am putea face asta. As putea, eu, de exemplu, sa ma uit pe geam si sa ma gandesc la ale mele fara a deschide macar televizorul? Indiferent pe ce program, ca nu este vorba despre un program anume..... Sau as putea sa ignor nevoile pe care le are familia mea si sa ma gandesc strict la necesitatile mele? Pe naiba, sigur ca nu as putea.
Cu toate astea, cred, continui sa cred ca se poate face ceva! Poate daca am sta mai mult de vorba cu cei necunoscuti, de pe strada, situatia s-ar imbunatati. Ar vedea si ei ca nu sunt atat de tristi precum par. Ar vedea ca ceata de afara este doar o aparenta. Ar sti ca maine ea va disparea. Nu stiu daca asa ar fi, dar sper ca da. Trebuie sa sper ca da!

marți, 15 ianuarie 2013

Alta zi incepe ...

Cand ma trezesc si-mi spun ca este o noua zi, sunt iarasi singura! Aceeasi tristete fara margini care ma face sa simt ca imi lipseste nu stiu ce! Si, chiar nu stiu ce! De cand a inceput noul an ma simt in contratimp, in contrasens! Poate ar fi trebuit sa se sfarseasca timpul, asa cum banuiam ca se va intampla. Stiu ca nu sunt singura care a crezut acest lucru. Sau poate ca, printre prietenii mei, oameni sanatosi la cap, nu este nici un individ care sa fi crezut asta! Cine stie, daca nimeni nu imi spune ce a crezut si ce s-a intamplat. In fine, este o noua zi in care probabil ca nu voi face mare lucru! Mi-e greu sa spun asta, mi-as dorit sa fie altfel! Poate este doar rodul trecerii timpului; poate este altceva. Ramane sa constat peste cateva zile!
Poate ca, totusi, ziua nu este atat de proasta pe cat imi face mie impresia ca ar fi. Poate ca este, totusi, ceva sau cineva care sa schimbe lucrurile. Ramane sa vad de una singura. Acum voi lipsi pentru cateva ore de acasa; sper, poate, ca la intoarcere voi scrie mai multe!
Am revenit si mi-a venit si cheful de scris: astazi voi aborda problema zilei de maine. Cred ca e cel mai bine asa, sa incerc sa imi scriu viata. Nu am facut-o niciodata, dar cred ca sa impune sa o fac! Asadar, dimineata ma voi trezi mult mai devreme decat pana acum. Pe de-o parte, este ziua sotului meu si chiar trebuie sa o fac. Pe de alta parte, daca vreau o schimbare, trebuie sa plece de la mine, nu din alta parte. Asadar, maine este o noua zi, pe care o voi trai asa cum vreau eu. Am obosit sa ma plang, am obosit sa astept fiecare zi ca si cand ar fi ceva important. Nu, chiar nu trebuie sa mai fie asa. Chiar vreau sa va scriu zi de zi despre ce minunatii mi s-au intamplat pentru ca am vrut eu sa mi se intample. Asadar, maine este o noua zi. O zi in care voi visa alfel decat pana acum. O zi in care imi va fi bine pentru ca asa vreau eu! Si imi va fi bine. Voi astepta sa treaca macar cateva ore din aceasta noua zi a vietii mele pentru a va martusiri cum decurge ea, de fapt si de drept. Vreau sa fiu pozitiva si sa va spun mereu cat de bine imi merge. Pentru ca imi va merge bine; din ce in ce mai bine! Promit!

vineri, 11 ianuarie 2013

La munte ninge, la mare ninge, la vara ninge...

Si cand ma gandesc ca asteptam o zi senina, cu soare macar pe ici-pe colo pentru a scrie din nou! Dar nu a fost sa fie, asa ca postez astazi, cand afara e o zi urata, in care bate vantul, ninge slab si vremea pare sa miroasa a iarna greoaie si aproape imposibila. Au trecut deja cateva zile din acest an. Nu stiu cate, dar cred ca sunt vreo noua-zece! Deci ninge! Astazi as fi vrut sa scriu despre asteptarile mele din acest an; despre nevoia de incredere si despre convingerile mele vizavi de noul an. Din pacate, sau poate din fericire, nu imi apare nimic in acest sens. Cred ca asteptarile mele de astazi sunt de alta "culoare". Cred ca astazi voi scrie altceva - ceva ce nu are legatura cu simtamintele mele. Ceva legat de soarele care rasare - pentru foarte scurt timp, pentru doar cateva clipe - dintre norii foarte densi ce sunt deasupra orasului; acestia imi amintesc altceva, ceva mult mai adanc si mai profund!
Doamne, ce vreme schimbatoare! Daca in urma cu cateva momente soarele incerca sa iasa dintre nori, iata ca acum pare foarte bine ascuns. E foarte ciudata vremea de afara si, de cateva ore, este numai nor. Un nor gros, care nu pare a permite soarelui sa arunce orice raza. Parca ce a fost mai devreme a fost doar un vis!......
Ieri nu am reusit sa imi finalizez postarea asa ca, printre picaturi, voi incerca sa o termin astazi. Singura diferenta URIASA intre ieri si astazi este ca azi e mult soare. Foarte mult soare, care imi schimba radical modul de gandire. Asa ca povestea mea s-ar putea sa fie alta! Pentru cei ce asteptau ceva sinistru, trebuie sa imi cer scuze si sa le spun ca fiecare om este diferit in functie de vremea de afara! Iar astazi am o alta stare si gandesc diferit fata de ieri. Asa ca, daca asteptati ceva mohorat, cautati in alta parte!
Nu stiu ce asteptari sa am de la aceasta zi; e o zi frumoasa dar foarte friguroasa! Iar acum, ca s-a intunecat, a redevenit o zi friguroasa. Asa incat nu mai am nici un chef sa fac referire la ceva. Voi ramane, asadar, la sentimentul ca este, totusi, iarna!
Imi amintesc o seara devreme de ianuarie, cu multi, foarte multi ani in urma. Eram cu sania, pe dupa casa matusii Viorica. Erau si fratii mei cu mine, dar parca imi amintesc ca nu ei m-au ranit. Inca nu stiam ce aflasem mai tarziu de la matusa Viorica, respectiv ca fratii mei au un alt tata, motiv pentru care nici nu semanam fizic, nici comportamental. Ce-i drept, suntem trei frati care seamana fiecare cu cel ce a fost mai "barbat" in relatie, chiar daca a fost femeie! Fratele meu seamana cu mama! El e cel mai tare, si pentru ca e singul baiat care conteaza in familie!
In fine, ne dadeam cu sania! Cred ca aveam 4 sau 5 ani, asa ca nu mergeam la scoala. De asemenea, mai cred ca era vacanta de iarna, asa ca nimeni nu mergea la scoala. Nu stiu cat de tarziu era, cred ca nu prea tarziu, cand am ajuns in josul partiei. Acolo, ciopor de copii, unii mai mici, altii mai mari. Nu stiu care era subiectul distractiei, cred ca nici macar nu era un subiect, dar eu am intrat direct in priza. La un moment-dat am ajuns sa discutam despre cum este sa lingi sania pe partea  care aluneca pe zapada. Cum-necum, s-a ajuns la necesitatea de a pupa sania pe partea alunecoasa. Si cum nimeni, dar absolut nimeni nu se incumeta sa spuna ca el linge sania, am considerat oportun (ma rog, nu stiu cum am considerat, ca nu aveam habar ce inseamna oportunismul!) sa o ling eu si sa demonstrez tuturor ce facil este sa arati ca esti ceea ce vrei sa fii. Iar eu voiam sa dovedesc ca pot! Si am putut! Ce-i drept, simplu a fost sa ling sania! Si atat! Pentru ca limba se incapatana sa ramana lipita de sanie, cu toate ca eu incercam sa ma desprind! Nu am putut, si pace! Nu stiu cum am reusit, in cele din urma, dar parca imi amintesc ca am lasat un rand de piele de pe limba lipit de sanie. Cert este ca, imediat dupa ce m-am dezlipit de sanie, am plecat in fuga spre casa si m-am plans bunicii ce s-a intamplat. Nici acum nu imi explic de ce nu stie mama mea povestea asta! Cred ca a refuzat bunica sa-i spuna, iar mai tarziu eu am omis sa fac acest lucru! Si uite cum am ajuns eu cu limba sfartecata, dar cu satisfactia ca am facut un lucru pe care putini oameni au indraznit sa-l faca!
Mereu am sperat ca va fi cineva care sa spuna ca a fost la fel traumatizat ca si mine! Dar nu am gasit pe nimeni! Daca este cineva dintre voi, va rog nu ezitati sa ma contactati. Eu chiar traiesc cu convingerea ca sunt singura care a facut acest lucru. Si sunt aproape sigura ca nimic nu este original!
Mult mai tarziu am aflat ca unii au curajul sa faca anumite lucruri, iar altii nu! Poate ca ma insel, dar sunt sigura ca nu totii copiii stau si asteapta ca fraierii sa le aduca cineva ceva. Orice! Eu cred si acum ca am avut un noroc fantastic sa ma dau ca sania si sa am experienta pe care am avut-o, sa ma dau cu patinele si sa-mi fracturez de mai multe ori picioarele, sa ma dau cu bicicleta si sa cad de atat de putine ori, sa alerg prin tot satul si sa nu-mi rup niciodata vreo mana sau vreun picior! Cred ca am fost un copil un pic mai norocos decat multi altii! Un copil normal dar care se comporta ca si cand este mereu in centrul atentiei si nimic important nu i se poate intampla!
Raman si acum in cap cu fraza poetica: "La munte ninge, la mare ninge, la vara ninge..."
Cine nu intelege de ce, va rog sa ma contacteze! :))