La munte ninge, la mare ninge, la vara ninge...

Si cand ma gandesc ca asteptam o zi senina, cu soare macar pe ici-pe colo pentru a scrie din nou! Dar nu a fost sa fie, asa ca postez astazi, cand afara e o zi urata, in care bate vantul, ninge slab si vremea pare sa miroasa a iarna greoaie si aproape imposibila. Au trecut deja cateva zile din acest an. Nu stiu cate, dar cred ca sunt vreo noua-zece! Deci ninge! Astazi as fi vrut sa scriu despre asteptarile mele din acest an; despre nevoia de incredere si despre convingerile mele vizavi de noul an. Din pacate, sau poate din fericire, nu imi apare nimic in acest sens. Cred ca asteptarile mele de astazi sunt de alta "culoare". Cred ca astazi voi scrie altceva - ceva ce nu are legatura cu simtamintele mele. Ceva legat de soarele care rasare - pentru foarte scurt timp, pentru doar cateva clipe - dintre norii foarte densi ce sunt deasupra orasului; acestia imi amintesc altceva, ceva mult mai adanc si mai profund!
Doamne, ce vreme schimbatoare! Daca in urma cu cateva momente soarele incerca sa iasa dintre nori, iata ca acum pare foarte bine ascuns. E foarte ciudata vremea de afara si, de cateva ore, este numai nor. Un nor gros, care nu pare a permite soarelui sa arunce orice raza. Parca ce a fost mai devreme a fost doar un vis!......
Ieri nu am reusit sa imi finalizez postarea asa ca, printre picaturi, voi incerca sa o termin astazi. Singura diferenta URIASA intre ieri si astazi este ca azi e mult soare. Foarte mult soare, care imi schimba radical modul de gandire. Asa ca povestea mea s-ar putea sa fie alta! Pentru cei ce asteptau ceva sinistru, trebuie sa imi cer scuze si sa le spun ca fiecare om este diferit in functie de vremea de afara! Iar astazi am o alta stare si gandesc diferit fata de ieri. Asa ca, daca asteptati ceva mohorat, cautati in alta parte!
Nu stiu ce asteptari sa am de la aceasta zi; e o zi frumoasa dar foarte friguroasa! Iar acum, ca s-a intunecat, a redevenit o zi friguroasa. Asa incat nu mai am nici un chef sa fac referire la ceva. Voi ramane, asadar, la sentimentul ca este, totusi, iarna!
Imi amintesc o seara devreme de ianuarie, cu multi, foarte multi ani in urma. Eram cu sania, pe dupa casa matusii Viorica. Erau si fratii mei cu mine, dar parca imi amintesc ca nu ei m-au ranit. Inca nu stiam ce aflasem mai tarziu de la matusa Viorica, respectiv ca fratii mei au un alt tata, motiv pentru care nici nu semanam fizic, nici comportamental. Ce-i drept, suntem trei frati care seamana fiecare cu cel ce a fost mai "barbat" in relatie, chiar daca a fost femeie! Fratele meu seamana cu mama! El e cel mai tare, si pentru ca e singul baiat care conteaza in familie!
In fine, ne dadeam cu sania! Cred ca aveam 4 sau 5 ani, asa ca nu mergeam la scoala. De asemenea, mai cred ca era vacanta de iarna, asa ca nimeni nu mergea la scoala. Nu stiu cat de tarziu era, cred ca nu prea tarziu, cand am ajuns in josul partiei. Acolo, ciopor de copii, unii mai mici, altii mai mari. Nu stiu care era subiectul distractiei, cred ca nici macar nu era un subiect, dar eu am intrat direct in priza. La un moment-dat am ajuns sa discutam despre cum este sa lingi sania pe partea  care aluneca pe zapada. Cum-necum, s-a ajuns la necesitatea de a pupa sania pe partea alunecoasa. Si cum nimeni, dar absolut nimeni nu se incumeta sa spuna ca el linge sania, am considerat oportun (ma rog, nu stiu cum am considerat, ca nu aveam habar ce inseamna oportunismul!) sa o ling eu si sa demonstrez tuturor ce facil este sa arati ca esti ceea ce vrei sa fii. Iar eu voiam sa dovedesc ca pot! Si am putut! Ce-i drept, simplu a fost sa ling sania! Si atat! Pentru ca limba se incapatana sa ramana lipita de sanie, cu toate ca eu incercam sa ma desprind! Nu am putut, si pace! Nu stiu cum am reusit, in cele din urma, dar parca imi amintesc ca am lasat un rand de piele de pe limba lipit de sanie. Cert este ca, imediat dupa ce m-am dezlipit de sanie, am plecat in fuga spre casa si m-am plans bunicii ce s-a intamplat. Nici acum nu imi explic de ce nu stie mama mea povestea asta! Cred ca a refuzat bunica sa-i spuna, iar mai tarziu eu am omis sa fac acest lucru! Si uite cum am ajuns eu cu limba sfartecata, dar cu satisfactia ca am facut un lucru pe care putini oameni au indraznit sa-l faca!
Mereu am sperat ca va fi cineva care sa spuna ca a fost la fel traumatizat ca si mine! Dar nu am gasit pe nimeni! Daca este cineva dintre voi, va rog nu ezitati sa ma contactati. Eu chiar traiesc cu convingerea ca sunt singura care a facut acest lucru. Si sunt aproape sigura ca nimic nu este original!
Mult mai tarziu am aflat ca unii au curajul sa faca anumite lucruri, iar altii nu! Poate ca ma insel, dar sunt sigura ca nu totii copiii stau si asteapta ca fraierii sa le aduca cineva ceva. Orice! Eu cred si acum ca am avut un noroc fantastic sa ma dau ca sania si sa am experienta pe care am avut-o, sa ma dau cu patinele si sa-mi fracturez de mai multe ori picioarele, sa ma dau cu bicicleta si sa cad de atat de putine ori, sa alerg prin tot satul si sa nu-mi rup niciodata vreo mana sau vreun picior! Cred ca am fost un copil un pic mai norocos decat multi altii! Un copil normal dar care se comporta ca si cand este mereu in centrul atentiei si nimic important nu i se poate intampla!
Raman si acum in cap cu fraza poetica: "La munte ninge, la mare ninge, la vara ninge..."
Cine nu intelege de ce, va rog sa ma contacteze! :))