In memoriam, Feri!

Mai intai a fost dorul! Dorul de cerul de dincolo de munti, de aerul Ardealului, cel pe care l-am respirat intaia oara in viata noastra, dorul de iarba pe care am lasat-o acasa si care, in mod inconstient si dureros de drag o purtam amprentata toata viata pe talpile noastre care s-au lasat mangaiate de ea in copilaria noastra minunata. Dorul de graiul molcom si bland al parintilor si bunicilor nostri. Dorul de colindele noastre de Craciun care nu au egal in lume, de caltabosul si carnatii afumati si de vargabeles-ul pe care numai ardelenii stiu sa-l faca. Dorul de "stropitul fetelor" in cea de-a doua zi de Pasti, dorul de cantecele cu care am crescut si care au ramas in inimile noastre si care vor ramane mereu si mereu, pana cand vom avea zile lasate de la Dumnezeu, in inimile si sufletele noastre. La sute de km de casa, in Dobrogea spre care ne-au purtat pasii vietii am incercat sa ne regasim identitatea, sa ne redescoperim si reinventam. Dobrogea este minunata si fiecare dintre noi si-a facut o viata frumoasa aici, pentru care suntem recunoscatori. Dar Dobrogea este atat de diferita de Ardealul nostru, iar oamenii de aici sunt atat de diferiti de ardelenii nostri, incat ne-a trebuit multa vreme, multa putere, tarie si rabdare sa izbandim.
"Pe unde ma poarta valul, ma cheama la el Ardealul...". A fost acelasi sentiment ca cel pe care l-a ilustrat Jack London in "Chemarea strabunilor". Pe noi ne-a unit DORUL, asa cum am spus la bun inceput. Si-am inceput sa ne cautam, mai exact, au inceput sa ne caute. Calin, Nelu, Nelu, Corneliu, Dan, Feri, Grig. Si ne-am intalnit; a fost dragoste la prima vedere, o dragoste platonica, matura si dezinteresata pe care nici distanta, nici trecerea timpului si nici scurgerea timpului vietii noastre fizice pe acest pamant nu o vor sterge.
Ne-am intalnit tipic ardeleneste, in modul care avea sa devina felul nostru de a ne manifesta bucuria intalnirii, cu un pahar de palinca in fata, cu slanina, branza si ceapa rosie. Asa am pus bazele Clubului Ardelenilor din Constanta. De-a lungul timpului am avut parte impreuna de clipe minunate, de petreceri de Craciun si de Pasti pentru care ne invidia toata lumea si la care toti cunoscutii nostri doreau sa fie invitati. Multi artisti ardeleni au fost invitati la spectacolele noastre, iar colindele lor de Craciun si cantecele populare pe care le-au interpretat la spectacolele clubului nostru nu vor fi usor uitate.  Spiritul ardelenesc era cel mai pregnant in acele zile de sarbatoare. Si va fi in continuare! De-a lungul anilor unii au plecat din club, din diverse motive, alti colegi noi ni s-au alaturat. Feri a fost acolo mereu! Nici o greutate nu l-a facut sa abandoneze clubul. Era o particica din el (o particica insemnata as putea spune!) si l-a iubit, cu bune si cu mai putin bune!
In ziua in care l-am cunoscut pe Feri (era de fapt prima zi in care imi faceam intrarea in club), am stiut ca diplomatia si eleganta sunt calitati din nastere. Le mai poti cizela pe parcursul vietii, dar daca nu te nasti cu aceste calitati, nu vei fi niciodata desavarsit. Iar Feri imi aparea in fata ochilor ca un barbat elegant, stilat, peste care viata si-a pus in mod frumos amprenta. La inceput a fost Feri; mai apoi aveam sa aflu ca cel care ne-a impus tuturor sa il tutuim este Francisc Palosi, Consul onorific al Republicii Ungaria la Constanta, diplomat, presedinte al UDMR Sud-Est, si, mai apoi, in urma alegerilor din club, ales si vicepresedinte al Clubului Ardelenilor. Feri ne-a permis, si mi-a permis sa il cunoastem asa cum era: un om minunat, cu un caracter ireprosabil, serios si foarte bine organizat, dar si un excelent om de petrecere. Feri stia mai multe cantece decat noi toti la un loc, Feri canta alaturi de noi, Feri dansa si invartita si ceardas, si vals, si tango. Unul dintre cantecele dragi lui, pe langa imnul nostru, "Pe unde ma poarta valul, ma cheama la el Ardealul", era "Ana, zorile se lasa". Il cantam cu totii pentru ca ne facea mare placere dar si pentru ca stiam ca il face si lui Feri mare placere. L-am iubit cu totii; iubire este ceea ce am simtit noi fata de el. Dar si mult respect! Feri impunea respect prin simpla lui prezenta.
Feri a fost un mare roman, dar a fost si un mare maghiar. Si un mare neamt. Feri a fost un exemplu de mare european si sunt convinsa ca daca ar exista mai multi oameni ca el cuvantul "sovinism" ar disparea din Dictionarul Explicativ al limbii romane. Ca si politician l-am cunoscut mult prea putin pentru a ma exprima in cunostinta de cauza; imi ajung insa opiniile politicienilor care l-au cunoscut si care nu au decat cuvinte de lauda despre el, gen: parolist, serios, partener. Cuvantul lui Feri era sfant; daca depindea ceva de el, cu siguranta rezolva problema. Daca era convins ca un lucru este fair, atunci se lupta cu toata lumea pentru a demonstra acest lucru.
Ieri l-am conudus pe Feri pe ultimul lui drum. A disparut fulgerator dintre noi, la 65 de ani, in deplinatea fortelor lui fizice si intelectuale. Inima lui cea mare si buna a cedat. Am fost cu totii acolo: familie, prieteni, colegi. Nu au curs foarte multe lacrimi - a fost inmormantat cu aceeasi demnitate care l-a caracterizat toata viata. Dar in sufletele noastre lacrimile se rostogoleau ca dintr-o cascada. Iar durerea despartirii era mai mare decat Carpatii care ne despart de Ardeal.
Stiu ca Feri va fi mereu alaturi de noi si ne va trage de urechi printr-un bland "No, no" atunci cand vom fi pe punctul de a face greseli.
Aceste lucruri ar fi trebuit rostite la inmormantarea lui Feri. Dar nu am putut sa le scriu si , chiar daca le-as fi scris, nu as fi putut sa le rostesc. Asa ca le scriu acum, de dragul lui si in memoria lui.
Feri, nu te vom uita niciodata!