marți, 6 octombrie 2015
Se apropie o noua campanie electorala
Stiu, ne aflam de-abia in luna octombrie. La inceputul lunii - astazi este 6 octombrie, zi in care ziarul Observator de Constanta, (ziar pentru care am lucrat foarte multi ani inainte de clipa in care mi-am spus: gata, ajunge cu mass-media), implineste 18 ani de aparitie. Subiectul pe care il abordez astazi nu are neaparat legatura cu ziua ziarului Observator, dar se leaga de munca asidua a sute de oameni care au facut de-a lungul timpului campanie electorala. Veti spune: ce ai, tu? Pana la alegeri mai este cale lunga! O fi, dar omul gospodar isi face vara sanie. De cateva saptamani stiu cu certitudine ca persoanele implicate in alegeri muncesc pe rupte. Se fac listele de candidati, partidele au regulamente interioare scrise si nescrise, insa stiute de foarte multa lume. Foarte putine formatiuni politice sunt in cautarea unor oameni noi, care sa le aduca castig de cauza. Cele mai multe, in special cele care au primari alesi in turul (tururile) trecut al alegerilor locale nu isi bat capul deoarece au primit ordin de sus, de la liderii inalti ai partidelor, sa defileze in continuare cu acelasi candidat. Nu conteaza ca acel primar in functiune a facut si a dres, a devenit milionar in euro (numai bine, si-au spus liderii, daca el a facut, avem si noi cota parte), a devenit zbirul societatii, lucreaza numai cum isi doreste, fara a tine cont de nevoile societatii locale. Tocmai din acest motiv, pentru ca stiam ca, intr-un fel, se apropie campania electorala, am dat fuga in mai multe localitati ale judetului pentru a le lua pulsul. Si bine am facut, deoarece am aflat lucruri pe care putina lume le stie, dar pe care cei mai multi locuitori nici nu vor sa le afle. Romanii sunt in legea lor, in special cei care traiesc la tara. Sa o iau cu inceputul. Desi sunt multe comune in care primarii sunt besteliti toata ziua de semeni si de catre reprezentantii presei, satele pe care le "guverneaza" arata forte bine, s-au dezvoltat. Nu stiu care sunt dedesubturile, dar eu, ca simplu trecator, sunt tentata sa ma uit in jurul meu, la lucrurile marunte care le determina pe cele mari. Am vazut localitati cu case frumoase, insa aici meritul este al locuitorilor, al gospodarilor din sat. In fata caselor, pe marginea strazilor au plantat flori, arbusti, si-au vopsit gardurile, au avut grija de spatiul din jurul lor. Iar acesta parca le zambeste zi de zi. Astfel de strazi cu case ingrijite denota o comunitate atenta, dar si un primar grijuliu. Inutil sa spun ca sunt primarii in judet care au in proprietate masini pentru colectarea gunoiului, dar ca aceste resturi se arunca pe camp, undeva departe de ochii locuitorilor. Insa asta nu inseamna ca nu stie toata lumea unde si cum se arunca gunoiul. De asemenea, sunt multe localitati unde nu exista nici o floare pe strazi, in fata caselor oamenilor. Oare le-o fi lene sa planteze si sa ingrijeasca flori? Posibil! Ce vreau sa spun este faptul ca in intreaga societate romaneasca este nevoie de implicarea oamenilor competenti, atenti la tot ceea ce ne inconjoara, dornici sa schimbe in bine fata localitatii pe care o reprezinta. Am intalnit la un moment dat un roman care locuia de ani de zile in Germania. Si acel om mi-a povestit cat de simplu este sa inveti oamenii cu lucrurile firesti. In momentul in care s-a mutat in strainatate si-a zis ca i-a pus Dumnezeu mana in cap. Totul era nou pentru el. Ziua muncea, apoi se intalnea cu prietenii, iar apoi mergea acasa sa se culce si sa o ia de la capat. Parea o viata minunata. Intr-o seara, dupa intalnirea cu prietenii, a plecat pe jos spre casa. Cum bause mai multa bere, i-a venit sa se usureze. Dar in jurul sau nu era nici un wc public. Logic ca nu era, doar se afla pe malul unui rau, iar casele din zona nu se aflau prea aproape. Cum nevoia de a face pipi il apasa din ce in ce mai tare, s-a uitat in stanga si in dreapta sa vada daca il observa cineva, iar apoi s-a pitit dupa un copac din zona si si-a facut nevoile. Usurat, a revenit pe trotuar. De unde, de neunde, langa el si-a facut aparitia un echipaj de politie. Cum ar veni, politia noastra locala. L-a legitimat si i-a adresat mai multe intrebari, printre care si cea legata de momentul anterior, cand fusese dupa copac pentru a se usura. Luat prin surprindere, a recunoscut instantaneu. Fara a-i adresa vreun cuvant urat, politistii i-au intocmit proces verbal de amenda, iar omul a avut de achitat cateva sute de marci. (Discutia mea cu acest om este veche, de pe vremea cand in Germania moneda nationala era marca germana). Va imaginati ca i-a trecut dorinta de a mai face vreodata greseli in tara sa adoptiva. Omul a realizat ca bunele obiceiuri nu apar pur si simplu, nu ne nastem neaparat cu ele, ci trebuie studiate, aprofundate, respectate. Revin asadar la campania electorala. In orice localitate, mare sau mica, sunt oameni care s-ar preta functiei de primar. Sunt cinstiti (foarte important!), onesti, au familie, sunt ponderati, ai idei multe si bune, vor sa isi dezvolte localitatea in care s-au nascut si locuiesc. Doar ca....:nu fac parte dintre candidati. Partidul nu i-a ales! Si atunci adresez intrebarea intrebatoare: de ce ti-ai dori sa candidezi din partea unei formatiuni politice care are propriul candidat corupt, cand poti candida ca si independent? Nu stiu de ce nu sunt mai multi primari independenti in tara, atata vreme cat este foarte posibil acest lucru si da un randament mai mare. Probabil oamenii se tem sa candideze din postura de candidat independent, atata vreme cat stiu ca dupa alegeri ar fi singuri si ar fi obligati sa se descurce mult mai greu. Gresit! Dupa alegeri, un primar independent este liber sa faca aliante cu partidul de guvernamant si sa aiba realizari importante. (Aici este voba despre obtinerea de fonduri guvernamentale, sititi ca ele sunt foarte importante). Mi-as dori ca marile partide in care functioneaza teoria descrisa de mine sa se trezeasca fara candidati seriosi la alegerile locale. Macar la tara, acolo unde conteaza mai putin partidul din partea caruia candidezi. Acolo trebuie sa conteze caracterul tau, aspectul casei tale si al curtii, felul tau ca om, munca pe care o prestezi zi de zi, respectul pe care il acorzi celor din jurul tau si familiei tale. Sunt mici amanunte extrem de importante, care ar trebuie luate foarte mult in considerare. Sper ca va veni acel moment in care sa pot vota un independent. As face acest lucru cu toata fiinta mea. Trebuie doar sa il cunosc si sa am o parere buna despre el si despre familia lui. Nu vreau sa stiu ca este milionar, decat daca si-a facut milioanele inainte de a fi primar. Ramane de vazut ce se va intampla la Medgidia.... sunt extrem de curioasa!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu