Amintiri de 1 Mai - intre Somostet si cort

Dupa o absenta (ne)motivata de cateva zile bune, am revenit la blogul meu drag. Pe de-o parte pentru ca mi-este dor de el/de scris, pe de alta parte fiindca mi s-a reprosat de la mii de km ca m-am puturosit in ultima vreme si am pus pana in cui. Ei bine, nu-i chiar asa!
De dimineata am fost sunata si intrebata daca ies cu cortul la padure, in muntii Macinului si sa ma intorc maine seara. M-am uitat pe geam si am vazut o vreme care numai spre iesit la iarba verde nu ma imbia. Asa ca am refuzat cat am putut de politicos invitatia. Si asta cu toate ca anturajul in care urma sa ma aflu este unul extrem de placut (oameni interesanti, discutii diverse si inteligente, muzica buna - Zepelin, ACDC, Pink Floyd), iar locul in care urma sa ne oprim este de-a dreptul feeric. Indemn pentru cine nu a ajuns in muntii Macinului: mergeti si va minunati!
Apoi am realizat ca este, poate, primul an in care nu lucrez de 1 Mai si totusi nu ma dau dusa de acasa; o fi de vina trecerea timpului? Hmmmmm....
Primele mele amintiri legate de 1 Mai dateaza de foarte multi ani; cred ca aveam vreo 3 ani si nasii mei erau liberi. Mi-era tare drag sa ii vizitez - ii iubeam, iar nasa imi dadea sa mananc peste. Ceea ce nu se intampla niciodata acasa; mamei ii era teama sa nu ma inec cu vreun os (cred ca de atunci as manca zilnic peste!). Si-mi mai amintesc ca unguroaicele din Golombod mergeau imbracate in verde spre oras, la defilare. Pe mine nu ma duceau pe atunci la Somostet, si nici la defilare.
Dupa ce am mai crescut, mergeam la defilare cu scoala; si eram mandra de asta - scoala sportiva era admirata de toata lumea, deci si eu atrageam privirile. Dupa defilare mergeam la Somostet (targumuresenii stiu ce este!:), iar ai mei stateau si cate o ora intreaga la coada la mici si fleica la gratar si la bere (la tap si la halba, arareori la sticla) Tata incerca sa imi dea cate o gura din berea lui, dar mi se parea scarbos de amara si ramaneam la sucul meu. Iar apoi fugeam la leagane si la scena de spectacole, spre disperarea mamei, care trebuia sa ma caute prin toata padurea si sa intrebe pe toata lumea daca nu a vazut "o copila singura". Dar ma gasea mereu, ca stia unde sa ma caute!
Mai tarziu, in facultate, 1 Mai era echivalent cu vacanta; nu pentru a merge in cluburi sau la Vama Veche, ci pentru ca plecam acasa, la ai mei. Uneori faceam chefuri cu gasca din liceu si intr-un an am calarit un murg maroniu, extrem de frumos. Si acum am poze calare.
Si mai tarziu am iesit in permanenta la iarba verde - traditie, cica! Prilej de intalnire cu prietenii, de stat la taclale si la mici si bere, de jucat fotbal sau volei, ori carti sau table. Noptile de 1 mai au fost intotdeauna superbe cu focul de tabara care nu lipsea niciodata. Uneori ploua, alteori erau stele, uneori stele cazatoare. Uneori ma bronzam, alteori raceam, insa mereu faceam ceva de 1 Mai.
Indiferent de vreme....
Si atunci de ce anul acesta am declinat invitatia de a fi alaturi de prietenii mei? Hmmm, grea intrebare. Sper ca nu imbatranesc...
Si, colac peste pupaza, de cateva zeci de minute a iesit soarele, nu mai este nici un nor pe cer, iar afara s-a incalzit. Cum o fi la noapte in cort?