Amintiri despre Telegraf

Pe data de 17 ianuarie, Telegraf de Constanta a implinit 20 de ani. Astazi este 23 ianuarie 2012 - se implinesc exact 20 de ani de cand paseam pentru prima oara in redactia de pe strada Dragos Voda, vizavi de Casa Alba. Se anuntase la gazeta ca vor organiza concurs pentru ocuparea postului de reporter. Pe vremea aceea ziarele se vindeau ca painea calda - lumea statea la coada zeci de minute pentru a cumpara gazetele. Si erau multe ziare pe atunci - acest lucru se impunea deoarece romanii erau "flamanzi" de informatii. Aveau sansa de a citi si altceva decat le oferise anterior ziarul partidului. Iar singurul ziar cotidian din Constanta era Cuget Liber, fostul ziar al PCR, care avea infrastructura pusa foarte bine la punct; si cand spun asta ma refer la o redactie bine structurata, la o tipografie proprie si la difuzare. In acest context, eu - ca un inginer stagiar dar care visase intreaga viata sa faca presa, nu altceva, am sarit in sus de bucurie cand am citit ca Telegraful organizeaza concurs si ca angajeaza reporteri. M-am inarmat cu mult curaj si stapanire de sine si m-am prezentat la concurs. Eram opt oameni care candidau pentru un post. Nu am sa uit niciodata scarile vechi, care trozneau la fiecare pas, pe care am urcat spre redactie. Iar cand am intrat, am dat piept cu o vanzoleala teribila, pe care nu o mai vazusem nicaieri in alta parte. Atunci i-am cunoscut pe Paul Parvu si pe Cristi Stoleru. Extraordinari jurnalisti! Puteau sa scrie oricand, despre orice si oricine. Urmatorii oameni pe care i-am cunoscut au fost Remus Haralambie si Lica Cumpana. Ei deja erau formatori de opinie, erau amandoi sefi de sectie - unul se ocupa de Eveniment, iar altul de Social. Concursul pe care l-am sustinut a fost cel mai  greu din viata mea. Fara exagerare! Test de cultura generala, test de limba si literatura romana, test de concepere de stire. Nu stiu daca vreo redactie de ziar a mai trecut prin astfel de furci caudine pretendentii la postul de reporter, dar Telegraf a facut-o. Urmatorul pas al angajarii mele a fost un interviu pe care l-am sustinut cu redactorul sef, nimeni altul decat Radu Mazare. M-a impresionat de la inceput tineretea si nonsalanta lui - m-a privit direct in ochi si m-a chestionat "ca la  carte". In fine, am fost angajata si repartizata in sectia lui Lica. Apoi a inceput greul! Alergatura dupa stiri era teribila; nu existau comunicate de presa, nu existau purtatori de cuvant. Fiecare informatie ce urma sa devina o stire de ziar se culegea cu sudoarea fruntii - atat la propriu, cat si la figurat. Masini nu existau la redactie (numai eu stiu cate perechi de incaltari am rupt in acea perioada mergand pe jos de la o institutie la alta), telefoane mobile nici atat, iar calculatorul era o inventie neinventata pentru romani. In redactie erau niste masini de scris atat de vechi, incat nimeni nu le stia vechimea. Era si o dactilografa, una singura, la care toti reporterii faceau coada. Asa m-am hotarat sa invat sa scriu singura la masina de scris, pentru a nu pierde vremea asteptand sa-mi vina randul. La inceput cu un deget, apoi cu o mana, apoi cu ambele, am inceput sa-mi dactilografiez singura textele. Ziua de 30 ianuarie nu am s-o uit vreodata. A fost ziua in care mi-a aparut primul articol la gazeta, unul in care il faceam praf pe primarul de la Negru Voda pentru ca nu respecta legea fondului funciar! Dupa aceea au urmat altele, zeci, sute, mii... Stiri, reportaje, interviuri, anchete, investigatii din toate domeniile de activitate!  La inceput erau doar Lica, Remus, Cristi Stoleru, Paul Parvu, Carmen Antoniu, Carmen Cristea si Sorin Lucian Ionescu - care era secretar general de redactie, dar la conceperea fiecarui numar de ziar puneau umarul si Radu Mazare, Radu Preda, Sorin Strutinsky si Nicusor Constantinescu. Apoi au aparut noi si noi colegi in redactie, tot in urma organizarii unor drastice concursuri. Asa au venit Claudia Visinescu, Marius Calcan, Constantin Petriu, Dan Jianu (Fie-i tarana usoara!), Liviu Tramudana - tot prin '92. Apoi redactia s-a marit si a capatat consietenta prin venirea Laurei Barbu, Simonei Stefanescu, Adelei Badea, Marianei Popa, a lui Marian Ciurea, a lui Razvan Dobre, a lui Robert Costescu si a lui Sebi Patrunjei - Marius Dragomir, Lizeta Haralambie, Gina Anton erau colaboratori vechi, care aduceau un plus de prospetime redactiei. Dan Wanya, Narcis Gavan, Cosmin Staniloiu erau teribilii nostri de la sport.
Bebe Draia (odihneasca-se in pace!) era fotograful nostru, un profesionist si un om minunat. Pastrez si acum o multime de poze facute de el.
Miky Cumpana (Dumnezeu sa o odihneasca in pace!) era omul nostru de baza la publicitate - stia sa faca bani, sa ne aduca zambete pe chip, sa rada si sa fie o femeie deosebita.
Asa a crescut si a capatat din ce in ce mai multa credibilitate ziarul Telegraf, cu oameni dedicati si daruiti meseriei de jurnalist, pe care  o faceau numai din pasiune. Nici noptile nedormite, nici amenintarile, nici lipsurile de toate felurile nu ne-au oprit pe vremea aceea. Nu am sa uit vreodata urmarirea pe care am facut-o cu bisnitarii de la Gara, care vindeau tigari; nu am sa uit "geamul murdar" de la Prefectua si nici cum s-a spalat el. Si nici episodul "Mai, animalule!".  Nu am sa uit nici vanzarea flotei, despre care am scris prin anii '92-'93, nici despre contrabanda cu tigari, nici de privatizarile din turism care s-au facut asa cum s-au facut, nici despre candidatura si sustinerea dr. Corneliu Neagoe la Primaria Constanta. In general nu am sa uit nimic! Si, cel mai important, in ciuda opiniei unora si altora, nu am sa uit importanta pe care Telegraf a avut-o in viata urbei ce se cheama Constanta. Au fost ani minunati, a fost o echipa minunata, am muncit pe branci impreuna dar  am si  petrecut clipe minunate impreuna, la On plonge, La Colonade, la vila Ursuletul din Predeal, pe Muntele Mic. Ne-am sustinut unii pe altii, ne-am cunoscut familiile, problemele, bucuriile si necazurile.
Nu am cum sa nu mi-l amintesc pe nea Lica Zabalosu'. Ce mai petreceri faceam cu el! Si pe catelul Nane! Si pe doctorul Claudiu Zaharia (odihneasca-se in pace!)!
Si nu am sa-i uit nici pe cei ce faceau coada la conducerea ziarului (se stiu ei cine sunt!)!
Nimic nu mai este cum a fost; si este firesc sa fie asa! Ne-am schimbat cu totii, ne-a schimbat viata, ne-am maturizat, s-au ivit noi oportunitati! Dar nici eu si nici echipa de atunci a ziarului Telegraf nu vom uita nimic din tot ce a fost, pentru ca face parte din viata noastra, este o particica a sufletului nostru!
Si poate ca intr-o zi ne vom regasi unii pe altii, fie si pentru cateva clipe! Si poate vom realiza ca, fie si pentru cateva clipe, putem fi ca in urma cu 20 de ani! Face bine atat la ten, cat si la moral!