L-am cunoscut pe George in urma cu peste 10 ani - tocmai avusese ceva probleme cu politia. Fusese saltat pentru consum de droguri - la acea vreme, consumatorii erau priviti ca niste paria ai societatii. Nu cred ca s-au schimbat foarte mult perceptiile, de atunci si pana acum, cert este ca numarul celor care se drogheaza a crescut mult de tot, motiv pentru care acum sunt priviti aproape ca ceva normal (acel normal dat de anormala societate in care traim!). George era aparent vesel, insa avea o privire in permanenta trista. La inceput am pus acest lucru pe seama intensitatii trairilor pe care le avusese recent. Insa a trecut timpul; am ajuns sa lucrez cu el si sa-l cunosc mult mai bine. Uneori imi facea chiar confidente, in masura in care caracterul lui ii permitea acest lucru. A fost destul de introvertit si nu se lasa descifrat cu prea multa usurinta si de catre oricine. Se distra copios atunci cand, angajat la un cotidian local din Constanta avea relatii cu Politia. (semna cu pseudonim, asa ca nu multa lume din Politie - George mereu se simtea urmarit, si cred ca si era! - stia cine este). Simtea ca, intr-un fel, ii trage pe sfoara!
Nu stiu ce si-ar spune in sinea lui George dupa ce romanul sau (cel de-al doilea, Viseptol, nu Yoyo) a fost cotat drept cea mai buna carte a anului 2011. Ar zambi, poate, usor amuzat; sau poate ar spune ca regreta ca tatal lui nu este acasa, pentru a-l felicita! Isi iubea tatal - vorbea cu duiosie despre el.
L-am cunoscut pe George, atat cat mi-a permis el; dar am incercat sa-l descifrez citindu-i poeziile si primul roman, Yoyo. ..."Si prima picatura de moarte este prima picatura din viata de apoi. Altfel n-ai din ce sa mori. asa ca mama ma baga la flotari sau ma arunca jos pe scari. in clasa inferioara, repetent la penultima mama. Are si ea desertul ei de suflet in care adesea ma pierd si nu ajung la examenele finale. nici macar soarele nu are vreo treaba cu astea. cu zilele. cu noaptea. cat despre tata? va pati la fel, ca asta e, daca esti tata esti mort. si despre morti numai de bine"....NU vrea sa fac analiza pe text literar, dar cine vrea sa stie cine a fost cu adevarat George Vasilievici sa-i citeasca "O camera cu doua camere" si romanele.
Romanul Yoyo mi-a placut foarte mult - mie mi s-a parut a fi un roman autobiografic. Merita citit! La fel si Viseptol! Este un roman care il plaseaza pe George in randul scriitorilor romani de mare valoare.
Moartea a fost mult prea prezenta in viata lui - nu i-a fost frica de ea; cred ca mai degraba i-a fost frica de viata. De viata asa cum o cunostea el pana la 31 de ani, cand a decis sa-si curme zilele. Era luna aprilie a anului 2010....
Cu toate astea, atunci cand un prieten al lui a murit intr-un tragic accident de masina, George a suferit foarte mult. Cred, asadar, ca numai de moartea lui nu i-a fost frica. Moartea celorlalti l-a impresionat prea mult, pana dincolo de el.
L-am urat pentru ca le-a ras in nas tuturor atunci cand s-a spanzurat cu fularul de calorifer. Nu s-a spanzurat in grajd, cu o funie groasa, ci in casa, in balconul din care putea privi cerul. Si a folosit un fular moale, care te duce cu gandul la caldura, la protectie. Nu stie nimeni ce a fost in sufletul lui George atunci, in acele minute in care a luat decizia finala si pana cand a implinit-o. Dar simt ca este vorba de mai mult decat de destin. George Vasilievici nu a murit - eu cred ca este plecat intr-o lunga calatorie, ce-i drept, fara intoarcere. Dar a lasat ceva in urma lui. Altii lasa copii, pisici, caini, familii, copaci saditi in gradina scolii etc. George a lasat arta! A lasat un amalgam de sentimente din care noi sa invatam ceva.
George este acum un "pui de stea" asa cum ii placea sa spuna. Iar noi putem sa fim multumiti (daca nu mandri) ca i-am fost contemporani.
George, odihneste-te in pace, oriunde te-ai afla!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu