Farmecul transportului cu autobuzul sau adevarul despre NOI

Desi sunt posesoarea unui permis de conducere de tip B, adica pentru soferi amatori, nu am condus de multi ani. Bine pe de-o parte, rau pe de alta parte. In fine, nu acesta este subiectul postarii mele. Asta este un motiv de meditatie doar pentru mine. Motivul pentru care scriu despre transportul in comun il constituie oamenii care circula, oamenii din Constanta pe care ii cunoasteti atat de putin. Pentru ca, orice am vrea sa spunem sau sa credem, una este sa fii alaturi de ei in cele mai nefaste momente (sau in cele mai distractive!) si alta e sa ti se povesteasca despre astfel de momente. Asadar, sa va spun cate ceva despre aceste persoane: de cele mai multe ori sunt izolate in trairile lor, nu fac front comun si nu fac conversatie. De cele mai multe ori..... Dar, cateodata, are un farmec aparte transportul cu autobuzul. Sa va povestesc cateva intamplari hazlii, care s-au lasat cu adevarate crize de ras la nivel macro (adica momente care au pus pe ras intregul autobuz!). Ieri dimineata, pe la vreo 9 si jumatate, ma indreptam spre statia de autobuz. Pe langa mine a trecut in graba un nene care canta la muzicuta. In fine, nu l-am bagat prea mult in seama. Treaba lui cum simte viata si cum vrea sa arate acest lucru. Numai ca, dupa cateva mintute, l-am descoperit in statia de autobuz in care m-am oprit si eu. A venit autobuzul, am urcat si apoi a inceput dementa cu acte in regula. Era aglomerat, la fel ca in fiecare dimineata (voi ce care circulati cu masinile proprietate personala trebuie sa stiti ca in autobuze este aglomerat in special in orele diminetii, pranzului si serii!) si oamenii se imbulzeau unii in altii. In acest amalgam de trairi si simtiri, deodata s-a auzit in tot autobuzul muzicuta acestui nene. De la rumoarea existenta initial, s-a trecut la o tacere aproape nefireasca. In scurt timp am inteles ca oamenii ascultau cantarea aceslui nene cu muzicuta. In scurt timp, insa, au renuntat sa fie ascultatori si au considerat ca este cazul sa aiba o altfel de reactie: de la zambete ascunse, au trecut la ranjete afisate pe intreaga fata, pentru ca mai apoi sa rada toata lumea aproape in hohote. Omul a rezistat sa cante pe parcursul a vreo trei statii, dupa care a coborat. Nu stiu daca aceasta era destinatia lui sau nu a mai rezistat unei mase potrivnice lui. Dupa ce a coborat, lumea a continuat sa fie vesela; ma rog, nu a mai ras in hohote dar a inceput sa comenteze cu multa veselie. Si m-am gandit atunci daca nu e mai bine sa ai parte de un asemenea companion intr-un autobuz aglomerat cu oameni ganditori, care merg la serviciu sau la spital sau cine stie unde. O alta intamplare din autobuz vizeaza niste elevi mici, foarte galagiosi si foarte nepasatori la cei din jurul lor. Ca vorbesc si rad cu voce ridicata nu mai surprinde pe nimeni - se comporta asa cum li se pare lor normal. Dar, cand prind loc pe scaune, stau in preajma lor oameni in varsta, nu unul, ci mai multi, iar astia mici nu au nici o jena. Iar aici sunt sigura de o vina comuna: in primul rand sunt de vina parintii lor, carora li se pare nefiresc (probabil) sa aiba astfel de discutii cu copiii lor. Pe de alta parte sunt vinovati si invatatorii sau profesorii lor diriginti, care nu-si gasesc 10 minute sa le faca o minima educatie. Oare am imbatranit sau s-a schimbat in extrem de scurt timp modalitatea de a-ti educa un copil? Ma intreb cu groaza unde vom ajunge in urmatorii 10 ani? Oare va fi mai bine sau vom ajunge la gravitati adevarate cu acesti copii? Din pacate, nu depinde numai de cativa dintre noi, ci de toti cei care considera ca viitorul - care include in mare parte actualii copii - va fi radical schimbat. Oare cum va fi? Oare cine va avea de pierdut si cine va avea de castigat? Eu, una, stiu raspunsul dar acesta depinde mult prea putin de un singur om!

Viata la tara sau frumusetea simplitatii

"Viata este o tragedie atunci cand e privita in prim-plan si o comedie cand o privesti in plan larg" - spunea Charlie Chaplin. Multa vreme nu i-am inteles profunzimea gandirii, poate din cauza infatisarii sale numai bune de comedie, pe de-o parte, si datorita mutrei sale jalnice (in "Vagabondul"), cu privirea trista, de caine batut, buna numai de tragedie. Citatul lui Chaplin parea un non-sens pentru mine, dar, printr-o conjunctura favorabila mie, de curand mi s-a luat ceata de pe ochi (nu, nu am cataracta!). Am avut ocazia ca, pentru o saptamana, televizorul parintilor mei sa tina doar loc de mobilier - am fost atat de ocupata cu alte treburi, de suflet si de indatorire copil-parinte incat nu am mai avut nici timp, nici chef sa deschid televizorul. Singurul prilej in care am facut-o a fost cand Steaua a jucat impotriva TSK Sofia. Dar a fost o "pierdere de vreme" utila pentru un microbist. Si am remarcat ca, fara sa-mi dau seama, zilele treceau usor una dupa alta, iar viata mi s-a parut dintr-o data plina de alte intelesuri. La tara, oamenii pot trai simplu si frumos; se trezesc dimineata, deschid gainile, le dau porumb si apa, dau mancare cainilor din batatura; cei care au alte animale in gospodarie se ocupa de ele, iar mai apoi intra in casa pentru a se ocupa de propria lor persoana - se spala, mananca si apoi se odihnesc putin, pregatindu-se pentru alte treburi. Mereu m-am intrebat de ce oare cei care traiesc la tara se ocupa mai intai de animale si mai apoi de ei? M-am intrebat de ce nu se spala mai intai si mananca (sau beau cafea si fumeaza o tona de tigari, cum fac multi dintre oraseni), iar mai apoi sa se ocupe de galite. Mi s-a raspus simplu: pai ele s-au culcat odata cu gainile, adica dorm de foarte multe ore, iar la rasaritul soarelui trebuie sa manance si sa bea apa. Daca nu le ingrijim, cum se mai oua si cum se mai ingrasa gainile ca sa faca zama buna. Gratie acestei gandiri, aproape toate gesturile noastre in viata capata un substrat de interes ( nu aruncati cu pietre in mine, insa pana si cea mai sincera relatie de prietenie se bazeaza tot pe interes; respectiv interesul de a nu fi singur, de a comunica pe aceeasi lungime de unda cu oameni care simt la fel ca si tine unele lucruri). In fine, am remarcat cat de simplu poate fi sa fim fericiti. Daca nu ne raportam in permanenta la mediul si la lumea inconjuratoare, viata pare (si chiar este!) mult mai frumoasa. Daca ne uitam la televizor ce aflam? Ca in Constanta se inregistreaza un val de violuri, ca x l--a injunghiat pe y in fata liceului, ca mancarea se scumpeste, ca politicienii sunt niste magari, ca Romania este un loc neprielnic vietii civilizate, ca sucurile contin multe, prea multe e-uri, coloranti si conservanti, ca gazele s-au scumpit din nou, ca masina va deveni un obiect de decor pentru parcarea din fata blocului, deoarece benzina si motorina devin combustibili de lux, ca tiganii au luat cu asalt Finlanda (daca pana si in racoroasa tara au ajuns, nu stiu ce sa mai cred - doar ca li s-a modificat structura ADN-ului si li s-a incalzit brusc sangele ce le curge prin vene), ca Europa nu ne vrea (Voda Lapusneanu, de la care ar fi trebuit sa invatam foarte multe - dar pentru a-l sti pe Voda Lapusneanu trebuie sa fi luat macar examenul de Bac - deci, revenind, Voda Lapusneanu spunea celebrul citat" Daca voi nu ma vreti, eu va vreau!"), ca Elenin, cometa ISON se indreapta spre Pamant si-i va produce modificari esentiale, poate chiar va determina disparitia umanitatii etc. Foarte rar, televiziunile ofera cate un reportaj pozitiv, artistic, cultural, social. Mi-a placut foarte mult faptul ca, la redeschiderea Muzeului Antipa bucurestenii au stat ore in sir la coada pentru a-l vizita! Asa ca romanii sunt deprimati din cauza stirilor negative care le sunt servite zilnic pe tava; sunt "imbibati" cu negativism prin metoda "picatura chinezeasca". Cei ce refuza sa se uite la TV sunt mult mai relaxati si mai predispusi spre fapte si ganduri bune. Cel putin asta este concluzia la care am ajuns eu in ultima perioada.

Tacerea e de aur... dar nu e cazul sa fie mereu asa!

Tac de aproape o luna de zile pentru ca simt ca nu am ce sa spun! Ciudat, nu-i asa, cand orasul asta e plin de oameni de joasa speta, care vorbesc galagios, care rad cu gura pana la urechi in mijloacele de transport, care se bat pe strada, care fura de la cine se nimereste. Mai grav decat atat, insa locuiesc intr-un oras in care si mai-marii sunt de aceeasi speta. Du-te la Politie, la Consiliul municipal, la Consiliul judetean, la instantele de judecata..... peste tot vei gasi atat oameni de buna calitate, cat si lepre. Dar, din fericire, mereu sunt oameni - de diferite varste, dar care nu isi arata varsta - in fiecare nivel cu putinta, care vin sa dea cu jovialitate, si numai cu privirea sau un gest, cate un bobarnac. Revin insa la motivul pentru care nu am mai scris aici nici un cuvintel. O durere de cap, o durere de masele sau de mana ori picior te tin cateva zile. Dar eu nu am scris de aproape o luna de zile. Nu ca nu as fi vrut! Nu ca nu as fi avut chef sau inspiratie pentru a scrie. Pur si simplu nu am putut. Am fost secatuita de tot ceea ce se intampla in jurul meu; si nu mai vreau sa fiu secatuita. Vreau sa scriu si pentru asta voi trece peste aproape tot ceea ce simt. Veti regasi in viitoarele mele postari starea mea. Si sentimentele care ma incearca. Si lehamitea pe care o simt din cand in cand, aproape zilnic...Sa fie, oare, tacerea de aur? Nu prea cred, in cazul de fata! Este foarte limpede ca am pierdut indemanarea de a fi rabdatoare. Care sa fie cauza, oare? In fine, daca e alb, e alb, daca e negru, e negru, iar daca este gri, atunci sa fie gri. Nu putem alege culoarea fara a sti ce este. Astazi am facut revista presei cu toate ziarele locale si nationale. Multe evenimente, scrise si nu din punctul de vedere al eveneimentelor! Mai, sa fie, mi-am spus; cand s-a schimbat ( si ce anume a schimbat!) modul de a face presa? De ce in toate informatiile care au un dram de politica, trebuie sa stii, fara a citi in prealabil numele ziarului sau al jurnalistului care a scris, ce apartenenta politica are respectiva publicatie? Mie mi se pare nedrept, extrem de injust! Dar as vrea sa existe in tara asta si ziare oneste, care nu fac campanie electorala neintrerupta unor lideri sau unor partide. Care nu arunca in stanga si in dreapta (nu ma refer la politica!!) cu informatii absconse, care se limiteaza la prezentarea unor informatii, nu la inocularea unor idei preconcepute in mintea cititorilor. Inca visez, desi sunt treaza de multe ore! Stau si ma intreb cati ani voi mai visa, oare? Vi se pare o buna intrebare?

La multi ani, fratele meu drag!

Inceputul lui noiembrie a fost ,mereu, foarte important pentru mine: pe 2 este ziua prietenie mele, Leni, iar pe 3 e ziua fratelui meu. In copilarie si adolescenta, aceste doua zile erau de adevarata sarbatoare. Aveam sau nu aveam bani, fericirea nu costa nici un leu. De fapt, nici acum nu conteaza, dar asta este un alt subiect, foarte drag mie, ce-i drept! Amintirile mele despre copialarie s-au estompat; nu-mi aduc aminte foarte multe lucruri. Sau poate stau ascunse in memoria mea si nu ies neasteptate la suprafata. Imi amintesc perioada in care fratele meu era elev in clasa a VIII-a. Profesorii lui spuneau ca ar fi bine sa dea examen la scoala profesionala, ca asa ar fi normal. Indaratnic, fratele meu a dat examen la liceu si, normal ca a reusit. La final, a decis sa incerce si la facultate. A intrat si acolo! Dragul de el! Ce frumoasa a fost perioada de stagiatura, la Sighisoara! Dar am avansat prea mult in timp; normal ar fi sa imi amintesc mult mai mult de copilarie. Motiv pentru care revin la ea. Era iarna si preotul umbla cu crucea; noi stateam in curte, era zapada pe jos si incercam sa prindem pasari. Gusti pregatise cosarca (cosul de porumb) si o intorsese cu josul in sus. In maner legase o sfoara de care urma sa traga in cazul in care intrau pasari. Apoi a intepenit manerul intr-un par din lemn, astfel ca pasarile sa fie atrase de porumbul pus pe jos. Si evident ca au fost; nu mai tin minte cate pasari a prins, cert este ca eu nu am zabovit foarte mult pe langa el pentru ca a venit preotul sa sfinteasca casa. Apoi imi amintesc o vara in care el a plecat in excursie in Moldova, cu autocarul. Nu stiu exact cate zile a zabovit pe acolo, cert este ca, in lipsa lui, catelul nostru (la care el tinea foarte, foarte mult) s-a dezlegat, a iesit in strada si a fost calcat de o masina. Imi amintesc ce drama s-a petrecut la venirea lui acasa! Noua ne placea foarte mult sa ne plimbam cu bicicleta; aveam una singura, de adulti, dar pe care o foloseam cu totii, indiferent cum reuseam sa o conducem. Iar Gusti a facut ce a facut si a cazut, iar o bucata de pedala i-a strapuns piciorul. Nu imi amintesc sa-l mai fi intrebat de atunci cum a evoluat rana si cum s-a vindecat; m-am luat cu altele si am omis ce era mai important. Sper sa nu uit in zilele ce urmeaza! Regret ca in seara asta nu pot fi alturi de el, insa bine ca sunt mama si sora mea acolo. La Targu Mures! Insa stie ca il iubesc si ca ii doresc tot binele din lume! La multi ani, fratele meu!

Presa straina despre gazele de sist ... wow!

Un cititor al blogului meu (care, din pacate s-a semnat cu Anonim, asa ca nu stiu despre cine este vorba) mi-a lasat un comentariu interesant, la care ma voi referi in continuare. El mi-a atras atentia asupra unui articol publicat pe data de 18 octombrie de Digital Journal, o revista canadiana foarte cunoscuita peste hotare. Despre ea, spune Robyn Young urmatoarele: "Ceea ce legitimează conținutul este faptul fondatorii și editorii sunt de bună credință J-școală absolventi. David Silverberg și Chris Hogg sunt două nume dintre cele peste 20 de editori din spatele scenei de la DigitalJournal care lucrează neobosit zi de zi pentru a asigura știri conținutul de pe site-ul lor este de încredere și exacte .... acțiunile companiei veniturile din publicitate cu reporterii săi. " Si iata ce spune aceasta revista despre gazele de sist, in editia din 18 octombrie: "Un protest la nivel mondial față de metoda controversata de recuperare a șisturior bituminoase cunoscut sub numele de fracking este programat să aibă loc. Cele mai multe evenimente sunt programate să aibă loc în Statele Unite și Europa, dar protestele sunt, de asemenea, programate în Australia , America de Sud și Africa. Speranta organizarii acestor manifestari este de a crea suficienta presiune internațională asupra industriei de petrol pentru a o face sa renunta la practica. Oamenii din spatele protest au avut succes în eforturile din trecut, care au determinat mai mult de 336 de măsuri împotriva fracking prin diferite organisme legislative. Site-ul de coordonare a evenimentului descrie fracking ca o tehnica riscantă, care utilizeaza milioane de litri de apă, nisip și produse chimice pentru a sparge șisturile de stâncă aflate adânc în pământ pentru a elibera depozite nerecuperabile altfel de petrol și gaze naturale. Industria de petrol si gaze a cheltuit milioane de dolari pe campanii de PR și a facut numeroase eforturi de lobby de profil pentru a cumpara capacitatea de a extrage combustibili fosili din comunitățile noastre - mai putin posibil cu supravegherea guvernului - toate în timp ce procedeul distruge resursele noastre de apă și clima . Impactul fracking asupra mediului este substanțial. Fiecare necesită până la nouă milioane de litri de apa, care este combinata cu substanțe chimice și nisip pentru a fi pompata în Pamant. Aceasta apa contaminată poate găsi drumul său în alimentarea cu apă sau a reveni la suprafața Pământului si sa contamineze solul . Acest studiu, de la Universitatea Duke a demonstrat niveluri ridicate de radioactivitate din apa intr-un parau din Pennsylvania de Vest. Un profesor de la Duke , Robert B. Jackson a declarat: "Nivelurile de radioactivitate le-am găsit în sedimente lângă fluxul de mai sus sunt regulile de administrare în SUA și ar fi acceptate doar la o instalație de licență în domeniul eliminării radioactive" , Evenimentul vine la câteva zile după ce a avut loc un protest lângă o comunitate nativ americana. Protestele au devenit violente în Canada, rezultând - în Royal Canadian Mounted Police - manifestari cum ar fi tragere gloanțe de cauciuc; in plus, mai multe mașini ale echipă RCMP au fost incendiate cu cocktailuri Molotov." Nu stiu ce ar mai fi de spus, dar este extrem de clar ca astfel de manifestari sunt din ce in ce mai dese, la nivel mondial. Nu stiu ce se va intampla in Romania, este prematur sa ma pronunt deoarece imi lipsesc inca foarte multe date. Dar nu cred ca protestele incepute deja se vor opri foarte curand.

Nu trebuie sa plecam din tara....

Zilnic vin pe lume sute, poate chiar mii de copii. Multi dintre ei provin din familii destramate, unii chiar in afara familiei. O mica parte constituie o adevarata implinire - dar ce fericire poate sa fie cand devii parinte! Ieri un prieten a devenit tata - felicitari pentru el si sa dea Dumnezeu ca fetita lui sa fie fericita si implinita! Mi-as dori sa traiesc cat mai mult pentru a vedea fericiti acesti copii, ai prietenilor mei. Dar tare mi-as dori ca toti copiii sa fie fericiti si sa aiba parte de tot binele din lume. Este greu in Romania sa fii parinte, iar la fel de greu este sa fii si copil. Am vazut zilele trecute familiile din Eforie, vai de capul lor cat de grea este viata pentru acestea. Compar, aproape zilnic, situatia materiala a oamenilor - poate ca nu ar trebui sa o fac, dar nu ma pot abtine; sunt familii care au absolut tot ce le trebuie, dar sunt sigura ca ceva ar mai fi necesar (poate dragostea, poate sanatatea, poate intelegerea, cine stie). Stau si ma gandesc cate familii sunt cu adevarat implinite - familii care sa fie complete, care sa nu aiba lipsuri. Cred ca sunt putine, si nu doar in Romania. Traim zile aproape amare - cati copii mai stiu gustul unui pui de casa neindopat cu cine stie ce chimicale? Cati copii mai gusta mancarea pe care o stiam noi in copilaria noastra? Ne indreptam incet dar sigur spre o epoca straina culturii noastre; spre o epoca a chimicalelor si a mancarii cumparate de-a gata, din cine stie ce restaurant. Si nici macar nu suntem constienti de acest lucru. Ramane zona de la tara, saraca in profunzime, sa aiba mancarea cat de cat naturala. Saracacioasa, dar aproape naturala. Dar la ea au acces putini copii - cei care nu au acces la scoli inalte, cu profesori super calificati. Ce trebuie sa se schimbe ca sa traim din nou zile frumoase, sanatoase si fericite? E simplu: viata noastra! Si nu in afara granitelor tarii, ca asta ar fi simplu. Plecam cei mai multi dintre noi si ramane acea parte care nu va mai avea de unde sa fure! Ca s-a cam terminat acest capitol! Dar nu asta este ideea - ne-am nascut romani (din motive doar de Dumnezeu stiute) si trebuie sa ne comportam ca atare. Cred ca este cazul ca vocea noastra sa se auda, cred ca e cazul ca ochii nostri care vad totul, sa aiba concursul vocii care sa spuna: ajunge! E cazul ca si noi sa traim impliniti! Nu stiu cum se va concretiza acest lucru, pentru ca de-abia de-abia am vazut oameni in strada pentru proiectul Rosia Montana si pentru gazele de sist. Ma rog, au fost si pentru caini, dar s-a mai calmat treaba din acest punct de vedere. Daca cineva vrea sa iasa in strada si sa strige impotriva stilul romanesc de viata, sa dea un semn. Voi fi acolo! Sa vad...Sau daca cineva are idee despre cum se poate schimba viata noastra, a tuturor, sunt in asteptare...

COMISIA SPECIALĂ la Roșia Montană - 25.09.2013 - NECENZURAT!

De ce nu ne aleg investitorii straini

Compania austriacă VoestAlpine a ales statul Texas, Statele Unite, pentru a construi o oţelărie în valoare de 550 milioane euro, atrasă de preţul mic al energiei, pe fondul boomului industriei gazelor naturale, după ce în 2008 semnase un memorandum cu guvernele României şi Bulgariei pentru construirea unui combinat siderurgic în Zona Mării Negre. Uzina, cea mai mare investitie straina pentru Voestalpine, va incepe sa produca in 2016, va avea o suprafata de 2 kilometri patrati si va angaja aproximativ 150 de oameni. "Ar fi imposibil sa construim o uzina comparabila in Uniunea Europeana, nu in ultimul rand din cauza lipsei de competitivitate in termeni de costuri de operare", a declarat directorul executiv Wolfgang Eder. Statele Unite au devenit un adevarat magnet pentru industriasi gratie gazelor de sist ieftine, ceea ce a determinat numerosi economisti sa intrevada o revenire la industrializare a celei mai mari economii a lumii, dupa o perioada lunga in care cresterea a fost sustinuta de consum. "In SUA, reindustrializarea este promovata foarte consistent, ambitios si cu mare hotarare. Preturile mici la energie ne-au dat impulsul final, si acesta nu a fost mic", a precizat Eder. Majoritatea tarilor europene se impotrivesc explorarii gazelor de sist pe fondul ingrijorarilor legate de mediu, in timp ce recesiunea, un euro puternic si legi restrictive ale muncii in majoritatea tarilor reduc si mai mult atractivitatea pentru dezvoltarea industriei. In urma cu circa 5 ani, scriam despre aceasta companie, care intentiona sa isi deschida, in estul Europei, un combinat. Iata ce scriam la acel moment: " Ei au inceput deja sa faca optiuni de achizitie proprietarilor parcelelor de pamant vizate. Producatorul austriac Voestalpine are in vedere douasprezece locatii in patru tari riverane Marii Negre, dar cel mai probabil se va opri asupra zonei Agigea. In urma cu o luna si jumatate, mass-media romaneasca prelua o informatie din cotidianul austriac Standard, potrivit careia producatorul austriac de otel Voestalpine intentioneaza sa investeasca aproximativ sapte miliarde de euro intr-o fabrica la Marea Neagra, Romania si Bulgaria fiind intr-o competitie acuta pentru amplasarea uzinei pe teritoriul sau. Acelasi ziar preciza ca Ucraina este, de asemenea, luata in calcul, cu portul Pivdeni din regiunea Odesa, mai ales din perspectiva conditiilor ecologice tot mai dure pentru statele UE. „Si Turcia se afla pe lista, dar nu este printre favorite”. Apoi au inceput sa apara si declaratii oficiale ale membrilor Cabinetului Tariceanu; printre cei mai vizati sa comenteze situatia s-a aflat ministrul Transporturilor – Ludovic Orban – care a declarat la Constanta, nu cu multa vreme in urma, ca otelaria s-ar putea construi in apropierea portului Constanta Sud-Agigea, pe o suprafata de circa 600 de hectare. Demnitarul roman preciza la momentul respectiv ca Administratia Porturilor Maritime ar pune la dispozitie 120 de hectare de teren, iar restul de 480 de hectare ar trebui achizitionat de la proprietarii parcelelor din apropiere. Pana in urma cu doua saptamani, insa, nici un reprezentat al consortiului austriac nu facuse inca vreo oferta concreta. In zona, metrul patrat de pamant se vinde cu 20, 60, chiar si cu 100 de euro. Sau se vindea… Si spunem acest lucru deoarece, ieri, compania Voestalpine a dat publicitatii un comunicat de presa pe care, daca il citesti printre randuri, intelegi ca otelaria se va face, totusi, la Agigea. Redam integral continutul acestui comunicat de presa: „Voestalpine evalueaza in prezent posibilitatea construirii unei otelarii in zona Marii Negre. Din cele 12 locatii luate initial in considerare in Bulgaria, Romania, Turcia si Ucraina, se examineaza in detaliu cate o locatie in fiecare tara. In urma examinarii, Voestalpine va fi in masura sa ia o decizie in functie de costurile investitiei, fezabilitatea tehnica si profitabilitatea fiecarei locatii. Pentru a oferi flexibilitatea strategica necesara acestei decizii, Voestalpine a inceput sa isi asigure o potentiala locatie in Constanta/Agigea, Romania, prin optiuni de achizitie. Optiunile de achizitie nu indica preferinta pentru Romania. Locatiile potentiale din Bulgaria, Turcia si Ucraina pot fi asigurate prin alte mijloace, iar decizia finala, care depinde de studiul de fezabilitate si de disponibilitatea terenului, ar putea fi luata pana la sfarsitul anului 2008. Intelegere cu proprietarii de terenuri Conform legislatiei romane, reprezentantii Voestalpine vor intra in contact cu proprietarii parcelelor de teren din zona de interes si vor oferi o optiune de achizitie. Acest lucru reprezinta o intelegere unde proprietarii vor mentine un pret fix, pentru terenul lor, pe o anumita perioada de timp, primind in schimb compensatie financiara. In aceasta situatie, in care se castiga de ambele parti, proprietarii vor primi plata fixa pentru terenul lor, daca Voestalpine decide sa construiasca in Romania, iar, in cazul in care Voestalpine nu alege Romania, proprietarii isi vor pastra sumele pentru mentinerea pretului fix de cumparare. Prin aceasta solutie se evita, de asemenea, riscul speculatiei de terenuri legata de investitia straina directa, pretul fiind fixat. In Linz, Austria, Voestalpine gestioneaza cea mai eficienta otelarie din punct de vedere energetic, care beneficiaza de cele mai inalte standarde de protectia mediului inconjurator din Europa, iar in prezent evalueaza posibilitatea construirii unei fabrici similare in zona Marii Negre cu o capacitate de productie de 5 milioane de tone de otel pe an. Noua fabrica ar utiliza cea mai avansata tehnologie si ar fi construita dupa aceleasi standarde de mediu ca cea din Linz. In prezent se deruleaza studii de fezabilitate pentru cele patru locatii din Romania, Bulgaria, Turcia si Ucraina. Incheierea studiilor este programata in cursul verii. Decizia finala ar putea fi luata pana la sfarsitul anului 2008. Grupul Voestalpine are venituri care depasesc 10 miliarde de euro si peste 40.000 de angajati in intreaga lume, mai mult de jumatate din acest numar, in afara Austriei. Grupul este format din 300 de companii de productie si vanzari aflate in peste 60 de tari. Prin produsele sale de foi de otel de cea mai inalta calitate, Voestalpine este unul din partenerii de top din Europa pentru industria de masini, electrocasnice si cea energetica. In plus, Voestalpine este lider mondial pe piata tehnologiei si instrumentelor de otel si numarul 1 in Europa in productia de sine si categorii speciale.” Reprezentantii companiei austriece vor avea, asadar, de facut optiuni de achizitie celor circa 70 de proprietari de terenuri care au titluri de proprietate in zona vizata. Nu este insa exclus ca preturile sa explodeze. Dar nu doar asupra acestui aspect trebuie sa insistam; important este si faptul ca ideea amplasarii acestui combinat siderurgic pe malul Marii Negre, in Romania, a starnit proteste vehemente din partea hotelierilor de pe litoral. Acestia considera ca o astfel de investitie ar periclita bunul mers al turismului. Hotelierii nu resping ideea amplasarii unei otelarii in tara noastra, dar considera ca trebuie gasita o solutie favorabila pentru toti, iar o regiune industrializata ar fi mult mai nimerita decat malul Marii Negre." Daca mai are loc intrebarea mea din deschidere chiar nu stiu: de ce nu ne aleg investitorii straini? Pi stiu si eu, poate ai nostri cer spagile prea mari, poate ca oferta noastra este mai putinj atractiva decat a altora... cine stie. Este insa cert ca ne merge din ce in ce mai prost! Stiti ca vad zilnic un nene, care sta pe scari si incearca sa-si vanda ultimele carti din casa? Deja mi s-a rupt sufletul, dar cui ii pasa?!?

As zbura pana in Turcia...cu Turkish Airlines

Zilele trecute am fost la o conferinta de presa organizata la aeroportul Mihail Kogalniceanu; desi credeam ca subiectul discutiei il va reprezenta aeroportul in sine, ei bine nu a fost asa! Subiectul a fost cu totul altul, respectiv compania aeriana Turkish Airlines. Trecusera trei luni de la zborul inaugural - ma rog, in opinia mea aceasta conferinta trebuia sa aiba loc in iunie, nu in septembrie. Dar e bine si asa... ca doar noi, romanii, am spus: e bine si asa! sau "mai bine mai tarziu, decat niciodata". Un nene director - general manager pentru Romania si, implicit, Europa de Est, Yigit Yalcin a vorbit despre ce a insemnat existenta la Kogalniceanu a companiei pe care o reprezinta. El a vorbit despre cei 4500 de pasageri care au zburat cu TA - 65% s-au oprit in Turcia/Romania, in vreme ce 35% au zburat catre alte destinatii. Ce-i drept, si eu as zbura spre USA sau Canada cu un bilet al carui pret este de 499 de euro. In urma cu 15 ani, pretul unui bilet de avion spre USA era de 630 de dolari....Cum spuneam, directorul s-a aratat destul de multumit de evolutia numarului de pasageri, exista o crestere de 10% in fiecare luna. A avut informatii bune, dar total insuficiente! La anumite intrebari, la cele mai multe, dealtfel, nu a putut raspunde... Mult mai mult i s-a dezlegat limba la finalul conferintei, cand am stat la o tigara de vorba cu el. Era mult mai destins si mai volubil. Cred ca mai bine s-ar fi desfasurat intreaga conferinta de presa la fumoar... Mai trebuie spus ca, in lunile de iarna, daca va cumparati biletul de avion cu o luna in avans, pretul incepe de la 99 de euro, pentru Turcia si ajunge la 199 euro pentru destinatiile din Europa. Cat despre USA, America de Sud si Canada pretul este cel mentionat anterior, respectiv 499 de euro. Deci, merita! Efortul financiar nu este deloc mare pentru cei care oricum au bani si vor sa evadeze pentru o perioada din Romania!

Greva RATC, constantenii merg pe jos sau... stau acasa!

De dimineata am vrut sa ajung in centrul orasului, motiv pentru care m-am imbracat si am plecat spre statia de autobuz. Ma duceam si spre cea de tramvai, dar in Constanta nu mai sunt tramvaie! Asa ca, eleganta, nevoie-mare, ca doar mergeam spre zona Primarie-Consiliul Judetean, m-am indreptat agale spre zona cu pricina. Am stat vreo 10 minute si am vazut cateva microbuze. Mi s-au parut cam dese, dar uitasem de greva de la RATC... Dupa vreo jumatate de ora, aveam deja in preajma mea cateva zeci de persoane. Autobuze, ioc! In total am stat in statie 40 de minute . In acest rastimp ajungeam pe jos pana in centru. Vina imi apartine in totalitate, recunosc! M-am intors, cu regret, acasa. Si mi-am amintit de greva de la RATC. Asadar, 200 de soferi sunt in greva! Ilegala, cica! Au salarii incredibil de mici. Ei vor macar 2000 de lei pe luna. Cica nu se poate, macar pana anul viitor, ca nu sunt bani. Soferii si-au ales ziua de greva exact in ziua in care incepea scoala. Si-au imaginat ca primarul va ceda fara nici o ezitare cererilor lor. Gresit moment si-au putut alege! Este cat se poate de clar ca au intentionat sa castige fara bataie de cap. Stiti cum a fost ieri orasul? Copii cu flori in mana au stat si cate o jumatate de ora in statie, dupa care s-au adunat cate 3-4 si au chemat un taximetru. Cei ce nu aveau bani, au luat-o pe jos spre scoala! A fost o zi dezastruoasa, o zi conceputa special pentru copii! Stiu ca soferii iau salarii incredibil de mici, dar este vina lor in exclusivitate ca au asteptat ziua inceperii scolii ca sa ia masuri. De ce nu au facut greva in ziua de sf. Maria, cand lumea era in vacante si simtea cu totul altfel acest gen de miscari? S-au gandit ca primarul nu va avea timp de ei, ca era ocupat sa fie Suleiman sau cine stie ce rege? E una din uriasa vina a soferilor. Stiu ca soferii se plang ca salariile sunt foarte mici, dar nu cumva si le compenseaza cu banii luati de la calatorii care nu au bilete de calatorie? Zilnic circul cu mijloace de transport in comun si tot de atatea ori vad cel putin o persoana care ii da bani soferului! Care sunt banii lui! Ieri, primarul a renuntat la asteptata intalnire cu cadrele didactice si cu elevii unor scoli din oras, tocmai pentru a incerca sa rezolve problema transportului in comun. Rezultatul a fost o sedinta a Consiliui Local Municipal, la care s-a stabilit ca transportul in comun sa fie realizat de microbuze si autocare ale firmelor private de transport, dar si grabirea privatizarii regiei de transport in comun. Inca vreo cateva zile se va circula anevoios, dupa care lucrurile isi vor gasi o rezolvare. Stiu ca soferii au salarii foarte mici si ca trebuie gasita o solutie. Nu se poate trai cu 800-900 de lei pe luna. Dar nici nu se poate face o greva in prima zi de scoala! Trebuie gasita o solutie logica, satisfacatoare pentru toata lumea. Si se poate gasi, atata vreme cat nimeni nu face greseli flagrante. Cea de ieri a fost una flagranta; cea a soferilor, vreau sa zic. Este mare pacat ca toti oamenii comenteaza, fara ca multi sa stie ce zic si de ce zic. Putina lume stie ce se intampla la RATC, ce firme private si-au facut culcus acolo. Cand veti stii, veti intelege mai mult si mai bine! De-abia apoi vom sti ce si cui cerem. Iar acest lucru este valabil in (aproape) toate locurile!

Din nou, despre Rosia Montana

Aseara s-a desfasurat, la Bucuresti, cel mai mare miting de dupa 1990. Am fost fericita sa constat ca, mii de oameni nu uita rolul pe care il au intr-o societate civilizata; iar dupa atat de multi ani, am fost fericita ca traiesc in Romania si ca romanii sunt oameni de maxima calitate. Se spune ca au protestat intre 15.000 si 25.000 de persoane - tineri, varstnici... nu conteaza nici varsta protestatarilor, nici sexul lor. Conteaza doar ca au curaj si ca, in sfarsit, se opun unor decizii guvernamentale injuste. Pe de-o parte am fost incantata sa vad ca premierul Ponta se alatura protestatarilor care se blocasera in mina. A fost un gest curajos si, nu doar atat. Sunt foarte curioasa cum va vota in Parlament deputatul Ponta. Si senatorul Antonescu. Si multi altii. Sunt foarte curioasa sa vad in ce masura le-au modificat ultimii ani de politicianism inteligenta si gandirea. Mai este putina vreme si se va vedea - vor fi obligati sa dea un vot in Parlament. Inclusiv dl. Sova ...stie el de ce il mentionez! I-am inteles si pe cei de la Rosia Montana - sunt oameni simpli si saraci. Ei stiu ca, de peste 2000 de ani, inaintasii lor au trait la fel. Doar ca uita ca suntem in mileniul III si ca lucrurile s-au schimbat radical. In ceea priveste politicienii, asteptarile mele nu sunt foarte mari, cu toate ca ei trebuie sa dea verdictul in acest caz; si nu doar in acesta! Dar imi exprim speranta ca romanii, in ansamblul lor, gandesc si vor lua masurile ce se impun. In Bucuresti nu sunt doar 15.000-25.000 de protestatari. La o adica, sunt peste un milion! Nu ma astept sa iasa cu totii in strada, dar stiu sigur ca multi dintre ei o vor face. Cu toata disperarea RMGC! Nu stiu cat va mai dura perioada protestelor; important este sa nu abdice pana la luarea unei decizi. Stiti ca au fost mitinguri de protest si la Turda, la Campeni, al Abrud si in alte localitati din vecinatatea Rosiei Montana? Putina lume stie, doar pentru ca atat le-au furnizat televiziunile informatii. Nu ma astept ca la Antena 3 sa vad stiri importante despre Rosia Montana, atata vreme cat ele pot fi trecute cu vederea. Nici la alte televiziuni importante din Romania. Va amintiti ce potop de jurnalisti s-a aflat pentru vreo 10 zile in Zoua Zeelanda, la invitatia Gold Corporation? Pai sa va spun ca, pe langa Robert Turcescu si Ioan T Morar, pe lista „turiştilor" s-au mai adăugat Sorin Freciu (preşedintele Consiliului de Administraţie al Realitatea-Caţavencu), Rareş Bogdan (director la „Ziua de Cluj"), Livia Dilă (emisiunea „6! Vine presa", de la B1 TV), Roxana Voloşeniuc (redactor-şef „Elle") şi Corina Vinţan (managing Partner Links Associates). La aceştia se adaugă alte nume grele din presă, printre care Vlad Macovei (redactor-şef „Evenimentul zilei"), Emil Hurezeanu (preşedintele trustului Realitatea-Caţavencu), Floriana Jucan (directorul revistei „Q Magazine) şi Dragoş ­Nedelcu (membru în Consiliul de Administraţie în trustul Realitatea-Caţavencu). Va suna acum mai bine calitatea informatiilor pe care le primim de la diferite trusturi de presa? Voi urmari cu atentie emisiunile de pe B1Tv, la fel si informatiile scrise ale acestor ziare care au avut reprezentanti in Noua Zeelanda. Oricum, important este sa stim unde sunt manifestatii, cine le organizeaza si de ce participa la aceste iesiri in "aer liber". Eu voi urmari cu foarte mare atentie toate aceste stiri.

Pro-eutanasierea miilor de caini vagabonzi

Nu stiu daca opinia unui om obisnuit conteaza cat de cat, dar in privinta cainilor chiar am o problema: de cateva zile am oaspete un catel, al matusii mele. Ma ocup de el, il plimb cate o ora in fiecare dimineata, sunt atenta la nevoile sale, iar joaca face parte din cresterea lui. Este un catel mic, de apartament. Cat despre un caine mai mare, fie el si de rasa, cred ca trebuie sa stea in curte, afara. Cine are curte, sa-si cumpere caine, iar cine nu are sa spere ca intr-o buna zi va fi suficient de bogat incat sa-si permita o casa, pentru a-si putea permite sa fie posesor de catel.
Vorbeam inca de la inceput despre problema pe care o am cu cainii; da, am o problema. Si incep prin a va povesti ca, in urma cu niste ani, eram cu mai multi prieteni la munte, la vila unor cunostinte. Era Revelionul, iar noi petreceam. In seara de 30 decembrie, pe la vreo 11 noaptea, stateam cu totii la masa; cred ca apucasem sa beau un pahar de vin, dar atat. Pe langa noi se plimba cainele gazdelor, un lup superb si cuminte. Asa il vazusem eu pe parcursul celor aproape doua zile pe care le petrecusem in acel minunat cadru. In acea seara, insa, nu stiu ce s-a petrecut cu el; nimeni nu stie, cu toate ca am cautat cu totii explicatii. Cum spuneam, cainele se plimba pe sub masa, printre musafiri. Cred ca eram vreo 10 persoane. Obisnuita sa iubesc cainii, in special pe cei cu stapan, m-am jucat cu acel animalut; l-am mangaiat pe cap, in trecerea lui pe langa noi. Ce i-a venit inca tot nu stiu, cert este ca, intr-o fractiune de secunda m-a apucat de degetul mic, pe care aproape mi l-a rupt. Am reactionat cat se poate de firesc; ne-am imbracat de strada si am plecat cu masina spre cel mai apropiat spital, din Toplita. Nu mai spun ca am stat aproape o luna de zile cu pansament; nu mai spun ca, fiind degetul de la mana dreapta nu am putut sa lucrez aproape nimic, cel putin nu sa spal vase. Nu mai spun ca medicul de garda  din acea noapte era medic ginecolog, iar a doua zi, tot spitalul imi stia povestea. In fine, nu asta era scopul scrierii mele din aceasta dimineata; motivul era cu totul altul, si anume cainii vagabonzi din intreaba tara si intrebarea: ce vom face cu ei.
Se prefigureaza ideea eutanasierii acestor caini; sunt 100% de acord cu acest lucru - sunt gata sa primesc cate injuraturi vor veni, sunt gata sa primesc palme si pumni, imaginari, fireste. Asta este opinia unui om care s-a plimbat destul de mult in afara granitelor tarii, atat in Europa, cat si in Statele Unite. Vreau sa fiiu bine inteleasa: nu am vazut NICI UN CAINE MAIDANEZ in nici o tara a lumii (exceptand Bulgaria, in inima capitalei, la periferie era plin de caini fara stapan), o tara civilizata vreau sa spun. Cel mai mult am fost impresionata de Suedia, tara in care nu exista caini vagabonzi. Este dificil sa reusesti sa devii posesor de caine, caine de rasa vreau sa spun. Prietenii mei si-au luat un caine din Romania, un exemplar absolut superb. Era pui, iar ei au trebuit sa-l tine ceva vreme intr-un asa zis lagar. Autoritatile au fost nevoite sa faca acest lucru pentru a se convinge ca acel animalut era perfect sanatos, ca nu avea vreo boala. Acum este caine la casa lui, dar pana a deveni animal de companie suedez, a trebuit sa treaca testele impuse de stat.
Cati caini sunt oare in Constanta? M-am intrebat de fiecare data cand pe strada vad zilnic caini. Ce-i drept unii sunt maidanezi apropiati unor familii care locuiesc in zona. Chiar in aceasta dimineata am vazut unul, cu zgarda la gat, dar care era maidanez. Un vecin mi-a spus ca este cainele unor vecini de la scara D; este un caine care traieste pe langa bloc, dar de care se ingrijeste cineva. Dar in rest, cati caini maidanezi sunt pe strada; cati oameni au fost muscati si cine isi poate asuma aceasta stare de fapt? Stiu ca se pot gasi raspunsuri la aceste intrebari, dar nu conteaza niste date sterpe.
Va amintiti ca, si la Constanta a fost omorata o fetita muscata de caini? Din pacate, uitam foarte repede anumite lucruri care nu ne vizeaza direct, anumite situatii in care nu suntem eroii principali.
V-ati gandit ca va poate musca un caine, pe d-voastra, pe fratele sau sora d-voastra, pe copilul sau pe prietenul d-voastra? Atunci cum ati reactiona? Cum ati reactiona in cazul in care ati fi ranit doar; nu vorbesc despre moarte, pentru ca foarte putini isi pot imagina ce devastator este acest lucru.
Daca vrem sa fim niste persoane inteligente, putem lua masuri de referinta. Iar disparitia de pe strazi a cainilro vagabonzi mi se pare esentiala. Sa fie dusi la adaposturi, sa fie selectionati in functie de starea lor de sanatate. Cei apti, sa stea in adapost atata vreme cat se poate (uitati-va la filmele americane si convingeti-va ca nu suntem niste animale. Sunt si altii, mult mai civilizati decat noi, care au legi stricte si care se respecta!), iar cei bolnavi, sa fie eutanasiati. Este chiar atat de greu sa devenim civilizati si sa realizam ca traim in niste localitati mai mici sau mai mari, in care depindem unii de altii?

Cu mult of, despre Rosia Montana

Stau si ma intreb de ce televiziunile nationale ofera atat de putine imagini/stiri referitor la mitingurile care au loc impotriva exploatarii de la Rosia Montana. Cred ca multi jurnalisti sunt interesati de acest subiect extrem de important si, de ce nu, vulnerabil pentru oricine doreste sa ia vreo masura cu acest loc de poveste. Ma intreb de ce presedintele si premierul au mereu opinii contradictorii cand ar putea sa cada de comun acord asupra unor probleme stringente, cum este de exemplu Rosia Montana. In anul 2011, presedintele Basescu spunea ca este foarte important sa fie inceputa exploatarea de la RM; acelasi lucru l-a spus atat in Muntii Apuseni, cat si la Sulina. Iata cum sunau cuvintele sefului statului:

 "Traian Basescu a spus ca este in favoarea derularuii proiectului minier, spunand ca "orice tara care are resurse trebuie sa le foloseasca". De asemenea, el a sustinut ca prin derularea acestei investitii s-ar crea locuri de munca. Cu foarte multa incredere, Basescu afirma, in urma cu doi ani, ca daca se dadea drumul la acest proiect in anul 1997, "ne gasea cresterea preturilor la aur in plina exploatare". La randul sau, premierul Victor Ponta a spus ca, in calitate de deputat, va vota impotriva proiectului de incepere a exploatarii de la Rosia Montana, dar ca si premier a aprobat acest proiect. Disputa intre presedinte si premier este una catastrofala, atata vreme cat, de fapt, amandoi au fost si sunt pentru acest proiect. Din fericire, milioane de romani sunt impotriva, motiv pentru care sper din toata inima ca ceea ce au afirmat primii oameni ai statului, respectiv organizarea unui referendum, va fi un lucru cert. Poate la alegerile pentru Parlamentul European.... Macar sa fie asa, ca atunci imi exprim speranta ca romanii vor merge la vot si isi vor exprima opinia vizavi de exploararea de la Rosia Montana. Exploatare care, sper din toata inima, va ramane doar pe hartie si nu se va concretiza niciodata.
Aveti ideea de cati ani nu s-a mai scos vreun zacamant de la Rosia Montana? Pe de alta parte va intreb cate zile a durat la televizuni circoteca mortii autointitulatului rege Cioaba? Mai bine de o saptamana, si poate ca va mai dura, asa, din cand in cand. Cate emisiuni TV legate de Rosia Montana ati vazut? Sunt chiar curioasa... ca eu am vazut doar pe un post de televiziuni o stire scurta. Fara comentatori, fara invitati speciali, fara nici un fel de tevatura. Parca ar fi un subiect bun doar pentru cativa oameni, eventual locuitori din zona. Iar el este un subiect extrem de important, care ar trebui sa ne macine zile si nopti, pana cand s-ar lua o decizie normala si care sa nu puna nici un fel de presiune pe viitorul nostru si pe cel al copiilor nostri. Stau si ma intreb oare cand se va da importanta acestui subiect. Ma voi uita zilnic la TV in speranta ca vreun post si-ar calca pe interese si ar vorbi despre Rosia Montana. Si cand spun acest lucru nu ma refer la reclamele pe care le-a platit cu varf si indesat Gabriel Resources LTD.
Stiti ca exploatarea de la Rosia Montana va folosi 40 de tone de cianura ZILNIC? Asa spune publicatia de specialitate MINING, si nu am motive sa nu cred acest lucru.
Va amintiti ce s-a intamplat in anul 2000, cand s-a rupt digul iazului de decantare a apelor industriale de la societatea Aurul? 100.000 de metri cubi de apa cu cianuri au fost deversate in raul Tisa, iar de acolo au ajuns in alte rauri mai mici. A fost o adevarata catastrofa! Ungaria a catalogat evenimentul drept cea mai mare tragedie de dupa Cernobil.Ei, si ce? Dupa numai cateva zile de la acest eveniment, romanii l-au si uitat. Mie mi se pare ca noi , romanii, suntem o natie total aparte. Pe langa cele bune (pe care nu le voi enumera!), avem foarte multe parti proaste. In primul rand, este lipsa de informatie; nu ca nu ne-ar fi oferita informatia, dar o uitam imediat ce a fost spusa. Astia suntem noi (o parte dintre noi, cu siguranta nu fac parte din aceasta categorie, si o stiu si eu si ei, foarte bine), ne complacem intr-o viata stearpa, care parca nici nu ar fi a noastra.
In SUA exista cateva state care au interzis cianura in minerit; in afara de americani, sunt si alte state care au intezis acest lucru. Iata cateva dintre aceste state: Cehia, Grecia, Germania, Argentina. Filipine etc. Nu stiu daca acest lucru conteaza sau nu, dar poate ca d-na Merkel ar putea sufla cateva vorbe spre Basescu si Ponta vizavi de acest subiect. Cu siguranta,atunci nu s-ar mai discuta despre Rosia Montana ... sau cel putin nu in acesti termeni.
Raman la parerea ca  Rosia Montana ar trebui sa fie cunoscuta doar ca destinatie turistica si ca un loc extrem de vechi, cunoscut de mii de ani, inca dinainte de Christos! A rezistat si va trebui sa facem tot ce este posibil pentru a exista si pe viitor. Cine nu a priceput ca suntem foarte trecatori pe acest pamant, mai are mult de gandit. Iar daca nu stie sa gandeasca, sa invete a o face!

Oare ne vom schimba viziunea?

Ieri, pe cand scriam de zor despre ministrul Transporturilor, constanteanca Ramona Manescu, mi s-a oprit din nou blogul. Iar nu am mai putut scrie, spre dezamagirea mea totala. Astazi, pe cand faceam diferite incercari, adica m-am apucat de apasat pe toate butoanele posibile si imposibile ... am avut din nou surpriza de a vedea ca pot, din nou, scrie! Este fascinant! Nu-mi explic ce se intampla, nici cum se rezolva intr-o fractiune de secunda defectiunea, asa ca ma grabesc sa scriu. Nu ca am neaparat ceva de povestit, insa vreau sa profit de aceasta sansa! Asa ca o sa revin la subiectele zilei. Nu am chef sa intru in polemici vizavi de existenta atator regi ai Romaniei. In opinia mea exista o singura familie regala, pe care am stimat-o mereu si o stimez si astazi (fireste, e vorba despre familia regala de Hohenzolern!). Ceea ce se intampla in rest este o tiganeala cat palatul parlamentului! Nu-mi pasa cati pseudo-regi exista in tara noastra. Daca ar fi dupa ei, ar fi cateva mii, poate zeci de mii - toti cei cu bani nemunciti ar putea spune ca sunt imparati, regi, conti sau mai stiu eu ce titulatura si-ar putea alege. Insa acest subiect este aproape inexistent pentru mine. Asa cum mi se pare si demersul deputatului Madalin Voicu, pe care il cunosc. Cam atat, nu pot spune inca ce parere am despre el, insa nici nu conteaza prea mult.
Dar sa revin, in ultimele zile au fost o gramada de subiecte pe tv. Unele importante, in viziunea celor pasionati de televiziune; altele nesemnificative dar tratate regeste! Imi vine sa nu mai deschid televizorul, nici macar pentru a afla vremea probabila. Parca stramosii nostri se orientau dupa asta....
Mult mai important si mai aproape de realitate este ceea ce se intampla in pietele constantene. Astazi, de pilda, am fost in Tomis III. Acolo este o multime pestrita, o multime captivanta, desi aparent fiecare este pe cont propriu. Aiurea, este o intreaga inlantuire. Sute de persoane vand legume, fructe, oua, verdeturi, peste etc. Alte mii de oameni se perinda in cautarea unor produse cu pret acceptabil. Ce-i drept, e singura piata din oras unde preturie sunt acceptabile. Si fiecare om este un necunoscut care are in  minte acelasi lucru: oare unde o fi mai ieftin si care marfa o fi mai proaspata! Cam asta se intampla in Romania - sper sa dispara cat mai repede aceasta gandire potrivnica! Lumea merge la serviciu dimineata; cei care nu au un loc de munca merg la piata si isi fac veacul pe acolo. Apoi merg acasa cu totii - unii ca sa manance, altii sa gateasca ceea ce vor manca primii. Seara va veni la fel de linistita (sau de nelinistita) pentru toti. Isi vor undui trupurile pana in fata televizorului si se vor zgai la diferite emisiuni; unii se vor uita la Realitatea TV, altii la Antena 3, altii la TRV, altii la ProTV si mult mai putini, la TVR. Vor ingurgita ideile strecurate binisor de realizatori. Unii vor intelege strict ceea ce vor, altii strict ceea ce li se transmite, iar altii isi vor pierde inutil timpul de seara in fata televizorului - adica nu vor fi inteles nimic. O invidiez pe mama, careia i s-a stricat televizorul! Macar traieste dupa vointa proprie si isi creaza propria lume - mi se pare mult mai simplu asa. Si mult mai elegant. Aveti ideea cat de putine ore isi petrec strainii in fata televizoarelor? Nu va puteti imagina. Prietenii mei din Suedia au trei televizoare in casa; il deschid doar pe unul dintre ele, dimineata la cafea, cand deschid teletextul. Adica strict informatii de ultima ora si de maxim interes. Cat de mult imi doresc sa traiesc pana cand in Romania se va atinge acest nivel. Dar, oricat de optimista as fi, trebuie sa ma inclin in fata realitatii. Americanii au fost in stare ca, in mai putin de 50 de ani sa dea un presedinte de culoare. La noi au trecut 23 de ani de la revolutie sau ce o fi fost, si nimic nu a capatat mai multa valoare. Dimpotriva, totul este cu susul in jos! Ma intreb oare cati ani vor mai trece pana macar sa ne dam seama in ce haos traim.
Sper din toata inima ca macar copiii nostri sa reuseasca si sa traiasca mai sanatos. Fiul meu nu pierde vremea la televizor; uneori se mai uita la cate un film pe calculator. Seara iese afara, dar nu sta prea mult pentru a se putea odihni pentru a doua zi, cand serviciul il provoaca extrem. POate ei, ma rog, unii dintre ei, vor putea sa schimbe lucrurile. Ma incred in forta lor, fireste nu a tuturor. Sunt tinerii care au trecut de la lapte praf la bunatatile din magazine. Nu mai au habar nici de comunism, nici de Ceasca. Le-a venit randul. POate cu ei la putere ne vom schimba si noi, ca popor, viziunea.
Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Inca un ministru constantean! O fi bine, n-o fi bine....

Ei, bine....in sfarsit pot elucubra ceva .....am avut aproape o luna de zile in care pe blogul meu nu am putut scrie nici macar o liniuta sau o virgula. Nu stiu din ce cauza! Cert este ca astazi am avut o reala surpriza cand, butonand ca bezmetica, am reusit sa deblochez blogul.
Si acum, la treaba! Vai, sunt atat de multe de spus incat nu stiu asupra carui subiect sa ma opresc. As intra putin in viata politica si m-as axa pe numirea Ramonei Manescu in functia de ministru al Transporturilor. Nu stiu cati m-ar intelege daca m-as apuca de o cronica in sensul acesta. Probabil nici unul dintre cititori, avand in vedere ca nu ma prea pricep la Transporuri si as debita numai aberatii. Dar.... ei, bine, as putea vorbi despre faptul ca doamna ministru este constanteanca si este de sorginte liberala. Daca m-as raporta strict la modul meu de gandire, aceste doua aspecte ar fi total suficiente si nu ar mai fi nevoie de nici un alt cuvant. Cu toate astea, ma grabesc sa spun ca sunt ceva personalitati locale in Guvern - asta nu inseamna ca sunt multumita de ceea ce se intampla; nici pe departe!

Centura de Aur revine la Constanta

Dupa o pauza de patru ani, Centura de Aur revine la Constanta. Vestea a fost data astazi, de catre presedintele Consiliului Judetean, Nicusor Daniel Constantinescu. Turneul international de box, care s-a desfasurat pentru ultima oara in anul 2008, se va disputa in aceast an in intervalul 4-8 septembrie. Deja se cunosc principalii invitati care au confirmat participarea, respectiv echipele Rusiei si Cubei.
“Cuba ve veni la Centura de Aur cu prima echipa si cu echipa completa. Centura de Aur a fost cel mai puternic turneu din Europa, iar Cuba a fost an de an printre participante. Respectul pe care il purtam boxului romanesc si marelui campion Francisc Vastag ne-au determinat sa acceptam invitatia dumnevostra. Apreciem eforturile pe care le faceti pentru a readuce boxul romanesc in elita mondiala”, se arata in scrisoarea secretarului general al Federatiei Cubaneze. 
Infiintata în 1972, Centura de Aur a atras de-a lungul anilor boxeri de top - campioni olimpici, mondiali şi europeni, iar în perioada de apogeu aduna sportivi din peste 20 de ţări şi devenise chiar criteriu de calificare la Jocurile Olimpice. Din 2008, an in care Centura s-a disputat tot la Constanta, competitia a fost desfiintata.
Astazi, in sedinta Consiliului Judetean Constanta s-a votat un proiect de hotarare care vizeaza aprobarea unui protocol de colaborare intre CJC si Federatia Romana de Box referitor la reorganizarea acestei competitii de maxim interes . Turneul se va desfasura la Pavilionul Expozitional.
La sfarsitul anului trecut, presedintele Federatiei Romane de Box, Leonard Doroftei, afirma ca isi doreste sa reinvie aceasta traditie a competitiei Centura de Aur, dar a fost contestat de multe persoane care sustineau ca nu mai avem boxeri. Si iata ca, in doar cateva luni s-a reusit reorganizarea acestei competitii internationale. Si nu oricum, ci cu participarea celor mai importante echipe... Cum mai apar detalii, vi le aduc la cunostinta!

Consiliul Judetean Constanta se va ocupa de caii de la Herghelia Mangalia

Aseara s-a desfasurat, la Neptun, intalnirea senatorilor romani cu primarii judetului Constanta. La sedinta au participat aproape toti senatorii (au fost si lipsuri, dar asta este de cele mai multe ori!) romani, presedintele Consiliului Judetean Constanta - Nicusor Constantinescu - dar si primari constanteni. Pe langa multe alte probleme luate in discutie, mi s-a parut foarte important proiectul privind trecerea Hergheliei Mangalia din administrarea Regiei Nationale Romsilva in administrarea Consiliului Judetean Constanta. Despre acest subiect am mai scris, este de ceva vreme de interes local, dar ma vad obligata sa revin cu mai multe informatii.
La ora actuala sunt peste 350 de cai la aceasta herghelie si, de multe ori, sunt vazuti intre Venus si Saturn, unde sunt antrenati. Dar, sa revin la herghelia in sine.... Consiliul Judetean Constanta a adoptat o hotarare pentru trecerea hergheliei in subordinea sa. Decizia finala va fi luata, insa, de Guvernul Ponta.
Putina lume stie ca Herghelia de la Mangalia face parte din prada Romaniei de dupa primul razboi mondial. Caii au fost adusi din Ungaria, la fel ca si grajdurile. La momentul respectiv s-a amplasat langa Mangalia (la numai 3 km), tinandu-se cont de conditiile geoclimaterice de formare si mentinere a rasei arabe. Si s-a dovedit ca inaintasii nostri au avut dreptate; de-a lungul timpului, aici s-a dezvoltat calul arab de Mangalia, cu calitati deosebite. Practic, herghelia, care este cea mai mare din sud-estul Europei, a aparut oficial in anul 1926. Atunci, la Mangalia, pe langa primii cai adusi din Ungaria, au fost adusi cai de rasa de la alte herghelii din tara: Jegalia, Cislau sau Radauti. Intre anii 1936 si 1941, au fost importati din Polonia noi linii de armasari pur-sange: El-Sbaa si Nedjari.
Suprafata hergheliei depaseste 580 de hectare, din care peste 400 sunt cultivate cu plante furajere, pentru necesarul de hrana al cailor.
Baza materiala proncipala este formata dintr-un hipodrom pentru curse de galop, o baza hipica pentru antrenament si concursuri de obstacole, baza de agrement, sediu administrativ si teren agricol. Cine intra pe site-ul oficial va afla ca aici armasarii pur-sange sunt antrenati zilnic de 8 jockei. Antrenamentul de 8 ore pe zi alterneaza reprize de trap, galop, galop intins si plimbari usoare.
Cu toate acestea, la inaugurarea sarbatorii Zilele Recoltei si Vinului - 2010 -, desfasurata la Constanta in prezenta secretarului de stat de la ministerul Agriculturii, Gheorghe Albu si a presedintelui Consiliului Judetean, Nicusor Constantinescu, membrii asociatiei crescatorilor de cai din Dobrogea, Hippontica, au declarat ca isi doresc ca herghelia de la Mangalia sa isi recapete stralucirea de altadata. Tot cu acel prilej, Nicusor Constantinescu a precizat ca autoritatile judetene au vrut sa integreze herghelia de la Mangalia in circuitul turistic, insa Romsilva (adminstratorul hergheliei) nu a dat curs solicitarilor CJ.
Cu aceasta ocazie, ministrul secretar de stat Gheorghe Albu a avansat ideea potrivit careia hipodromul sa treaca in administrarea Consiliului Judeţean. „Cea care a distrus calul a fost industrializarea, fenomen ce a luat amploare pe timpul comunismului, cand s-a luat decizia sa fie sacrificat un numar mare de cabaline“, a precizat Albu.
Dupa acest eveniment, Consiliul Judetean a facut verificari la herghelie, iar rezultatele i-au determinat sa initieze o hotarare de Consiliu Judetean pentru a trece obiectivul din subordinea Romsilva in administrarea consiliului. In sedinta ordinara a CJ pe 25 octombrie, toti consilierii judeteni, indiferent de la ce partid politic provin, au votat hotararea. Astfel ca, daca Guvernul Ponta va accepta proiectul initiat de consilierii judeteni din Constanta, herghelia Mangalia va trece in subordinea Consiliului Judetean. In expunerea de motive, presedintele CJ, Nicusor Constantinescu, a precizat: “Este dezastru la herghelia Mangalia. Caii nu au mancare, balariile sunt cat hipodromul. 30% dintre cai sunt bolnavi si mai sunt doar 9 armasari de prasila. Trebuie sa valorificam acest obiectiv, sa-l introducem in circuitul turistic, sa organizam curse si sa le cotam la casele de pariuri. Se poate organiza si o cursa de anduranta pe grindul Chituc, cu participare internationala. Sa atragem crescatorii de cai, romani si straini” – a precizat Constantinescu.
A fost dificil, pentru ca mereu s-a invocat lipsa banilor. Un cal da rasa bine ingrijit si antrenat poate trai in jur de 30 de ani. „Recordman”-ul de varsta de la Herghelia Mangalia a fost Nedjari, armasarul Regelui Mihai, care a murit la venerabila” varsta de 34 de ani, în 1946.
Odinioara o pepieniera de cai pur-sange arab, herghelia Mangalia a devenit, dupa revolutie, o “problema” de care toata lumea a incercat sa scape. Pierderile hergheliei s-au cifrat, aproape an de an, la circa un milion de lei. Pentru a supravietui, s-au scos la vanzare mai multi cai, dar nici aceasta “inginerie” nu s-a dovedit a fi o afacere profitabila. Anul aceasta, in februarie, au fost scosi la vanzare 49 de cai pur-sange arab, ponei si semigeri. Pretul de pronire a licitatiei a fost intre 2.000 si 10.000 lei (cu TVA inclus). S-a reusit vanzarea a 30 de cai, cu sume cuprinse intre 5.000 si 7.000 de lei; in plus, s-au dat si cativa cai batrani, de peste 20 de ani, sau cu diverse afectiuni, pentru sacrificare.
In 2009 s-au vandut 32 de cai, iar in 2010 numarul acestora a scazut la opt. Tot in acest an s-au inchiriat 40 de cai pentru monta publica, insa numai cateva primarii din judet s-au aratat interesate.
In prezent, la Herghelia Mangalia mai sunt in jur de  300 de cai pur sange arab si cativa semigrei, la care se adauga si opt ponei. Nu s-a investit cu adevarat la herghelie, pe partea de grajduri si alte anexe, de zeci de ani. In an ul 2004 s-au facut cateva lucrari de intretinere apoi, cativa ani mai tarziu, mici renovari.
Ca mai toate institutiile de stat, si Herghelia de la Mangalia se confrunta cu grave probleme financiare. Pe de alta parte, in opinia consilierilor judeteni, “nu trebuie sa hotarasca Bucurestiul ce cal moare, si ce cal traieste”. Astfel ca, acum mingea este in terenul guvernantilor. Asteptam sa vedem ce hotarare se va lua.
Au trecut mai bine de doi ani si jumatate de cand am scris aceste randuri si lucrurile se afla in aceeasi situatie. Herghelia apartine tot Romsilva, dar aseara s-a pus din nou in discutie proprietarul. Printr-o hotarare ce apartine Guvernului Romaniei - dar care a fost conceputa de catre CJC - se trece Herghelia din administrarea Romsilva in cea a Consiliului Judetean Constanta. Conform hotararii, transferul se va face in decurs de 30 de zile de la data semnarii acestui protocol de predare-primire. Ramane de vazut in cat timp va citi si semna premierul Victor Ponta acest document . Noi speram ca va fi inainte de vacanta parlamentara. Ca au trecut deja 23 de ani ....

Certoza di Pavia, un castel nestiut de romani

Stiu ca ar fi trebuit sa scriu despre Como, acolo unde am ajuns in seara ce a urmat vizitei de la Bellagio, dar ma simt mult mai bine daca scriu despre Certoza di Pavia. Astazi ma simt mult mai confortabil sa povestesc despre aceasta vizita care m-a rascolit foarte mult. Initial stabilisem sa vizitam Pavia. Stiam inca de acasa despre acest oras extrem de vechi (care a fost infiintat pe la anul 200 i. C.), care  a fost cu multa vreme in urma (in perioada anilor 500-775d.C.) capitala regiunii nordice a Italiei. Si l-am vazut, insa va voi povesti mai tarziu despre aceasta experienta. Acum ma voi opri asupra Certozei di Pavia, unde se afla o manastire foarte veche, extrem de frumoasa si vizitata de multi turisti. Am plecat dimineata din Milano, pentru a vizita cele doua orasele situate la sud, la o distanta de circa 35 km. Drumul cu trenul a fost minunat si a durat vreo jumatate de ora; mai intai am oprit in gara din Certoza di Pavia. O gara ratacita parca pe un camp, cu doar cateva cladiri in jur. In departare am zarit turlele manastirii si am stiut ca intr-acolo trebuie sa mergem. Pe jos! Si, cu toate ca parea foarte aproape, cand am ajuns in apropierea manastirii am realizat ca ne aflam exact in spatele ei, iar intrarea se facea exact din directia opusa. Asa ca ne-am pus pe mers... si am mers ocolind manastirea. In jur era camp si miros de iarba; la ceva distanta se vedeau niste localitati micute dar tulburatoare. Stiti ce inseamna un sat in Italia de nord? Inseamna exact tot confortul de pe lume, incepand cu gaze naturale, cu apa, cu drumuri asfaltate si cu o liniste mormantala, deranjata doar de masinile care treceau pe strada din cand in cand. Drumul pe langa manastire a fost fascinant; imaginati-va niste ziduri de peste trei metri inaltime, peste care nu aveai cum sa vezi ceva! Dupa vreo jumatate de ora, am ajuns in fata manastirii. Trecand peste farmecul ei vazut din afara, ne-am trezit ca, pentru cateva ore, manastirea nu se poate vizita! Calugarii care se ocupa de acest loc aveau pauza de masa si de rugaciune, iar intrarea in incinta ne era oprita. Manastirea are pauza intre11.30 si 14.30! Asadar, cu o tristete nedisimulata, am stabilit sa pierdem vremea prin zona, prin satele din jur pentru a vedea despre ce este vorba. Si primul sat de langa manastire poarta acelasi nume, Certoza di Pavia. Are aproape 5.000 de locuitori, insa noi am vazut doar vreo 2-3 la ora la care ne aflam in zona. Chiar credeam ca acolo traiesc mult mai putini oameni! Ne-am fatait pe stradutele inguste ale localitatii si am cautat un magazin sau un restaurant; desi erau si una si alta, nimic nu era deschis. Acolo se parea ca fiecare traieste dupa bunul sau plac, facand exact ceea ce doreste si cand doreste! Am cautat statiile de autobuz si orele de circulatie dar a fost inutil in sensul in care nu circula nimic pana dupa amiaza. Asa ca, vrand-nevrand, am fost obligati sa ne plimbam prin acea micuta comuna foarte cunoscuta in Italia, dar total nestiuta in Romania. Si nu ne-a parut rau; am vazut teren arabil lucrat, am vazut un sat cu aspect de oras, prin prisma constructiilor si a dotarilor din zona. Sunt sigura ca toti locuitorii apti de munca au servicii fie la Pavia, fie la Milano, pentru ca distantele sunt aproape nesemnificative.
Intr-un final, am descoperit, aproape de incinta manastirii, o terasa si un bar unde ne-am incarcat bateriile fizice in asteptarea orei de redeschidere a manastirii. Si, chiar daca am stat trei ore, pe atunci spuneam ca a fost de pomana, insa ulterior am descoperit farmecul acelei zone si am constatat ce frumuseti rurale poate avea acea zona. Cum spuneam, dupa trei ore de fataiala, am reusit sa intram in sfarsit la manastire. De afara pare imensa, dar nimic nu se compara cu farmecul din interior. Nimic din afara nu vorbeste despre Musollini, care a fost descoperit aici in anul 1946 aici, invelit in doi saci de plastic. Evident, era mort. Si nici inauntru nu-ti povesteste nimeni; descoperi acest lucru citind ulterior in site-uri specializate. Dar sa revin la manastirea in sine - a fost construita in intervalul 1400-1460, de catre Gian Visconti. (Spre regretul meu, nici acum nu pot posta poze, daca doriti puteti viziona pe internet!. In curte interioara, extrem de curata si spatioasa, te simti ca un copil foarte mic aflat in vizita. Pe de-o parte pentru ca totul este foarte inalt, iar pe de alta parte avand in vedere multimea de lucruri pe care le ai de vazut si de retinut!
Pana sa ajungi sa intri in manastire, in curte exista mai multe magazinase cu diferite lucruri. Atat mancare, ceea ce inseamna gemuri de casa si compoturi, cat si bautura, adica vin de casa, dar si diferite legume puse la borcan; in alte magazinase mici am descoperit vederi si carti despre aceasta zona. In curtea interioara am vazut o moara veche, foarte veche si frumoasa. Desi totul era fermecator, toate cuvintele au disparut in clipa in care am intrat in incinta.
Manastirea are o inaltime greu de estimat - cert este ca e foarte inalta si, plimbandu-te ai impresia ca esti un pitic care vrea sa asimilieze cat mai mult.
Manastirea este impunatoare si impresionanta; peretii au picturi fascinante, iar geamurile sunt cu vitralii. In incinta se afla mai multe morminte elegant amplasate; cel mai impresionant mi s-a parut a fi cel in care a fost ingropat Gian Visconti, intemeietorul manastirii. Mai sunt doua moriminte elegante, care au apartinut urmasilor lui Visconti, dar acestea sunt neterminate.
Picturile din manastire sunt de natura a te bulversa complet; iti trebuie foarte multa atentie pentru a le privi si a ramane cu ceva impresii; din pacate, in incinta nu se pot face poze, asa ca tot ceea ce poti spune este ceea ce ai simtit. Iar eu am simtit foarte multe in aceasta manastire - pozele sunt minunate si s-au mentinut perfecte in ciuda trecerii sutelor de ani. Dupa ce am petrecut aproape o ora in manastire, ghidul - care era foarte atent la numarul de vizitatori - ne-a condus spre iesire. Asta ni s-a parut nou la acel moment - e drept ca ieseam din manastire, dar ne indreptam spre chiliile din curtea interioara si spre uriasa zona plina de flori si verdeata. Fiecare chilie - si cred ca erau cateva sute - avea atat incaperea, cat si o curte interioara dotata cu un mic rezervor de apa. Erau si flori in aceste curti interioare, in care nu puteai intra decat daca aveai cheia incaperii. Sau a celei alaturate, deoarece era un complex functional intre doua chilii.
La iesire am rasuflat usurati; nu ne baricadase nimeni in incinta acestei minunate manastiri foarte vechi si foarte frumoase. Cu toate ca nu stiu daca ne displacea asa de mult!
De la manastire am fost obligati sa refacem drumul pana la gara. Aici, dupa o asteptare de vreo jumatate de ora, am avut o legatura cu trenul spre Pavia. Minunat drum, minunata alegere de vacanta!

Alte imagini din Bellagio

 Sper sa va placa! Eu sunt foarte incantata de ele! Macar priviti pentru a-mi putea intelege starea ....

Sunt doar cateva imagini care vorbesc de la sine despre ceea ce simt eu! Va multumesc ca le priviti si va multumesc si mai mult daca va plac!

Imagini superbe din Bellagio

Cam asa arata, in linii foarte mari, transportul pe apa spre si dinspre Bellagio. Minunat!

Bellagio, orasul de vis din Italia

Daca nu ati iesit vreodata din tara, va va veni foarte greu sa intelegeti spusele mele; stiu foarte bine acest lucru, deoarece pana prin anul '96 nu am iesit niciodata din Romania, iar atunci cand am facut-o mi s-a parut ca visez. Insa au trecut multi ani de atunci si am vazut multe locuri din Europa. Dar ceea ce am vazut zilele trecute, a fost de departe cel mai frumos cadou pe care il puteam primi. Am fost in multe locuri din Italia de nord, din zona Milano si sper ca voi scrie despre tot ceea ce am trait si simtit. Insa, de departe, cel mai frumos orasel in care am calcat a fost Bellagio. Este un loc plin de incantare din toate punctele de vedere - un orasel micut, plin de turisti de toate natiile si de pe toate continentele. Un orasel pe care vii cu vaporasul si de pe care pleci cu vaporasul - la fel ca multe alte localitati de pe malul lacului Como. Bine, este adevarat ca poti ajunge acolo si cu autobuzul sau cu masina, dar pentru noi a fost mult mai simplu si mai fascinant asa.
Dar sa nu incep cu o greseala. Nu lacul Como a fost destinatia noastra initiala. Am plecat din Constanta cu avionul pana la Milano. In acest imens oras (primul ca numar de locuitori din Italia) ne-am cazat si am petrecut si vreo doua zile minunate. Dar scopul nostru nu a fost acela de turisti cu fite, cu multi bani si cu dorinta de a vedea un oras cosmopolit din toate punctele de vedere. Pentru noi a fost sufiecient sa ne cazam la Milano, pentru ca, de aici, sa ne putem plimba in stanga si-n dreapta, in niste locuri special zamislite pentru cei ce vor sa vada, sa simta din plin si sa nu uite niciodata!
Dimineata am plecat de la hotelul din Milano spre gara centrala. Urma sa calatorim pana la Varenna si, de acolo, sa ajungem cu vaporasul la Bellagio. Drumul cu trenul a fost spectaculos - am vazut, pentru inceputul calatoriei, campii si orasele foarte cochete. Mai tarziu, dupa vreo jumatate de ora de calatorie, au aparut muntii in fata ochilor nostri. Nu foarte inalti, dar extraordinari de atragatori; pe fiecare inaltime, de la baza pana in varf, erau localitati mai mici sau mai mari. O frumusete iesita din comun, care iti taie respiratia. Intr-un final am ajuns la gara Varenna; pentru inceput parea o simpla gara, iar temperatura de afara indica faptul ca ne-am afla intr-o zona calduroasa. Cu toate acestea, mai tarziu aveam sa descoperim locul in care ajunseseram! Am coborat pe niste alei intortocheate, pline de verdeata splendida, pana am ajuns in zona portuara. Peste tot pe unde paseam simteam un suflu nou; parca nimic nu era asa cum stiam, nu mai vazusem pe nicaieri aceasta frumusete nepamanteana. Parca nepamanteana!!!
In acea zona am descoperit o multime de barcute, mai mici si mai mari, si un peisaj minunat. Ne-am plimbat pe faleza extrem de frumoasa si am gasit niste pusti care adunau semnaturi nu stiu pentru ce. M-au intrebat de unde sunt si cand am spus ca sunt romanca au incercat sa inoade o mica discutie in romaneste. Nu prea le-a iesit, asa ca am discutat in engleza. Dar au incercat sa vorbeasca romaneste. Cred ca ideea asta cu romanii care nu au trecere in strainatate vine de la politicieni. Ei o spun, ei o promoveaza! Restul e doar o incercare de intelegere! Si de cele mai multe ori, ne bazam exclusiv pe spusele lor, din pacate!
Dupa vreo ora de plimbare prin acest peisaj aproape divin, ne-am imbarcat spre Bellagio. De-abia asteptam sa ajungem acolo, sa vedem ce este de vazut si sa ne bucuram de tot ceea ce ni se intampla. Drumul pe apa a fost incantator. Dar mi-este greu sa explic ce anume am simtit cand am vazut oraselul spre care ne indreptam. Cred ca eram vreo 20 de persoane care ramasesem cu ochii atintiti spre mal; un mal plin de case minunate (cred ca mi-ar mai trebui cuvinte care sa descrie minunatia care ni se infatisa ochilor!). In fata ochilor nostri aparuse acea destinatie care iti taie rasuflarea. Era asa de frumos, cum nici macar nu-mi putusem imagina, cu toate ca vazusem anterior poze din acea zona; dar nici nu se putea pune problema vreunei asemanari! Pe mal am descoperit hoteluri cu terase, insa dupa ce am purces pe Bellagio, totul a capatat un nou sens; erau stradute extrem de inguste, case superbe, alei care se intersectau dar si masini (de dimensiuni reduse, cum sunt de altfel cam toate masinile din nordul Italiei). Cu mult regret trebuie sa spun ca nu pot posta, deocamdata, nici o poza! Ar fi fost mult mai placut si mai simplu de descris!
Dar merge si fara poze - daca vreti sa vedeti si  poze, dati cautare pe google.! Simplu, nu-i asa?
Ca sa va imaginati locatia acestui orasel, inchipuiti-va un Y mare pe apa, iar Bellagio se afla la intersectia literei - este un peisaj de vis, cum rar intalnesti in alta parte. Si mai este si amenajat din cele mai vechi timpuri.
Cum spuneam, aproape de ora pranzului am ajuns in Bellagio. Apropo, stiti ce inseamna? "Loc minunat pentru sedere"! - cel putin asa sustine un italian care stie ce spune. De fapt, cuvantul bellagio nu exista in limba italiana, asa ca cei care se pricep incerca diferite traduceri. Si asta mi s-a parut cea mai reusita!
Este greu de spus ce am simtit cand m-am plimbat pe stradutele foarte inguste din acest orasel; parca pluteam intr-o lume noua, de vis. Foarte multa lume se afla pe fiecare straduta din zona; multi turisti din toata lumea. Am vazut chinezi, japonezi, negri, francezi, unguri, polonezi si eram si noi, niste romani dornici de atractia aceea minunata! In cateva ore am admirat acel loc de vis, vizitat de mii de oameni din intreaga lume. Este fascinant si atragator din toate punctele de vedere.
Desi exista si atractii turistice cum ar fi: vila Serbelloni (care nu poate fi vizitata, deoarece apartine fundatiei Rockefeller) si vila Melzi, important este ce ai de gand sa vizitezi. Vila Melzi se poate vizita, iar costul excursiei este de 6 euro. Pare ieftin, dar daca vii de la Milano, asa cum am facut noi, ne-am limitat la a vizita orasul fascinant! Si a meritat!
Oraselul se poate vizita cu multi bani, sau cu bani putini in buzunare. Important este ceea ce simti - totul in zona este foarte curat si frumos amenajat, chiar daca am vazut mucuri de tigari sau cine stie ce ambalaje pe lac. Dar nu erau foarte multe - cei ce le-au aruncat au fost nepasatori; insa nu stiu cum ai putea fi nepasator intr-un loc atat de nepamantean!
Stradutele, cu mici exceptii, erau pline de oameni care se fataiai incoace si incolo, pentru a-si umple simturile dornice de ceva nou si extrem de rar intalnit. Magazinele erau toate pline; sa nu va imaginati mall-uri sau mai stiu eu ce magazine mari. Toate sunt micute si fascinante; unele vand carti, altele obiecte de imbracaminte, unele matase naturala (in zona exista mari rezervatii de viermi de matase), altele pantofi si curele. Peste tot se vinde cate ceva atractiv si care sa-ti aminteasca proveniente lucrurilor. Aproape in fiecare colt de straduta (apropo, in zona se circula si cu masinile, dar acestea sunt micute si circula extrem de incet, pentru a nu deranja turistii) exista un mic restaurant sau magazin cu alimente usoare, bune de mancat in plina strada. Ce inghetata minunata am mancat la Bellagio, cred ca nu voi uita niciodata! In zona am vazut o fosta biserica, din anii 1500, transformata in casa. Iar langa aceasta, trona o alta biserica. Am vizitat piata San Giacomo, cu Basilica romanica di San Giacomo - o bihuterie arhitectonica veche de aproape o mie de ani!
Nea-m plimbat pe stradute laturalnice, care duceau la Vila Serbelloni, pana acolo unde am putut merge.
Am stat cateva ore minunate la Bellagio - imi doresc din toata inima sa mai ajung in acele locuri minunate, dar sunt inca atat de multe zone, orase, sate, in Europa incat nu stiu daca voi mai ajunge vreodata pe acolo. Dar chiar si asa, vizita facuta la Bellagio a fost una din cele mai reusite iesiri, pe care sunt sigura ca nu o voi uita vreodata.
De la Bellagio am plecat cu un vaporas spre orasul Como - o excursie superba, pe malul lacului, pe langa orasele si satuce, pe langa insule. Singurul neajuns a fost ca a plouat; pe de alta parte, insa, cu aceasta ocazie am fos singurii turisti care s-au aflat in aer liber. Voi vorbi, insa, mai tarziu despre aceasta plimbare!

In memoriam .. parintele Iustin Parvu

Nu-mi amintesc sa fi auzit despre arhimandritul Iustin Parvu, sau poate am auzit si nu am retinut. Dar ceea ce a scris nu cu multa vreme in urma, adica inainte cu cateva zile de a implini 94(!!!!) de ani m-a miscat foarte tare. Inclin sa cred ca are foarte mare dreptate si ca ceea ce a scris a scris cu daruire. Inainte de a-i da cuvantul, vorba vine, mai trebuie sa spun cine este parintele Iustin Parvu. Iata ceva cuvinte despre acest minunat om: nascut in 10 februarie 1919, satul Poiana Largului, județul Neamț.  Este un renumit duhovnic și stareț al Mănăstirii Petru Vodă (jud. Neamț).

• Născut pe 10 februarie 1919, la Poiana Largului, Neamț.
• 1936, intră frate la Mănăstirea Durău.
• 1938-1940 devine membru activ la Mișcării Legionare
• 1939, se înscrie la Seminarul teologic de la Mănăstirea Cernica.
• 1942 – 1944, numit preot misionar pe frontul de est pînă la Odessa.
• 1948, este arestat pe motive politice și condamnat la 12 ani închisoare. Trece prin închisorile Suceava, Văcărești, Jilava și Aiud. În ultima clipă, înainte de a fi trimis la "reeducare" la Pitești, este trimis să muncească, deținut fiind, în mină la Baia Sprie.
• 1960, este condamnat la încă patru ani de temniță pentru că nu s-a lepădat de credință.
• 1964, este eliberat și devine muncitor forestier.
• 1966 – 1975, preot-monah la Mănăstirea Secu.
• 1975 – 1990, viețuiește la Mănăstirea Bistrița.
• 1990 – 1991, este preot slujitor și duhovnic la Mănăstirea Secu.
• 1991, întemeiază Mănăstirea de la Petru Vodă - Neamț, al cărei stareț și principal duhovnic este.
• 2000, ridică un schit de maici lîngă Mănăstirea Petru Vodă, o casă de educație pentru copii și o bolniță.
• 2003, înființează o publicație de învățătură și atitudine ortodoxă, cu apariție lunară, numită Glasul Monahilor.
• 2008, la data de 2 noiembrie este ridicat din gradul de Protosinghel la cel de Arhimandrit.

Si acum iata scrisoarea domniei-sale!


POPOR ROMÂN
Îţi scriu pentru că sper ca măcar acum, să îţi aminteşti cine ai fost, cine eşti şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi! Eşti singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a născut. Nu o spun eu, o spune istoria popoarelor. O fi mult, o fi puţin, nu ştiu – dar ştiu că eşti unic în Europa, această Europă care te loveşte, te jigneşte şi te umileşte.
De ce o laşi să facă asta, când tu eşti singurul popor născut, crescut şi educat în graniţele sale? Eşti primul popor din lume care a folosit scrierea. Nu o spun eu, o spun tăbliţele de la Tărtăria şi o recunosc toţi cei care le-au studiat.
Acum 7000 de ani, când alţii nici nu existau ca popor, pe aceste meleaguri locuitorii scriau, pentru a ne lăsa nouă mândria de a fi prima civilizaţie care se semnează pe acest pământ.
Scrierea sumeriană a apărut 1000 de ani mai târziu şi totuşi mulţi se fac că nu văd şi nu recunosc adevărul. Cât timp o să te laşi neglijat ?
Ai fost singurul popor pe care nici o putere din lume nu l-a cucerit chiar dacă ai fost împărţit, despărţit şi asuprit de mai multe imperii. Nici unul nu a putut să te cucerească cât ai fost unit, nici romanii care au stăpânit doar o parte din vechea Dacie, cealaltă fiind stăpânită de Dacii liberi, nici turcii care nu au reuşit niciodată să îţi transforme teritoriul în paşalâc. Toate marile înfrângeri s-au bazat pe trădare. NIMENI NU A REUŞIT SĂ TE SUPUNĂ CÂT AI FOST UNIT. De ce te laşi dezbinat? Ai fost scut creştinătăţii, când întreaga Europă tremura de teama islamului.
Sângele tău a salvat Europa iar românul Iancu de Hunedoara a salvat Viena şi întreaga Europa de furia semilunii. Acum, tu popor de salvatori ai creştinismului, eşti tratat ca un paria. Când îţi vei revendica drepturile? Din tine au apărut: Eminescu, Enescu, Brâncuşi, Gogu Constantinescu, Vuia, Vlaicu, Coandă, Petrache Poenaru, Nicolae Teclu, Spiru Haret, Herman Oberth, Conrad Haas. Dar ce păcat, cei mai mulţi şi-au pus minţile sclipitoare în slujba altor ţări pentru că acasă nu i-a ascultat nimeni. De ce ai lăsat să se întâmple asta? Astăzi, popor român pentru tine se rescrie istoria. Cum vrei să se facă asta ? Cum vrei să te vadă cei ce îţi vor urma?
Astăzi, ca şi pe vremea fanarioţilor, domnitorul şi divăniţii nu au nici o legătură cu tine. Sunt străini de interesele şi dorinţele tale, tot ce doresc este să stea cât mai mult în funcţie şi să câştige cât mai mult.
Tu,… taci !!!
Astăzi, ca şi pe vremea cuceririi romane, bogăţiile tării, aceleaşi mine de aur, argint sare, mierea acestui pământ, sunt exploatate de alţii cu braţele tale şi se duc pentru a umple visteriile străinilor de neam.
Tu,… taci !!!
Astăzi, ca şi pe vremea asupririi austro – ungare, drepturile românilor sunt călcate în picioare, iar cei puţini fac legea pentru cei mulţi.
Tu,… taci !!!
Astăzi, ca şi în vremuri de restrişte, românii pleacă din ţară, să muncească, sau să îşi vândă inteligenţa, pentru că ţara lor nu are nevoie de ei. Câţi dintre ei sunt viitorii Brâncuşi, Coandă, Conrad Haas, te-ai gândit la asta ? Conducătorii acestei ţări au nevoie de slujbaşi proşti, lipsiţi de educaţie, lipsiţi de caracter, lipsiţi de voinţă, lipsiţi de coloană vertebrală, ca să îi poată îndoi şi face figurine de plastilină din ei.
Tu,…taci !!!
Astăzi, ca şi pe vremea bolşevismului, la mare preţ sunt trădătorii, linguşitorii, vânzătorii de neam şi conştiinţă, traseiştii politici, gata să calce pe cadavre pentru a parveni şi a îşi păstra privilegiile.
Tu,… taci !!!
Astăzi, parlamentul şi guvernul ţării, divăniţii de azi, arendează pământurile şi întreprinderile “nerentabile ” la indicaţiile unor străini de neam cărora le cântă osanale, unor arendaşi străini, spunând că asta se numeşte privatizare. Pentru aceste arende, ei primesc peşcheşul, iar ţara rămâne pe butuci.
Tu,… taci !!!
Astăzi, urmele civilizaţiei străbunilor voştri sunt şterse, pentru ca fii tăi să nu mai ştie niciodată cum au apărut ei pe acest pământ, cine le sunt strămoşii şi care le sunt meritele:
1. Vechile situri arheologice sunt distruse, se construiesc şosele experimentale peste ele, Sarmisegetuza, Grădiştea, Munţii Buzăului, sunt vândute sub pretextul impulsionării turismului, unor privaţi care, habar nu au că în pământul pe care îl calcă zace istoria ta încă nedescoperită.
Tu,… taci !!!
2. Elemente din tezaurul ţării, sunt trimise ” la expoziţie” în afara ţării şi uită să se mai întoarcă, iar cei ce le-au scos, nu dau nici un răspuns, se fac că au uitat de ele.
Tu,… taci !!!
3. Arhivele tării sunt cedate printr-o lege a arhivelor, străină de interesele naţionale, celor ce vor să scoată din mintea românilor ideea şi dovezile de unitate naţională.
Tu,… taci !!!
Slujbaşii ţării, căftăniţii, vând la preţ de piatră seacă şi fier vechi, bunurile realizate de tine, sub oblăduirea şefilor lor, împart banii, apoi sunt “judecaţi” de ochii lumii şi primesc pedepse cu suspendare, adică “mulţumesc, la revedere, te mai chemăm noi când avem nevoie de serviciile tale”.
Tu,… taci !!!
Oştirea ţării este batjocorită, decimată, dezarmată, pusă în slujba altora, copiii tăi mor pe pământuri străine, iar Hatmanul Suprem vine în faţa ta şi spune că suntem într-o mare încurcătură, vom fi nevoiţi să împrumutăm avioane străine pentru a ne asigura siguranţa aeriană, de parcă asta s-a întâmplat peste noapte şi nu este urmarea politici sale dezastruoase, de parcă nimic din ceea ce se întâmpla românului azi nu i se datorează lui.
Tu,… taci !!!
Dispar din instituţii ale statului arhive cu invenţii şi inovaţii de interes strategic privind cercetarea nucleară. Cei puşi să le păzească nu păţesc nimic, iar cei ce trebuie să investigheze, spun că nu e nimic deosebit.
Tu,… taci !!!
Ţi se fură voturile, iar comisia care trebuia să investigheze pe cei care au fost prinşi cu vot dublu, nu dă nici un răspuns, deşi există dovezi că ai fost furat şi voinţa ta răsturnată.
Tu,… taci !!!
În divan, se fură la 2-3 mâini, unii chiulesc, alţii se fac că lucrează, iar alţii mânuiesc legile după bunul plac, în văzul tuturor şi nu li se întâmplă nimic.
Tu,… taci !!!
Sistemul educaţional se reduce la bani, bani la înscriere, bani la examene, bani la absenţe, bani la promovare, bani la angajare, bani la reexaminare. Copiii tăi nu mai ştiu nici cum îi cheamă dacă nu se uită pe internet sau nu primesc un SMS.
Tu,… taci !!!
Dacă te îmbolnăveşti , nu ai unde să te duci, s-au închis spitalele , s-au scumpit medicamentele, trebuie să mergi dacă eşti operat cu faşele şi anestezicul de acasă, altfel mori neoperat sau deschis şi neînchis. Intri în spital pentru o unghie lovită şi ieşi cu 10 boli pe care nu le aveai la intrare.
Tu,… taci !!!
Un copil de 15 ani, român sportiv, este bătut de colegii de echipă maghiari, pentru că e român, chiar de Ziua Naţională a României. Nu se întâmplă nimic. Ceva mai târziu, Hocheiştii Naţionalei României, (de naţionalitate maghiară) la un meci cu selecţionata Ungariei, tac când se intonează Imnul României, dar cântă cu foc imnul Ungariei şi pe cel al Ţinutului Secuiesc, imn care nu avea ce căuta la o manifestare oficială.
Toţi,… tac !!!
Tu,… taci !!!
Guvernanţii nu fac altceva decât să te jupoaie, îţi bagă mâna în buzunar şi îţi iau banii, pentru că eşti prea bogat în viziunea lor, sau nu meriţi ce ai câştigat , iar ţara nu are bani. Se împrumută lăsându-te dator pe sute de ani, fără să le pese ce vor face şi de unde vor plăti datoriile cei ce le vor urma.
Tu,… taci !!!
Duşmanii tăi, cei ce vor să te vadă dispărut pentru a îţi lua locul, îţi impun ce să mănânci, ce să bei, ce medicamente să iei, fac experimente cu tine, te folosesc drept cobai cu avizul şi ajutorul trădătorilor din fruntea ţării, care le aplică legile într-un Codex Alimentarius care te duce la pieire.
Tu,… taci !!!
Parlamentarii îşi votează legi speciale, se protejează împotriva judecăţii pentru hoţiile şi prostiile pe care le fac, se acoperă cu legi făcute numai pentru ei, şi fură acoperindu-se unul pe altul.
Tu,… taci !!!
Preşedintele ţării îşi exprimă oficial acordul de modificare a Constituţiei ţării, la cererea unor străini, care îşi urmăresc propriile interese, fără a consulta măcar parlamentul, dar să te mai consulte pe tine...
Tu,… taci !!!
Un român plecat de acasă, descoperă peste hotare că ţara lui are de recuperat o sumă mare de bani de la alt stat. Ce fac parlamentarii români? Refuză să investigheze cazul, pentru că nu vor să îi supere pe cei ce îi ţin pe jilţuri, fără să le pese de interesul naţiunii, trădând jurământul făcut la investire.
Tu,… taci !!!
ASTA SE ÎNTÂMPLĂ ASTĂZI, POPOR ROMÂN, ŞI – TU,… TACI !!!
Dacă ar fi ca tot ceea ce se întâmplă să se răsfrângă numai asupra ta, românul de azi, nu ţi-aş scrie un cuvânt. Te-aş lăsa să lâncezeşti, să dormi până se aşterne praful peste tine şi mătura istoriei te va scoate afară din mintea celor ce vor urma, ca pe o întâmplare neplăcută. Dar tu popor român de azi, eşti legat de cel de ieri şi de cel de mâine şi odată cu tine piere nu numai trecutul, dar şi viitorul acestui neam.
Cât o să mai taci ?
Trezeşte-te popor român, trezeşte-te român adormit şi nu lăsa să se şteargă dintr-o trăsătură de condei, tot ce ti-au lăsat părinţii, nu îţi lăsa copiii pe drumuri, sclavi ai celor ce nici nu existau pe când tu ştiai să scrii.

Daca v-a miscat aceasta scriere, cel putin la fel de mult ca si pe mine, dati-mi de veste!

Cu gandul la Targu Mures

Dimineata plec spre Targu Mures, unde voi sta o saptamana. De-abia astept sa ajung in orasul copilariei mele, desi stiu ca o sa am o gramada de treaba. Asadar, timp de o saptamana nu voi comunica cu voi, cititorii mei. Nu stiu cat de mult o sa-mi simtiti lipsa; cine o va face va avea de pe acum multumirile mele. Sper sa ma intorc cu idei frumoase si, desi plec cu un scop dureros (parastasul de un an al tatalui meu), sper sa ma intorc refacuta. Atat fizic cat, mai ales, psihic!

Traian Basescu+Victor Ponta=love

Daca pana acum as fi putut spune ca exista o relatie zdarova intre Crin Antonescu si Victor Ponta greseam; asa cum sunt convinsa ca gresesc si spunand ceea ce am scris in titlu. Adica Traian Basescu+Victor POnta=love. Cred ca cei care vor citi postarea mea vor spune ca am mintea in colturi si ca am luat-o razna. Ceea se sunt pe cale sa inteleg. Dar mi-e peste poate sa pricep ce naiba se intampla in politica romaneasca. Daca as fi priceput in urma cu vreo 10 ani ce se intampla si cine cu cine tine, as fi fost plecata din tara si stabilita in cine stie ce colt al globului pamantesc. Dar am fost o patrioata si am ramas aici sa-mi dau obstescul sfarsit cu astia pe cap. Insa pana atunci mai am ceva de trait (sper) si cate ceva de comentat. Cu sau fara voia cuiva, am decis sa iau cuvantul. Cine are chef sa ma asculte, este binevenit.
Asa cum am vazut cu totii in ultimele zile, se dau lupte mari in politica romaneasca. Luni a fost o lupta, marti a fost alta, miercuri alta, iar astazi s-a montat  piatra importanta in politica. Iata ce am inteles eu: toata lumea este de acord. Crin este cu Ponta in alianta USL; Ponta este cu Basescu in alianta pentru numirea procurorilor generali. Asa ca, plecand de la aceste date rezulta ca Basescu este cu Ponta care este cu Antonescu. Este clar? Adica Base este cu Antonescu si amandoi sunt cu Ponta. Ati inteles? Daca da, e bine. Daca nu, este clar ca trebuie sa-mi schimb modul de perceptie a realitatii. Este clar ca Basescu nu e cu nimeni! Este foarte clar ca atunci cand are ceva de demonstrat, este de partea oricui. Oricui e impotriva lui, la o adica, pana devine acel cineva de partea presedintelui. Dupa aceea, orice sut in cur e un pas inainte. Parerea mea! Ar fi simplu sa fie atat de simplu!
L-am votat la primele alegeri, cele din 2004, pe Basescu. Am fost fericita cand a castigat si mai apoi cateva luni. Pana cand am realizat ca el nu poate fi impartial; ca el este pro-PDL. Si a fost pro acest partid pana de curand, pana ce Blaga a spus ho in fata presedintelui. Si i-a luat fata! Cred ca dupa acel moment Basescu a inceput sa-l curteze pe Ponta. Cred ca a fost un gest de maretie din partea sefului statului; sau a fost oricum, atata vreme cat i-a iesit ceea ce a a vrut. Ce se intampla acum este ceva pe intelesul natangilor, sau poate nici al lor! Cu ce-l are la mana presedintele pe seful Guvernului inca nu stiu. Dar, cu siguranta, nu l-a convins pe aceste ca are dreptate pur si simplu, ci a avut nevoie fie de argumente inalte, fie de argumente "vadite". Iar prin asta inteleg ca l-a avut pe Ponta cu cine stie ce! Asa ca ce am  scris in titlu a fost doar asa, de buna intentie! Daca aveti vreo parer, nu ezitati sa mi-o comunicati. As fi foarte incantata sa inteleg ce naiba se intampla in politica romaneasca. Si stiti de ce? Pentru ca, pana de curand presedintele spunea ca trebuie sa ne raliem politicilor europene, iar astazi a spus ca ceva de genul: ce naiba vreti cu Europa? Acum trebuie sa clarificam ce se intampla la noi, trebuie sa tinem cont de politica romaneasca!
Perfect adevarat, asa trebuie sa facem! Dar de ce doar din cand in cand? De ce nu inotdeauna? Eu  nu mai inteleg nimic, si daca ar fi dupa mine, le-as trage cate un pumn in  ceafa fiecarui politician. Nu de altceva, dar asa cum sunt legile in Romania, nu exista decat cateva partide si multi oameni care fac o anumita politica. Nu exista nici un politician adevarat, care sa spuna ceea ce crede cu adevarat. In fiecare partid, oamenii trebuie sa gandeasca aproximativ la fel. Motiv pentru care inca stau de-o parte si astept o schimbare. Daca se va produce pe parcursul vietii mele, indiferent ce varsta voi avea, voi intra in politica. In caz contrar, raman aceeasi persoana echidistanta. Si ma bucur pentru asta, avand in vedere ca ce se intampla de cateva zile pe piata politica a Romaniei imi da dureri de cap! Si ganduri de plecare....