Nu trebuie sa plecam din tara....

Zilnic vin pe lume sute, poate chiar mii de copii. Multi dintre ei provin din familii destramate, unii chiar in afara familiei. O mica parte constituie o adevarata implinire - dar ce fericire poate sa fie cand devii parinte! Ieri un prieten a devenit tata - felicitari pentru el si sa dea Dumnezeu ca fetita lui sa fie fericita si implinita! Mi-as dori sa traiesc cat mai mult pentru a vedea fericiti acesti copii, ai prietenilor mei. Dar tare mi-as dori ca toti copiii sa fie fericiti si sa aiba parte de tot binele din lume. Este greu in Romania sa fii parinte, iar la fel de greu este sa fii si copil. Am vazut zilele trecute familiile din Eforie, vai de capul lor cat de grea este viata pentru acestea. Compar, aproape zilnic, situatia materiala a oamenilor - poate ca nu ar trebui sa o fac, dar nu ma pot abtine; sunt familii care au absolut tot ce le trebuie, dar sunt sigura ca ceva ar mai fi necesar (poate dragostea, poate sanatatea, poate intelegerea, cine stie). Stau si ma gandesc cate familii sunt cu adevarat implinite - familii care sa fie complete, care sa nu aiba lipsuri. Cred ca sunt putine, si nu doar in Romania. Traim zile aproape amare - cati copii mai stiu gustul unui pui de casa neindopat cu cine stie ce chimicale? Cati copii mai gusta mancarea pe care o stiam noi in copilaria noastra? Ne indreptam incet dar sigur spre o epoca straina culturii noastre; spre o epoca a chimicalelor si a mancarii cumparate de-a gata, din cine stie ce restaurant. Si nici macar nu suntem constienti de acest lucru. Ramane zona de la tara, saraca in profunzime, sa aiba mancarea cat de cat naturala. Saracacioasa, dar aproape naturala. Dar la ea au acces putini copii - cei care nu au acces la scoli inalte, cu profesori super calificati. Ce trebuie sa se schimbe ca sa traim din nou zile frumoase, sanatoase si fericite? E simplu: viata noastra! Si nu in afara granitelor tarii, ca asta ar fi simplu. Plecam cei mai multi dintre noi si ramane acea parte care nu va mai avea de unde sa fure! Ca s-a cam terminat acest capitol! Dar nu asta este ideea - ne-am nascut romani (din motive doar de Dumnezeu stiute) si trebuie sa ne comportam ca atare. Cred ca este cazul ca vocea noastra sa se auda, cred ca e cazul ca ochii nostri care vad totul, sa aiba concursul vocii care sa spuna: ajunge! E cazul ca si noi sa traim impliniti! Nu stiu cum se va concretiza acest lucru, pentru ca de-abia de-abia am vazut oameni in strada pentru proiectul Rosia Montana si pentru gazele de sist. Ma rog, au fost si pentru caini, dar s-a mai calmat treaba din acest punct de vedere. Daca cineva vrea sa iasa in strada si sa strige impotriva stilul romanesc de viata, sa dea un semn. Voi fi acolo! Sa vad...Sau daca cineva are idee despre cum se poate schimba viata noastra, a tuturor, sunt in asteptare...