Eu cu prostii nu vorbeste.... in memoriam, Vio

Azi de dimineata m-a sunat o fosta colega si prietena care mi-a dat o veste foarte, foarte trista. Viorel Felician  a incetat sa mai lupte cu boala. Nu a mai avut puterea sa o faca! Si cred ca nici nu a mai vrut - i-a ajuns suferinta nemeritata pe care a indurat-o in ultimul an si jumatate! Cred ca toate pacatele pe care le-a avut i-au fost sterse cu aceasta teribila durere fizica si, sunt sigura, sufleteasca. Nu e usor sa fii bolnav irecuperabil si sa stii ca, in orice clipa, e posibil sa nu mai apuci ziua de maine. Sa stii ca astazi poate fi ultima zi pe care o mai traiesti! Vio nu era superstitios si, cu toate astea, a murit intr-o zi de 13!
Nu l-am vazut din luna ianuarie, de cand Claudiu Val si-a lansat o carte si Vio a tinut sa fie de fata chiar daca era foarte bolnav si foarte slabit. Dupa aceea ne-am auzit la telefon; se mutase la Macin si imi spunea ca s-a ingrasat cateva kg bune si se simte foarte bine departe de zumzetul si de nebunia orasului care nu-ti permite sa traiesti, ci te traieste el pe tine. In goana nebuna a timpului, nu ne-am mai auzit de atunci, iar mai apoi starea lui s-a inrautatit. Nu a vrut sa-l vada nimeni bolnav si slabit; era exact modul lui de a ne arata ca ii pasa de noi. Cred ca nu suporta ideea ca privirile noastre, ale fostilor lui colegi si prieteni vor fi triste si vor trada compasiunea. Stiu ca nu am sa-l mai vad vreodata, nu in lumea asta, cel putin, dar pot spune cu mana pe inima ca mi-a infrumusetat si mi-a imbogatit viata. Sutele de ore pe care le-am petrecut impreuna vor ramane vii in sufletul meu. Nu voi uita nici discutiile despre orice pe care le-am purtat cu el, nici usurinta cu care vorbea despre moarte. Cu toate astea, Vio a fost un mare iubitor de viata; era dedicat familiei, isi iubea foarte mult sotia si fiul, iubea natura, iubea sportul (cat a fost sanatos, a fost prezent la fiecare Cros de 1 decembrie si nu numai). Un amalgam de ganduri ma copleseste; ce pot spune despre un om cu care am lucrat aproape 10 ani, cu care am mancat si am stat de vorba de atatea ori, cu care am impartasit bucurii si necazuri? Pot doar sa nu uit! Si nu voi uita! In special, imi voi aminti mereu expresia lui favorita: "Eu cu prostii nu vorbeste!". Prostia omeneasca l-a disperat si, din pacate, a avut din plin parte de ea. Ca noi toti, dealtfel! De alegeri era intotdeauna nemultumit de rezultate. Era total dezorientat si-mi spunea: "cum naiba au iesit astia, ca nimeni din jurul meu, familie, prieteni, cunoscuti nu i-au votat!" Nu era usor sa il conving ca nu a furat nimeni alegerile, ci doar ca grupul lui de cunoscuti si prieteni este de o anumita factura, total diferita de cea a multimii care pune stampila. Iata o mostra:

"O bagare, o votare!

-Ti-ai bagat ma?
-Da, mi-am bagat. Oile in saivan, pentru iarna.
-Nu asta, ma, eu te intreb daca ti-ai bagat…
-Pai nu-ti spusei? Mi-am bagat fanul in sura, sa aiba si vaca mea ceva de mancare peste iarna.
-Bre, da’ greu e cap mai esti. Eu te intreb daca ti-ai bagat…
-Prea ma iei asa repede. Ai putintica rabdare, ca-ti spui tot. Mi-am bagat varza la murat, mi-am bagat cartofii in beci, mi-am bagat branza la putini si soacra la racoare, pe perioada nedeterminata. Ca nu puteam s-o mai tin in casa. Am inceput sa facem focul si ne era teama sa nu se imputa. Asa ca am dus-o la locul ei de odihna vesnica. Si in rest mi-am cam bagat tot ce era de bagat la adapost de prin batatura, ca acum vine viforul si zapada. Si atunci o sa stau la gura cuptorului, o sa bag cate un lemn in soba si din cand in cand o sa mai bag in gura un carnat, o muratura, o felie de bostan copt si ce-o mai fi prin camara aceea in care toata vara si toata toamna am tot bagat. Ca sa am acum, la venirea iernii.
-Mai omule, eu te intreb daca ai fost azi la scoala, ca sa-ti bagi…
-Nu, ca m-am cam sfadit cu profesoara, si nu-mi mai bag nasul in afacerile de la scoala.
-Lasa, ba, ca nu de nevasta-ta, profesoara, te intrebam eu cu bagatul, ci de votare.
-A, de votare zici tu! Pai, cand a cantat cocosul, pe la trei jumate, m-am dus, am descuiat scoala, i-am trezit pe jandarm si pe paznic, am aprins luminile, am facut focul prin clase si pana sa ne incalzim noi la o cafeluta, au si inceput sa navaleasca alegatorii. Ca azi s-a nimerit sa fie zi de targ la Targu, si voiau toti sa plece pe la cumparaturi. Si ca sa nu vina cu capsa pusa sau chiar beti pulbere de pe la targ, mai bine au venit de dimineata, la vot. Ca daca e omul asupra unui pahar de vin, voteaza altfel, mai adevarat…
-Pai bine, asa zi, ca acum mai vii acasa, dar cu cine ai votat? Ca daca-mi spui tu primul, iti spun si eu, dupa aia, mai vecine, mai.
-Nu prea poci sa-ti spui, una la mana, ca votul e secret, doi la mana, ca nu stiu ce e in capul tau, si trei, ca nu vreau. Dar sa fii sigur ca am votat cum trebuie. Am votat cu ai nostri, cum altfel?
Felician PETRARU"


Vin sarbatorile; in fiecare an, Vio era Mos Craciun - avea si pelerina lui mosu', si caciula lui. Cat despre barba, ei bine, ea era naturala! Ii placea sa inveseleasca copiii. Poate si pentru ca el nu a avut cea mai fericita copilarie. Iata ce scria in decembrie 2008, in urma cu 4 ani:

"Moasa Craciun!

Cica la o gradinita oarecare de prin orasul acesta minunat parintii au angajat un mos care sa faca protocolul oferirii de daruri copilasilor aferenti respectivului stabiliment. Dar dintr-o impardonabila eroare de greseala mosul deja arvunit nu s-a mai putut deplasa in timp util la locul desfasurarii evenimentului. Asa ca la moment el a fost inlocuit cu o baba. Adica cu o moasa. Costumata adecvat traditiei, roba lunga rosie, cizme negre, caciulita si barba din dotare, moasa, adica baba, nu a prea catadicsit sa adaste in prezenta copiilor, fiindca era cam pe fuga. Mai avea si alte angajamente de efectuat in decursul aceleiasi zile, la ore destul de apropiate. Ca atare, pe la mijlocul petrecerii copiilor, baba, adica moasa, si-a cam luat sacul la spinare si talpasita spre alte gradinite care si ele duceau lipsa de mosi. Nu inainte de a percepe comisionul prestarii de servicii calificate pe post de mos! Parintii, mai indulgenti fata de conditia din ziua de azi a muncitorului roman, au inchis ochii si au deschis larg buzunarul, dar copiii… Cei care nu apucasera sa sada macar doua secunde in poala mosului s-au simtit frustrati, mintiti si inselati, iar ceilalti s-au amuzat copios, mai ales atunci cand mosul, adica moasa, a plecat cu mantia fluturanda, de sub care se vedeau, in loc de pantaloni, niste fuste crete. Probabil ca astfel copiii vor trage invataminte pertinente despre diferenta dintre mos si baba, virtual si real, traditie si compromitere. Suntem la sarbatori, si asta ne ocupa mult timp!
Felician PETRARU" 

Mi-as dori ca toti oamenii din lume sa ii citeasca scrierile lui si-mi pare foarte rau ca nu a reusit sa scrie cartile pe care le avea in plan. Poate se va gasi cineva sa adune intr-o lucrare mai ampla articolele publicate de el in revista Tomis si editorialele din ziarul Observator. Cred ca Vio ar merita acest lucru, spre aducere aminte.
Nu-mi curg lacrimile pe obraz (nu-mi mai curg, de fapt), dar sufletul meu plange. Voi incerca, de dragul lui Viorel Felician (care, de fiecare 1 martie ne aducea cate un buchetel de viorele... cum altfel?) sa nu plang. Stiu ca nu ar vrea, a spus-o de multe ori. Daca era dupa el, la inmormantarea lui ar trebui sa fim veseli. Dar stiu ca fiecare om care l-a cunoscut va plange si, in acelasi timp va zambi. Va fi recunoscator lui Dumnezeu ca i l-a scos in cale pe Vio, sa-i faca viata mai frumoasa. Eu, una, sunt recunoscatoare!
Adio, Vio! Stiu ca, de acolo de Sus, ne vei urmari si te vei distra copios cand vom calca in strachini! Si -ti vei spune in barba: "ti-am zis eu...".