joi, 28 iulie 2011
Imn din Vama Veche - no comment!
Taxi - Dramă în Vamă
Să văd în faţă la Bibi două limuzine,
Să văd în faţă la Şoni palmieri şi piscine,
Asta e o dramă, pe care n-aş vrea s-o trăiesc în Vamă
Să văd la Stuf cazino şi parcare cu plată
Să văd hotel de 5 stele şi club şi plajă privată,
Asta e o dramă, pe care n-aş vrea s-o trăiesc în Vamă
Să văd telegondolă de-aici pân-la 2 Mai,
Să văd pe strada principală trăsură cu doi cai,
Asta e o dramă, pe care n-aş vrea s-o trăiesc în Vamă
Să văd fitness-uri şi spa-uri, fashion-show-uri, hair style-işti
Să văd metrosexuali pe plajă la nudişti,
Asta e o dramă, pe care n-aş vrea s-o trăiesc în Vamă
Iubita mea, atunci când n-o să mă mai iubeşti,
Adu-mă-n Vama Veche, să-mi spui că mă părăseşti,
Asta-i singura dramă, pe care-aş vrea s-o trăiesc în Vamă.
sâmbătă, 23 iulie 2011
miercuri, 20 iulie 2011
Bravo, spadasinelor de aur
POstez acest filmulet pentru ca sunt mandra de spadasinele noastre, mandra la puterea a doua; in primul rand, pentru ca romancele au castigat medalia de aur la campionatul din Marea Britanie. In al doilea rand, sunt mandra de atitudinea lor. In momentul in care (dintr-o regretabila eroare, sper! ) imnul nostru national a fost incurcat cu imnul republicii socialiste Romania, fetele au fost bulversate cateva secunde apoi, la indemnul "capitanului" Ana Maria Branza au coborat elegant de pe podium, dand astfel de inteles organizatorilor ce gafa au comis.
Urat, si echivalent cu un furt de imagine mi s-a parut gestul echipelor Rusiei si Frantei, care s-au ingramadit pe locul 1 al podiumului de pe care plecasera romancele invingatoare, pentru a face o poza!
Intr-un final, echipei Romaniei i-a fost cantat imnul corect, timp de .... vreo 10 secunde!
Sper ca li s-au cerut scuze la finalul ceremoniei! In filmulet nu se vede acest lucru.
Vizionare placuta si sper sa va simtiti la fel de mandri ca si mine.
marți, 19 iulie 2011
In memoriam Parintele Arsene Papacioc
In urma cu o ora Parintele Arsene Papacioc s-a stins din viata la Manastirea Sfanta Maria, unde era Duhovnic inca din anii '70. Pe 15 august ar fi implinit 97 de ani. A fost considerat un mare duhovnic si un mare intelept roman. A schimbat cursul vietii multor oameni, i-a facut mai buni, mai rabdatori, mai iubitori, mai Oameni. In memoriam, voi posta un amplu material realizat de Revista As in luna martie a acestui an.
Dumnezeu il sa odihneasca in pace!
"Opinca asta romaneasca s-a nascut in jertfa si se jertfeste si acum! Asta va invia poporul roman!"
Aproape de mare, cladita langa apele lenese ale golfului Techirghiol, se afla o statiune renumita pentru puterea sa de a lecui. Aici s-au tamaduit de-a lungul timpului soldatii indepartatei Rome sau osmanlaii lui Said Pasa care, se spune, si-ar fi oblojit cu namol bratele betegite in lupte. Acum aproape 70 de ani, Patriarhul Iustinian s-a decis sa ctitoreasca in statiune o manastire in care slujitorii Domnului sa isi vada de bolile trupului. Intaistatatorul ortodoxiei romanesti a avut apoi inspiratia de a-l aduce aici pe un smerit monah, care prin uriasa sa personalitate duhovniceasca va transforma tamaduirile trupesti de la Techirghiol in tamaduiri
"Un batran atat de simplu, dupa vorba, dupa port"
Cine s-a apropiat vreodata de parintele Arsenie Papacioc nu-i poate uita privirea limpede, ochii albastri, in care parca cerul se intalneste cu marea, si nici trupul scund, subtire si straveziu ca un paharel de clestar. Parintele e animat mereu de o energie teribila, care se evapora in miscari repezi, caci, in pofida celor 96 de ani, e iute ca un praznel. Ceva delicat si luminos emana din fiinta sa. Vorba-i este punctata de un chicot vesel, iar tacerile de un suras. Barba alba, lunga si maiestuoasa, ii subliniaza cum nu se poate mai bine varsta supremei intelepciuni. Intr-un fel, parintele a ramas foarte tanar. Imi si spune, de cate ori il vad, ca cine nu are "o frantura de batranete la tinerete nu va avea nici un crampei de tinerete la batranete".
"Arsenie de la Mare", cum il numea parintele Ioan Buga, poate cel mai mare portretist al duhovnicilor romani, are un suflet greu de intalnit printre muritori. Plamadit in focul suferintei, din aliajul alb si pur al iubirii, cel care nu se trece cu anii, el a ramas la batranete mladios ca o pana si darz ca otelul.
Biserica de lemn de la Techirghiol
Pe parintele nu poti sa il desprinzi de istoria pamantului nostru, pare concrescut in ea. Printre vorbele de foc ale dragostei ceresti, intre o chemare de ruga si una spre smerenie, va gasi cu cale, intotdeauna, sa iti vorbeasca de crucea romanilor, de incercarile lor prin vremuri, dar, mai ales, despre rostul si chemarea noastra in fata lui Dumnezeu. "Sunt atat de optimist in ceea ce priveste invierea neamului romanesc, incat, de navala asta din inima mea, nu mai pot vorbi... Opinca asta romaneasca s-a nascut in jertfa si se jertfeste si acum! Asta va invia poporul roman!". Mare duhovnic care, inainte de a mustra, stie sa preia in inima lui sufletul fiului duhovnicesc, parintele Arsenie cerne dureri si patimi, pana cand, plin de bucurie, il poate slobozi pe cel ingenuncheat dinainte-i, spre eliberarea dintru inaltimi. De aceea s-au strans la poala sa sute de mii de romani, cautand sfat si Cuvant, transformand micuta statiune de la mare, dintr-un loc de tamada pentru trup, intr-o citadela nevazuta a Duhului.
Pruncul din raiul ciobanilor
Parintele Arsenie Papacioc a venit pe lume in campia Baraganului, un loc slefuit mereu de vanturi aspre, ars de soare vara si muscat de ger naprasnic iarna. In trecut, aici era raiul ciobanilor, care coborau muntele sa-si pasca mioarele la loc larg si adapostit de fiare. Asa a facut si Mircea Papacioc, bunicul lui, un arman mandru si bogat, salasluit prin partile noastre tocmai din Macedonia. A adus cu el cateva mii de oi. Cand a sosit cu ele, un boiernas de pe langa Slobozia l-ar fi rugat sa ii ia si lui mioarele, oplostindu-le langa card. "Cate ai mata?", l-ar fi intrebat semet Mircea Papacioc. "Pai sa tot fie vreo 70!", i-ar fi raspuns boierul. "Apai, eu numa' cani am 70!", i-a taiat-o scurt si mandru armanul nostru.
In plina stralucire
Dar poate ca cea mai tainica perioada a vietii sale a fost cea petrecuta in pustiul din apropierea manastirii Sihastria, alaturi de prietenul si duhovnicul sau, arhimandritul Ilie Cleopa. Discretia sa l-a oprit, tot timpul, sa povesteasca ce s-a intamplat in solitudinea muntilor Neamtului. Sufletul sau s-a cufundat atunci in tacere si contemplare. Cu greu poate intui cineva rugaciunile neincetate, luptele cu demonii sau bucuriile dumnezeiesti pe care le are un sihastru. Ca sa rezisti, ai nevoie de darzenia unui martir.
Nevointa aceasta comuna i-a unit pe cei doi duhovnici pana la moarte. Parintele Arsenie i-a purtat o adanca pretuire parintelui Cleopa, pe care l-a vazut mereu ca pe un erou al credintei, "care a invatat lumea sa stie sa moara". "Odata eram cu parintele Cleopa in pustiu, intinsi pe jos pe radacinile unui brad. Si dintre radacini a iesit un sarpe indreptandu-se spre el. Eu am sarit: "Parinte, e un sarpe! Vine spre matale!". "Lasa-l mai", a spus parintele Cleopa, "sa se incalzeasca si el"".
Vietile Sfintilor abunda de astfel de descrieri. Sfantul Isaac Sirul spune ca sihastrul poate ajunge la o asemenea infratire cu Domnul, incat inima sa sa fie plina de mila fata de intreaga zidire. Sufletul sau ii iubeste nu numai pe oameni, ci si animalele si natura toata. Aceasta a fost probabil cea mai mare lectie pe care i-a dat-o singuratatea parintelui. "Mila e toata Scriptura" va repeta el la batranete. Se va folosi de ea in anii ce vor urma, pentru ca Hristos ii pregatise din nou in fata Golgota temnitelor. De aceasta data, comuniste...
Muntele si soricelul
"M-au arestat de la manastirea Slatina, la ora doua noaptea, cand ieseam de la slujba. Trei camioane, doua masini mici si 89 de ofiteri. Eu le-am spus: "S-a scremut muntele si a iesit un soricel!"".
Era in noaptea de 13 spre 14 iunie, 1958. Obstea urma sa fie decapitata prin arestarea staretului - parintele Cleopa, si a egumenului - parintele Arsenie Papacioc. In ultima clipa, parintele Cleopa a scapat, refugiindu-se in padure, unde a stat ascuns apoi ani de zile. Pentru fiul sau duhovnicesc venise insa vremea ca experienta calugariei sa fie sublimata, trecand intr-o alta forma de asceza; toata nevointa de pana acum, experienta carcerala a tineretii, anii de rugaciune si slujire monahala, timpul petrecut in sihastrie, totul urma sa fie asezat la picioarele lui Hristos, sub forma jertfei supreme, a suferintei pentru intregul neam romanesc. Parintele Arsenie era constient de toate acestea - "Pustia si inchisoarea sunt niste comori de care te poti folosi foarte mult, daca esti dibaci. Un neam traieste prin cei care tasnesc spre cer. Adica prin cei care lupta, care stau prezenti pe cruce, fara sa cedeze". Vina lui? Participarea la intalnirile Rugului Aprins, acea superba miscare de reinnoire duhovniceasca pornita la manastirea Antim din Bucuresti de monahul poet Daniil Sandu Tudor, impreuna cu un grup de intelectuali bucuresteni.
La masa de lucru, in rarele clipe de tihna
Li s-a pus in spate incercarea de a rasturna regimul, desi ei luptau doar cu propriile patimi, incercand sa se lumineze si sa se desavarseasca, lucrand rugaciunea lui Iisus sub calauzirea parintelui rus Ioan Kulighin. Cand a fost arestat, parintele Papacioc le-a spus fratilor sai de nevointa de la Slatina: "Am fost legionar, dar acum sunt calugar, dincolo de orice. Si nu am alt ideal decat acela de a muri pentru scanteia de Adevar ce o port in mine".
Dar Hristos nu-i harazise sa moara in inchisoare. A fost torturat luni de zile, in anchete teribile. Caznele erau astfel gandite incat sa franga sufletul detinutului. Nopti de nesomn, alternate de batai si de confruntarea cu cei care, din frica sau suferinta, te tradasera. Parintele Arsenie a trecut prin toate acestea. Dosarul sau de la Securitate arata ca nu a spus nimic despre nimeni, dar ca a fost incriminat de altii, care nu au rezistat torturilor. Ani dupa aceea, avea sa spuna ca de nimic nu s-a folosit mai mult in viata, decat de experienta temnitei. Acolo, in hrubele fara lumina, transformate vara in cuptoare incinse, iarna, impietrite de ger, s-au format marii duhovnici ai acestui neam. Toate marile figuri ale ortodoxiei din secolul XX au trecut prin inchisorile comuniste: Dumitru Staniloae, Constantin Galeriu, Benedict Ghius, Daniil Tudor, Roman Braga, Sofian Boghiu si multi altii au facut peretii temnitelor translucizi, pentru a lasa soarele credintei sa lumineze tenebrele. "O, Hristoase, care te rogi pentru cei ce te rastignesc si-i rastignesti pe cei ce te iubesc!". Aceasta "alchimie" teribila a functionat si in temnitele comuniste. Prin trupurile chinuite ale catorva mii de incarcerati s-a distilat toata ura, tot pacatul aruncat in lume de fiara comunista. "Mi-a fost foarte greu sa suport inchisoarea. Dar mi-e greu sa spun si cat de mult m-am folosit de ea. Erau suferinte care te depaseau. Ajunsesem niste schelete. Ne scoteam dintii din gura si ii aruncam pe jos. N-am vazut in viata mea oameni piele si os, cum am vazut acolo. Dar cel mai mult m-a impresionat un vecin de celula care, din atatea chinuri, ajunsese sa nu isi mai aminteasca nici macar numele sotiei. Imi dadeau lacrimile de mila lui si a celorlalti, dar incercam sa ii incurajez, spovedindu-i".
Cred ca aici, in temnitele de la Aiud si Jilava, inima parintelui s-a unit deplin cu Hristos. Pentru el, temnita a reprezentat maturitatea interioara, iubirea deplina, compasiunea pura, rugaciunea cea mai adanca. De cate ori vorbeste de ea, ceva se trezeste inlauntrul sau. Nu evoca usor toate aceste amintiri, dar atunci cand o face, spatele sau garbovit de ani si metanii se indreapta, ochii ii lucesc si parca o lacrima ii inroureaza de fiecare data. "Ma bagau des la "racitor" - o celula care iarna era neincalzita, cu gheata pe jos. Acolo era, intr-adevar, foarte greu sa supravietuiesti. Unii au murit... Doreau sa ma distruga, dar se vede ca inima mea a fost mai rezistenta... Acolo s-a intamplat sa imi arate Domnul mangaieri extraordinare, care sunt foarte greu de povestit. M-a intrebat cineva daca s-au facut minuni in inchisoare. I-am raspuns ca cea mai mare minune e ca acolo nu s-a intamplat nici o minune...".
"Iubeste si ai incredere in Dumnezeu"
Intunericul are o margine, iar Raul, un sfarsit. Nu pentru ca oamenii ar fi buni, nu pentru ca Dumnezeu ar interveni pentru a stopa rautatea, ci pentru ca doar iubirea si lumina sunt nemarginite, atotputernice. Asa s-a intamplat ca temnitele care ii inghitisera pe cei mai buni dintre romani au ajuns, in final, sa ii si elibereze. Schelete vii, trupuri ruinate, dar aprinse de Duh, au revenit la viata. La fel cum nimeni nu a stiut cand au fost inchisi, nimeni nu a sesizat ca ei s-au intors, dar, treptat, mesajul s-a auzit din nou. Nu ei fusesera la inchisoare, ci tara era un imens gulag, din care puteai sa scapi, doar daca aveai aripi. Parintele Arsenie Papacioc a fost unul dintre cei care ne-au ajutat sa constientizam ca suntem liberi si ca ocupatia principala a omului, profesia lui de baza, este zborul spre Dumnezeu.
Dupa eliberarea din inchisoare, petrecuta in anul 1964, parintele a pribegit prin cateva parohii de mir, pana cand Patriarhul Iustinian l-a asezat la Techirghiol. In manastirea micuta, cat un sipet cu moaste, parintele si-a implinit viata si invatatura. In primul rand, a inceput sa spovedeasca. Vorbea simplu si direct, de la inima la inima. A fost un duhovnic neintrecut al maicutelor din intreaga tara.
Foto George Crasnean (2)
Cu sensibilitatea lui deosebita, cu dragostea sa fata de frumos, a intuit potentialul enorm pe care femeile il au in Biserica. "Au fost neglijate, devalorizate de mentalitatea omeneasca, iar asta e o greseala enorm de mare. Femeia este o creatie a lui Dumnezeu, cu totul superioara. Dovada este Maica Domnului! Femeile au o putere extraordinara de a iubi, si de aceea le admir foarte mult! Bisericile sunt pline de femei, nu de barbati!".
Parintele deborda de optimism. Ucenicilor le spunea ca, intr-o singura zi, poti ajunge la masura sfinteniei, pentru ca "in materie de mantuire nu exista timp, exista vesnicie. Orice clipa poate fi un timp si orice suspinare poate fi o rugaciune". "In fond, dracul nu are putere, el e un tolerat! Nimic nu este pierdut, atata vreme cat sufletul nu abdica, capul se ridica din nou, iar credinta este in picioare. Iubeste si ai incredere in Dumnezeu".
Bataliile duse cu sine, in inchisoare sau in pustie, dadeau acum roade. Finalul acestor lupte era un imn al luminii victorioase, un strigat de bucurie in fata deznadejdii. Anul 1989 a fost pentru parintele o revelatie. El a vazut in tinerii care s-au jertfit atunci o continuare a eforturilor generatiei sale, care s-a impotrivit comunismului din rasputeri. De aceea, i-a spus revoltei din decembrie "o revolutie plina de har. Pentru ca tinerii nu au luptat cu nici o arma, nici cu coasa, nici cu topoarele, ci cu piepturile deschise, ca sa se vada credinta in Dumnezeu, a inimilor lor. Am o mare admiratie pentru daruirea lor extraordinara, pana la moarte!".
Parintele Arsenie a fost mereu foarte aproape de inima tinerilor. Incandescenta sa, o anume bucurie interioara, dar mai ales nadejdea pe care o insufla, l-au facut mai cautat de adolescenti, decat de batrani. Eu cred ca asta si-a dorit de fapt intreaga viata. Sa ajute, sa incurajeze, sa poata cultiva, sa fie alaturi de tineri, pentru a le veghea zborul - "Stiti ca un sambure e mai mare decat un munte? Pentru ca muntele poate doar sa descreasca, pe cand samanta se poate face mai mare decat el".
Peste sase luni, parintele Arsenie Papacioc va implini 97 de ani. A murit si a inviat pana acum de atatea ori, incat eu cred ca se afla de mult cu inima in imparatia cerurilor, cufundat in oceanul de lumina si iubire al lui Hristos. Pe pamant e doar trupul sau, martor al suferintelor si al biruintei crucii asupra tuturor incercarilor de pe drumul greu al vietii. De aceea, cred ca parintele Arsenie Papacioc nu mai poate muri. Moartea l-a cautat de prea multe ori, intelegand in cele din urma ca nu mai are nimic de luat de la el. In urma ei a ramas numai viata. Viata pe vesnicie. "
Dumnezeu il sa odihneasca in pace!
"Opinca asta romaneasca s-a nascut in jertfa si se jertfeste si acum! Asta va invia poporul roman!"
Aproape de mare, cladita langa apele lenese ale golfului Techirghiol, se afla o statiune renumita pentru puterea sa de a lecui. Aici s-au tamaduit de-a lungul timpului soldatii indepartatei Rome sau osmanlaii lui Said Pasa care, se spune, si-ar fi oblojit cu namol bratele betegite in lupte. Acum aproape 70 de ani, Patriarhul Iustinian s-a decis sa ctitoreasca in statiune o manastire in care slujitorii Domnului sa isi vada de bolile trupului. Intaistatatorul ortodoxiei romanesti a avut apoi inspiratia de a-l aduce aici pe un smerit monah, care prin uriasa sa personalitate duhovniceasca va transforma tamaduirile trupesti de la Techirghiol in tamaduiri
spirituale si sufletesti.
"Un batran atat de simplu, dupa vorba, dupa port"
Cine s-a apropiat vreodata de parintele Arsenie Papacioc nu-i poate uita privirea limpede, ochii albastri, in care parca cerul se intalneste cu marea, si nici trupul scund, subtire si straveziu ca un paharel de clestar. Parintele e animat mereu de o energie teribila, care se evapora in miscari repezi, caci, in pofida celor 96 de ani, e iute ca un praznel. Ceva delicat si luminos emana din fiinta sa. Vorba-i este punctata de un chicot vesel, iar tacerile de un suras. Barba alba, lunga si maiestuoasa, ii subliniaza cum nu se poate mai bine varsta supremei intelepciuni. Intr-un fel, parintele a ramas foarte tanar. Imi si spune, de cate ori il vad, ca cine nu are "o frantura de batranete la tinerete nu va avea nici un crampei de tinerete la batranete".
"Arsenie de la Mare", cum il numea parintele Ioan Buga, poate cel mai mare portretist al duhovnicilor romani, are un suflet greu de intalnit printre muritori. Plamadit in focul suferintei, din aliajul alb si pur al iubirii, cel care nu se trece cu anii, el a ramas la batranete mladios ca o pana si darz ca otelul.
Biserica de lemn de la TechirghiolPruncul din raiul ciobanilor
Parintele Arsenie Papacioc a venit pe lume in campia Baraganului, un loc slefuit mereu de vanturi aspre, ars de soare vara si muscat de ger naprasnic iarna. In trecut, aici era raiul ciobanilor, care coborau muntele sa-si pasca mioarele la loc larg si adapostit de fiare. Asa a facut si Mircea Papacioc, bunicul lui, un arman mandru si bogat, salasluit prin partile noastre tocmai din Macedonia. A adus cu el cateva mii de oi. Cand a sosit cu ele, un boiernas de pe langa Slobozia l-ar fi rugat sa ii ia si lui mioarele, oplostindu-le langa card. "Cate ai mata?", l-ar fi intrebat semet Mircea Papacioc. "Pai sa tot fie vreo 70!", i-ar fi raspuns boierul. "Apai, eu numa' cani am 70!", i-a taiat-o scurt si mandru armanul nostru.
Nascut pe 15 august 1914, chiar in ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, cel ce va deveni parintele Arsenie a primit la botez numele Anghel, un nume ingeresc ce parca prevestea chemarea cinului caruia isi va jertfi intreaga viata. De altfel, s-a simtit atras de Hristos dintru inceput, chiar din anii copilariei, impresionandu-i pe cei printre care traia, prin delicatete si dragoste. Odata a fost batut salbatic de baietii din alt sat cu cateva crengi de salcam pline de spini, care i-au insangerat picioarele. Initial, micul Anghel s-a gandit sa ii spuna tatalui sau despre asta. "El avea o autoritate peste sase sate, ca era agent sanitar. Dar mi-am zis: "Nu-i spun, ca-i bate, si asta nu-I place lui Dumnezeu. Mai bine sa rabd"."
Parintele Arsenie a staruit intr-o iertare iubitoare intreaga viata. N-a propovaduit-o doar, ci a risipit-o cu generozitate peste toti oamenii cu care s-a intalnit. In tinerete, a trecut printr-o incercare cumplita - fratele sau a fost ucis. Cand, in cele din urma, criminalul a fost prins, Anghel a avut ocazia sa se razbune, dar a preferat sa-l ierte, in loc sa ridice mana si sa loveasca. Ucigasului i-a spus doar atat - "Stai linistit, nu vei pati nimic. Cu nici un chip! Chiar eu o sa iti pun paza la poarta astfel incat nimeni sa nu se atinga de tine". Peste ani, avea sa isi invete ucenicii ca "razbunarea nu rezolva nimic. Trebuie sa ne iubim dusmanii. Asta nu e o utopie, pentru ca Domnul ne-a inzestrat cu o sfanta sensibilitate, tocmai ca sa se implineasca un pic de dragoste intre oameni". Dar ca sa lucrezi in sufletul tau o astfel de porunca ai nevoie nu numai de o imensa putere de daruire, ci si de o vointa darza, care sa iti largeasca baierile inimii, lasand sa se stravada in ea infinitul dumnezeirii.
Dor de Hristos
Sufletul curat al parintelui Arsenie Papacioc a visat la o tara "mandra ca soarele de pe cer". A crezut mereu in "reinvierea neamului romanesc". Poate ca idealul acesta national l-a determinat sa se inscrie in Miscarea Legionara, ajungand in timpul guvernarii Antonescu chiar sef de plasa si primar la Zarnesti. Erau vremuri tulburi, in care multe suflete curate au fost jertfite. Anghel va plati scump aceasta etapa a vietii, mai intai prin doi ani de inchisoare la Miercurea Ciuc si, mai apoi, prin alti cinci, ispasiti pana in anul 1946, cand s-a intors in satul natal.
Detentia il va schimba definitiv. Se ruga mult si intens, desprins de realitatea temnitei, bucurandu-se de mangaierea harului. Un martor din anii de inchisoare povesteste ca, atunci cand ceilalti plecau la munca, pe Anghel Papacioc il lasau in celula pentru ca era bolnav. Se ghemuia intr-un colt si adasta asa, ore in sir, suflet insetat de dorul iubirii dumnezeiesti. Timpul si spatiul se topeau in marginea vesniciei. Camarazii intrau uneori, dar el nu ii simtea, oricat zgomot ar fi facut. Asa au ajuns sa il respecte ca pe un om al lui Dumnezeu, desi nu era cleric. Dar drumul era deja ales. Dorul acesta atat de aprig de Dumnezeu se alina intr-un singur fel: prin monahism. Povestind despre momentul cand a luat aceasta decizie, fata parintelui infloreste intr-un zambet. De altfel, parintele zambeste mereu, are un soi de bucurie launtrica, de parca lumea e plina doar de bine si de frumos. Dar cand vorbeste de calugari si calugarie, cea mai draga tema a sa, se transfigureaza. "Pentru ca Dumnezeu ne vrea cu orice pret pentru El. La manastire se vine cu dor mare. O nebunie pentru Hristos, o dorinta de a te rastigni impreuna cu el, rabdand orice pentru a ajunge sa ii iubesti pe toti".
In tinda raiului
In cazul nepotului de cioban dobrogean, "nebunia pentru Hristos" a inceput la manastirea Cozia, unde tanarul Anghel a fost primit, fiind numit in scurt timp profesor la scoala ce functiona in incinta. Erau anii in care ateismul era injectat in vinele acestui neam, pregatind desertul rosu ce avea sa vie, in curand. De aceea, prima lectie pe care parintele Arsenie a anuntat-o copiilor a fost "Despre Iisus Hristos". Dar Securitatea din Ramnicu Valcea s-a sesizat si parintele a trebuit sa demisioneze. A urmat o lunga peregrinare, timp in care a trecut prin manastirile Cioclovina, Sihastria si Antim, drumul luand sfarsit la manastirea Slatina, unde a fost numit egumen, sub ascultarea parintelui Ilie Cleopa, care era staret.
Parintele Arsenie a staruit intr-o iertare iubitoare intreaga viata. N-a propovaduit-o doar, ci a risipit-o cu generozitate peste toti oamenii cu care s-a intalnit. In tinerete, a trecut printr-o incercare cumplita - fratele sau a fost ucis. Cand, in cele din urma, criminalul a fost prins, Anghel a avut ocazia sa se razbune, dar a preferat sa-l ierte, in loc sa ridice mana si sa loveasca. Ucigasului i-a spus doar atat - "Stai linistit, nu vei pati nimic. Cu nici un chip! Chiar eu o sa iti pun paza la poarta astfel incat nimeni sa nu se atinga de tine". Peste ani, avea sa isi invete ucenicii ca "razbunarea nu rezolva nimic. Trebuie sa ne iubim dusmanii. Asta nu e o utopie, pentru ca Domnul ne-a inzestrat cu o sfanta sensibilitate, tocmai ca sa se implineasca un pic de dragoste intre oameni". Dar ca sa lucrezi in sufletul tau o astfel de porunca ai nevoie nu numai de o imensa putere de daruire, ci si de o vointa darza, care sa iti largeasca baierile inimii, lasand sa se stravada in ea infinitul dumnezeirii.
Dor de Hristos
Sufletul curat al parintelui Arsenie Papacioc a visat la o tara "mandra ca soarele de pe cer". A crezut mereu in "reinvierea neamului romanesc". Poate ca idealul acesta national l-a determinat sa se inscrie in Miscarea Legionara, ajungand in timpul guvernarii Antonescu chiar sef de plasa si primar la Zarnesti. Erau vremuri tulburi, in care multe suflete curate au fost jertfite. Anghel va plati scump aceasta etapa a vietii, mai intai prin doi ani de inchisoare la Miercurea Ciuc si, mai apoi, prin alti cinci, ispasiti pana in anul 1946, cand s-a intors in satul natal.
Detentia il va schimba definitiv. Se ruga mult si intens, desprins de realitatea temnitei, bucurandu-se de mangaierea harului. Un martor din anii de inchisoare povesteste ca, atunci cand ceilalti plecau la munca, pe Anghel Papacioc il lasau in celula pentru ca era bolnav. Se ghemuia intr-un colt si adasta asa, ore in sir, suflet insetat de dorul iubirii dumnezeiesti. Timpul si spatiul se topeau in marginea vesniciei. Camarazii intrau uneori, dar el nu ii simtea, oricat zgomot ar fi facut. Asa au ajuns sa il respecte ca pe un om al lui Dumnezeu, desi nu era cleric. Dar drumul era deja ales. Dorul acesta atat de aprig de Dumnezeu se alina intr-un singur fel: prin monahism. Povestind despre momentul cand a luat aceasta decizie, fata parintelui infloreste intr-un zambet. De altfel, parintele zambeste mereu, are un soi de bucurie launtrica, de parca lumea e plina doar de bine si de frumos. Dar cand vorbeste de calugari si calugarie, cea mai draga tema a sa, se transfigureaza. "Pentru ca Dumnezeu ne vrea cu orice pret pentru El. La manastire se vine cu dor mare. O nebunie pentru Hristos, o dorinta de a te rastigni impreuna cu el, rabdand orice pentru a ajunge sa ii iubesti pe toti".
In tinda raiului
In cazul nepotului de cioban dobrogean, "nebunia pentru Hristos" a inceput la manastirea Cozia, unde tanarul Anghel a fost primit, fiind numit in scurt timp profesor la scoala ce functiona in incinta. Erau anii in care ateismul era injectat in vinele acestui neam, pregatind desertul rosu ce avea sa vie, in curand. De aceea, prima lectie pe care parintele Arsenie a anuntat-o copiilor a fost "Despre Iisus Hristos". Dar Securitatea din Ramnicu Valcea s-a sesizat si parintele a trebuit sa demisioneze. A urmat o lunga peregrinare, timp in care a trecut prin manastirile Cioclovina, Sihastria si Antim, drumul luand sfarsit la manastirea Slatina, unde a fost numit egumen, sub ascultarea parintelui Ilie Cleopa, care era staret.
In plina stralucireDar poate ca cea mai tainica perioada a vietii sale a fost cea petrecuta in pustiul din apropierea manastirii Sihastria, alaturi de prietenul si duhovnicul sau, arhimandritul Ilie Cleopa. Discretia sa l-a oprit, tot timpul, sa povesteasca ce s-a intamplat in solitudinea muntilor Neamtului. Sufletul sau s-a cufundat atunci in tacere si contemplare. Cu greu poate intui cineva rugaciunile neincetate, luptele cu demonii sau bucuriile dumnezeiesti pe care le are un sihastru. Ca sa rezisti, ai nevoie de darzenia unui martir.
Nevointa aceasta comuna i-a unit pe cei doi duhovnici pana la moarte. Parintele Arsenie i-a purtat o adanca pretuire parintelui Cleopa, pe care l-a vazut mereu ca pe un erou al credintei, "care a invatat lumea sa stie sa moara". "Odata eram cu parintele Cleopa in pustiu, intinsi pe jos pe radacinile unui brad. Si dintre radacini a iesit un sarpe indreptandu-se spre el. Eu am sarit: "Parinte, e un sarpe! Vine spre matale!". "Lasa-l mai", a spus parintele Cleopa, "sa se incalzeasca si el"".
Vietile Sfintilor abunda de astfel de descrieri. Sfantul Isaac Sirul spune ca sihastrul poate ajunge la o asemenea infratire cu Domnul, incat inima sa sa fie plina de mila fata de intreaga zidire. Sufletul sau ii iubeste nu numai pe oameni, ci si animalele si natura toata. Aceasta a fost probabil cea mai mare lectie pe care i-a dat-o singuratatea parintelui. "Mila e toata Scriptura" va repeta el la batranete. Se va folosi de ea in anii ce vor urma, pentru ca Hristos ii pregatise din nou in fata Golgota temnitelor. De aceasta data, comuniste...
Muntele si soricelul
"M-au arestat de la manastirea Slatina, la ora doua noaptea, cand ieseam de la slujba. Trei camioane, doua masini mici si 89 de ofiteri. Eu le-am spus: "S-a scremut muntele si a iesit un soricel!"".
Era in noaptea de 13 spre 14 iunie, 1958. Obstea urma sa fie decapitata prin arestarea staretului - parintele Cleopa, si a egumenului - parintele Arsenie Papacioc. In ultima clipa, parintele Cleopa a scapat, refugiindu-se in padure, unde a stat ascuns apoi ani de zile. Pentru fiul sau duhovnicesc venise insa vremea ca experienta calugariei sa fie sublimata, trecand intr-o alta forma de asceza; toata nevointa de pana acum, experienta carcerala a tineretii, anii de rugaciune si slujire monahala, timpul petrecut in sihastrie, totul urma sa fie asezat la picioarele lui Hristos, sub forma jertfei supreme, a suferintei pentru intregul neam romanesc. Parintele Arsenie era constient de toate acestea - "Pustia si inchisoarea sunt niste comori de care te poti folosi foarte mult, daca esti dibaci. Un neam traieste prin cei care tasnesc spre cer. Adica prin cei care lupta, care stau prezenti pe cruce, fara sa cedeze". Vina lui? Participarea la intalnirile Rugului Aprins, acea superba miscare de reinnoire duhovniceasca pornita la manastirea Antim din Bucuresti de monahul poet Daniil Sandu Tudor, impreuna cu un grup de intelectuali bucuresteni.
La masa de lucru, in rarele clipe de tihnaDar Hristos nu-i harazise sa moara in inchisoare. A fost torturat luni de zile, in anchete teribile. Caznele erau astfel gandite incat sa franga sufletul detinutului. Nopti de nesomn, alternate de batai si de confruntarea cu cei care, din frica sau suferinta, te tradasera. Parintele Arsenie a trecut prin toate acestea. Dosarul sau de la Securitate arata ca nu a spus nimic despre nimeni, dar ca a fost incriminat de altii, care nu au rezistat torturilor. Ani dupa aceea, avea sa spuna ca de nimic nu s-a folosit mai mult in viata, decat de experienta temnitei. Acolo, in hrubele fara lumina, transformate vara in cuptoare incinse, iarna, impietrite de ger, s-au format marii duhovnici ai acestui neam. Toate marile figuri ale ortodoxiei din secolul XX au trecut prin inchisorile comuniste: Dumitru Staniloae, Constantin Galeriu, Benedict Ghius, Daniil Tudor, Roman Braga, Sofian Boghiu si multi altii au facut peretii temnitelor translucizi, pentru a lasa soarele credintei sa lumineze tenebrele. "O, Hristoase, care te rogi pentru cei ce te rastignesc si-i rastignesti pe cei ce te iubesc!". Aceasta "alchimie" teribila a functionat si in temnitele comuniste. Prin trupurile chinuite ale catorva mii de incarcerati s-a distilat toata ura, tot pacatul aruncat in lume de fiara comunista. "Mi-a fost foarte greu sa suport inchisoarea. Dar mi-e greu sa spun si cat de mult m-am folosit de ea. Erau suferinte care te depaseau. Ajunsesem niste schelete. Ne scoteam dintii din gura si ii aruncam pe jos. N-am vazut in viata mea oameni piele si os, cum am vazut acolo. Dar cel mai mult m-a impresionat un vecin de celula care, din atatea chinuri, ajunsese sa nu isi mai aminteasca nici macar numele sotiei. Imi dadeau lacrimile de mila lui si a celorlalti, dar incercam sa ii incurajez, spovedindu-i".
Cred ca aici, in temnitele de la Aiud si Jilava, inima parintelui s-a unit deplin cu Hristos. Pentru el, temnita a reprezentat maturitatea interioara, iubirea deplina, compasiunea pura, rugaciunea cea mai adanca. De cate ori vorbeste de ea, ceva se trezeste inlauntrul sau. Nu evoca usor toate aceste amintiri, dar atunci cand o face, spatele sau garbovit de ani si metanii se indreapta, ochii ii lucesc si parca o lacrima ii inroureaza de fiecare data. "Ma bagau des la "racitor" - o celula care iarna era neincalzita, cu gheata pe jos. Acolo era, intr-adevar, foarte greu sa supravietuiesti. Unii au murit... Doreau sa ma distruga, dar se vede ca inima mea a fost mai rezistenta... Acolo s-a intamplat sa imi arate Domnul mangaieri extraordinare, care sunt foarte greu de povestit. M-a intrebat cineva daca s-au facut minuni in inchisoare. I-am raspuns ca cea mai mare minune e ca acolo nu s-a intamplat nici o minune...".
"Iubeste si ai incredere in Dumnezeu"
Intunericul are o margine, iar Raul, un sfarsit. Nu pentru ca oamenii ar fi buni, nu pentru ca Dumnezeu ar interveni pentru a stopa rautatea, ci pentru ca doar iubirea si lumina sunt nemarginite, atotputernice. Asa s-a intamplat ca temnitele care ii inghitisera pe cei mai buni dintre romani au ajuns, in final, sa ii si elibereze. Schelete vii, trupuri ruinate, dar aprinse de Duh, au revenit la viata. La fel cum nimeni nu a stiut cand au fost inchisi, nimeni nu a sesizat ca ei s-au intors, dar, treptat, mesajul s-a auzit din nou. Nu ei fusesera la inchisoare, ci tara era un imens gulag, din care puteai sa scapi, doar daca aveai aripi. Parintele Arsenie Papacioc a fost unul dintre cei care ne-au ajutat sa constientizam ca suntem liberi si ca ocupatia principala a omului, profesia lui de baza, este zborul spre Dumnezeu.
Dupa eliberarea din inchisoare, petrecuta in anul 1964, parintele a pribegit prin cateva parohii de mir, pana cand Patriarhul Iustinian l-a asezat la Techirghiol. In manastirea micuta, cat un sipet cu moaste, parintele si-a implinit viata si invatatura. In primul rand, a inceput sa spovedeasca. Vorbea simplu si direct, de la inima la inima. A fost un duhovnic neintrecut al maicutelor din intreaga tara.
Foto George Crasnean (2)Parintele deborda de optimism. Ucenicilor le spunea ca, intr-o singura zi, poti ajunge la masura sfinteniei, pentru ca "in materie de mantuire nu exista timp, exista vesnicie. Orice clipa poate fi un timp si orice suspinare poate fi o rugaciune". "In fond, dracul nu are putere, el e un tolerat! Nimic nu este pierdut, atata vreme cat sufletul nu abdica, capul se ridica din nou, iar credinta este in picioare. Iubeste si ai incredere in Dumnezeu".
Bataliile duse cu sine, in inchisoare sau in pustie, dadeau acum roade. Finalul acestor lupte era un imn al luminii victorioase, un strigat de bucurie in fata deznadejdii. Anul 1989 a fost pentru parintele o revelatie. El a vazut in tinerii care s-au jertfit atunci o continuare a eforturilor generatiei sale, care s-a impotrivit comunismului din rasputeri. De aceea, i-a spus revoltei din decembrie "o revolutie plina de har. Pentru ca tinerii nu au luptat cu nici o arma, nici cu coasa, nici cu topoarele, ci cu piepturile deschise, ca sa se vada credinta in Dumnezeu, a inimilor lor. Am o mare admiratie pentru daruirea lor extraordinara, pana la moarte!".
Parintele Arsenie a fost mereu foarte aproape de inima tinerilor. Incandescenta sa, o anume bucurie interioara, dar mai ales nadejdea pe care o insufla, l-au facut mai cautat de adolescenti, decat de batrani. Eu cred ca asta si-a dorit de fapt intreaga viata. Sa ajute, sa incurajeze, sa poata cultiva, sa fie alaturi de tineri, pentru a le veghea zborul - "Stiti ca un sambure e mai mare decat un munte? Pentru ca muntele poate doar sa descreasca, pe cand samanta se poate face mai mare decat el".
Peste sase luni, parintele Arsenie Papacioc va implini 97 de ani. A murit si a inviat pana acum de atatea ori, incat eu cred ca se afla de mult cu inima in imparatia cerurilor, cufundat in oceanul de lumina si iubire al lui Hristos. Pe pamant e doar trupul sau, martor al suferintelor si al biruintei crucii asupra tuturor incercarilor de pe drumul greu al vietii. De aceea, cred ca parintele Arsenie Papacioc nu mai poate muri. Moartea l-a cautat de prea multe ori, intelegand in cele din urma ca nu mai are nimic de luat de la el. In urma ei a ramas numai viata. Viata pe vesnicie. "
luni, 18 iulie 2011
sâmbătă, 16 iulie 2011
Plajele de nudisti au fost invadate de "textilisti"
In acest week-end (si ma refer la ziua de 11 iulie 2015) am fost din nou pe plaja la Corbu. Pe o plaja simpla, destul de goala - cate un cort la 150-200 metri, ceea ce inseamna nebunie curata pentru adeptii acestui mod de petrecere a vacantei - ne-am petrecut o zi si o noapte, fara sa fim deranjati de cineva. Doar la plecare am avut nevoie de ajutor - AJUTOR pe care nu l-am cerut, dar a venit de la sine inteles (multumesc inca o data!) si atunci am luat contact cu Mihai, un turist mult mai tanar decat noi, care insa m-a facut sa sper ca aceasta libertate nu este decedata. INCA! Asa ca, fara sa vreau, mi-am amintit ca am scris ceva despre plajele de nudisti, care au fost invadate de oameni imbracati in costume de baie scumpe. Si care au masini de fitze, masini tari si scumpe. La ce s-a redus modul nostru simplu de viata!!! Foarte trist! Iata sum suna aceasta postare. Pe vremea lui Ceausescu, iubitorii nudismului aveau la indemana plaje speciale in aproape toate statiunile de pe litoral. Ce-i drept, erau ingradite cu panouri, astfel incat adeptii costumelor de baie sa nu fie deranjati. Dar, fara nici un fel de inhibitii, cei care doreau sa se simta liberi si sa faca plaja si baie in costumul lui Adam aveau la dispozitie minunatele plaje din 2 Mai si Vama Veche. Acolo era un adevarat rai al libertatii - bonomi, actori, scriitori, profesori si studenti se bucurau de liberatate, asa cum este ea in acceptiunea lor. Dimineata, devreme, de prin corturi se iteau capete cu parul valvoi, urmate de corpuri bronzate uniform care se repezeau in valurile marii. Se treazeau astfel dupa o noapte - scurta, de cele mai multe ori - si isi incepeau ziua intr-o relaxare totala. Dupa un mic dejun in fata cortului, fireste, tot in costumul lui Adam, lumea avea program administrativ - spalat de farfurii si cani de cafea. La dusuri era mereu o imagine contrara tipologiei mentale romanesti, cea cu capra vecinului. Acolo nimeni nu avea treaba cu nimeni, toata lumea era preocupata de propria-i dorinta de libertate si ghidata de respectul fata de cei din jur. Noncornformism la el acasa: unul spala farfuriile si cutitele folosite la mic dejun, altul facea dusul de dimineata, altul isi spala parul sau mai stiu eu ce altceva. Intr-un spatiu de cativa metri patrati. Toata lumea dezbracata. Urmau apoi cateva ore de plaja si bai in mare, iar la pranz lumea se bulucea la terasa "Dobrogeanul" sa prinda un loc la umbra, sa manance o ciorba si un fel doi. Dupa amiaza un mic somn, apoi iar la plaja si la baie. Lumea citea, rar se jucau sah sau table.Se purta discutii filozofice, se legau prietenii noi. Seminte de floarea soarelui nu existau in bagajele turistilor. Seara incepea distractia - din fata fiecarui cort se auzea cate un instrument muzical - acolo am auzit niste superbe piese la flaut, dar si chitara sau vioara. Numai muzica buna, de calitate. Cantarile se prelungeau pana tarziu in noapte. O singura data am auzit pe cineva tipand dintr-un cort sa termine vecinii de cantat ca el vrea sa doarma. Iar raspunsul a fost unul tipic pentru 2 Mai: du-te, mai, la Mamaia. Asta cred ca descrie in totalitate atmosfera de odinioara din 2 Mai. Toata lumea era relaxata, nonconformista si fiecare il privea pe celalalt in ochi. Niciodata nimeni nu a simtit privirile altcuiva studiindu-i la modul vulgar formele. La 2 Mai si in Vama era un spirit liber. Spirit omorat dupa 90 de terase, vile, moteluri, restaurante, betoane, masini straine, manele, seminte, multa bautura. Ceea ce era odinioara un mod de viata liber s-a tranformat usor-usor in depravare. (Fireste, doar pentru unii, nu pentru toata lumea) . Din ce in ce mai multi figuranti si-au facut aparitia in aceste locuri, din simplu considerent ca e de bon ton. Dar multi dintre acestia vin aici cu costumele de baie din dotare - daca se poate, de firma si cat mai scumpe. Nudistii au inceput sa se retraga spre margini, pentru ca e neplacut sa simti privirile dezaprobatoare ale celor care traiesc si gandesc altfel. Multi dintre ei s-au retras spre alte plaje izolate, Corbu si Vadu sau unele mai mici, intre Mamaia si Navodari. Insa, incet-incet, si aici textilistii au simtit ca trebuie sa se infiinteze. Nudistii din Romania au devenit un fel de indieni din secolul XIX, haituiti si determinati sa ajunga in rezervatie. Pana la anihilare. Nudistii cu state vechi de plate se simt repudiati, simt ca nu mai au unde sa fie liberi ca alta data.
Nudismul este un mod de viata, un stil radical de exprimare a spiritului liber. Acceptat si imbratisat de unii, dezaprobat de altii, cei mai multi. Iar daca pe litoralul romanesc nu mai poate fi vorba de acest mod de exprimare, plaje din Franta, Italia, Bulgaria chiar, si Spania ii asteapta si pe romani.
Nudismul este un mod de viata, un stil radical de exprimare a spiritului liber. Acceptat si imbratisat de unii, dezaprobat de altii, cei mai multi. Iar daca pe litoralul romanesc nu mai poate fi vorba de acest mod de exprimare, plaje din Franta, Italia, Bulgaria chiar, si Spania ii asteapta si pe romani.
vineri, 8 iulie 2011
Zambet de inceput de week-end
Iata ce am primit pe e-mail:
Citat dintr-o scrisorica primita de la finante:
...."Suntem nevoiti sa va returnam declaratia fiscala cu rugamintea sa o
revedeti si sa faceti corecturile necesare, deoarece nu putem accepta
raspunsul dvs. de la rubrica PERSOANE AFLATE IN INTRETINERE
unde ati trecut Guvernul, Parlamentul, functionarii administratiei locale,
judetene si de stat precum si cateva milioane de tigani".
:))
Citat dintr-o scrisorica primita de la finante:
...."Suntem nevoiti sa va returnam declaratia fiscala cu rugamintea sa o
revedeti si sa faceti corecturile necesare, deoarece nu putem accepta
raspunsul dvs. de la rubrica PERSOANE AFLATE IN INTRETINERE
unde ati trecut Guvernul, Parlamentul, functionarii administratiei locale,
judetene si de stat precum si cateva milioane de tigani".
:))
joi, 7 iulie 2011
Impotriva manelizarii
Am primit pe e-mail un mesaj care mi-a placut atat de mult, incat il distribui sa il cititi si voi:
NOI
cei nascuti la inceputul anilor 50, 60 si cei nascuti in anii 70, vedem
acum in anul 2010 cum casa
parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat
atunci cand au
cumparat-o si realizam ca noi o sa platim pentru casele
noastre in jur de 50 de
ani. Avem amintiri despre primii pasi pe luna,
despre razboaie
sangeroase, avem cultura generala, pentru ca asta
insemna ceva o data.
Suntem ultima generatie care
a jucat
"De-a v-ati ascunselea" , "Castel", "Ratele
si vanatorii",
"Tara, tara , vrem ostasi",
"De-a prinselea"," Sticluta cu
otrava", "Pac Pac", "Hotii si
vardistii", ultimii care
au strigat "Un doi trei la perete stai", ultimii
care au
folosit telefoanele cu fise, dar primii care am facut
petreceri video
(inchiriam un video si stateam sa ne uitam la filme 2 zile
inchisi in casa),
primii care am vazut desene animate color, primii care am
renuntat la casete
audio si le-am inlocuit cu CD-uri.
Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de
blugi de la turci,
iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de
gasca.
Noi nu am dat examene de Capacitate,
nu am dat teste grile
la admitere.
Noi am fost ultimii "Soimi ai
Patriei" si
ultimii "Pioneri".
La gradinita am invatat poezii in romaneste, nu in
engleza...Si am cantat MULTI
ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari.
Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills , Melrose
Place , Twin Peaks ,
Dallas .. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu
avea inca televizor.
Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia
asteptam sa vina si la
noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe cu
apa.Intre timp, ne
consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele
bidoane umplute cu apa
de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii.
Si uite un motiv bun
sa nu mergem la scoala.
Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo,
si Michael Jackson,
si Backstreet Boys si Take That, si inca nu auzisem de
manele, singurele melodii
de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia
pasii, dar toti dansam!
Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat
de Led Zeppelin, Deep Purple,
Jimi Hendrix, Abba si de Queen, cat si de noile nume gen 50
Cent si Britney
Spears. Am citit "Licurici",
"Pif", Ciresarii, si am
baut Cico si Zmeurata si ni s-a parut ceva extraordinar
cand au aparut primele
sucuri "de la TEC " fara sa ne fie teama ca
"au prea multe
E-uri", iar la scoala beam toata clasa dintr-o sticla
de suc fara teama de
virusi.
Noi am baut prima Coca-Cola la sticla si am descoperit
internetul. Noi nu ne
dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam
dolby surround system,
taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam
Nintendo sau Playstation ci
jocuri tetris de care ne plictiseam la o luna dupa ce le
cumparam si le uitam
pe dulap, pline de praf.
Abia asteptam la chefuri sa jucam "Fantanita",
sau "Flori, fete
sau baieti", sau "Adevar sau Provocare", sau
orice ne dadea un
pretext sa "pupam pe gura" pe cine
"iubeam"..
Noi suntem cei care inca au mai "cerut
prietenia", care inca
roseam la cuvantul "sex", care dadeam cu banul
care sa intre in farmacie
sa cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa
si sa le aruncam in
capul colegilor, care am completat mii de oracole,
sperand ca persoana
iubita va citi acolo unde scrie "De cine iti
place?" ca ne place de
el/ea.
Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca
noi am mers cu
bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut
scaune speciale in
masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau
din greseala pe jos,
nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacute de
copii, nu ne-am
spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate
pisicile din
cartier, nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam,
parintii nostri nu
au "child proof the house", ne-au trimis sa
cumparam bere si vin de
la alimentara, si cate un pachet de tigari de la
tutungerie.
Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie , noi am fost
martorii a trei
schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancurile cu
Bula, pe care le-a compus cumplita Securitate, contemporana noua. Noi am fost
primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV , noi
suntem cei care mai
tinem minte emisiunea "Feriti-va de magarus".
Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de
"first-timers" ... Dar suntem si generatia care vede limpede cum ne pierdem tara , iar dusmanul este din interior si nu de afara... Noi suntem ultima genaratie de sacrificiu a lui Ceausescu si prima de dupa Revolutie. Noi am pierdut de doua ori, si atunci, si acum.
Azi, suntem la fel de saraci, dar am devenit liberi! Ce putem face azi cu libertatea?? ?? Atat: sa ne opunem manelizarii programate a Romaniei! Voi cei din generatiile 50- 60 - 70 alaturati-va noua si trimiteti la toata lumea acest mesaj!
cei nascuti la inceputul anilor 50, 60 si cei nascuti in anii 70, vedem
acum in anul 2010 cum casa
parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat
atunci cand au
cumparat-o si realizam ca noi o sa platim pentru casele
noastre in jur de 50 de
ani. Avem amintiri despre primii pasi pe luna,
despre razboaie
sangeroase, avem cultura generala, pentru ca asta
insemna ceva o data.
Suntem ultima generatie care
a jucat
"De-a v-ati ascunselea" , "Castel", "Ratele
si vanatorii",
"Tara, tara , vrem ostasi",
"De-a prinselea"," Sticluta cu
otrava", "Pac Pac", "Hotii si
vardistii", ultimii care
au strigat "Un doi trei la perete stai", ultimii
care au
folosit telefoanele cu fise, dar primii care am facut
petreceri video
(inchiriam un video si stateam sa ne uitam la filme 2 zile
inchisi in casa),
primii care am vazut desene animate color, primii care am
renuntat la casete
audio si le-am inlocuit cu CD-uri.
Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de
blugi de la turci,
iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de
gasca.
Noi nu am dat examene de Capacitate,
nu am dat teste grile
la admitere.
Noi am fost ultimii "Soimi ai
Patriei" si
ultimii "Pioneri".
La gradinita am invatat poezii in romaneste, nu in
engleza...Si am cantat MULTI
ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari.
Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills , Melrose
Place , Twin Peaks ,
Dallas .. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu
avea inca televizor.
Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia
asteptam sa vina si la
noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe cu
apa.Intre timp, ne
consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele
bidoane umplute cu apa
de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii.
Si uite un motiv bun
sa nu mergem la scoala.
Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo,
si Michael Jackson,
si Backstreet Boys si Take That, si inca nu auzisem de
manele, singurele melodii
de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia
pasii, dar toti dansam!
Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat
de Led Zeppelin, Deep Purple,
Jimi Hendrix, Abba si de Queen, cat si de noile nume gen 50
Cent si Britney
Spears. Am citit "Licurici",
"Pif", Ciresarii, si am
baut Cico si Zmeurata si ni s-a parut ceva extraordinar
cand au aparut primele
sucuri "de la TEC " fara sa ne fie teama ca
"au prea multe
E-uri", iar la scoala beam toata clasa dintr-o sticla
de suc fara teama de
virusi.
Noi am baut prima Coca-Cola la sticla si am descoperit
internetul. Noi nu ne
dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam
dolby surround system,
taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam
Nintendo sau Playstation ci
jocuri tetris de care ne plictiseam la o luna dupa ce le
cumparam si le uitam
pe dulap, pline de praf.
Abia asteptam la chefuri sa jucam "Fantanita",
sau "Flori, fete
sau baieti", sau "Adevar sau Provocare", sau
orice ne dadea un
pretext sa "pupam pe gura" pe cine
"iubeam"..
Noi suntem cei care inca au mai "cerut
prietenia", care inca
roseam la cuvantul "sex", care dadeam cu banul
care sa intre in farmacie
sa cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa
si sa le aruncam in
capul colegilor, care am completat mii de oracole,
sperand ca persoana
iubita va citi acolo unde scrie "De cine iti
place?" ca ne place de
el/ea.
Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca
noi am mers cu
bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut
scaune speciale in
masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau
din greseala pe jos,
nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacute de
copii, nu ne-am
spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate
pisicile din
cartier, nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam,
parintii nostri nu
au "child proof the house", ne-au trimis sa
cumparam bere si vin de
la alimentara, si cate un pachet de tigari de la
tutungerie.
Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie , noi am fost
martorii a trei
schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancurile cu
Bula, pe care le-a compus cumplita Securitate, contemporana noua. Noi am fost
primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV , noi
suntem cei care mai
tinem minte emisiunea "Feriti-va de magarus".
Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de
"first-timers" ... Dar suntem si generatia care vede limpede cum ne pierdem tara , iar dusmanul este din interior si nu de afara... Noi suntem ultima genaratie de sacrificiu a lui Ceausescu si prima de dupa Revolutie. Noi am pierdut de doua ori, si atunci, si acum.
Azi, suntem la fel de saraci, dar am devenit liberi! Ce putem face azi cu libertatea?? ?? Atat: sa ne opunem manelizarii programate a Romaniei! Voi cei din generatiile 50- 60 - 70 alaturati-va noua si trimiteti la toata lumea acest mesaj!
Distrugatorul himeric Ilici
Afara ploua si nu am chef de nimic; dar de absolut nimic! Asa ca m-am apucat sa recitesc cate ceva de pe blogul meu, in speranta ca vreun material imi va modifica starea mentala. Si, ca sa fie si mai rau decat era, am dat peste acest material, pe care l-am publicat in anul 2011 cu convingerea ca lucrurile se vor schimba in bine. Ce fatalitate! Asa ca il voi reposta, in speranta ca cititorii mei se vor bucura si se vor pregati pentru alegeri. Ca doar niciodata nu-I prea tarziu!
Astazi se implinesc 21 de ani de cand Curtea Suprema de Justitie a validat alegerea lui Ion Iliescu in functia de presedinte al Romaniei (presedinte ales in Duminica Orbului, de peste 80% dintre romani). Din fericire pentru linistea mea interioara, nu fac parte din acesti alegatori - pe care, intre noi fie vorba, nici macar nu ii condamn prea mult desi se fac raspunzatori de soarta noastra de astazi. Pe care ne-o meritam, cu varf si indesat - stiu ca imi voi atrage oprobiul multor oameni pentru aceasta afirmatie, dar imi asum opinia si o si argumentez.
La fel ca toti romanii care au trait "pe viu" - unii in strada, altii intr-un show televizat, necesar pentru o mai mare credibilitate - spectacolul Revolutiei, am crezut in "emanatii" ei. Ce-i drept, foarte putin timp m-am lasat inselata! Dupa ce a trecut Revelionul 1990, am inceput sa vad in profunzimea lucrurilor. Intre timp, prietenii de la Bucuresti imi explicau "statutul" lui Iliescu, despre care nu stiam mare lucru, dar actiunile sale mi se pareau potrivite si oportune.
A venit ziua de 12 ianuarie, cand in Bucuresti a avut loc primul mare miting, cand Mazilu s-a urcat pe tanc. Multimea il aclama si striga "Mazilu, presedinte". Sub presiunea participantilor la acest miting, Iliescu a promis ca FSN nu se va transforma in partid politic, ci va constitui doar o guvernare tranzitorie, pana la organizarea de alegeri libere. Si a venit ziua de 23 ianuarie, pe care nu am s-o uit niciodata. "Emanatul" numarul 1 a anuntat public, spre bucuria unora si dispretul total al altora, ca Frontul Salvarii Nationale, mirificul FSN, se va transforma in partid politic si va candida la alegerile libere care vor fi organziate. Aceasta a fost momentul in care in mintea mea s-a produs un declic, acesta a fost momentul in care am realizat ca sunt mintita. Iar mie nu-mi place sa fiu mintita! Eu nu mint si am pretentia ca nici cei din jurul meu sau cei care, intr-un fel sau altul, imi influenteza viata, sa nu minta!
Atunci a inceput dezamagirea, o dezamagire care ma urmareste si astazi; desi sunt un om iertator, pe Iliescu nu il voi putea ierta vreodata pentru ce ne-a facut.
A acces in functia suprema de conducere in stat printr-o minciuna. Iar ceea ce este cladit pe minciuna, de regula nu este de durata. Ma rog, nu este de durata intr-o tara civilizata, in Romania este chiar o practica uzuala si, din cate se vede, benefica. Nu, benefica nu pentru noi, ci pentru ei.
Dar, din pacate, in timp am realizat ca romanilor le place sa fie mintiti: prefera o miciuna roz, unui adevar gri!
Asadar, increderea mea in Iliescu a durat de pe 22 decembrie 1989, pana 23 ianuarie 1990. Pe 12 ianuarie deja incepuse sa sa zdruncine!
Ulterior am constientizat ca, pe 20 mai '90, noi am ales (cu sau fara buna stiinta) ca "esalonul 2" sa fie instalat la carma tarii.
Daca punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara ar fi fost votat, alta ar fi fost soarta Romaniei. Va amintiti ce stipula acest punct?
'Legea electorala sa interzica pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatura, pe orice lista, al fostilor activisti comunisti si al fostilor ofiteri de Securitate. Prezenta lor in viata politica a tarii este principala sursa a tensiunilor si suspiciunilor care framanta astazi societatea romaneasca. Pana la stabilizarea situatiei si reconcilierea nationala, absenta lor din viata publica este absolut necesara. Cerem, de asemenea, ca in legea electorala sa se treaca un paragraf special care sa interzica fostilor activisti comunisti, candidatura la functia de presedinte al tarii. Presedintele Romaniei trebuie sa fie unul dintre simbolurile despartirii noastre de comunism."
Dar cine sa voteze asa ceva, atata vreme cat romanii erau manipulati si li se inoculase ideea ca FSN "este singura forta reala nascuta din revolutie" si ca Ratiu si Campeanu "nu au mancat salam cu soia" si nu au cum sa devina liderii nostri... Iar argumentul suprem al lui Iliescu atunci cand a anuntat transformarea FSN in partid politic, a fost ca "este presat de jos" - adica, romanii i-o cer!
Sfanta naivitate a romanilor...
Si asa am ajuns sa votam niste comunisti si niste securisti notorii care, si astazi, isi fac meandrele asa cum "vor muschii lor".
De aceea, NICIODATA in viata mea, nu voi vota cu PSD. Cred ca mi s-ar usca mana daca as pune stampila pe cei trei trandafiri! Dar nici pe fostii membrii ai FSN, si care au fost la putere, constant, in cei 21 de ani de "libertate".
Mi se face parul maciuca atunci cand aud oameni "mansardati" si care sustin ca l-ar vota tot pe Basescu si aduc un argument care te lasa perplex: "Dar pe cine as putea sa votez? Ce, altii sunt mai buni?"
Raspuns: Da, altii sunt mai buni, macar prin prisma faptului ca nu au fost activisti de partid sau securisti sarguinciosi!
Se implinesc 21 de ani de cand Curtea Suprema de Justitie l-a validat pe Ion Iliescu in functia de presedinte al Romaniei.
Oare cum vor fi illustrati acesti ani in istorie?
Astazi se implinesc 21 de ani de cand Curtea Suprema de Justitie a validat alegerea lui Ion Iliescu in functia de presedinte al Romaniei (presedinte ales in Duminica Orbului, de peste 80% dintre romani). Din fericire pentru linistea mea interioara, nu fac parte din acesti alegatori - pe care, intre noi fie vorba, nici macar nu ii condamn prea mult desi se fac raspunzatori de soarta noastra de astazi. Pe care ne-o meritam, cu varf si indesat - stiu ca imi voi atrage oprobiul multor oameni pentru aceasta afirmatie, dar imi asum opinia si o si argumentez.
La fel ca toti romanii care au trait "pe viu" - unii in strada, altii intr-un show televizat, necesar pentru o mai mare credibilitate - spectacolul Revolutiei, am crezut in "emanatii" ei. Ce-i drept, foarte putin timp m-am lasat inselata! Dupa ce a trecut Revelionul 1990, am inceput sa vad in profunzimea lucrurilor. Intre timp, prietenii de la Bucuresti imi explicau "statutul" lui Iliescu, despre care nu stiam mare lucru, dar actiunile sale mi se pareau potrivite si oportune.
A venit ziua de 12 ianuarie, cand in Bucuresti a avut loc primul mare miting, cand Mazilu s-a urcat pe tanc. Multimea il aclama si striga "Mazilu, presedinte". Sub presiunea participantilor la acest miting, Iliescu a promis ca FSN nu se va transforma in partid politic, ci va constitui doar o guvernare tranzitorie, pana la organizarea de alegeri libere. Si a venit ziua de 23 ianuarie, pe care nu am s-o uit niciodata. "Emanatul" numarul 1 a anuntat public, spre bucuria unora si dispretul total al altora, ca Frontul Salvarii Nationale, mirificul FSN, se va transforma in partid politic si va candida la alegerile libere care vor fi organziate. Aceasta a fost momentul in care in mintea mea s-a produs un declic, acesta a fost momentul in care am realizat ca sunt mintita. Iar mie nu-mi place sa fiu mintita! Eu nu mint si am pretentia ca nici cei din jurul meu sau cei care, intr-un fel sau altul, imi influenteza viata, sa nu minta!
Atunci a inceput dezamagirea, o dezamagire care ma urmareste si astazi; desi sunt un om iertator, pe Iliescu nu il voi putea ierta vreodata pentru ce ne-a facut.
A acces in functia suprema de conducere in stat printr-o minciuna. Iar ceea ce este cladit pe minciuna, de regula nu este de durata. Ma rog, nu este de durata intr-o tara civilizata, in Romania este chiar o practica uzuala si, din cate se vede, benefica. Nu, benefica nu pentru noi, ci pentru ei.
Dar, din pacate, in timp am realizat ca romanilor le place sa fie mintiti: prefera o miciuna roz, unui adevar gri!
Asadar, increderea mea in Iliescu a durat de pe 22 decembrie 1989, pana 23 ianuarie 1990. Pe 12 ianuarie deja incepuse sa sa zdruncine!
Ulterior am constientizat ca, pe 20 mai '90, noi am ales (cu sau fara buna stiinta) ca "esalonul 2" sa fie instalat la carma tarii.
Daca punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara ar fi fost votat, alta ar fi fost soarta Romaniei. Va amintiti ce stipula acest punct?
'Legea electorala sa interzica pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatura, pe orice lista, al fostilor activisti comunisti si al fostilor ofiteri de Securitate. Prezenta lor in viata politica a tarii este principala sursa a tensiunilor si suspiciunilor care framanta astazi societatea romaneasca. Pana la stabilizarea situatiei si reconcilierea nationala, absenta lor din viata publica este absolut necesara. Cerem, de asemenea, ca in legea electorala sa se treaca un paragraf special care sa interzica fostilor activisti comunisti, candidatura la functia de presedinte al tarii. Presedintele Romaniei trebuie sa fie unul dintre simbolurile despartirii noastre de comunism."
Dar cine sa voteze asa ceva, atata vreme cat romanii erau manipulati si li se inoculase ideea ca FSN "este singura forta reala nascuta din revolutie" si ca Ratiu si Campeanu "nu au mancat salam cu soia" si nu au cum sa devina liderii nostri... Iar argumentul suprem al lui Iliescu atunci cand a anuntat transformarea FSN in partid politic, a fost ca "este presat de jos" - adica, romanii i-o cer!
Sfanta naivitate a romanilor...
Si asa am ajuns sa votam niste comunisti si niste securisti notorii care, si astazi, isi fac meandrele asa cum "vor muschii lor".
De aceea, NICIODATA in viata mea, nu voi vota cu PSD. Cred ca mi s-ar usca mana daca as pune stampila pe cei trei trandafiri! Dar nici pe fostii membrii ai FSN, si care au fost la putere, constant, in cei 21 de ani de "libertate".
Mi se face parul maciuca atunci cand aud oameni "mansardati" si care sustin ca l-ar vota tot pe Basescu si aduc un argument care te lasa perplex: "Dar pe cine as putea sa votez? Ce, altii sunt mai buni?"
Raspuns: Da, altii sunt mai buni, macar prin prisma faptului ca nu au fost activisti de partid sau securisti sarguinciosi!
Se implinesc 21 de ani de cand Curtea Suprema de Justitie l-a validat pe Ion Iliescu in functia de presedinte al Romaniei.
Oare cum vor fi illustrati acesti ani in istorie?
miercuri, 6 iulie 2011
Who the f..k is?
Ion Creanga, in "Povestea porcului" spune, la un moment-dat: " De te-a învăţat cineva, rău ţi-a priit, iară de-ai făcut-o din capul tău, rău cap ai avut!"
Asa pot spune si eu despre comentatorul sportiv Radu Banciu. Nu-mi este prea familiar numele lui, decat prin prisma comentariilor excelente (voce, prezenta de spirit, cultura generala) facute la ciclism, la Turul Frantei. In calitate de realizator de emisiuni nu ma apuc sa fac comentarii in ceea ce il priveste, pentru ca nu am vazut nici o emisiune (nu ma uit prea mult la canalele de sport, cu exceptia momentelor in care transmit in direct vreo competitie care ma intereseaza: ciclism, tenis, sporturi de iarna, handbal, atletism). De ceva vreme, a inceput insa derapajul lui lingvistic si/sau comportamental.
Posibil sa fie un foarte bun realizator de emisiuni, habar nu am. Vom afla acest lucru peste vreo luna, dupa ce emisiunea lui de la B1TV va avea (sau nu) audienta. Eu una sunt foarte curioasa ce cota de audienta va avea.
In fine, scopul postarii mele este de a-mi exprima dezamagirea totala fata de ultimele declaratii ale celui care, pe propriul lui site se declara OM, FENOMEN, NESIMTIT. Cred ca stie el ce spune....
Nu m-a interesat razboiul lui cu Mircea Badea, in fond ii va face concurenta si incearca sa se promoveze inclusiv prin atacuri, chiar daca sunt total neinspirate.
Nu m-a interesat nici faptul ca Banciu le-a catalogat drept "proaste" pe Mihaela Radulescu si Andreea Raicu. De fapt, fiecare are propriile sale pareri, iar prostia este relativa, depinzand de nivelul de educatie al celui care face aprecierile si de asteptarile pe care le are de la cineva. Oricum, atunci cand un barbat spune despre o femeie ca e o proasta, de regula intra in categoria vulpoiului care spune ca strugurii sunt acri.
Insa mi-a sarit tandara rau de tot cand am citit ca l-a facut fosila pe Cristian Topescu.
Eu, la cursurile de jurnalism pe care le-am facut cu profesori renumiti din USA si Marea Britanie am invatat (si ulterior am predat acest lucru) ca niciodata nu folosesti cuvantul batran/batrana atunci cand vorbesti despre o persoana in varsta,. deoarece si varsta este relativa, in functie de punctul de referinta.
Nu stiu cum si-a permis Banciu sa spuna despre Topescu ca este o fosila? Sunt convinsa ca o atat de multa lipsa de respect nu i-a fost inoculata acasa, in educatia primita de la parintii sai. ( cat de mult te poate schimba Regatul, atunci cand tu permiti acest lucru si apoi il pui pe seama adaptarii!).
Sunt, de asemenea, convinsa ca in '77, desi avea doar 7 ani, a vazut-o pe Nadia Comaneci la Montreal si l-a auzit pe Cristian Topescu murind si inviind in asteptarea notelor. Topescu a fost cel mai mare comentator sportiv din Romania.
Nu pot sa afirm ca nimeni nu se putea ridica vreodata la nivelul lui. Poate ca, daca s-ar face un top al comentatorilor romani, Cristian Topescu nu ar fi pe primul loc. (desi ma indoiesc, sincer!). Dar nici Radu Banciu nu ar fi!
Dar cel putin Topescu ii poate spune lui Banciu: "Eu ca tine am fost, tu ca mine, nu se stie!"
Revin, asadar, la ideea de inceput, la POvestea POrcului.
Poate ca Radu Banciu, atacand in stanga si in dreapta, ba pe Raduleasca, ba pe Badea, ba pe Andreea Raicu, isi imagineaza ca face reclama emisiunii sale. Nu zic nu, si reclama negativa este tot reclama, uneori mai eficienta decat cea traditionala.
Insa, procedand in felul acesta ridica mari semne de intrebare asupra caracterului sau. Si-mi pare rau ca un om tanar (cat de relativa este si tineretea; pun pariu ca pentru un pustan de 18 ani, Radu Banciu este un babalac!) demonstreaza atat de multa rautate. Aceasta este, de regula, apanajul "fosilelor" ca sa citez un "antic in viata" sau al celor extrem de frustrati. Ceea ce nu cred ca este cazul lui Banciu...
Asa pot spune si eu despre comentatorul sportiv Radu Banciu. Nu-mi este prea familiar numele lui, decat prin prisma comentariilor excelente (voce, prezenta de spirit, cultura generala) facute la ciclism, la Turul Frantei. In calitate de realizator de emisiuni nu ma apuc sa fac comentarii in ceea ce il priveste, pentru ca nu am vazut nici o emisiune (nu ma uit prea mult la canalele de sport, cu exceptia momentelor in care transmit in direct vreo competitie care ma intereseaza: ciclism, tenis, sporturi de iarna, handbal, atletism). De ceva vreme, a inceput insa derapajul lui lingvistic si/sau comportamental.
Posibil sa fie un foarte bun realizator de emisiuni, habar nu am. Vom afla acest lucru peste vreo luna, dupa ce emisiunea lui de la B1TV va avea (sau nu) audienta. Eu una sunt foarte curioasa ce cota de audienta va avea.
In fine, scopul postarii mele este de a-mi exprima dezamagirea totala fata de ultimele declaratii ale celui care, pe propriul lui site se declara OM, FENOMEN, NESIMTIT. Cred ca stie el ce spune....
Nu m-a interesat razboiul lui cu Mircea Badea, in fond ii va face concurenta si incearca sa se promoveze inclusiv prin atacuri, chiar daca sunt total neinspirate.
Nu m-a interesat nici faptul ca Banciu le-a catalogat drept "proaste" pe Mihaela Radulescu si Andreea Raicu. De fapt, fiecare are propriile sale pareri, iar prostia este relativa, depinzand de nivelul de educatie al celui care face aprecierile si de asteptarile pe care le are de la cineva. Oricum, atunci cand un barbat spune despre o femeie ca e o proasta, de regula intra in categoria vulpoiului care spune ca strugurii sunt acri.
Insa mi-a sarit tandara rau de tot cand am citit ca l-a facut fosila pe Cristian Topescu.
Eu, la cursurile de jurnalism pe care le-am facut cu profesori renumiti din USA si Marea Britanie am invatat (si ulterior am predat acest lucru) ca niciodata nu folosesti cuvantul batran/batrana atunci cand vorbesti despre o persoana in varsta,. deoarece si varsta este relativa, in functie de punctul de referinta.
Nu stiu cum si-a permis Banciu sa spuna despre Topescu ca este o fosila? Sunt convinsa ca o atat de multa lipsa de respect nu i-a fost inoculata acasa, in educatia primita de la parintii sai. ( cat de mult te poate schimba Regatul, atunci cand tu permiti acest lucru si apoi il pui pe seama adaptarii!).
Sunt, de asemenea, convinsa ca in '77, desi avea doar 7 ani, a vazut-o pe Nadia Comaneci la Montreal si l-a auzit pe Cristian Topescu murind si inviind in asteptarea notelor. Topescu a fost cel mai mare comentator sportiv din Romania.
Nu pot sa afirm ca nimeni nu se putea ridica vreodata la nivelul lui. Poate ca, daca s-ar face un top al comentatorilor romani, Cristian Topescu nu ar fi pe primul loc. (desi ma indoiesc, sincer!). Dar nici Radu Banciu nu ar fi!
Dar cel putin Topescu ii poate spune lui Banciu: "Eu ca tine am fost, tu ca mine, nu se stie!"
Revin, asadar, la ideea de inceput, la POvestea POrcului.
Poate ca Radu Banciu, atacand in stanga si in dreapta, ba pe Raduleasca, ba pe Badea, ba pe Andreea Raicu, isi imagineaza ca face reclama emisiunii sale. Nu zic nu, si reclama negativa este tot reclama, uneori mai eficienta decat cea traditionala.
Insa, procedand in felul acesta ridica mari semne de intrebare asupra caracterului sau. Si-mi pare rau ca un om tanar (cat de relativa este si tineretea; pun pariu ca pentru un pustan de 18 ani, Radu Banciu este un babalac!) demonstreaza atat de multa rautate. Aceasta este, de regula, apanajul "fosilelor" ca sa citez un "antic in viata" sau al celor extrem de frustrati. Ceea ce nu cred ca este cazul lui Banciu...
marți, 5 iulie 2011
Cretinismul in floare
Ii rog pe cei care sufera de aceasta boala, numita cretinism, sa nu se supere pe mine. Eu ma refer in postarea mea la altfel de cretini, stupizi, idioti ...
Am tot incercat sa caut vinovati pentru rezultatele catastrofale obtinute la examenul de Bacalaureat de catre "tineret, mandria tarii!". Pe de o parte am reusit sa argumentez existenta unei culpe comune - sistem, cadre didactice, elevi, parinti si am pus lipsa lor de interes pe superficialitatea care guverneaza Romania.
Astazi, insa, am fost obligata sa imi schimb - intr-o mare masura - optica. Iata de ce: la un liceu din Pitesti s-a inregistat cea mai mare dovada de cretinism, dupa ce o clasa intreaga a semnat o lucrare la Bac cu acelasi nume: Popescu Ion.
Si asta dupa ce li se explicase modul in care se completeaza datele personale, model unde numele ales pentru exemplificare era Popescu Ion.
Adica acesti elevi, 30 la numar, nu stiu nici macar cum ii cheama. Daca se uitau pe cartile de identitate obligatorii a fi asupra lor in momentului accesului in unitatea de invatamant in care sustineau examenul, ar fi aflat ca pe unul in chema Mircea, pe altul Stefan etc. In plus, in acea clasa au existat si fete care au sustinut respectiva proba de examen. Si pe ele le chema, pe pe lucrare, tot Ion. Mai ramanea sa spuna bancul: "Ma cheama Ion! Apoi du-te, daca te cheama!" Macar asa stiam ca acesti copii stiu sa scrie si sa citeasca. Probabil un elev de clasa I nu ar fi facut o astfel de greseala. Daca aceasta idiotenie patentata acum la Pitesti se poate numi greseala!
Cum e posibil sa ajungi la varsta de 18 ani si nu stii macar cum te numesti? Oara alfabetul si tabla inmultirii le-or fi stiind-o elevii acestia?
Sa mai spun si in cazul lor ca este vina sistemului, a parintilor si a profesorilor?
Nu cred ca mai pot...
Voi ce parere aveti? Ce viitor luminos are tara noastra cu astfel de urmasi nedemni ai lui Eminescu si Gheba?
Am tot incercat sa caut vinovati pentru rezultatele catastrofale obtinute la examenul de Bacalaureat de catre "tineret, mandria tarii!". Pe de o parte am reusit sa argumentez existenta unei culpe comune - sistem, cadre didactice, elevi, parinti si am pus lipsa lor de interes pe superficialitatea care guverneaza Romania.
Astazi, insa, am fost obligata sa imi schimb - intr-o mare masura - optica. Iata de ce: la un liceu din Pitesti s-a inregistat cea mai mare dovada de cretinism, dupa ce o clasa intreaga a semnat o lucrare la Bac cu acelasi nume: Popescu Ion.
Si asta dupa ce li se explicase modul in care se completeaza datele personale, model unde numele ales pentru exemplificare era Popescu Ion.
Adica acesti elevi, 30 la numar, nu stiu nici macar cum ii cheama. Daca se uitau pe cartile de identitate obligatorii a fi asupra lor in momentului accesului in unitatea de invatamant in care sustineau examenul, ar fi aflat ca pe unul in chema Mircea, pe altul Stefan etc. In plus, in acea clasa au existat si fete care au sustinut respectiva proba de examen. Si pe ele le chema, pe pe lucrare, tot Ion. Mai ramanea sa spuna bancul: "Ma cheama Ion! Apoi du-te, daca te cheama!" Macar asa stiam ca acesti copii stiu sa scrie si sa citeasca. Probabil un elev de clasa I nu ar fi facut o astfel de greseala. Daca aceasta idiotenie patentata acum la Pitesti se poate numi greseala!
Cum e posibil sa ajungi la varsta de 18 ani si nu stii macar cum te numesti? Oara alfabetul si tabla inmultirii le-or fi stiind-o elevii acestia?
Sa mai spun si in cazul lor ca este vina sistemului, a parintilor si a profesorilor?
Nu cred ca mai pot...
Voi ce parere aveti? Ce viitor luminos are tara noastra cu astfel de urmasi nedemni ai lui Eminescu si Gheba?
luni, 4 iulie 2011
Criza de tigari netimbrate
Vanzarea tigarilor de contrabanda la coltul strazii si in marile piete ale Constantei este deja un fenomen pe cat de cunoscut, pe atat de acceptat. Piata Grivitei, Piata Brotacei, Piata Abator etc. sunt doar cateva din locurile de unde fumatorii isi pot cumpara la pret redus tigari netimbrate sau timbrate in Ucraina sau in Republica Moldova, la fratii nostri de peste Prut.. Adica pret redus nu este nicidecum, ca si alea sunt scumpe, dar fata de preturile legale, sunt totusi mai mici. Politia stia unde sunt traficantii, ii salta cateodata sau le salta marfa si cu asta basta. A doua zi, traficantii isi vad de treaba bine-merci. Treaba merge si, cu exceptia statului, care nu incaseaza nici un leu, si a producatorilor de tigari, carora le scad veniturile, toata lumea e fericita.
Si, din cand in cand, pe langa raziile pe care le fac politistii prin locurile arhicunoscute, se mai afirma si Directia Generala Anticoruptie. Ofiterii acestei directii sunt mai elevati in actiune; ei fac perchezitii imobiliare, la anumite adrese stiute, sau la depozite si societati comerciale la adapostul carora se desfasoara traficul ilegal de tigari.
Azi dimineata, 18 astfel de societati, depozite si hoteluri din Mamaia si Constanta au fost "calcate". Recolta nu a fost cine stie ce bogata, dar totusi au fost confiscate aproape 250 cartoane de tigari. Adica pierderea traficantilor se cifreaza la peste 5000 de euro.
Nu stiu cat de tristi sunt acesti traficanti pentru pierderea suferita, insa este cert ca fumatorii-clienti ai acestora vor fi tare necajiti. Mai ales ca, de la 1 iulie, s-au scumpit din nou tigarile.
Asa ca, pret de cateva zile, pana cand un alt transport de tigari va fi adus din Moldova sau Ucraina, va fi criza de tigari netimbrate. Si nu este exclus ca acest lucru sa duca la scumpirea lor. Este de notorietate ca asa se intampla mereu - scuza: s-au scumpit tigarile ca e mai riscant acum sa faci contrabanda. Oricum, fenomenul nu va fi stopat prea usor - cred ca niciodata! Incepand cu marile dosare de contrabanda cu tigari (gen Bosoanca) si terminand cu dosarul Incineratorul si cu containerele pline de tigari, cu capac de scaune din plastic sau cine stie ce alta minune, mereu s-au gasit noi modalitati de a aduce ilegal tigari in tara si de a vinde sub pretul pietei impus de accize si taxe.
Si, din cand in cand, pe langa raziile pe care le fac politistii prin locurile arhicunoscute, se mai afirma si Directia Generala Anticoruptie. Ofiterii acestei directii sunt mai elevati in actiune; ei fac perchezitii imobiliare, la anumite adrese stiute, sau la depozite si societati comerciale la adapostul carora se desfasoara traficul ilegal de tigari.
Azi dimineata, 18 astfel de societati, depozite si hoteluri din Mamaia si Constanta au fost "calcate". Recolta nu a fost cine stie ce bogata, dar totusi au fost confiscate aproape 250 cartoane de tigari. Adica pierderea traficantilor se cifreaza la peste 5000 de euro.
Nu stiu cat de tristi sunt acesti traficanti pentru pierderea suferita, insa este cert ca fumatorii-clienti ai acestora vor fi tare necajiti. Mai ales ca, de la 1 iulie, s-au scumpit din nou tigarile.
Asa ca, pret de cateva zile, pana cand un alt transport de tigari va fi adus din Moldova sau Ucraina, va fi criza de tigari netimbrate. Si nu este exclus ca acest lucru sa duca la scumpirea lor. Este de notorietate ca asa se intampla mereu - scuza: s-au scumpit tigarile ca e mai riscant acum sa faci contrabanda. Oricum, fenomenul nu va fi stopat prea usor - cred ca niciodata! Incepand cu marile dosare de contrabanda cu tigari (gen Bosoanca) si terminand cu dosarul Incineratorul si cu containerele pline de tigari, cu capac de scaune din plastic sau cine stie ce alta minune, mereu s-au gasit noi modalitati de a aduce ilegal tigari in tara si de a vinde sub pretul pietei impus de accize si taxe.
duminică, 3 iulie 2011
Lacrimi de absolvent - dezastrul din sistemul educational
Cred ca este pentru prima data in istoria educatiei romanesti cand mai putin de jumatate dintre absolventii de liceu au luat examenul de Bacalaureat. La ora asta, peste 100.000 de familii plang cu lacrimi de crocodil - din pacate, am si eu prieteni care se afla in aceasta situatie si imi pare rau pentru tristetea lor. Imi pare rau pentru ca sunt copii buni, care si-au facut planuri mari pentru aceasta vara, care s-au pregatit pentru a da examen la facultate. Imi pare rau pentru ca sunt patinti care au incercat sa ofere totul copiilor lor, i-au meditat la materiile de bac cu sacrificii materiale considerabile.
Cum s-a ajuns, insa, aici si care este diferenta intre sistemul de invatamant de acum 20 de ani si celo actual, care s-a dovedit a fi o catastrofa?
In anii '60 sa absolvi un liceu era lucru mare. Dar cei care o faceau aveau cunostinte atat de solide si din atat de multe domenii incat pe mine m-a fascinat temeinicia studiului lor. Matusile mele puteau purta o discutie extrem de elevata din astronomie, literatura sau/si matematica. A termina atunci un liceu insemna a avea cultura generala si a avea bazele admiterii la orice facultate.
Ulterior, prin anii '80, absolventii nu mai aveau aceeasi cultura generala (intre timp, se schimbase programa de invatamant si aparusera liceele specializate, asa-numitele licee industriale care pregateau absolventii pentru diferite meserii), dar stapaneau foarte bine materia predata. Eu, de pilda, in cazul in care ma limitam la liceu si nu urmam cursurile unei facultati eram operator chimist. Si as fi putut-o face foarte bine, pentru ca teoria o stapaneam ca lumea, iar practica facuta in combinatul chimic si la Prodcomplex fusese eficienta. As fi fost, probabil, un operator chimist apreciat. Alti colegi, care facusera alte licee ar fi putut sa se angajeze ca si asistente medicale, educator-invatator, operator silvic, lacatus-mecanic etc. Si sa fie buni in meseria pe care si-o alesesera.
Dar nimeni nu se afla in situatia de a nu trece peste examenul de bacalaureat.
Dupa '90, invatamantul romanesc (cunoscut pe vremuri ca unul extrem de eficient) am luat-o la vale de-a dura. S-a dat de-a berbeleacul pana a ajuns la capete sparte.
Cine este de vina pentru ca astazi peste 100.000 de elevi au aflat ca nu au luat examenul de bacalaureat? Sa fie numai vina elevilor, care nu au invatat suficient? Eu cred ca nu, cred ca s-a ajuns in acest moment in urma unui proces indelungat de degradare a calitatii invatamantului.
Nu a fost un proces vizibil, ci unul ascuns privirii; a fost un proces perfid, cu cauze diverse si cu efecte vizibile astazi.
Profesorii nu mai sunt la fel de buni ca si predecesorii lor - pe de-o parte, lipsa de respect din partea guvernantilor, lipsa unor salarii decente si pierderea apetitului pedagogic i-au facut pe unii dascali (asta, ca sa nu generalizez, ca nu este corect!) sa se complaca intr-o stare vegetativa. Pe cei mai multi dintre ei (in special pe cei care predau materii "de viitor" - matematica, limba romana, biologie, istorie etc.) i-a determinat sa se axeze pe meditatii bine platite. Insa nu toti partintii si-au permis sa dea copiilor lor bani pentru meditatii. Iar cei care au dat, au fost dezamagiti. Multi profesorii au cate 30 de elevi la mediatii; nu au nici timp sa se ocupe de ei, sa le explice unde anume gresesc atunci cand gresesc. Deci, carte nu se mai invata nici la scoala, nici la meditatii.
Pe de alta parte, de ani de zile la examenul de bacalaureat se copiaza pe rupte. Fituci, subiecte rezolvate de profesori si imprastiate apoi elevilor care susutin examen. Si asa s-a creat un mit al usurintei cu care se trece la Bac. Cateva mii de lei adunate la scoala inaintea examenului, pentru protocol si pentru a fi dati profesorilor supraveghetori rezolvau problema examenului.
Iar absolventii de anul acesta au plecat de la premisa ca vor copia, la fel ca predecesorii lor.
Numai ca anul asta a-ntarcat balaia.
Nu s-a putut copia deloc, nu s-a putut misca in front, pentru ca au fost montate camere de supraveghere.
Trebuia sa se intample odata si odata acest lucru. Era absolsut previzibil.
Pe de alta parte, baiatul unor cunostinte a luat peste 9.50 la examen. Cum a putut? Simplu, a invatat! Si a invatat destul de mult si constant de-a lungul anilor de scoala. Asta este secretul reusitei, de fapt si de drept!
Din pacate, insa, rezultatele generale indica o lipsa uriasa de preocupare fata de invatatura, atat din partea elevilor, cat si din cea a profesorilor. Cei mai mari perdanti ai acestui examen sunt parintii, care fac eforturi disperate sa-si trimita copiii la scoala bine imbracati ca sa nu se simta "prost" copilul, ca nu are blugi si tricou de marca pe el, asa cum au alti colegi (ce bine era cand exista uniforma, care elimina din start acest disconfort); parintii care strang cureaua ca fiul/fiica lor sa se poata medita si "sa fie in randul lumii". Cei mai mari perdanti, repet, sunt parintii, care stiu ca, in ceea ce ii priveste si-au facut datoria si care spera ca scoala isi va face si ea, la randul ei, datoria fata de elevi. Dezamagirea acestor parinti este crunta!
La 20 de licee din tara nu a existat un singur elev care sa ia examenul de bacalaureat. Sa se desfiinteze atunci aceste licee, pentru a nu mai provoca pe viitor atat de multa suferinta!
Si sa se renunte la experimentarea atator sisteme de invatamant. Sa copiem din occident un sistem viabil de invatamant si sa il aplicam. Nu ne cere nimeni sa inventam roata, ca a fost deja inventata. Trebuie doar sa vrem o schimbare, una radicala in ceea ce priveste sistemul de invatamant! Si nu numai... O schimbare radicala, asta ramane singura noastra solutie....
Cum s-a ajuns, insa, aici si care este diferenta intre sistemul de invatamant de acum 20 de ani si celo actual, care s-a dovedit a fi o catastrofa?
In anii '60 sa absolvi un liceu era lucru mare. Dar cei care o faceau aveau cunostinte atat de solide si din atat de multe domenii incat pe mine m-a fascinat temeinicia studiului lor. Matusile mele puteau purta o discutie extrem de elevata din astronomie, literatura sau/si matematica. A termina atunci un liceu insemna a avea cultura generala si a avea bazele admiterii la orice facultate.
Ulterior, prin anii '80, absolventii nu mai aveau aceeasi cultura generala (intre timp, se schimbase programa de invatamant si aparusera liceele specializate, asa-numitele licee industriale care pregateau absolventii pentru diferite meserii), dar stapaneau foarte bine materia predata. Eu, de pilda, in cazul in care ma limitam la liceu si nu urmam cursurile unei facultati eram operator chimist. Si as fi putut-o face foarte bine, pentru ca teoria o stapaneam ca lumea, iar practica facuta in combinatul chimic si la Prodcomplex fusese eficienta. As fi fost, probabil, un operator chimist apreciat. Alti colegi, care facusera alte licee ar fi putut sa se angajeze ca si asistente medicale, educator-invatator, operator silvic, lacatus-mecanic etc. Si sa fie buni in meseria pe care si-o alesesera.
Dar nimeni nu se afla in situatia de a nu trece peste examenul de bacalaureat.
Dupa '90, invatamantul romanesc (cunoscut pe vremuri ca unul extrem de eficient) am luat-o la vale de-a dura. S-a dat de-a berbeleacul pana a ajuns la capete sparte.
Cine este de vina pentru ca astazi peste 100.000 de elevi au aflat ca nu au luat examenul de bacalaureat? Sa fie numai vina elevilor, care nu au invatat suficient? Eu cred ca nu, cred ca s-a ajuns in acest moment in urma unui proces indelungat de degradare a calitatii invatamantului.
Nu a fost un proces vizibil, ci unul ascuns privirii; a fost un proces perfid, cu cauze diverse si cu efecte vizibile astazi.
Profesorii nu mai sunt la fel de buni ca si predecesorii lor - pe de-o parte, lipsa de respect din partea guvernantilor, lipsa unor salarii decente si pierderea apetitului pedagogic i-au facut pe unii dascali (asta, ca sa nu generalizez, ca nu este corect!) sa se complaca intr-o stare vegetativa. Pe cei mai multi dintre ei (in special pe cei care predau materii "de viitor" - matematica, limba romana, biologie, istorie etc.) i-a determinat sa se axeze pe meditatii bine platite. Insa nu toti partintii si-au permis sa dea copiilor lor bani pentru meditatii. Iar cei care au dat, au fost dezamagiti. Multi profesorii au cate 30 de elevi la mediatii; nu au nici timp sa se ocupe de ei, sa le explice unde anume gresesc atunci cand gresesc. Deci, carte nu se mai invata nici la scoala, nici la meditatii.
Pe de alta parte, de ani de zile la examenul de bacalaureat se copiaza pe rupte. Fituci, subiecte rezolvate de profesori si imprastiate apoi elevilor care susutin examen. Si asa s-a creat un mit al usurintei cu care se trece la Bac. Cateva mii de lei adunate la scoala inaintea examenului, pentru protocol si pentru a fi dati profesorilor supraveghetori rezolvau problema examenului.
Iar absolventii de anul acesta au plecat de la premisa ca vor copia, la fel ca predecesorii lor.
Numai ca anul asta a-ntarcat balaia.
Nu s-a putut copia deloc, nu s-a putut misca in front, pentru ca au fost montate camere de supraveghere.
Trebuia sa se intample odata si odata acest lucru. Era absolsut previzibil.
Pe de alta parte, baiatul unor cunostinte a luat peste 9.50 la examen. Cum a putut? Simplu, a invatat! Si a invatat destul de mult si constant de-a lungul anilor de scoala. Asta este secretul reusitei, de fapt si de drept!
Din pacate, insa, rezultatele generale indica o lipsa uriasa de preocupare fata de invatatura, atat din partea elevilor, cat si din cea a profesorilor. Cei mai mari perdanti ai acestui examen sunt parintii, care fac eforturi disperate sa-si trimita copiii la scoala bine imbracati ca sa nu se simta "prost" copilul, ca nu are blugi si tricou de marca pe el, asa cum au alti colegi (ce bine era cand exista uniforma, care elimina din start acest disconfort); parintii care strang cureaua ca fiul/fiica lor sa se poata medita si "sa fie in randul lumii". Cei mai mari perdanti, repet, sunt parintii, care stiu ca, in ceea ce ii priveste si-au facut datoria si care spera ca scoala isi va face si ea, la randul ei, datoria fata de elevi. Dezamagirea acestor parinti este crunta!
La 20 de licee din tara nu a existat un singur elev care sa ia examenul de bacalaureat. Sa se desfiinteze atunci aceste licee, pentru a nu mai provoca pe viitor atat de multa suferinta!
Si sa se renunte la experimentarea atator sisteme de invatamant. Sa copiem din occident un sistem viabil de invatamant si sa il aplicam. Nu ne cere nimeni sa inventam roata, ca a fost deja inventata. Trebuie doar sa vrem o schimbare, una radicala in ceea ce priveste sistemul de invatamant! Si nu numai... O schimbare radicala, asta ramane singura noastra solutie....
vineri, 1 iulie 2011
Medici ofensati de spaga
De jde ani se bate moneda multa pe marginea spagilor care se dau in spitalele din Romania. Exista chiar si un top al medicilor, pe specializari si tarife.
Eu, una nu am dat niciodata spaga vreunui doctor si nici nu mi s-a pretins vreodata. Si, din pacate, am avut nenumarate contacte cu medici, atat in Constanta cat si in alte orase ale tarii.
Dar despre astfel de medici, care nu iau spaga, ba chiar o resping, nu se prea vorbeste. Nu e de bon-ton, nu vinde ....
Si azi mi-am adus aminte de una dintre cele mai dureroase - la propriu - intamplari din viata mea. Era 30 decembrie si ma aflam la o cabana a unor prieteni, in Neagra (langa Toplita). Minunata zona, zapada, distractie. A doua zi urma sa ne pregatim pentru petrecerea de Revelion. Aproape de miezul noptii nu nu dadeam dusi din jurul mesei - inca discutam, la o cana de vin despre a doua zi. Pe sub masa dadea usor din coada Lord, cainele lup al gazdelor. Ma jucasem cu el de multe ori (sunt - sau, mai bine-zis - eram o iubitoare a cainilor) fara sa imi dea vreun motiv sa ma indoiesc de el. La un moment-dat, in timp ce il mangaiam dragastos pe cap, m-a insfacat de un deget... Sangele nu se mai oprea din curs, degetul meu atarna inestetic, iar eu ma si vedeam cu el amputat - nu credeam ca se ma poate face ceva pentru a-mi fi salvat. Fara discutii prea multe am purces spre cel mai apropiat spital, din Toplita. Imediat am fost dusa la Urgenta, unde mi-a fost curatat degetul, apoi pansat si mi s-au prescris niste medicamente (nu de alta, dar pe de-o parte cainele putea fi turbat si doar de turbare nu aveam eu nevoie, iar pe de alta parte rana se putea infecta).
Medicul de garda m-a incurajat cu o voce calda, asistentele au fost foarte atente si in scurt timp puteam parasi incinta, cu conditia ca a doua zi sa revin la spital pentru schimbarea pansamentului.
Intre timp, sotul meu fusese aproape dat afara din spital deoarece indraznise sa ofere spaga asistentelor care avusesera grija de mine. "Sotia d-voastra are probleme, iar d-voastra va arde de prostii. Va rog sa incetati si sa plecati din spital", i-au spus asistentele. Cred ca daca ar fi insistat sa dea spaga, se mai alegea si cu un sut ...
A doua zi, cand am revenit la spital, desi era ziua revelionului, toata lumea era amabila si deosebit de zambitoare. Mi-am dat seama ca exista un motiv intemeiat al veseliei cadrelor medicale. Am intrebat ce s-a intamplat. Iar o asistenta draguta mi-a spus ca deja prin tot spitalul circula vestea ca o ziarista din Constanta a fost muscata de caine, a ajuns la spital si a fost consultata de medicul ginecolog.:) Ulterior am aflat ca medicul de garda era ginecolog! Si toti erau curiosi sa ma vada!
In fine, morala intamplarii nu este aceea ca la spitalul din Toplita nu erau suficienti medici de garda, ci ca personalul medical de acolo a refuzat spaga, ba chiar a fost ofensat de ideea in sine.
Dupa cateva zile,. mi-am schimbat din nou pansamentul, la spitalul din Targu Mures, unde numai intentia de a duce mana la buzunar a fost privita atat de taios, incat mi-a pierit orice elan de a oferi spaga.
Cum timp de o luna de zile m-am chinuit cu acel deget, am ajuns si la Constanta la radiografie si la pansat; nici aici nu mi-a cerut nimeni spaga.
Dar oferirea unui buchet mare de flori asistentei care a avut grija de mine mi s-a parut de bun simt.
Cred ca in situatii de dare si luare de mita vina este la mijloc; cel care da este cel putin la fel de vinovat ca si cel care cere.
Exceptand situatiile in care cel care primeste cere in prealabil spaga.
Eu, una nu am dat niciodata spaga vreunui doctor si nici nu mi s-a pretins vreodata. Si, din pacate, am avut nenumarate contacte cu medici, atat in Constanta cat si in alte orase ale tarii.
Dar despre astfel de medici, care nu iau spaga, ba chiar o resping, nu se prea vorbeste. Nu e de bon-ton, nu vinde ....
Si azi mi-am adus aminte de una dintre cele mai dureroase - la propriu - intamplari din viata mea. Era 30 decembrie si ma aflam la o cabana a unor prieteni, in Neagra (langa Toplita). Minunata zona, zapada, distractie. A doua zi urma sa ne pregatim pentru petrecerea de Revelion. Aproape de miezul noptii nu nu dadeam dusi din jurul mesei - inca discutam, la o cana de vin despre a doua zi. Pe sub masa dadea usor din coada Lord, cainele lup al gazdelor. Ma jucasem cu el de multe ori (sunt - sau, mai bine-zis - eram o iubitoare a cainilor) fara sa imi dea vreun motiv sa ma indoiesc de el. La un moment-dat, in timp ce il mangaiam dragastos pe cap, m-a insfacat de un deget... Sangele nu se mai oprea din curs, degetul meu atarna inestetic, iar eu ma si vedeam cu el amputat - nu credeam ca se ma poate face ceva pentru a-mi fi salvat. Fara discutii prea multe am purces spre cel mai apropiat spital, din Toplita. Imediat am fost dusa la Urgenta, unde mi-a fost curatat degetul, apoi pansat si mi s-au prescris niste medicamente (nu de alta, dar pe de-o parte cainele putea fi turbat si doar de turbare nu aveam eu nevoie, iar pe de alta parte rana se putea infecta).
Medicul de garda m-a incurajat cu o voce calda, asistentele au fost foarte atente si in scurt timp puteam parasi incinta, cu conditia ca a doua zi sa revin la spital pentru schimbarea pansamentului.
Intre timp, sotul meu fusese aproape dat afara din spital deoarece indraznise sa ofere spaga asistentelor care avusesera grija de mine. "Sotia d-voastra are probleme, iar d-voastra va arde de prostii. Va rog sa incetati si sa plecati din spital", i-au spus asistentele. Cred ca daca ar fi insistat sa dea spaga, se mai alegea si cu un sut ...
A doua zi, cand am revenit la spital, desi era ziua revelionului, toata lumea era amabila si deosebit de zambitoare. Mi-am dat seama ca exista un motiv intemeiat al veseliei cadrelor medicale. Am intrebat ce s-a intamplat. Iar o asistenta draguta mi-a spus ca deja prin tot spitalul circula vestea ca o ziarista din Constanta a fost muscata de caine, a ajuns la spital si a fost consultata de medicul ginecolog.:) Ulterior am aflat ca medicul de garda era ginecolog! Si toti erau curiosi sa ma vada!
In fine, morala intamplarii nu este aceea ca la spitalul din Toplita nu erau suficienti medici de garda, ci ca personalul medical de acolo a refuzat spaga, ba chiar a fost ofensat de ideea in sine.
Dupa cateva zile,. mi-am schimbat din nou pansamentul, la spitalul din Targu Mures, unde numai intentia de a duce mana la buzunar a fost privita atat de taios, incat mi-a pierit orice elan de a oferi spaga.
Cum timp de o luna de zile m-am chinuit cu acel deget, am ajuns si la Constanta la radiografie si la pansat; nici aici nu mi-a cerut nimeni spaga.
Dar oferirea unui buchet mare de flori asistentei care a avut grija de mine mi s-a parut de bun simt.
Cred ca in situatii de dare si luare de mita vina este la mijloc; cel care da este cel putin la fel de vinovat ca si cel care cere.
Exceptand situatiile in care cel care primeste cere in prealabil spaga.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)