13 iunie

Toata ziua am avut strania senzatie ca ziua de 13 iunie imi spune ceva important - nu stiam ce, dar am tot scormonit in memorie si, finally, am gasit: in urma cu ceva ani (multi, ar spune unii, putini, ar spune altii) am absolvit liceul. O, Doamne, ce mult a trecut de atunci si cate amintiri vii mai traiesc in mine. Imi amintesc cu dor si temere de acea zi: am ajuns la scoala in costumul meu gri facut special pentru acea ocazie. Dragut costum si cu o istorie aparte. In aprilie murise bunica mea, pe care am iubit-o tare mult. Cam tot de prin acea vreme incepusem sa merg la croitor pentru a-mi face costumul de absolvire - in Ardeal este important acest moment al absolvirii! Si, in decurs de cateva saptamani, talia mea se subtiase considerabil; de la o proba la alta, croitorul trebuia sa mai micsoreze putin talia. La ultima proba aveam 68 cm, iar croitorul mi-a spus ca daca mai slabesc, el nu mai are ce sa faca, voi purta un costum care nu va sta bine pe mine . Si am incercat sa ma mentin! Dimineata, in ziua absolvirii, radiam. De-abia asteptam momentul. Totul  a fost minunat pana cand diriginta noastra a intrat in clasa si mi-a spus ca voi preda cheia liceului si ca va trebui sa sustin si un discurs. Si, in copilaria mea nealterata, tot ce am putut sa spun a fost: "de ce tocmai eu?"D-na Letitia Besa (diriginta noastra) s-a suparat tare din cauza reactiei mele si mi-a spus trista: "in loc sa te bucuri ca ai fost cea aleasa..."
Nu am inteles eu mare lucru, dar imi aduc aminte ca, la festivitate, am predat cheia liceului, gest simbolic, impreuna cu doi colegi, unul de la chimie, iar altul de la mecanica. Spre rusinea mea, nu imi amintesc numele lor! Nu mai stiu exact ce am spus - nu aveam un discurs dinainte pregatit - dar stiu ca am amintit ceva de mandria de a fi absolvent. Stiu ca am fost aplaudata, si mi s-a parut ciudat! Tot din acea zi imi amintesc buchetul de trandafiri rosii primiti de la Andrei (un fost priten care ma dezamagise si al carui buchet de trandafiri nu mai insemna mare lucru!), florile primite din partea alor mei, si terasa cu mici si bere la care am poposit dupa festivitate!
Nu-mi amintesc asteptarile mele de la acea vreme, dar sunt sigura ca mare parte din ele s-au indeplinit. Poate va mai amintiti voi, colegii mei: Felicia, Rita, Maria, Aurica, Petre, Danut, Emil, Viorica, Mirela, Piri, Mariana, Simona, Margit, Kati, Hajnalka, Marika, Levente, Csaba, Irma (draga mea Irma, pe care nu am vazut-o de o mie de ani!), dar si colegii de la sectia maghiara. Mi-e dor de toti si tare mi-ar placea sa stiu ce fac si ce le-a rezervat viata. Daca cineva dintre ei citeste aceste randuri, il rog din inima sa imi scrie!
Este o parte din viata mea, si - asa cum mereu spunea Hajni Trufan, toate aceste intamplari si toti oamenii care au facut parte din viata noastra au avut rolul de a ne infrumuseta viata! Si au facut-o cu brio!