Desi mi-am propus ca astazi sa ma axez pe viata politica din Romania, sunt marcata de ce se intampla in Japonia. Mai exact, l-am vazut pe impartul Akihito intr-o declaratie televizata, prima pe care un imparat al Japoniei o face dupa 66 de ani. Ultima oara, bunicul imparatului Akihito - Hirohito, a rostit un discurs oficial in fata natiunii, prin care anunta capitularea si care a pus capat celui de-al Doilea Razboi Mondial. Dar asta numai dupa ce orasele Hirosima si Nagasaki fusesera bombardate atomic (in august '45, bombardierul american Enola Gay arunca deasupra orasului Hirosima prima bomba atomica din istoria omenirii - a urmat cea de-a doua bomba, la Nagasaki). M-a impresionat modestia imparatului, limbajul lui molcom, abia perceptibila inclinare a capului, in semn de salut fata de natiunea pe care o conduce. Si de-abia acum am inteles prapastia care ne desparte de japonezi; nu pe noi, romanii, ci pe aproape toti ceilalti oameni de pe glob. De-abia acum am realizat ca japonezii sunt niste initiati. Ei au fost cei care au trait pentru prima data Apocalipsa - pentru ca nu ai cum sa definesti altfel ciuperca pe care bomba atomica aruncata de americani a lasat-o in urma ei. La fel cum tot ei sunt cei care au trait si fac fata intr-un mod admirabil efectelor unui cutremur de aproape 10 grade pe scara Richter si unui tsunami care a provocat valuri de 10 metri. Nu stiu daca alt popor al acestei planete ar fi fost capabil sa faca, in numai 4 zile, un drum distrus de cutremur. NU stiu daca un alt popor al planetei ar fi reusit sa aiba criminalitate zero in conditiile in care foarte multe case sunt parasite (si nu le devalizeaza nimeni!)... Nu stiu daca alt popor al lumii ar fi reusit sa nu se calce in picioare la magazine pentru un bidon cu apa, sau la aeroporturi pentru un bilet spre orice destinatie care i-ar fi salvat (pentru moment) de la un risc urias.
Constat cu mirare (mai mica sau mai mare) ca romanii din Japonia au invatat traditiile si, mai mult sau mai putin, mentalitatea japonezilor. Nu dau bir cu fugitii, convinsi fiind ca, indiferent ce se intampla, acolo se vor face toate demersurile pentru salvarea lor.
Respect, asadar, pentru japonezi si pentru toti romanii care traiesc in Japonia si si-au insusit valorile lor morale. Usor nu le-a fost, dar s-au metamorfozat ... spune-i unui roman care traieste in Japonia sa revina in Romania, macar de teama ca-si va pierde viata din cauza unor efecte ale cutremurului, tsunami-ului sau a unei explozii nucleare. Iti va rade in nas - din varii motive. Dar si pentru ca a inteles ca intre trairile lui George Cosbuc (care spunea: "O lupta-i viata, deci te lupta cu dragoste de ea, cu dor") si cele ale lui Hakuseki nu este prea mare deosebire, cu exceptia limbii in care poezia a fost scrisa.
Fara sa isi doreasca sa fie "altfel", japonezii SUNT "altfel" decat restul omenirii.
Si pentru ca sunt capabili sa ne dea lectii de viata zi de zi si ceas de ceas, nu pot decat sa ma inclin in fata lor - in fata dovezilor de dragoste de tara pe care le fac, in fata daruirii si implicarii de care dau dovada, in fata spiritului de sacrificiu pe care il au.
Heiii, romanilor: v-ati culcat deja? E aproape miezul noptii, deci ar trebui sa dormiti. Sau voi dormiti de zeci de ani?!? Nu uitati, insa, cuvintele lui Francisco Goya (care nu v-a fost baci pana la adanci batraneti!!!) , spuse in urma cu 200 de ani, dar mai actuale decat oricand: "Somnul ratiunii naste monstri!"
Romania, trezeste-te!!!
Nu suntem capabili sa ne trezim Maria. Si nu cred ca ne vom trezi nici in 2012 si nici daca vine Apocalipsa.
RăspundețiȘtergereSi iti spun asta, pentru ca am citit articolul tau acum, dupa ce am lecturat in prealabil ultima postare de pe blogul lui Bendeac.
Si ce am vazut acolo mi-a aratat in ce tara traim.
In conditiile in care nu avem asfalt, nu avem educatie, nu avem spitale, nu avem medici, nu avem agricultura, nu avem industrie, in localitatea Ciorani din judetul Prahova primarul a dezvelit un bust al lui Dromihete...Mai mare rasul. Nu intreb cat a dat pe bustul asta, dar daca ai urmari raspunsurile oamenilor, ai intelege ca locuitorii comunei habar nu au cine a fost Dromihete.
Ce sa ii mai intrebi de Oroles, de Dapyx, daca ei nu au auzit ca Dromihete l-a batut pe macedoneanul Lisimah si ca s-a inrudit chiar cu el, prin faptul ca una dintre fiicele lui a devenit sotia lui Lisimah sau unui fiu de-al lui - nu mai stiu exact.
Si atunci, te intrebi, care este utilitatea acestei statui la Ciorani? Niciuna.
In conditiile acestea, te intrebi "Doamne, in ce tara traim?".
Ma astept ca in urma primarului de la Ciorani, primarul de la Izvorani sa dezveleasca un grup statuar reprezentandu-i pe Iri si Moni. Ca doar sunt emblema comunei, nu?
Cred ca asta ne-ar caracteriza definitiv ca o NATIUNE TAMPITA!!!
P.S. Iata link-ul cu chestia cu Dromihete:
http://www.youtube.com/watch?v=UL1gdcHRKNM&feature=player_embedded
Cum crezi ca ne vom trezi?Pe o strada (si nu oriunde ci pe Iuliu Maniu din Bucuresti)se facea o traversare a unei conducte ziua la ora 10 cind traficul si in mod normal ar fi fost infernal.Circulatia a fost deviata pe o singura banda, era 5 muncitori si efectiv lucrau 2.La ora 18 nu mai lucra nimeni, aveam doar o singura banda de circulatie(fara sa mai vorbim de semnalizarea defectuasa).Ma intreb cite zile a durat lucrarea?Si cit a costat?Si vrem sa construim autostrazi?
RăspundețiȘtergereImi pare rau ca nu am plecat la timp din tara, crezind ca voi ajuta la schimbarea situatiei.
Acu e tarziu sa plec,iar starea aceasta nu se va schimba curind.Si nici nu mai sper, avind in vedere fatul ca astia sunt oamenii.
Luni la iesirea din Cluj, dintr-un BMW X3, in care se aflau doua frumoase d-re, a sarit o cutie goala de bere.E vorba de educatie si putini o au.Atunci cind o vom avea, poate vom repara acea autostrada intr-o luna si vom fi multumiti.Eu cred ca va veni ziua aceea,dar din pacate noi n-o vom mai prinde.
George, ridicarea bustului lui Dromihete la Ciorani este un scenariu dec film. Tu cunosti Cioraniul? Eu trec frecvent pe acolo - e un sat de 14 km lungime, plin de biciclete si un real pericol pentru conducatorii auto. Cred ca e singurul sat din Romania in care nu poti atinge nici macar viteza legala; risti sa provoci oricand un accident. Cat despre Dromihete, el a domnit intr-adevar undeva in Campia Munteana, pe la anul 300 i.Cr. POate primarul de acolo este istoric si a facut cercetari ... Oricum, eu ma intreb zilnic: Doamne, in ce tara traim?
RăspundețiȘtergereAnonimule, problema cu plecatul din tara mi-am ridicat-o si eu multa vreme - la fel ca tine, mi-am spus ca acum e prea tarziu. Ai dreptate, e vorba de lipsa de educatie in primul rand - dar nicaieri in lumea asta oamenii nu s-au civilizat prea usor (e mult mai comod sa fii nesimtit). Aminteste-ti ca si nemtii s-au civilizat prin metode coercitive. Americanii, cat sunt ei de civilizati sunt un popor dezvoltat din toti puscariasii Europei - a fost nevoie de legi si de respectarea lor. Noi avem legi, dar nu le respecta aproape nimeni. Si, din pacate, nu le respecta in primul rand cei care ne conduc - aminteste-ti doar episodul Roberta Anastase, presedintele Camerei Deputatilor si numararea din burta a voturilor ...
RăspundețiȘtergereAm multe de spus la adresa Japoniei și a japonezilor. De undeva din umbră i-am admirat permanent, cu durerea în suflet că ei pot iar noi nu.
RăspundețiȘtergereDisciplină la japonezi:
Era prin 1972 când a venit un japonez la un centru de calcul să instaleze niște perforatoare de cartele Juki. Dimineața își începea lucrul prin asezarea sculelor pe o pânză albă în ordine. Jumătate de oră, meticulos, aliniate, ordonate. Se apuca de treabă, întinzând mâna după câte o sculă pe care după ce o folosea o punea la locul ei. Mișcări de robot. Lua apoi o pauză de masă când mânca ceva din pachetul adus cu el. Puțin, doar să-i potolească foamea. Se apuca apoi de lucru și cu jumâtate de oră înainte de terminarea celor 8 ore de muncă, oprea lucrul, ștergea frumos sculele și le așeza la fel de meticulos, ca într-un ritual, la locul lor în trusa de scule.
Într-o dimineață, a venit la fel la muncă, a început programul prin așezarea sculelor doar că după aceea și-a legat o benderolă albă cu bulină roșie la cap și s-a așezat pe un scaun. După cqteva ore, directorul l-a întrebat că de ce nu lucrează, are poate nevoie de ceva, să-l ajute. Japonezul a spus că a primit la hotel un telex prin care era anunțat că firma lui este în grevă 3 zile. După orele de program, și-a strâns sculele și a plecat. La fel s-a petrecut în celelalte două zile. L-a întrebat directorul de ce procedează astfel căci nu-l vede nimeni cu protestul lui și i-a spus că dacă era în țară îl vedea și așa trebuia să procedeze chiar dacă este sau nu văzut. Oare un român cum ar fi procedat?
Am văzut multe evenimente acum în timpul acestor zile apocaliptice si o să punctez doar câteva mai semnificative comparativ cu situația de la noi.
Oameni rămași fără nimic, stăteau lă rând cuminți pentru a primi... un gogoloi din orez de mărimea unei portocale, după care înclinându-se, mulțumeau. Unii chiar au împârțit orezul primit cu un câine la fel de înfometat. Vă amintiți la noi de zilele unui oraș, sau de o sărbătoare a unui Sfânt, ce bătălie se dă pentru 3 sarmale sau doi mici, și trebuie spus că situația nu se compară cu cea din Japonia. Am văzut cu tristețe cum unii au aruncat pe jos farfuria cu mâncarea primită.
Am văzut cum unii japonezi stăteau la coadă pentru un bidonaș de apă, cuminți, respectuoși. Vă amintiți ce este de Bobotează la noi, când, apa sfințită, ar trebui luată într-o sticluță ca pe ceva întradevăr sfânt, dar, unii vin cu canistrele și iau, banalizând importanța momentului.
Am văzut japonezi, punând mâna pe unelte să facă ceva - ce - nici ei nu știau anume dar trebuiau să facă ceva să șteargă urmele dezastrului. În nebunia rămasă după potop efectiv nu știi pe ce trebuie să pui mâna. La noi, după inundații - cu urmări incomparabil mai puțin grave, când apa le-a luat la unii doar niște case dărăpănate din lut, voiau ca statul să le construiască vile. În schimb, mulți stăteau pe terasa unei cârciumi, cu sticla în față, privind cu ochii tulburi cum voluntari sau soldați le mai salvau din case câte ceva. Îi încuraja în ceea ce făceau, politicieni din opoziție care în loc să facă ceva, arătau cu degetul spre puterea care "nu a gestionat cum trebuie" de parcă atunci când vine puhoiul de apă mai poți gestiona ceva.
Din nefericire Romania după '89 a fost adusă în cea mai proastă si ireversibilă situație. A dispărut patriotismul, s-a vândut și furat totul, s-a distribuit în conștiința populației lehamitea, neputința, răutatea, dezbinarea, ura. Fiecare fură si păcălește pe fiecare, nimic nu se poate închega. Când trebuie să se scumpească ceva atunci se scumpește drastic. Când trebuie să se ieftinească atunci se ieftinește nesemnificativ. Toate înstituțiile statului funcționează parcă una împotriva celeilalte.
Să ne ferească Dumnezeu de ceea ce s-a întâmplat în Japonia căci situația ne va duce direct în epoca de piatră si de foame cred că vom deveni canibali.
Pentru anonimul dinainte a postat "assiris"
RăspundețiȘtergereLegi?Ce ne trebuie?Cati le-ar respecta?Parlamentarii nostri isi fabrica legi pe banda rulanta(cand au nevoie de ele), aduc amendamente (cind sunt in pericol sa le mai scape ceva), iar daca au o afacere urgenta e simplu:"Asumarea Raspunderii".Intr-o Romanie in care modelele sunt, Nikyta,Magda Ciumac, Gigi Salam(sau cum l-o fi chemind)si cine......o mai fi,unde televiziunea fabrica in continuare multe altele cu creierul chiar mai neted decit a celor citate, acolo unde senzationalul stirilor de la ora 5 a devenit "stirea zilei", ce ...(bip),ne mai trebuie legi?Sa le respectam doar 10% din cetatenii acestei tari, care culmea , chiar mai exista cu adevarat, sunt si patrioti si ar dori sa incerce ceva, dar acel bun simt ii impideca sa sara in fata(sau de teama caderii in ridicul, in fata unei lumi ce face rating la OTV pina dimineata.
RăspundețiȘtergereNonvaloarea din mass media produce modelul acestui roman.Sa renuntat la modelul romanului intelept "Mos Ion Roata",acu e la moda "Titus Stil cu Alina Plugaru" si la ore de maxima audienta, dezbaterile pe teme artistice, culturale, turistice...sunt inlocuite de show-rile "Iri-Moni", sau "Pepe-Oana".
Ce invatam de la ei?Ce invata copii nostri, pt ca noi am mai prins si lucruri mai bune.
Si din nou ma intreb,macar generatia viitoare, vom reusi sa facem intr-o luna ce au facut japonejii in patru zile?
Anonimule, imi plac foarte mult comentariile tale - sunt foarte pertinente. Cu permisiunea ta, le voi folosi in postarile mele viitoare. De acord?
RăspundețiȘtergereMersi,e ok, credeam ca sunt prea acid.O sa-mi mai permit comentarii, chiar daca mai deranjez.
RăspundețiȘtergereps.nu eu eram cu injuraturile, desi m-a deranjat Orban.
© assiris;
RăspundețiȘtergereAm citit scrisoarea româncei din Japonia pe: http://www.gandul.info/news/m-am-enervat-revolta-unei-doctorande-romance-din-japonia-aici-nimeni-nu-s-a-batut-pe-zahar-scrisoarea-manifest-a-ceciliei-manoliu-8074853 si am "fotografiat" părerile pro si contra din comentarii. Mi-am putut da seama cât de în urma lor suntem pentru că nici să comentăm nu suntem în stare. O facem fără analiză, părtinitori, pur si simplu de dragul de a contrazice părerea unui comentator anterior.
Am mai privit imagini din Japonia, imagini care vorbesc de la sine despre cum arată exteriorul si cum arată interiorul unui japonez. Daca m-as referi la disciplină aș spune că mă înfioară disciplina lor care seamănă mai mult cu disciplina unor roboți. Suferă metalic, în tăcere, se mișcă toți în același sens spre rezolvarea treburilor fără să crâcnească, fără să se abată, fără să reproșeze nimănui nimic. Un lanț de suflete încrâncenate în lupta comună împotriva urgiilor abătute din senin asupra lor. Parcă rușinați de ceea ce li s-a putut întâmpla, parcă vinovați de poluarea radioactivă care ar putea să pricinuiască necazuri pe restul planetei, s-au aruncat în luptă inegală pentru a diminua efectele și a nu pricinui ceva rău semenilor din zonele ce pot fi afectate, viața lor fiind oferită ca jertfă pe altarul de pământ distrus de ape. Zgribuliți de frigul nemilos, a mai și nins de parcă cutremurul și apa nu erau suficiente, încearcă din răsputeri să reînnoade firele unei vieți normale. Profesorii nu au inchis școlile, elevii nu și-au luat vacanța, nimeni nu a cerut bani pentru a repara un pod, o cale de acces, un acoperiș, nimeni nu a spus: aici nu e treaba mea. Nu am văzut pe nimeni stând pe prispa unei cârciumi, privind cu ochii încețoșați de Sake la dezastrul din jur. Și poate nu am observat eu, dar la Tv sau în imaginile difuzate nu am zărit nici un boschetar scormonind printre ruine în speranța unei căpătuieli ad-hoc pe spinarea vreunui nenorocit pierit în cataclism. Cred că privesc cu jind acei oameni de la noi, care se mulțumesc să trăiască la limita societății cu fierul vechi sau mai nou, de la șinele de cale ferată, la cât fier vechi a putut să adune apele nemiloase.
© assiris (continuare)
RăspundețiȘtergereStăteam deună-zi și filosofam în sinea mea. Oare cu ce au greșit acei oameni de s-a abătut atât de violent mânia Lui Dumnezeu asupra lor? Sunt sigur că anumiți comentatori ar sări si ar spune: pentru că nu cred în Dumnezeu ci au zeii lor.
Eu spun că tocmai pentru că Dumnezeu iubește creația Sa a îngăduit să fie această nenorocire. În fond "materialul" pentru Dumnezeu nu prea contează, este ceva ca să vorbesc în termenii folosiți astăzi, reciclabil. Pentru Dumnezeu spiritul, sufletul contează. Cu acele spirite adunate de la cei ce au pierit acolo va genera alte ființe materiale dar, prin aceasta a tras poate un ultim semnal de alarmă celorlalte ființe de pe planetă că merg pe un drum greșit, că distrug mediul, chiar și în ideea de a face bine cu acele centrale nucleare, că adunarea avuțiilor materiale este efemeră și un banal val de apă le poate distruge. A "scos în fața clasei" un popor civilizat, inteligent, liniștit, exemplu de viață și păstrare a mediului tocmai pentru a arăta celorlalți cam cum ar trebui să trăiască. Dacă acest dezastru s-ar fi petrecut undeva în sudul africii, nimeni nu ar fi învățat nimic din asta. Până acum despre Japonia s-au auzit foarte puține, comparativ cu țările arabe care se bat permanent din diverse motive. Nimeni nu prea vorbea despre respectul lor față de natura înconjurătoare, despre un mediu curat, despre economiile de resurse, despre reciclarea deșeurilor ridicată la rang de sacru. Abia acum îi vedem si ne mirăm că sunt așa si noi altfel. Asta îmi aminteste de finalul anului trecut când am propus primăriei o modalitate de a face un pas mic spre civilizație, propunând o colectare a deșeurilor mai selectivă. Am stat de vorbă cu trimisul primăriei aproape o oră, și mi-am pierdut timpul ca el să mă convingă să fiu de acord că nu se poate face așa ceva pentru că lumea nu este și nu poate fi civilizată. Așa că, deșeurile din sticlă, becurile electrice, tuburile fluorescente, bateriile, cutiile din tablă - toate în afară de plastic și carton se aruncă la groapa comună împreună cu deșeurile alimentare, cârpele, lemnul, cimentul, faianța si toate celelalte. Da, este foarte comod să se răspundă simplu: nu se poate dom'le, lumea este necivilizată și dacă am încerca să facem ceva, nu vom avea succesul scontat așa că, mai bine mergem înainte cum am mers până acum.
Dar cel mai mare rău pe care cei ce au condus destinele acestei țări au putut să-l facă este distrugerea iremediabilă a ființei naționale, a patriotismului și mqndriei că avem o țară pentru care trebuie să luptăm. Ați avut vreodată prilejul să simțiți pulsul unui popor care nu are dar își dorește o țară a lor? Noi avem dar o urâm, noi avem dar o lăsăm de izbeliște si plecăm slugi pe alte meleaguri. După războiul care a pus japonia la pământ din toate punctele de vedere, ar fi fost foarte simplu ca fiecare japonez să spună: plec în lume, aici nu este de trăit, nu "mă pot realiza". Câți muncitori de la noi s-au opus celor ce le-a distrus fabricile și le-au vândut ca fier vechi? NICIUNUL. S-au bucurat la bruma de salarii compensatorii care le-au umplut burta citeva zile sau luni după care au descoperit că au ajuns mai săraci decât erau. Acum suntem și mai săraci. Nu mai avem aproape nimic al nostru. Nu mai avem industrie, nu avem bănci, nu avem supermarketuri, nu avem agricultură, nu avem petrol, sare, lemn, pământ, nu mai avem aproape nimic încât mă gqndesc cu groază la generațiile ce ne vor urma și care ar putea fi puse în situația de a pleca de aici sau a deveni robi celor care au cumparat Românica bucată cu bucată de la niste "aleși" fără minte.
@ assiris (început)
RăspundețiȘtergereAm citit scrisoarea româncei din Japonia pe: http://www.gandul.info/news/m-am-enervat-revolta-unei-doctorande-romance-din-japonia-aici-nimeni-nu-s-a-batut-pe-zahar-scrisoarea-manifest-a-ceciliei-manoliu-8074853 si am "fotografiat" părerile pro si contra din comentarii. Mi-am putut da seama cât de în urma lor suntem pentru că nici să comentăm nu suntem în stare. O facem fără analiză, părtinitori, pur si simplu de dragul de a contrazice părerea unui comentator anterior.
Am mai privit imagini din Japonia, imagini care vorbesc de la sine despre cum arată exteriorul si cum arată interiorul unui japonez. Daca m-as referi la disciplină aș spune că mă înfioară disciplina lor care seamănă mai mult cu disciplina unor roboți. Suferă metalic, în tăcere, se mișcă toți în același sens spre rezolvarea treburilor fără să crâcnească, fără să se abată, fără să reproșeze nimănui nimic. Un lanț de suflete încrâncenate în lupta comună împotriva urgiilor abătute din senin asupra lor. Parcă rușinați de ceea ce li s-a putut întâmpla, parcă vinovați de poluarea radioactivă care ar putea să pricinuiască necazuri pe restul planetei, s-au aruncat în luptă inegală pentru a diminua efectele și a nu pricinui ceva rău semenilor din zonele ce pot fi afectate, viața lor fiind oferită ca jertfă pe altarul de pământ distrus de ape. Zgribuliți de frigul nemilos, a mai și nins de parcă cutremurul și apa nu erau suficiente, încearcă din răsputeri să reînnoade firele unei vieți normale. Profesorii nu au inchis școlile, elevii nu și-au luat vacanța, nimeni nu a cerut bani pentru a repara un pod, o cale de acces, un acoperiș, nimeni nu a spus: aici nu e treaba mea. Nu am văzut pe nimeni stând pe prispa unei cârciumi, privind cu ochii încețoșați de Sake la dezastrul din jur. Și poate nu am observat eu, dar la Tv sau în imaginile difuzate nu am zărit nici un boschetar scormonind printre ruine în speranța unei căpătuieli ad-hoc pe spinarea vreunui nenorocit pierit în cataclism. Cred că privesc cu jind acei oameni de la noi, care se mulțumesc să trăiască la limita societății cu fierul vechi sau mai nou, de la șinele de cale ferată, la cât fier vechi a putut să adune apele nemiloase.
Bun, dar cei 50 oameni ce lucreaza la reactor si care nu au cum sa nu se contamineze?Crezi ca ei nu stiu asta? Dar sacrificiul este suprem.Aici avem si noi cazuri ce ar putea fi comparate, si care ar trebui mai mult mediatizate.In cazul de fata, e vorba de japoneji si tragediile lor si merita sa-i sprijinim macar moral.
RăspundețiȘtergereImi amintesc ca la inundatiile din 2006 de la noi, eram in Canada unde citeam sustinerile comunitatilor de acolo la adresa romanilor si intr-adevar ma simteam mai puternic si cu dorinata de a ajuta.Am venit si am facut mici donatii(mult mai mici decit a multor oameni cu suflet din tara), dar m-am si intristat atunci cind am vazut ca au profitat de ele si cei ce nu prea au avut de suferit.
Imi pare nespus de rau de ei,simt o durere in suflet si le sunt solidar,si cred ca toate necazurile lor, vor sensibiliza citi mai multi conationali si vom deveni mai buni.
Dezastrele au fost si vor mai fi,sa ne fereasca Dumnezeu pe noi de ele, dar vazind cum au procedat altii,poate invatam ceva...
Nu vom invata nimic, DL - si nu pentru ca suntem cu totii imbecili, ci pentru ca nu suntem in postura de a ne decide soarta. Iar cei abilitati sa o faca, ei bine, cu ei e alta poveste - spaga, coruptie, interese meschine, buzunarul propriu, lipsa de solidaritate, viitorul imediat ... sunt trista din acest motiv si am gandesc cu parere de rau la generatiile viitoare.
RăspundețiȘtergere@assiris spunea...
RăspundețiȘtergere"Nu se pot face acte de caritate pe bani publici. Trebuie sa existe un echilibru atunci cand este vorba de utilizarea banului public", a spus Boc, citat de Mediafax,..."
Câtă dreptate are. Corect gândit ar spune cineva picat acum din lună căci, săpând mai adânc, se pare ca lucrurile nu sunt chiar așa.
Brusc și deodată, guvernul și-a adus aminte de grija față de banul public. Nu trebuiesc cheltuiți banii aiurea ci trebuie drămuit fiecare leuț și folosit cu mare grijă mai ales acum când criza încă nu s-a terminat. Dar oare aceeași grijă manifestă guvernanții noștri cînd folosesc BANUL PUBLIC pentru schimbarea mașinilor lor? Dar a tehnicii de calcul din dotare, folosită cu precădere la orice altceva în afară de ceea ce ar trebui? Dar la cheltuielile făcute cu căsoiul poporului pentru care plătim taxe și impozite de nu le mai știm numărul? Dar pentru achitarea datoriilor unor intreprinderi gen rafinăriile de la Onești-Dărmănești mânărite de fruntașii PSD? Dar la procesele interminabile de la Curtea Europeană pierdute unul după altul? Dar la vacanțele și cheltuielile făcute de aleșii noștri în țară și pe aiurea? Dar cu subvențiile date pe sub mână și preferențial unor instituții de unde au luat banii? Dar cu sacii permanent găuriți ai investițiilor pentru autostrăzi de pildă oare de unde au bani? Și câte alte pungășii gen acoperirea găurilor date prin devalizarea băncilor, oare nu tot din banul public s-au luat?
Și când mă gândesc la marea îngrijorare datorată repatrierii unor semeni ai noștri de prin locuri în care groaza sfârșitului apocaliptic li s-a cuibărit in suflet. Era doar o mică reparație adusă unor oameni care au fost obligați să plece din țară pe meleaguri în care să poată găsi ceea ce "dragii noștri aleși" puși perpetuu pe propria căpătuială, nu au catadicsit să facă ceva.
Cred că dacă era parlamentul României prins de cutremurul din Japonia, se trimitea o escadrilă după ei tot pe banii publici și li s-ar fi dat și spor de stress. Tot așa cum a fost si cu cel care a plecat la nuntă cu elicopterul MAI...