Apocalipsa in Japonia

Apocalipsa in Japonia
Mi s-a incrancenat carnea pe mine cand am vazut aceste imagini. Am realizat inca o data - desi parca nu mi-as fi dorit sa fie atat de dramatic - cat de neputinciosi suntem in fata stihiilor naturii si cat de efemer poate fi totul. Primul meu gand a fost la oamenii care au murit, la miile de oameni care au fost raniti si la miile de oameni care sunt dati disparuti. Cred ca foarte putini dintre ei vor mai fi gasiti in viata - daca si cand vor fi gasiti. Sper ca astfel de cutremure sa nu se mai repete, desi stiu ca acesta poate fi doar inceputul unui lung sir de catalcisme. Imi doresc din toata inima sa nu mai vedem astfel de imagini apocaliptice, in indiferent ce colt al lumii. Dupa ce m-am ingrozit si m-am rugat pentru acei oameni, urmatorul meu gand a fost acela al sfarsitului. Incercam sa nu ne gandim la ACEL sfarsit, de multe ori chiar radem pe seama celor care ne aduc in atentie o astfel de ipoteza (mai mult o posibilitate, de altfel); plecam de la premisa ca noua nu ni se poate intampla. Pentru Japonia insa, cel putin pentru o mare parte a ei, daca ma gandesc la cate milioane de oameni sunt afectati de cutremurul si de tzunami din aceasta dimineata astazi a fost Apocalipsa - sfarsitul acela de care ne temem cu totii.  Pentru acei oameni care au vazut cum danseaza cladirile, cum se prabusesc, cum iau foc, pentru cei care au vazut valurile uriase amestecate cu noroi si care au maturat totul in calea lor, oameni, case, masini etc., ei bine, pentru ei a fost Apocalipsa.
Urmatorul gand care mi-a venit in minte a fost acela al zadarniciei si al felului total gresit in care noi (oamenii in general si romanii in special) percem viata si lucrurile importante din viata. Ma gandeam la toate bunurile materiale (nu stiu cum sa spun altfel acelor case si masini aruncate de valuri ca niste coji de nuci) distruse si la pretul lor (in bani, desigur); si ma mai gandeam ce eforturi financiare au facut proprietarii lor. NU stiu daca in Japonia se pune problema privatiunilor in cazul in care vrei sa iti cumperi o masina pe care nu ti-o poti permite. Cred ca nu! Insa la noi, pe taramul mioritic, lucrurile nu stau deloc asa - noi nu avem bani sa mancam sanatos,  nu avem bani sa ne cumparam haine si incaltaminte, dar dam banii pe masini - daca se poate, cat mai scumpe. Noi nu avem bani sa plecam in excursii si in concedii, dar ne facem vile - cu credite ipotecare! Toata viata ne facem sperante desarte si visam la bogatii materiale si nu avem timp, rabdare, aplecare sa ne ocupam de ce avem noi mai de pret si care nu poate fi inlocuit: viata noastra. Valorile noastre morale s-au transformat in valori materiale - in loc sa existe un echilibru in acest raport, el s-a dat cu susul in jos. Mi-l imaginam pe X (nu dau nume, pentru ca lista ar fi mult,  mult prea lunga) ramas fara cele 10 masini de lux, fara vila impozanta, fara dulapurile pline cu costume Armani si cu pantofi Gucci. Ramas in pantaloni scurti pe strada, cu sandale in picioare si cu o camasa de matase pe el - la ce-i folosesc atunci toate acele lucruri care in opinia lui, in modul lui ingust de a vedea lucrurile,  i-au infrumusetat viata?!?
Nu voi fi niciodata un om bogat material, dar daca as fi mi-as dedica viata amaratilor - i-as ajuta sa traiasca frumos, sa aiba ce sa manance, sa aiba un pat si o perna pe care sa isi puna capul seara, sa se imbrace decent.
Sunt un om bogat spiritual si atunci voi continua sa fac ce imi permit: sa incurajez oamenii, sa le aduc un zambet pe chip si sa le ofer un zambet.
Si ma voi ruga ca astfel de cataclisme sa nu se mai repete!