Gil Dobrica, dupa imbratisarea lui Ray Charles

Asa cum bine va amintiti, in 1994 am realizat un prim interviu cu Gil Dobrica. Mi-a placut foarte mult intalnirea cu el, stilul lui ca om, simplitatea lui si, fireste, geniul lui muzical. Ne intalneam aproape zilnic. Nu la locul lui de munca, nu seara, ci ziua, pe plaja, pe alei - se plimba, alerga, cert este ca ne vedeam aproape zilnic. Deja ne tutuiam; iar dupa un an, ne-am intalnit din nou. Si, cum el avea o multime de informatii noi, i se intamplasera niste lucruri aproape inimaginabile (asa cum vedea el lucrurile), am decis sa realizam un nou interviu. Iata-l!

Rep.: Ce ai facut in aceasta toamna, iarna, primavara? Ce ai facut de cand nu ne-am vazut?
Gil Dobrica: A fost foarte o perioada foarte plina. Am cantat in cazinoul Victoria, plus colaborari, spectacole, televiziune, unde am fost solicitat. Inclusiv la posturile de TV particulare: Antena 1 si Tele 7 ABC. Intre 1 si 7 martie am aparut de trei ori pe postul national de televiziune.
Rep.: :Lucrurile s-au schimbat radical fata de anul trecut. Cum s-a intamplat?
Gil Dobrica: Au fost si niste evenimente deosebite in viata mea. Adica, toamna trecuta, la Cerbul de Aur l-am cunoscut in sfarsit, in carne si oase, si l-am imbratisat pe idolul meu de sapte vieti, Ray Charles. Am fost invitat ca spectator si i-am fost prezentat de Mihai Godoroja. A fost, ca sa zic asa, o relansare a mea in public. Si asa si-a adus lumea aminte de mine. M-a vazut cu Ray Charles si fotografiati si imbratisati si .... stai, Domnule, ca tine steagul de ritm and blues de 32 de ani...









Rep.: Chiar a trebuit neaparat sa vina acest moment ca sa te relansezi?
Gil Dobrica: Bine, eu n-am dat din coate niciodata. Toata viata am asteptat sa fiu solicitat. Nu am batut la usi, nu am umblat cu telefoane si cadouri sau alte metode de a intra in TVR, in radio si pe disc. Si a fost o revigorare, un balon imens de oxigen pentru mine sa-l vad pe cel care mi-a dat cozonacul spiritual toata viata. 32 de ani am cantat Ray Charles, 85 la suta din repertoriul meu a fost Ray Charles.
Rep.: Continui sa crezi ca si acum adevaratii solisti sunt nedescoperiti de televiziune si canta prin carciumi?
Gil Dobrica: Sa stii ca sunt o gramada de copii care canta senzational, si fete, si baieti, si orchestre dar care, la fel ca si mine, n-au cum sa vina sa bata la poarta televiziunii. Si birocratia din TV si din radio o stim cu totii. Deci, datoria tot a redactorilor este si a studiourilor sa-i gaseasca si sa-i invite  in mici turnee, sa-i filmeze. Multe destine depind de intamplare.
Rep.: Care crezi ca va fi solutia ca tinerii sa cunoasca varfurile?
Gil Dobrica: Acum este o invazie de casete. Magazinele sunt pline de tot ceea ce n-am visat. deci tineretul nu are acum decat sa asculte. Eu am respectat regula.
rep.: Crezi ca este unica modalitate de a ajunge in varf? Mi se pare un sacrificiu enorm.
Gil Dobrica: Intr-adevar, este un sacrificiu enorm. Cand am venit de la Craiova eram singur, nu locuinta, nu buletin de Bucuresti, foarte greu sa penetrezi. N-am avut cum sa ma ocup si de familie.
Rep.: Vorbeai de saracie... Ai ramas sarac?
Gil Dobrica: La fel de sarac.
Rep.: Soarta artistului e sa fie sarac, sau la tine e un caz special?
Gil Dobrica: Mediocritatile isi programeaza judicios activitatea. Eu nu sunt in stare sa cultiv relatii, sa dau din coate, sa calc pe cadavre. La mine trebuie sa fie oameni competenti, care sa-mi recunoasca valoarea.
Rep.: E un punct de vedere foarte just, insa usor idealist pentru Romania de astazi.
Gil Dobrica: E adevarat, insa toti artistii mari au impresar, compozitor, orchestra, croitor, textier, valet personal...
Rep.: Tu ce ai din toate astea?
Gil Dobrica: Nimic, nimic, nimic...
Rep.: Teoretic stii ce trebuie facut; practic, cum vezi evolutia artistului roman?
Gil Dobrica: O vad o supravietuire la nivelul la care eu si altii care cantam intr-un bar, in mici turnee pe litoral. Asta e realitatea!

Sper ca o sa va placa materialul. Voi reveni cu noi interviuri!