Este necesar un Abecedar al jurnalistilor?

Abecedarul jurnalistului

Nici prin cap nu mi-ar fi trecut vreodată să scriu un abecedar de jurnalism (iar aceste randuri nici nu se doresc a fi un manual in adevaratul sens al cuvantului). Şi asta pentru că, pe de-o parte, în anii ’90 nu părea a fi nevoie (voi explica ulterior motivele afirmaţiei mele), iar pe de altă parte nu mă simţeam eu pregătită să dau lecţii de profesionalism. Nu ştiu dacă după 18 ani de presă (scrisă, audio, vizuală) sunt gata să fiu profesor (deşi, ad litteram am fost - am predat Presă scrisă la specializarea Jurnalism), însă este cert faptul că un astfel de ghid al jurnaliştilor şi al studenţilor la Jurnalism este indubutabil o necesitate.

Am afirmat anterior că în anii ’90 nu părea a fi nevoie de manuale, chiar dacă acestea lipseau cu desăvârşire şi pionierii presei post-decembriste bâjbâiau deseori în încercarea de a respecta regulile conceperii unui text jurnalistic – fie el ştire, interviu, editorial, reportaj, anchetă sau profil – de a-şi forma un stil propriu, original dar nu ieşit din anumite tipare, de a scrie cu acurateţe şi a respecta codul deontologic. Nimeni nu ştia exact ce reguli se impun în limbajul jurnalistic, dar, cu siguranţă, toată lumea respecta normele de bun simţ, regulile de documentare şi respecta – în primul şi în primul rând – meseria pe care o avea şi cititorii, ascultătorii sau telespectatorii cărora ne adresam. Ştirile bombastice nu prea îşi aveau locul în paginile ziarelor locale, şi asta pentru că „umflarea” unor informaţii nu părea deontologică. Primau bunul simţ, dorinţa de a se exprima liber (această libertate de exprimare a înflăcărat mii de jurnalişti ai acelor ani), talentul şi pasiunea pentru această meserie (despre care Gabriel Garcia Marquez spunea: „Nu există meserie mai frumoasă decât jurnalismul”). Acum, însă ....

(Va urma)