luni, 23 mai 2016

Două țări, două castele regale. La Balcic e arhiplin, la Mamaia se prăbușește

Nu știu câți constănțeni cunosc istoria ultimului secol al stațiunii Mamaia, ce clădiri simbol – atât prin prisma construției, cât și a importanței lor – au existat și acum nu mai sunt de actualitate. Pentru cei cărora nu le-a păsat vreodata de istoria acestei stațiuni nu am foarte multe de spus. Dar, cu siguranță, există mulți oameni care au ascultat poveștile părinților sau pe cele ale bunicilor și astfel ceea ce voi scrie eu nu înseamnă decât o rememorare a poveștilor trecutului lor.
La Balcic este un castel minunat, plin de turiști
balcicCastelul din Balcic este o vilă din orașul cu același nume, care aparținea pe vremuri României – se află în Cadrilater, zonă cunoscută drept Dobrogea de Sud, care a aparținut României din anul 1913 până în 1940. Actualmente apaține de Bulgaria și cred că bulgarii sunt extrem de mândri de aspectul clădirii și de numeroșii turiști care vin să viziteze acest complex. Castelul a fost construit ca reședință pentru regina Maria a României, exact în perioada în care Cadrilaterul aparținea țării noastre, aproape în același timp cu ridicarea Castelului de la Mamaia. Dar asupra acestuia vom reveni pe îndelete, ceva mai târziu. Pentru cei care au ajuns în zonă nu spun nici o noutate. Este minunat să-l vizitezi și să te încarci cu energie. Să nu vă imaginați vreun castel care să aducă măcar puțin cu vreo clădire regală din Franța sau din Marea Britanie. Nicidecum!  Vorbim mai degrabă despre un complex de vile de culoare albă, acoperite cu țiglă roșie. Castelul, de o frumusețe amețitoare, a fost construit aproape de mare și a rămas locul preferat al Reginei Maria, în care aceasta a locuit multă vreme. Tocmai de aceea, castelul are șase vile, câte una pentru fiecare dintre copiii reginei. Castelul regal are și o grădină de flori multicolore, care este foarte mare. Grădinile se întind pe o suprafață de 65000 mp și cuprind 2000 de specii de plante. Colecția de cactuși uriași este a doua grădină din  Europa, după cea din Monaco. Este greu de estimat numărul turiștilor din întreaga lume care ajung la Balcic, dar se pare că este vorba de circa 400.000 de oameni anual.
Mamaia era aproape pustie în urmă cu 100 de ani
castel mamaia2De aproape o sută de ani, în centrul staţiunii Mamaia există castelul de vară al reginei Maria. Ea nu a locuit niciodată aici, cu toate că locul pare să-i fi plăcut foarte mult. În timpul unei vizite pe ţărmul Mării Negre, Regina Maria s-a îndrăgostit de Mamaia anului 1920. Cât de mult i-a plăcut acest loc, este lesne de înțeles dacă ne aplecăm puțin asupra scrierilor sale. „Mamaia: imense întinderi de nisip, o plajă atât de largă încât sfârşitul i se pierde în depărtare, cu scoici trandafirii ca nişte petale de flori aruncate de zâne, băi de mare şi acel râs ce izbucneşte anume când năvăleşte asupra ta apa rece, foşnetul şoptit al valurilor ce se sparg rând pe rând domol de mal, lăsând fiecare o fâşie de spumă albă ca zăpada. Jocuri prin nisip, câini nebunatici luptându-se cu câte o bucată groasă de lemn azvârlită de valuri pe mal sau înnebuniţi de bucurie şi alergând ca nişte ogari cenuşii într-o fugă zănatecă de-a lungul plajei, lătrat îmbătat de fericire, bărci încete lunecând alene pe întinderea lacurilor, soare revărsat fără milă asupra capetelor noastre, prefăcând apa într-o pânză de lumină care arde ochii“, descrie ea Mamaia acelor ani. Lucrările la acest castel au început în 1923 şi s-au finalizat trei ani mai târziu. Palatul cu mansardă avea centrală termică, bucătărie modernă, garderobă, spălătorie, bufet, iar în curte a fost amenajat un mic parc în mijlocul căruia a fost ridicată o fântână. Pe atunci, stațiunea Mamaia era aproape pustie, avea doar câteva vile.  Din 1927, Palatul Regal din Mamaia a aparţinut reginei Elena, apoi din 1930 soţului acesteia, Carol al II-lea. Fiul celor doi, regele Mihai I şi-a petrecut multe vacanţe la Mamaia, dar niciodată, după revenirea sa în țară, nu a încercat să își revendice această clădire.
La Mamaia, castelul a ajuns o ruină
castel mamaia3În timp, stațiunea s-a dezvoltat foarte mult, au apărut hoteluri după hoteluri și prin anii 90, după revoluție, mă uitam nedumerită la soacra mea care îmi spunea că va veni vremea în care nu o să mai putem să mergem cu cearceaful la plajă, ca să simțim nisipul fierbinte de sub noi, pentru că vor avea alții grijă ca așa să stea lucrurile! Quod erat demonstrandum! (ceea ce trebuia demonstrat). Firește, nu am uitat nici de minunatele petreceri de la Castel, nici de soliștii de marcă ce veneau vara pentru a face spectacol și nici de … prezent. Ce mai știți de Castel? Nici noi nu știm mare lucru despre ce va fi și ce se va alege de această construcție care era minunată și atrăgea personalități marcante. Cum era și firesc, imediat după revoluție Castelul din Mamaia a ajuns în subordinea societății Mamaia SA. După mai bine de zece ani, când s-a constatat de către conducerea societății că acest activ nu aduce prea multe beneficii financiare (este greu de explicat de ce), s-a decis scoaterea lui la vânzare.  Iar cumpărătorul a fost firma Light System, care figurează cu sediul în Mamaia, la Castel. Nu intrăm în numele acționarilor acestei firme și nici nu ne apucăm să facem politică, deși o grămadă de oameni politici au fost implicați. Numai că firma Light System a cumpărat  castelul (repet: un castel constuit în urmă cu aproape 100 de ani, la cererea reginei Maria) cu o sumă de-a dreptul modică, adică cu 709.309,60 lei. După vânzare, timp de 11 ani, Palatul Regal din Mamaia a fost folosit, mai exact până în anul 2012, an în care a avut loc un incendiu devastator. Se pare că și structura de rezistență a Castelului a fost foarte puternic afectată! Însă această clădire este monument istoric de categoria A, ceea ce însemnă că e protejat prin lege şi poate suferi modificări numai cu avizul Ministerului Culturii. Minister care nu și-a dat niciodată acordul pentru toate modificările care s-au făcut în cazul acesti clădiri.
Iată că bulgarii sunt mai inteligenți decât românii

Am încercat să facem o simplă paralelă între două clădiri ridicate cam în aceeași perioadă, de aceiași constructori, sub supravegherea aculuiași om. Una este minunată, prosperă și constituie mândria Balcicului și a întregii zone, iar cea de-a doua a ajuns aproape o ruină. Dacă lucrurile vor continua să meargă la fel, la Balcic va fi un complex din ce în ce mai căutat și mai apreciat, în vreme ce la Mamaia se va înălța un gard de vreo 3-4 metri pentru a se ascunde ruina clădirii. După care, cel mai probabil, va fi dărâmată. Să fie doar diferențe de percepție între două țări sau ceva mai mult decât atât? Pentru că, să nu uităm, mereu rânjesc românii atunci când cineva are curajul de a face comparație între cele două țări. Dar dacă ne referim strict la cele două clădiri castel, bulgarii sunt inteligenți, iar noi nu suntem!

2 comentarii:

  1. Nu am vizitat Castelul de la Mamaia.Am fost la Balcic special pt a vizita Castelul,modest si de bun simt(comparativ cu cele din Anglia sau Franta)dar bine pastrat si ingrijit,cu gradini minunate.Respect pt autoritatile responsabile de cultura de peste Dunare!De fapt,chiar daca nu esti de acord cu mine,parerea mea e ca Balcicul arata mult mai bine decat Mamaia.Iar Mamaia are un potential mai mare, are o plaja mult mai mare si mai buna.Pacat insa ca ne-au cam depasit Bulgarii in multe privinte.Si stim si de ce,dar subiectul e f uzat si parca m-am saturat aduc in discutii.E mult mai interesant de vorbit despre valori si despre frumos,iar Balcicul cu faleza minunat amenajata, cu Castelul si gradinile sale,te incanta cu adevarat.Aveam impresia ca sunt in Nafplio, un orasel minunat din Grecia, sau, de ce nu,intr-unul din oraselele de pe Costa Dorada .Te simti mandru ca acel loc a fost construit candva de romani,dar fara sa vrei,devii putin rautacios la gandul ca ai in tara locuri minunate care merita vizitate si care intr-un anumit cadru ar aduce si profituri,dar care au ajuns ruine.E clar ca noi ori suntem un popor de hoti,ori trebuie sa ne consolam ca suntem mai prosti si decat bulgarii!E un haos total si la nivelul cladirilor de Patrimoniu Monumente Istorice.Am vizitat nu demult un loc minunat la Caciulati langa Bucuresti,Palatul Ghica , Palat ce in scurt timp va fi o ruina.Am o lista intreaga de astfel de locuri vizitate sau propuse pt vizita in cel mai scurt timp,pt ca altfel va fi prea tarziu...

    RăspundețiȘtergere
  2. In Constanta sunt multe cladiri vechi, care stau sa se prebuseasca. Acesta a fost doar inceputul meu, ca jurnalist. Voi continua si cu alte cladiri, probabil saptamana viitoare!

    RăspundețiȘtergere