Cristiana Eso, o româncă celebră în Franța, aproape necunoscută în România. Haideți să o descoperim împreună!

În urmă cu multă vreme, cred că era prin anul 2001, am cunoscut o tânără româncă care se numește Cristiana Eso. S-a născut la Constanța dintr-o mamă româncă și un tată nigerian. O frumusețe de fată, care a trăit în orașul de la malul Mării Negre până când a împlinit 15 ani. Pe atunci era un copil obișnuit, dar lucrurile s-au schimbat foarte mult de-a lungul timpului. S-a mutat, împreună cu părinții ei, în Franța, la Nancy! Inițial s-a orientat spre Facultatea de Medicină, unde a urmat doi ani de studii. Dar și-a dat seama că nu este făcută pentru această meserie și a renunțat. S-a înscris apoi la Conservator, la secția Canto, din același oraș. La vârsta de 20 a ani a început să scrie versuri și, în patru ani, a terminat prima sa opera literară, "Carte pentru Oma El". Româncă în adevăratul sens al cuvântului, Cristiana a venit la Constanța pentru a o lansa. Atunci ne-am cunoscut și mi-a lăsat o impresie puternică, fapt pentru care am continuat să-i urmăresc evoluția. Și bine am făcut! La ora actuală este membră a corului Operei Limoges. A cântat de-a lungul timpului piese din compozițiile lui Enescu, Eduard Caudella și alții. Pe lângă muzică, tânăra a continuat să scrie și să regizeze bucăți muzicale, cum ar fi "Proză și cadente", "Cartea românească din cele patru anotimpuri". În plus, a jucat și în piesa românească "Peștele verde", în anul 2006. Cristiana Eso este o om complet și, din fericire, este de-al nostru! Iată cum sună Al treilea madrigal al ei! “Eu n-am umbră, eu am stânci ce gravită în jurul inelului trupului meu. eu n-am urme ci doar adieri ale trecerilor mele deasupra obrajilor cuvintelor culcate. eu n-am trup, eu am o pânză veche pictată de un italian în exiluri și mie nu-mi mai e teamă nici de așteptări și nici de răsărituri. veghez somnurile paradisului căci ea a adormit pe aura de deasupra capului.”
Mi-a răspuns cu amabilitate unui interviu online

Reporter: Ai plecat de multă vreme din țară, pe când erai doar un copil. Aveai doar 15 ani, dacă îmi aduc bine aminte. Cum ai petrecut primii ani în Franța? Ce preocupări ai avut? Ai știut de la bun început că vei fi un artist?

Cristiana Eso: Am plecat din România fără idei preconcepute despre viaţa din Franţa. După ce am intrat în noua mea existenţă şi m-am integrat în noul mediu francez, am început să construiesc paralele între ceea ce cunoscusem în România şi ceea ce descopeream pe parcurs în noua mea patrie. Mă refer la aspectul cultural, care pentru mine a fost esenţial pentru a mă echilibra şi evolua firesc. De foarte mică am “mimat” rolul unei artiste, era pentru mine ceva firesc, dansam, cântam toată ziua. De asemenea, făceam cu mare plăcere şi uşurinţă compuneri pe teme libere sau impuse. Mi-a plăcut să fiu în centrul universului pe care-l imaginam influenţată de cunoştinţele învăţate din diferite discipline. Familia, mare amatoare de frumos, mi-a deschis noi perspective, dându-mi gustul pentru teatru, literatură, artă în general. Ajunsă în Franţa, priorităţile pragmatice au fost cele care mi-au impus ritmul şi preocupările cotidiane. Am asimilat rapid ceea ce era important, ascultând, reproducând, dar conservând ceea ce ştiam din România, “bagajele » din copilărie, valorile, aspiraţiile, şi dezvoltându-mi treptat tânăra personalitate, totul într-o mişcare a continuităţii. 

Reporter: Care a fost momentul decisiv pentru viitorul tău? Cine ți-a fost alături și cum s-au petrecut lucrurile?

Cristiana Eso : Am învăţat limba franceză în parcursul şcolar, dar foarte repede căci nu suportam ideea de a nu putea comunica cu pe cei din jur.  Fratele meu mai tânăr mi-a fost de mare ajutor, el vorbind numai franceză, am fost pusă în urgenţa de a-mi însuşi rapid limba şi obiceiurile. Familia m-a ajutat, binenţeles, şi încurajată am fost şi de profesorii francezi, atenţi la evoluţia mea. Unii dintre ei mi-au acordat cursuri suplimentare.

După liceu şi studii ştiinţifice la 22 de ani, mi-am dat seama că muzica şi literatura erau determinante pentru mine.

Reporter : Ai avut spectacole în multe locuri. Spune-mi câte ceva despre ele, ce anume au însemnat pentru tine și în ce mod te-au marcat ?

Cristiana Eso : De când eram în liceu am cântat în mai multe oraşe din Franţa, Germania, Belgia, Luxemburg, în cor sau solistă, un repertoriu religios sau mai intimist. A fost o bună pregătire pentru meseria de viitor. Mai târziu, la teatru, am întâlnit artişti cu sensibilităţi unice, am abordat repertorii diverse. Se întâmplă ceva magic când te reculegi într-o catedrală. Deodată, de sus de la marile orgi, un fior misterois se înfiripă printr-un preludiu sau un choral de Bach.

Am descoperit că, de asemenea, şi în teatru, – spaţiu profan de data aceasta –  acelaşi farmec se revarsă transportându-mă într-un alt spaţiu.

Mi-au plăcut opera italiană, dar m-au surprins lucrări cu titluri mai puţin cunoscute, Don Juan de Magnara de Henri Tomasi cu regia lui Filip Forgeau, Le dialogue des Carmelites de Poulenc sau Aida montate de maestrul Antoine Selva.

Când lucrările sunt puternice, tensiunea devine atât de mare, încât prezentul se şterge şi rămâne numai acţiunea pură. Intrăm pur şi simplu în epoca intrigii şi devenim nu artişti interpretând un rol, ci rolul întrupat. Dar aceste momente sunt fulgerătoare, ce rămâne este doar conştiinţa că trăirea a existat, că miracolul teatral poate reveni. Vorbim atunci despre « remanenţă ». Nu toate producţiile m-au cucerit, dar fiecare m-a învăţat ceea ce înseamnă şcena şi m-au stimulat să scriu la rândul meu.  

Reporter : Dacă ar fi să îți alegi locul unui spectacol care ar fi acela și din ce motive ? Cine sunt spectatorii pe care i-ai simțit foarte calzi și apropiați ?

Cristiana Eso : Cânt în corul operei din Limoges de unsprezece ani. Ȋmi amintesc de o Traviata al cărei succes m-a marcat. Publicul – în special tineretul – s-a ridicat în picioare să o ovaţioneze pe soprana Venera Gimadieva, artistă de o mare prezenţă scenică şi de un farmec irezistibil. Strigau, fluierau, aplaudau îndelung, scandând numele divei. 

Am cântat de mai mulţi ani într-un amfiteatru galo-roman sec. I d.C., un loc vrăjit, cu o acustică fantastică, unde luna părea să coboare numai pentru noi intrând  în decorul de teatru. Verdi, Puccini, Wagner au scris opere care se pretează la un astfel de cadru natural.

Reporter : Cum se desfășoară viața ta de zi cu zi, și când te întreb asta mă refer la zilele în care nu ai spectacole.

Cristiana Eso : Lucrez tehnica vocală în fiecare săptămână, mă ocup de micile lucruri cotidiene, îmi menţin forma fizică cu o oră de sport, citesc, scriu sau mă documentez pe cât îmi permite timpul. Am de puţină vreme o grădină şi am început să mă ocup de ea. Ȋmi plac mult trandafirii, cameliile, magnoliile. O grădină chiar de suprafaţă modestă solicită mult timp.

Reporter : Ce planuri de viitor ai ? Și nu mă refer doar la cariera ta, ci la viață în general.

Cristiana Eso : Am creat trei spectacole pentru tineret la Limoges, în ultimii 3 ani. Au avut ca inspiraţie folclorul românesc şi repertoriul savant. Vom juca în martie şi iunie 2016  o piesă de teatru muzical, o creaţie contemporană în colaborare cu corpul didactic al conservatorului din Limoges. Textul pe care l-am semnat îl are ca erou principal pe Vlad Țepes. Dar este un Vlad Tepeş copil şi adolescent. Evoc, de asemenea, Transilvania şi Valahia. Voi ţese pe un parfum de mister o lume fantastică, tragică, crâncenă, dar şi de o frumuseţe rafinată.  Elevii mai avansaţi vor interpreta compoziţiile profesorilor. De asemenea, lucrez cu studenţii din clasa de artă dramatică. Spectacolul se adresează tineretului.

Ȋmi place mult ideea de a propune ceva nou despre Vlad Tepes, Publicul nu cunoaşte decât ceea ce i-a lăsat Hollywood-ul sau Bram Stoker : un vampir dornic de sânge.

Reporter : Ce moment te-a marcat în mod deosebit ?   

Cristiana Eso : Nu pot să nu menţionez tragicele evenimente din 13 noiembrie 2015, atacurile teroriste din Paris. Am aflat mai târziu acasă, ascultând ştirile. La repetiţie, directorul teatrului ne-a informat despre noile măsuri de securitate, dar şi despre decizia de a cânta imnul naţional a doua zi, înaintea unui concert al orchestrei. A fost un moment foarte emoţionant. Sobru, dar în acelaşi timp copleşitor. Era prima oară când eu îl cântam în public, şi mai ales în astfel de condiţii. Am recitit cuvintele textului cu atenţie. A fost prilejul de a-mi pune întrebarea : ce înseamnă să fii francez azi ? Care este definiţia libertăţii în patria care a cunoscut luarea Bastiliei, Enciclopedia, Secolul Luminilor, cu un Voltaire, un Rousseau, un Montesquieu ?

Reporter : Care este relația ta cu țara în care te-ai născut ? Cât de des vii în România și cât de des ți-ai dori acest lucru ?

Cristiana Eso : Simt nevoia de a reveni, din păcate nu pot de des pe cât aş dori. Este vorba de a revedea locurile, dar şi de a regăsi limba, valorile, savoarea specifică a ceea ce este românesc. Dacă aş putea, aş veni de două ori pe an! Cu mare plăcere am scris şi cântat atâtea concerte şi spectacole în limba natală. Am selecţionat din tezaurul naţional piese vocale sau instrumentale, cărţi şi traduceri, referinţe literare şi istorice, portul tradiţional, iconografie şi filme, artă culinară, mică expoziţie de artă populară… toate le regăsesc de fiecare dată cu drag. Și retrăiesc de asemenea plăcerea de a împărtăşi ceva frumos şi agreabil celor care sunt dornici să descopere, să cunoască, România.

Nu știu în ce măsură noi, românii care trăim în țară, suntem naționaliști în adevăratul sens al cuvântului. Dar toți românii care trăiesc și muncesc peste graniță, și cunosc mulți dintre ei, unii îmi sunt prieteni vechi și foarte dragi, alții sunt rude sau cunoștințe, simt lipsa României. Le lipsește totul de acasă, numai că programul lor foarte aglomerat îi împiedică să simtă zilnic dorul acut de casă.