vineri, 20 mai 2016

Bătălie pe ultima sută de metri pentru un Spital Regional la Constanța. Acum există bani europeni și trebuie să-i accesăm!




Pentru cei care nu știu prea multe despre construcția unui Spital Regional la Constanța amintesc că acest lucru a fost adus în discuție pentru prima dată în anul 2007, pe vremea când ministru al Sănătății era Eugen Nicolăescu. Pe atunci se vorbea despre un proiect foarte mare, cu costuri pe măsură. Se vehicula suma de 350 de milioane de euro. Tot atunci s-au făcut și primii pași pentru înființarea unei unități spitalicești foarte mari, adică Ministerul Apărării Naționale, căruia îi aparținea spațiul din Viile Noi, unde trebuia să apară impozanta clădire, a donat 10 ha de teren Ministerului Sănătății, s-a intabulat pământul și au fost alocați inclusiv bani pentru pază. Lucrurile păreau că se mișcă rapid, iar constănțenii și toți cei care ar fi urmat să beneficieze de serviciile noii unități spitalicești au fost încântați. Ne mergea bine ca țară, iar motoarele duduiau. Dar bucuria nu avea să dureze foarte mult, iar proiectul a fost ulterior decretat mort din fașă.
Au urmat ani foarte grei pentru sănătate
Între timp, a apărut și criza economică, iar acest lucru a făcut ca banii să fie gestionați cu mult mai multă grijă.  S-a renunțat pentru moment la posibilitatea de a construi din banii noștri, ai românilor, acest spital, dar  proiectul nu  a fost abandonat. Oamenii de la conducerea ministerului sănătății au început demersurile pentru găsirea unui investitor român sau internațional, care să pună pe picioare  proiectul. Doar că, din cine știe ce motive, o astfel de licitație nu a mai avut loc. Nu doar în Constanța ar fi fost construit un spital nou, ci și la Cluj, Craiova, Iași, Târgu Mureș, Timișoara și București. Toate au fost, pur și simplu, abanadonate.
Abandon, abandon, dar până când?
În urmă cu o lună de zile, prefectul Constanței, Adrian Nicolaescu, declara că a făcut demersuri la Guvern pentru ca proiectul să fie reluat. “Este un proiect mai vechi, pe care acum îl facem să revină la viață. Asta înseamnă că deja facem demersuri și s-a ajuns până la domnul ministru de resort care să aprobe mai departe proiectul la finanțare", a susținut prefectul. El a spus că în cazul câtorva astfel de spitale regionale, autoritățile au ajuns cu proiectul în faza certificatelor de urbanism, adică foarte aproape de a începe lucrările de construcție. Recent, Comisarul European pentru Politici Europene, Corina Crețu, a declarat că sunt alocați peste 150 de milioane de euro pentru construirea spitalelor din România. O discuție cu ea și cu vicepremierul Vasile Dâncu a purtat și senatorul constănțean Nicolae Moga, care a susținut în cursul acestei zile o conferință de presă. Înainte de toate, el a ținut să specifice că această întâlnire cu presa nu are  nici o legătură cu campania electorală. “De 26 de ani nu s-a construit nici un spital. Și dacă vă amintiți, au fost închise chiar 80 de spitale, dintre care unul în județul Constanța. Da, știu că cele trei spitale despre care se vorbește în ultima perioadă că vor fi construite, sunt la Cluj, Iași și Craiova. Dar să nu uităm că locuitorii din Constanța și Tulcea sunt lipsiți de asistență medicală pe timpul sezonului estival. Cu toate că sunt atât de mulți turiști, nu se suplimentează nici medicii, nici ambulanțele. Iar toate aceste lucruri încalcă Constituția României. La pagina 23, art.34 se menționează că Dreptul la ocrotiorea sănătății este garantat. Eu, până în septembrie nu ridic piciorul de pe accelerație”, a spus senatorul Nicolae Moga.
Spitalul Regional Constanța, o necesitate pentru milioane de oameni
Un Spital Regional Unieversitar de Urgență Constanța ar deservi Regiunea 2 Sud-Est, care cuprinde județele Constanța, Tulcea, Brăila, Galați, Buzău și Vrancea și care ar deservi 2.877.247 de locuitori. Iar asta reprezintă 13% din populația țării. Pe lângă alte argumente pe care le-a adus în scopul aprobării acestui proiect, Nicolae Moga a precizat: “Ne aflăm în imposibilitatea efectuării unui act medical adecvat pe perioada sezonului estival, când turiștii români și cei străini vin pe litoral și în zonele adiacente (mănăstiri, Delta Dunării, monumente și situri istorice). De asemenea, este notabilă și detașarea din țară în Dobrogea a forțelor de pază și ordine ale poliției, jandarmeriei, precum și a celor ce veghează asupra traficului rutier. În perioada sezonului estival, la Spitalul Clinic de Urgență au loc circa 500 de solicitări pe zi la Unitatea de primiri urgențe.” Nicolae Moga a făcut o comparație între repartizarea unităților sanitare publice la nivel național, de unde reiese foarte clar că județul Constabnța are 11 unități de primiri urgențe la peste 770.000 de locuitori, județul Cluj are 19 unități de primiri urgențe la 700.665 de locuitori, județul Iași are 19 unități de primiri urgențe la 821.311 locuitori, iar județul Dolj are 13 unități de primiri urgențe la 646.445 locuitori. În plus, Nicolae Moga a atras atenția și asupra rolului geo-strategic deosebit de important al județului Constanța în spațiul euro-atlantic. “Rolul geostrategic ne determină la asumarea unor măsuri concrete de prevenire a riscurilor și vulnerabilităților în domeniile cheie. Adecvarea climatului și potențialului medical la strategia de securitate a Europei și a Alianței Nord Atlantice este o obligație în asigurarea capacităților umane de apărare și de răspuns în cazul oricărei amenințări”, a precizat senatorul Moga.
Se dorește un spital mare și foarte bine dotat
Spitalul Regional Universitar de Urgență Constanța va fi situat pe strada Viilor, nr. 1 și va avea o capacitate de 878 de paturi. Acest spital va cuprinde toate specialitățile chirurgicale și medicale și va fi găzduit într-un sistem semi-pavilionar. Reamintim că singura unitate sanitară a județului clasificată la categoria A este Spitalul Județean Constanța, care are în structura sa 27 de secții, însumând 1300 de paturi de spitalizare continua și 78 de paturi cu spitalizare de zi, laboratoare, servicii, cabinet medicale. Potrivit Direcției de Sănătate Publică, până acum s-a reușit renovarea secțiilor doar în proporție de 40%, restul urmând a fi prioritizate în vederea efectuării de reparații capitale. Fondurile alocate de la bugetul de stat pentru reparații au fost de 19.615.000 lei, pentru perioada 2012-2015, și de 136.004.930 lei de la bugetul Consiliului Județean. La ora actuală, există avize de specialitate din partea ENEL, RAJA, Romtelecom, DSP și certificat de urbanism. Iar dacă acestea au expirat, pot fi rapid înlocuite cu unele noi. Pe terenul de pe strada Viilor există deja un punct de operare aeromedicală SMURD, un imobil P+1E, dar acesta nu afectează desfășurarea lucrărilor de construire a spitalului regional de urgențe.
În urmă cu două zile, documentele au fost trimise la București
Nicolae Moga a ținut să precizeze că documentele necesare construirii acestui spital au fost deja trimise la București. El a menționat că astfel de spitale sunt necesare în toată țara, dar cel de la Constanța este “neapărat necesar”. Senatorul a declarat în fața jurnaliștilor că în Iași, spre exmplu, două persoane se află în fața instanței de judecată pentru a stabili locul în care ar trebui să fie amplasată unitatea medicală. “Știți cât durează un process în instanță??”, a întrebat retoric Moga. El a mai spus că toți parlamentarii susțin această inițiativă și, cu siguranță, toți constănțenii. “Eu cred că nu există nici un constănțean care să nu înțeleagă că la Constanța este nevoie de un spital nou. În plus, toți parlamentarii de Constanța sunt de acord cu acest proiect și trebuie să forțăm cu toții nota. Acum este momentul și nu ne mai permitem să pierdem nici un eurocent. Știu că trebuie spitale noi peste tot în țară, dar eu nu renunț la ideea că la Constanța este necesar și avem și locul și documentația necesară!” Cu toate că timpul nu pare a fi de partea noastră, poate totuși cu această inițiativă parlamentară susținută vom reuși să atragem la Constanța banii necesari construirii acestui spital. Cum spunea Nicolae Moga trebuie să spunem și noi: “Până în septembrie, nu ridic piciorul de pe accelerație”!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu