Astăzi, în sala Remus Opreanu a Consiliului Județean s-a organizat o dezbatere publică inițiată de cotidianul Ziua de Constanta, sub titulatura “Depolitizarea Spitalului Clinic județean Sf. Apostol Andrei Constanța. Împreună pentru un sistem performant”. Cum întâlnirea era anunțată de mai multă vreme, urma să participe și Dănuț Căpățână, care chiar confirmase prezența în sala de discuții, însă acest lucru nu a mai fost posibil datorită arestăii sale pentru luare de mită în formă calificată. Prezența a fost destul de numeroasă, începând cu noul director interimar al unității spitalicești, dr. Cătălin Grasa, senatorul Marian Vasiliev, dr. Răzvan Maxim, dr. Enescu, dr. Corneliu Neagoe, fost primar al municipiului Constanța, psihologi, dar și politicieni. I-am remarcat în sală pe Claudiu Iorga Palaz, pe deputatul Mihai Tararache dar și pe Cristinel Dragomir, președinte interimar al Consiliului Județean Constanța. Acesta din urmă a avut un rol extrem de important în desfășurarea întâlnirii. Un subiect foarte mult dezbătut a fost cel al Radioterapiei din spital, despre care managerul de atunci al Spitalului anunțase, pe data de 1 aprilie, că această secție a murit. Pacienții bolnavi de cancer care fac radioterapie au fost nevoiți să se deplaseze la spitale din București pentru a-și face tratamentul atât de util.
Cristinel Dragomir, luat la întrebări
Firește, foarte multe întrebări au vizat problema Radioterapiei. Cristinel Dragomir a fost pus la zid și bombardat cu diverse probleme. Întrebat despre situația acestei secții, Dragomir a declarat că în anul 2013 s-a apelat la fonduri europene pentru a se rezolva problema Radioterapiei. El a menționat că se ocupă de acest subiect (de problemele din sănătatea constănțenilor) de anul trecut. “Nu vreau să mă eschivez dar sunt probleme care nu se discută cu toți angajații. Până în urmă cu un an și jumătate, nu am avut responsabilități la Spitalul Județean”. Întrebat de moderatoprul Lavinia Siclitaru dacă acest lucru s-a datorat faptului că sănătatea nu reprezintă o prioritate pentru Consiliul Județean, Cristinel Dragomir a răspuns că nu sunt bani pentru toate problemele. „Ce s-a întâmplat cu Dănuţ Căpăţînă este problema lui. Noi trebuie să ştim ce se întâmplă la CJC, nu ce contracte de achiziţii face Spitalul“, a mai precizat Dragomir. Tot el a declarat „CJC nu poate face un centru de radiologie modern doar pe banii pe care îi are. Am aprobat patru milioane de lei pe buget pentru buncăr. Ministerul Sănătăţii ne-a dat în ultimii ani bani pentru spital. Dar nici nu putem promite marea cu sare. Banii rămaşi de la bugetul local îi investim în Spitalul Judeţean. Comparativ cu ceea ce era acum patru ani, sunt mulţumit de cum arată Spitalul Judeţean.“, a spus Cristinel Dragomir. „CJC a început corespondenţa cu Ministerul Sănătăţii în 2010, când am anunţat că în 2016 că expiră sursa la Radioterapie. Nu ştiu de ce s-a dat în bugetul din 2013 sau 2014 bani pentru serviciul de Radioterapie“, a mai adăugat reprezentantul Consiliului Județean. „Noi am ştiut că expiră sursa pentru radioterapie. Nu am stat cu mâinile în sân, dar am făcut un studiu de oportunitate. Aşteptăm ca banii să vină de la Ministerul Sănătăţii sau concesionăm serviciul de radioterapie. În urma studiului am văzut că nu se poate concesiona pe o perioada mai mică de 15 ani. Am ajuns la concluzia că CJC nu poate susţine financiar acest serviciu. Reprezentantul Ministerului Sănătăţii ne-au promis că în 2018 ne vor dota prin Banca Mondială cu două acceleratoare de particule. CJC se va ocupa de construcţia unui nou buncăr. Prin urmare, pacienţii cu cancer, până în 2018 vor merge la Bucureşti pentru şedinţe de radioterapie. CJC va demara construcţia unui nou buncăr care va fi gata anul viitor. Acest lucru ne-a preocupat. Dar trebuie respectată legea. Adică să se facă un studiu de oportunitate. Chiar dacă ne da cineva gratis un accelerator de particule, nu-l putem lua deoarece nu permite legea. Trebuia să facem licitaţie.“, a precizat Dragomir.
Agitație mare, probleme multiple
La un moment-dat, fostul prefect al județului Constanța, Claudiu Iorga Palaz a luat cuvântul și a spus că „Consiliul de Administraţie al Spitalului este vinovat şi lipsit de transparenţă. (…)Aceste discuţii trebuiau să aibă loc în şedinţele CJC. Consiliul de Administraţie al Spitaluilui decide concesionarea serviciilor. Cred că Consiliul de Administraţie al Spitalului este vinovat şi lipsit de transparenţă“, a declarat Claudiu Palaz, candidat la alegerile locale pentru funcția de primar al municipiului Constanța. Tot acesta a mai întrebat de ce nu sunt făcute publice toate contractele de achiziţii făcute de Dănuţ Căpăţînă. „De ce nu se fac publice toate contractele de achiziţii făcute de Căpăţînă? Trebuie să se ştie cine se află în spatele acesor servicii. Cei numiţi politic în CA-ul Spitalului decid totul. Lucrurile trebuiau arbordate altfel. De ce nu l-aţi schimbat pe Căpăţînă? Câţi dintre parlamentari au susţinut Spitalul Judeţean?“, a mai spus Claudiu Palaz. De asemenea, el a mai spus că toate contractele Spitalului ar trebui făcute publice şi că „Strutinsky are firme în spital“. „Fără transparenţă nu se va rezolva nimic. Toate contractele Spitalului trebuie făcute publice. Să le spunem lucrurilor pe nume, că Strutinsky are firme în spital“, a mai adăugat Palaz. În opinia sa, singura modalitate prin care ar putea dispărea problemele de la unitatea spitalicească ar fi transparența. „Depolitizarea trebuie începută de la transparenţă. Contractele de achiziţii trebuie făcute publice“, a mai conchis Palaz.
Un caz special, prezentat de o doamnă greu încercată
Adriana Pușcaș este o doamnă care locuiește în Dubai și a venit special la Constanța pentru această dezbatere. Povestea ei este impresionantă: “Am avut doi pacienţi intrenaţi la Spitalul Judeţean în 2013 şi 2014. Fratele meu a ajuns la cardiologie după un stop. (…)Fratele a stat în comă, apoi după nouă luni s-a întors la serviciu. După trei zile a făcut iar un stop. A stat un an în stare vegetativă la terapie intensivă. Fratele a fost pus pe un pat lângă un geam deschis, cu o pungă de gheaţă pe abdomen, iar afară erau doar 6 grade. Am avut un şoc. (…). La spital eu făceam totul în ceea ce priveşte îngrijirea fratelui meu, dar aveam nevoie de a face echipă medicală cu medicii, aveam nevoie de sfaturi, dar nu avea diagnostic pe inimă. Stopul cardiologic se produce din anumite motive. Dar nu mi s-a spus diagnosticul. A trebuit să caut medici care să vină acasă să-i ofere servicii medicale la domiciliu. Sistemul de sănătate din România are multe boli. În România când dai bani ţi se zâmbeşte şi a doua zi trebuie să vii cu mai mult.“, a mai povestit Adriana Pușcaș.
În finalul acestei lungi dezbateri interesante, dar care sperăm să aibă și rezolvări imediate, senatorul Marian Vasiliev s-a declarat foarte mulțumit de întâlnire. „Felicit jurnaliştii pentru această dezbatere şi pe cei care au venit ştiind că va trebui să răspundem la întrebări. Sunt multe lucruri pe care noi parlamentarii nu le ştim. Scrieţi-ne, informati-ne. Domnul Grasa, deschideţi uşile şi insistaţi pe comunicare. Dacă fereastra e deschisă, oamenii văd ce se întâmplă“.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu