Sefu', mi s-a parut ca aveti o scama!

Cat de mult este dispus caracterul uman sa accepte umilinta? Cat de mult este dispus caracterul uman sa fie o gluga de coceni?
De cate ori vi s-a intamplat la locul de munca sa va intristati ( ca sa nu spun sa va enervati sau chiar sa vi se faca scarba de-a binelea) atunci cand vedeti ca, intr-o situatie extrem de clara, un coleg/colega spune: "Da, sefu'!", atunci cand ar trebui sa spuna de-a dreptul: 'Sefule, esti un mare dobitoc!". Cu ce sentimente l-ati privit ulterior pe acel om? Cu respect? Ma indoiesc! Cu simpatie? Nu cred! Cu stima? Ooooo, nici pe departe! In ochii vostri, acel om a pierdut foarte mult - poate chiar sa fie o persoana extrem de inteligenta. Dar, din pacate, ne referim la un om cu coloana vertebrala extrem de flexibila, capabila sa faca un unghi de 90 de grade indiferent de context . Inteligenta, in acest caz, nu are nimic de-a face cu integritatea morala a unui om.
Am intalnit diferiti oameni care, in lipsa sefului erau cu adevarat zbiri - pe buna dreptate - erau profesionisti, specialisti in ceea ce faceau, buni organizatori , oameni care puteau scuipa, la propriu si la figurat, seminte in cap sefului numit pe criterii politice (dar nu neparat!). Sectoarele pe care le conduceau erau exemplare - profesionisti pana in maduva oaselor. Si, cum aparea seful, zbirul din ei disparea subit - seful exemplar devenea mielusel, cu un zambet profesional pe fata, unul larg - cu "dintile" (asa spunea la dinti,  pe vremuri,  o colega unguroaica) la vedere. Daca seful zambea, zambea si subalternul, (altminteri, un sef innascut), daca seful se incrunta, se incrunta si subalternul, daca seful era multumit la inspectie era si subalternul etc. Lipsea dor gestul simbolic (facut, de cele mai multe ori prin gestica) de a-l curata pe umar de matreata sau de scamele inxistente. De aici vine si expresia: 'Sefule, mi s-a parut ca aveti o scama pe sacou!".
Stau si ma gandesc oare cat de mare sa fie dorinta unora de a-si mentine un scaun - cat de mare sa fie orgoliul de a ocupa o functie vremelnica, astfel incat sa permiti unui neica-nimeni, pe care il desconsideri (pe buna dreptate), sa te trateze cu dispret, cu superioritate?
De ce sunt unii oameni dispusi la compromisuri mai mari decat demnitatea lor umana le admite? Pentru o functie? Pentru niste beneficii aiurea? Pentru o titulatura care nu are nimic de-a face cu fiinta lor?
Exact din cauza unor astfel de oameni - de care, din pacate, e plina societatea noastra - batem pasul pe loc si nu evoluam nicicand. Oare cate scame mai sunt? Sau cate maini nedemne, apte oricand sa indeparteze scamele de pe costumul vreunui sef?
Si, mai grav, oare cat vor tolera sefii astfel de situatii umillitoare (si pentru subalterni dar, mai ales, pentru sefi - ma refer la niste sefi a caror materie cenusie este incarcata cu neuroni in continua miscare) in care sa se inconjoare de niste nulitati care nu au alt merit decat acela  ca au coloana vertebrala flexibila, care se poate inclina de 90 de grade?