25 de ani de la revolutie

In anul 1990 (Doamne, multi dintre voi, cititorii blogului meu, nu erati nascuti inca), Silviu Brucan (fost nomenclaturist si analist politic comunist) isi dadea cu parerea si afirma ca ne vor trebui 20 de ani pentru a face tranzitia dintre comunism si capitalism. Spunea el: "pentru a deprinde democratia, romanii vor avea nevoie de 20 de ani". Doamne, cat de mult l-am injurat la acel moment pentru afirmatia sa. Cu timpul am ajuns sa-i dau dreptate si sa spun ca a avut foarte multe sperante sa aiba o astfel de premonitie. Daca ma gandesc mai bine, el chiar credea in acest popor, el chiar isi imagina ca vom reusi sa depasim destul de usor lunga perioada de comunism pe care am traversat-o de-a lungul istoriei. Insa asta am inceput sa vad tarziu, mult dupa momentul in care a facut aceasta precizare. Daca faceti un calcul veti constata ca omul a gresit nepermis de mult. Au trecut deja 25 de ani de la revolutia din decembrie 1989 si mi se pare indepartat momentul in care vom putea afirma ca am depasit perioada comunista. Ca sa dau un singur exemplu: ma uit in Parlamentul Romaniei unde, in afara batailor pe care le-am vazut prin institutii similare ale altor tari, vad cu tristete profunda dar si cu acceptarea unei realitati la care am contribuit si eu, ca sunt si comunisti cu state de plata vechi. Nu voi da nume, pentru ca mi-ar trebui prea multe dovezi care sa-mi sustina afirmatia. Dar uitati-va si voi la gusile si burtile unora dintre alesii nostri si veti vedea ca am dreptate. In ceea ce-i priveste pe alesii mai tineri, putini dintre ei au cheag exprimational, putini dintre ei stiu sa lege frazele sau, daca o fac, pur si simplu turuie fara a avea consistenta. Dar nu este vina lor, nicidecum, ci este vina noastra ca le-am permis, ba chiar i-am votat, pentru a ajunge acolo. V-ati intrebat de ce? Pentru ca raspunsul este foarte simplu: ceilalti, adica noi, marea masa, am refuzat sa ne implicam in viata publica. Am refuzat pentru ca nu ni s-a parut demn de statutul nostru, am refuzat pentru ca am sperat ca altii, cei pe care ii votam noi, ne vor reprezenta cu maxim interes, fara nici un fel de ascunzisuri, fara alte interese absconse. Simtiti ca asa stau lucrurile? Eu nu! Asa ca ajung la concluzia ca am gresit enorm neimplicandu-ne in viata politica a societatii. Este si asta un motiv al precaritatii tarii nostre. Nu vreau sa scriu acum despre mersul economiei, cu toate ca acesta este principalul motiv al traiului nostru cotidian. Dar am atat de multe cunostinte, in diferite zone ale tarii, care traiesc de pe o zi pe alta, care nu au de mancare, ca sa nu mai spun ca nu au bani, dar care voteaza dupa cum le spune un x sau un y. Si stiti de ce? Pentru ca o persoana s-a gandit sa le spuna cu cine sa voteze, iar ei asa fac. Nu am sa-l uit pe nenea dintr-n sat obscur al Constantei, care imi spunea in 1992 ca el voteaza ce i-a spus candidatul din acea comuna. Candidatul bogat si gras, care fura si face numai ce vrea el! Pentru ca altcineva nu i s-a adresat. Altcineva nu a batut drumul pana in satul lui pentru a-i spune ce si cum, de ce o duce prost si pe cine ar trebui sa voteze. Si ce ar trebui sa faca pentru a duce o viata ceva mai buna. Stiti ca Ilie Serbanescu a afirmat ca s-au furat 1.500 de miliarde de euro? In opinia mea s-a furat mai mult, dar intrebarea ar trebui sa fie alta: cine sunt hotii si unde sunt banii. Mii de pensionari traiesc de pe o zi pe alta pentru ca pensiile sunt mizerabile si nu le ajung nici pentru a-si plati iarna intretinerea. Sute de mii de copii au alocatii penibile, iar cei care traiesc in caminele de stat nu-si pot macar imagina cum o duc altii de varsta lor. Verisoarele mele si foarte multe cunostinte au ales sa plece in Italia sau Spania si Marea Britanie pentru ca aveau 50 de ani si au ramas fara serviciu, iar in Romania nu le-a angajat nimeni. Acum locuiesc in strainatate, vin acasa o data pe an si si-au adunat bani pentru batranete. Nu este normal ce se intampla. Nu asa trebuie sa fie o viata de om. Cei ce fura uita un lucru elementar (si le-as recomanda sa mearga mai des la inmormantari pentru a-si aminti acest lucru): nu luam nimic cu noi atunci cand murim. Conteaza ca familia isi permite sa construiasca cine stie ce edificiu pentru a-si aminti de cei care pleaca "dincolo"? Pe naiba! Conteaza doar ce fel de viata alegem sa avem. Pentru ca acum ne permitem: au trecut 25 de ani de cand ne straduim sa schimbam ceva in bine. Poate vom reusi pe viitor. Sper!

Pensii de ... nabab

In anul 2009, chiar PSD spunea ca va modifica legea pensiilor, in sensul ca, dupa caderea guvernului Boc, vor fi eliminate pensiile speciale. Anii au trecut, iar partidul social democrat este la guvernare si face legile asa cum ii convine. Citind, veti vedea si cum anume le face. Pensiile romanilor sunt extrem de diferite, insa cele mai multe variaza in jurul valorii de 1.000 de lei. Ca au muncit 20 sau 30 de ani, ca au fost doctori sau muncitori, romanii nu primesc foarte multi bani, iar diferentele primite lunar nu sunt foarte mari. Fireste, sunt si foarte multe pensii minime, ale celor care nu au muncit sau au lucrat doar cativa ani. De asemenea, sunt si pensii extrem de mari, de zeci de mii de lei, dar acestea sunt destul de putine si sunt acordate persoanelor care au avut o anumita responsabilitate in "campul muncii". Insa in aceste zile m-am cutremurat la gandul ca viitorul suna total diferit pentru o anumita categorie, in care romanii au din ce in ce mai putina incredere. Este vorba despre parlamentari. Iar increderea pe care conationalii nostri o au in aceasta categorie "profesionala" este de la sine inteleasa.  Dar iata despre ce este vorba: Pensiile speciale ale parlamentarilor se vor majora in functie de numarul de mandate.
Astfel, parlamentarii cu un singur mandat vor primi, pe langa pensie, o suma suplimentara de 2.000 de lei. Parlamentarii cu doua mandate vor primi pensie plus o suma aditionala de 3.000 de lei, pentru ca senatorii si deputatii cu trei mandate sa primeasca inca 4.000 de lei pe langa pensia obisnuita. Stau si ma intreb cata lume stie ce anume se pregateste a se vota. Probabil putini dintre romani stau si se uita la televizor pentru a sti cu adevarat ce anume se intampla. Dar sunt si foarte multi romani care pierd vremea in fata micului ecran, dar care nu prea inteleg corect despre ce anume este vorba. De fapt, in ultimii ani, de cand nu prea mai exista presa scrisa, care avea atat spatiu, cat si dorinta de a detalia fiecare proiect de lege in parte, lumea nu prea mai stie ce anume se intampla. Pentru ca, intr-un minut de stire de televiziune, nu se pot scoate in evidenta aspectele concrete ale unei legi. Se poate spune doar ce contine si cine anume a propus sau a votat respectivul act normativ. Ceea ce este total insuficient pentru ca omul de rand sa-si poata face o imagine concreta si corecta. Dar aceasta este alta poveste, asupra careia nu vreau sa pun foarte mare accent. Nu astazi. Insa revin la parlamentari. Cunosc foarte multi alesi ai neamului care sunt din Constanta.  Dar va reamintesc alesii din judetul Constanta la Camera Deputatilor sunt: Gheorghe Dragomir (USL) si Mihai Tararache (PP-DD) pe Colegiul 1, Mihai Lupu (USL) pe Colegiul 2, Cristina Dumitrache (USL) si Andrei Razvan Condurateanu (PP-DD), pe Colegiul 3, Radu Babus (USL) pe Colegiul 4, Victor Manea (USL) pe Colegiul 5, Eduard Martin (USL) pe Colegiul 6, Mircea Titus Dobre (USL) pe Colegiul 7, Manuela Mitrea (USL) pe Colegiul 8, Remus Cernea (USL) si Danut Culetu (ARD), ambii pe Colegiul 9, Madalin Voicu (USL) si Florin Gheorghe (ARD) pe Colegiul 10. La Senat, in Colegiul 1 castigator a fost desemnat Puiu Hasotti (USL), Colegiul 2 va avea doi senatori, respectiv, Nicolae Moga (USL) si Marian Vasiliev (PP-DD), Colegiul 3 Senat a fost castigat de Alexandru Mazare (USL), iar Colegiul 4 va avea doi senatori, respectiv, Mircea Banias (USL) si Christian Gigi Chiru (ARD). Ii stiti pe toti? Va reprezinta? Ati mai auzit de ei in ultimii doi ani? Din Constanta avem nu mai putin de 20 de parlamentari. Si mai sunt inca doi, respectiv, Varol Amet, de la UDTTMR, şi Iusein Ibram, de la UDTR. Si va intreb cat se poate de simplu: ce ati auzit despre parlamentarii nostri? Sunt 22 de alesi ai Constantei, 22 de oameni care - daca legea se va vota - vor avea bani sa traiasca foarte foarte bine, un trai de nabab as putea spune. Nu spun ca nu merita acesti bani, asa cum toti romanii i-ar merita. Pentru ca traim intr-o tara anormala, in care se pune intrebarea: si eu cum traiesc. Dar nu-i deloc firesc sa ne intrebam acest lucru. Firesc ar fi sa pricepem ca avem o singura viata pe care trebuie sa o traim cat se poate de decent. Cu munca sa avem si bani ca sa traim decent, sa nu ne intrebam ce putem sa mancam si cu ce haine sa ne imbracam, ci in ce tara sa ne facem urmatorul concediu. Din pacate, putini dintre noi isi pun aceasta intrebare. 
Iata activitatea parlamentarilor constanteni: Radu Babus 24 de luari de cuvant, 33 de propuneri legislative si 1 interpelare, Remus Cernea, 114 luari de cuvant, 18 declaratii politice, 26 de propuneri legislative, 11 interpelari, Andrei Razvan Condurateanu, 7 luari de cuvant, 5 declaratii politice, 29 de propuneri legislative, 22 de interpelari, 6 motiuni, Danut Culetu, 22 de luari de cuvant, 12 declaratii politice, 44 de propuneri legislative, 29 de interpelari, 18 motiuni, Mircea Dobre, 24 de luari de cuvant, 18 declaratii politice, 49 de propuneri legislative, Gheorghe Dragomir, 89 de luari de cuvant, 56 declaratii politice, 34 de propuneri legislative, 7 motiuni, Cristina Dumitrache, 19 luari de cuvant, 18 declaratii politice, 17 propuneri legislative, 24 interpelari, Gheorghe Florin, 109 luari de cuvant, 102 declaratii politice, 55 de propuneri legislative, 237 interpelari, 10 motiuni, Mihai Lupu, 56 luari de cuvant, 50 declaratii politice, 22 propuneri legislative, 7 motiuni, Victor Manea, 7 propuneri legislative, 3 declaratii politice, 19 propuneri legislative, 2 interpelari, 7 motiuni, Eduard Martin, 23 luari de cuvant, 9 declaratii politice, 9 propuneri legislative, Manuela Mitrea, 58 de luari de cuvant, 54 declaratii politice, 19 propuneri legislative, 58 de interpelari, Mihai Tararache, 25 de luari de cuvant, 7 declaratii politice, 28 de propuneri legislative, 10 interpelari, 1 motiune, Madalin Voicu, 1 luare de cuvant, 17 propuneri legislative. In ceea ce priveste activitatea senatorilor de Constanta. ei sunt implicati destul de mult in activitatea politica a tarii noastre. Nu-i reamintesc dar ii stiti si cel putin trei dintre ei au  avut o activitate bogata; aici ma refer la Nicu Moga, la Puiu Hasotti si la Alexandru Mazare.  Dar, de departe in liga parlamentarilor constanteni, cel mai putin s-a vazut Madalin Voicu. Insa cei care stau in fata televizoarelor l-au vazut foarte des, pentru ca apare aproape zilnic la Antena 3, Romania TV sau Realitatea. Cam asa stau lucrurile; de cele mai multe ori parlamentarii nevazuti pe la televiziuni sunt si cei care muncesc cel mai mult. Dar noi ii stim pe cei care fug de la o televiziune la alta si spun vrute si nevrute.

"Decembre" - George Bacovia si Nicu Alifantis

O poezie foarte cunoscuta romanilor, gratie talentului desavarsit al lui Nicu Alifantis! Si cum suntem in luna decembrie, sa ne imaginam ca stam in jurul unui brad impodobit si cantam: 

"Decembre

Te uita cum ninge decembreSpre geam, iubito, priveste Mai spune s-aduca jaratec Si focul s-aud cum trosneste

Si mana-n fotoliu spre soba
La foc sa ascult vijelia
Sau zilele mele totuna
As vrea sa le-nvat simfonia

Mai spune s-aduca si ceaiul
Si vino si tu mai aproape
Citeste-mi ceva de la poluri
Si ninga zapada ne-ngroape

Ce cald e aicia la tine
SI toate in casa-mi sunt sfinte
Te uita cum ninge decembre
Nu rade, citeste-nainte

E ziua si ce intuneric
Mai spune s-aduca si lampa
Te uita zapada-i cat gardu
Si-aprinzi promoroaca si clampa

Eu nu ma mai duc azi acasa
Potop e-napoi si-nainte
Te uita cum ninge decembre
Nu rade citeste-naïnte".
George Bacovia

Iar pentru cei care nu stiu, versurile nu aparin compozitorului Nicu Alifantis, ci fac parte din creatia unui mare poet, George Bacovia. 

Oare cum se va schimba viata noastra dupa alegerea lui Iohannis?

Au trecut alegerile prezidentiale si l-am ales ca presedinte pe Klaus Iohannis. Eu una ma bucur tare mult de acest rezultat si nu-mi justific satisfactia. Spun doar ca merg prin orasul Sibiu de ani de zile, fara vreo legatura cu noul sef al statului. Merg la prietena mea de ani de zile, de zeci de ani ... si voi merge la fel de mult si in viitor. Cu sau fara Iohannis. Pentru ca, la inceput, cand el nu era primarul Sibiului eu vizitam acest oras. Nu era frumos, cum este astazi, dar oamenii sai il faceau sa para altfel decat orasele din sud-estul tarii, unde locuiesc, sau orasele din Moldova, unde am stat cinci ani pentru a-mi forma viitorul. In fine, revin la alegerea presedintelui si la sperantele pe care multi romani, foarte multi romani care traiesc aici, in tara, sau care au plecat de ani de zile peste hotare pentru a-si forma un viitor pentru ei si familia lor si le-au pus in Iohannis. Si mai astept trecerea usoara a timpului pentru a vedea schimbarile pe care le asteptam cu totii. Nu mai vreau sa avem atatea sute de parlamentari, dar cred ca aceasta este ultimul lucru in ceea ce priveste importanta schimbarilor pe care le astept. As vrea insa schimbari din punct de vedere al traiului nostru. *Stiu ca nici aceasta schimbare nu o provoaca presedintele, dar o poate influenta. Nu mai vreau sa vad in jurul meu atat de multa lume care traieste de pe azi pe maine. Sunt oameni care au ajuns la o anumita varsta si sunt nevoiti sa manance doar legumele cele mai ieftine, fara carne pentru ca este prea scumpa pentru veniturile lor. Nu este normal ca mancarea sa fie atat de scumpa. Mi se pare lipsit de etica! Nu mi se pare normal ca intretinerea sa fie atat de scumpa, dupa cum nu este firesc sa dam atat de multa bani pentru educatia copiilor nostri. Acum, cinstita sa fiu, sunt foarte multi elevi care invata si au rezultate foarte bune. Numai sa va uitati cu atentie la anumite licee din Constanta si sa studiati comportamentul elevilor. O parte dintre cei care provin din familii bogate se cunosc dupa comportament. Daca mama si tatal lor si-au facut niste buticuri si lucreaza toata ziua, copiii nu se prea omoara cu cartea, dar ai lor dau multi bani pentru ca odraslele sa se simta implinite. Si o tot fac, pana in ziua  examenului de bacalaureat. Dupa aceea, urmeaza a da alti bani pentru toamna, iar apoi o iau de la capat. Bani la profesori, bani pentru hainele de fite ale copiilor, bani pentru buzunarul odraslelor. Iar alti tineri de varsta lor reusesc la orice facultate si-ar dori, iar apoi se straduiesc sa se descurce cu banii foarte putini pe care parintii amarati din cauza statului in care traim reusesc sa ii adune lune de luna. Cati dintre voi circula cu autobuzul si cati dintre voi au stat vreodata de vorba cu cei care circula zilnic cu mijloacele de transport in comun? Eu am cunoscut in autobuz oameni de calitate, care au un mare defect: nu au bani pentru a plati un taximetru sau pentru a se plimba cu masina lor. Poate va intrebati cum se face ca au ajuns in aceasta situatie, iar raspunsul e cat se poate de simplu:au muncit intreaga lor viata in aceasta tara, nu au furat, nu s-au dedat la nici un fel de compormisuri, iar astazi o duc asa cum o duc - cu o jena de meniu zilnic, cu autobuz care circula asa cum circula si cu haine pe care le-au facut in urma cu multa vreme. Nu va grabiti sa ii condamnati si sa le ponegriti trecutul. Fara acesta, nu ne-am afla astazi in situatia in care suntem. Fara acesti oameni care au fost toata viata lor cinstiti si curati suftleteste, nu reuseam sa ajungem in situatia de a avea noi, Romania, un stat cu un presedinte neamt. Va puteti imagina o Franta care sa-si aleaga un presedinte neamt? Nu cred! Sau puteti crede ca un spaniol ar deveni primul ministru al Marii Britanii? Iarasi nu cred! Se pare ca reusita Romaniei de a-si alege un presedinte cu numele de Klaus Iohannis ne duce pe un adevarat podium al democratiei. Intr-un loc in care nici nu visam sa ajungem. Undeva unde au ajuns doar niscaiva state - vreo doua, daca nu ma insel! - din America Latina. Dar si noi suntem latini, iar la alegeri am  dovedit acest lucru cu varf si indesat. Stiu ca am avut motive, dar inca vom mai avea. Nu s-a schimbat radical in bine viata noastra. Este inca mult prea devreme. Dar - asa cum au trecut 24 de ani de la revolutie, iar viata noastra este parca mai dificila decat atunci - suntem rabdatori si plini de speranta. Iar daca Iohannis nu va determina schimbarea in bine in tara, va fi vai si amar. Si de el, si de noi!

Si voi vota din nou, peste doua saptamani

Nu am lipsit de la nici un scrutin electoral, indiferent ca se vota pentru prezidentiale, pentru primarie sau pentru Consiliul Judetean. Am stiu intotdeauna ce anume imi doresc si pe cine trebuie sa votez. Nu am a-mi reprosa nimic si, daca ar fi cazul, as lua-o de la capat. Stiu ca sunt multi constanteni care au votat la fel ca mine si asta este un lucru care imi da un fior de fericire. Dar starea mea de la aceasta ora seamana izbitor de mult cu cea din 1992, cand eram jurnalist la ziarul Telegraf. Cu diferenta ca atunci aveam cu totii - ma refer la colegii mei de la acea data - aceleasi idealuri, aceleasi asteptari si stiam foarte bine ca doar un anumit candidat le poate realiza. Iar cand s-au afisat rezultatele finale eram, cum altfel, de serviciu. Ma aflam langa Carmen Cristea si eram extrem de triste amandoua. Oare si din cauza asta a emigrat Carmen? Foarte posibil!  Atunci a iesit invingator la prezidentiale nenea Iliescu. A venit apoi anul 1996, cand a iesit invingator Emil Constantinescu. Doamne, ce manifestatie a fost in Constanta. Am marsaluit pe strazi dupa care am intrat imbracata in palton la stirile de la TV Neptun. Toata lumea era  fericita ca am reusit sa schimbam regimul. Au mai trecut anii si lucrurile s-au schimbat intr-o mare masura. In 2000 lucram la Observator. Cu foarte multa uimire am realizat ca ne-am divizat, noi, jurnalistii. Erau multi care votasera cu Vadim Tudor, multi care il si vedeau presedinte. Nu mai eram la fel de asemanatori in gandire cu actualii colegi fata de cum fusesem cu fostii. Iar anii au trecut, au mai fost alte alegeri si am ramas uluita de candidatii cu care votau colegii mei. Se stia dintotdeauna ca presa este un electorat de dreapta. Dar nu mai era, se schimbase radical. Acum a iesit, dupa primul tur de scrutin, urmasul lui Iliescu. Nu am mai fost prin judet, nu am stat de vorba cu nimeni si nu stiu cine cu cine a votat. Dar am rezultatele si imi este de ajuns. Constat ca se vede extrem de clar provenienta mea. Ca doar de aceea am votat la fel ca cei din Transilvania. Ce m-a uluit insa nu au fost rezultatele primului tur de scrutin, ci felul in care s-a votat in strainatate. Felul in care mii de oameni au fost tinuti in strada pana la ora 21.00, ora la care s-au inchis urnele. Pai alegerile sunt libere, asta inseamna ca urnele ar fi trebuit sa fie deschise pana ce ultimul alegator ar fi votat. Nu conta ca se facea ora 5 sau 6 a diminetii. Important era ca oamenii sa voteze, ca doar din acest motiv facusera atata drum pana la sectia de votare. Va imaginati cati romani care se afla in Franta traiesc la Paris si cati in alte localitati. Dar in Italia stiti cati sunt la Milano sau la Roma si cati traiesc in alte orase. Dar in Suedia, credeti ca toti romanii sunt in capitala, unde aveau cabina de vot. Foarte multe persoane cu drept de vot traiesc in alte orase dar in ziua votului s-au mobilizat, s-au trezit devreme si s-au pus pe drum pentru a ajunge cat mai repede la sectiile de votare. Ce a iesit, ati vazut cu totii. Au votat extrem de putini, cei care au avut noroc. Sper cu toata fiinta mea ca aceiasi oameni vor fi la vot si peste doua saptamani. Si ca atunci vor putea vota. Si vor vota conform asteptarilor mele. Si a multora dintre noi!

Vadu, ultima plaja libera

Asa cum am promis, revin astazi cu impresii despre Vadu, plaja care a ramas - cel putin in opinia mea, cel putin deocamdata - singura plaja libera din Romania. Asa cum va spuneam, drumul pana acolo nu este aproape de Constanta si nu este lipsit de peripetii. Trebuie sa-l fi facut de mai multe ori ca sa stii exact pe unde trebuie sa mergi. Iar daca esti pentru prima oara prin aceste locuri, nu ar strica deloc sa fii cu cineva care stie exact pe unde se ajunge la plaja. Dupa ce ai trecut de tanti care vinde miere si porumb crud (dar care nu este acolo pe tot parcursul verii!), urmeaza partea de drum de nisip, lunga, lunga ,,.... depinde unde vrei sa te campezi. Daca ai chef sa te afli in plina salbaticie, numai tu si cativa prieteni, poti sa te opresti imediat ce ai ajuns cat mai aproape de mare. Daca ai chef sa iti continui deplasarea, o poti face pret de km buni. Din loc in loc vei observa cate un mic drumeag care pleaca din drumul principal spre mare. Depinde ce optiuni ai: daca vrei sa te cazezi aici, trebuie sa fii dispus ca, atunci cand ai terminat apa potabila sau painea sau cine stie ce altceva ce-ti lipseste din bagaje, sa fii apt sa urci in masina si sa faci cale-indarat, spre Vadu, pentru a-ti face cumparaturile. Bine, din Vadu poti sa-ti faci toate proviziile, important este sa stii exact ce nevoi ai si, eventual, sa cunosti pe cineva din zona, pentru a te aproviziona sanatos si ieftin. Stiti ca am cumparat rosii cu 2,5 lei/kg si porumb cu 0,50 lei? Si au fost produse natural si sanatoase! Dar sa revin... Daca ai depasit aceste prime zone de popas, trebuie sa mergi inca mult si bine pana ajungi la carciuma din zona. Se numeste Vadu Pescarilor, dar cred ca numele este relativ nou. Pentru ca, imi amintesc, in anii trecuti nu cred ca tin minte cum se chema acest loc. Dar stiu ca tot timpul s-a mancat foate bine aici, s-a baut cu masura (si potrivit preturilor, fireste!) si lumea s-a simtit in afara timpului. Spun asta pentru ca ospatarii, desi sunt suficienti ca numar, nu fac fata valului de clienti care vine si tot vine si nu mai termina, Rar, foarte rar gasesti cate o masa libera. Ca sa nu mai spun ce cozi sunt la toaleta, In special la cea a femeilor!  Dar daca vrei sa faci plaja in vecinatatea carciumii, e problema ta, insa trebuie sa stii ca prin zona toata lumea face plaja in costume de baie. Doar copiii sunt ceva mai liberi in comportament. Cei care vor si carora nu le pasa de impresiile celorlalti. In caz contrar, depasesti si acest loc si iti continui drumul pana unde te poarta masina. Daca ai o masina de teren, calea ti-este asigurata pana unde vrei sa mergi. pardon, nu chiar pana acolo.... Daca ai o amasina normala, mai poti merge 1-2 km, pana ajungi intr-o zona foarte libera... ma rog, atat cat poate sa fie. De acolo iti poti insa continua drumul pe jos, fie chiar si un km pentru a te simti singur si .... LIBER, liber ca pasarea cerului. Cu putin noroc, ai toate sansele sa fii absolut doar tu impreuna cu marea si cu  nisipul. Va amintiti aceasta senzatie? Nu se compara cu nimic. Esti doar tu si marea. Te uiti in stanga....nimic! Te uiti in dreapta.... nimic! Te uiti in fata, este marea necuprinsa, frumoasa, nici calda, ca in Mamaia, nici rece, ca in luna decembrie. Este marea exact asa cum ti-ai dorit-o! In spatele tau se vede campul de la Vadu! Din loc in loc, pe plaja este cate un petic de iarba. Chiar merita imaginea asta sa fii acolo, fie si numai pentru cateva ore. Noi am ramas si peste noapte, nu anul acesta, si stim cum este. Dupa ce se insereaza, devii tinta unor imense mase de tantari, de care nu scapi indiferent ce solutii folosesti. Te distrug, pur si simplu. Dar numai dupa cateva ore iti revii si ai chef sa te distrezi sau... sa dormi, Aici fiecare are solutii proprii, pe care le poate pune in aplicare fara a supara pe nimeni. Aici nimeni nu tipa sa te trimita la culcare sau in alta statiune. Ei, duminica aceasta nu am mai apucat sa mergem cat puteam merge cu masina. Dupa ce am parcat la Vadu pescarilor, pentru a vedea ce si cum stau lucrurile anul acesta, am mers spre plaja pentru a o admira. Si ne-am intalnit cu niste prieteni, asadar am stabilit sa ramanem impreuna. Si a fost o zi minunata de plaja, in care nu ne-a interesat ce este in stanga sau in dreapta (de fapt in apropierea noastra nu era chiar nimeni, asa ca am putut vorbi despre orice ne-a trecut prin cap), am stat de vorba, ne-am bronzat, ne-am imbaiat si apoi, cand am considerat ca este cazul sa plecam, am plecat. Bine, am plecat doar pana la carciuma, ca ne era si noua foame si sete, iar un popas inainte de plecare chiar era obligatoriu sa fie facut. La restaurant nu am fost siliti sa asteptam prea mult, pentru ca indata s-a eliberat o masa, dar foamea noastra a avut mult de asteptat pana cand a fost potolita - da' potolita de-a dreptul, cu ciorba de peste (avea vreo trei-patru bucati de peste din diferite specii!), cu biban si mamaliga. Si cu o bere la halba, bine, nu la halba, ci la tap. Ca nu avea mai mult de 250 ml acel pahar! Dar a meritat, a fost foarte buna. Pe cand eram la restaurant, si-au facut aparitia noi cunoscuti, oameni cu multi bani, oameni implicati politic. Si pe loc mi-au trecut doua posibilitati prin cap: fie sunt oameni ca si noi, cu dorinte si nevoi proprii, indiferent de ale celor apropiati, fie  se aflau acolo pentru testare! Eu sper (si tind sa cred, chiar!) ca este valabila prima alternativa! Sper sa nu ma insel!Sa auzim de bine!

Plaja noastra cea de toate zilele

Candva, cu peste 20 de ani in urma, eram pasionati (eu si sotul meu) de plaja. Bine, si acum suntem dar s-au schimbat foarte mult vremurile si asteptarile. Pe atunci preferam sa batem drumul pana la 2 Mai pentru a ne simti confortabil si liberi, asa cum ne placea. Mamaia era o statiune prafuita, fara pic de culoare, plina de hoti si de vanzatori de pepeni verzi si de porumb fiert, Cam asta era, asteptari mari, oferte infinitezimale. In aceste conditii, avand in vedere ca marea era si a noastra dar preferam sa o simtim in conditiile alese de noi, preferam sa mergem de trei-patru ori pe an pana la 2 Mai pentru a ne pregati pentru o iarna cum o da-o Dumnezeu. Si reuseam sa ne satisfacem dorintele si asteptarile. Plecam cu autobuzul pana la Mangalia, iar de acolo gaseam alte autobuze pana la destinatie. Nici asteptarea, nici caldura, nici transpiratia nu erau o problema. Rabdam de toate pentru a ajunge acolo unde ne doream. Apoi ne-am achizitionat o masina, care a facut multe drumuri in aceasta directie. Doamne, era minunat. Unii faceau plaja dezbracati (de fapt, cei mai multi) dar erau si persoane care preferau costumul de baie. Nu era absolut nici o problema sa stai langa cineva imbracat sau dezbracat atata vreme cat nimeni nu te privea decat in ochi. De multe ori nici nu stiam daca interlocutorul meu poarta sau nu costum de baie. Nu avea absolut nici o importanta. La dusuri era chiar dragut, in special dupa micul dejun. Era ora la care multi se trezeau si se spalau. Altii isi luau apa pentru cafea, iar altii, mai matinali, isi faceau dusul obisnuit dupa prim plaja a zilei. Asa ca va imaginati ce picturi agitate s-ar fi facut la dusuri cu oameni in cele mai variate pozitii si avand cele mai diferite activitati. Stiu ca erau si pictori pe plaja, ma rog, pe langa actori, scriitori, student, doctori, ingineri etc. Era o multime extreme de diversificata, care credea sincer in ceea ce facea, care traia dupa bunul ei plac. Au trecut anii, iar la 2 Mai si la Vama Veche lucrurile s-au schimbat foarte mult. Masinile sunt numeroase si  cat mai scumpe, nudisti sunt din ce in ce mai putini, cazarea la cort este destul de rara, au aparut hoteluri si vile; in fine, este vorba despre trecerea anilor si schimbarea conditiilor. Unora continua sa le placa, insa eu cred ca pasionatii de atunci ai acestor statiuni si-au cautat deja alte locuri! In tara sau in strainatate. Cu siguranta, fiecare si-a gasit un loc atragator si care sa corespunda asteptarilor. Din pacate, insa, aceste locuri sunt isolate si se afla destul de departe de Constanta.      Mamaia s-a schimbat in bine, din punct de vedere al aspectului si al petrecerii timpului. Acum nu mai sunt saracii care vin la mare cu bilete cu pret redus (exceptand perioadele de extrasezon!). Nu, acum sunt foarte multi oameni cu bani, cu masini foarte scumpe, cu asteptari de cluburi foarte exclusiviste. In fine, Mamaia este a lor. Eu am cautat alte destinatii si, de-a lungul timpului m-am bucurat de ele! Am descoperit, cu multi ani in urma, ce-I drept, insa din teama ca locul se va aglomera mult prea mult, am preferat sa nu scriu despre asta. Acum insa, cand este foarte multa lume, atat la Corbu, cat si la Vadu, pot scrie despre acele doua locuri mai salbatice de pe litoral. Deci, primul loc descoperit si luat la "puricat" de foarte multe ori, a fost Corbu. Partea dinspre Mamaia, pentru ca si aici sunt doua plaje. Iar in cea a localnicilor, care a mult mai aglomerata si mai "civilizata", am preferat sa nu mergem de prea multe ori. Doar cand am vrut sa si mancam ceva am plecat in acea parte cu aspect de plaja civilizata. Aici este lume destul de multa, dar sunt si zile in care intre tine si vecinii tai sunt cel putin 50 de metri. Aici toata lumea vine pregatita cu mancare si bautura, pentru ca in zona nu sunt nici un fel de terase. Daca ai chef sa-ti faci aprovizionarea de aici, trebuie sa mergi pe cealalta plaja, unde sunt si ceva restaurant, dar si terase de unde poti cumpara sucuri si/sau bere. Plaja aici nu inseamna sa asculti tot felul de muzica, desi in week-end am auzit manele! Va imaginati, in acest week-end, pe plaja din Corbu se ascultau manele. Nudisti nu erau decat in capatul dinspre Mamaia, iar acestia erau cativa. Cred ca sub zece persoane! Se schimba prea rapid lucrurile si capata aspect de "statiune". ceea ce mie chiar nu mi se pare  in regula. Si cred ca nici altora, celora ce pe vremuri populau aceste locuri. Deci sambata am decis sa mergem la Corbu. In regula! Cu mult elan si dorinta de a ne bronza uniform, ne-a urcat in masina si am plecat. Drumul cred ca are vreo 25-30 de km, dar pentru o zi reusita, in plin soare si pentru  a-ti satisfice dorintele cele mai intime, am spus ca merita. Dar am reusit sa stam mai putin de doua ore si am renuntat la placere. Singurul nostru gand satisfacator a fost ca a doua zi vom pleca si mai departe, spre Vadu. Ceea ce am si facut! Pana aici sunt vreo 40 de km, iar ultima parte a drumului este destul de dificila. Soseaua este proiectata pentru o singura masina, iar din cand in cand, pe marginea drumului apare cate un loc de parcare destul de generos. Daca circula masini din ambele directii, una dintre ele se va adaposti in parcare, iar cealalta isi va continua drumul. Civilizat si de bun gust. Chiar placut si increzator mod de a circula! Dupa ce se termina drumul de beton, care nu mai este in perfecta stare de functionare dar, treaca. Decat in statiuni manelizate, e de preferat sa mergi km intregi pe un drum betonat si apoi pe unul lat, de nisip batatorit foarte bine.
Maine voi continua despre plaja de la Vadu!

Constanta, ce-a fost si ce-a ajuns!

Orasul asta - Constanta - avea toate sansele sa fie unul de nota 10, sa fie mare, frumos, bogat si de temut. Putea, dar nu a fost sa fie. Cel putin pana acum, cel putin pana astazi! Imi amintesc inainte de anul 1989, cand am aterizat eu pe aceste meleaguri, era un oras foarte frumos, lispit de hrana si de lumina (catora dintre voi vi s-au stricat frigiderele sau masinile de spalat pe atunci? v-ati intrebat din ce cauza?), dar cam asa era in toata tara, nu-I asa? Ce-I drept, aveau de toate doar unii dintre noi, extrem de putini. Extrem de putini sunt si astazi cei care au de toate, care o duc bine, spunem noi, restul. Dar numai ei stiu cat de bine o duc si cat de mult isi invidiaza anumiti prieteni amarati, care sunt impreuna si la bine si la rau, cu toate ca au lipsuri foarte mari. Ei, cam asta este viata romanilor. Nu e de invidiat, desi s-ar gasi milioane de asiatici care sa o faca, manati de toate realitatile vietii lor. Cu toate acestea, am vazut - chiar astazi - mii de oameni care fac plaja la Mamaia, ferm convinsi ca este dreptul si meritul lor de a se afla pe aceasta plaja. Unii, chiar au banii necesari, in vreme ce altora li se pare cat se poate de normal sa fie aici la plaja. Ca este departe Eforie Nord, Eforie Sud, Costinesti, Olimp (ce naiba sa caute in statiunea aia prafuita!), Neptun, Saturn, Venus, Jupiter..... Mangalia, 2 Mai, Vama Veche. Hai, ca le-am enumerate pe toate, desi sunt mici statiuni neutilizate de catre turisti, dar care sunt "de vis", precum  Tuzla si 23 August. Departe de ce anume? Ca doar nu de civilizatie! Dar pentru multi turisti, Mamaia nu este tot una cu .... tataia! Asta este!
Cum putea fi altfel acest oras? Ma intreb cata lume isi pune aceasta intrebare si sunt sigura ca MULTA. Sunt absolut convinsa ca in acest oras nu sunt doar pensionarii care primesc pachete cu alimente si voteaza PSD. Stiu si sunt sigura de ceea ce stiu, ca in acest oras traiesc zeci de mii de oameni care gandesc altfel si care se viseaza traind intr-un alt oras, un oras de vis, asa cum putea sa fie si acesta in care traim noi astazi. Pentru ca turistii pasionati de Mamaia traiesc cel mult 10 zile acolo, in vreme ce noi, cei cu buletin de Constanta, traim aici 365 de zile pe an! O diferenta uriasa, dar pe care o fac foarte putini dintre noi!
Si sa revin la Constanta de astazi; au trecut aproape 24 de ani de la revolutie. Ce s-a intamplat in aceasta perioada? Va mai amintiti cand l-am avut primar pe dl. Neagoe? Era la inceputul anilor 1990 (prin 1992). Pana sa fie edilul acestui municipiu, era foarte convins ca va schimba aspectul urbei, ca va face din acest oras o metropola europeana.
 Dar cand si-a dat seama ca nu poate darama nici macar un garaj construit ilegal, pentru ca nu are legislatie aferenta, a fost foarte trist. Si el, si noi, alegatorii sai! Cu aceste neimpliniri au trecut cei patru ani de mandat. Apoi a venit la rand PD-istul (astazi PSD) Gheorghe Mihaesi! Ar fi castigat acele alegeri Tanase Barde, dar nu a fost sa fie! Constantenilor le-a fost teama sa voteze un aroman. Si s-au ales cu un roman care la ora pranzului mergea acasa, ca sa manance si sa se odihneasca. Cel putin, asa stim noi!  Cum a fost in mandatul sau, ar fi bine sa ne amintim cu totii. Astfel de lucruri nu ar trebui sa fie uitate. Imi amintesc serile de toamna-iarna cand mergeam pe jos din centru spre Casa de Cultura. Era infiorator! Batea vantul, era frig, luminile de pe strada erau insuficiente, strazile erau gaurite. Sper ca va aduceti aminte! Apoi a venit Radu Mazare la primarie. Ce veselie, ce munca! Va amintiti ca au aparut becuri (montate de Luxten) pe toti stalpii din oras, au inceput sa fie asfaltate strazile, sa apara semafoare etc. S-au facut foarte mari schimbari. Dar.... sunt si o multime de neimpliniri, de nerealizari. Mamaia este cartierul Constantei in care Mazare locuieste si traieste si se bucura. Are si de ce sa o faca! Toata lumea se imbulzeste in Mamaia. Toti cei care cu ani in urma se buluceau in Neptun si Olimp (Doamne, ce statiuni minunate erau prin anii 1994-1995!) acum fac coada la Telegondola!
Ce-I drept, asta si-a dorit, si asta a facut. Cat despre Constanta, incercati sa va plimbati spre Cazino, iar de acolo mergeti spre b-dul Mircea pe drumul cel mai scurt. Ati incercat? Stiti de ce va spun asta? Sper ca stiti!
Strazile din Mamaia arata impecabil. Si asta pentru ca, in mai putin de o luna de zile au fost refacute. Cand se va reusi acest ritm si in Constanta?

Ar fi fost si... este ziua lui Octavian Paler

In 2 iulie 1926 se nastea Octavian Paler. Multi l-au pretuit si l-au iubit, l-au respectat si l-au citit, I-ai urmarit aparitiile televizate. Si au trecut aproape opt ani de cand ilustrul Octavian Paler nu mai este printre noi.  Cu siguranta, multi si-l amintesc, in special pentru ca, in ultimii sai ani de viata, a fost mereu invitatul lui Mihai Gadea, la Antena 3. Nu stiu cate lucruri ii legau, dar este cert ca numele localitatii Lisa, din judetul Brasov a fost o tainica increngatura intre ei. Octavian Paler se nascuse in Lisa, iar Mihai Gadea isi petrecuse copilaria in aceasta localitate. Bine, la cum l-am inteles pe Octavian Paler, acest lucru nu ar fi fost suficient pentru a colabora cu Gadea la postul de televiziune mentionat. Asa ca, sunt sigura, au fost multe alt lucruri cate i-au apropiat. Dar, pentru a nu devia.... Octavian Paler a fost mult mai mult decat invitatul lui Gadea. A fost scriitor, filolog, publicit;  a fost absolvent al Universitatii de Litere si Filozofie, dar si a; celei de Drept. A fost jurnalist si corespondent al Agerpres Roma. In fine, nu sunt in masura sa scriu prea multe despre ce anume a facut in viata, dar mi-ar trebui foarte multe pagini pentru a scrie despre domnia-sa.
Ideea este ca am o incredibila mandrie pentru faptul ca, in 1995, am realizat un amplu interviu cu Octavian Paler, interviu pe care l-am publicat in doua editii diferite ale ziarului Telegraf; interviu pe care si il voi publica pe blog.

De cateva zile, remarcabilul scriitor, filozof si publicist roman, Octavian Paler, isi petrece vacanta la Casa Scriitorilor din Neptun.Desi nu agreaza prea mult sa fie deranjat in perioada sa de relaxare totala, a acceptat un amplu si incomod interviu, ce s-a transformat mai degraba intr-o nesperata marturisire:
Rep.: In primul rand, bine ati venit la mare. Constat ca de ani de  zile va petreceti vacanta aici. Este deja o obisnuinta sau aveti motive pentru a veni la Neptun?
Octavian Paler: Eu am o veche pasiune pentru mare. Pentru mine, marea este un fel de mitologie personala. Curios, dar asa stau lucrurile. Eu sunt nascut la munte, dar iata ca am facut un veritabil cult pentru mare.  As zice eu, dincolo de datele imediat vizibile. Intr-un fel, intru aici intr-un fel de inactualitate luminoasa; ies din istorie, ies de sub presiunile istoriei si intru cumva intr-o lume mai aproape de zei, mai aproape de mituri, o lume care-mi place, unde ma simt mai bine, mai putin vulnerabil, mai putin stresat. In felul aceasta, marea e pentru mine, daca se poate spune asa, ceva la egala distanta de ritual si de initiere. Vin aici ca sa ma dezinfectez de realitatile urate ale istoriei, vin aici, nu ma jenez sa spun asta,. sa uit, sa uit de multe lucruri pe care simt nevoia sa le uit. Si, macar doua saptamani, sa fiu intr-un fel de spatiu purificat. Cam asta-i marea pentru mine.
Rep.: Nu va deranjeaza zgomotul din jurul d-voastra, turistii galagiosi de pe plaja?
Octavian Paler: Fac si plaja, dar nu ma prea amestec cu altii. In general eu sunt un solitar, iar la mare cu atat mai mult. Am, de altfel, un program de ani de zile, pe cat de simplu, pe atat de necesar pentru mine. Mai exact, am un program de inot pe care il respect intr-un mod foarte strict. Pentru asta si vin, e unul din foarte putinele prilejuri in care pot sa fac miscare fizica, la propriu. Dupa aceea, ma arunc pe nisip - imi place foarte tare senzatia asta de caldura tandra a nisipului pe plaja. N-am chef de dialog, de discutii. Mi se pare promiscua orice fel de mondenitate pe plaja. Asa ca, stau cumva retras, izolat.
Rep.: Din lecturarea unora dintre romanele d-voastra am dedus ca sunteti un pesimist. M-am inselat sau asa este?
Octavian Paler: Depinde ce intelegeti prin pesimist. Daca intelegeti un lucid atunci da, sunt pesimist.  Mie mi se pare, ca sa fiu foarte exact, optimismul ca fiind uneori o forma de frivolitate, o forma de superficialiatate. Pentru ca sunt la mare si vorbim de mituri, unul dintre cele mai frumoase mituri ale grecilor, e vorba de Cutia Pandorei, aseza speranta intre nenorociri. Niciodata grecii n-au spus foarte limpede daca vedeau in speranta un rau sau un bine. E foarte simplu, foarte comod sa speri, chiar intr-un dezastru. Iar noi astazi suntem intr-un dezastru. Sa nu ne ascundem de cuvinte. E foarte comod sa stai cu bratele incrucisate si sa zici: vai, sunt optimist. Pana la urma, binele trebuie sa triumfe si, in timpul asta, dezastrul continua. E suficient sa te uiti colea, mai departe, pana la gardul fostei resedinte a lui Ceausescu si.... atat a castigat democratia din Romania: 50 de metri de plaja. Incolo, toate sunt ca inainte doar ca sunt alte personaje care stau dincolo. Iar ceilalti, care stau dincoace de gard, sunt la fel.
Rep.: Suna inspaimantator si asta ma duce din nou cu gandul la romanul d-voastra "Viata pe un peron", Acolo, dupa parerea mea, ati facut o disectie  fantastic de clara a societatii romanesti in perioada "anilor de aur". Credeti ca este posibil ca aceasta sa continue?
Octavian Paler: Nu, in formula dinainte nu. Si nu numai, pentru ca istoria este, fara indoiala, ireversibila. Istoria nu-i un orologiu care se poate intoarce la un anumit punct, incat cosmarurile traite nu mai pot fi retraite chiar la fel. Fara indoiala ca se vorbeste mult de restauratie dar aceasta restauratie nu trebuie luata intr-un sens strict. Cum spunea Duiliu Zamfirescu, ce a fost, ce este si va mai fi ceea ce se cuvine. Si in aceasta tranzitie care nu se stie niciodata daca s-a terminat - Adrian Nastase zice ca s-a terminat, Iliescu zice ca nu s-a terminat, ca ne aflam chiar intr-o tranzitie permanenta care imi aduce aminte mie de revolutia permanenta a lui Trotki - ma rog, nu prea ma incanta ideea ca vom trai mereu, mereu, intr-o tranzitie din asta promiscua, in care grija zilei de astazi va deveni spaima zilei de maine, dar asta este. Nu ne alegem noi timpul istoric in care traim, asa au vrut sortii sa traim in timpul asta. N-avem ce face. Problema care se pune este alta: uneori a indura istoria este un mod de a o face. Cu alte cuvinte, a indura istoria cu un optimism frivol, cu un optimism superficial este un mod de a contribui la agravarea surselor de pesimism. E mai bine, cred eu, sa privesti raul in fata cu toata disperarea pe care ti-o provoaca o asemenea confruntare si sa incerci sa vezi, intr-un mod dramatic ce pericole sunt pentru tine si pentru cei din jurul tau. Incat eu nu vad un pacat in faptul ca sunt pesimist. Pesimismul poate fi si o forma de indiferenta la nimicurile cotidiene.
Rep.: In cazul aceasta aveti la indemana o multitudine de subiecte pentru romanele d-voastra, pentru scriitorul Octavian Paler. La ce lucrati la ora actuala?
Octavian Paler: Aici lucrez la o carte care va fi gata probabil spre sfarsitul anului si se cheama "Confesiunea unui retrograd". Nu-i decat o frivolitate acest titlu, reprezinta exact ceea ce vreau sa spun. Ma consider intr-adevar un retrograd. Chiar faptul ca nu inteleg progresul, eu cred ca omul n-a progresat de-a lungul secolelor. Depinde ce anume intelegem prin progres. In genere, progresul e raportat la progresul tehnologic. Daca e vorba de progresul tehnologic, fara indoiala ca am progresat. In Renastere nu existau televiziuni, nici la Neptun, nici in alte parti. Dar problema e a adevaratului progres si anume a progresului interior. Progresul interior - eu am mari dubii ca omul a progresat, am foarte mari dubii ca omul de astazi, care alearga cu air-bus-ul  de la un capat la celalalt capat al lumii este superior omului din Renastere, care nu iesea din Florenta, sau e superior omului din Antichitate, care nu iesea din Atena. Ma indoiesc  ca un comis voiajor de astazi e mai subtil sufleteste sau spiritual decat unul din atenienii ce-l ascultau pe Socrate. Am foarte multe motive sa cred ca, de pilda, un Peride este aproape incomparabil  cu un politician de la noi. Nu mai dau nume, e suficient sa deschideti televizorul si sa va uitati. Pentru ca suntem la mare, mi-aduc aminte ce spunea la un moment dat Valery, cand l-a intrebat un ofiter german: de ce nu va intereseaza deloc actualitatea fierbinte a razboiului? La care Valery i-a raspuns cu ironie: pe mine ma intereseaza marea, nu spuma valurilor. Ei bine, la mare poti sa intelegi foarte bine  asta - stai pe plaja si te uiti cum un val se sparge de nisip si toata spuma aceea sa raspandeste imediat, dureaza o secunda, cateva secunde si gata, s-a terminat.  Si dincolo de acest val marea, nesfarsita, eterna. Ei, sper ca toata mizeria asta, si materiala si morala, de care  avem noi parte astazi, intra in categoria valurilor, a spumei care se va duce. Dupa ani si ani de zile, cred ca numele unora dintre politicienii care astazi sunt foarte frecventi pe scena politica nici nu va mai fi tinut minte. Nu stiu daca urmasii nostri vor tresari, de pilda, cand vor auzi de Popa Tatu  , de Vacaru sau de dl. Vacaroiu si de altii. Dar marea, marea va ramane... Eu cred ca tara asta face parte din categoria asta a lucrurior care dureaza, a marii. Bine, aici la mare imi place sa uit si de ceea ce ma tulbura in viata mea bucuresteana. Aici m-am intors intr-un fel de inactualitate, in care sunt disponibil pentru toate utopiile, pentru toate iluziile si in care imi rememorez obsesiile, cosmarurile, dar si in plan personal. Cartea asta nu va avea nici un fel de implicatie politica. Recunosc, eu sunt un fel de reactionar, in sensul ca sunt legat de anumite traditii, sunt un conservator, sunt legat de memorie, sunt un Rac autentic si, in consecinta, chiar obsedat de memorie. Ei, asta fac eu in aceasta carte, imi amintesc, Desi, uneori nu mai sunt foarte sigur ca nu-mi visez amintirile. Cartea se compune din patru parti: ca o simfonie. Are trei jurnale care sunt perspective ale caracterului unui retrograd: un jurnal grec, care exprima nostalgia mea veche de a ma simti macar uneori antic, un jurnal american, in care explic antipatia mea fata de pragmatismul american si un jurnal la mare, pe care il completez acum, insotit de  un contrajurnal la mare. Va fi un contrast. De pilda acum, venind la mare am avut brusc senzatia de bucurie, intr-un fel de imitatie de inactualitate, probabil varsta, probabil o anume oboseala sufleteasca, poate si amaraciunile care m-au incercat in ultimii ani si care au lasat urme, imi dau o anumita disponibilitate  spre apele putrede ale melancoliei. Dar ma rog, care se spala insa la primul val care ma atinge pe plaja...
Dupa ce, in cursul saptamanii trecute v-am prezentat un amplu interviu - avand ca tematica activitatea literara a scriitorului Octavian Paler, continuam astazi prin a va dezvalui opiniile politice ale cunoscutului publicist si filozof.
Rep.: Dupa parerea mea, o mare problema a societatii romanesti este lipsa de alternativa. De unde credeti d-voastra ca ar putea veni schimbarea?
Octavian Paler: Nu stiu. Pentru asa ceva ar trebui sa intrebati un oracol. Imi plac oracolele si am fost multa vreme - si sunt si acum  - pasionat de oracolul de la Delphi, dar ce sa fac, nu sunt Phitia. De multe ori ma intreb si eu de unde sa vina vreo schimbare. In ciuda pesimismului de care m-ati "acuzat"  si pe care nu-l contest, de altfel. Stiu doar ca avem nevoie de o schimbare. Am avea nevoie sa iesim din aceasta balta nenorocita, infecta in care risca sa putrezeasca sperantele si luziile si asteptarile, tot. Cea mai mare nenorocire ar fi sa ne obisnuim. In clipa in care te obisnuiesti cu raul, in clipa in care raul se banalizeaza, partida e pe jumatate pierduta. Intr-un fel, as zice ca avem de asteptat din partea noastra. Schimbarea trebuie sa vina de undeva din noi. Daca nu vine din noi, am impresia ca nu poate veni de nicaieri. Oricum, in clipa de fata eu n-as zice ca sunt foarte incantat de Opozitie, de pilda, daca o compari cu Puterea din Romania. Si, nu stiu, chiar nu stiu daca trebuie sa fiu mai inspaimantat de unele evolutii ale Puterii, care erau previzibile, care nici macar nu ma mira, sau de involutiile Opozitiei, care au reprezentat de multe ori niste surprize dezagreabile.

"Duca-se dracului si aia si ailalti!"

Opozitia din Romania are, dupa parerea mea, multe pacate - singurul pacat pe care nu-l are in comparatie cu Puterea este acela ca n-a guvernat. Cu alte cuvinte, nu a facut nici un rau direct, explicit, administrand, gestionand aceasta tranzitie. Dar a ruinat grav sperantele noastre. Si atunci as zice ca, intr-un fel, binele pe care nu incetez nici eu sa sper ca exista, trebuie sa vina cumva din noi. Si in alt sens. Reactia cea mai proasta, dupa parerea mea, in fata acestui spectacol dezolant pe care ni-l ofera politica, este aceea de a fi scarbit de el si de a spune "duca-se dracului si aia si ailalti". Nu ma intereseaza nimic si, in felul acesta, sa esuezi in indiferenta, in apatie. Pentru ca, a fi dezgustat de politica, a intoarce spatele la ceea ce se intampla este un mod de a cautiona ceea ce se intampla, de a face politica prin procura, daca vreti. Asa ca eu sper ca ne vom trezi, intrucat avem nevoie. Vedeti, a circulat multa vreme acest mit, dupa decembrie 1989, ca istoria se face peste noi, in afara noastra, dincolo de noi, la Malta, la Yalta. Ei bine, ca ne dam seama ca nu Malta este responsabila de ce se intampla la ora actuala in Romania, trebuie sa ne aducem aminte ca nu americanii au votat in 1990, nici in septembrie 1992. Noi, romanii, suntem responsabili de toata catastrofa in care ne aflam. Si ar mai fi ceva de spus, dupa parerea mea foarte important: pe mine nu criza publica ma preocupa in primul rand, sau, daca vreti, nu aspectele politice ale crizei in care ne aflam, ci criza nationala care se afla dincolo de aceasta criza politica. Eu sunt convins ca ne aflam in clipa de fata intr-o criza de destin national si ca ar trebui sa fim alarmati de ce se intampla astazi. Nu ca partizani ai Puterii sau ca partizani ai Opozitiei, ci ca romani.  De ce spun asta? Noi am iesit dintr-o experienta de aproape o jumatate de veac, in care nu ne-am dat seama cat de desfigurata a fost identitatea noastra romaneasca. Dar astazi se vede foarte bine asta.

"Eu refuz sa cred ca trebuie sa consideram Yalta un fel de km zero al istoriei noastre"

Tot acest cosmar dublu care a fost o perioada in care cea mai mare broasca testoasa din lume era neaparat o broasca broasca sovietica. Perioada internationalista in care Republica Populara Romana era cu i din i neaparat. Pentru ca sa avem dupa acea perioada asa-zis nationalista - eu nu o consider asa, pentru ca , dupa parerea mea, Ceausescu a continuat sa fie un partizan al modelului sovietic, in ciuda frondei lui antisovietice, nimic nu s-a schimbat in Romania in timpul lui Ceausescu, ca imitatie sovietica. De altfel, ideea mea este ca Ceausescu a pus tricolorul peste Capitalul lui Marx. A ramas, practic, ultimul lider stalinist din estul Europei. Ori, toata aceasta bezmetica existenta, in care am fost dati cu capul de toti peretii istoriei, a scos la iveala, din pacate, metehnele noastre, defectele noastre, si ne-a stricat, ne-a corupt traditia. Si iata astazi ce traim. Ni se spune sa nu mai privim in urma, dar a nu mai privi in urma  inseamna, De fapt, ca trebuie sa plecam de la datele actuale. Care sunt datele actuale, datele pe care ni le-a lasat regimul trecut. Cu alte cuvinte, ar insemna sa acceptam ca Romania incepe dupa Yalta. Ori eu refuz sa cred ca noi trebuie sa acceptam sa consideram Yalta un fel de km zero al istoriei noastre. Nu spun ca toate traditiile noastre sunt bune, nu spun ca trebuie sa fetisizam traditiile noastre, pentru ca avem si traditii rele, pe care trebuie sa le intelegem. Exista in urma noastra o traditie fanariota, exista o traditie de turcire, o traditie balcanica, exista o traditie antioccidentala. Sa nu uitam cum aratau Principatele Romane la inceputul secolului XIX, cand toropeala medievala nu era chiar un lucru pitoresc, cand in Bucuresti de-abia se punea problema cismelelor, iar prima scoala romaneasca stiti bine cum a fost facuta. Adevarul este ca noi avem si traditii proaste, pe care trebuie sa le privim critic, dar avem si traditii bune. Sa nu uitam, de pilda, ca intre anii 1848 si 1938 - sunt doar noua decenii - ganditi-va cum aratau Principatele Romane in 1848, cand de-abia aveam primul filozof, prin Vasile Conta, poetii Vacaresti de-abia versificau naiv, Grigore Alexandrescu, pe urmele lor, nici el nu era foarte departe, in timp ce Shakespeare murise deja de dua secole, Dante nici nu mai stiu cand. Ei bine, in acesti 90 de ani noi am facut un salt absolut extraordinar. Ganditi-va ca in 1938 Romania era Belgia orientului, Bucurestiul era micul Paris si aveam deja in diverse domenii cuceriri la nivelul standardelor internationale. Ganditi-va ca i-am dat pe Cioran, Pe Eugen Ionescu, si in filozofie si in sculptura.

"Nu s-a votat cu gandul la ce se intampla in destinul Romaniei"

Rep.: Ce ne impiedica acum sa facem acest pas?
Octavian Paler: Ne impiedica prostia noastra. Prostia ne impiedica, pentru ca am votat si in 1990 si in 1992 si, in loc sa vedem interesul Romaniei, ne luam dupa aparente, ca unu-i mai drogat, ca altul e mai simpatic, altul zambeste mai frumos, altul pare mai destept, altul are o limba de lemn mai mladioasa, mai supla, altul este un poliglot al limbii de lemn. Nu s-a votat cu gandul la ce se intampla in destinul Romaniei. Ori, aici e problema, e timpul sa ne gandim la situatia actuala. Nu-i totusi normal ca noi sa fim coada Europei. pentru ca suntem un popor mai dotat decat alte popoare din aceeasi zona. De ce sa fim noi ultimii? Mie mi se pare ca e cazul sa ne aducem aminte si de mandria nationala in aceasta conjunctura. Nu vreau sa fiu ofensator la adresa nici unui popor, dar nu cred ca bulgarii sunt peste noi, sau polonezii sau cehii. Ca zestre nativa, ca zestre nationala, eu cred ca avem dreptul la mai mult decat ne ofera acest regim de astazi, cam neofanariot. Noi, in perioadele noastre faste, am dat valori extraordinare. In perioadele nefaste, cand am fost sub vremi sau ne-am lasat sa fim sub vremi, am toropit. Sa speram ca nu va fi cazul sa recidivam astazi.
Rep.: Stiu ca ati fost unul dintre putinii intelectuali care au reactionat prompt in cazul Patapievici. Actualmente considerati ca in Romania functioneaza o politie politica?
Octavian Paler: Da, sigur, cred ca da. Si cred ca functioneaza chiar mai multe politii politice. Si cred ca se lupta intre ele. Mi-ar fi greu sa spun in clipa de fata cate sunt. Dar cu siguranta ca sunt mai multe si nu toate oficiale. Si nu vor acelasi lucru. Eu cred ca exista o politie  politica nostalgica, dornica sa boceasca pe mormantu lui Ceausescu. Cred ca exista o politie politica mai pragmatica si care a inteles ca occidentul asta nu-i chiar asa de putred; oricum se pot face averi. Dar o politie politica care incurajeaza acest sistem - nu stiu cum sa-l definesc eu, turco-american, care prolifereaza la noi astazi, un fel de imitatie de capitalism importat din mahalalele turcesti si condimentat cu niste glazura americana. Mai cred ca exista o politie politica dispusa sa prelungeasca aceasta tranzitie si s-o prefaca intr-o tranzitie permanenta. In fine, cred ca se mai gasesc. Ar fi vreo 4-5-6 politii politice la noi astazi.
Rep.: Va multumim!

La padurea de tei, langa Babadag

Daca va imaginati ca, fiind in Dobrogea, nu avem ce face la sfarsit de saptamana (bine, in afara de a sta pe plaja si a face baie!), va inselati rau de tot. Aceasta zona este extrem de diversa si ajungeti sa o cunoasteti doar iesind des din oras. Ceea ce noi facem de multa vreme. Si cum a cam trecut cel putin un an de cand nu am fost in zona respectiva, la sfarsit de saptamana ne-am urnit cu masinile pline de corturi, saci de dormit, mancare si bautura (si, fireste, haine de schimb plus haine mai groase, pentru seara racoroasa) spre zona amintita. Drumul a fost destul de agomerat, desi am plecat relativ devreme, semn ca oamenii din zona se plimba destul de mult. Mai ales inspre Constanta, probabil pentru a face plaja sau a-si vizita rudele ori prietenii. Este o adevarata feerie sa te plimbi pe acest drum, deoarece campurile pe langa care am trecut erau lucrate; am vazut floarea soarelui si porumb, dar si grau (cred) - pe alocuri era deja cules si ambalat in snopuri, in alte parti se afla inca in picioare, urmand a fi recoltat cat de curand. Apoi au aparut sutele de eoliene, ale caror elice se miscau rapid, dupa cum batea si vantul. Cu toate acestea, vremea era calda, cerul senin, desi cu numai o zi in urma plouase si erau o multime de nori. Dar cum prognoza meteo ne daduse asigurari ca vom avea parte de vreme buna, am luat in calcul acest aspect. Cu o zi inainte am facut cumparaturi (de fapt, doar unul dintre noi se spetise cu toate cumparaturile!). Si asa a si fost: au urmat doua zile de timp minunat, nici prea cald, nici prea racoare, cu vanticel cald si cu soare foarte placut. Am ajuns in zona de campare, adica in mijlocul padurii care se considera a fi pentru pascutul animalelor pe la miezul zilei, adica o ora tocmai potrivita pentru a ridica corturile si a pregati ceva de mancare. Nu o sa ilustrez spusele mele cu poze facute oamenilor care ne-au insotit, ci voi posta cateva poze extrem de frumoase cu peisajul zonei. Fabulos, as putea spune. Uitati-va ce de floricele sunt pe aici, desi ai impresia ca este doar iarba. Oriunde te-ai uita, dai cu ochii de dealuri pline de copaci, floricele divers colorate si mult verde! O gramada de verde, de foarte multe nuante! Cred ca aceste culori ne-au determinat sa ne simtim liberi, gata sa facem focul de tabara si sa ne apucam de gratare. Ca ne era foame de atata frumusete! Dupa ce ne-am linistit organismul cu mancare de la oras (ca alta, de la tara nu aveam de unde lua!), ne-am pus temeinic pe povestit. Este incredibil cat de multe aveam sa ne spunem, cu toate ca ne vedem destul de des. Dar la padure, in aer liber, neingraditi de nimeni si de nimic, gura ne merge intruna. In plus, destul de des eram obligati sa urcam pana intr-un luminis aflat mai sus de noi, pentru a ne face provizii de vreascuri pentru foc. Era destul de mult lemn pe jos, uscat si numai bun de facut surcele. Si mai mult decat atat, am descoperit si zone incarcate cu bujori tocmai infloriti cat trabuia! Adica sa fie frumosi astfel incat sa nu-ti treaca prin cap sa-I rupi, ci doar sa-I pozezi! Cum am procedat si noi. Desi plecasem la padure sa culegem tei, am constatat ca timpul nu tine cu noi - nu, nu vremea, care era de-a dreptul minunata, ci timpul care trecea fara sa te intrebe, fara sa te anunte. Am constatat doar ca avem musafiri, ca ne contopim cu natura si ca orele treceau una dupa cealalta! A venit seara, a trebuit sa facem din nou focul, sa ne imbracam mai gros, sa privim stelele, sa discutam verzi si uscate, iar apoi sa mergem la culcare, cu dorinta de a ne face timp de treaba in cea de-a doua zi! Vezi sa nu! Desi am dormit foarte putin, pana cand s-a luminat de-a binelea, am avut o stare de spirit foarte buna, semn ca zona imi face foarte bine. De fapt, la cat e de spectaculoasa, nu are cum sa-mi faca altfel; poate doar daca ar fi plouat, dar cerul era tot senin. Cea de-a doua zi a fost parca si mai frumoasa. Am stat ceva vreme pana s-a facut focul cu lemne (desi aveam butelii mici de voiaj, am preferat sa le lasam acasa si sa gatim numai pe baza de lemne din padure), iar apoi ne-am indreptat atentia spre cate o cana mare de cafea. Asa ne-am trezit si mai bine, si mai cu chef de viata. Cea de-a doua zi a fost aproape la fel ca si prima, numai ca am simtit totul si mai intens! A fost o iesire minunata, care ne-a ridicat moralul si ne-a determinat sa stabilim o noua aventura in aceste locuri binecuvantate!

Manastirea Prislop, multime in asteptare si comercianti cu mici

Dupa cum va promiteam in ultima postare, revin acum cu informatii despre vizita noastra la Prislop. Am lasat in urma Sambata de Sus, desi cum mult regret in suflet (recunosc, m-am indragostit iremediabil de aceasta zana!), si ne-am indreptat spre Sibiu pentru a o lua cu noi la Prislop pe cea mai buna prietena a mea din tara. Am stat extrem de putin in oras pentru a ne continua drumul. Va imaginati, va rog, un traseu pe autostrada, foarte frumos prin prizma pesiajului intr-o multime de nunate de verde. Muntii se vedeau atat in stanga, cat si in dreapta noastra, iar soseaua nu era catusi de putin aglomerata. Drumul a fost usor, cel putin din punctul meu de vedere, care stateam linistita in spatele soferului! Pana cand am ajuns in satele din apropierea manastirii a fost simplu; dar cand ne-am apropiat la cateva zeci de km deja se simtea un aflux mare de oameni. In sate erau multe tarabe cu flori si lumanari, unde se opreau ceva trecatori. Noi insa am decis ca cel mai bine este sa ne continuam drumul si sa cumparam ce avem de cumparat direct de la sursa. Cu chiu cu vai, am ajuns la cativa km de manastire; deja politistii de la Circulatie aparusera in peisaj si drumul se ingustase. Si mai aproape de manastire am vazut o multime de tarabe si de comercianti care vindeau cam tot ce-ti trece prin minte. De la mancare si sucuri, la tablouri si lumanari. Era un talmes-balmes in toata puterea cuvantului. Dirijati in spatiul de parcare (de fapt pe un teren viran extrem de darnic din punct de vedere al suprafetei), ne-am gasit cu mare dificultate un loc; cam toate - si cred ca erau mii de locuri - erau ocupate. Si, ca sa nu mai spun, zeci de masini plecasera, de ne si imaginam ca va fi putina lume!!! Dar nu a fost asa. De, nimerisem intr-o zi de sambata, cand, este bine stiut, se calca oamenii in picioare. Nu chiar la propriu, dar...
Cu destul de mare dificultate ne-am apropiat de poarta de intrare in lacasul de cult. Zeci de oameni asteptau sa-si ia  o .... fusta. Da, chiar daca erai imbracat in pantaloni lungi era obligatoriu sa porti fusta lunga in incinta manastirii. Mandra, mi-am pus fusta inflorata si asa am intrat. Rabdarea mea fusese pusa la mare incercare, iar acum sosise timpul sa stiu de ce!
Cam asa arata parcarea din fata manastirii. Insa noi am putut lasa masina mult mai in deal, unde erau muuuuult mai multe masini. In aceasta fotografie se pot vedea, cat de cat, mesele si tonetele vanzatorilor ambulanti aflati in fata manastirii - ma rog, la o distanta apreciabila astfel incat mirosul de langosi si mici sa nu ajunga pana in locurile sfinte!
Cum spuneam, dupa ce ne-am imbracat adecvat,, am patruns in curtea manastirii. Nu stiu daca va puteti imagina ce bine arata acele locuri, cata liniste pare sa aiba si cat miros de iarba verde si de flori de munte! Parca eram in alta lume, mult mai linistita, mai curate, mai onesta. Din pacate, totul a durat pret de cateva zeci de minute care au capatat in minte mea notiunea de absolut. Inca de la intrare am ramas uimita de atat de multa frumusete; atat naturala, cat si adaugita de mana umana. Manastirea este foarte veche, de prin secolul XIV, dar nu am stat prea mult sa ma gandesc la notiuni de istorie. Daca le doriti, le gasiti extrem de usor pe google. M-a fascinat mai mult aspectul si oamenii. Oameni care parca erau pe alta lume, departe de Romania si de felul lor obisnuit de a fi. Si mi-am amintit de romanii care pleaca in Elvetia sau Germania sau Anglia, si se comporta la fel cu toti ceilalti de acolo - sunt oameni onesti, curiosi, atrasi de acel ceva nou, dornici sa vada cat mai multe si sa ramana cu cat mai multe frumuseti in sufletul lor. Am vazut ca se poate! Se poate ca si noi, romanii, sa fim altfel! Trebuie doar ca locul in care ne aflam sa ne indemne sa fim civilizati. Va rog sa ma credeti ca erau oameni de prin toate colturile tarii, veniti cu autocare, cu masini mici sau mari. Oameni imbracati fiecare cum si-a permis. Numai ca in locul in care ne aflam, astfel de amanunte nu erau importante. Chiar nu conta imbracamintea, ci doar felul in care ne comportam. Nu conta absolut nimic in acele locuri, doar credinta noastra si dorinta de a vedea cat mai multe. Si am vazut! Nu o sa va vina sa credeti, dar chiar langa biserica, imediat dupa ce am ajuns in zona, m-am intalnit cu o fosta colega. Nu mi-a venit sa cred... si totusi, oamenii care au anumite asemanari, se pot intalni in orice loc al planetei fara ca macar sa-si fi imaginat acest lucru.  Aceasta este biserica cea veche; este micuta, foarte frumoasa si simpla, iar oamenii se imbulzesc sa o vada. Din fericire, eu am vazut-o chiar de doua ori. Asa a fost sa fie si mi-a placut extrem de mult. Am stat linistita la rand si am intrat, fiecare secunda petrecuta acolo a fost incantatoare. Am vazut tablouri vechi, oameni linistiti, ce mai, minunat. Apoi am inceput sa urcam spre mormantul lui Arsenie Boca. Credeam ca va fi simplu sa stam si sa asteptam pentru a ne inchina. Dar am realizat foarte curand ca multimea de oameni ce se afla acolo ar fi insemnat o asteptare de cel putin trei ore. Ca atare, nu am stat la rand, dar ne-am continuat drumul pe langa coada de oameni pentru a vedea macar mormantul. Si l-am vazut! Nefiind la cativa centimetri de el, nu pot spune ca am atins macar crucea. Dar m-am simtit coplesita de anturaj, de tot ceea ce se intampla in jurul meu. De linistea si impacarea tuturor celor aflati acolo. Bine, probabil ca o parte dintre ei ar fi stat sa-si cumpere mici odata iesiti. Nu stiu! Iata macar o poaza a mormantului. Dupa ce am trecut de mormant, am continuat sa urcam pentru a ajunge la troita Sfantului Ioan. Iar de acolo ar fi trebuit sa coboram pana la pestera Sfantului Ioan de la Prislop, dar si acest demers a fost sortit esecului. Coada era imensa si aici. Asa ca ne-am inchinat si am hotarat sa plecam. Ce-I drept, numai pe jumatate multumiti, dar multumiti. A fost o iesire senzationala, din care puteti trage ce concluzii doriti. Mie mi-a placut foarte mult, m-a inseninat si mi-a infrumusetat viata. Si, de ce sa nu recunosc, as merge din nou in acele locuri, fie maine, fie anul viitor, fie cand se va putea. Important este ceea ce a ramas ascuns in interiorul meu, important este ceea ce am vazut si am simtit....

Sambata de Sus, la izvorul lui Arsenie Boca

Asa cum va spuneam in ultima postare, a doua zi am revenit la manastire, dar de aceasta data vizita noastra a fost una pe indelete, fara graba si cu multe obiective interne vizitate. Am revazut ambele biserici, atat pe cea veche, cat si pe cea construita mai recent, ne-am plimbat prin toate cotloanele premise si am trait intens, cu toate ca era ziua de 13! Sau poate tocmai din aceasta cauza! Imaginati-va acest loc, aflat in plina natura de munte, incarcat de verdeata, flori, brazi...dar si de multa religie. De multa istorie, daca vreti! Trebuie sa remarc faptul ca am vizitat o foarte impresionanta colectie de icoane, a caror vechime se ridica la multe sute de ani. Icoane realizate, de cele mai multe ori, de catre pictori anonimi, dar despre a caror locatie aproximativa se stia. Din pacate, in acest muzeu nu se pot face poze, asa ca nu am cum sa va arat imagini. Dar pot sa va asigur ca este de-a dreptul spectaculos! Dupa ce am strabatut pas cu pas aceasta manastire - si va asigur ca este impozanta atat din punct de vedere al dimensiunilor, cat si al locurilor - am luat decizia de a face o plimbare - tot pe jos - spre izvorul parintelui Arsenie Boca, parinte care a petrecut mai mult de 10 ani in acest loc. Drumul nu a fost deloc greu, desi pe langa noi treceau turisti in masini!!! (de parca lumea ar fi obosit sa mai parcurga astfel de distante pe jos). Cred ca am parcurs cativa km, in aproape o ora, timp in care am admirat frumusetile locului, dar si turme de oi aflate la pascut. Nu erau corturi, desi zona se preta excelent unui loc de campare La un moment-dat am ajuns la izvor. Daca va imaginati ca este un loc de unde curge, pur si simplu, apa, va inselati amarnic. Zona arata exact ca si cand ar fi locuita si astazi. Sunt poze, sunt icoane, sunt insemnari, dar si multe candele aprinse. Cu toate ca eram singuri, candelele erau aprinse, semn clar ca inaintea noastra mai fusese lume si aprinsese o lumanare. Stiu ca nu va spune mare lucru aceasta imagine, dar va asigur ca merita sa ajungeti pana acolo daca vreti sa fiti impresionati. Si iata o poza dintr-un alt unghi! Sper ca acum v-am convins ca este un loc special, in care sa mergeti cu o anumita stare de spirit si sa reveniti acasa mult mai curati! Si mult mai impliniti sufleteste! Asa cum m-am intors si eu! Pe cand stateam la izvor, au mai aparut niste oameni, fireste, tot intr-o masina! Ei aveau bidoane mari, pe care le-au umplut cu apa de la izvor. Se spune ca apa aceasta este miraculoasa, extrem de sanatoasa si plina de  tot felul de minerale! Dupa ce ne-am relaxt in acest loc, am continuat urcarea spre niste vile recent construite, in care tocmai se cazasera multi bucuresteni. Unele camera nu aveau geamuri, altele pareau a fi finalizate. Este un semn ca si in aceasta zona continua constructiile, ca si aceasta zona va fi insemnata pe harta, mai mult sau mai putin, dar ea va continua sa existe si sa fie cautata. Nu atat de oameni care doresc sa se regaseasca, ci de oameni care vor sa se distreze! Si spun asta deoarece in cea de-a doua zi, ziua in care noi urma sa ne continuam drumul prin tara, au venit multi turisti si aproape toti dintre ei ascultau manele! Va rog sa ma credeti ca mi s-a parut de foarte mult prost gust felul lor de a se comporta. Nu pentru ca mie nu-mi plac manelele (de fapt, nu-mi plac absolut deloc!), ci pentru ca in acest loc mi se pare de-a dreptul murder sa asculti muzica la nivelul la care o ascultau cei ce venisera pentru a-si petrece sfarsitul de saptamana aici. In fine, au ramas cu stilul lor, iar noi ne-am continuat drumul. Pentru ca venise vremea Prislopului, locul in care se afla inmormantat parintele Arsenie Boca! Si o sa va povestesc pe indelete despre aceasta vizita, despre oamenii pe care I-am intalnit aici, despre bunele si relele acestei excursii.

Sambata de Sus, la superlativ

Doar ce m-am intors din vacanta si am mintea plina de amintiri minunate pe care vreau sa le impartasesc celor care vor sa le citeasca. Chiar cu mult drag! Anul acesta ne doream foarte mult sa avem parte de niste amintiri noi, cu care sa ne umplem sufletele si mintea si chiar am reusit acest lucru. Am vrut ceva minunat si visul ni s-a implinit. Am plecat din Constanta cu masina, pe acelasi traseu pana inainte de Predeal. De acolo am luat-o la dreapta, spre Paraul Rece (normal ca fusesm si pe acolo, dar au trecut ceva ani de atunci, iar acum au aparut numeroase constructii noi, foarte frumoase, in special daca tinem cont de peisajul de vis), spre Tara Fagarasului. Am ajuns pana la Sambata de Sus, mai intai in sat, iar mai apoi la Complexul Sambata de Sus, aflat la o distanta de 8 km de sat. Sa nu va imaginati ca arata ca o statiune de pe litoral, ca nu e nici pe departe la fel. Complexul a fost mai intai manastirea, despre care voi povesti pe larg mai jos, dar in jurul acesteia s-au construit vile si mici hoteluri. Nu stiu cate sunt in totalitate, poate vreo 25-30 de astfel de vile, toate extreme de bine facute, spatioase, elegante, curate si cu vederea spre munte. Noi ne-am cazat la pensiunea Emma, care este alcatuita din doua corpuri frumoase. Distantele dintre vile sunt suficient de mari incat sa nu te simti vecin cu toata lumea care vine in zona. Noi am ajuns joia, deci nu era absolut deloc aglomeratie; erau oameni cu oile la pascut, caii erau priponiti, iar padurea era linistita. Nici vantul nu batea, nici despre ploaie nu putea fi vorba. Motiv pentru care am decis ca trebuie sa vizitam manastirea ce ne adusese in zona si care il gazduise mai bine de zece ani pe parintele Arsenie Boca. Ca, daca stam sa ne gandim mai bine, nu faptul ca manastirea fusese construita in secolul XVII ne adusese in zona, ci faptul ca parintele Boca a fost staret in zona. Ei, asta este gandirea din secolul XXI in care ne aflam. Poate ca, daca am fi stiut mai multe despre Brancoveanu, el ar fi fost motivul pentru care ne-am fi aflat in zona. Dar nici macar nu mai conteaza motivul, ci faptul ca am ajuns acolo!
 Asa arata manastirea construita in secolul XVII. Va vine sa credeti sau nu, desi iarba era verde si erau multe flori, pe piscuri continua sa se vada zapada. Nu stiu cat de mare era, dar de jos se vedea foarte frumoasa si ademenitoare. Insa nu ne-am lasat luati de val, ca doar eram la munte.... Cum spuneam asadar, ne-am dus sa vizitam manastirea. Trebuie stiut ca exista o anumita tinuta care trebuie respectata. Adica nu ti se permite intrarea decat daca esti imbracat adecvat. Poti purta pantaloni scurti, de exemplu, dar trebuie ca lungimea lor sa fie sub genunchi. Nu este obligatoriu sa porti batic, dar nu ai voie sa fii in maieu. Este obligatorie o tinuta decenta, pe de-o parte deoarece te afli intr-o manastire, iar pe de alta parte deoarece te intalnesti la tot pasul cu calugari. Iar ei trebuie tratati cu respect! Cum de asemenea trebuie tratate cu respect locurile! Care sunt atat de frumoase incat parca respiri mai usor in acea zona. Biserica veche, cea construita cu multe sute de ani in urma, nu este prea mare, dar este foarte frumoasa si incarcata de religie si de istorie. Desi era destul de tarziu, un calugar batran se afla in ea, probabil rugandu-se. Mi-am permis sa il intrerup din tacerea lui si sa-l intreb unde se tin slujbele. Cu voce extrem de linistitoare mi-a spus despre biserica cea noua, unde incape mult mai multa lume. Eu inca nu o vazusem, deoarece mi-am indreptat pasii direct spre biserica veche. Asa am simtit eu si asa am facut! Am facut apoi fata bisericii celei noi. Este intr-adevar mult mai mare si foarte frumoasa. dar nu asta conteaza intr-o biserica. M-am simtit foarte bine si foarte aproape de Dumnezeu! Nu va imaginati cum te poti simti acolo decat daca incercati! Am strabatut apoi intreaga curte si am descoperit izvorul tamaduitor. Fireste, nu stiam ce anume este, am aflat ulterior. Dar asta nu m-a impiedicat sa beau apa si sa simt cum ma cuprinde un fior de bucurie ascunsa.

Stiti ce se vede in aceasta poza? Ei bine, este fantana Izvorul Tamaduirii din curtea manastirii. Se spune chiar ca la inceput a fost izvorul, iar mai tarziu s-a facut manastirea, special pentru a permite oamenilor sa ia apa tamaduitoare! Ca este sau nu sfinta, este foatre greu de spus, dar stiu ca m-am simtit minunat dupa ce am baut apa din aceasta fantana. Nu am baut direct din galeata sau din canile de prin preajma, ci am baut exact dintre palemele mele! Ce buna a fost apa aceea! In decurs de vreo 15-20 de minute am strabatut intreaga curte si bisericile si izvorul tamaduirii, insa stiam cu certitudine ca a doua  zi urma sa vin din nou si sa vizitez manatsirea. De aceasta data cu mai mare bagare de seama si cu mai mult timp la dispozitie!