Ideea este ca am o incredibila mandrie pentru faptul ca, in 1995, am realizat un amplu interviu cu Octavian Paler, interviu pe care l-am publicat in doua editii diferite ale ziarului Telegraf; interviu pe care si il voi publica pe blog.
De cateva zile, remarcabilul scriitor, filozof si publicist roman, Octavian Paler, isi petrece vacanta la Casa Scriitorilor din Neptun.Desi nu agreaza prea mult sa fie deranjat in perioada sa de relaxare totala, a acceptat un amplu si incomod interviu, ce s-a transformat mai degraba intr-o nesperata marturisire:
Rep.: In primul rand, bine ati venit la mare. Constat ca de ani de zile va petreceti vacanta aici. Este deja o obisnuinta sau aveti motive pentru a veni la Neptun?
Octavian Paler: Eu am o veche pasiune pentru mare. Pentru mine, marea este un fel de mitologie personala. Curios, dar asa stau lucrurile. Eu sunt nascut la munte, dar iata ca am facut un veritabil cult pentru mare. As zice eu, dincolo de datele imediat vizibile. Intr-un fel, intru aici intr-un fel de inactualitate luminoasa; ies din istorie, ies de sub presiunile istoriei si intru cumva intr-o lume mai aproape de zei, mai aproape de mituri, o lume care-mi place, unde ma simt mai bine, mai putin vulnerabil, mai putin stresat. In felul aceasta, marea e pentru mine, daca se poate spune asa, ceva la egala distanta de ritual si de initiere. Vin aici ca sa ma dezinfectez de realitatile urate ale istoriei, vin aici, nu ma jenez sa spun asta,. sa uit, sa uit de multe lucruri pe care simt nevoia sa le uit. Si, macar doua saptamani, sa fiu intr-un fel de spatiu purificat. Cam asta-i marea pentru mine.
Rep.: Nu va deranjeaza zgomotul din jurul d-voastra, turistii galagiosi de pe plaja?
Octavian Paler: Fac si plaja, dar nu ma prea amestec cu altii. In general eu sunt un solitar, iar la mare cu atat mai mult. Am, de altfel, un program de ani de zile, pe cat de simplu, pe atat de necesar pentru mine. Mai exact, am un program de inot pe care il respect intr-un mod foarte strict. Pentru asta si vin, e unul din foarte putinele prilejuri in care pot sa fac miscare fizica, la propriu. Dupa aceea, ma arunc pe nisip - imi place foarte tare senzatia asta de caldura tandra a nisipului pe plaja. N-am chef de dialog, de discutii. Mi se pare promiscua orice fel de mondenitate pe plaja. Asa ca, stau cumva retras, izolat.
Rep.: Din lecturarea unora dintre romanele d-voastra am dedus ca sunteti un pesimist. M-am inselat sau asa este?
Octavian Paler: Depinde ce intelegeti prin pesimist. Daca intelegeti un lucid atunci da, sunt pesimist. Mie mi se pare, ca sa fiu foarte exact, optimismul ca fiind uneori o forma de frivolitate, o forma de superficialiatate. Pentru ca sunt la mare si vorbim de mituri, unul dintre cele mai frumoase mituri ale grecilor, e vorba de Cutia Pandorei, aseza speranta intre nenorociri. Niciodata grecii n-au spus foarte limpede daca vedeau in speranta un rau sau un bine. E foarte simplu, foarte comod sa speri, chiar intr-un dezastru. Iar noi astazi suntem intr-un dezastru. Sa nu ne ascundem de cuvinte. E foarte comod sa stai cu bratele incrucisate si sa zici: vai, sunt optimist. Pana la urma, binele trebuie sa triumfe si, in timpul asta, dezastrul continua. E suficient sa te uiti colea, mai departe, pana la gardul fostei resedinte a lui Ceausescu si.... atat a castigat democratia din Romania: 50 de metri de plaja. Incolo, toate sunt ca inainte doar ca sunt alte personaje care stau dincolo. Iar ceilalti, care stau dincoace de gard, sunt la fel.
Rep.: Suna inspaimantator si asta ma duce din nou cu gandul la romanul d-voastra "Viata pe un peron", Acolo, dupa parerea mea, ati facut o disectie fantastic de clara a societatii romanesti in perioada "anilor de aur". Credeti ca este posibil ca aceasta sa continue?
Octavian Paler: Nu, in formula dinainte nu. Si nu numai, pentru ca istoria este, fara indoiala, ireversibila. Istoria nu-i un orologiu care se poate intoarce la un anumit punct, incat cosmarurile traite nu mai pot fi retraite chiar la fel. Fara indoiala ca se vorbeste mult de restauratie dar aceasta restauratie nu trebuie luata intr-un sens strict. Cum spunea Duiliu Zamfirescu, ce a fost, ce este si va mai fi ceea ce se cuvine. Si in aceasta tranzitie care nu se stie niciodata daca s-a terminat - Adrian Nastase zice ca s-a terminat, Iliescu zice ca nu s-a terminat, ca ne aflam chiar intr-o tranzitie permanenta care imi aduce aminte mie de revolutia permanenta a lui Trotki - ma rog, nu prea ma incanta ideea ca vom trai mereu, mereu, intr-o tranzitie din asta promiscua, in care grija zilei de astazi va deveni spaima zilei de maine, dar asta este. Nu ne alegem noi timpul istoric in care traim, asa au vrut sortii sa traim in timpul asta. N-avem ce face. Problema care se pune este alta: uneori a indura istoria este un mod de a o face. Cu alte cuvinte, a indura istoria cu un optimism frivol, cu un optimism superficial este un mod de a contribui la agravarea surselor de pesimism. E mai bine, cred eu, sa privesti raul in fata cu toata disperarea pe care ti-o provoaca o asemenea confruntare si sa incerci sa vezi, intr-un mod dramatic ce pericole sunt pentru tine si pentru cei din jurul tau. Incat eu nu vad un pacat in faptul ca sunt pesimist. Pesimismul poate fi si o forma de indiferenta la nimicurile cotidiene.
Rep.: In cazul aceasta aveti la indemana o multitudine de subiecte pentru romanele d-voastra, pentru scriitorul Octavian Paler. La ce lucrati la ora actuala?
Octavian Paler: Aici lucrez la o carte care va fi gata probabil spre sfarsitul anului si se cheama "Confesiunea unui retrograd". Nu-i decat o frivolitate acest titlu, reprezinta exact ceea ce vreau sa spun. Ma consider intr-adevar un retrograd. Chiar faptul ca nu inteleg progresul, eu cred ca omul n-a progresat de-a lungul secolelor. Depinde ce anume intelegem prin progres. In genere, progresul e raportat la progresul tehnologic. Daca e vorba de progresul tehnologic, fara indoiala ca am progresat. In Renastere nu existau televiziuni, nici la Neptun, nici in alte parti. Dar problema e a adevaratului progres si anume a progresului interior. Progresul interior - eu am mari dubii ca omul a progresat, am foarte mari dubii ca omul de astazi, care alearga cu air-bus-ul de la un capat la celalalt capat al lumii este superior omului din Renastere, care nu iesea din Florenta, sau e superior omului din Antichitate, care nu iesea din Atena. Ma indoiesc ca un comis voiajor de astazi e mai subtil sufleteste sau spiritual decat unul din atenienii ce-l ascultau pe Socrate. Am foarte multe motive sa cred ca, de pilda, un Peride este aproape incomparabil cu un politician de la noi. Nu mai dau nume, e suficient sa deschideti televizorul si sa va uitati. Pentru ca suntem la mare, mi-aduc aminte ce spunea la un moment dat Valery, cand l-a intrebat un ofiter german: de ce nu va intereseaza deloc actualitatea fierbinte a razboiului? La care Valery i-a raspuns cu ironie: pe mine ma intereseaza marea, nu spuma valurilor. Ei bine, la mare poti sa intelegi foarte bine asta - stai pe plaja si te uiti cum un val se sparge de nisip si toata spuma aceea sa raspandeste imediat, dureaza o secunda, cateva secunde si gata, s-a terminat. Si dincolo de acest val marea, nesfarsita, eterna. Ei, sper ca toata mizeria asta, si materiala si morala, de care avem noi parte astazi, intra in categoria valurilor, a spumei care se va duce. Dupa ani si ani de zile, cred ca numele unora dintre politicienii care astazi sunt foarte frecventi pe scena politica nici nu va mai fi tinut minte. Nu stiu daca urmasii nostri vor tresari, de pilda, cand vor auzi de Popa Tatu , de Vacaru sau de dl. Vacaroiu si de altii. Dar marea, marea va ramane... Eu cred ca tara asta face parte din categoria asta a lucrurior care dureaza, a marii. Bine, aici la mare imi place sa uit si de ceea ce ma tulbura in viata mea bucuresteana. Aici m-am intors intr-un fel de inactualitate, in care sunt disponibil pentru toate utopiile, pentru toate iluziile si in care imi rememorez obsesiile, cosmarurile, dar si in plan personal. Cartea asta nu va avea nici un fel de implicatie politica. Recunosc, eu sunt un fel de reactionar, in sensul ca sunt legat de anumite traditii, sunt un conservator, sunt legat de memorie, sunt un Rac autentic si, in consecinta, chiar obsedat de memorie. Ei, asta fac eu in aceasta carte, imi amintesc, Desi, uneori nu mai sunt foarte sigur ca nu-mi visez amintirile. Cartea se compune din patru parti: ca o simfonie. Are trei jurnale care sunt perspective ale caracterului unui retrograd: un jurnal grec, care exprima nostalgia mea veche de a ma simti macar uneori antic, un jurnal american, in care explic antipatia mea fata de pragmatismul american si un jurnal la mare, pe care il completez acum, insotit de un contrajurnal la mare. Va fi un contrast. De pilda acum, venind la mare am avut brusc senzatia de bucurie, intr-un fel de imitatie de inactualitate, probabil varsta, probabil o anume oboseala sufleteasca, poate si amaraciunile care m-au incercat in ultimii ani si care au lasat urme, imi dau o anumita disponibilitate spre apele putrede ale melancoliei. Dar ma rog, care se spala insa la primul val care ma atinge pe plaja...
Dupa ce, in cursul saptamanii trecute v-am prezentat un amplu interviu - avand ca tematica activitatea literara a scriitorului Octavian Paler, continuam astazi prin a va dezvalui opiniile politice ale cunoscutului publicist si filozof.
Rep.: Dupa parerea mea, o mare problema a societatii romanesti este lipsa de alternativa. De unde credeti d-voastra ca ar putea veni schimbarea?
Octavian Paler: Nu stiu. Pentru asa ceva ar trebui sa intrebati un oracol. Imi plac oracolele si am fost multa vreme - si sunt si acum - pasionat de oracolul de la Delphi, dar ce sa fac, nu sunt Phitia. De multe ori ma intreb si eu de unde sa vina vreo schimbare. In ciuda pesimismului de care m-ati "acuzat" si pe care nu-l contest, de altfel. Stiu doar ca avem nevoie de o schimbare. Am avea nevoie sa iesim din aceasta balta nenorocita, infecta in care risca sa putrezeasca sperantele si luziile si asteptarile, tot. Cea mai mare nenorocire ar fi sa ne obisnuim. In clipa in care te obisnuiesti cu raul, in clipa in care raul se banalizeaza, partida e pe jumatate pierduta. Intr-un fel, as zice ca avem de asteptat din partea noastra. Schimbarea trebuie sa vina de undeva din noi. Daca nu vine din noi, am impresia ca nu poate veni de nicaieri. Oricum, in clipa de fata eu n-as zice ca sunt foarte incantat de Opozitie, de pilda, daca o compari cu Puterea din Romania. Si, nu stiu, chiar nu stiu daca trebuie sa fiu mai inspaimantat de unele evolutii ale Puterii, care erau previzibile, care nici macar nu ma mira, sau de involutiile Opozitiei, care au reprezentat de multe ori niste surprize dezagreabile.
"Duca-se dracului si aia si ailalti!"
Opozitia din Romania are, dupa parerea mea, multe pacate - singurul pacat pe care nu-l are in comparatie cu Puterea este acela ca n-a guvernat. Cu alte cuvinte, nu a facut nici un rau direct, explicit, administrand, gestionand aceasta tranzitie. Dar a ruinat grav sperantele noastre. Si atunci as zice ca, intr-un fel, binele pe care nu incetez nici eu sa sper ca exista, trebuie sa vina cumva din noi. Si in alt sens. Reactia cea mai proasta, dupa parerea mea, in fata acestui spectacol dezolant pe care ni-l ofera politica, este aceea de a fi scarbit de el si de a spune "duca-se dracului si aia si ailalti". Nu ma intereseaza nimic si, in felul acesta, sa esuezi in indiferenta, in apatie. Pentru ca, a fi dezgustat de politica, a intoarce spatele la ceea ce se intampla este un mod de a cautiona ceea ce se intampla, de a face politica prin procura, daca vreti. Asa ca eu sper ca ne vom trezi, intrucat avem nevoie. Vedeti, a circulat multa vreme acest mit, dupa decembrie 1989, ca istoria se face peste noi, in afara noastra, dincolo de noi, la Malta, la Yalta. Ei bine, ca ne dam seama ca nu Malta este responsabila de ce se intampla la ora actuala in Romania, trebuie sa ne aducem aminte ca nu americanii au votat in 1990, nici in septembrie 1992. Noi, romanii, suntem responsabili de toata catastrofa in care ne aflam. Si ar mai fi ceva de spus, dupa parerea mea foarte important: pe mine nu criza publica ma preocupa in primul rand, sau, daca vreti, nu aspectele politice ale crizei in care ne aflam, ci criza nationala care se afla dincolo de aceasta criza politica. Eu sunt convins ca ne aflam in clipa de fata intr-o criza de destin national si ca ar trebui sa fim alarmati de ce se intampla astazi. Nu ca partizani ai Puterii sau ca partizani ai Opozitiei, ci ca romani. De ce spun asta? Noi am iesit dintr-o experienta de aproape o jumatate de veac, in care nu ne-am dat seama cat de desfigurata a fost identitatea noastra romaneasca. Dar astazi se vede foarte bine asta.
"Eu refuz sa cred ca trebuie sa consideram Yalta un fel de km zero al istoriei noastre"
Tot acest cosmar dublu care a fost o perioada in care cea mai mare broasca testoasa din lume era neaparat o broasca broasca sovietica. Perioada internationalista in care Republica Populara Romana era cu i din i neaparat. Pentru ca sa avem dupa acea perioada asa-zis nationalista - eu nu o consider asa, pentru ca , dupa parerea mea, Ceausescu a continuat sa fie un partizan al modelului sovietic, in ciuda frondei lui antisovietice, nimic nu s-a schimbat in Romania in timpul lui Ceausescu, ca imitatie sovietica. De altfel, ideea mea este ca Ceausescu a pus tricolorul peste Capitalul lui Marx. A ramas, practic, ultimul lider stalinist din estul Europei. Ori, toata aceasta bezmetica existenta, in care am fost dati cu capul de toti peretii istoriei, a scos la iveala, din pacate, metehnele noastre, defectele noastre, si ne-a stricat, ne-a corupt traditia. Si iata astazi ce traim. Ni se spune sa nu mai privim in urma, dar a nu mai privi in urma inseamna, De fapt, ca trebuie sa plecam de la datele actuale. Care sunt datele actuale, datele pe care ni le-a lasat regimul trecut. Cu alte cuvinte, ar insemna sa acceptam ca Romania incepe dupa Yalta. Ori eu refuz sa cred ca noi trebuie sa acceptam sa consideram Yalta un fel de km zero al istoriei noastre. Nu spun ca toate traditiile noastre sunt bune, nu spun ca trebuie sa fetisizam traditiile noastre, pentru ca avem si traditii rele, pe care trebuie sa le intelegem. Exista in urma noastra o traditie fanariota, exista o traditie de turcire, o traditie balcanica, exista o traditie antioccidentala. Sa nu uitam cum aratau Principatele Romane la inceputul secolului XIX, cand toropeala medievala nu era chiar un lucru pitoresc, cand in Bucuresti de-abia se punea problema cismelelor, iar prima scoala romaneasca stiti bine cum a fost facuta. Adevarul este ca noi avem si traditii proaste, pe care trebuie sa le privim critic, dar avem si traditii bune. Sa nu uitam, de pilda, ca intre anii 1848 si 1938 - sunt doar noua decenii - ganditi-va cum aratau Principatele Romane in 1848, cand de-abia aveam primul filozof, prin Vasile Conta, poetii Vacaresti de-abia versificau naiv, Grigore Alexandrescu, pe urmele lor, nici el nu era foarte departe, in timp ce Shakespeare murise deja de dua secole, Dante nici nu mai stiu cand. Ei bine, in acesti 90 de ani noi am facut un salt absolut extraordinar. Ganditi-va ca in 1938 Romania era Belgia orientului, Bucurestiul era micul Paris si aveam deja in diverse domenii cuceriri la nivelul standardelor internationale. Ganditi-va ca i-am dat pe Cioran, Pe Eugen Ionescu, si in filozofie si in sculptura.
"Nu s-a votat cu gandul la ce se intampla in destinul Romaniei"
Rep.: Ce ne impiedica acum sa facem acest pas?
Octavian Paler: Ne impiedica prostia noastra. Prostia ne impiedica, pentru ca am votat si in 1990 si in 1992 si, in loc sa vedem interesul Romaniei, ne luam dupa aparente, ca unu-i mai drogat, ca altul e mai simpatic, altul zambeste mai frumos, altul pare mai destept, altul are o limba de lemn mai mladioasa, mai supla, altul este un poliglot al limbii de lemn. Nu s-a votat cu gandul la ce se intampla in destinul Romaniei. Ori, aici e problema, e timpul sa ne gandim la situatia actuala. Nu-i totusi normal ca noi sa fim coada Europei. pentru ca suntem un popor mai dotat decat alte popoare din aceeasi zona. De ce sa fim noi ultimii? Mie mi se pare ca e cazul sa ne aducem aminte si de mandria nationala in aceasta conjunctura. Nu vreau sa fiu ofensator la adresa nici unui popor, dar nu cred ca bulgarii sunt peste noi, sau polonezii sau cehii. Ca zestre nativa, ca zestre nationala, eu cred ca avem dreptul la mai mult decat ne ofera acest regim de astazi, cam neofanariot. Noi, in perioadele noastre faste, am dat valori extraordinare. In perioadele nefaste, cand am fost sub vremi sau ne-am lasat sa fim sub vremi, am toropit. Sa speram ca nu va fi cazul sa recidivam astazi.
Rep.: Stiu ca ati fost unul dintre putinii intelectuali care au reactionat prompt in cazul Patapievici. Actualmente considerati ca in Romania functioneaza o politie politica?
Octavian Paler: Da, sigur, cred ca da. Si cred ca functioneaza chiar mai multe politii politice. Si cred ca se lupta intre ele. Mi-ar fi greu sa spun in clipa de fata cate sunt. Dar cu siguranta ca sunt mai multe si nu toate oficiale. Si nu vor acelasi lucru. Eu cred ca exista o politie politica nostalgica, dornica sa boceasca pe mormantu lui Ceausescu. Cred ca exista o politie politica mai pragmatica si care a inteles ca occidentul asta nu-i chiar asa de putred; oricum se pot face averi. Dar o politie politica care incurajeaza acest sistem - nu stiu cum sa-l definesc eu, turco-american, care prolifereaza la noi astazi, un fel de imitatie de capitalism importat din mahalalele turcesti si condimentat cu niste glazura americana. Mai cred ca exista o politie politica dispusa sa prelungeasca aceasta tranzitie si s-o prefaca intr-o tranzitie permanenta. In fine, cred ca se mai gasesc. Ar fi vreo 4-5-6 politii politice la noi astazi.
Rep.: Va multumim!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu