Manastirea Prislop, multime in asteptare si comercianti cu mici

Dupa cum va promiteam in ultima postare, revin acum cu informatii despre vizita noastra la Prislop. Am lasat in urma Sambata de Sus, desi cum mult regret in suflet (recunosc, m-am indragostit iremediabil de aceasta zana!), si ne-am indreptat spre Sibiu pentru a o lua cu noi la Prislop pe cea mai buna prietena a mea din tara. Am stat extrem de putin in oras pentru a ne continua drumul. Va imaginati, va rog, un traseu pe autostrada, foarte frumos prin prizma pesiajului intr-o multime de nunate de verde. Muntii se vedeau atat in stanga, cat si in dreapta noastra, iar soseaua nu era catusi de putin aglomerata. Drumul a fost usor, cel putin din punctul meu de vedere, care stateam linistita in spatele soferului! Pana cand am ajuns in satele din apropierea manastirii a fost simplu; dar cand ne-am apropiat la cateva zeci de km deja se simtea un aflux mare de oameni. In sate erau multe tarabe cu flori si lumanari, unde se opreau ceva trecatori. Noi insa am decis ca cel mai bine este sa ne continuam drumul si sa cumparam ce avem de cumparat direct de la sursa. Cu chiu cu vai, am ajuns la cativa km de manastire; deja politistii de la Circulatie aparusera in peisaj si drumul se ingustase. Si mai aproape de manastire am vazut o multime de tarabe si de comercianti care vindeau cam tot ce-ti trece prin minte. De la mancare si sucuri, la tablouri si lumanari. Era un talmes-balmes in toata puterea cuvantului. Dirijati in spatiul de parcare (de fapt pe un teren viran extrem de darnic din punct de vedere al suprafetei), ne-am gasit cu mare dificultate un loc; cam toate - si cred ca erau mii de locuri - erau ocupate. Si, ca sa nu mai spun, zeci de masini plecasera, de ne si imaginam ca va fi putina lume!!! Dar nu a fost asa. De, nimerisem intr-o zi de sambata, cand, este bine stiut, se calca oamenii in picioare. Nu chiar la propriu, dar...
Cu destul de mare dificultate ne-am apropiat de poarta de intrare in lacasul de cult. Zeci de oameni asteptau sa-si ia  o .... fusta. Da, chiar daca erai imbracat in pantaloni lungi era obligatoriu sa porti fusta lunga in incinta manastirii. Mandra, mi-am pus fusta inflorata si asa am intrat. Rabdarea mea fusese pusa la mare incercare, iar acum sosise timpul sa stiu de ce!
Cam asa arata parcarea din fata manastirii. Insa noi am putut lasa masina mult mai in deal, unde erau muuuuult mai multe masini. In aceasta fotografie se pot vedea, cat de cat, mesele si tonetele vanzatorilor ambulanti aflati in fata manastirii - ma rog, la o distanta apreciabila astfel incat mirosul de langosi si mici sa nu ajunga pana in locurile sfinte!
Cum spuneam, dupa ce ne-am imbracat adecvat,, am patruns in curtea manastirii. Nu stiu daca va puteti imagina ce bine arata acele locuri, cata liniste pare sa aiba si cat miros de iarba verde si de flori de munte! Parca eram in alta lume, mult mai linistita, mai curate, mai onesta. Din pacate, totul a durat pret de cateva zeci de minute care au capatat in minte mea notiunea de absolut. Inca de la intrare am ramas uimita de atat de multa frumusete; atat naturala, cat si adaugita de mana umana. Manastirea este foarte veche, de prin secolul XIV, dar nu am stat prea mult sa ma gandesc la notiuni de istorie. Daca le doriti, le gasiti extrem de usor pe google. M-a fascinat mai mult aspectul si oamenii. Oameni care parca erau pe alta lume, departe de Romania si de felul lor obisnuit de a fi. Si mi-am amintit de romanii care pleaca in Elvetia sau Germania sau Anglia, si se comporta la fel cu toti ceilalti de acolo - sunt oameni onesti, curiosi, atrasi de acel ceva nou, dornici sa vada cat mai multe si sa ramana cu cat mai multe frumuseti in sufletul lor. Am vazut ca se poate! Se poate ca si noi, romanii, sa fim altfel! Trebuie doar ca locul in care ne aflam sa ne indemne sa fim civilizati. Va rog sa ma credeti ca erau oameni de prin toate colturile tarii, veniti cu autocare, cu masini mici sau mari. Oameni imbracati fiecare cum si-a permis. Numai ca in locul in care ne aflam, astfel de amanunte nu erau importante. Chiar nu conta imbracamintea, ci doar felul in care ne comportam. Nu conta absolut nimic in acele locuri, doar credinta noastra si dorinta de a vedea cat mai multe. Si am vazut! Nu o sa va vina sa credeti, dar chiar langa biserica, imediat dupa ce am ajuns in zona, m-am intalnit cu o fosta colega. Nu mi-a venit sa cred... si totusi, oamenii care au anumite asemanari, se pot intalni in orice loc al planetei fara ca macar sa-si fi imaginat acest lucru.  Aceasta este biserica cea veche; este micuta, foarte frumoasa si simpla, iar oamenii se imbulzesc sa o vada. Din fericire, eu am vazut-o chiar de doua ori. Asa a fost sa fie si mi-a placut extrem de mult. Am stat linistita la rand si am intrat, fiecare secunda petrecuta acolo a fost incantatoare. Am vazut tablouri vechi, oameni linistiti, ce mai, minunat. Apoi am inceput sa urcam spre mormantul lui Arsenie Boca. Credeam ca va fi simplu sa stam si sa asteptam pentru a ne inchina. Dar am realizat foarte curand ca multimea de oameni ce se afla acolo ar fi insemnat o asteptare de cel putin trei ore. Ca atare, nu am stat la rand, dar ne-am continuat drumul pe langa coada de oameni pentru a vedea macar mormantul. Si l-am vazut! Nefiind la cativa centimetri de el, nu pot spune ca am atins macar crucea. Dar m-am simtit coplesita de anturaj, de tot ceea ce se intampla in jurul meu. De linistea si impacarea tuturor celor aflati acolo. Bine, probabil ca o parte dintre ei ar fi stat sa-si cumpere mici odata iesiti. Nu stiu! Iata macar o poaza a mormantului. Dupa ce am trecut de mormant, am continuat sa urcam pentru a ajunge la troita Sfantului Ioan. Iar de acolo ar fi trebuit sa coboram pana la pestera Sfantului Ioan de la Prislop, dar si acest demers a fost sortit esecului. Coada era imensa si aici. Asa ca ne-am inchinat si am hotarat sa plecam. Ce-I drept, numai pe jumatate multumiti, dar multumiti. A fost o iesire senzationala, din care puteti trage ce concluzii doriti. Mie mi-a placut foarte mult, m-a inseninat si mi-a infrumusetat viata. Si, de ce sa nu recunosc, as merge din nou in acele locuri, fie maine, fie anul viitor, fie cand se va putea. Important este ceea ce a ramas ascuns in interiorul meu, important este ceea ce am vazut si am simtit....