Scandalul Hexi Pharma ajunge la Constanța. Câți bani a încasat “sinucisul” de la Spitalul Județean

 Pe data de 17 și 18 mai au început primele controale la nivelul unităților spitalicești din întreaga țară pentru a se vedea care dintre ele a beneficiat de biocidele furnizate de către firma Hexi Pharma. Reamintim că această firmă este de ceva vreme în mijlocul unui scandal de proporții, după ce jurnalistul Cătălin Tolontan a dezvăluit în Gazeta Sporturilor că dezinfectanții furnizați spitalelor din țară au concentrații mult mai mici decât cele înscrise pe etichetă. Ulterior, aceste informații au fost confirmate și de către testele de laborator solicitate de către Ministerul Sănătății. De duminică seara, scandalul a fost foarte mult amplificat, după ce patronul acestei afaceri colosale, Dan Condrea, și-a pierdut viața într-un accident rutier. Zvonurile s-au întețit, iar de aici și până la apariția foarte multor știri de televiziune, emisiuni și diferite dezvăluiri făcute de întreaga presă nu a mai fost decât un pas.

Controale în întreaga țară

Să revin, însă, la firma Hexi Pharma. Inițial, procurorii au deschis un dosar penal in rem, iar vizate erau faptele, nu persoane. Ulterior, însă,  procurorii au stabilit ca firma să fie pusă sub urmărire  penală. Între timp, în cele două luni de când se fac cercetări, anchetatorii au stabilit ca Hexi Pharma a produs un prejudiciu de aproximativ 51 de milioane de lei, prin vânzarea de produse biocide neconforme. Astăzi, Consiliul Județean Constanța ne-a remis un comunicat de presă, prin care precizează că începând cu data de 27 mai 2016, au fost publicate rapoartele de audit intern, privind contractele încheiate între Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Palazu – Constanța, Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța și firma Hexi Pharma, pentru perioada 2012-2015. Potrivit acestor documente încheiate ca urmare a verificărilor efectuate în perioadele 17 – 18.05 și 23 – 26.05. s-a constatat că Spitalul de la Palazu Mare nu a avut relații contractuale cu Hexi Pharma, însă lucrurile stau cu totul altfel în ceea ce privește Spitalul Clinic Județean. Acesta, sub comanda managerului de atunci, Dănuț Căpățână, s-a încheiat în data de 14.02. 2012 (exact în ziua de Valentine’s Day!) contractual cu numărul 4048 cu Hexi Pharma, cu o durată de valabilitate de 11 luni pentru a cumpăra biocide. Contractul a fost valabil până în anul următor, pe data de 27.05. 2013. Dar să nu vă imaginați că acestea nu au mai fost aduse la Constanța. Ba da, au existat, și chiar în cantități mai mari, numai că nu s-au mai achiziționat pe bază de contract, ci pe baza unor comenzi trimise de către spital. Valoarea totală a biocidelor achiziționate de către Spital a fost de 247.514,9 lei, dar defalcate pe ani, arată în felul următor: anul 2012 – 50.958 lei, 2013 – 50.932 lei, 2014 – 68.831 lei și 2015 – 76.792 lei. Este greu de imaginat cum a fost posibil să se cumpere biocide cu o valoare atât de mare fără să existe contract de achiziție.

Cristiana Eso, o româncă celebră în Franța, aproape necunoscută în România. Haideți să o descoperim împreună!

În urmă cu multă vreme, cred că era prin anul 2001, am cunoscut o tânără româncă care se numește Cristiana Eso. S-a născut la Constanța dintr-o mamă româncă și un tată nigerian. O frumusețe de fată, care a trăit în orașul de la malul Mării Negre până când a împlinit 15 ani. Pe atunci era un copil obișnuit, dar lucrurile s-au schimbat foarte mult de-a lungul timpului. S-a mutat, împreună cu părinții ei, în Franța, la Nancy! Inițial s-a orientat spre Facultatea de Medicină, unde a urmat doi ani de studii. Dar și-a dat seama că nu este făcută pentru această meserie și a renunțat. S-a înscris apoi la Conservator, la secția Canto, din același oraș. La vârsta de 20 a ani a început să scrie versuri și, în patru ani, a terminat prima sa opera literară, "Carte pentru Oma El". Româncă în adevăratul sens al cuvântului, Cristiana a venit la Constanța pentru a o lansa. Atunci ne-am cunoscut și mi-a lăsat o impresie puternică, fapt pentru care am continuat să-i urmăresc evoluția. Și bine am făcut! La ora actuală este membră a corului Operei Limoges. A cântat de-a lungul timpului piese din compozițiile lui Enescu, Eduard Caudella și alții. Pe lângă muzică, tânăra a continuat să scrie și să regizeze bucăți muzicale, cum ar fi "Proză și cadente", "Cartea românească din cele patru anotimpuri". În plus, a jucat și în piesa românească "Peștele verde", în anul 2006. Cristiana Eso este o om complet și, din fericire, este de-al nostru! Iată cum sună Al treilea madrigal al ei! “Eu n-am umbră, eu am stânci ce gravită în jurul inelului trupului meu. eu n-am urme ci doar adieri ale trecerilor mele deasupra obrajilor cuvintelor culcate. eu n-am trup, eu am o pânză veche pictată de un italian în exiluri și mie nu-mi mai e teamă nici de așteptări și nici de răsărituri. veghez somnurile paradisului căci ea a adormit pe aura de deasupra capului.”
Mi-a răspuns cu amabilitate unui interviu online

Reporter: Ai plecat de multă vreme din țară, pe când erai doar un copil. Aveai doar 15 ani, dacă îmi aduc bine aminte. Cum ai petrecut primii ani în Franța? Ce preocupări ai avut? Ai știut de la bun început că vei fi un artist?

Cristiana Eso: Am plecat din România fără idei preconcepute despre viaţa din Franţa. După ce am intrat în noua mea existenţă şi m-am integrat în noul mediu francez, am început să construiesc paralele între ceea ce cunoscusem în România şi ceea ce descopeream pe parcurs în noua mea patrie. Mă refer la aspectul cultural, care pentru mine a fost esenţial pentru a mă echilibra şi evolua firesc. De foarte mică am “mimat” rolul unei artiste, era pentru mine ceva firesc, dansam, cântam toată ziua. De asemenea, făceam cu mare plăcere şi uşurinţă compuneri pe teme libere sau impuse. Mi-a plăcut să fiu în centrul universului pe care-l imaginam influenţată de cunoştinţele învăţate din diferite discipline. Familia, mare amatoare de frumos, mi-a deschis noi perspective, dându-mi gustul pentru teatru, literatură, artă în general. Ajunsă în Franţa, priorităţile pragmatice au fost cele care mi-au impus ritmul şi preocupările cotidiane. Am asimilat rapid ceea ce era important, ascultând, reproducând, dar conservând ceea ce ştiam din România, “bagajele » din copilărie, valorile, aspiraţiile, şi dezvoltându-mi treptat tânăra personalitate, totul într-o mişcare a continuităţii. 

Reporter: Care a fost momentul decisiv pentru viitorul tău? Cine ți-a fost alături și cum s-au petrecut lucrurile?

Cristiana Eso : Am învăţat limba franceză în parcursul şcolar, dar foarte repede căci nu suportam ideea de a nu putea comunica cu pe cei din jur.  Fratele meu mai tânăr mi-a fost de mare ajutor, el vorbind numai franceză, am fost pusă în urgenţa de a-mi însuşi rapid limba şi obiceiurile. Familia m-a ajutat, binenţeles, şi încurajată am fost şi de profesorii francezi, atenţi la evoluţia mea. Unii dintre ei mi-au acordat cursuri suplimentare.

După liceu şi studii ştiinţifice la 22 de ani, mi-am dat seama că muzica şi literatura erau determinante pentru mine.

Reporter : Ai avut spectacole în multe locuri. Spune-mi câte ceva despre ele, ce anume au însemnat pentru tine și în ce mod te-au marcat ?

Cristiana Eso : De când eram în liceu am cântat în mai multe oraşe din Franţa, Germania, Belgia, Luxemburg, în cor sau solistă, un repertoriu religios sau mai intimist. A fost o bună pregătire pentru meseria de viitor. Mai târziu, la teatru, am întâlnit artişti cu sensibilităţi unice, am abordat repertorii diverse. Se întâmplă ceva magic când te reculegi într-o catedrală. Deodată, de sus de la marile orgi, un fior misterois se înfiripă printr-un preludiu sau un choral de Bach.

Am descoperit că, de asemenea, şi în teatru, – spaţiu profan de data aceasta –  acelaşi farmec se revarsă transportându-mă într-un alt spaţiu.

Mi-au plăcut opera italiană, dar m-au surprins lucrări cu titluri mai puţin cunoscute, Don Juan de Magnara de Henri Tomasi cu regia lui Filip Forgeau, Le dialogue des Carmelites de Poulenc sau Aida montate de maestrul Antoine Selva.

Când lucrările sunt puternice, tensiunea devine atât de mare, încât prezentul se şterge şi rămâne numai acţiunea pură. Intrăm pur şi simplu în epoca intrigii şi devenim nu artişti interpretând un rol, ci rolul întrupat. Dar aceste momente sunt fulgerătoare, ce rămâne este doar conştiinţa că trăirea a existat, că miracolul teatral poate reveni. Vorbim atunci despre « remanenţă ». Nu toate producţiile m-au cucerit, dar fiecare m-a învăţat ceea ce înseamnă şcena şi m-au stimulat să scriu la rândul meu.  

Reporter : Dacă ar fi să îți alegi locul unui spectacol care ar fi acela și din ce motive ? Cine sunt spectatorii pe care i-ai simțit foarte calzi și apropiați ?

Cristiana Eso : Cânt în corul operei din Limoges de unsprezece ani. Ȋmi amintesc de o Traviata al cărei succes m-a marcat. Publicul – în special tineretul – s-a ridicat în picioare să o ovaţioneze pe soprana Venera Gimadieva, artistă de o mare prezenţă scenică şi de un farmec irezistibil. Strigau, fluierau, aplaudau îndelung, scandând numele divei. 

Am cântat de mai mulţi ani într-un amfiteatru galo-roman sec. I d.C., un loc vrăjit, cu o acustică fantastică, unde luna părea să coboare numai pentru noi intrând  în decorul de teatru. Verdi, Puccini, Wagner au scris opere care se pretează la un astfel de cadru natural.

Reporter : Cum se desfășoară viața ta de zi cu zi, și când te întreb asta mă refer la zilele în care nu ai spectacole.

Cristiana Eso : Lucrez tehnica vocală în fiecare săptămână, mă ocup de micile lucruri cotidiene, îmi menţin forma fizică cu o oră de sport, citesc, scriu sau mă documentez pe cât îmi permite timpul. Am de puţină vreme o grădină şi am început să mă ocup de ea. Ȋmi plac mult trandafirii, cameliile, magnoliile. O grădină chiar de suprafaţă modestă solicită mult timp.

Reporter : Ce planuri de viitor ai ? Și nu mă refer doar la cariera ta, ci la viață în general.

Cristiana Eso : Am creat trei spectacole pentru tineret la Limoges, în ultimii 3 ani. Au avut ca inspiraţie folclorul românesc şi repertoriul savant. Vom juca în martie şi iunie 2016  o piesă de teatru muzical, o creaţie contemporană în colaborare cu corpul didactic al conservatorului din Limoges. Textul pe care l-am semnat îl are ca erou principal pe Vlad Țepes. Dar este un Vlad Tepeş copil şi adolescent. Evoc, de asemenea, Transilvania şi Valahia. Voi ţese pe un parfum de mister o lume fantastică, tragică, crâncenă, dar şi de o frumuseţe rafinată.  Elevii mai avansaţi vor interpreta compoziţiile profesorilor. De asemenea, lucrez cu studenţii din clasa de artă dramatică. Spectacolul se adresează tineretului.

Ȋmi place mult ideea de a propune ceva nou despre Vlad Tepes, Publicul nu cunoaşte decât ceea ce i-a lăsat Hollywood-ul sau Bram Stoker : un vampir dornic de sânge.

Reporter : Ce moment te-a marcat în mod deosebit ?   

Cristiana Eso : Nu pot să nu menţionez tragicele evenimente din 13 noiembrie 2015, atacurile teroriste din Paris. Am aflat mai târziu acasă, ascultând ştirile. La repetiţie, directorul teatrului ne-a informat despre noile măsuri de securitate, dar şi despre decizia de a cânta imnul naţional a doua zi, înaintea unui concert al orchestrei. A fost un moment foarte emoţionant. Sobru, dar în acelaşi timp copleşitor. Era prima oară când eu îl cântam în public, şi mai ales în astfel de condiţii. Am recitit cuvintele textului cu atenţie. A fost prilejul de a-mi pune întrebarea : ce înseamnă să fii francez azi ? Care este definiţia libertăţii în patria care a cunoscut luarea Bastiliei, Enciclopedia, Secolul Luminilor, cu un Voltaire, un Rousseau, un Montesquieu ?

Reporter : Care este relația ta cu țara în care te-ai născut ? Cât de des vii în România și cât de des ți-ai dori acest lucru ?

Cristiana Eso : Simt nevoia de a reveni, din păcate nu pot de des pe cât aş dori. Este vorba de a revedea locurile, dar şi de a regăsi limba, valorile, savoarea specifică a ceea ce este românesc. Dacă aş putea, aş veni de două ori pe an! Cu mare plăcere am scris şi cântat atâtea concerte şi spectacole în limba natală. Am selecţionat din tezaurul naţional piese vocale sau instrumentale, cărţi şi traduceri, referinţe literare şi istorice, portul tradiţional, iconografie şi filme, artă culinară, mică expoziţie de artă populară… toate le regăsesc de fiecare dată cu drag. Și retrăiesc de asemenea plăcerea de a împărtăşi ceva frumos şi agreabil celor care sunt dornici să descopere, să cunoască, România.

Nu știu în ce măsură noi, românii care trăim în țară, suntem naționaliști în adevăratul sens al cuvântului. Dar toți românii care trăiesc și muncesc peste graniță, și cunosc mulți dintre ei, unii îmi sunt prieteni vechi și foarte dragi, alții sunt rude sau cunoștințe, simt lipsa României. Le lipsește totul de acasă, numai că programul lor foarte aglomerat îi împiedică să simtă zilnic dorul acut de casă.

Două țări, două castele regale. La Balcic e arhiplin, la Mamaia se prăbușește

Nu știu câți constănțeni cunosc istoria ultimului secol al stațiunii Mamaia, ce clădiri simbol – atât prin prisma construției, cât și a importanței lor – au existat și acum nu mai sunt de actualitate. Pentru cei cărora nu le-a păsat vreodata de istoria acestei stațiuni nu am foarte multe de spus. Dar, cu siguranță, există mulți oameni care au ascultat poveștile părinților sau pe cele ale bunicilor și astfel ceea ce voi scrie eu nu înseamnă decât o rememorare a poveștilor trecutului lor.
La Balcic este un castel minunat, plin de turiști
Castelul din Balcic este o vilă din orașul cu același nume, care aparținea pe vremuri României – se află în Cadrilater, zonă cunoscută drept Dobrogea de Sud, care a aparținut României din anul 1913 până în 1940. Actualmente apaține de Bulgaria și cred că bulgarii sunt extrem de mândri de aspectul clădirii și de numeroșii turiști care vin să viziteze acest complex. Castelul a fost construit ca reședință pentru regina Maria a României, exact în perioada în care Cadrilaterul aparținea țării noastre, aproape în același timp cu ridicarea Castelului de la Mamaia. Dar asupra acestuia vom reveni pe îndelete, ceva mai târziu. Pentru cei care au ajuns în zonă nu spun nici o noutate. Este minunat să-l vizitezi și să te încarci cu energie. Să nu vă imaginați vreun castel care să aducă măcar puțin cu vreo clădire regală din Franța sau din Marea Britanie. Nicidecum!  Vorbim mai degrabă despre un complex de vile de culoare albă, acoperite cu țiglă roșie. Castelul, de o frumusețe amețitoare, a fost construit aproape de mare și a rămas locul preferat al Reginei Maria, în care aceasta a locuit multă vreme. Tocmai de aceea, castelul are șase vile, câte una pentru fiecare dintre copiii reginei. Castelul regal are și o grădină de flori multicolore, care este foarte mare. Grădinile se întind pe o suprafață de 65000 mp și cuprind 2000 de specii de plante. Colecția de cactuși uriași este a doua grădină din  Europa, după cea din Monaco. Este greu de estimat numărul turiștilor din întreaga lume care ajung la Balcic, dar se pare că este vorba de circa 400.000 de oameni anual.
Mamaia era aproape pustie în urmă cu 100 de ani
De aproape o sută de ani, în centrul staţiunii Mamaia există castelul de vară al reginei Maria. Ea nu a locuit niciodată aici, cu toate că locul pare să-i fi plăcut foarte mult. În timpul unei vizite pe ţărmul Mării Negre, Regina Maria s-a îndrăgostit de Mamaia anului 1920. Cât de mult i-a plăcut acest loc, este lesne de înțeles dacă ne aplecăm puțin asupra scrierilor sale. „Mamaia: imense întinderi de nisip, o plajă atât de largă încât sfârşitul i se pierde în depărtare, cu scoici trandafirii ca nişte petale de flori aruncate de zâne, băi de mare şi acel râs ce izbucneşte anume când năvăleşte asupra ta apa rece, foşnetul şoptit al valurilor ce se sparg rând pe rând domol de mal, lăsând fiecare o fâşie de spumă albă ca zăpada. Jocuri prin nisip, câini nebunatici luptându-se cu câte o bucată groasă de lemn azvârlită de valuri pe mal sau înnebuniţi de bucurie şi alergând ca nişte ogari cenuşii într-o fugă zănatecă de-a lungul plajei, lătrat îmbătat de fericire, bărci încete lunecând alene pe întinderea lacurilor, soare revărsat fără milă asupra capetelor noastre, prefăcând apa într-o pânză de lumină care arde ochii“, descrie ea Mamaia acelor ani. Lucrările la acest castel au început în 1923 şi s-au finalizat trei ani mai târziu. Palatul cu mansardă avea centrală termică, bucătărie modernă, garderobă, spălătorie, bufet, iar în curte a fost amenajat un mic parc în mijlocul căruia a fost ridicată o fântână. Pe atunci, stațiunea Mamaia era aproape pustie, avea doar câteva vile.  Din 1927, Palatul Regal din Mamaia a aparţinut reginei Elena, apoi din 1930 soţului acesteia, Carol al II-lea. Fiul celor doi, regele Mihai I şi-a petrecut multe vacanţe la Mamaia, dar niciodată, după revenirea sa în țară, nu a încercat să își revendice această clădire.
La Mamaia, castelul a ajuns o ruină
În timp, stațiunea s-a dezvoltat foarte mult, au apărut hoteluri după hoteluri și prin anii 90, după revoluție, mă uitam nedumerită la soacra mea care îmi spunea că va veni vremea în care nu o să mai putem să mergem cu cearceaful la plajă, ca să simțim nisipul fierbinte de sub noi, pentru că vor avea alții grijă ca așa să stea lucrurile! Quod erat demonstrandum! (ceea ce trebuia demonstrat). Firește, nu am uitat nici de minunatele petreceri de la Castel, nici de soliștii de marcă ce veneau vara pentru a face spectacol și nici de … prezent. Ce mai știți de Castel? Nici noi nu știm mare lucru despre ce va fi și ce se va alege de această construcție care era minunată și atrăgea personalități marcante. Cum era și firesc, imediat după revoluție Castelul din Mamaia a ajuns în subordinea societății Mamaia SA. După mai bine de zece ani, când s-a constatat de către conducerea societății că acest activ nu aduce prea multe beneficii financiare (este greu de explicat de ce), s-a decis scoaterea lui la vânzare.  Iar cumpărătorul a fost firma Light System, care figurează cu sediul în Mamaia, la Castel. Nu intrăm în numele acționarilor acestei firme și nici nu ne apucăm să facem politică, deși o grămadă de oameni politici au fost implicați. Numai că firma Light System a cumpărat  castelul (repet: un castel constuit în urmă cu aproape 100 de ani, la cererea reginei Maria) cu o sumă de-a dreptul modică, adică cu 709.309,60 lei. După vânzare, timp de 11 ani, Palatul Regal din Mamaia a fost folosit, mai exact până în anul 2012, an în care a avut loc un incendiu devastator. Se pare că și structura de rezistență a Castelului a fost foarte puternic afectată! Însă această clădire este monument istoric de categoria A, ceea ce însemnă că e protejat prin lege şi poate suferi modificări numai cu avizul Ministerului Culturii. Minister care nu și-a dat niciodată acordul pentru toate modificările care s-au făcut în cazul acesti clădiri.
Iată că bulgarii sunt mai inteligenți decât românii

Am încercat să facem o simplă paralelă între două clădiri ridicate cam în aceeași perioadă, de aceiași constructori, sub supravegherea aculuiași om. Una este minunată, prosperă și constituie mândria Balcicului și a întregii zone, iar cea de-a doua a ajuns aproape o ruină. Dacă lucrurile vor continua să meargă la fel, la Balcic va fi un complex din ce în ce mai căutat și mai apreciat, în vreme ce la Mamaia se va înălța un gard de vreo 3-4 metri pentru a se ascunde ruina clădirii. După care, cel mai probabil, va fi dărâmată. Să fie doar diferențe de percepție între două țări sau ceva mai mult decât atât? Pentru că, să nu uităm, mereu rânjesc românii atunci când cineva are curajul de a face comparație între cele două țări. Dar dacă ne referim strict la cele două clădiri castel, bulgarii sunt inteligenți, iar noi nu suntem!