Primul primar machedon din tara, la Ovidiu

Ieri, primarul orasului Ovidiu, George Scupra, a depus juramantul de credinta. De asemenea, alesii locali (in speta, consilierii) au ales si viceprimarul. Desi batalia in alegeri a fost mare si Scupra a castigat Primaria Ovidiu cu o diferenta mica de voturi (i-a suflat in ceafa Ciprian Hanganu, de la PNL, iar pe locul 3 s-a aflat Dumitru Bocai, primarul in exercitiu, candidat din partea PDL), a reusit sa impuna, tot din partea PSD si viceprimarul. O doamna, Florentina Zaharia. Votul pentru desemnarea viceprimarului a fost secret, dar la un calcul elementar, este evident ca unul dintre consilierii PNL sau PDL a tradat si a votat pentru PSD. In fine, calcule politice, ca asa e politica! Important va fi, pentru locuitorii orasului, ca proiectele vitale pentru urbe sa fie votate de majoritate, indiferent de culoarea politica a consilierilor locali.
Dar nu despre asta vreau sa scriu; in campania electorala am stat de vorba de mai multe ori cu candidatii la primaria Ovidiu; exceptie face candidatul PRM, Dorin Furnea, dar pe el il cunosc de foarte multi ani si stiu si ce proiecte are, si cum vede el viitorul orasului care l-a adoptat. Ideea este ca George Scupra a intrat in aceasta campanie cu sanse minime. Parea un tanar neexperimentat, era relativ necunoscut in oras si, in plus, avea un mic dezavantaj: era aroman. Ma gandeam ca, pentru el, faptul ca este machedon reprezinta un  mic dezavantaj, gandindu-ma la istoria municipiului Constanta. In anul 1996, cand toata Constanta era de partea Conventiei Democrate si vota cu PNL si cu PNTCD, Primaria Constanta era castigata de reprezentantul Partidului Democrat, Gheorghe Mihaiesi, deoarece contracandidatul lui, taranistul Tanase Barde, era machedon si alegatorii nu l-au votat in numar suficient de mare. Eu, ca o ardeleanca adusa de viata in Dobrogea, ii vad la fel pe toti locuitorii - romani, aromani, turci, tatari, lipoveni etc. Si atunci nu am inteles de ce nu l-au votat constantenii pe Tanase Barde. Sunt sigura ca era, de o mie de ori, un primar mai bun decat a fost Mihaesi; dar acum chiar nu mai conteaza ce ar fi fost.
In campania electorala trecuta, primarul in exercitiu al orasului Ovidiu, pedelistul Dumitru Bocai, se intreba, retoric, fireste, cine este George Scupra? El spunea ca a avut nevoie de ani de zile sa se faca cunoscut si sa castige increderea locuitorilor orasului. In plus, sansele lui la castigarea unui nou mandat la primarie erau clar sustinute de legislatia noua, conform careia primarul era ales din primul tur de scrutin; iar aceasta lege a fost facuta special pentru a favoriza primarii in exercitiu.
Pe de alta parte, candidatul liberal- Ciprian Hanganu - a fost ferm convins ca va castiga. Ovidiu este un oras liberal, prin definitie. Aromanii au sustinut liberalii, iar liberalismul le-a fost mereu o dogma apropiata sufletului. Pana in ultima saptamana a campaniei electorale nu eram convinsa ca George Scupra va castiga, in pofida sondajelor de opinie care il desemnau drept castigator. A venit si ziua alegerilor si Scupra a castigat. Cum a fost posibil acest lucru? Printr-o campanie inteligenta si gratie sustinerii neconditionate (cel putin fatis) a organizatiei judetene a PSD Constanta. Scupra a fost insotit in cateva momente importante ale campaniei, cum ar fi evenimentul de lansare oficiala, de catre presedintele CJC, Nicusor Constantinescu, de catre presedintele organizatiei judetene a PSD Constanta, Radu Mazare, de catre senatorul Nicu Moga si deputatii Alexandru Mazare si Eduard Martin, de intreg staff-ul PSD Constanta. Pe de alta parte, George Scupra a fost ales pe gustul alegatorilor: tanar, charismatic, cu un discurs firesc si convingator. A gasit raspunsuri la toate intrebarile ce i-au fost adresate. Mai mult, a stiut sa se foloseasca de retelele de socializare, unde a postat idei, filmulete cu prezenta lui la diverse emisiuni Tv, dar si poze cu sotia si cu fiica sa.  A facut si campanie door-to-door; locuitorii din Ovidiu l-au cantarit din ochi si l-au putut ghici. In plus, a acordat o mare atentie celor din Culmea si Poiana, care s-au simtit mereu ignorati de predecesorii lui Scupra.  "Cazul" George Scupra este demn de a fi studiat. El raspunde la o serie de intrebari pe care si le pun analistii politici. 
Ieri, la festivitatea de investitura, George Scupra a spus ca e mandru ca este aroman, dar stie ca nu a fost votat masiv de aromani, ci de romani. El va fi, insa, primarul tuturor. Primul primar aroman de oras din Romania. O fi mult, o fi putin? Cert este ca reprezinta un unicat la nivel national. Poate ca nu va fi omologat de Cartea recordurilor, dar va putea folosi aceasta aparteneta in folosul urbei; tot ce trebuie este sa "profite" de Academia Gheorghe Hagi, de numele Elenei Roizen, de insula Ovidiu si, de ce nu,  de potentialul material si uman al orasului Ovidiu.

Pantofi lustruiti, camasi scrobite, costume de calitate

Astazi s-a constituit Consiliul Judetean Constanta. Lume multa, chipuri vesele, sedinta solemna. Au fost alesi vicepresedintii Cristi Darie si Cristinel Dragomir, adica formula de conducere a Consiliului Judetean a ramas neschimbata fata de mandatul 2008-2012. A fost interesant, cu atat mai mult cu cat au aparut si ceva surprize. Prima dintre ele a fost ca, din motive intemeiate, cativa consilieri au lipsit; ei vor fi validati intr-o sedinta viitoare, cand vor depune si juramantul de credinta. O surpriza pentru cei prezenti a fost si faptul ca Valentin Zeicu, candidat pe listele PDL, nu a fost validat in functie; singurii care l-au votat au fost colegii lui pedelisti, insa votul lor nu a ajuns nici pe-o masea. De ce nu a obtinut votul de investitura (nu cu i, ci cu i )(sic!) am aflat ulterior. Fostul director ( cu bis!) al Administratiei Canalelor Navigabile, fost conservator, iar apoi pedelisit, s-a aflat pe listele de consilieri judeteni pe pozitia 34!!! Iar pedelistii au obtinut in Consiliul Judetean doar 6 mandate. Bine, e adevarat ca s-au retras multi dintre ei, cum ar fi niscaiva primari din judet, sau parlamentari (cum e cazul lui Iorgus) sau presedintele PDL Constanta, Gigi Chiru. Dar pana la pozitia 34, pe care s-a aflat Zeicu, e cale lunga, sa le-ajunga! Acum trebuie ca toate declaratiile celor care au renuntat la mandatul de consilier judetean sa fie verificate, dupa care, daca totul este conform legii, Zeicu va putea fi investit! Sunt curioasa ce va urma!
Dragut la aceasta sedinta de constituire a fost si ca Adrian Sponte, proaspat consilier, a purtat un minunat costum negru cu sclipici. Mie mi-a placut foarte mult combinatia potrivita pentru seara nuntii, chiar am crezut ca asa e "modelul"; dar  consilierul pedelist s-a aratat necajit ca scaunul pe care se asezase era plin de sclipici de la cine stie ce domnisoara. Motiv pentru care s-a mutat pe alt scaun, nu inainte de a-si scoate de pe el sacoul maculat! Oricum, si-a pastrat veselia pe parcursul intregii sedinte.
In Consiliul Judetean sunt multi consilieri cu vechime dar sunt si cateva "prospaturi". Acestia din urma, majoritatea tineri, s-au aratat emotionati si onorati de momentul festiv. Corespunzator imbracati in costum, cu camasa alba apretata cum se cuvine, cu cravata si cu pantofii lustruiti ca la carte. Pareau incorsetati! Nu le-am retinut numele tuturor, dar sigur printre ei erau: Mandila, Fantana, Sponte ... Deh, povara responsabilitatii!
In acelasi timp, consilierii cu state de plata mai vechi, au fost mult mai degajati, fie ca purtau costum, fie ca erau imbracati mai lejer, potrivit temperaturii de afara.
A, am uitat sa spun ca pe parcursul intregii sedinte, galeria echipei  Farul Constanta s-a aflat in sala. Nu au scandat nimic, nici o grija, dar nici sampanie nu au baut la sfarsit. Ei au vrut doar sa stie daca, la un moment dat, clubul va putea fi preluat de catre Consiliul Judetean. Nu au obtinut un raspuns ferm, dar se pare ca dorinta lor va deveni realitate mai devreme sau mai tarziu.
Fara a fi rautacioasa, am remarcat ca diferenta intre persoanele cu experienta si cele nou-venite (ma refer la atitudine, fireste!) este uriasa. Dar cred ca acest lucru este valabil in orice domeniu de activitate.

Vreau o arma cu luneta!

Inca de la inceput trebuie sa spun ca, daca acest titlu contravine legilor statului, ma pun a dispozitia organelor de cercetare penala! Dar cred ca nu este cazul, afirm doar ce mi-as fi dorit in urma cu 12 ore! Era putin trecut de ora 5 a diminetii de duminica spre luni si dormeam. Dormeam chiar foarte adanc si visam. Chiar nu imi amintesc ce visam, dar probabil era un vis frumos. Unul care vine, asa cum numai el stie, sa incheie relaxant o saptamana si sa inceapa cu bine o noua saptamana de munca. Ei, as! M-am trezit brusc, cu niste urlete "muzicale" in urechi si cu sageti multe, multe, in inima! Sangele a inceput sa curga repede, repede prin vene, iar la tample am simtit un zvacnet dureros! Era ca si cum in propria mea casa, cineva a dat drumul la combina muzicala si a pus niste piese pe care eu le detest, la volum maxim. M-am trezit brusc, cu durere de cap si cu timpanele la un pas de a fi perforate. Canicula de afara ma determina sa dorm cu toate geamurile deschise. Cand m-am dezmeticit putin din somn, am realizat ca muzica infernala, la volum maxim, se aude de afara, din fata blocului. Acolo, intr-o parcare, niste imbecili patentati, cu gusturi muzicale indoielnice si cu bun simt zero, se distrau de minune. Ascultau muzica din boxele unei masini albe, stateau pe marginea unei jardiniere cu flori, jucau table si beau bere. Ce altceva! Nu am putut vedea daca spargeau si seminte, dar sunt aproape sigura de acest lucru! Am rabdat 5 minute, 10 minute, in speranta ca vor termina "petrecerea" si vor pleca. Multe lucruri mi-au trecut atunci prin cap, incepand cu injuraturi fata de mamele lor (care au vina lor, ca i-au educat pe derbedei mai putin decat isi educa animalele puii!), apoi injurand muzica de doi lei, apoi tablele care zornaiau de zor, apoi hahaielile care nu se mai terminau. Behaiau precum oile si radeau ca berbecii! Niste mitici, as putea spune. Dar erau mai mult decat atat. Ce om normal dezvoltat la cap sta, in plina vara, cand plaja e minunata si atat de aproape,  la coltul unui bloc din Tomis Nord si asculta muzica proasta, jucand table, band bere si spargand seminte? Cate circumvolutiuni or fi avand, nici nu vreau sa ma gandesc. Ma oripileaza si simpla idee ca sunt contemporana cu astfel de imbecili. Ma gandeam la vecinii mei, care auzeau acest spectacol (cam vreo trei blocuri, cel putin!) si care trebuia sa se trezeasca devreme pentru a merge la serviciu. Dupa vreo 20 de minute de nervi intinsi, m-am gandit sa sun la politie. Dar, acest gand a fugit repede din mintea mea. Asta ar fi insemnat sa ma ridic din pat, sa imi fac o cafea, sa renunt defintiv la somn. Iar eu voiam doar sa dorm! Am renuntat la acest gand. Atunci mi-a trecut un altul prin minte: ce-as face daca as avea o arma cu luneta? Cu sau fara amortizor. Da, as trage, cu siguranta! Nu, nu in vreunul dintre nemernici! Nu ca nu ar merita sa aiba macar o alica in fund, in buca stanga sau in cea dreapta! Dar cred ca cel mai bine pentru a-i determina sa plece din fata blocului ar fi sa trag in masina, mai exact in casetofon! Poate asa ar fi incetat muzica. Dar nu am avut o arma, iar eu au stat ca nesimtitii pana aproape de ora 6.30. Cred ca atunci i-a ajuns oboseala si au plecat spre casa. Intre timp, pe langa masina lor si pe langa "hoiturile" lor treceau oameni care mergeau la serviciu. Nimeni nu le-a adresat nici un cuvant; nici nu aveai cu cine sa vorbesti, ca erau cu totii beti. Chiar, oare cine conducea masina?  Oare nici o patrula de politie nu-si face veacul prin cartier? Oare trebuia sa sun la Politie? Hm, nu stiu; raman la ideea ca, cel mai bine, era sa am o arma cu luneta! Voi ce credeti?

Politica lu' copy-paste

Ridicolul situatiei de ieri si de astazi, in care presedintele Basescu cere garantii ca senatorul Puiu Hasotti nu a plagiat mi-a adus aminte de o serie de politicieni de ieri si de azi, carora le place foarte mult titulatura de doctorand sau cea de doctor. Cunosc multi oameni care isi fac veacul prin politica (ceea ce nu inseamna ca au devenit oameni politici, ci un soi de picioru' broastei) si care au considerat ca nu le sade bine numai cu o diploma de absolvent de liceu, daca o aveau si pe aia! (Si nu doar eu ii cunosc pe acesti oameni, ci foarte multa lume, in special jurnalistii). Motiv pentru care s-au inscris la diverse facultati particulare, inutil sa dau nume, deoarece sunt de notorietate, pentru a urma cursurile unei facultati. Pe la scoala n-au dat ei, cursuri nu au luat, de invatat nu au invatat, dar dupa o perioada au devenit licentiati. Fara a se prinde ceva de ei! Dar romanul, in intelepciunea lui, a spus-o foarte clar: prostu' daca nu-i fudul, parca nu e prost destul! Asa si cu acesti politicieni care s-au facut pe la 40 sau chiar 50 de ani avocati sau ingineri sau experti in relatii internationale! Suna bine pe diploma si da bine la CV. Ce daca nu stiu nici macar un articol de lege sau o teorema. Sunt licentiati! Unii, mai avizi de titluri si mai frustrati ca banii si functia nu ii fac mai titrati, au considerat ca trebuie sa-si dea si doctoratul. Si am avut neplacuta surpriza sa ii intalnesc peste niste ani (timp in care au devenit doctori in diferite specializari, nu medicale, fireste!), in functii inalte, pe la capitala, ca secretari de stat. Studiile (!?) ii recomandau pentru aceste pozitii. Si daca le vedeam CV-ul, aproape ca ma impresiona ce de titluri au, ce de studii de specialitate, ce de lucrari publicate in reviste de specialitate! Oare acesti agramati frustrati cum si-au facut lucrarile de diploma si, mai apoi, pe cele de doctorat? Nu cumva urmand politica lui copy-paste? Dar oare si-au facut ei lucrarile sau le-au fost facute de alte persoane, care s-au vandut pentru niste arginti? Mi-am adus aminte de o poveste, foarte reala, de altfel, de pe vremea cand Elena Ceausescu incerca sa isi dea doctoratul intr-ale chimiei organice. Asa avea ea chef, sa fie academician profesor doctor inginer si mai stiu eu ce! Tot din cauza frustrarii! Nu era normal ca ea, la pozitia ei, sa nu aiba toate titlurile academice! Iar in acele vremuri, desi era perioada comunista in floare si Elena Ceausescu era cine era, mai multi rectori si decani din tara au refuzat sa ii acorde titlul mult-visat. S-au opus unei astfel de gogomanii, cu riscul de a-si pierde functiile! Cu chiu cu vai a reusit sa isi dea doctoratul (de fapt, sa il ia!). Dupa acel episod, nu mi-as fi imaginat ca, in viitor, aceste practici vor deveni atat de la ordinea zilei. Ca politica lui copy-paste va deveni o politica la nivel inalt.
Dar ca sa revin la Puiu Hasotti; il cunosc de vreo 20 de ani si nu face parte din clasa la care tocmai m-am referit. Hasotti este un om titrat, o persoana care si-a desavarsit studiile atunci cand acestea chiar insemnau ceva. Cu Hasotti am discutat despre istorie, despre literatura, despre politica dar si cate ceva despre drept. Nu este genul de om care sa accepte politica lui copy-paste. Si apoi, Hasotti si-a luat doctoratul in 1995, cu un an inainte de a deveni parlamentar de Constanta. Cei care sunt adeptii politicii copy-paste, devin mai intai parlamentari (sau secretari de stat, ori ministri) si apoi considera ca este sub demnitatea lor sa nu fie doctori!
Si, mai am ceva de spus despre Hasotti: nu este traseist politic! Este din '90 liberal si a ramas liberal si atunci cand partidul a fost in opozitie. Nu ca altii, nu dau nume, ca sunt prea multi! Mult prea multi!

Luati-i pistolul lui Vintu!

De noaptea trecuta, vuieste internetul de stiri cu Adrian Nastase. Tocmai din acest motiv, nu am vrut sa scriu nici un rand despre drama familiei lui "Bombonel". Ajunge cat au scris altii care, fie au aruncat cu zoaie, fie si-au manifestat compasiunea. Oricum ar fi, gestul lui va fi analizat si sucit pe toate partile. Am citit postari ale unor destepti, nu baieti destepti, ca aia au treaba cu energia si nu isi pierd vremea in mediul virtual postand impresii. Acesti "destepti" care posteaza spun ca Nastase a jucat teatru, ca a facut tot ce este omeneste posibil pentru a reusi sa obtina suspendarea efectuarii pedepsei si ca, de fapt, nu ar fu vrut sa se sinucida, ci doar sa se raneasca superficial. Hmmm, chiar daca acest lucru presupunea pierderea vietii! Altii au vorbit despre tracasarea politicianului de care se leaga atat de multe in Romania. Si despre faptul ca a cedat nervos la vederea politistilor si a mandatului de executare a pedepsei cu inchisoarea pe care acestia i l-au adus la drum de seara, undeva dupa ora 22.00. Aceasta este o ora la care eu, cu exceptia situatiilor de viata si de moarte, nu mai sun pe nimeni si nu sun la usa nimanui. Consider ca, dupa ora 22.00, oamenii isi fac dus si se relaxeaza in familie, iar apoi se pregatesc de culcare pentru a fi odihniti a doua zi. Si ca, primirea unui  telefon sau a unei vizite intempestive i-ar putea speria de moarte. In fine, nu comentez decizia de sucid luata de Nastase cu potera la usa. Poate ca in fata unei asemenea situatii, oricine ar fi avut o arma in casa ar fi incercat sa o foloseasca. Nu stiu. Am evitat mereu sa judec pe cineva care a comis o fapta intr-o anume situatie in care eu nu m-am aflat vreodata. Tot timpul imi spun ca  nu stiu cum as reactiona daca as fi in locul unei persoane; tocmai de aceea, nu judec! Si am un sentiment de ciuda pe cei care o fac! Cred ca le lipseste gena realitatii.
In fine, acum citesc o alta stire, potrivit careia Sorin Ovidiu Vintu a fost condamnat la un an de inchisoare cu executare. Sunt curioasa peste cate ore va aparea potera la usa lui pentru a-l ridica si a-l duce la penitenciar. Sunt curioasa daca si atunci va fi plin de camere de luat vederi si de fotografi si reporteri in fata casei lui Vintu. I-ati luat pistolul lui Vintu? Dar nu, nu cred ca este cazul; el a mai fost arestat, a mai stat in celule. De fapt, de cate ori este zarva mare in tara, Vintu este sacrificat. Daca nu e Vintu, e Becali. Daca nu el, se gaseste vreun frate Camatar. Si atunci se naste intrebarea fireasca: ce zarva-i in tara?

Viata merge mai departe?

Asa se spune, ca viata merge mai departe. Din pacate, insa, prea putini oameni iti spun sau marturisesc ce greu este  este iti pierzi un parinte. Si chiar daca ti-ar spune cineva, nu ai putea intelege, pentru ca vorbele sunt prea sarace si nu pot ilustra durerea sfasietoare pe care o simti in acel moment. Este dureros de dureros! Cumplit, teribil! Nu am mai putut scrie nici un rand de cand s-a intamplat plecarea tatalui meu. Am avut senzatia stranie ca, pana nu vorbesc despre el, nu voi putea merge mai departe. Nu pot vorbi la trecut despre el, deoarece il simt mereu langa mine, in mintea si in sufletul meu.  Este, poate, acel mister tainic, pe care nici specialistii nu l-au putut dezlega, misterul vietii si al legaturii tainice care exista intre parinti si copii. Este acea energie pe care ne-o transmit la nastere si care nu se stinge niciodata - este ACEL perpetuum mobile care sa banuieste a exista dar care nu poate fi probat. Tata este tata. Barbatul de care fiecare fetita se ataseaza,prima ei dragoste,  primul ei exemplu in viata. Imi voi aminti toata viata cand am urcat pentru prima oara in spatele lui, pe motocicleta, pentru a merge in vizita la  bunici, la vreo 25 km de Targu Mures. Imi era foarte teama; cred ca aveam 4 sau 5 ani. Mai fusesem cu motocicleta, dar atunci ma simteam in siguranta intre tata si mama. De data asta, nu stiu prin ce minune, mergeam doar cu tata. Si, cu o voce sigura, mi-a explicat ca trebuie sa ma tin bine de el si sa ma inclin in acelasi timp cu motocicleta. Cand am ajuns la bunici eram cea mai mandra fetita, ma simteam mare si  puternica. Cand am  terminat liceul si am intrat la facultate mi-am spus ca nu il voi ierta niciodata. Imi promisese ca, daca iau si acel examen extrem de important, imi va darui motocicleta lui, un IJ rosu, frumos, frumos! In timp ce ma aflam la Iasi si imi savuram reusita, tata vindea minunatia de motor! Atunci nu am inteles ratiunea lui; peste ani, insa, am priceput cat de greu i-a  fost si lui sa se desparta de acea motocicleta - a facut-o, insa, pentru ca nu a fost in stare sa stie ca eu, la sute de km de casa, as putea avea vreun accident cu acea motocicleta. M-a protajat asa cum s-a priceput. Si l-am iertat. Cred ca noi suntem neiertatori atat vreme cat nu intelegem! Tata, de fapt, m-a protejat toata viata; cand eram un copil, foarte nabadaios, ce-i drept, nu se temea pentru mine ca eram cocotata   pe toate gardurile si in toti copacii. Dar se temea cand am crescut si am vrut sa merg la discoteca. Eram singura din generatia mea care trebuia sa fie acasa seara, la ora 8.00, iarna, si la ora 10.00 vara. Inca era lumina afara; ce baiat ma putea conduce acasa, fara a-si asuma riscurile furiei paterne? Asa ca, exact cum si-a dorit, m-a protejat in felul lui, care mie mi se parea nedrept. Insa el facea ce stia! Era copil crescut la tara, intr-o familie numeroasa dar foarte afectuoasa! Fratele mai mare fiind, intre sase frati, a avut atat responsabilitati, dar si parte de dragostea si respectul fratilor mai mici. Iar acest lucru s-a simtit in toata viata lui, in tot ceea ce a facut; a fost placut de toti cei care l-au cunoscut si, la randul lui, a oferit foarte multa dragoste si sprijin. Tata nu plangea niciodata; prima oara cand l-am vazut plangand a fost atunci cand a murit bunicul, tatal lui. Eu eram deja mama, iar pana atunci nu-l vazusem pe tata plangand! Detesta lacrimile, cred ca il faceau sa para sau sa se simta slab. Cum am spus, am fost un copil foarte nabadaios; la gradinita am "savurat" statul la colt,  in genunchi, pe boabe de porumb. Nici acasa nu eram mai ascultatoare; iar tata ma "altoia" cum putea. Cu duhul blandetii, ma pocnea peste fund, uneori peste fata sau ma tragea de codite. De atunci mi-am dorit sa ma pot tunde, sa scap de coditele care erau doar un mod de a ma pedepsi. Iar cand o facea tata, ma obliga sa imi inghit lacrimile. Nu imi dadea voie sa plang. Chiar credeam ca nu voi putea plange vreodata, insa viata mi-a demonstrat ca plansul vine de la sine, din tine, cand simti nevoia sa o faci.  Ca plansul poate fi o eliberare. Si am plans cand s-a stins tata. Cred ca nu a fost suparat pe mine, ca m-a vazut plangand. Si el a plans cand a murit tatal lui!
De ce am scris aceste randuri? Pentru ca a trebuit sa o fac; pentru mine si pentru cei care citesc randurile mele si care trebuie sa stie ca, oricat te simti de pregatit pentru marea plecare a unuia dintre parinti, nu esti niciodata pregatit. Pentru ca doare, doare prea tare! Aveti grija, cu totii, cat mai aveti parinti; cei care ii mai aveti! Ca, mai apoi, tot ce va ramane este sa invatati sa suportati povara neputintei. A neputintei de a nu-i fi vizitat suficient, de a nu fi fost alaturi de ei cand au fost bolnavi, de a nu le fi aratat mai des cat de mult ii iubiti!