Romania Mariei

Pagini

  • Pagina de pornire

joi, 30 iunie 2016

S-a votat o mare realizare pentru turismul românesc




Astăzi senatorii au votat Legea privind impozitul specific unor activități, act normativ care a fost inițiat de către deputatul de Constanța, Mircea Titus Dobre. Astfel s-a dat un vot final, care va intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2017. Documentul a fost propus spre dezbatere în luna octombrie 2015 și a plecat de la necesitatea asigurării stabilității financiare a economiei și a unei juste contribuții a agenților economici la efortul general de dezvoltare a țării corespunzător importanței domeniului turismului și alimentației publice. “Necesitatea asigurării unui tratament fiscal echitabil în domeniul economic care să respecte principiul proporționalității, noua modalitate de impozitare aplicabilă contribuabililor din sectorul turistic, restaurante și alimentație publică va conduce la promovarea unei etici în afaceri, prin eliminarea concurenței neloiale, creșterea conformării voluntare și stimularea investițiilor. Asigurarea consolidării fiscale, prin creșterea încasărilor la bugetul de stat printr-o colectare mai eficientă a creanțelor fiscale de la un număr mai mare de contribuabili direcți sau indirecți.”, se stipulează în propunerea legislativă înaintată spre aprobare.  Menționăm că la momentul depunerii acestui proiect, cei 121 de deputați și de senatori care au semnat și-au manifestat speranța că acesta va fi adoptat în procedură de urgență. Ceea ce s-a și întâmplat. Deputatul Mircea Dobre a declarat ulterior adoptării acestui act normativ:  “Această lege a fost gândită și elaborată cu sprijinul celor de la Federația Patronatelor din Turismul Românesc și celor din alimentație publică, astfel încât toată lumea să beneficieze de pe urma introducerii impozitului specific.
Companiile din industria turismului vor avea parte de o concurență onestă, statul de mai mulți bani la buget, iar cetățenii de servicii mai bune.  Le mulțumesc tuturor colegilor care au înțeles necesitatea introducerii impozitului specific unor activități și care și-au acordat votul pentru acest proiect de lege, cât și tuturor persoanelor care s-au implicat și ne-au fost alături în acest demers.”
Concret, impozitul pe profit pe care îl plăteau cei din turism a fost înlocuit cu un impozit fix care se va plăti de două ori pe an. Hotelierii vor achita această taxă în funcție de numărul de locuri de cazare, iar pentru unitățile de alimentație publică se va face plata în funcție de suprafața utilă de vânzare. Este un proiect de lege care va duce la creşterea calităţii serviciilor în turism şi alimentaţie publică.
Publicat de Unknown la 13:17
Trimiteți prin e-mail Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire
Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare

  • La padurea de tei, langa Babadag
  • Nastase - PSD - a semnat contractul cu austriecii care taie paduri romanesti, iar Ponta .... l-a prelungit!!
  • de la strajeri, la pionieri si, mai apoi, la nimic
  • Amintiri despre Telegraf
  • Cabala, intre mit si realitate

Persoane interesate

umbre pe plaja

umbre pe plaja

Despre mine

Unknown
Vizualizați profilul meu complet

Arhivă blog

  • ▼  2016 (37)
    • ►  noiembrie (1)
    • ►  septembrie (1)
    • ►  august (6)
    • ►  iulie (2)
    • ▼  iunie (11)
      • S-a votat o mare realizare pentru turismul românesc
      • Interviu în exclusivitate: Războiul unui om de rân...
      • TE SIMȚI CA-N PARADIS! PĂCUIUL LUI SOARE, O INSULĂ...
      • Vor fi noi alegeri la Nicolae Bălcescu? Primarul V...
      • Pa-pa(ri) Apele Române! A demisionat, a fost demis?
      • Marea Neagră continuă să nască insule. Cea mai nou...
      • Primăria Costinești trage în jug de dragul primaru...
      • Seawolves Bike Fest 9 – la camping S în Mamaia
      • CINE VA CONDUCE JUDEȚUL, DRAGOMIR SAU ȚUȚUIANU? UN...
      • Noul Consiliu Județean Constanta va fi format din ...
      • Sute de deținuți sunt scoși la muncă pe străzile j...
    • ►  mai (10)
    • ►  aprilie (6)
  • ►  2015 (42)
    • ►  noiembrie (3)
    • ►  octombrie (5)
    • ►  septembrie (1)
    • ►  august (1)
    • ►  iulie (4)
    • ►  iunie (4)
    • ►  mai (3)
    • ►  aprilie (2)
    • ►  martie (7)
    • ►  februarie (7)
    • ►  ianuarie (5)
  • ►  2014 (56)
    • ►  decembrie (3)
    • ►  noiembrie (2)
    • ►  iulie (4)
    • ►  iunie (4)
    • ►  mai (8)
    • ►  aprilie (9)
    • ►  martie (13)
    • ►  februarie (9)
    • ►  ianuarie (4)
  • ►  2013 (40)
    • ►  noiembrie (4)
    • ►  octombrie (2)
    • ►  septembrie (7)
    • ►  august (3)
    • ►  iunie (1)
    • ►  mai (5)
    • ►  aprilie (2)
    • ►  martie (6)
    • ►  februarie (4)
    • ►  ianuarie (6)
  • ►  2012 (110)
    • ►  decembrie (16)
    • ►  noiembrie (10)
    • ►  octombrie (29)
    • ►  septembrie (8)
    • ►  august (1)
    • ►  iulie (7)
    • ►  iunie (6)
    • ►  aprilie (2)
    • ►  martie (10)
    • ►  februarie (6)
    • ►  ianuarie (15)
  • ►  2011 (119)
    • ►  decembrie (10)
    • ►  noiembrie (19)
    • ►  octombrie (7)
    • ►  septembrie (4)
    • ►  august (8)
    • ►  iulie (14)
    • ►  iunie (17)
    • ►  mai (6)
    • ►  aprilie (8)
    • ►  martie (14)
    • ►  februarie (2)
    • ►  ianuarie (10)


Tema Fereastră de fotografii. Un produs Blogger.