Ideea este ca am o incredibila mandrie pentru faptul ca, in 1995, am realizat un amplu interviu cu Octavian Paler, interviu pe care l-am publicat in doua editii diferite ale ziarului Telegraf; interviu pe care si pe blog il voi publica in doua numere diferite, avand in vedere dimensiunea sa. Iata, asadar, prima parte a interviului cu marele Paler:
De cateva zile, remarcabilul scriitor, filozof si publicist roman, Octavian Paler, isi petrece vacanta la Casa Scriitorilor din Neptun.Desi nu agreaza prea mult sa fie deranjat in perioada sa de relaxare totala, a acceptat un amplu si incomod interviu, ce s-a transformat mai degraba intr-o nesperata marturisire:
Rep.: In primul rand, bine ati venit la mare. Constat ca de ani de zile va petreceti vacanta aici. Este deja o obisnuinta sau aveti motive pentru a veni la Neptun?
Octavian Paler: Eu am o veche pasiune pentru mare. Pentru mine, marea este un fel de mitologie personala. Curios, dar asa stau lucrurile. Eu sunt nascut la munte, dar iata ca am facut un veritabil cult pentru mare. As zice eu, dincolo de datele imediat vizibile. Intr-un fel, intru aici intr-un fel de inactualitate luminoasa; ies din istorie, ies de sub presiunile istoriei si intru cumva intr-o lume mai aproape de zei, mai aproape de mituri, o lume care-mi place, unde ma simt mai bine, mai putin vulnerabil, mai putin stresat. In felul aceasta, marea e pentru mine, daca se poate spune asa, ceva la egala distanta de ritual si de initiere. Vin aici ca sa ma dezinfectez de realitatile urate ale istoriei, vin aici, nu ma jenez sa spun asta,. sa uit, sa uit de multe lucruri pe care simt nevoia sa le uit. Si, macar doua saptamani, sa fiu intr-un fel de spatiu purificat. Cam asta-i marea pentru mine.
Rep.: Nu va deranjeaza zgomotul din jurul d-voastra, turistii galagiosi de pe plaja?
Octavian Paler: Fac si plaja, dar nu ma prea amestec cu altii. In general eu sunt un solitar, iar la mare cu atat mai mult. Am, de altfel, un program de ani de zile, pe cat de simplu, pe atat de necesar pentru mine. Mai exact, am un program de inot pe care il respect intr-un mod foarte strict. Pentru asta si vin, e unul din foarte putinele prilejuri in care pot sa fac miscare fizica, la propriu. Dupa aceea, ma arunc pe nisip - imi place foarte tare senzatia asta de caldura tandra a nisipului pe plaja. N-am chef de dialog, de discutii. Mi se pare promiscua orice fel de mondenitate pe plaja. Asa ca, stau cumva retras, izolat.
Rep.: Din lecturarea unora dintre romanele d-voastra am dedus ca sunteti un pesimist. M-am inselat sau asa este?
Octavian Paler: Depinde ce intelegeti prin pesimist. Daca intelegeti un lucid atunci da, sunt pesimist. Mie mi se pare, ca sa fiu foarte exact, optimismul ca fiind uneori o forma de frivolitate, o forma de superficialiatate. Pentru ca sunt la mare si vorbim de mituri, unul dintre cele mai frumoase mituri ale grecilor, e vorba de Cutia Pandorei, aseza speranta intre nenorociri. Niciodata grecii n-au spus foarte limpede daca vedeau in speranta un rau sau un bine. E foarte simplu, foarte comod sa speri, chiar intr-un dezastru. Iar noi astazi suntem intr-un dezastru. Sa nu ne ascundem de cuvinte. E foarte comod sa stai cu bratele incrucisate si sa zici: vai, sunt optimist. Pana la urma, binele trebuie sa triumfe si, in timpul asta, dezastrul continua. E suficient sa te uiti colea, mai departe, pana la gardul fostei resedinte a lui Ceausescu si.... atat a castigat democratia din Romania: 50 de metri de plaja. Incolo, toate sunt ca inainte doar ca sunt alte personaje care stau dincolo. Iar ceilalti, care stau dincoace de gard, sunt la fel.
Rep.: Suna inspaimantator si asta ma duce din nou cu gandul la romanul d-voastra "Viata pe un peron", Acolo, dupa parerea mea, ati facut o disectie fantastic de clara a societatii romanesti in perioada "anilor de aur". Credeti ca este posibil ca aceasta sa continue?
Octavian Paler: Nu, in formula dinainte nu. Si nu numai, pentru ca istoria este, fara indoiala, ireversibila. Istoria nu-i un orologiu care se poate intoarce la un anumit punct, incat cosmarurile traite nu mai pot fi retraite chiar la fel. Fara indoiala ca se vorbeste mult de restauratie dar aceasta restauratie nu trebuie luata intr-un sens strict. Cum spunea Duiliu Zamfirescu, ce a fost, ce este si va mai fi ceea ce se cuvine. Si in aceasta tranzitie care nu se stie niciodata daca s-a terminat - Adrian Nastase zice ca s-a terminat, Iliescu zice ca nu s-a terminat, ca ne aflam chiar intr-o tranzitie permanenta care imi aduce aminte mie de revolutia permanenta a lui Trotki - ma rog, nu prea ma incanta ideea ca vom trai mereu, mereu, intr-o tranzitie din asta promiscua, in care grija zilei de astazi va deveni spaima zilei de maine, dar asta este. Nu ne alegem noi timpul istoric in care traim, asa au vrut sortii sa traim in timpul asta. N-avem ce face. Problema care se pune este alta: uneori a indura istoria este un mod de a o face. Cu alte cuvinte, a indura istoria cu un optimism frivol, cu un optimism superficial este un mod de a contribui la agravarea surselor de pesimism. E mai bine, cred eu, sa privesti raul in fata cu toata disperarea pe care ti-o provoaca o asemenea confruntare si sa incerci sa vezi, intr-un mod dramatic ce pericole sunt pentru tine si pentru cei din jurul tau. Incat eu nu vad un pacat in faptul ca sunt pesimist. Pesimismul poate fi si o forma de indiferenta la nimicurile cotidiene.
Rep.: In cazul aceasta aveti la indemana o multitudine de subiecte pentru romanele d-voastra, pentru scriitorul Octavian Paler. La ce lucrati la ora actuala?
Octavian Paler: Aici lucrez la o carte care va fi gata probabil spre sfarsitul anului si se cheama "Confesiunea unui retrograd". Nu-i decat o frivolitate acest titlu, reprezinta exact ceea ce vreau sa spun. Ma consider intr-adevar un retrograd. Chiar faptul ca nu inteleg progresul, eu cred ca omul n-a progresat de-a lungul secolelor. Depinde ce anume intelegem prin progres. In genere, progresul e raportat la progresul tehnologic. Daca e vorba de progresul tehnologic, fara indoiala ca am progresat. In Renastere nu existau televiziuni, nici la Neptun, nici in alte parti. Dar problema e a adevaratului progres si anume a progresului interior. Progresul interior - eu am mari dubii ca omul a progresat, am foarte mari dubii ca omul de astazi, care alearga cu air-bus-ul de la un capat la celalalt capat al lumii este superior omului din Renastere, care nu iesea din Florenta, sau e superior omului din Antichitate, care nu iesea din Atena. Ma indoiesc ca un comis voiajor de astazi e mai subtil sufleteste sau spiritual decat unul din atenienii ce-l ascultau pe Socrate. Am foarte multe motive sa cred ca, de pilda, un Peride este aproape incomparabil cu un politician de la noi. Nu mai dau nume, e suficient sa deschideti televizorul si sa va uitati. Pentru ca suntem la mare, mi-aduc aminte ce spunea la un moment dat Valery, cand l-a intrebat un ofiter german: de ce nu va intereseaza deloc actualitatea fierbinte a razboiului? La care Valery i-a raspuns cu ironie: pe mine ma intereseaza marea, nu spuma valurilor. Ei bine, la mare poti sa intelegi foarte bine asta - stai pe plaja si te uiti cum un val se sparge de nisip si toata spuma aceea sa raspandeste imediat, dureaza o secunda, cateva secunde si gata, s-a terminat. Si dincolo de acest val marea, nesfarsita, eterna. Ei, sper ca toata mizeria asta, si materiala si morala, de care avem noi parte astazi, intra in categoria valurilor, a spumei care se va duce. Dupa ani si ani de zile, cred ca numele unora dintre politicienii care astazi sunt foarte frecventi pe scena politica nici nu va mai fi tinut minte. Nu stiu daca urmasii nostri vor tresari, de pilda, cand vor auzi de Popa Tatu , de Vacaru sau de dl. Vacaroiu si de altii. Dar marea, marea va ramane... Eu cred ca tara asta face parte din categoria asta a lucrurior care dureaza, a marii. Bine, aici la mare imi place sa uit si de ceea ce ma tulbura in viata mea bucuresteana. Aici m-am intors intr-un fel de inactualitate, in care sunt disponibil pentru toate utopiile, pentru toate iluziile si in care imi rememorez obsesiile, cosmarurile, dar si in plan personal. Cartea asta nu va avea nici un fel de implicatie politica. Recunosc, eu sunt un fel de reactionar, in sensul ca sunt legat de anumite traditii, sunt un conservator, sunt legat de memorie, sunt un Rac autentic si, in consecinta, chiar obsedat de memorie. Ei, asta fac eu in aceasta carte, imi amintesc, Desi, uneori nu mai sunt foarte sigur ca nu-mi visez amintirile. Cartea se compune din patru parti: ca o simfonie. Are trei jurnale care sunt perspective ale caracterului unui retrograd: un jurnal grec, care exprima nostalgia mea veche de a ma simti macar uneori antic, un jurnal american, in care explic antipatia mea fata de pragmatismul american si un jurnal la mare, pe care il completez acum, insotit de un contrajurnal la mare. Va fi un contrast. De pilda acum, venind la mare am avut brusc senzatia de bucurie, intr-un fel de imitatie de inactualitate, probabil varsta, probabil o anume oboseala sufleteasca, poate si amaraciunile care m-au incercat in ultimii ani si care au lasat urme, imi dau o anumita disponibilitate spre apele putrede ale melancoliei. Dar ma rog, care se spala insa la primul val care ma atinge pe plaja...
Asta a fost prima parte a interviului. A doua parte va veni in cateva zile. Sper ca v-a facut placere sa va amintiti de Octavian Paler, cel putin la fel de mult cat mi-a facut mie. Mi-am amintit cu mare drag de vremea cand l-am intalnit si am stat de vorba cu domnisa-sa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu