Brunate, orasul de la inaltime

A trecut ceva vreme de cand am fost ultima oara in Italia, de aceasta data in nordul tarii. Aproape un an, dar mi-am dat seama ca nu am scris aproape nimic din ce am vazut pe acolo. Si, credeti-ma, am vizitat si Milano vreo doua zile la rand, dar am si batut la pas partea de nord, din apropierea Elvetiei, o zona minunata. Imi este sarac vocabularul atunci cand vine vorba despre descriere, dar voi incerca sa va insuflu macar o mica parte din ceea ce am simtit eu in aceasta vizita. Stiu ca am scris despre Como si Bellagio, dar am omis (chiar nu stiu din ce motiv!) sa descriu Brunate, micul oras de la inaltime aflat in apropierea orasului Como - de fapt, la Brunate se ajunge din Como, cu funicularul. Voi incerca sa postez si ceva poze, in masura in care va fi posibil acest lucru. Deci, sa-mi amintesc ce a fost: dupa ce am facut plimbarea prin Como am vazut mai multe indicatoare spre statia de funicular. Nu stiam prea multe, pentru ca nu citisem prea mult despre acest oras si despre minunatiile pe care ni le putea infatisa ochilor. Ma rog, exista o exceptie care stia cam totul dar... pentru noi, ceilalti, era ceva absolut necunoscut. Ne-am indreptat asadar spre funicular si am avut noroc pentru ca urma sa plece spre destinatie in doar cateva minute. Asa arata, deci, funicularul cu care am ajuns in doar cateva minute la o inaltime de  700 de metri. Nu stiam daca sa imi fie teama sau sa ma las coplesita de ceea ce simteam urcand atat de mult intr-un interval asa de scurt. Dar cele cateva minute au trecut foarte repede (stiti cum zboara timpul aproape indiferent de ce se intampla cu noi sau in  jurul nostru) iar privirile imi fugeau cand in stanga, cand in dreapta, cand in spate. In fata era greu sa privesc tinand cont de amplasamentul funicularului si de faptul ca era plin-ochi. Dupa cinci-sase minute si dupa ce am intalnit - cam pe la mijlocul drumului - funicularul care cobora, am ajuns la destinatie. Aici imaginea era fabuloasa, cum nici macar nu imi puteam imagina.
 La iesirea din statia de funicular am descoperit o lume total noua - si foarte veche. In plus de ceea ce se vede in poza, in zona se aflau si cateva persoane care ofereau spre vanzare obiecte de interes local, amintiri, icoane, pietre, obiecte artizanale etc.  Nu prea am avut pe cine intreba despre acest loc, dar de ce exista internetul si de ce sunt atat de multe postari? Asa ca am citi despre acest loc si am aflat ca se intinde pe o suprafata de kilometri patrati, ma rog, dupa cum spuneam, de jos, din Como parea o foarte mica localitate, cu cateva case. Dar, ca deobicei cand privim lucrurile din afara lor ajungem la cele mai pripite concluzii! Am aflat ca aici locuiesc in jur de o mie sapte sute de oameni. Regret si acum ca nu ne aflam in postura de a ne alege locul nasterii.Aceasta este biserica Sf. Apostol Andrei; foarte frumoasa si numai buna de vizitat!
 Mi-ar fi placut sa ma nasc acolo, la inaltime, intr-un loc de vis cum foarte putini dintre noi isi pot imagina. In ciuda a ceea ce scriu si a pozelor pe care le voi posta, cei ce vor citi nu vor putea intelege exact ceea ce vreau sa spun! Deci, revin; stiu ca este greu de inteles cum alte tari, cum e cazul Italiei, au o istorie atat de veche prin comparatie cu noi (ma rog, ma refer strict la aceste locuri si la aceste timpuri; nu ma refer de nici o culoare la vechimea poporului nostru, la dovezile istorice - arheologice, si nu numai - existente si care ne duc cu gandul la un trecut glorios si foarte foarte vechi!), au putut construi un astfel de loc, pe undeva prin anul 1000. Si nici nu vreau sa ma refer la faptul ca acest funicular cu care am urcat din Como, a fost construit inainte de anul 1900! Ma rog, aici nu prea incap discutii! Cate case sunt in zona chiar nu stiu, nici cate biserici, dar sunt multe, vechi si frumoase. Dupa ce am vazut primele locuri din Brunate si ne-am intors, fie si in gand, in ... viitor, am incercat sa vedem cat mai multe. Asa ca am pornit in cautarea a cat mai multe minunatii. Si rabdarea noastra nu a fost pusa la incercare. Cum faceam un pas-doi, cum ne aparea ceva inedit in fata. Stiti ca, la aceasta inaltime am descoperit rezervoare de apa, conducte de gaz, strazi luminate? Brunate este un oras in toata regula, cu tot ceea ce implica igiena, curatenia, flora, sosele asfaltate, alei pietruite. 
Dupa numai cativa pasi, am dat peste o biserica impunatoare, apoi peste vile elegante, nu foarte mari, dar construite inteligent. Cam asa arata o casa si imaginea de sus a orasului Como - va place?  Vi se pare real sau de vis aceasta imagine? Ca mie si acum mi se pare ca visez, cu toate ca am fost acolo. Nu mai postez alte case din zona, ca asa arata cam toate. Minunate, adica! Am vazut in cateva gradini oameni care incercau sa planteze flori, oameni care curatau straturile de flori sau de zarzavat. Am vazut oameni care parcau masinilie in micile curti ale caselor lor si care nu erau turisti. Repet, noi am fost la Brunate la sfarsitul lunii aprilie, inceputul lunii mai, deci nu se pune problema ca ar fi fost multi turisti in zona. Acestia vin in special vara, atunci cand numarul locuitorilor din Brunate se dubleaza ...
Dupa ce am trecut prin mai multe alei pietruite am ajuns la un platou unde se aflau atat biserci, cat si restaurante. Ma rog, asa e in zona, biserici si restaurante unele langa celelalte, parca pentru a demonstra ca omului ii sta bine si cu rugaciunea, dar si cu mancarea. Noi am trecut pe langa, deoarece doream sa ajungem cat mai repede la Farul Volta - stiti cate ceva despre volt, nu-i asa? Acea unitate de masura a tensiunii electrice (cred, sper sa nu ma insel!). Ma rog, numele acestei unitati vine de la Alessandro Volta, chimist si fizician nascut la Como si care, se pare ca a locuit o perioada de timp si aici, la Brunate.
Ei bine, la acest far se urca pe multe, multe scari, dar cand ajungi la destinatie constati ca efortul a fost pe deplin meritat. De aici se vede la distanta mare, o netarmurita pleiada de localitati mai mici sau mai mari. E un peisaj incredibil, iar de la inaltime pare cu atat mai impunator.
Ciudat, desi am fost la Brunate, de-abia acum am aflat, citind pe diferite site-uri, ca locul are in componenta mai multte locuri, cu denumiri ciudate: San Maurizio, Carescione si inca vreo doua care nu-mi spun absolut nimic!
Langa acest far impunator, peste asteptari de inalt, se gasesc niste cruci din lemn si sunt bancute pe care iti pofi odihni oasele. Ma rog, asa vine vorba! Am stat zeci de minuet in acel loc, nu stiu exact ce am facut dar stiu ca erau o multime de turisti care il vizitau in acelasi timp cu noi; tineri, varstnici, copii, albi, negri, europeni, americani in fine, oameni veniti din toate partile pamamntului. Si, sunt sigura, toti erau la fel de impresionati ca si noi.
La intoarcerea de la far am descoperit o mica terasa, vorba vine, era de fapt un chiosc de unde puteai cumapa mancare si/sau bauturi alcoolice sau nealcoolice. Noi, cum eram in vizita si nu doream sa ne ametim simturile cu nimic in afara locurilor care ne fermecau, am decis sa mancam ceva si sa bem o bere. In jurul nostru, pe niste trunchiuri de copac ce tineau loc de scaune, de fapt erau scaune autentice din Brunate, erau multi copii, ce vizitasera Farul. Dupa ce au plecat acesti nazdravani (zgomotosi, ca toti copiii) ne-am relaxat si ne-am bucurat de o zi minunata.
Apoi, pe alte cai, la fel de spectaculoase, de fapt pe o sosea, am coborat spre Funicular pentru a pleca din acele locuri.
Nu stiu daca voi mai ajunge aici vreodata, desi mi-as dori. Cu toate astea, ma bucur de iesirea de la Brunate - a fost o experienta fascinanta de care spre sa se bucure cat mai multa lume.