Astazi s-a desfasurat o sedinta de Consiliu local municipal extraordinara, care a avut un singur punct pe ordinea de zi, respectiv Proiect de hotarare privind acordul de transmitere cu titlu gratuit a unui pachet de suplimentar de actiuni detinute la CN Administratia porturilor Maritime Constanta repezentand minim 13 la suta din capitalul social catre Consiliul local al municipiului Constanta. A fost o sedinta mai "activa" decat de obicei, in sensul ca au luat cuvantul atat consilierii PSD, cat si cei ai opozitiei. Pentru inceput, primarul Radu Mazare a precizat ca va fi initiata ulterior fie o hotarare de Guvern, care sa adopte preluarea a inca 13% din actiuni, fie va fi promulgata o lege in acest sens. Intrebat ulterior ce anume ar prefera dintre cele doua solutii, a spus ca el ar opta pentru hotararea de Guvern, deoarece ar fi o modalitate mult mai rapida pentru preluarea actiunilor.
Dupa ce se va gasi modalitatea legala de transfer, actionariatul CNAPMC ar fi urmatorul: 33% municipalitatea Constanta, 33% Ministerul Transporturilor, 14% actiuni scoase spre privatizare, pe bursa, si 20% Fondul Proprietatea.
"Portul Constanta nu ar mai fi detinut majoritar de catre stat. A fost o promisiune pe care am facut-o inca din campania electorala. Sigur, am fi vrut mai mult dar nu s-a putut. Cert este ca exista si a existat mereu o opozitie din interiorul Portului, facuta de cateva societati care au beneficiat de un statut privilegiat si au obtinut astfel profituri uriase. (...)Noi dorim ca portul sa functioneze mult mai bine decat pana acum, iar banii pe care municipalitatea ii incaseaza de la port sa fie distribuiti catre populatie (...), banii care vin din port sa fie directionati catre energia termica. Eu, personal, nu am nici o afacere in Port. Nu ma intereseaza. Cum ne-am descurcat pana acum cu 20% din actiuni, asa o sa ne descurcam si cu 33%, bine-merci."
Radu Mazare a explicat ca in port exista companii care s-au privatizat (si a dat exemplul companiei Comvex, mentionand ca aceasta s-a privatizat cand actualul presedinte Basescu era ministru al Transporturilor!) si care acum spun ca statul este un bun administrator.
De asemenea, el a spus ca a stat de vorba cu ambasadorul Olandei, care i-a confirmat ca portul Constanta este un "club inchis". A mai mentionat si faptul ca societatea Chimpex doreste sa investeasca 40 de milioane de euro, dar ca investitia i-a fost blocata.
Dupa aceasta sustinere, s-a trecut la votul propriu-zis, care s-a facut de catre fiecare consilier in parte. Adica, "pe fata" in totalitate! Fireste, nu au fost nici surprize, nici obiectii la finalul votului - s-a stabilit ca, din cei 26 de consilieri prezenti, 21 au votat "pentru", iar 5 (trei din partea PD-L si doi din partea PNL) au votat "impotriva".
La final, dupa ce s-a incheiat sedinta de consiliu, Radu Mazare a precizat ca este un razboi mare si dur. De asemenea, a facut referire la Comvex si la Gabriel Comanescu, patronul GSP, despre care a spus ca a luat 45 de milioane de euro de la Eximbank (banca de stat!), iar garantiile oferite au fost tot de stat, adica garantii guvernamentale.
Ramane de vazut cat de repede se vor misca lucrurile la Bucuresti si ce formula va fi aleasa pentru ca 33% din pachetul de actiuni sa treaca la municipalitatea Constanta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu