miercuri, 26 septembrie 2012

Plant a tree for Peace 2012


In urma ca cateva zile, mai exact pe 21 septembrie, in intreaga lume s-au plantat copaci. Actiunea face parte din campania "Plant a tree for Peace 2012" si este organizata de Learning about Forests LEAF si ENO - Enviroment Online, o scoala globala virtuala pentru cresterea responsabilitatii fata de mediu si dezvoltarea sustenabila. 
Scoli din intreaga lume participa la astfel de actiuni; de exemplu, anul trecut au fost plantati 600.000 de copaci intr-o singura zi, actiune la care au aderat 5000 de scoli din 132 de tari. 
Anul acesta, pe 21 septembrie, la actiunea mondiala au participat si elevi constanteni, din Medgidia si de la scoala generala din Satu Nou. 


Cum scoala romaneasca este intr-un declin fara precedent, astfel de actiuni au menirea de a-i educa pe micii elevi. 
Imi amintesc cu multa placere de perioada in care eram eleva de scoala generala si, in fiecare an, plantam copaci. Unii au prins radacini, altii nu; dar lectia primita de la profesorii nostri nu a ramas fara ecou. Niciodata nu am scrijelit copaci, niciodata nu i-am tratat altfel decat cu respectul cuvenit. In fond, ei ne dau mult mai mult decat le oferim noi! 
Astfel de actiuni, sa le zicem extra-curriculare, desi ar trebui sa fie parte integranta din educatie, alaturi de actiunile de voluntariat, au fost eliminate pentru cativa ani din educatia elevilor, fiind asociate, pe nedrept, cu activitatile pionieresti! Parintii celor mici, crescuti in epoca lui Ceasca, nu au fost de acord ca odraslele lor sa planteze copaci, sa mearga la cules de frunze de dud pentru cresterea la scoala a viermilor de matase sau cu vizitele (in regim de voluntariat) la pensionarii singuri sau bolnavi. Li s-a parut ca este sub demnitatea lor! 
Ceea ce i-a privat pe copii de contacte cu alte medii (care, in fond, reprezinta viata reala) si le-a permis sa-si faca idoli falsi din crudute, fotbalisti su masini decapotabile, adrieni minune si mai stiu cati altii care umplu ecranele televizoarelor si deformeaza mintile copiilor. 
Poate ca, incet-incet, cu astfel de actiuni mici dar extrem de importante, ne vom insanatosi si noi. La cap si la trup! Cat despre suflet, ei, acolo e alta poveste. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu