Ei, bine, am trait sa o vad si pe asta: noua alianta ARD, constituita, cum spuneam si in alte postari, ca un anus contra naturii, o alianta nefireasca (la fel cum este si USL, cel putin in opinia mea!) a ajuns sa-si insuseasca pe toti marii oameni ai tarii, sa se foloseasca de numele lor. Am vazut cum liderii aliantei ii invoca pe Mihalache, pe Corneliu Coposu, pe Ion Ratiu. Ca si cand ei ar avea ceva in comun cu acesti oameni! Cand l-am votat pe Ratiu, in '90, mai era putin si aruncau cu totii cu rosii in mine. Eram la Fetesti, unde primisem repartitie guvernamentala, si in tot orasul acela votasera cu Ion Ratiu 3 (TREI) persoane. Unde era atunci Pavelescu, marele taranist vopsit (care a trecut prin aproape toate partidele de pe esichierul politic)? Unde era dl. Blaga, mare om politic care i-a fost alaturi lui Traian Basescu, devenit ministru al FSN (ma rog, front trecut mai apoi prin mai multe denumiri, din care au ramas astazi PSD si PDL) si acum se cred si incerca sa ne determine pe noi sa credem ca sunt mari politicieni de dreapta. Pe atunci erau, cum altfel, de partea invingatorilor! Iar invingatorii erau FSN si Iliescu, Petre Roman si Traian Basescu.
Sunt revoltata! Stiu ca Mihalache, Coposu si Ratiu au murit nefericiti si nelinistiti. Au anticipat vremurile pe care le traim astazi si au facut tot ce a depins de ei ca lucrurile sa nu ajunga in acest punct mort. Stiau ca tara asta va fi condusa de oportunisti, de oameni care se gudura, apoi musca, fug si dupa aceea ii denigreaza pe cei care au coloana vertebrala si idealuri in viata. Nimicnicia acestora ii impiedica sa vada, sa stie, sa simta ca mai sunt multi romani care cred in destinul lor, care cred cu tarie ca intr-o zi unul de-al lor, care nu vrea sa fure, care vrea sa traiasca decent si va munci pentru asta, unul care are idealuri si crede in demnitatea romanilor, va ajunge sa conduca aceasta tara. Da, avem un trecut magnific si, prin prisma acestuia putem avea si un viitor magnific.
Cat tupeu pot sa aiba cei din ARD incat sa se foloseasca de numele lui Mihalache, al lui Coposu si al lui Ratiu? Se folosesc de numele lor fara a sti ca memoria lor ii va putea bantui. Stie oare Pavelescu si ceilalti din alianta ce au spus acesti oameni? Stie Pavelescu ce spunea Mihalache? "Flamanzii sunt intotdeauna gata sa lupte!". Stie Pavelescu (ma tot folosesc de numele lui pentru ca el se proclama drept urmasul acestor seniori!) ce spunea Corneliu Coposu? "Mandria romaneasca traieste si creste din aprinsul sange dac. Noi suntem insemnati pentru vecie, in ascunzisul sufletului nostru, cu pecetea dacilor viteji. Si vremea nu o poate sterge!"
Ma bucur ca liderii aliantei ARD nu spun ca sunt urmasii dacilor! De fapt, a nu spune asta este, de fapt, un act de lasitate! Dar care nu ma mira venind din partea lor! Uniunea Europeana nu ar ierta niste bieti romani care ar sustine ca sunt urmasii intemeietorilor Europei si urmasii civilizatorilor triburilor din Germania, Franta, Spania, Portugalia etc.
Stie Pavelescu ce spunea Ion Ratiu? Spunea: "Voi lupta pana la ultima mea picatura de sange ca sa ai dreptul sa nu fii de acord cu mine!"
Cati dintre romani simt ca pot sa nu fie de acord cu cei ce ne conduc? Si, cati dintre ei pot afirma ca nu sunt de acord cu cei ce ne conduc? Astept raspunsurile acelora......
sâmbătă, 29 septembrie 2012
vineri, 28 septembrie 2012
Investitie de 380 milioane de dolari, la Rompetrol
Deci, se poarte, to'arasi! Grupul Rompetrol a finalizat programul de modernizare a rafinariei Petromidia si a inaugurat astazi, 26 septembrie, ultima instalatie din acest pachet, care a vizat realizarea a noua proiecte majore, constructia a cinci noi instalatii, precum si modernizarea/extinderea a altor patru deja existente. Programul de modernizare a rafinariei a fost realizat in scopul de a creste capacitatea de procesare, de la 3,5 la 5 milioane tone de materie prima pe an si trecerea la productia exclusiva de carburanti Euro 5, precum si alinierea productiei in acord cu cererea de produse petroliere din Romania dar si din regiunea Marii Negre. Valoarea totala a investitiilor aferente programului se ridica la peste 380 milioane dolari. Arman Kairdenov, vicepresedinte al KazMunayGas si manager de proiect, a precizat ca rafinariile europene au un surplus de capacitate, iar cele mici si/sau ineficiente vor fi obligate sa-si inchida portile sau sa vanda. 20 de rafinarii au fost inchise in ultimii 3 ani, in Europa, iar peste 20% din cele care functioneaza sunt pe cale de as-i stopa activitatea. In aceste conditii, "viitorul rafinariilor europene depinde de abilitatea de adaptare la noua structura a pietei" a spus Arman Kairdenov. Rompetrol a anticipat evolutia lucrurilor si a realizat ca unica solutie este aceea de a investi si a moderniza instalatiile existente. Strategia de investitii a fost definita in anul 2005, prin realizarea unui Master Plan, cu un program de investitii.
"Rafinaria Petromidia este un activ important pentru KazMunayGas si Rompetrol, fiind capabila din punct de vedere tehnologic sa proceseze integral titei din Kazahstan. Finalizarea acestui program sustine obiectivele KazMunayGas de diversificare a rutelor e export a titeiului catre Uniunea Europeana, prezenta comapniei in zona Marii Negre si a Marii Mediterane, dar si integrarea Rompetrol in cadrul retelei valorice, de la sonda de extractie si pana la rezervorul clientului" a declarat Daniyar Nerlibayev, senior vicepresedinte a KazMunayGas.
Din totalul investitiei de 380 milioane de dolari, aproximativ 170 de milioane au vizat constructia si integrarea instalatiei de hidrocracare blanda in cadrul fluxului tehnologic al rafinariei. Aceasta investitie sustine obiectivele companiei de crestere a productiei anuale de motorina (de la 1,5 la 2,5 milioane tone/an), imbunatairea cu 8% a randamentului de motorina afernt cosului de productie, atingerea celui mai mare randament de produse albe din regiune, precum si realizarea exclusiva de carburanti Euro 5 si pregatirea trecerii al urmatorul standard de calitate si mediu - Euro 6.
In paralel cu programul de marire a capacitatii de procesare, Grupul Rompetrol a devoltat si alte proiecte necesare sustinerii activitatii, cum ar fi: constructia terminalului din largul Marii Negre pentru aprovizionarea cu titei, triplarea capacitatii de tranzit a produselor petroliere prin dana 9 a portului Midia (dana inchiriata de la Administratia Porturilor Maritime), reabilitarea parcului de rezervoare de titei si produse finite, constructia terminalului de import-export gaz petrol lichefiat. In paralel, au fost alocate sume importante (peste 50 milioane de dolari) pentru proiecte de mediu. Ca pentru a sta dovada a faptului ca se respecta legislatia de mediu, o colonie importanta de lebede si multe lisite s-au adapostit in rada portului Midia, chiar langa conductele prin care Rompetrol transporta titei si produse finite.
"Finalizarea programului de modernizare si extindere a rafinariei Petromidia este baza pentru urmatorul pas in dezvoltarea Grupului Rompetrol, extinderea si consolidarea prezentei Rompetrol in regiunea Marii Negre si a Marii Mediterane, precum si intrarea pe piete noi, precum Ucraina sau Turcia" - a declarat Zhanat Tussupbecov, directorul grupului Rompetrol.
Rompetrol Downstream, divizia de retail a Grupului Rompetrol, opereaza o retea de peste 430 de benzinării la nivel national, fiind prima companie din tara care comercializeaza inca din anul 2003 exclusiv carburanti la standarde Euro.
La nivel international, Rompetrol are peste 1100 puncte de distributie carburanti si opereaza in tari precum: Bulgaria, Georgia, Moldova, Franta, Spania si Ucraina. De asemenea, in Romania detine 250 de statii de distributie a gazului petrol lichefiat, dar si 10000 de puncte de distributie butelii.
La inaugurarea de astazi fusese invitat, si confirmase participarea, premierul Victor Ponta, insa acesta si-a anulat, in utima clipa, vizita la rafinaria Petromidia.
miercuri, 26 septembrie 2012
Plant a tree for Peace 2012
In urma ca cateva zile, mai exact pe 21 septembrie, in intreaga lume s-au plantat copaci. Actiunea face parte din campania "Plant a tree for Peace 2012" si este organizata de Learning about Forests LEAF si ENO - Enviroment Online, o scoala globala virtuala pentru cresterea responsabilitatii fata de mediu si dezvoltarea sustenabila.
Scoli din intreaga lume participa la astfel de actiuni; de exemplu, anul trecut au fost plantati 600.000 de copaci intr-o singura zi, actiune la care au aderat 5000 de scoli din 132 de tari.
Anul acesta, pe 21 septembrie, la actiunea mondiala au participat si elevi constanteni, din Medgidia si de la scoala generala din Satu Nou.
Cum scoala romaneasca este intr-un declin fara precedent, astfel de actiuni au menirea de a-i educa pe micii elevi.
Imi amintesc cu multa placere de perioada in care eram eleva de scoala generala si, in fiecare an, plantam copaci. Unii au prins radacini, altii nu; dar lectia primita de la profesorii nostri nu a ramas fara ecou. Niciodata nu am scrijelit copaci, niciodata nu i-am tratat altfel decat cu respectul cuvenit. In fond, ei ne dau mult mai mult decat le oferim noi!
Astfel de actiuni, sa le zicem extra-curriculare, desi ar trebui sa fie parte integranta din educatie, alaturi de actiunile de voluntariat, au fost eliminate pentru cativa ani din educatia elevilor, fiind asociate, pe nedrept, cu activitatile pionieresti! Parintii celor mici, crescuti in epoca lui Ceasca, nu au fost de acord ca odraslele lor sa planteze copaci, sa mearga la cules de frunze de dud pentru cresterea la scoala a viermilor de matase sau cu vizitele (in regim de voluntariat) la pensionarii singuri sau bolnavi. Li s-a parut ca este sub demnitatea lor!
Ceea ce i-a privat pe copii de contacte cu alte medii (care, in fond, reprezinta viata reala) si le-a permis sa-si faca idoli falsi din crudute, fotbalisti su masini decapotabile, adrieni minune si mai stiu cati altii care umplu ecranele televizoarelor si deformeaza mintile copiilor.
Poate ca, incet-incet, cu astfel de actiuni mici dar extrem de importante, ne vom insanatosi si noi. La cap si la trup! Cat despre suflet, ei, acolo e alta poveste.
Liberalii contraataca cu ... vorbe
Am primit un comunicat de presa din partea Biroului de presa al organizatiei PNL Constanta, pe care ma vad obligata sa vi-l impartasesc. Comentariile mele vin la sfarsit! Iata cum suna comunicatul:
"Președintele Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, deputatul Gheorghe Dragomir, a comentat, în declarația politică depusă în această săptămână la Camera Deputaților, știrea prin care patronul OTV, Dan Diaconescu, a fost declarat câștigător al licitației pentru preluarea a 54,8% din acțiunile Combinatului Oltchim.
În opinia liderului PNL Constanța, „privatizarea Oltchim este imperios necesară ținând cont de faptul că, din analizele efectuate atât de societate cât și de consultanți independenți, societatea înregistrează pierderi lunare de aproximativ 27 milioane RON lunar, care se adaugă la datoriile istorice de 2.037 milioane ron. Iar cel mai important este ca Oltchim să repornească, locurile de muncă să fie păstrate și salariile să fie plătite. Trebuie reținut faptul că privatizarea Oltchim înseamnă mult mai mult, înseamnă și Arpechim, și CET Vâlcea, și mina de la Berbești. În total peste 9.000 de locuri de muncă!!”.
De asemenea, parlamentarul liberal și-a exprimat neîncrederea față de seriozitatea lui Dan Diaconescu. „De unde va aduce toți banii vom vedea zilele următoare, mai ales că, potrivit informațiilor publicate de site-ul ANAF, la mijlocul acestui an, companiile la care Diaconescu este acționar înregistrau datorii la stat în valoare de peste 2,3 milioane euro. Mai mult, salvatorul poporului, așa cum s-a autodesemnat, este cercetat de procurori pentru spălare de bani şi evaziune fiscală şi a fost trimis în judecată pentru şantaj. Acestea fiind spuse, nu pot să nu-mi exprim neîncrederea față de seriozitatea manevrelor politice ale lui Dan Diaconescu”, a declarat deputatul Gheorghe Dragomir.
Acesta mai spune că „era de preferat ca Oltchim să fie preluat de o firmă cu experiență în domeniu, care să îi poată asigura un management eficient, care să cunoască etapele fluxului tehnologic și să dispună de capitalul necesar investițiilor. Mai ales cu cât gestionarea unei televiziuni de apartament nu are nimic de-a face cu preluarea și privatizarea unui combinat cu datorii uriașe, cu dificultăți în găsirea piețelor de desfacere, confruntat zilnic cu numeroase provocări și de care depinde soarta a mii de oameni”.
Perfect de acord cu deputatul Dragomir. Este informat, dupa cum se vede, si are convingeri clare si exprimate in scris vizavi de Dan Diaconescu. Insa ma vad silita sa ii amintesc d-lui deputat ca se stiau toate cele pe care le-a declarat. Se stia si despre situatia deplorabila in care se afla Oltchim, si despre statutul lui DD si despre necesitatea ca la aceasta privatizare sa participe companii mari, serioase si care se pricep sa administreze un astfel de colos industrial. De ce nu s-a adresat dl. Dragomir Parlamentului INAINTE ca acest simulacru de privatizare sa aiba loc? De ce deputatul liberal nu le-a atras atentia colegilor sai din Guvernul Ponta si nu i-a tras de maneca inainte de a parafa idiotenia pe care au facut-o? Ce uita dl Dragomir este ca liberalii NU MAI SUNT IN OPOZITIE, ci se afla la putere si trebuie sa conduca destinele acestei tari. Diferenta uriasa dintre a fi la putere si a fi in opozitie este tocmai modalitatea de actiune. La putere fiind, trebuie sa actionezi, sa produci, sa demonstrezi ca meriti sa ai girul popoprului pentru a-i reda demnitatea nationala (ori asta o faci si facand economia sa duduie, cum spunea un fost prim ministru liberal), pe cand in opozitie este suficient sa dai din gura cat mai mult si cat mai frumos, ca doar romanilor le place vrajeala ieftina. Tocmai de aceea ma simt obligata sa ii reamintesc d-lui deputat Dragomir ca PNL este la guvernare, ca USL detine majoritatea parlamentara, iar toate poticnelile de care dau dovada reprezienta o dovada clara a faptului ca inca nu au priceput ca au responsabilitati uriase. Iar onorarea acestora va atrage dupa sine castigarea/ sau pierderea alegerilor parlamentare.
Am zis!
marți, 25 septembrie 2012
DD, piatra de moara a guvernului Ponta
Miza privatizarii Oltchim este uriasa; toata lumea stie ca este vorba de mii de locuri de munca, iar pierderea acestora ar transforma zona Ramnicu Valcea intr-o zona moarta, la propriu si la figurat. Dupa grevele ce au avut loc, ar putea urma acte suicidale, violente si, de ce nu, o noua "mineriada", care aici s-ar traduce in "petrochimiada" (asa cum este stiut, sper, Oltchim este ultima companie nationala in domeniul petrochimiei, care exporta produsele sale in peste 80 de tari din intreaga lume). Inchiderea acestui combinat ar insemna ca Romania sa devina o tara importatoare de produse petrochimice, ceea ce ar inclina rau, in jos, balanta economiei. In fine, despre asta ii las pe specialisti sa vorbeasca. Eu m-as limita doar sa constat ca UE ne vrea prosti, ne vrea dependenti de alte industrii si nu-i place sa producem, ci doar sa fim consumatori. Ca doar unul din avantajele expansiunii acestei uniuni este tocmai acela de a gasi noi piete de desfacere si noi teritorii in care "ei" sa investeasca, cu forta de munca ieftina si oameni (guvernanti, in principal) care sa bata matanii in fata lor, precum faceau indienii din America in fata albilor veniti sa ii cucereasca. Nu este prost cine cere, ci este prost cine da! Pe mine ma intereseaza mai mult pacalicii din Guvern si felul in care au adus dovada suprema a impotentei lor. De ce trebuia vandut Oltchim? Ca asa a impus Fondul Monetar! Chiar nu mai avem nici un cuvant de spus in ceea ce priveste tara aceasta? Se pare ca nu! Bine, sa admitem ca asta era singura solutie, desi eu am alta parere - un astfel de combinat ar fi trebuit sa ramana in proprietatea statului, chiar daca acest lucru ar fi presupus investitii mari. Insa, cu un management bun, fara jde mii de firme capuse in jur (chiar constatam ca aceste firme capusa exista in Romania inca din anii '90, si au fost tolerate, ba, mai mult, au fost infiintate din ce in ce mai multe, sub tutela fiecarui Guvern care, vremelnic, s-a perindat la conducere) combinatul ar fi putut fi redresat. Piete de desfacere exista, productia se putea relansa. Era nevoie de vointa politica! Si este nevoie de Guvern de specialisti, pentru ca de 20 de ani incoace vedem ce efecte catastrofale au guvernele de politicieni! Dar sa revin la felul absolut incredibil in care s-au derulat lucrurile. Ok, se stabileste privatizarea, se pun in vanzare caietele de sarcini si apoi incepe marea negociere televizata (prin transparenta maxima au cumparat si fratii Micula mai multe hoteluri din Neptun, pe care apoi le-au lasat de izbeliste, de arata Neptunul ca dupa bombardament!). Pe mine ma contrariaza foarte tare cum a fost Dan Diaconescu admis la aceasta licitatie. Ce criterii au existat sau nu au existat pentru ca un nene, persoana fizica, cercetat in mai multe dosare penale (nevinovat, pana la proba contrarie, dar asupra caruia exista anumite suspiciuni de comitere a unor infractiuni!), care nu a facut dovada faptului ca are in conturi zeci de milioane de euro sa poata participa la licitatie si, culmea, sa si castige?!? Ar trebui ca si eu sa ma inscriu la vreo licitatie, poate pentru Oil-Terminal, desi nu am un chior in banca! Dar el a avut un chior de partea lui! Noroc chior, vreau sa zic! :))))
Asadar, inca de la bun inceput, organizatorii au avut mari lacune legislative si organizatorice. Nu vreau sa-l acuz pe primul ministru pentru gafele de proportii care s-au comis; dar vina lui uriasa este ca nu s-a implicat direct, dat fiind miza acestei privatizari! Nu cred ca era necesar ca Ponta sa fie acolo, nicidecum, dar ar fi trebuit sa stie tot ce se intampla si sa aiba grija ca nici o virgula sa nu fie pusa nelalocul ei! Sunt nevoita sa admit ca palaria asta este mult prea mare pentru dl. Ponta! A gresit colosal! Cine l-a varat pe Dan Diaconescu in aceasta afacere si de ce? Eu cred ca DD va face, dupa alegerile parlamentare, alianta cu PDL sau cu ARD, ma rog, alianta de dreapta despre care nu am prea multe de spus, decat ca este la fel de impotriva firii, cum impotriva firii este si cealalta alianta de pe esichierul politic, ma refer la USL, fireste. Iar cand in tara se bat doua aliante infiintate impotriva firii, ma intreb de ce ne trateaza toata lumea cu curul? Pentru ca, ce se intampla, seamana foarte mult cu anusul contra naturii!
Ca sa revin, insa, la DD si la privatizarea Oltchim. Aceasta privatizare arata ca DD este sprijinit de PDL si de presedintele Basescu. La o analiza mai atenta s-ar putea trage concluzia ca presedintele l-a desemnat premier pe Victor Ponta tocmai pentru a-l discredita pana la alagerile parlamentare. Pe el si alianta din care face parte. Un banc foarte tare suna cam asa:" un taran a plecat la targ cu un cal. Acolo, un cumparator il intreaba: de vanzare calul? da, de vanzare. Il ia nenea si-l verifica si vede ca schioapata. Si-i spune proprietarului: da' calul asta schioapata. Da, schioapata! Il studiaza mai bine si vede ca nu are dinti. Da' calul asta nu are dinti... Da, nu are dinti. Il mai studiaza cumparatorul si constata ca patrupedul nu aude. Si spune: da' calul asta nu aude! Da, nu aude, spune proprietarul. Nedumerit, cumparatorul il intreaba: pai bine, mai, atunci de ce l-ai mai adus la targ? La care proprietarul ii raspunde: sa-l fac de cacao, in marea ma-sii".
Daca aceasta a fost scopul lui Basescu, atunci si l-a atins, cu prisosinta! DD este acum piatra de moara a guvernului Ponta. E greu de spus de se va intampla maine, cand DD revine din Germania (uite ca acum stim si ce program are DD!!). Cert este ca acest lucru, brambureala care s-a creat, circul care ne-a fost servit la televizor la ore de maxima audienta, atarna greu pe umerii USL. Nimeni nu mai tine minte ca, de fapt si de drept, PDL a adus combinatul in situatia in care se gaseste si ca guvernul Boc este cel care a negociat cu FMI privatizarea Oltchim. Aceste lucruri au acum o mai mica importanta! Vinovat este cel ce finalizeaza lucrurile, nu cel care le demareaza!

sâmbătă, 15 septembrie 2012
MRU, calul troian al lui Basescu
Mihai Razvan Ungureanu a fost astazi la Constanta, unde a inaugurat filiala locala a Partidului Forta Civica. 52 de membrii numara organizatia constaneana! Dar Danut Culetu, fostul prefect liberal, cel care conduce filiala locala a partidului nou-infiintat este optimist si crede ca in urmatoarea perioada vor adera multi la Forta Civica. Dar nu la aceste aspecte vreu sa fac referire, ci la MRU. Am intalnit un tip extrem de agreabil, cu un discurs politic ca la carte, cu un joc scenic (nu de glezne, desi s-ar putea spune si asa!) bine studiat. Spatele drept, ochelarii regulamentar asezati la ochi, fara gesticulari, cu tinuta sobra dar cu zambet schitat usor in coltul buzelor atunci cand situatia o cerea. Zambet onest, fara urma de ironie. Un tip care ar corespunde cerintelor electoratului de oriunde. Stiti ca afara se fac sondaje de opinie vizavi de profilul candidatului ideal la o functie politica? Ei, bine, Ungureanu ar trece cu brio toate testele. Dar .... apare un dar si in cazul lui.
Maine va semna Alianta de dreapta cu PDL si cu Partidul National Taranesc, cel al lui Pavelescu. In opinia mea, Pavelescu ii face pe taranistii trecuti la cele vesnice sa se intoarca in mormintele lor si, vorba lui Tutea, sa spuna printre dinti: "Un tampit mai mare ca mine nu exista. Sa faci 13 ani de temnita pentru un popor de idioti. De asta numai eu am fost in stare...."Deci, Pavelescu a avut o cariera politica de invidiat. De invidiat de catre arivisti si traseisti politici. A fost liberal, mai intai, apoi a trecut la Partidul Dreapta Nationala; de aici, dupa vreo cativa ani s-a orientat spre partidul democrat. Nici aici nu a facut multi purici; a trecut cu arme si munitii la Partidul Initiativa Nationala, iar mai apoi s-a intepenit in PNT. A fost si deputat, timp de doua mandate, din partea a doua partide politice diferite. Cam asta ar fi scurta istorie. Despre PDL nu este cazul sa vorbesc pentru ca nici acolo nu sunt mai putini traseisti politici. Si atunci ce spera MRU? Ce reprezinta el pentru aceasta alianta de dreapta care se parafeaza maine? El zice ca, impreuna, vor castiga alegerile parlamentare si vor obtine 35% din sufragiile electoratului. Nu il contrazic, ca pana in decembrie mai este mult si romanii vor fi din ce in ce mai nemultumiti de clasa politica si de uniunea aflata la guvernare: gazul si alimentele se vor scumpi, viata va fi din ce in ce mai grea si, cand stomacul iti ghiortaie de foame, nu mai stai sa faci analiza de caz si sa vezi cine a determinat starea politica, sociala, economica in care ne aflam. Cand ti-e foame, vinovat este cel care te conduce la momentul respectiv si caruia ii imputi toate neajunsurile. Asa se intampla de cand lumea! Dar sa spui ca vrei sa construiesti o forta politica bazata pe oameni care nu au facut politica si care vor sa militeze pentru reconstructia Romaniei, iar apoi te aliezi cu cine te aliezi, este greu de inteles. Cam la fel de greu de inteles si de digerat constructia politica ce se cheama USL. Dar, MRU, cu sarmul de care poate fi capabil in fata maselor largi, poate fi calul troian al presedintelui Basescu, cel care sustine noua constructie politica. Calul troian in sensul de "hot" de voturi! Pe de alta parte, noua alianta de dreapta il va folosi pe MRU si partidul pe care l-a infiintat pe post de supapa de oxigen. Il va scoate la inaintare de cate ori va fi nevoie de o voce pe care electoratul sa o consiedere "curata". In fond, Ungureanu nu a fost niciodata membru de partid. Si ca ministru al guvernului Tariceanu a fost neimplicat politic. Este curat ca proaspat iesit de la Nufaru'. Este partidul care, in aceasta constructie de conjunctura, necesara pentru a contracara puterea pe care USL a castigat-o, credibilizeaza Alianta de dreapta. Credeti ca cineva va sta sa se mai gandeasca la Servicii? Si la faptul ca Serviciile ii sunt cel putin favorabile lui MRU? Si la faptul ca presedintele Constantinescu a spus de mai multe ori ca pe el l-au "facut" serviciile?

miercuri, 12 septembrie 2012
A nascut gemeni in doua spitale diferite
Se intampla in Romania....
Un copil s-a nascut la Harsova, altul la Constanta
Un caz extrem de rar s-a inregistrat astazi in judetul Constanta. Putin dupa miezul noptii, o femeie insarcinata a ajuns la spitalul din Harsova. Femeia, in varsta de 35 de ani, mama a patru copii, era in travaliu. Nu fusese niciodata monitorizata de vreun medic, deci nu era luata in evidenta ca si gravida, si nici nu-si facuse vreun examen de specialitate. Medicul de garda, care are specialitatea de pediatru a constatat ca este vorba despre o sarcina gemelara si ca travaliul s-a declansat inainte de termen, la circa opt luni. Primul copil, un baiat, s-a nascut la spitalul din Harsova, dupa un scurt travaliu. Desi femeia avea in continuare dureri, cel de-al doilea copil nu a putut fi adus pe lume. Managerul spitalului din Harsova, Andrei Mihai, ne-a declarat ca in spital nu exista medic ginecolog si ca pediatrul care o asistase pe femeie la nastere a stabilit ca cel de-al doilea bebelus reprezinta o sarcina pelviana; adica nu era pozitionat corespunzator unei nasteri normale. Cum spitalul din Harsova este o unitate de gradul IV (pentru afectiuni cu grad bazal de complexitate), nu are nici medic ginecolog, nici medic anestezist. In aceste conditii, dimineata, dupa ce femeia s-a chinuit mai multe ore, a fost solicitata o ambulanta de la spitalul Judetean Constanta. Femeia, impreuna cu bebelusul nascut si insotita de o moasa a fost transportata la Constanta. Aici, dupa mai multe manevre de specialitate, s-a constatat ca nu este necesara operatia de cezariana si pacienta a adus pe lume inca un baietel sanatos, care cantareste 2,400 kg.
Directorul medical al spitalului Judetean Constanta, dr. Catalin Grasa, ne-a spus ca starea mamei si a celor doi copii este buna.
Nostim este faptul ca unul dintre copii, primul nascut, care are o greutate de 2 kg, va avea trecut pe certificatul de nastere drept localitate de nastere Harsova, in vreme ce al doilea baiat, venit pe lume dupa cateva ore, va avea trecuta drept localitate de nastere, Constanta.
Festival rock, la Constanta
Ei, asa da! In sfarsit, clubul Doors ia taurul de coarne si organizeaza prima editie a Out of Doors Fest la malul marii. Un festival rock de mare amploare, cu participarea unor trupe care (majoritatea) nu mai au nevoie de prezentare. Festivalul va fi organizat in parcarea Maritimo Shopping Center Constanta intre 14 si 16 septembrie.
Programul festivalului:
Vineri, 14 septembrie
Zdob si Zdub
Vita de Vie
The ROCK- Tribute AC/DC
Desant
Sambata, 15 septembrie
CARGO
Trooper
Masterpiece- Tribute Metallica
Manfellow
Old no.7- Tribute CCR
Duminica, 16 septembrie
Pasarea Colibri
Timpuri Noi
Alternosfera
ROA
Preturile biletelor sunt: 15 lei/ 1 zi si 30 lei/ abonament 3 zile. Acestea se pot achizitiona de la sediul Clubului Doors din strada Traian, nr. 68A, zona gara.
Ne vedem acolo!
P.S. - vremea se anunta buna!
Felicitari lui Radu Boldea, managerul acestui proiect ambitios!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)