Sfanta Maria, intre penitenta si gratare

M-a impresionat foarte tare, in ultimele zile, credinta uriasa de care au dat dovada ortodocsii care au ales calea manastirii Nicula. Stiu de zeci de ani de acest  locas de cult binecuvantat. Bunica mea paterna mergea an de an la Nicula, pe vremea cand nu existau autobuze intre satul ei si satul Nicula. Se pregatea inca de prin 11-12 august, isi punea in desaga haine si mancare (avea o desaga dubla,  o parte o folosea pentru haine,  iar in cealalta isi punea te-miri-ce mancare de post). Tinea toate posturile de peste an, iar credinta ei in Dumnezeu si in Fecioara Maria m-a fascinat intotdeauna. Intre Sincai (comuna din judetul Mures in care s-a nascut filozoful Scolii Ardelene Gheorghe Sincai), comuna in care locuiau parintii tatalui meu,  si manastirea Nicula sunt in jur de 50 de km; iar bunica mea strabatea an de an pe jos acest drum, peste dealuri si campii, pe trasee cunoscute de toata lumea. Nu pleca singura, ci facea parte dintr-un grup de femei care nu concepeau sa nu ajunga la icoana facatoare de minuni de la Nicula, de Sfanta Maria mare, asa cum spuneau ele sarbatorii Adormirea Maicii Domnului. Cum imi petreceam toate vacantele de vara la ea, o imploram sa ma ia si pe mine cu ea, plangeam chiar dar rugamintile mele au fost intotdeauna date cu delicatete la o parte. Bunica lipsea de acasa 5-6 zile. Ajungea la Nicula, joia seara si innopta sub cerul liber. Zilele si noptile petrecute acolo, de Sfanta Maria erau cea mai mare bucurie a ei. Revenea acasa dupa marea sarbatoare si avea in ochi o lumina indescriptibila si o blandete rar intalnita. Apoi ne povestea cum a fost, cum s-a rugat si cum mii de oameni ii erau alaturi intr-o ruga colectiva. Avea certitudinea ca Facioara Maria este protectoarea noastra, a tuturor romanilor. Aceeasi credinta am regasit-o anul acesta - cand zeci de mii de oameni au ajuns la manastirea Nicula. Nu s-a putut urca cu masinile, asa ca din satul Nicula si pana la manastire, pret de cativa km, oamenii - tineri, batrani, copii, au facut drumul pe jos. Nu ca pe o cale a penitentei, ci ca pe o dovada a credintei. Nici macar ploaia care a cazut sambata noaptea nu a fost de natura sa ii alunge pe cei care venisera in pelernaj . Nimeni nu s-a inghesuit, nimeni nu a strigat, nimeni nu a facut caz de propriile-i nevoi.  Fiecare si-a vazut de treaba lui, de rugaciunile lui, de inconjuratul bisericii de trei ori pe coate si-n genunchi. Nici macar la sarmalele oferite in ziua Sfintei Marii, dupa slujba, nu s-a inghesuit nimeni. Au stat cuminti si au asteptat sa le vina randul la mancarea de dulce.
La polul opus, am vazut vazut la stiri imagini cu corturi, mici, halci de carne la gratar, mult aur, multe manele ... toate astea la doar cateva sute de metri de alte manastiri cu sau fara hramul Sfintei Marii. Nici macar nu pot spune ca m-au intristat acele imagini; mai degraba mi-au intarit ideea conform careia ne aflam undeva pe buza prapasteiei educationale. Imginile respective reprezinta o masura a bunului simt pe care unii, hai sa le spun concetateni, il au. Sau nu il au! Si nu era vorba numai despre tigani. Nu, in apropierea Manastirii Sambata erau romani get-beget care infulecau mici si beau bere la halba. In timp ce la biserica se oficia slujba religioasa.
Intrebare retorica: stiu oare acesti cheflii care erau gata sa dea 10.000 de euro pentru chef (care taiasera cinci oi si trei porci pentru cheful la gratar in noaptea Sfintei Marii) ce inseamna respectul fata de sine, fata de cei din jur si fata de religie? Si alta intrebare retorica: de cei reprezinta ei si  faptele lor subiect de stire de presa?
Si a treia intrebare retorica: oare cunosc acesti "credinciosi" versurile vreunui cantec care a iesit din mii de glasuri la Nicula: "Nu ne lasa Maicuta sa pierim pe cale, ca noi suntem fiii lacrimilor tale!"
Una din explicatiile degradarii continue a civilizatiei romanesti este, cel putin in opinia mea, pierderea credintei. Nu ma refer la habotnicie. Dar daca am respecta macar cele 10 porunci ... sau macar 8, 9 .... Glumesc, fireste!