Nici macar acum, dupa cateva zile de la revenirea din Iasi, nu ma simt totalmente pregatita sa scriu despre sentimentele care m-au incercat la sfarsitul saptamanii trecute. Nu sunt gata sa povestesc cum a fost, insa nu acesta este scopul postarii mele. Fostii mei colegi (de fapt, mai mult colege) care au fost acolo, au trait acele clipe minunate si s-au intors, la fel ca si mine, cu gandul in trecut; deci nu au nevoie din partea mea de "Moartea caprioarei" in trei acte (le-a ajuns "romanul-fluviu" pe care l-am scris in carticica aniversara:)).
Dar trebuie sa recunosc fara echivoc ca nu ma asteptam sa fiu atat de marcata de intalnirea cu ei, de rascolita de amintiri, de "energizata" dupa cateva zile petrecute prin locurile adolescentei mele.
In timpul cursului festiv m-am gandit la paleta larga de meserii catre care s-au orientat colegii mei (si eu, odata cu ei). Foarte putini au facut cariera in domeniul pentru care ne-am pregatit in timpul facultatii. In schimb, cu ingineria la baza, ne-am indreptat catre alte profesii: profesori, economisti, juristi, oameni de afaceri, bibliotecari, jurnalisti, specialisti IT etc.
Oare cum de am reusit sa ne pliem dupa necesitatile teribilei economii capitaliste de piata (noi, care am invatat in facultate Economia politica?!), sa ne reprofilam cu atata usurinta?
Cred ca raspunsul la aceasta intrebare este unul singur: temeinicia educatiei primite si dobandite in timpul facultatii. Si nu ma refer, neaparat, la educatia primita din partea profesorilor, cat la cea dobandita in timpul formarii noastre ca oameni si, mai apoi, ca specialisti.
De pe bancile liceului veneam cu un bagaj de cunostinte impresionant, semn ca in liceu nu eram preocupati de cluburi, de moda (aveam sarafanul bleumarin obligatoriu!), de distractie. Ne luasem in serios prezentul si viitorul; citeam foarte mult, ascultam muzica buna (din fericire, nu existau manelele indobitocitoare), purtam discutii filozofice, intr-un cuvant aveam o cultura generala solida. Stiu ca unii ar putea spune ca ne orientasem spre aceste moduri de petrecere a timpului liber din simplul motiv ca erau alte vremuri, nu aveam ce sa vedem la televizor, cluburi de noapte nu existau, uniforma scolara era obligatorie etc. Da, pe de-o parte sunt de acord cu toate aceste argumente, insa si pe atunci aveam colegi preocupati de cu totul altceva decat scoala si educatie, sub toate formele ei posibile. Si, in opinia mea, cele doua stiluri de viata nu s-au exclus reciproc niciodata. Si, la fel ca si acum, desprinderea de turma era o optiune personala!
(In paranteza fie spus, intamplator am ajuns - pentru un an - sa predau la o universitate. Spre marea mea surpriza, multi dintre studenti nu stiau valoarea acceleratiei gravitationale, cea a lui pi sau formula energiei a lui Einstein.)
In timpul facultatii lipseam rareori de la cursuri (prima ora a celui de la 8 la 10 era infernala, recunosc, si de multe ori o "saream" pentru a dormi mai mult:); de la seminarii si laboratoare nu lipseam niciodata sau daca o faceam aveam un motiv intemeiat. Tocmai de aceea am avut prilejul de a ne cunoaste foarte bine colegii, de a lega prietenii, unele pe viata.
Felul in care se facea educatie ne-a intarit, ne-a "copt" si ne-a pregatit pentru viata. Serviciul obligatoriu la cantina, la camin, spalatul holurilor si wc-urilor ne-a facut sa fim mult mai atenti cu tot ce era in jurul nostru. Pentru a ne menaja colegii, faceam cat mai putina mizerie! Pentru a nu-i imbolnavi, la cantina curatam cu atentie cartofii si ceapa.
Ce vreau sa spun cu toate acestea? Ca lipsurile de tot felul, incepand cu hrana si cu banii si terminand cu caldura si apa calda, ne-au unit si ne-au apropiat.
De aceea intalnirea de 25 de ani a fost emotionanta pana la lacrimi. La propriu!
Pentru cateva ore, cat a durat cursul festiv si petrecerea, a parut ca timpul s-a comprimat si ca suntem din nou in urma cu 25 de ani. Eu una asa am simtit - si stiu sigur ca nu am fost singura!
Si pe aceasta cale trebuie sa le multumesc colegelor iesence, care au facut posibil acest eveniment.
Si sper ca, pentru fericirea sufletelor noastre, aceste intalniri sa devina anuale.
Ceea ce va doresc tuturor! Este un balsam sufletesc, o adevarata binecuvantare....Incercati, si veti vedea ca am dreptate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu