A inceput sau va incepe revolutia copiilor?

Traim intr-un secol al vitezei si al lipsei de cunostinte si de bun-simt. De ce spun asta? Poate imi veti da dreptate daca veti citi randurile mele. In desele mele iesiri in oras folosesc autobuzul ca mijloc de transport. Sau merg pe jos, dar atunci lumea mea este altfel, mai frumoasa, mai incarcata de tot si de toate (copaci, frunze cazute de jos, ploaie care cade peste oameni etc). Insa in autobuz imi este dat sa intalnesc tot felul de oameni: elevi de toate varstele, angajati ai diferitelor scoli (oameni care citesc in autobuz, si nu ma refer la reviste, ci la carti), boschetari care duhnesc de la o posta a alcool acumulat in ei si in hainele lor, pensionari care au avut toate profesiile din tara asta, dar si pensionare care au primit o pensie de urmas dupa sotul care a lucrat, in vreme ce ele au crescut copii si nepoti, au gatit si au facut curatenie in casa, au spalat si au avut o viata departe de una civilizata si linistita. De ce, este greu de spus. Traim intr-o tara frumoasa, extraordinar de frumoasa dar si foarte trista, foarte, foarte trista. Ieri am urcat intr-un autobuz nu foarte aglomerat, asa ca am gasit imediat un scaun liber. Dupa vreo doua statii au urcat mai multi oameni, iar mijlocul de transport a devenit dintr-o data neincapator. Langa mine s-a proptit de balustrada o doamna varstnica. I-am oferit imediat locul, desi pe celelalte scaune stateau oameni mai tineri, care preferau sa se uite pe geam. Este mult mai simplu sa calatoresti privind pe geam! Nu vezi nimic in jurul tau, nu te deranjeaza decat cel mult vreun miros. Destul de rar, pe anumite trasee din oras! Cand i-am oferit locul, doamna - care avea in jur de 75-80 de ani - s-a uitat in stanga si in dreapta, pentru a se convinge ca vreau sa-i ofer locul chiar dansei. Am observat ca este putin debusolata, motiv pentru care i-am adresat cateva cuvinte. Aproape naucita de gestul meu absolut firesc, a inceput sa-mi povesteasca despre una, despre alta, lucruri pe care le poti spune unui necunoscut. Nu mi-a spus ca o doare ceva, nici ca nu are bani, nici ca este suparata pentru ca a imbatranit. Nimic din toatea acestea! In schimb mi-a recitat versuri ale lui George Cosbuc. Nu ma refer la "Venea o moara pe Siret" (text pe care multi elevi de liceu l-ar scrie "Venea Omoara pe Siret") sau la "El Zorab". Nu, ea imi recita alte versuri din poezia "Decebal catre popor":
Viata asta-i bun pierdut
Cand n-o traiesti cum ai fi vrut!
Si-acum ar vrea un neam calau
S-arunce jug in gatul tau.
E rau destul ca ne-am nascut
Mai vrem si-al doilea rau?
Din zei de-am fi scoboratori,
C-o moarte tot suntem datori.
Tot una e dac-ai murit
flacau sau mos ingarbovit;
Dar nu-i tutuna leu sa mori
Ori caine-nlantuit.
S-a oprit, cu toate ca sunt convinsa ca stia toate versurile aceste poezii. Eu am ramas inmarmurita. Nu-mi venea sa cred ca traiesc asa ceva in autobuz. Nu-mi venea sa cred ca tocmai aflasem, cu o seara inainte, de la Cristian Danilet ca multi dintre absolventii care doreau sa ajunga procurori sau judecatori faceau niste greseli absolut elementare. Greseli pe care nu le poti face daca ai o minima cultura generala. Insa ma intreb cati dintre tinerii nostri mai au o astfel de minima cultura generala. Cei de la tara, care nu mai reusesc sa termine nici macar opt clase si in timpul petrecut la scoala nu invata cum trebuie nici tabla inmultirii? Nici vorba! Cei de la oras pentru care reteaua facebook reprezinta locul in care ei comunica cu prietenii lor? Nici vorba! Cei care au terminat liceul si au intrat la facultate si scriu "numi trebe" sau "daka". Stiu ca s-au schimbat foarte mult vremurile, ca bunicii nostri nu aveau televizor si ascultau doar aparatul de radio, ca parintii nostri aveau televizoare alb-negru si mai apoi color, ca noi ne-am uitat la filme pe video, iar programul TV era un rahat intre doua telejurnale, iar copiii nostri au de toate. De la cele mai fragede varste au computere, jocuri, aparate, jucarii. Stiu sa faca diferite calcule matematice, dar nu stiu sa scrie pentru ca nu au inca sase ani. Avem o generatie minunata, avem copii inteligenti si dornici sa stie cat mai multe. Noi le stricam viitorul! Cu scoala pe care le-o oferim, cu cerintele pe care le avem de la ei, cu lipsa de tact de care dam dovada. Am prietena foarte buna o educatoare (nu vorbesc despre studiile ei, ci despre ceea ce face propriu-zis) care munceste zi de zi pentru ca micutii ei sa fie pregatiti pentru anii ce vor urma. Si stiu ca sunt pregatiti, pentru ca simt multa dragoste in orele petrecute cu educatoarea lor. Si li se pare normal sa fie asa, chiar daca aceasta stare de bine nu se perpetueaza si dupa amiaza, acasa cu familiile lor. In clasele primare lucrurile stau la fel de frumos. Copiii invata daca au un invatator pe care sa il respecte, de la care sa isi doreasca sa invete. In momentul in care ajung in clasa a V-a, lucrurile se schimba. Si se schimba radical. Incepe lucrul cu profesorii, fiecare ora cu alt cadru didactic, unul dintre ei un bun profesionist, altul nepotul directorului, iar altul care nu stie nici macar cum a ajuns profesor. Cu aceste cadre didactice copiii devin nesiguri. Nu mai stiu nici cat si nici cum sa invete. Aici incepe revolutia copiilor. Cei care beneficiaza de sprijinul familiei, fie si doar ca suport moral, vor continua sa invete cu drag, chiar daca manualele sunt greoaie si materia este pe alocuri aproape inaccesibila. Ceilalti isi storc parintii de bani (cu sau fara voia lor, a copiilor!); a devenit o adevarata moda ca profesorii sa ofere meditatii pentru elevi. Uneori fac ore suplimentare cu un sigur copil, alteori cu trei-patru, de la caz la caz. Poate ca este necesar sa faca astfel de ore, poate chiar au nevoie de a invata si altfel decat la scoala. Poate ca iau note mai bune la teza daca se mediteaza la matematica cu proful de mate de la scoala! Poate! Dau eu nu pot intelege de ce este necesar ca elevii sa faca meditatii. Doar pentru ca lefurile profesorilor sunt prea mici pentru a trai civilizat? Sau pentru ca unii parinti au foarte multi bani si li se pare normal sa ofere conditii civilizate si copiilor lor, dandu-le inclusiv bani pentru telefoane ultrascumpe si pentru meditatii in acelasi timp. Stau si ma intreb daca premiantii de la liceul Mircea, cei care participa la olimpiade internationale se mediteaza. Cred ca nu! De ce? Raspunsul este simplu: se poate invata de unul singur, asa cum am facut si noi, asa cum au facut si parintii nostri. Pana cand lucrurile nu se vor schimba la nivel global, este greu sa astepti o schimbare. Din pacate, oameni ca doamna din autobuz vor fi din ce in ce mai putini. Cu timpul, raportul dintre persoanele cultivate si cele grobiene se va modifica. Vom fi condusi de grobieni, in stilul lor necioplit. Si atunci, din orice manuale am invata la scoala, nu ii vom putea impiedica pe acesti lideri sa fie analfabeti, sa nu stie sa faca inmultiri si impartiri dar sa stie sa fure si sa insele. Depinde numai de noi, ca popor, ce decidem sa facem in viitor. Dar ma refer la viitorul apropiat, pentru ca altfel va fi prea tarziu!

Parastase, nunti, botezuri .... bani pentru preotii zambitori din Romania!

Ieri am participat la parastasul unui unchi care a trecut, in urma cu un an, la cele vesnice. Slujba s-a tinut la restaurantul Delfinul, dar in tot orasul au fost organizate astfel de evenimente religioase, avand in vedere ca a fost ultima sambata din acest an in care se putea manca de dulce. In momentul in care am ajuns acolo, in fata localului se afla o multime de oameni - imediat m-a dus gandul la o revolta dar nu! Oamenii asteptau sa se faca ora 14.30, ora la care incepeau slujbele. Asta nu inseamna ca nu au fost slujbe de pomenire si mai devreme. Ba da, au fost de dimineata si pana dupa amiaza. Dar era atat de multa lume care dorea sa faca un parastas pentru mortii lor incat spatiul a fost insuficient. Nu vreau sub nici o forma sa ma refer la localul in sine, la meniurile acordate, la pret si la astfel de asemenea lucruri. Nu, vreau sa va spun despre preotii care au participat in numar mare, si despre slujbele care s-au tinut una peste alta, de nu mai intelegea nimeni daca se afla la un parastas sau la o miscare colectiva. Ca mie asa mi-a lasat impresia ca suntem intr-un salon in care au loc 42 de slujbe religioase, la care slujesc mai multi preoti... Mi s-a parut atat de inutila aceasta slujba!!! Si nu, nu mi s-a parut inutila, ci foarte paguboasa. Oamenii erau tristi, imbracati in negru, cu sufletele cernite. Fiecare se astepta la o slujba cuviincioasa, in timpul careia trebuia sa se gandeasca la cei care nu mai sunt. Din pacate, nu au facut altceva decat sa se uite unii la altii si sa incerce sa-si coordoneze urechile asupra preotului aflat in capul mesei lor. Dar nu, un preot termina o fraza, altul se decidea sa cante mai tare ca sa se auda. A fost un talmes-balmes cu iz religios. Nu stiu cati s-au mai putut gandi la momentul pe care si l-au dorit in astfel de clipe. Sutele de oameni (restaurantul este mare, are doua saloane si multe mese lipite una de cealalta pentru a alcatui un intreg) tristi s-au intristat si mai tare sau au zambit in fata acestei indolente preotesti. A trecut cumva si acest moment, preotii au terminat cu slujbele si spiritele s-au mai calmat in fata meniurilor. Meniuri care numai ieftine nu sunt - costa undeva in jurul a 50 de lei pentru o persoana! Dar,,,, asta este! Numai ca, dupa parastas, am ajuns la o cununuie religioasa. La biserica am dat nas in nas cu preotul care slujise la slujba de pomenire la care participasem si care, intre timp, avusese de slujit si la alt restaurant din Constanta. Ne spusese chiar el, cand a fost invitat la masa: "Imi pare rau ca nu pot sa raman la masa, dar trebuie sa merg la alte slujbe de pomenire, la restaurantul.....". Nu am intrebat-o pe matusa mea cati bani i-a dat preotului pentru slujba oficiata, dar ma gandesc ca o fi fost vreo suta de lei. Zic si eu! Ei, cum spunea, in fata bisericii unde ne aflam pentru cununie, ne-am impiedicat de preotul care venise pentru a-si face treaba bisericeasca in fata altor oameni, care aveau cu totul si cu totul alte preocupari. Ne-am salutat, ne-am zambit si am realizat imediat ca ne-am recunoscut din prima clipa. Slujba din biserica a fost una foarte frumoasa, la care au mai participat inca doi preoti si doi cantori. Zambetul preotului pe care deja il stiam a fost constant. Privirile ni s-au intersectat de mai multe ori, foarte zambitoare. La final, ne-am facut poze si din nou am zambit unii in fata altora. Omul si-a facut datoria de preot, nu? La iesirea din biserica am constatat ca in fata mai sunt oameni care venisera pentru inca  trei evenimente: doua botezuri si inca o nunta. Culmea, un fost coleg de-al meu se insura!! Sa aiba noroc si sa fie fericit!  Deci, cati bani castigase nenea preotul in acea zi?? Probabil peste 1000 de lei doar de la parastase! Nu, nu probabil, ci mai mult ca sigur! Chiar daca la o astfel de slujba trista lumea da mai putini bani, vine celalalt moment, in care oamenii sunt fericiti si-si deschid mult mai mult baierele pungii! In conditiile in care unii dintre oamenii care organizasera parastasul sau botezul sau nunta, ca nici nu mai conteaza despre ce eveniment fusese vorba, nu castigau atatia bani intr-o luna intreaga. M-am gandit ieri la nenorocirea care s-a abatut asupra romanilor. La tragicul eveniment din clubul Colectiv, in urma caruia au murit zeci de tineri si alte zeci sunt internate in spital in stare foarte grava. Cine stie cati dintre ei vor mai parasi aceasta lume!! Si m-am gandit la reactia, sau mai bine spus la lipsa de reactie a bisericii si a preotilor nostri! Oare cati ani de acum incolo vor mai continua aceste evenimente in urma carora dam o caruta de bani pentru acesti oameni care spun, practic, o poezie frumoasa? Multi, foarte multi ani. Pentru ca acum scriu sub imperiul nemultumirii mele, dar la momentul la care va trebui sa organizez o nunta sau un botez, voi fi tot in fata bisericii, fara a sta sa ma gandesc la ziua la ieri sau la cea de astazi! In acelasi timp, mii de oameni, zeci de mii de oameni continua sa se gandeasca la drama ce a avut loc in Romania, la oamenii raniti, la familiile acestora, la viitorul nostru si al intregii tari! Cred ca este clar momentul unei schimbari; nu stiu daca si cand anume se va produce! Sper doar ca oamenii vor continua sa iasa in strada pana la o schimbare reala, de care avem cu totii nevoie!

De ce nu iesim in strada pentru a scapa de politicieni???

Au trecut 25 de ani de la Revolutie sau ce a fost ea. Noi  facem ce am facut si pana acum: stam si suportam micimea celor care ne conduc. Si nu e vorba doar despre micime, ci despre ignoranta, zambete desuete, idei tampite si prostie ridicata la rang de inteligenta (???). Nu ma apuc acum sa dau exemple despre cei care ne conduc si nu stiu sa scrie corect romaneste, habar nu au de o limba straina si candideaza pe liste pe care i-au pus sefii partidelor politice contra unor sume importante de bani! Nu! Departe de mine gandul acesta! Dar pentru ca au trecut cateva zile de cand s-a intamplat teribila nenorocire care ne-a lasat fara cuvine, in minte imi revine aceasta intrebare: mai asteptam 25 de ani pentru a avea noi, multimea Romaniei, un cuvant de spus? In opinia mea singurul lucru pe care il putem face cat mai repede este sa iesim in strada cu totii. Bine, stiu ca asta este o utopie, nu vom iesi cu totii, asa cum nu am iesit cu totii nici la revolutie! Au iesit foarte multi din Timisoara si Bucuresti si cate o mana de oameni din marile orase ale tarii. In rest, a fost liniste si pace! Dar oare nu s-au saturat toti romanii de mizeria in care traim?? Pai sa vedem de ce nu iese lumea in strada: in primul rand, multi dintre ei nu ies pentru ca au o varsta, primesc o pensie si ajutoare de la stat, mancare si ajutoare de incalzire. Sunt sume mici, dar care multumesc multimea saraca. Oamenii se multumesc si cu un leu primit gratuit. Am prieteni la tara care aveau (nu mai au, ca le-au vandut!!!!) animale, oi, capre si vite. Au incercat sa gaseasca oameni care sa ii ajute, contra unui salariu de vreo 1.200 de lei si masa. Au venit rand pe rand oameni, au stat pret de o saptamana pana au luat primii bani (plateau la saptamana!!!) , iar apoi au renuntat la munca. S-au intalnit ulterior prietenii mei cu fostii lor angajati, oamenii stateau culcati pe iarba fara a face ceva. Era greu si le adresezi un cuvant, atat de greu raspundeau. Dar i-au intrebat de ce nu au mai venit la munca. Invariabil, raspunsul lor era ca au obosit si ca prefera sa traiasca din ajutorul pe care il primesc de la stat. Adica e perfect, in opinia lor, sa stai fara a face ceva si sa primesti niste bani. Putini, ce-i drept, dar daca sunt primiti pentru nimic, sa fie primiti! De ce nu iese lumea in strada? Pai nu iese pentru nu are nici o certitudine ca gestul lor va fi urmat de altii, de multi altii! O speranta ar fi, la ora actuala, pentru Capitala. Oamenii sunt foarte nemultumiti, s-au saturat de politicieni (si de biserica!!) si vor continua sa iasa in strada pentru a-si exprima solidaritatea fata de persoanele care se afla in suferinta, fata de familiile lor, fata de prieteni si cunoscuti. Oamenii se afla in strada si pentru a exprima condoleante tuturor celor care nu mai sunt printre noi din cauza unor indolenti care s-au gandit numai la castigurile lor. Dar ce se va intampla in momentul in care acesti oameni vor realiza ca unica noastra sansa este sa scapam de actuala clasa politica?? Ma uitam cu groaza la discrepantele care exista in atitudinea noastra si in legislatia noastra. Ma uitam stupefiata la ce a putut posta un politician cu pretentii de candidat la Primaria Constanta: el vrea sa ii acordam Simona Halep titlul de cetatean de onoare al municipiului Constanta. Dar Simona Halep este inca din primavara anului trecut cetatean de onoare al judetului. Ii mai trebuie o astfel de diploma Simonei sau nenea politician se dorea doar a fi bagat in seama? Eu cred ca este vorba despre cea de-a doua ipoteza. Deci, ce ne facem cu tara noastra adusa de politicieni la sapa de lemn? Tara asta era chiar bogata in urma cu 25 de ani. Acum nu mai avem bani, nu mai avem locuri de munca, nu mai sunt fabrici si uzine - acum sunt doar supermarketuri si hipermarketuri care angajeaza vanzatori. ma rog, nu se mai cheama vanzatori si aceste locuri de munca au cu totul si cu totul alta denumire. Ca e mai occidentala ... Desi caut din rasputeri raspunsuri si incerc sa gasesc vreo modalitate de a schimba lucurile, nu-mi vine nimic altceva in minte: este nevoie de o noua revolutie. Nu stiu daca se va numi la fel, dar atitudinea oamenilor va fi neschimbata!  Stiti ca trupa Taxi a lansat deja o noua piesa minunata, pe care o asculta foarte multi romani. Suna cam asa:
"Hei, ce faceti? De fapt, stiu, va ganditi la mine
Stati linistiti, m-a durut cam rau, dar acum mi-e bine
Suntem toti aici, lumea se poarta frumos, ne-au pus aripi noi
Si totul ar fi perfect, doar ca ne e si noua dor de voi.
In rest este bine, sunt concerte rock peste tot si se aude foarte clar, se aude fiecare cuvant
Si baietii canta foarte, foarte, foarte tare
Pentru ca doar asa se aude mai incet raul de pe Pamant".
Ascultati macar aceasta piesa.... Dumnezeu sa-i odihneasca in pace pe toti cei care au plecat dintre noi si sa ii ajute pe care care sunt raniti!