ne-am baut cafeaua, ne-am pregatit sa ajungem la manastirea dominicana Santa Maria delle Grazie, locul in care urma sa vizitam "Cina cea de taina". Am stat circa 20-30 de minute pana la ora programata; intre timp a intrat in incinta muzeului un grup de 25 de persoane, in mare parte turisti europeni si japonezi. Am observat, cu ocazia tuturor vizitelor efectuate in strainatate, ca turistii japonezi sunt unii dintre cei mai consecventi vizitatori ai tuturor locurilor frumoase din Europa, mai mult sau mai putin cunoscute de europeni. Pana cand am reusit sa intram in manastire, ne-am petrecut timpul prin fata cladirii, dar si interior, citind informatii pretioase despre ceea ce urma sa vedem. In italiana acestei comori i se spune L'ultima cena sau Il Cenaclo Vinciano. Asa cum multa lume stie, lucrarea a fost pictata de catre Leonardo da Vinci intre anii 1495-1498 pe unul dintre peretii salii de mese ai manastirii dominicane Santa Marie delle Grazie. Cina cea de Taina reprezinta un intreg perete si are dimensiuni impresionante: 460/880 cm; pictura infatiseaza scena biblica a ultimei cine pe care Isus Cristos a avut-o impreuna cu apostolii sai. A fost o cina cu totul speciala, deoarece, cu aceasta ocazie, Isus le spune apostolilor sai ca unul dintre ei il va trada. Dar sa revin la momentul intrarii in muzeu; la ora stabilita, respectiv la ora 8.45, am patruns intr-o sala, un fel de hol destul de mic, in care am stat pret de cateva minute. Nu stiu daca acolo s-a intamplat ceva, insa cei care au vizitat locul inaintea noastra spuneau ca micile sali in care am fost opriti pana sa intram in muzeul propriu-zis, reprezinta locuri speciale in care oarecum ni se regleaza temperatura corpului si putem intra fara probleme. Ca sa revin la pictura in sine, Leonardo da Vinci a folosit o tehnica de lucru mai putin obisnuita acelei perioade, care i-a permis luni intregi de meditatie asupra lucrarii sale. Din aceasta cauza, a tehnicii folosite, lucrarea a inceput sa se degradeze rapid, chiar la cativa ani dupa ce fusese pictata. De-a lungul timpului cladirea ce-i sta ca adapost lucrarii a fost martora a razboaielor. In cel de-al doilea razboi mondial intreaga cladire a fost distrusa in urma bombardamentelor dar, printr-o adevarata minune, "Cina cea de taina" a ramas intacta. Asadar, poate fi vizitata si astazi, in conditii speciale de securitate. Va reamintesc faptul ca biletele sunt nominale si nu li se poate schimba nimic din sensul initial al programarii - adica ziua, ora si numele pe care au fost rezervate nu se pot modifica! Pretul unei astfel de vizite este de 8 euro de persoana. Scump, dar face! In interiorul salii in care este expusa lucrarea am stat doar 15 minute, dar mi s-au parut foarte intense. Expresiile fetelor, pozitiile fiecaruia precum si miscarea mainilor apostolilor sunt extraordinare si iti dau de inteles, daca vrei sa o faci, multe despre ce anume a dorit Da Vinci sa se inteleaga din aceasta pictura. Intr-un fel pot spune ca fiecare vizitator se simte parte integranta in aceasta sala care are, pe de-o parte Cina cea de Taina, iar in partea opusa pictura Crucificarea. Adica nu doar vede, admira, dar el insusi se simte "acolo". Cel putin eu asa am simtit. Nu se pot face nici un fel de fotografii, asa ca singurele poze pe care le veti vedea de acolo sunt de pe site-ul oficial al muzeului. In interiorul salii sunt trei paznici care observa ce face fiecare turist, asa ca nimeni nu-si permite sa faca greseli.
In afara acestei picturi celebre, pe peretele opus Cinei se afla fresca Crucificarea - imaginea rastignirii lui Isus. Aceasta pictura a fost realizata in anul 1495, iar pictorul se pare ca a fost Donatto da Montofrano. Insa Leonardo da Vinci se pare ca
a adaugat figuri ale familiei Sforza, familie careia ii apartinea cladirea in sine. Aici insa am stat doar cateva minute si nu mi s-a parut o pictura fabuloasa, cu toate ca este, asa cum mi se intiparise in minte Cina cea de Taina. Oricum, este un loc unic, pe care cei ce l-au vazut nu-l vor putea uita vreodata. 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu