joi, 21 mai 2015

Libertatea romanilor, dupa 25 de ani.... Saracie si lipsuri!

Au trecut 25 de ani de la primele alegeri libere, chipurile, din Romania. In 20 mai 1990, cei care aveau varsta de peste 18 ani au votat pentru presedintia tarii. Daca va amintiti, candidatii la functia suprema in stat au fost Iliescu (FSN), Ion Ratiu (PNT-CD) si Radu Campeanu (PNL). Nu cred ca prea multi  dintre cei care au votat la acel moment au uitat cum s-au desfasurat alegerile, care era atmosfera acelor timpuri. Eu, cel putin, nu am uitat si-mi voi aminti toata viata ce au insemnat acele zile pentru noi toti. In tara fusesera deja mari dispute intre stanga si dreapta politica. Cu mentiunea ca stanga era foarte puternica, cu lideri comunisti de marca, in vreme ce dreapta avea destul de putini ferventi. Era si greu sa fii un om de dreapta in Romania acelor timpuri. Marea masa a celor de stanga lucra, in vreme ce dreapta avea printre membrii sai intelectualii tarii si facea mitinguri. Stiti ce spuneau Iliescu si cei de teapa lui? Ca cei care manifestau detineau droguri, ca la PNL si PNT-CD s-au gasit mari sume de bani si cine stie ce alte minunatii. Iar lumea credea, aplauda si striga in gura mare ca Romania nu are nevoie de persoane care au trait in afara tarii pentru a ne conduce! Pentru ca, daca va amintiti, Ion Ratiu venea dintr-o Mare Britanie care ii mentinuse spiritul tanar, in vreme ce Campeanu se intorcea in tara din Franta, tara ce il adoptase dupa emigrarea din Romania. Ce pricepeau romanii de atunci despre cei doi contracandidati ai tatucului Iliescu? Pai nu mare lucru, decat ca erau straini de tara, ca nu mancasera paine cu salam cu soia, ca nu o dusesera la fel de rau ca noi, ca ei fusesera liberi iar noi nu  etc. Va amintiti ca la Timisoara se lansase o proclamatie, care se cheama chiar Proclamatia de la Timisoara, care continea mai multe puncte importante. Insa, de departe, cel mai cunoscut punct al documentului a fost punctul 8, care cerea ca nici un fost membru al nomenclaturii partidului comunist roman sau al securitatii sa nu aiba dreptul de a lucra in functii publice pe o perioada de 10 ani sau trei legislaturi consecutive, punand accent mai ales pe functia de presedinte. Dar, cu toate ca lumea putea vota pe strazi aceasta proclamtie, ea  nu a fost pusa in practica. Niciodata! Oare cati fosti securisti se afla si acum, dupa 25 de ani de la primele alegeri, chipurile libere? Nu le stiu numarul, dar sunt inca multi, cu siguranta. Iar daca ei sunt prea batrani pentru a mai conduce, au copii si nepoti care  le-au luat locul! Daca va mai amintiti erau vremuri cat se poate de tulburi. Alegerile au venit si au plecat la fel de simplu. FSN a castigat fara nici o grija acele alegeri. Ca te uitai in stanga sau in dreapta ta, toata lumea, sau aproape toata lumea fusese la vot, iar rezultatele au fost exact cele anticipate. Sa nu uitam ca, pe langa candidatii la presedintie, la aceste alegeri romanii au votat si viitorii parlamentari. Listele de vot au fost foarte mari. Am avut de ales intre candidatii mentionati si 73 de formatiuni si partide politice. Va dati seama ce nebunie putea sa fie? 73 de partdide politice la alegeri??? Iliescu  a castigat peste 60% din voturi, lui Campeanu i-au revenit vreo 10%, iar lui Ratiu si mai putine, chiar nu ma stiu cate procente obtinuse la acel moment Ion Ratiu. In acelasi timp, FSN a fost partidul castigator, urmat de PNL si de UDMR. Taranistii au fost si de aceasta data la subsol! Cam astea au fost rezultatele primelor alegeri libere, ma repet: CHIPURILE libere, din Romania. Eram un popor ametit de comunism, un popor care visa o altfel de viata si altfel de conducatori. Adevarul este ca, cel putin eu, aveam multe si cu totul alte asteptari decat cei multi. Speram sa nu ne mai conduca acei oameni, acel Iliescu - care avea un intreg trecut legat de comunism, acel Petre Roman.... ca tot veni vorba despre Petre Roman, sa va spun putin despre el. Sa nu uitam din ce familie provine si ce parinti a avut. Iata, tatal sau a fost Valter Roman, nascut Erno Neulander, de origine evreiasca, un lider comunist, activ in razboiul civil din Spania. Mama sa, Hortensia Vallejo, tot activista comunista, provenea dintr-o familie spaniolo basca. Cred ca nu va este greu sa va imaginati ce copilarie si adolescenta grele a avut liderul Roman. Cu parinti comunsiti, lideri comunisti, a reusit sa faca studii inclusiv peste hotare, iar dupa 90 a devenit un arhicunoscut si apreciat (!!) roman. Deci, ca sa revin. I-am avut pe Iliescu, care si-a facut studiile la Moscova, pentru a deveni un comunist convins, si pe Roman, care si-a continaut studiile in Toulouse, Franta. De ce erau mai buni decat Ion Ratiu si Radu Campeanu?? Ganditi-va la ce s-a intamplat in urma cu 25 de ani si cum ar fi putut fi soarta noastra, viitorul nostru si al copiilor nostri daca erau alte conditii si am fi votat alti conducatori. Nici nu pot sa imi imaginez cum ar fi aratat Romania de astazi daca se vota punctul 8 al proclamatiei de la Timisoara. Voi puteti? Cat de liberi va simtiti acum, dupa 25 de ani? Sunteti angajati, someri, pensionari sau inca lucrati pentru un salariu de mizerie? Sau poate ati decis sa emigrati in Italia, Spania, Marea Britanie, Germania, Austria? Ca sunt romani plecati peste tot prin lume. Europa  a fost mai aproape pentru ei, de asta sunt vreo 4 milioane de romani prin preajma Romaniei. Este relativ cunscut numarul romanilor care traiesc in Statele Unite si in Canada. Dar cine i-a numarat pe cei din Venezuela, Costa Rica, Paraguay,? Stiti ca sunt destul de multi romani si in Africa de Sud? Si sititi ca sunt romani care au devenit australieni? Da, suntem multi, iar cei care au obosit de acesti conducatori care au devenit  multi milionari si carora le pasa de Romania atat cat ... le-a pasat si in perioada trecuta, au plecat de mult din tara! In linii mari, asta-i Romania in care traim. Simtim zilnic! Stim ce lefuri avem, stim ce costuri sunt in magazine si unii dintre noi stim foarte multe. Insa atata vreme cat tinem in  noi ceea ce simtim si nu impartim cu nimeni simtamintele noastre, nu se va schimba nimic in aceasta tara.  Depinde numai de noi! Suntem multi, foarte multi cei care traim din salariile mizere pe care ni le-au stabilit altii, care traiesc din venituri mult mai mari. Au vile in tara si peste hotare, au conturi in tara si peste hotare, au multe alte beneficii doar pentru ca noi i-am ales. Vedeti cate depind de noi??

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu