Puscariile au nevoi, dar romanii din afara gratiilor au si mai multe!

Prin anii 1996-1997 am lucrat la subredactia Constanta a ziarului National. Am scris despre multe subiecte, dar in acea perioada am fost prezenta, aproape saptamanal, in penitenciarul Poarta Alba. La inceput imi era chiar teama sa patrund in incinta inchisorii dar, cum comandantul adjunct era un om extrem de inalt si bine facut, care mi-a zis: "Mai, cu mine iti este frica sa intri?", am intrat. La inceput cu mari emotii, iar mai apoi, aproape intr-o simpla vizita. Incursiunile mele prin viata detinutilor au durat aproape un an intreg si am cunoscut o multime de oameni care erau inchisi din anumite cauze. Am cunoscut si oameni care furasera cateva legaturi de ridichi si kg de cartofi, si oameni care talharisera, si detinuti care ucisesera. Un intreg amalgam de puscariasi s-a infatisat la acea vreme in fata mea. Nu se impotriveau acordarii unui interviu, ba dimpotriva. Pentru ei era o sansa unica de a spune ce simteau sau, ceea ce isi doreau sa fie adevarat. Am cunoscut criminali care astazi sunt in libertate, dar si hoti care au ajuns, pentru a nu stiu cata oara de atunci, din nou dupa gratii. Cei mai multi dintre hotii marunti sunt obisnuiti ai puscariei; intra toamna tarziu si incearca sa iasa primavara, pentru ca mai apoi sa o ia de la capat. De cava vreme s-au shimbat regulile si eu nu am mai fost pe la penitenciar. Acum este o inchisoare destinata celor inchisi in regim semideschis. Se pare ca sunt oameni care nu au comis fapte foarte grave si au primit condamnari relativ mici, de pana la cinci ani. Dar ideea scrierii acestor randuri nu mi-a venit de la cat de bine sau de rau este in puscarie, ci de la niste declaratii de presa acordate astazi de catre seful Administratiei Nationale a Penitenciarelor, Catalin Bejan. (Cand l-am cunoscut, era sef la Poarta  Alba.....). El vorbea despre necesitatea construirii unor noi penitenciare, care ar inghiti o gramada de bani de care nu dispune. Ce sa spun, exact la construirea unor noi puscarii se gandesc miile de oameni care traiesc de azi pe maine, in conditii greu de imaginat, prin satele amarate din intreaga tara. Oameni care nu au comis nici o nedreptate, care nu au dat nimanui in cap si care nu au omorat pe nimeni. Oameni nevoiasi, care se tarasc de la o zi la alta cu o bucata de mamaliga pe masa. Ei si copiii lor care nu au ghetute pentru a merge la gradinita sau la scoala. Cand este atat de multa saracie in tara asta cati dintre romani credeti ca se gandesc la puscariasii care traiesc cate 10 persoane intr-o celula de cativa metri patrati? Cati credeti ca ar fi de acord ca statul sa mai acorde niste milioane de euro pentru a se construi noi inchisori, bine dotate si cu incalzire centrala? Puteti face comparatii intre inchisorile din Romania si cele din Danemarca sau Norvegia? Stiti cata lume muritoare de foame este in aceste tari? Cred ca niciuna, cu exceptia romanilor migratori in aceste parti ale lumii. Asa ca, va rog, inainte de a emite astfel de pretentii, incercati sa priviti cu ochii mintii realitatile acestei tari si nevoile ei. Cu modestie, va rog!