Procurorii Direcţiei de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial
Timişoara împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului
General al Poliţiei de Frontieră Române au efectuat în data de 12 ianuarie un
număr de 8 de percheziţii domiciliare pe raza judeţului Arad, în cadrul unei
acţiuni vizând destructurarea unei grupări infracţionale organizate formată din
8 de persoane, specializată în infracţiuni de contrabandă cu ţigări. În cauză
există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2014 membrii grupării au
constituit un grup infracţional organizat având ca scop desfăşurarea de
activităţi pe linia contrabandei cu ţigări provenite din state din Orientul
Mijlociu, care erau introduse ilegal în România prin Portul Constanţa, fiind
disimulate prin metoda „capac”, în diferite containere, printre alte mărfuri
importate legal. Sumele de bani necesare achiziţionării cantităţilor de ţigări,
efectuării formalităţilor vamale şi transportului acestora până la destinaţie
erau achitate de iniţiatorii grupului infracţional. Astfel, există suspiciunea
că în data de 26.08.2014 unul dintre liderii grupării s-a deplasat în Emiratul
Dubai, unde a purtat negocieri cu sursa de aprovizionare din zonă, convenind livrarea
unei cantităţi de circa 400 baxuri de ţigarete marca “M”, la preţul de 90
Euro/bax. Marfa achiziţionată a fost transportată pe cale maritimă în Portul
Constanţa, sub aparenţa unor importuri legale de mărfuri, în speţă “oale de
inox”. Cantitatea de ţigări trebuia iniţial să fie expediată pe numele unei
societăţi comerciale din Dubai / Emiratele Arabe Unite, societate folosită ca
paravan de filiera internaţională şi în alte operaţiuni similare. Societatea
respectivă a intrat însă în atenţia autorităţilor de implementare a legii din
Europa ca fiind implicată în traficul ilegal cu ţigări, după ce, în cursul
lunii septembrie 2014, în portul Felixtowe, autorităţile britanice au
identificat un container care avea ca expeditor aceeaşi societate comercială şi
destinatar firma britanică R.D Ltd, iar în urma controlului au descoperit că
acesta era încărcat cu ţigări de contrabandă (9.000.000 ţigarete). Pe cale de
consecinţă membrii grupării s-au reorientat şi au decis ca baxurile de ţigări
să fie expediate prin intermediul altei societăţi paravan, mărfurile fiind
introduse în ţară în acest mod. Prejudiciul produs bugetului de stat prin
activitatea infracţională este de 2.132.699 lei (circa 475.000 euro). La sediul
D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Timişoara vor fi aduse 10 persoane în
vederea audierii. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul
Român de Informaţii. Procurorii fac precizarea că pe întreg parcursul
procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și
garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de
prezumția de nevinovăție.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu