De cateva zile este mare agitatie in Romania; mare e poate prea putin spus daca ma gandesc la cele ce se intampla in tara nostra. Si nu ma refer doar la lucruri politice, culturale sau zonale. Nu, am ajuns sa vedem in fiecare zi cate un razboi in toata regula. Eu cred ca el nu este deloc o lupta, ci o descriere ca si o lupta facuta de televiziuni si de reprezentantii mass-media. La ce ma refer? Pai, in primul rand ma gandesc la situatia din Covasna, care ajunge sa fie un capat de tara. Ce s-a intamplat acolo este o poveste veche, care se repeta aproape in fiecare an si caruia nu ii vad un sfarsit cu termen de valabilitate. Pe vremea lui Ceasca, la liceul meu din Targu Mures aveam aproape zilnic subiecte carora sa le fac fata. Nu doar eu, ci toti colegii romani aveam de raspuns unor provocari lansate de colegii nostri unguri. Din pacate, nu le baga nimeni in seama iar noi trebuia sa gasim termeni adecvati pentru a pune capat unor prostii. Asa le vedeam noi atunci. Cand Csaba, colegul si prietenul meu, spunea ca ar trebui sa fie Ungaria acolo unde ne aflam noi, eu ii raspundeam sa plece in Ungaria daca ii convine. Cum nu-i convenea, abandonam subiectul si cautam altceva de facut, ceva mai cu substanta si mai important de facut. Mereu gaseam ceva, mult mai placut si care nu avea repercusiuni. Eventual sa il tund sau sa mergem in oras, sa bem un suc sau cine stie ce altceva...Cred ca la ora actuala Csaba a devenit un om integru, la fel ca si Levente, fostul meu coleg de clasa. Nu cred ca ei ar intra intr-o astfel de disputa; insa, cine stie, oamenii se schimba, situatiile devin de diferite facturi. Stiu ca mereu a fost asa in orasele in care ungurii sunt majoritari. Nu ii condamn pentru felul in care simt, le-am inteles de multa vreme dorinta. Dar nimic nu se va schimba - nici atitudinea lor vizavi de romani, nici linistea de care dau dovada atunci cand sunt minoritari. I-am inteles si ii inteleg mereu, ca un om care a trait ani de zile in jurul lor. In facultate am ajuns in niste sate unguresti, iar pe cativa dintre noi ii apucase nevoia mica. Trabuia neaparat sa gasim un wc in acele locuri uitate de Dumnezeu. Repet, ne oprisem intr-un sat in care nu stiu daca vorbea cineva romaneste. Pentru colegii mei, din toate colturile tarii, era foarte greu de inteles acest lucru. Ei credeau ca acei oameni NU vor sa vorbeasca cu ei. Eu, insa, stiam de acasa, ca nu este asa. Mama cumnatului meu locuia la 10 km de Targu Mures si habar nu avea de limba romana. Dupa multi ani de cand avea o nora romanca incepuse sa o inteleaga, dar nu sa o vorbeasca! Si avea nora romanca! Dar cand unu plus unu fac doi, nu trebuie ca cineva sa incerce sa convinga pe altcineva ca e alt rezultat. Tot doi va da, oricand si in orice limba. Si, cum spuneam, in acel sat din Covasana, sau poate Harghita, nu mai stiu in ce judet eram, am incercat sa incheg o conversatie in limba maghiara pentru a putea gasi un wc! A fost tare greu dar, intr-un final, am reusit. Toata lumea trebuie sa inteleaga acest lucru: indiferent in ce tara am trai, daca nu stim limba nationala nu inseamna ca nu vrem acest lucru. Inseamna ca toti cei din jurul nostru vorbesc o alta limba, iar la oficiul postal tot aceeasi limba se vorbeste. Doar la scoala exista o limba straina, pe care cica trebuie sa o invatam. Dar cati dintre noi au invatat franceza, engleza, rusa, germana? Doar cei pe care i-a interesat o limba straina. Sper ca m-am facut intelesa....
Pe de alta parte, apar problemele de natura politica; oare a existat sau va exista o perioada in care aceasta problema o sa dispara? Eu una nu cred! Si nici nu vreau sa intru in detalii pe care le cunoaste toata lumea.
Din punct de vedere al culturii, stiti foarte bine ca in aceste zile are loc la Paris Salon du Livre, un salon de carte, manifestare culturala extrem de disputata si comentata pe plan intern. Fireste, pe plan extern este un eveniment cultural interesant si extrem de potrivit pentru oamenii de cultura. Au lipsit de la eveniment importanti oameni de cultura romani, deranjati teribil de atitudinea presedintelui ICR, Andrei Marga. Pentru unii poate nu inseamna nimic, dar pentru multi altii absenta lui Neagu Djuvara, a lui Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Mircea Cartarescu etc. reprezinta un esec al acestei manifestari.
Ce mai pot sa spun? Ca ne indreptam, ca tara, spre un taram greu de dibuit, ca suntem saraci si nepasatori ca multi altii fura de sting in jurul nostru, romani si unguri deopotriva, in ciuda disesniunilor existente sau doar mascate.
Cred ca am ajuns intr-un prag mort - un prag de care, daca vom trece vom trai frumos, bine si sanatos, iar daca nu, atunci .... Dumnezeu cu mila!
Noapte buna, tuturor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu