Se apropie o noua campanie electorala

Stiu, ne aflam de-abia in luna octombrie. La inceputul lunii - astazi este 6 octombrie, zi in care ziarul Observator de Constanta, (ziar pentru care am lucrat foarte multi ani inainte de clipa in care mi-am spus: gata, ajunge cu mass-media),  implineste 18 ani de aparitie. Subiectul pe care il abordez astazi nu are neaparat legatura cu ziua ziarului Observator, dar se leaga de munca asidua a sute de oameni care au facut de-a lungul timpului campanie electorala. Veti spune: ce ai, tu? Pana la alegeri mai este cale lunga! O fi, dar omul gospodar isi face vara sanie. De cateva saptamani stiu cu certitudine ca persoanele implicate in alegeri muncesc pe rupte. Se fac listele de candidati, partidele au regulamente interioare scrise si nescrise, insa stiute de foarte multa lume. Foarte putine formatiuni politice sunt in cautarea unor oameni noi, care sa le aduca castig de cauza. Cele mai multe, in special cele care au primari alesi in turul (tururile) trecut al alegerilor locale nu isi bat capul deoarece au primit ordin de sus, de la liderii inalti ai partidelor, sa defileze in continuare cu acelasi candidat. Nu conteaza ca acel primar in functiune a facut si a dres, a devenit milionar in euro (numai bine, si-au spus liderii, daca el a facut, avem si noi cota parte), a devenit zbirul societatii, lucreaza numai cum isi doreste, fara a tine cont de nevoile societatii locale. Tocmai din acest motiv, pentru ca stiam ca, intr-un fel, se apropie campania electorala, am dat fuga in mai multe localitati ale judetului pentru a le lua pulsul. Si bine am facut, deoarece am aflat lucruri pe care putina lume le stie, dar pe care cei mai multi locuitori nici nu vor sa le afle.  Romanii sunt in legea lor, in special cei care traiesc la tara. Sa o iau cu inceputul. Desi sunt multe comune in care primarii sunt besteliti toata ziua de semeni si de catre reprezentantii presei, satele pe care le "guverneaza" arata forte bine, s-au dezvoltat. Nu stiu care sunt dedesubturile, dar eu, ca simplu trecator, sunt tentata sa ma uit in jurul meu, la lucrurile marunte care le determina pe cele mari. Am vazut localitati cu case frumoase, insa aici meritul este al locuitorilor, al gospodarilor din sat. In fata caselor, pe marginea strazilor au plantat flori, arbusti, si-au vopsit gardurile, au avut grija de spatiul din jurul lor. Iar acesta parca le zambeste zi de zi. Astfel de strazi cu case ingrijite denota o comunitate atenta, dar si un primar grijuliu. Inutil sa spun ca sunt primarii in judet care au in proprietate masini pentru colectarea gunoiului, dar ca aceste resturi se arunca pe camp, undeva departe de ochii locuitorilor. Insa asta nu inseamna ca nu stie toata lumea unde si cum se arunca gunoiul. De asemenea, sunt multe localitati unde nu exista nici o floare pe strazi, in fata caselor oamenilor. Oare le-o fi lene sa planteze si sa ingrijeasca flori? Posibil! Ce vreau sa spun este faptul ca in intreaga societate romaneasca este nevoie de implicarea oamenilor competenti, atenti la tot ceea ce ne inconjoara, dornici sa schimbe in bine fata localitatii pe care o reprezinta. Am intalnit la un moment dat un roman care locuia de ani de zile in Germania. Si acel om mi-a povestit cat de simplu este sa inveti oamenii cu lucrurile firesti. In momentul in care s-a mutat in strainatate si-a zis ca i-a pus Dumnezeu mana in cap. Totul era nou pentru el. Ziua muncea, apoi se intalnea cu prietenii, iar apoi mergea acasa sa se culce si sa o ia de la capat. Parea o viata minunata. Intr-o seara, dupa intalnirea cu prietenii, a plecat pe jos spre casa. Cum bause mai multa bere, i-a venit sa se usureze. Dar in jurul sau nu era nici un wc public. Logic ca nu era, doar se afla pe malul unui rau, iar casele din zona nu se aflau prea aproape. Cum nevoia de a face pipi il apasa din ce in ce mai tare, s-a uitat in stanga si in dreapta sa vada daca il observa cineva, iar apoi s-a pitit dupa un copac din zona si si-a facut nevoile. Usurat, a revenit pe trotuar. De unde, de neunde, langa el si-a facut aparitia un echipaj de politie. Cum ar veni, politia noastra locala. L-a legitimat si i-a adresat mai multe intrebari, printre care si cea legata de momentul anterior, cand fusese dupa copac pentru a se usura. Luat prin surprindere, a recunoscut instantaneu. Fara a-i adresa vreun cuvant urat, politistii i-au intocmit proces verbal de amenda, iar omul a avut de achitat cateva sute de marci. (Discutia mea cu acest om este veche, de pe vremea cand in Germania moneda nationala era marca germana). Va imaginati ca i-a trecut dorinta de a mai face vreodata greseli in tara sa adoptiva. Omul a realizat ca bunele obiceiuri nu apar pur si simplu, nu ne nastem neaparat cu ele, ci trebuie studiate, aprofundate, respectate. Revin asadar la campania electorala. In orice localitate, mare sau mica, sunt oameni care s-ar preta functiei de primar. Sunt cinstiti (foarte important!), onesti, au familie, sunt ponderati, ai idei multe si bune, vor sa isi dezvolte localitatea in care s-au nascut si locuiesc. Doar ca....:nu fac parte dintre candidati. Partidul nu i-a ales! Si atunci adresez intrebarea intrebatoare: de ce ti-ai dori sa candidezi din partea unei formatiuni politice care are propriul candidat corupt, cand poti candida ca si independent? Nu stiu de ce nu sunt mai multi primari independenti in tara, atata vreme cat este foarte posibil acest lucru si da un randament mai mare. Probabil oamenii se tem sa candideze din postura de candidat independent, atata vreme cat stiu ca dupa alegeri ar fi singuri si ar fi obligati sa se descurce mult mai greu. Gresit! Dupa alegeri, un primar independent este liber sa faca aliante cu partidul de guvernamant si sa aiba realizari importante. (Aici este voba despre obtinerea de fonduri guvernamentale, sititi ca ele sunt foarte importante). Mi-as dori ca marile partide in care functioneaza teoria descrisa de mine sa se trezeasca fara candidati seriosi la alegerile locale. Macar la tara, acolo unde conteaza mai putin partidul din partea caruia candidezi. Acolo trebuie sa conteze caracterul tau, aspectul casei tale si al curtii, felul tau ca om, munca pe care o prestezi zi de zi, respectul pe care il acorzi celor din jurul tau si familiei tale. Sunt mici amanunte extrem de importante, care ar trebuie luate foarte mult in considerare. Sper ca va veni acel moment in care sa pot vota un independent. As face acest lucru cu toata fiinta mea. Trebuie doar sa il cunosc si sa am o parere buna despre el si despre familia lui. Nu vreau sa stiu ca este milionar, decat daca si-a facut milioanele inainte de a fi primar. Ramane de vazut ce se va intampla la Medgidia.... sunt extrem de curioasa!

"O lupta-i viata, deci te lupta...."

De-a lungul timpului am primit, figurat, fireste, foarte multe palme, pumni si vorbe urate. Am fost catalogata, la fel ca toate femeile din aceasta lume, drept o usuratica, o persoana afurisita, o belehuza, o curva cu acte in regula. Chiar nu am auzit vreodata sa spuna cineva despre mine ca as fi lesbiana, dar poate ca nu mi-am ascutit suficient de mult urechile. Cu  toate acestea nu am avut vreodata si nici nu am, cu toate piedicile acestei vieti, vreo sansa de a ura. Pare greu de crezut dar nu am urat pe nimeni, niciodata. Cu toate ca aveam milioane de motive! Pentru cei care nu au foarte bine dezvoltat caracterul limbii romane, ura este un sentiment nestavilit de antipatie intensa, provocat de invidie, lacomie, amor propriu fata de cineva sau de ceva.  Potrivit cercetarilor efectuate de catre specialistii in studiul neuronal, s-a stabilit ca anumite areale ale creierului sunt raspunzatoare pentru sentimentul de ura. La mine, din cate se pare, nu s-au dezvoltat aceste areale. Poate ca nu s-au dezvoltat suficient toate arealele creierului meu! Greu de spus.  Dar n-as crede! Motive de a purta dusmanie profunda am avut cu nemiluita de-a lungul timpului. Inca din copilarie, asa cum cred ca fiecare dintre voi ati avut. Pe unii poate v-au marcat, pe altii insa nu. Probabil ca asta  inseamna indiferenta. Cine stie! Traumatismele pe care nu le-am luat, insa, in considerare, au inceput din cele mai vechi timpuri ale existentei mele. Primele astfel de traumatisme nu mi le amintesc pentru ca eram prea mica, dar mama mea imi povestea ca, pe cand aveam doar cateva luni de viata, toate privirile trecatorilor se intorceau asupra mea deoarece aveam fata plina de par!! Nu doar capul, asa cum arata toti copiii normali! Nici macar nu putea spune ca are un copil deosebit, asa cum isi spun cei mai multi parinti. Mama se rusina si ma scotea cat mai rar in afara curtii. Dar anii au trecut si, perioada gradinitei mi-o amintesc cu deosebita placere. Cred ca in acei ani nu m-a invidiat si nu m-a urat nimeni. Eram prea mici pentru astfel de sentimente profunde si teribil de urate. In clasele primare am mai primit cateva palme morale, de care imi amintesc perfect. In clasa I am luat premiul I (iar pe vremea aceea era un singur premiant, nu mai multi, ca acum!), iar la serbarea de sfarsit de an, dupa festivitate a fost zarva mare. Primarul localitatii din care provin avea o fata care imi era colega de clasa. De asemenea, avea o sora care era profesor la scoala mea. Contrariata si, probabil, enervata de realitate (nepoata ei primise doar premiul II!) a cerut catalogul clasei si a trecut in revista toate mediile. Poate ca s-a uitat si la note, asta chiar nu-mi amintesc. Cert este ca, dupa aceea, in aceiasi dupa amiaza, au venit pe la noi unchiul si matusa mea. Matusa care era profesor la aceiasi scoala. Cu seninatate le-a spus alor mei, in prezenta mea, ca ce a fost a trecut dar ca atata vreme cat voi fi eleva la acea scoala si voi fi colega cu fiica primarului nu voi mai lua premiul I. Ceea ce s-a si intamplat! Cica pe vremea aceea nu functiona sistemul de pile, relatii. Ba chiar imi amintesc ca parintii lucrau mult pentru scoala la care invatau copiii lor. Mama, spre exemplu, a cusut o serie de perdele. Sunt sigura ca au fost mai multe, dar eu asta imi amintesc cu exactitate! In fine, revin la perioada claselor primare. Am luat premiul II pana in clasa a V-a, cand colega mea premianta s-a mutat la alta scoala. Ceea ce m-a propulsat din nou pe primul loc. Din acest motiv, si pentru ca eram deja comandant de detasament (adica sefa clasei), in urmatorul an am fost aleasa comandant de unitate (adica sefa scolii). (Din acea perioada dateaza una dintre cele mai frumoase si mai trainice prietenii, cu Elena). Mi-a placut ceea ce am facut, dar asta nu m-a impiedicat ca, in anul imediat urmator, sa dau examen la scoala sportiva din Targu Mures si sa redevin colega de clasa cu prietena mea (pentru ca mi-a fost o reala prietena in tot acest timp), fiica primarului!  Imi amintesc cum ma barfeau colegele de clasa unguroaice, fara sa stie ca eu inteleg limba maghiara. Nu le-am placut si o stiu prea bine! (Cu toate acestea, acelor ani le datorez proetenia mea cu Monika, prietenie care dureaza de foarte multi ani si va dura tot pe atat daca vom mai trai atitia ani.. Mereu ma gandesc la acest om special!) Am intrat apoi la liceu si, de asemenea, am avut parte de cativa ani frumosi, ani in care mi-am facut multi prieteni romani si maghiari (eram intr-o clasa bilingva, jumatate romani, jumatate unguri). (Din aceasta perioada sunt prietena cu Simi, o prietenie care a durat si care va dainui cat vom trai) Intr-un final a venit si momentul absolvirii liceului. Cu toate ca nu eram premianta (desi luasem un 10 in teza la limba romana de la profesorul Razvan, profesor care dadea nota maxima in extrem de rare cazuri!), la festivitatea de absolvire am avut nesperata sansa de a preda stafeta liceului. Am predat-o impreuna cu doi colegi din clase paralele (in liceul nostru erau multe clase terminale, de la A, pana la H parca!) si, credeti-ma, nu am fost mandra de acest moment. Am fost doar foarte emotionata. Nu mi se parea ca merit o asemenea sansa! Au venit apoi anii facultatii, ani in care de asemenea, mi-am facut multi, foarte multi prieteni. Imi amintesc cu nostalgie ca, in primul an de facultate, locuiam intr-o camera de camin la etajul IV. Seara ne adunam in holul cel mare si stateam de vorba. La un moment dat am plecat in camera sa iau ceva, iar cand m-am intors fetele vorbeau despre mine. Ma faceau pur si simplu mincinoasa pentru ca spuneam numai si numai adevarul. Despre mine, nu despre altcineva! Nici macar atunci nu am fost in stare sa urasc, desi am fost destul de suparata. Mi-a trecut, asa cum imi trece mereu. (Facultatea mi-a adus noi prietenii speciale, cu Angi, cu Viorel, cu Morocanu', cu Johny, cu Marius etc.) Anii au trecut, am inceput sa lucrez si am avut parte de colegi minunati. Eram impreuna toata ziua, la munca, iar seara ii invitam la noi acasa, sa discutam. Au fost niste ani speciali. La un moment dat, mi-au spus mai multi colegi ca unul dintre ei (nu dau nume, ca nu e frumos!) ma barfeste de mama focului. In opinia lui, impartasita tuturor celor care doreau sa-l asculte, eu mi-o trageam cu toata lumea, numai cu el NU. Mai, sa fie.... mi-am zis ca asta nu-i sanatos la cap, dar nu i-am spus-o in fata. Au trecut vreo doi ani, timp in care nu i-am vorbit, dar apoi mi-a trecut. Mi-a trecut pentru ca eu, doar eu, stiam adevarul. Adevarul pur si simplu! Acum traversez niste momente dificile. Dar le traversez! Nu este trecere de pietoni, probabil imi voi lua amenda, sau nu! Dar trebuie sa ajung si de aceasta data la liman. Pentru ca mereu exista un liman. Trebuie doar sa ai curajul sa privesti suficient de atent si de departe pentru a-l vedea! Lumea nu este asa cum ne imaginam. Este mereu mai rau-voitoare decat credem noi. Dar, vorba poetului: "O lupta-i viata, deci te lupta, cu dragoste de ea, cu dor...."

Bergamo, comoara din nordul Italiei

Romanii si strainii care nu dispun de foarte multi bani si vor sa calatoreasca in nordul Italiei au la dipozitie aeroportul Orio al Serio, situat la doar cativa km de orasul Bergamo si la circa 40 de km de Milano. Pentru foarte multi dintre calatori Bergamo reprezinta doar punctul de sosire precum si cel de plecare din Italia. Cei care au la dispozitie timp si vor sa vada si orasul Bergamo, au in fata lor o adevarata citadela. La sosirea in Italia am ajuns si noi la aeroportul Orio al Serio, dar aveam programari pentru Milano, Elvetia si Franta, motiv pentru care am respectat ceea ce stabilisem inca de acasa. Dar, inainte de a ne intoarce in tara, ne-am oprit pentru trei zile la Bergamo. Si am fost atat de incantati de alegerea noastra incat am repeta-o daca ar fi posibil. Familia care se ocupa de inchirierea de apartamente ne-a intalnit la aeroport, acolo unde ajunsesem cu un autobuz care venea de la Milano.Pana in oras am stat de vorba cu ei, cu el in engleza, iar cu ea in italiana. Doi tineri foarte draguti, care au trei fete despre care ne-au spus vrute si nevrute. Ne-au cazat intr-un apartament foarte spatios, dotat cu absolut tot ce-ti doreai. Ne-au intrebat daca dorim chitanta pentru banii pe care urma sa ii platim, si daca au auzit ca raspunsul este nu s-au aratat foarte incantati. Ne-au marturisit ca taxele si impozitele pe care le au de platit catre stat sunt foarte mari, motiv pentru care era o bucurie sa nu declare nimic, pentru a nu avea nimic de dat statului. Mi-am amintit brusc de Romania si de constantenii care isi inchiriaza apartamentele fara a declara acest lucru statului. Suntem foarte asemanatori cu italienii! Trebuie doar sa avem aceleasi puncte de interes pentru a vedea ce deosebiri si ce asemanari sunt intre noi. Dupa ce ne-am cazat si ne-am familarizat cu apartamentul am iesit la plimbare in oras. De fapt ne aflam extrem de aproape de centru, pret de cateva minute de mers pe jos. Orasul este foarte diferit de la o ora la alta. Dimineata, la primele ore, centrul orasului devine o mare piata agroalimentara. Am vazut in aceasta zona tarabe pline cu lapte, cascaval, carne si fructe. Preturile erau acceptabile. Insa la ora la care reveneam spre apartament, adica spre pranz, tarabele nu mai erau, in schimb in locul lor aparusera mesele restaurantelor din jur. Care se umpleau de lume dintr-o clipa in alta. Seara, nu stiu daca in fiecare seara, dar noi am petrecut la Bergamo un sfarsit de saptamana in care totul se derula potrivit ideilor noastre, pe langa aceste terase apareau din loc in loc cate o trupa sau cate un DJ care punea muzica. Am ascultat numai muzica buna! A fost o reala placere sa asculti muzica veche, iar apoi ultimele trupe noi. Dar nu erau nici manele, nici muzica simfonica. Era muzica buna, pe care o ascultai cu reala placere in timp ce mancai sau beai ceva. Cat despre oras, l-am redescoperit. Il stiam, sau cel putin asa credeam, dar excursia din acele zile mi-a reamintit ca oricand poti vedea lucruri noi in acelasi loc. Trebuie doar sa vrei sa te abati de la drumul strabatut de turisti si sa incerci sa vezi orasul prin ochii localnicilor. Cat se poate, fireste! Deja vazusem orasul vechi, dar am decis sa trecem din nou prin el, spre bucuria sufletelor noastre. Si nu doar pentru asta! (In imagine se afla Torrente Morla care trece prin mijlocul orasului. Prima oara cand am fost aici nu-l vazusem. De aceasta data, eram cazati chiar intr-o cladire situata pe malul lui.)Din orasul vechi ne-am urcat in primul funicular cu care am ajuns in Citta Alta, in orasul vechi care te uluieste prin frumusetea cladirilor. Nu doar muzee si magazine, ci tot felul de cladiri - de aici iti puteai cumpara absolut tot ce-ti doreai, incepand cu mancare, ducliuri, sucuri, bauturi, fructe, pantofi, geci, rochii, inghetata, adica tot ce puteai sa-ti imaginezi ca vei gasi. Preturile sunt asa si asa, parca au mai crescut in ultimii doi ani. Dar asa-i si la italieni. Daca au turisti tot timpul anului si acestia sunt dispusi sa scoata banii din buzunar, de ca sa nu profite statul italian?! De aceasta data am decis sa folosim si cel de-al doilea funicular din oras. Cu el am urcat pana la castelul San Vigilio, pe care il omisesm data trecuta. Dupa cateva minute am ajuns in nori. Nu glumesc, ziua era destul de inchisa, iar cerul era plin de nori. Cand am coborat din funicular primul nostru gand a fost sa nu stam prea mult in zona. Dar cand ne-am hotarat sa vizitam locurile "de sus" am fost foarte incantati de decizia noastra. Dupa un urcus de vreo 15 minute intr-o panta rezonabila am ajuns la castelul San Vigilio, care vizualizeaza intregul oras. Ai senzatia ca aceasta constructie, care dateaza din secolul al VI-lea, a fost ridicata la aceasta inaltime pentru a proteja din toate directiile orasul aflat in vale. De fapt, din cate am citit, castelul a fost folosit pe vremuri in scop militar, iar acum este loc de odihna pentru turisti, loc de pictura pentru pictori si de ora muzicala pentru muzicieni. Am fost surprinsa de numarul mic de vizitatori, cu toate ca locul este absolut senzational. Adevarul este ca fie mergi cu ghid, care sa te indrume prin toate locurile minunate, fie studiezi mult timp inainte de a vizita  un loc.  Altfel exista riscul de a nu vedea unele din cele mai frumoase locuri din zona. Eu am sansa de a avea un sot care studiaza mult locurile inainte de orice vizita! Asa ca vizitarea castelului a fost extrem de frumoasa. De sus, in orice directie ai fi privit, se vede la foarte mare distanta. Dupa ce am petrecut cateva zeci de minute sus, bucurandu-se de tot ceea ce puteam privi, am decis sa coboram pana in oras pe jos. Pana in Citta Alta, orasul vechi, a fost simplu. Pe strazi pustii, printre case care mai de care mai impunatoare am privit in toate directiile cu o bucurie indescriptibila. Gradini pline cu flori de toate felurile, copaci impunatori, curti incarcate cu plante, cu iarba tunsa la inaltimea de cativa cm. Totul era in perfecta coabitare. Oameni si locuri! Cam asa se vede orasul privit de sus. Turnuri, biserici, case.... Pacat ca ziua nu era tocmai senina, asa ca nu ne-am putut bucura pe deplin de privelistile indepartate. Dar a fost suficient sa fim acolo, sa putem percepe frumusetea locului. In Citta Alta ne-am fatait pe strazi, am mancat o inghetata fantastic de buna si am dat nas in nas cu sute de vizitatori. Orasul fremata, era aglomerat si cu greu am gasit o bancuta pe care sa ne asezam pentru a ne odihni un pic. Coborarea am continuat-o pe jos, dar nu pe calea cea mai simpla, ci pe ocolite. Am simtit ca ne-am dat kilometrajul peste cap, dar a meritat din plin. Dupa o pauza la apartament, am iesit din nou pentru a vizita orasul in alte zone decat cele pe care le stiam. Am intrat in cateva biserici vechi, foarte frumoase. Erau localnici inauntru, dar nimeni nu avea treaba cu turistii. Erau obisnuiti sa-si vada de treaba chiar in prezenta unor priviri straine si foarte curioase. Aceasta este biserica Santa Maria Maggiore, una dintre cele mai vechi si mai frumoase catedrale. In fata este un parc - de fapt in intregul oras sunt parcuri, mai mici sau mai mari, care au tasnitori pentru apa - cu banci. Foarte rar gaseai cate o banca libera pe care sa te odihnesti. Dar nu era nici o problema, locuri de relaxare erau din plin. Lumea se aseza peste tot pe unde se putea: pe pietrele din jurul statuilor, pe marginile fantanilor arteziene etc. Iar pizza pe care am mancat-o in Bergamo mi s-a parut cea mai buna din viata mea. Bine, am reusit sa mananc doar un sfert din ea, pentru ca era foarte mare, dar avea un gust deosebit si era plina cu ... de toate. Nu stiu cand vor invata romanii care au pizzarii sa faca pizza ca in Italia, dar cred ca mai este foarte multa vreme pana atunci. Nu a fost ieftina, ce-i drept, insa a meritat toti banii. Din pacate, am intalnit si pe aici cersetori, din pacate s-au intensificat controalele, din pacate au inceput sa existe taxe la intrarea in diferite obiective turistice care odinioara se vizitau gratuit. Dar, Italia pe care am vazut-o ramane fantastica, in ciuda tuturor deciziilor umane care se iau.  In ziua urmatoare am parasit Italia cu destinatia Constanta. Avionul cu care am zburat a fost aproape plin. Cu mandrie tin sa mentionez ca aeronava cu care am zburat a avut drept comandant o femeie. O cheama Laura Gardu si are doar 33 de ani! Am fost si din aceasta cauza mandra! Si mi-am amintit ca Romania este foarte frumoasa - trebuie doar sa descoperim si/sau redescoperim locurile minunate din tara. Cu asta promit ca voi reveni: cu frumusetile Romaniei!

Plaja din Eforie Nord, o mizerie

De ceva vreme, sunt ani de zile de atunci, nu prea mai merg pe plajele "civilizate" din judet. Candva, inainte de 1990 si imediat dupa aceea, imi placea sa fac plaja la Vama Veche si la 2 Mai, unde plecam cu cortul de acasa. De fapt, am fost pe toate plajele de pe litoralul romanesc, lucru care ma bucura pentru ca imi permite sa fac comparatii. Candva era frumos la Neptun-Olimp, foarte frumos; si ma refer la perioada de dinainte de revolutie si imediat dupa aceea. Tot pe atunci era frumos si la Jupiter, Venus, Mamaia, Eforie.... Nu-mi dau seama ce anume s-a intamplat cu noi, ca popor, dar situatia s-a schimbat radical. De vina par a fi atat turistii, cat si administratiile publice locale, care au in administrare plajele. Si, avandu-le in administrare, se ocupa intr-un fel sau altul si de curatenia lor. Pe vremuri, cred ca in perioada 1995-2005, in Mamaia era o mizerie de nedescris - spre seara, cand zecile de mii de oameni care statusera la plaja se pregateau sa plece spre camerele de hotel sau spre apartamentele in care locuiau, cosurile de gunoi erau arhipline. In jurul lor, pe suprafete intinse, se intindeau gunoaie. Resturi de tot felul, in principal resturi alimentare. Dar mai gaseai si cate un slap pierdut printre cocenii de porumb fiert si printre sticlele de suc ori resturile de ambalaj alimentar.Ciudat mi s-a parut pe atunci ca aproape nimeni nu parea foarte deranjat de mizerie si foarte putina lume reactiona. In timp lucrurile s-au reglementat si Mamaia s-a schimbat foarte mult. In bine, vreau sa zic. Zilele trecute am fost in Eforie Nord. Nu pentru a face plaja, ci intr-o vizita. Iar situatia de acolo mi s-a parut total dezagreabila, ca sa nu spun ca aproape m-a oripilat. Nu m-am plimbat prin centrul orasului, nici pe plaja din fata hotelurilor mari. existente de multa vreme in statiune. M-am fatait prin partea de sud a orasului Eforie Nord, in zona plajei si a falezei de acolo. M-am ingrozit privind cu atentie in jur. Nu, nu m-am uitat la porumbul fiert scos la vanzare "la drum de seara", nici la ochelarii de vedere, la sucurile si apa minerala din frigidere sau la locurile de joaca pentru copii. Cele din urma erau pline, ce-i drept, dar copiii nu se uitau in stanga si in dreapta, lor le pasa doar de saritul in saltele. Si este absolut normal la varsta lor acest lucru. Parintii lor poate ca erau deranjati de ceea ce era in jur, dar asta este. Probabil! Atat pe plaja cat si pe marginea lacului din sudul statiunii era o mizerie greu explicabila. Incepand cu o gramada de pungi si pungulite din plastic, in care s-au aflat cine stie ce fructe sau legume. Sticle si borcane aruncate atat in stanga, cat si in dreapta. Resturi de tot felul, in principal alimentare, dar nu numai. In zona exista si cateva cladiri parasite (Ce-o fi cu ele in plin sezon estival este greu de spus. Primaria trebuie sa aiba legislatie care sa-i permita sa le darame, daca nu sunt folosite sau daca au fost abandonate din cine stie ce cauze ). Mai mici sau mai mari, aceste cladiri au geamurile sparte iar inauntrul lor este un adevarat WC public. Daca nu ma credeti, va rog sa verificati. Pute ingrozitor. Insa ideea nu este ca doar miroase a fecale, ci ca aceste locuri sunt la vedere si sunt folosite de cine vrei si cine nu vrei. Una dintre aceste cladiri se afla in apropierea unei discoteci extrem de zgomotoase (ca mai toate , de altfel). Cu toate ca in zona exista toalete, nu toata lumea le foloseste. Fie pentru a economisi un leu (m-as mira!), fie pentru ca atata ii duce mintea imbibata in alcool, multi tineri prefera sa iasa din discoteca pentru a-si face nevoile pe ici- pe colo. Ba unii isi fac nevoie (si ma refer la cele mari!!) si in mare, spre stupefactia celorlalti turisti care stau pe plaja sau care fac baie. In regula, este vorba despre  o multime de lume necivilizata, lucru care chiar nu mai mira pe nimeni. Nu toata lumea a avut parte de parinti cu bun simt, care sa-i fi invatat macar cateva reguli de baza in societate. Oricare ar fi aceasta societate si oriunde s-ar afla. Dar, dezastrul pleaca de la administratia locala. Pentru a ma face mai bine inteleasa, va dau un exemplu extrem de simplu. Un nene, care a plecat de multa vreme din tara, adica a emigrat in Germania, mi-a povestit prima si ultima lui patanie din tara adoptiva, care l-a determinat sa devina un om civizilat. Ma rog, pe cat posibil! Imi spunea ca plecase dintr-o vizita si a preferat sa ajunga pe jos acasa, mai ales ca distanta nu era foarte mare. Pe drum insa, i-a venit sa faca pipi si a descoperit intr-o clipita locul in care-si putea face nevoile. Adica asa credea el, ca-si poate face nevoile oriunde unde nu te vede lumea. Si s-a ascuns dupa un copac pentru  a se usura. Nu a apucat sa termine si sa se incheie la pantaloni, cand langa el si-a facut aparitia un echipaj de politie. Fara a sta pe ganduri, oamenii legii i-au dat o amenda usturatoare, de cateva sute de marci (asta era moneda nationala pe atunci). Bani cu care ar fi putut trai foarte bine cel putin doua saptamani! Omul a platit, s-a gandit mult si bine la ce a facut si ce  a avut de patimit de pe urma gestului sau si m-a asigurat ca a fost pentru prima, dar si pentru ultima oara cand a facut asa ceva. Deci, daca primariile ar lua astfel de decizii, daca pe plaja sau prin zona s-ar afla macar un politist care sa poata lua masuri, cu totul alta ar fi situatia. Insa trebuie sa fie politisti care sa nu inchida ochii si care sa nu primeasca 10 lei spaga pentru a se preface ca nu au observat! Pentru ca si romanii se pot educa fortat. Ia da-le niste amenzi de sa nu se vada pentru orice fac in neregula. Sunt sigura ca lucrurile s-ar schimba si Romania ar fi o tara frumoasa si cautata de straini, de mult mai multi straini decat vin  acum in tara, la Marea Neagra. A, ca sa nu  omit un lucru foarte important. Am vazut cateva femei care faceau curatenie pe aleile din jur. Dar acele femei nu mergeau si pe plaja pentru a aduna resturile. Acele femei nu adunau si mizeriile despre care vorbeam; ele se limitau la a curata aleile dintre hoteluri. Probabil ca asa prevede contractul lor. Cine stie ce contracte se fac la primarii si cati bani se duc pe apa sambetei pentru a mentine curatenia intr-o statiune. Dar aia sunt alti bani, alta distractie!

Daca am reduce economia subterana, am trai foarte bine

Fenomenul economiei subterane reprezinta - potrivit autoritatilor romanesti - o cifra de 30% din Produsul Intern Brut. Ma rog, eu sunt convinsa ca acest procent este mult mai mic decat realitatea; sunt aproape sigura ca economia subterana in Romania depaseste 40% din PIB. Este adevarat ca acest tip de economie exista in toate tarile europene (si nu numai, de fapt economia subterana este omniprezenta), dar una este ca procentul sa fie de circa 14%, cum este in cazul Suediei, dupa  cum arata datele oficiale, si alta este ca acest procent sa depaseasca 30% din PIB sau sa se apropie macar de acest procent, asa cum este cazul Romaniei, Bulgariei, Ungariei sau Greciei. V-ati intrebat vreodata de unde vine acest procent urias? De ce suntem fruntasi in Europa din punct de vedere al evaziunii fiscale? Pai este simplu: uitati-va la plajele din Mamaia, care sunt ultra-aglomerate, si la preturile pe care le percep hotelurile de aici. Pai valoarea ajutorului de somaj pe care il primeste un roman nu reprezinta nici macar jumatate din cat trebuie achitat PENTRU O ZI DE CAZARE la receptia unui astfel de hotel. Nici salariul unui om obisnuit nu reprezinta mare lucru - eventual se poate caza doua nopti! Si restul de unde are bani, din ce-si permite cazarea la astfel de preturi si din ce achita miile de lei pe la cluburile de noapte care sunt vesnic pline? Pai exact din bani negri, din banii care nu sunt trecuti la venituri pentru ca sistemul legislativ romanesc admite si chiar permite acest lucru. Si sa o iau cu inceputul. Nu sunt economist, asa ca nu voi aborda cifre, ci  mecanismul pe care toata lumea il vede, dar prea putini au un cuvant de spus pentru a incerca sa-l stopeze. In opinia mea, iata care sunt domeniile in care se face evaziune fiscala "la greu": 1. Prostitutie, 2. Piete de legume-fructe si zarzavaturi, 3. Munca la negru, 4. Florarese, 5. Medici stomatologi, 6. Tigari de contrabanda, 7. Combustibili cumparati "la negru", 8. Curatenia in case, 9. Ingrijirea de copii sau varstnici, 10. Evaziunea fiscala din restaurante si cafenele, 11. Cosmeticiene, coafeze. 12. Meditatii la romana, matematica etc. cu profesori "meseriasi". 13. Atentii catre medicii din spitalele in care esti internat. 14. Inchirerea de case, apartamente pe timp de vara. Sa le luam, asadar, pe rand: 1.  De ce nu se legifereaza prostitutia in tara noastra, dat fiind faptul ca acest lucru ar atrage o multime de bani la bugetul de stat? Cei mai multi romani, si cand spun acest lucru ma refer in principal la romanii cu drept decizional, sunt de acord cu introducerea legalizarii prostitutiei dar.... Aici apare un "dar" peste care cu greu se poate trece: "dar" biserica se opune, iar romanii sunt ... ascultatori de biserica. Asa ca, de zeci de ani, prostitutia se afla in Romania in ilegalitate. iar acest lucru atrage pe langa o multime de bani, de ordinul miliardelor de lei, boli. O multime de boli, incepand cu cele venerice si terminand cu .... SIDA. Cine sa le verifice pe fetele care stau la coltul strazii si se prostitueaza pentru cateva sute de lei? Si ca sa revin la prostitutia din tarile europene va spun ca in foarte multe dintre ele prostitutia este legalizata si se desfasoara in bordeluri. Prostituatele sunt angajate cu contract se munca si lucreaza un program de opt ore. Este valabil in Germania, in Elvetia, in Olanda si in mai multe tari. Fetele se pot angaja sau pot lucra independent. De asemenea, proxenetismul este legalizat, atata timp cat proxenetii nu exploateaza fetele.  La ei se poate, la noi NU! V-ati intrebat vreodata cati bani castiga un neamt, sau un olandez ori un elvetian?? Foarte mult comparativ cu cat se castiga in Romania. Si tocmai de aceea, pentru ca economia neagra nu exista la fel de mult ca la noi! 2. Obisnuiti sa intrati prin piete pentru  a va face cumparaturile sau mergeti strict la centrele comerciale? Daca va faceti piata din Tomis 3, care este considerata a fi cea mai mare piata din Constanta, veti vedea ca sunt sute de comercianti care nu au auzit in viata lor de ... bonuri fiscale. Nu conteaza ca vand doar patrunjel si leustean, sau ca stau la coltul vreunei strazi pentru a comercializa fasolea verde ori rosiile pe care le fac in sere aflate in localitati din jurul Constantei. Nimeni nu inregistreaza ceea ce vinde. Nimeni nu cere bon fiscal pentru ca stie ca nu are de unde sa-l primeasca! Sa nu va imaginati ca in strainatate taranii nu vin in mijlocul orasului pentru a-si comercializa produsele. Am vazut mai multe astfel de piete in Italia si Franta. Taranii vin dimineata in piata si in cateva ceasuri vand tot ce au adus de acasa: carne, cascaval, fructe, legume etc. Dar fiecare are bon fiscal, nimeni nu face evaziune fiscala. Veti spune: ei, si? Si de aici se aduna! Si daca eu platesc doar 10 lei, de la mii de constanteni care isi fac piata in Tomis 3 se aduna sume impresionante. 3. Munca la negru o cunoaste toata lumea. Cati dintre constructori credeti ca lucreaza cu carte de munca? Foarte putini, deoarece cei mai multi lucreaza la negru. Sau primesc pe cartea de munca salariul minim pe economie, iar restul banilor ii primesc la negru. Si asta nu este valabil doar in cazul constructorilor, ci puteti sa verificati aproape fiecare meserie care se practica. 4. Obisnuiti sa cumparati flori din pietele de flori? Daca da, sunt curioasa cati dintre voi au primit bon fiscal dupa ce au dat 25 de lei pentru un buchet de trandafiri sau de gladiole? Banuiesc ca nici unul dintre cumparatori nu cere bon fiscal. Iar flori se vand cu nemiluita. Stiti cate florarii ambulante sunt in Constanta? Aveti idee cati bani negri se fac si pe acolo? 5. Toata lumea are probleme cu dantura, in special dupa o anumita varsta. dar, asa cum spun specialistii, ar trebui sa ne ducem copiii la medicul stomatolog imediat ce a implinit varsta de UN AN!  Sunt lucrari mai mici sau mai mari, dar toate sunt scumpe. Sunt foarte curioasa cati dintre voi platesc medicului si apoi primesc factura fiscsala pentru lucrarea facuta. Si asta ca sa nu mai spun ca, de ani de zile, medicii stomatologi din Romania sunt vizitati din ce in ce mai mult si de strainii care s-au saturat de cati bani trebuie sa dea pentru aceste lucrari in tara lor. Si stiti de ce? Pentru ca in strainatate fiecare lucrare este platita si se emite factura fiscala din care medicul de acolo isi plateste taxele si impozitele. Am si eu prieteni care au plecat sa lucreze in strainatate si mi-au spus cum stau lucrurile acolo. Da, au bani, dar platesc foarte mult la stat! 6. Sunteti fumatori si v-ati saturat sa dati 15 lei in fiecare zi? Nu va faceti probleme, in tara noastra gasiti din plin tigari de contrabanda. Pe vremuri cumparam tigari din curti de pe Ion Ratiu. Ulterior am luat din piete, din toate pietele vreau sa zic. Cu 10 lei , adica cu jumatate din suma pe care o dai in tutungerii pentru un pachet de tigari, iti cumperi tigari fabricate in tarile care nu fac parte din Uniunea Europeana. Aici cumparam tigari moldovenesti sau ucrainiene, iar in vestul tarii sunt tigarile din Serbia. Contrabandisti se gasesc mereu, iar musterii... la greu! 7. Combustibilii reprezinta o importanta sursa de bani pentru contrabandisti. Se fura, de exemplu, benzina si motorina din conducte, din rezervoarele care stationeaza pe calea ferata si... mai mult, mult mai mult, se fura oficial cu miile de tone. Daca nu stiti cum, clapariti calculatorul si veti aflla! 8. In ultima perioada, sunt din ce in ce mai multi romani tineri care lucreaza in companii multinationale. Lucreaza ore in sir, iar cand termina programul nu mai ai nici timp si nici chef sa se apuce de curatenie in casa. Nu tu geamuri spalate, nu tu frecat toate usile, gresia si faianta  din casa. Nu tu spalat parchetul sau alte suprafete care necesita timp. Si atunci, pentru cateva sute de lei pe luna cei care au mai multi bani, angajeaza o femeie care sa le faca treaba. Credeti ca femeia inregistreaza undeva banii primiti? Sau credeti ca cei care au beneficiat de munca ei inregistreaza oficial acesti bani dati? Nici vorba! Si totusi, este vorba de multi bani, foarte multi bani! Neinregistrati! 9.  Ingrijirea de copii si varstnici este un alt capitol neinregistrat. Ganditi-va ca un cuplu tanar are un copil sau doi. Legea ii permite mamei sa stea acasa doi ani cu cel mic si tanara femeie primeste si o suma de bani in aceasta perioada. Insa vine momentul in care ea trebuie sa isi reinceapa activitatea. Sa mearga la serviciu, adica. Iar copilul (copiii) sa ramana acasa sau sa mearga la cresa/camin/gradinita. Unii adopta aceasta situatie si isi duc copiii la gradinita. Altii insa considera ca micutul lor este prea mic pentru a se adapta unei comunitati in care se imbolnaveste mai des sau in care plange dupa mama. Motiv pentru care adopta o alta metoda sa isi tina odralsa acasa: ii cauta o femeie care sa il aiba pe cel mic in grija. Doar ca acest lucru costa, uneori mai mult decat iti poti imagina. Si sunt bani dati, dar statul nu stie nimic despre ei. 10. Evaziunea fiscala din restaurante si cafenele exista. Cu toate ca ospatarul aduce la masa clientului factura, aceasta este de putine ori contabilizata. Iar banii merg in buzunarul patronilor. 11. Cat priveste cabinetele de cosmetica si coafura, stau si ma gandesc cate femei nu au intrat macar o data intr-un astfel de cabinet. Fie pentru un tratament cosmetic, fie pentru o coafura specifica unei ocazii anume. Aveti idee cam cat costa un tratament sau cati bani trebuie sa dati pentru o coafura bine facuta? Fie ca este vorba despre banchetul sfarsitului de an, fie ca mergeti la vreo nunta, ori poate sunteti chiar mirese, astfel de tratamente se fac si costa multi bani. Ati primit vreodata factura fiscala pentru asa ceva? Sau ati primit facturi fiscale din partea fotografului, sau a cameramanului care v-a filmat nunta ori botezul copilului? Sau ati primit factura din partea "ursitoarelor" care au  fost la botezul copilului si au incantat pe toata lumea? (Scuze, dar erau mult prea multe subiecte despre care ar fi trebuit sa scriu!!) 12. Nu cred ca exista prea multi parinti - ma refer la cei care locuiesc in mediul urban, fireste! - care sa nu-si fi meditat copii. Sunt parinti care isi mediteaza fiul sau fiica in toti anii de invatamant, nu doar in clasa a VIII-a si a XII-a, atunci cand sunt si examenele vietii. Sunt momente importante in viata, pentru care copiii trebuie pregatiti. Iar scoala stim prea bine cum este (Am vazut profesori de limba romana care fac greseli gramaticale si profesori de limba engleza care habar nu au nici macar alfabetul limbii engleze!). Asa ca daca vreti sa aveti copii pregatiti, trebuie sa scoateti banii din buzunare. Multi bani! Cati profesori ati vazut sa emita facturi fiscale pentru o astfel de activitate? Nu cred ca este vreunul! Si aici banii curg garla, avand in vedere interesul din ce in ce mai mare pe care parintii il au fata de viitorul copiilor lor. 13. Sa te fereasca Dumnezeu sa ajungi sa fii internat in spital! Este clar ca ai mari probleme de sanatate care trebuie, daca este posibil, sa fie rezolvate. Iar in acele momente, fie ca stiti, fie ca nu stiti poezia lui Adrian Paunescu :"Dati banii vostri pentru sanatate....", exact asa procedati. Dati banii vostri, pe care ii aveti sau nu-i aveti, pentru sanatate. Pe langa costul medicamentelor (care este urias in comparatie cu veniturile noastre!), aici aveti mari probleme cu banii pe care ii cheltuiti pe alaturi. Adica, aici vorbesc de banii pe care ii dati intregului personal medical. Ma rog, de reguila difera sumele, dar tot bani dati sunt! Ma vad silita se admit ca nici de aceasta data nu am dat vreun ban cand am fost internata in spital. Dar asta nu inseamna ca ceilalti pacienti nu au dat. Colegele mele de salon aveau pregatiti banii pentru toata lumea. Dadeau personalului care spala pe jos, dadeau asistentelor, dadeau medicilor. Cheltuiala unui pacient internat in spital cel putin o saptamana era undeva pe la 400-500 de lei.  Sau cel putin asa a fost in cazurile stiute de mine. Stiu ca salariile personalului medical
sunt foarte mici, insa de aici si pana la spaga data e cale lunga! Ati vazut ca in spitalele private nu da nimeni spaga, si nimeni nu asteapta sa primeasca. Deci, se poate! 14. Si ultimul punct din cele pe care eu le-am identificat, cu toate ca poate sunt mai multe dar nu mi-au venit si altele in minte, il reprezinta inchirierea de locuinte. Stiu ca unele sunt afisate pe internet si pentru ele se plateste impozit la Fisc. Dar numai unele. Cele mai multe, sunt rezervate la coltul strazii, in special vara, cand zeci de oameni se afla pe marginea soselei care duce spre Mamaia si zdranganesc usor cheile de la apartament in mana. semn de lumea se poate caza oriunde, dar nu la hotel. Cei  mai multi localnici care inchiriaza sunt la Constanta, Navodari si Costinesti. Aici preturile pleaca de la 50 de lei si urca, urca, urca.... depinde de cerere si de oferta! Asadar, in cateva (de fapt, ceva mai multe) cuvinte am incercat sa atrag atentia asupra domeniilor in care se face evaziune fiscala. Sper ca nu am gresit prea mult, dar asta este opinia mea. Daca aveti si alte idei vizavi de felul in care se face evaziune fiscala, nu ezitati sa imi spuneti. Va rog! Poate reusim, intr-un  fel sau in altul, sa schimbam lucrurile. Pentru ca se poate si pentru ca trebuie sa se poata. Depinde de noi toti sa vrem!

Evian les Bains, o statiune elevata din Franta

Dupa cum am povestit, am strabatut drumul din Italia spre Franta cu trenul rapid, iar mai apoi am traversat lacul Geneva (lacul Leman) la bordul unei ambarcatiuni. Am ajuns spre seara in statiunea franceza si, din intamplare, pentru ca nu pot sa spun altfel, am nimerit intr-o pizzerie detinuta de niste cetateni straini, probabil sirieni sau egipteni. Vorbeau destul de prost limba franceza, iar in primele momente nu am inteles aproape nimic din ceea ce spuneau - mie mi s-a parut chiar ca se certau, dar ulterior aveam sa constat ca acesta era limbajul lor si le era greu sa fie altfel. Intr-o prima faza oraselul, care nu are mai mult de opt mii de locuitori, mi s-a parut mic si m-am intrebat oare de ce il viziteaza atat de multa lume si ce anume are el de oferit turistilor. A doua zi am inceput sa inteleg si sa aflu istoria locului. Evianul este situat in sud-estul Frantei, in Rhone-Alpi si are o istorie turistica si economica veche.Se afla pe malul lacului Geneva (iar francezii ii spun lacul Leman), iar in departare se vad muntii inalti, pe alocuri acoperiti cu zapada.  In ultimele sute de ani, orasul  a fost vizitat de regii Angliei  Eduard al VII-lea si George al V-lea, dar si de regele Egiptului Farouk si de multe celebritati ale vremii In imagine vedeti funicularul din statiune, pe care l-am descoperit in cea de-a doua zi, si cu care am facut legatura spre un loc care aduce aminte de o localitate de munte, cu case minunate, cu o herghelie de cai, unde se aflau foarte multi copii dornici sa invete sa calareasca si sa se comporte cu aceste animale minunate. De asemenea, in partea de sus a orasului se afla mai multe terenuri de tenis si parcuri, dar si un loc special amenajat din care poti admira lacul si partea elvetiana a acestuia. Asta ca sa nu mai vorbesc de vilele din zona, care - prin amplasamentul lor si prin maretia constructiilor - par desprinse din alta poveste. Din pacate, nu pot expune toate pozele pe care le-am facut. Insa asa arata lacul, plin de salupe scumpe, toate private si asa arata gara din Evian, gara care face legatura cu Geneva. Oraselul este considerat de catre europeni drept unul de inalta clasa, asta si pentru ca faimoasele ape Evian, care se extrag din aceste locuri si sunt imbuteliate aici, sunt cunoscute inca de la inceputul anilor 1800. Pe de alta parte, atat de multa lume buna s-a bucurat de vacante in acest lor incat nu se putea sa nu aiba un renume atat de puternic. In cea de-a doua zi ne-am hotarat sa vizitam cat mai multe din acest oras, sa ne plimbam pe faleza si sa admiram partea elevetiana a orasului. Ne-au incantat sutele de ambarcatiuni particulare amplasate in port, hotelurile vechi si bisericile din zona dar si Cazinoul in fata caruia erau parcate zeci de masini straine, foarte scumpe. Nu sunt eu o priceputa intr-ale marcilor auto, dar am vazut masini rare, cum ar fi Lamborghini, Porshe, LaFerrari, Bugatti Veyron etc. Adica in acest cazino isi pun la bataie banii o gramada de oameni extrem de avuti. Oraselul are foarte multe magazine, cofetarii si patiserii, cafenele care au preturi mari. Cu exceptia brutariilor si cafenelelor, magazinele sunt inchise la ora pranzului si se redeschid dupa amiaza. Lumea este extrem de amabila, zambitoare si cu chef de vorba. Nu am intalnit oameni tristi si nu cred ca acele locuri ar admite astfel de persoane. Nu mi s-a parut a fi un oras foarte vesel, nimeni nu radea cu gura pana la urechi (asa cum vazusem pe feribot), nimeni nu deranja pe nimeni. Fiecare isi vedea de vacanta sa si incerca sa isi concretizeze idealurile. Prin oras ne-am plimbat destul de mult si am vazut inclusiv liceul Anna de Noailles.  Dupa nume ati spune ca este o persoana din Franta, care a facut cine stie ce la viata ei. Ei, bine, asa am crezut si eu pana cand am inceput sa citesc si sa aflu cine a fost aceasta persoana. Pentru cei care nu stiu, si tind sa cred ca nu foarte multi dintre cititorii mei stiu acest lucru, Anna de Noailles este pe jumatate romanca, dupa tata. Se numea Anna Brancoveanu si s-a nascut in Franta; a fost una dintre poetele Belle Epoque. Contemporanii sai celebri, cum ar fi Marcel Proust si Joseph Reinach i-ar fi spus, la un moment dat,  "Madam, in Franta sunt numai trei miracole, Jeanne D'Arc, raul Marne si  d-voastra". Din pacate, romanii nu prea au auzit de aceasta poeta, in primul rand deoarece ea s-a considerat a fi mereu o frantuzoaica recunoscuta de toata lumea si mult prea putin romanca. Cu toate acestea, este inmormantata la Paris, langa o alta romanca celebra, Martha Bibescu! Cam asa arata liceul care ii poarta numele si despre care am crezut intr-o prima faza ca este un ... castel! Nici nu-ti puteai imagina altceva trecand pe langa o cladire cu atat de multe turnulete. Am descoperit, intr-un loc destul de ascuns, o pancarta pe care scria ca este vorba despre un liceu!! Este la fel si in cazul scolii generale din localitate. Aceasta se afla chiar langa hotelul nostru dar daca nu ma trezeam devreme intr-o dimineata ca sa vad copiii adusi la scoala de parintii lor, habar nu aveam ce cladire este. Dar, repet, este o localitate cu doar cateva mii de oameni, iar acestia stiu cu totii ce cladiri sunt in orasul lor! Pentru ca tot ne aflam in Evian, a trebuit sa mergem pana in fata sediului acestor ape minerale. Nu era lume prin fata, parea o cladire oarecare, in schimb am vazut angajati care lucrau in fata calculatoarelor. Trebuie sa vedeti biserica si o vedere din centru statiunii - sunt imagini care mi-au placut foarte mult si, atunci cand le revad, am senzatia ca sunt din nou acolo. Iar acest lucru este minunat! Din pacate, vremea nu a tinut tot timpul cu turistii. A si plouat un pic, a fost si destul de rece pentru inceputul lunii iunie. Dar una peste alta, au foat cateva zile minunate, in care am simtit gustul unei Frante aflate in vacanta. Nimeni nu era ganditor, nimeni nu era preocupat de altceva decat de zilele de vacanta care trebuie petrecute cat mai frumos. A, sa nu uit. Dupa cum mentionam, feribotul era plin de oameni dintre care prea putini turisti. cei mai multi dintre calatorii de pe feribot nu aveau bagaje, care sa le ateste statutul de vizitatori ai zonei. Asa am dedus, iar ulterior mi s-a confirmat acest lucru,. ca cei mai multi dintre locuitorii din Evian pleaca dimineata spre Lausanne sau spre alte orase din Elvetia, unde lucreaza si sunt platiti foarte bine (eu ma gandesc doar la diferentele de pret pe care le-am descoperit intre Franta si Elvetia!  Ceea ce nu inseamna ca in Franta erau preturi mici, ci ca in Elvetia sunt preturi foarte mari!). Dar oamenii mi s-au parut foarte draguiti in ambele tari. Si nu vreau sa mai spuna cineva ca "te trateaza altfel daca esti roman"! Nu, pe toti vizitatorii ii trateaza la fel. Pentru ei este important sa  fii un om normal si .... cam atat. Mentionez ca nu am vazut nici un cersetor, ca nu am vazut nici o persoana ponosit imbracata, ca ... m-am aflat in doua tari civilizate. Pardon, in trei, desi in Italia am vazut  multi cersetori si multa lume rau famata. As fi vrut sa povestesc mult mai multe, despre orasul in sine, despre toate cladirile pe care le-am vizitat si despre oamenii pe care i-am intalnit. Dar cred ca este destul pentru astazi. Revin in curand!

Jurnalistul nu se poate angaja fara studii in .... jurnalism

In luna ianuarie a anului 1992 m-am angajat ca jurnalist la ziarul Telegraf - nu aveam studii de specialitate, eram un "biet" inginer cu studii absolvite pe vremea lui Ceasca. Sefii mei de la acea vreme erau Radu Mazare, Radu Preda, Nicusor Constantinescu, Sorin Strutinsky. Colegii mei erau Remus Haralambie, Constantin Cumpana, Paul Parvu, Cristian Stoleru, Carmen Antoniu, Costica Petriu, Marius Calcan, Dan Jianu (D-zeu sa-l odihneasca in pace!), Claudia Visinescu etc. La momentul respectiv nimeni, dar absolut NIMENI nu avea studii in Jurnalism. Si asta din simplul motiv ca aceasta disciplina se facea doar la Academia Stefan Gheorghiu, pe care o puteai urma doar daca erai membru de partid si aveai radacini sanatoase. Asadar, noi am inceput sa facem presa avand drept meserie de baza inginerie (Paul era jurist, daca bine imi amintesc!). Patronii absolvisera UMC-ul, Remus la fel, Cristi asisderea, Jianu era fost profesor s.a.m.d. Nici nu se punea problema, la acel moment, sa facem Jurnalismul sau vreo alta facultate care.... (chipurile!!)  sa ne permitem sa facem acea munca pentru care fuseseram parca sortiti. Ulterior a aparut aceasta disciplina, adica dupa cativa ani, si la Universitatea Ovidius. Unica problema pentru noi era faptul ca printre profesori erau jurnalisti ai ziarului Cuget Liber, ziar care la acel moment ne amintea doar de ...comunism si de comunisti. Anii au trecut si situatia s-a schimbat. Este adevarat ca am lucrat ani de zile si ca specialist in Relatii Publice, insa la mari companii particulare, care nu aveau nici o treaba cu legislatia in vigoare valabila  pentru  unitatile de stat. Iar in urma cu cateva zile am avut o surpriza de proportii (cel putin in opinia mea!). Aflasem ca la CJAS Constanta se fac angajari si, printre altele se cauta si un specialist la Compartimentul Relatii Publice si PR. Mi-am zis ca acest post mi-ar veni ca o manusa si m-am dus pana la sediul casei pentru a vedea cum stau lucrurile. Vai, ce lovita am fost! In primul rand pentru ca functionarii care  se ocupa de angajari s-au uitat la mine cu ochi "straini si goi" - eu asa am simtit. Probabil ca acel post a fost scos la concurs pentru cineva anume, vreo fatuca de putin peste 20 de ani si care a absolvit recent facultatea mentionata, iar eu imi permiteam sa tulbur apele! Doamnele s-au scuzat si mi-au explicat frumos ca "asa este legea! Nu depinde de noi formularea respectiva si nu avem cum sa va ajutam!". Adevarul este ca si secretara directorului CJAS - Poteleanu - este foarte tanara, putin peste 20 de ani! Ce sa-i faci, trebuie sa ajuti tineretul sa se angajeze si sa nu emigreze! Lasa-i pe cei care au muncit peste 20 de ani in presa si PR sa plece din tara.... aici oricum nu mai au nici o sansa!! Sunt chiar foarte curioasa cine se va angaja pe acel post. Chiar voi trece pe la CJAS in perioada urmatoare pentru a vedea cu ochii mei cine este jurnalistul care va fi PR. Eu nu spun ca este rau sa respecti meseriile si sa le faca cei care au studii in domeniul respectiv. dar ma intreb ce se intampla cu jurnalistii care nu au studii de Jurnalism. Cu cei care au lucrat mai bine de 20 de ani in acest domeniu fara a avea "studii de specialitate"!!