Dupa cum va promiteam in ultima postare, revin acum cu informatii despre vizita noastra la Prislop. Am lasat in urma Sambata de Sus, desi cum mult regret in suflet (recunosc, m-am indragostit iremediabil de aceasta zana!), si ne-am indreptat spre Sibiu pentru a o lua cu noi la Prislop pe cea mai buna prietena a mea din tara. Am stat extrem de putin in oras pentru a ne continua drumul. Va imaginati, va rog, un traseu pe autostrada, foarte frumos prin prizma pesiajului intr-o multime de nunate de verde. Muntii se vedeau atat in stanga, cat si in dreapta noastra, iar soseaua nu era catusi de putin aglomerata. Drumul a fost usor, cel putin din punctul meu de vedere, care stateam linistita in spatele soferului! Pana cand am ajuns in satele din apropierea manastirii a fost simplu; dar cand ne-am apropiat la cateva zeci de km deja se simtea un aflux mare de oameni. In sate erau multe tarabe cu flori si lumanari, unde se opreau ceva trecatori. Noi insa am decis ca cel mai bine este sa ne continuam drumul si sa cumparam ce avem de cumparat direct de la sursa. Cu chiu cu vai, am ajuns la cativa km de manastire; deja politistii de la Circulatie aparusera in peisaj si drumul se ingustase. Si mai aproape de manastire am vazut o multime de tarabe si de comercianti care vindeau cam tot ce-ti trece prin minte. De la mancare si sucuri, la tablouri si lumanari. Era un talmes-balmes in toata puterea cuvantului. Dirijati in spatiul de parcare (de fapt pe un teren viran extrem de darnic din punct de vedere al suprafetei), ne-am gasit cu mare dificultate un loc; cam toate - si cred ca erau mii de locuri - erau ocupate. Si, ca sa nu mai spun, zeci de masini plecasera, de ne si imaginam ca va fi putina lume!!! Dar nu a fost asa. De, nimerisem intr-o zi de sambata, cand, este bine stiut, se calca oamenii in picioare. Nu chiar la propriu, dar...
Cu destul de mare dificultate ne-am apropiat de poarta de intrare in lacasul de cult. Zeci de oameni asteptau sa-si ia o .... fusta. Da, chiar daca erai imbracat in pantaloni lungi era obligatoriu sa porti fusta lunga in incinta manastirii. Mandra, mi-am pus fusta inflorata si asa am intrat. Rabdarea mea fusese pusa la mare incercare, iar acum sosise timpul sa stiu de ce!
Cam asa arata parcarea din fata manastirii. Insa noi am putut lasa masina mult mai in deal, unde erau muuuuult mai multe masini.
In aceasta fotografie se pot vedea, cat de cat, mesele si tonetele vanzatorilor ambulanti aflati in fata manastirii - ma rog, la o distanta apreciabila astfel incat mirosul de langosi si mici sa nu ajunga pana in locurile sfinte!
Cum spuneam, dupa ce ne-am imbracat adecvat,, am patruns in curtea manastirii. Nu stiu daca va puteti imagina ce bine arata acele locuri, cata liniste pare sa aiba si cat miros de iarba verde si de flori de munte! Parca eram in alta lume, mult mai linistita, mai curate, mai onesta. Din pacate, totul a durat pret de cateva zeci de minute care au capatat in minte mea notiunea de absolut. Inca de la intrare am ramas uimita de atat de multa frumusete; atat naturala, cat si adaugita de mana umana. Manastirea este foarte veche, de prin secolul XIV, dar nu am stat prea mult sa ma gandesc la notiuni de istorie. Daca le doriti, le gasiti extrem de usor pe google. M-a fascinat mai mult aspectul si oamenii. Oameni care parca erau pe alta lume, departe de Romania si de felul lor obisnuit de a fi. Si mi-am amintit de romanii care pleaca in Elvetia sau Germania sau Anglia, si se comporta la fel cu toti ceilalti de acolo - sunt oameni onesti, curiosi, atrasi de acel ceva nou, dornici sa vada cat mai multe si sa ramana cu cat mai multe frumuseti in sufletul lor. Am vazut ca se poate! Se poate ca si noi, romanii, sa fim altfel! Trebuie doar ca locul in care ne aflam sa ne indemne sa fim civilizati. Va rog sa ma credeti ca erau oameni de prin toate colturile tarii, veniti cu autocare, cu masini mici sau mari. Oameni imbracati fiecare cum si-a permis. Numai ca in locul in care ne aflam, astfel de amanunte nu erau importante. Chiar nu conta imbracamintea, ci doar felul in care ne comportam. Nu conta absolut nimic in acele locuri, doar credinta noastra si dorinta de a vedea cat mai multe. Si am vazut! Nu o sa va vina sa credeti, dar chiar langa biserica, imediat dupa ce am ajuns in zona, m-am intalnit cu o fosta colega. Nu mi-a venit sa cred... si totusi, oamenii care au anumite asemanari, se pot intalni in orice loc al planetei fara ca macar sa-si fi imaginat acest lucru.
Aceasta este biserica cea veche; este micuta, foarte frumoasa si simpla, iar oamenii se imbulzesc sa o vada. Din fericire, eu am vazut-o chiar de doua ori. Asa a fost sa fie si mi-a placut extrem de mult. Am stat linistita la rand si am intrat, fiecare secunda petrecuta acolo a fost incantatoare. Am vazut tablouri vechi, oameni linistiti, ce mai, minunat. Apoi am inceput sa urcam spre mormantul lui Arsenie Boca. Credeam ca va fi simplu sa stam si sa asteptam pentru a ne inchina. Dar am realizat foarte curand ca multimea de oameni ce se afla acolo ar fi insemnat o asteptare de cel putin trei ore. Ca atare, nu am stat la rand, dar ne-am continuat drumul pe langa coada de oameni pentru a vedea macar mormantul. Si l-am vazut! Nefiind la cativa centimetri de el, nu pot spune ca am atins macar crucea. Dar m-am simtit coplesita de anturaj, de tot ceea ce se intampla in jurul meu. De linistea si impacarea tuturor celor aflati acolo. Bine, probabil ca o parte dintre ei ar fi stat sa-si cumpere mici odata iesiti. Nu stiu! Iata macar o poaza a mormantului. Dupa ce am trecut de mormant, am continuat sa urcam pentru a ajunge la troita Sfantului Ioan.
Iar de acolo ar fi trebuit sa coboram pana la pestera Sfantului Ioan de la Prislop, dar si acest demers a fost sortit esecului. Coada era imensa si aici. Asa ca ne-am inchinat si am hotarat sa plecam. Ce-I drept, numai pe jumatate multumiti, dar multumiti. A fost o iesire senzationala, din care puteti trage ce concluzii doriti. Mie mi-a placut foarte mult, m-a inseninat si mi-a infrumusetat viata. Si, de ce sa nu recunosc, as merge din nou in acele locuri, fie maine, fie anul viitor, fie cand se va putea. Important este ceea ce a ramas ascuns in interiorul meu, important este ceea ce am vazut si am simtit....
Nu o sa ilustrez spusele mele cu poze facute oamenilor care ne-au insotit, ci voi posta cateva poze extrem de frumoase cu peisajul zonei. Fabulos, as putea spune. Uitati-va ce de floricele sunt pe aici, desi ai impresia ca este doar iarba. 
Oriunde te-ai uita, dai cu ochii de dealuri pline de copaci, floricele divers colorate si mult verde! O gramada de verde, de foarte multe nuante! Cred ca aceste culori ne-au determinat sa ne simtim liberi, gata sa facem focul de tabara si sa ne apucam de gratare. Ca ne era foame de atata frumusete! Dupa ce ne-am linistit organismul cu mancare de la oras (ca alta, de la tara nu aveam de unde lua!), ne-am pus temeinic pe povestit. Este incredibil cat de multe aveam sa ne spunem, cu toate ca ne vedem destul de des. Dar la padure, in aer liber, neingraditi de nimeni si de nimic, gura ne merge intruna. In plus, destul de des eram obligati sa urcam pana intr-un luminis aflat mai sus de noi, pentru a ne face provizii de vreascuri pentru foc. Era destul de mult lemn pe jos, uscat si numai bun de facut surcele. 
Si mai mult decat atat, am descoperit si zone incarcate cu bujori tocmai infloriti cat trabuia! Adica sa fie frumosi astfel incat sa nu-ti treaca prin cap sa-I rupi, ci doar sa-I pozezi! Cum am procedat si noi. Desi plecasem la padure sa culegem tei, am constatat ca timpul nu tine cu noi - nu, nu vremea, care era de-a dreptul minunata, ci timpul care trecea fara sa te intrebe, fara sa te anunte. Am constatat doar ca avem musafiri, ca ne contopim cu natura si ca orele treceau una dupa cealalta! A venit seara, a trebuit sa facem din nou focul, sa ne imbracam mai gros, sa privim stelele, sa discutam verzi si uscate, iar apoi sa mergem la culcare, cu dorinta de a ne face timp de treaba in cea de-a doua zi! Vezi sa nu! Desi am dormit foarte putin, pana cand s-a luminat de-a binelea, am avut o stare de spirit foarte buna, semn ca zona imi face foarte bine. De fapt, la cat e de spectaculoasa, nu are cum sa-mi faca altfel; poate doar daca ar fi plouat, dar cerul era tot senin. Cea de-a doua zi a fost parca si mai frumoasa. Am stat ceva vreme pana s-a facut focul cu lemne (desi aveam butelii mici de voiaj, am preferat sa le lasam acasa si sa gatim numai pe baza de lemne din padure), iar apoi ne-am indreptat atentia spre cate o cana mare de cafea. Asa ne-am trezit si mai bine, si mai cu chef de viata. Cea de-a doua zi a fost aproape la fel ca si prima, numai ca am simtit totul si mai intens! A fost o iesire minunata, care ne-a ridicat moralul si ne-a determinat sa stabilim o noua aventura in aceste locuri binecuvantate!
Imaginati-va acest loc, aflat in plina natura de munte, incarcat de verdeata, flori, brazi...dar si de multa religie. De multa istorie, daca vreti! Trebuie sa remarc faptul ca am vizitat o foarte impresionanta colectie de icoane, a caror vechime se ridica la multe sute de ani. Icoane realizate, de cele mai multe ori, de catre pictori anonimi, dar despre a caror locatie aproximativa se stia. Din pacate, in acest muzeu nu se pot face poze, asa ca nu am cum sa va arat imagini. Dar pot sa va asigur ca este de-a dreptul spectaculos! Dupa ce am strabatut pas cu pas aceasta manastire - si va asigur ca este impozanta atat din punct de vedere al dimensiunilor, cat si al locurilor - am luat decizia de a face o plimbare - tot pe jos - spre izvorul parintelui Arsenie Boca, parinte care a petrecut mai mult de 10 ani in acest loc. Drumul nu a fost deloc greu, desi pe langa noi treceau turisti in masini!!! (de parca lumea ar fi obosit sa mai parcurga astfel de distante pe jos). Cred ca am parcurs cativa km, in aproape o ora, timp in care am admirat frumusetile locului, dar si turme de oi aflate la pascut. Nu erau corturi, desi zona se preta excelent unui loc de campare La un moment-dat am ajuns la izvor. Daca va imaginati ca este un loc de unde curge, pur si simplu, apa, va inselati amarnic. Zona arata exact ca si cand ar fi locuita si astazi. Sunt poze, sunt icoane, sunt insemnari, dar si multe candele aprinse. Cu toate ca eram singuri, candelele erau aprinse, semn clar ca inaintea noastra mai fusese lume si aprinsese o lumanare. 
Stiu ca nu va spune mare lucru aceasta imagine, dar va asigur ca merita sa ajungeti pana acolo daca vreti sa fiti impresionati. Si iata o poza dintr-un alt unghi! 
Sper ca acum v-am convins ca este un loc special, in care sa mergeti cu o anumita stare de spirit si sa reveniti acasa mult mai curati! Si mult mai impliniti sufleteste! Asa cum m-am intors si eu! Pe cand stateam la izvor, au mai aparut niste oameni, fireste, tot intr-o masina! Ei aveau bidoane mari, pe care le-au umplut cu apa de la izvor. Se spune ca apa aceasta este miraculoasa, extrem de sanatoasa si plina de tot felul de minerale! Dupa ce ne-am relaxt in acest loc, am continuat urcarea spre niste vile recent construite, in care tocmai se cazasera multi bucuresteni. Unele camera nu aveau geamuri, altele pareau a fi finalizate. Este un semn ca si in aceasta zona continua constructiile, ca si aceasta zona va fi insemnata pe harta, mai mult sau mai putin, dar ea va continua sa existe si sa fie cautata. Nu atat de oameni care doresc sa se regaseasca, ci de oameni care vor sa se distreze! Si spun asta deoarece in cea de-a doua zi, ziua in care noi urma sa ne continuam drumul prin tara, au venit multi turisti si aproape toti dintre ei ascultau manele! Va rog sa ma credeti ca mi s-a parut de foarte mult prost gust felul lor de a se comporta. Nu pentru ca mie nu-mi plac manelele (de fapt, nu-mi plac absolut deloc!), ci pentru ca in acest loc mi se pare de-a dreptul murder sa asculti muzica la nivelul la care o ascultau cei ce venisera pentru a-si petrece sfarsitul de saptamana aici. In fine, au ramas cu stilul lor, iar noi ne-am continuat drumul. Pentru ca venise vremea Prislopului, locul in care se afla inmormantat parintele Arsenie Boca! Si o sa va povestesc pe indelete despre aceasta vizita, despre oamenii pe care I-am intalnit aici, despre bunele si relele acestei excursii.
Asa arata manastirea construita in secolul XVII. Va vine sa credeti sau nu, desi iarba era verde si erau multe flori, pe piscuri continua sa se vada zapada. Nu stiu cat de mare era, dar de jos se vedea foarte frumoasa si ademenitoare. Insa nu ne-am lasat luati de val, ca doar eram la munte.... Cum spuneam asadar, ne-am dus sa vizitam manastirea. Trebuie stiut ca exista o anumita tinuta care trebuie respectata. Adica nu ti se permite intrarea decat daca esti imbracat adecvat. Poti purta pantaloni scurti, de exemplu, dar trebuie ca lungimea lor sa fie sub genunchi. Nu este obligatoriu sa porti batic, dar nu ai voie sa fii in maieu. Este obligatorie o tinuta decenta, pe de-o parte deoarece te afli intr-o manastire, iar pe de alta parte deoarece te intalnesti la tot pasul cu calugari. Iar ei trebuie tratati cu respect! Cum de asemenea trebuie tratate cu respect locurile! Care sunt atat de frumoase incat parca respiri mai usor in acea zona. Biserica veche, cea construita cu multe sute de ani in urma, nu este prea mare, dar este foarte frumoasa si incarcata de religie si de istorie. Desi era destul de tarziu, un calugar batran se afla in ea, probabil rugandu-se. Mi-am permis sa il intrerup din tacerea lui si sa-l intreb unde se tin slujbele. Cu voce extrem de linistitoare mi-a spus despre biserica cea noua, unde incape mult mai multa lume. Eu inca nu o vazusem, deoarece mi-am indreptat pasii direct spre biserica veche. Asa am simtit eu si asa am facut! Am facut apoi fata bisericii celei noi. Este intr-adevar mult mai mare si foarte frumoasa. dar nu asta conteaza intr-o biserica. M-am simtit foarte bine si foarte aproape de Dumnezeu! Nu va imaginati cum te poti simti acolo decat daca incercati! Am strabatut apoi intreaga curte si am descoperit izvorul tamaduitor. Fireste, nu stiam ce anume este, am aflat ulterior. Dar asta nu m-a impiedicat sa beau apa si sa simt cum ma cuprinde un fior de bucurie ascunsa. 