Cine cauta, gaseste solutii!

Am toate motivele sa fiu extrem de trista: ia sa vedem de ce! Pai, mama e bolnava, internata in spital, eu ma simt foarte rau, afara e vreme cainoasa, bate vantul, e frig si ploua. Sunt sigura ca, peste cateva ore va ninge si vremea va continua s fie rece si urata. Si cu toate astea vreau sa ma simt bine, vreau sa imi tresalte inima de bucurie. Nu stiu din ce motiv, dar asta vreau cu toate ca cei din jurul meu, de aproape sau de la distanta, simt cu totul altceva. Ce e de facut, atunci? Nu intreb pe nimeni, nici macar pe mine - imi las doar inima sa zburde cum vrea ea. Si stiu ca totul va fi bine, cat se poate de repede. Inca se vorbeste la televizor, pe absolut toate posturile care au stiri (sau, mai exact, si stiri!) despre accidentul aviatic in urma caruia si-au pierdut viata Adrian Iovan si Aura Ion. Cat de simplu spus: au murit cei doi A.I. .... Imi face placere sa constat ca aproape toata lumea care are un cuvant de spus, un cuvant important, fireste!, crede ca este cazul sa se implice societatea in tot ceea ce facem. De acord, fireste! Dar... apare un mare dar la orizont! E bine sa facem cu totii ceva, sa simtim la unison, sa ne dorim ca viata noastra sa fie mai simpla si mai buna, dar trebuie ca cel ce va coordona activitatea noastra sa stie ce face. Iar intrebarea mea exact asta este: cine va putea sa dea tonul cetelor care suntem? Caci, fara nici o ezitare pot spune ca suntem multi, suntem diferiti si gandim in foarte multe feluri. Nu suntem la fel, nici macar doi oameni nu sunt la fel, in ciuda a zeci, sute sau poate chiar mii de ganduri comune. Ne asemenam, dar ne si diferentiem foarte mult. Ceea ce mie mi se pare extrem de important, este aproape egal cu zero pentru un vecin sau un om de pe strada. Le fel si pentru altii, de fapt pentru toti. Dar nu trebuie sa uitam ca toti, chiar cred ca absolut toti, vrem sa traim intr-o lume curata, frumoasa, simtita. Depinde numai de noi sa stim cum vrem sa arate aceasta lume. Unii se vor orienta spre tari straine, in care au fost vizitatori. Imi place sa cred so vreau sa cred ca s-au comportat in strainatate la fel cum o fac si acasa. Imi place sa cred ca toti oamenii pe care i-am vazut prin tarile in care m-am fatait se comporta si aici la fel ca "dincolo". Sincera sa fiu, vreau sa cred acest lucru, dar nu cred ca este posibil. Romanii merg in strainatate in vacante, de cele mai multe ori, si se comporta ca atare. Ca in vacanta! Au bani, au cazare la hotel, mananca la restaurant. Cei mai multi dintre noi, cand pleaca peste granita, in special in tari mai indepartate, se plimba cu transportul in comun. Nu-si permit sa dea banii pe taxiuri. Si nu e vorba de bani, si de a-si permite sa ii cheltuiasca, ci de locurile care pot si trebuie sa fie vizitate. E mult mai comod sa circuli cu autobuzul intr-un oras strain: vezi strazile, vezi oamenii, vezi obiectivele turistice. La care mai apoi cobori, pentru a le vizita pe indelete. Acolo esti un om de bun-simt, te comporti civilizat, in masaura in care ai fost educat sa fii civilizat. Dar cand revii in tara, ce mai conteza? Te mai plimbi cu autobuzul???? Ha, ha, ha ..... ei bine, nu. In autobuz sunt foarte multi pensionari, rareori tineri. Iar daca sunt tineri, te uiti la ei si iti dai seama din ce cauza circula cu autobuzul. Dintr-un singur motiv: ca nu au un autoturism in care sa-si suie repede curul atunci cand se grabesc undeva. Adica, in permanenta! Deci, am ajuns la concluzia ca trebuie sa ne schimbam cu totii. Nu am retete clare, pentru ca acestea nu pot exista. Suntem atat de diferiti unii de altii! Dar este la indemana noastra sa gasim o solutie echitabila, care sa ne serveasca tuturor! Tot ce trebuie este sa vedem in ce caruta ne aflam, cine trage de ea. Ca daca asteptam sa fim trasi si dusi dintr-o parte in alta, atunci ne meritam soarta. Vor mai muri oameni, si in accidente aviatice, si in accidente de tren si, cele mai multe victime, din accidente rutiere. Si ne vom uita blazati la stiri si ne vom spune in gand: s-a mai dus unul dintre noi! Insa in acest ritm, vom muri din ce in ce mai multi, in niste accidente bizare (sau obisnuite, la un moment-dat). Este timpul sa reactionam, important este sa stim cum sa o facem. Si sunt sigura ca nu vom face nimic reactionand ca pana acum; adica asteptand sa treaca vremea. In felul acesta dam rand zilelor si ne vom trezi foarte tarziu, cand nu vom mai putea face nimic, pentru ca orice am face ar fi zadarnic! Chiar nu vreau sa ajungem in acele vremuri. Chiar cred ca trebuie si ca putem sa zambim in fiecare zi. Depinde numai de noi sa ne gasim motive! Dar e cazul sa ne mobilizam! Nu credeti ca este cazul sa nu mai asistam la evenimente triste cum sunt cele din aceste zile?