Amintiri din copilaria mea.... Nu ma compar cu ....Creanga

Stiu sigur ca viata noastra este influentata de unele hotarari, care ne apartin sau nu. Stiu asigur ca puteam sa fiu violonist sau dirijor sau ceva in viata muzicala daca, in clasa a v-a, as fi trecut peste decizia parintilor mei si as fi mers la liceul de muzica unde fusesem acceptata. Eram in clasa a iv-a cand a venit la scoala o comisie de la Liceul de Arta, care cauta viitori elevi. La acel moment am fost admisi doi elevi, eu impreuna cu un coleg. Vina nu mi-a apartinut; parintii mei au ajuns la concluzia ca sunt prea mica sa fac naveta de cativa km pentru a merge la acea scoala. Tot raul spre bine, s-ar putea spune! Nu am devenit muzician, cu toate ca mi-ar fi placut asa de mult. Nu a fost sa fie! Mai apoi au fost alegeri pentru functia de comandant (cu platosa galbena!) al unitatii, in fapt al scolii la care invatam. Cum-necum, am fost aleasa cu majoritate de voturi, desi eram numai in clasa a vi-a. Nu stiu cum a fost acel an si ce anume am facut in aceasta calitate, dar ideea nu era asta! Anul urmator, adica in clasa a vii-a, am mers la scoala nr.9, cu profil sportiv. Nu a contat ca eram sef de unitate la scoala pe care o paraseam. Stiam ce imi doresc! Si acolo am dat examen (ca noi am dat examene peste examene!) si l-am, luat. Am inceput sa fac atletism, lucru care mi-a placut foarte mult si mi-a priit! Au trecut doi ani minunati si am terminat acea parte a vietii. Am ramas insa cu niste prietene minunate. Pe unele (foarte putine, ce-i drept) le am in continuare. Ba chiar, cea mai buna prietena isi are seva in acea perioada, lucru de care nu pot decat sa fiu fericita si... mandra, in acelasi timp. A venit perioada de liceu, cand stiam ca vreau sa fac chimie. Am dat examen, l-am luat si am ajuns elev la chimie. Ce-i drept, ma batea gandul sa urmez medicina, vis care m-a urmarit vreo trei ani. Dar, incet-incet, mi-am schimbat visul si am ajuns la ... chimie textila. Insa mai este pana atunci.... In liceu m-am lasat dusa de val si am trecut prin el cu bine. Am luat ceva mentiuni, dar nu m-am strofocat foarte mult sa invat de 10. Cu toate acestea, in clasa a x-a, cand aveam examen de treapta pe care l-am luat cu bine, am suferit enorm deoarece cateva dintre cele mai bune prietene ale mele au fost nevoite sa mearga la alt liceu. Satisfactia mea teribila este insa alta: ele mi-au ramas prietene, chiar si dupa ani! Imi amintesc doua intamplari frumoase din liceu, ambele din ultimul an: 1. cred ca eram in trimestrul al ii-lea cand , impreuna cu cativa colegi de clasa (de fapt erau colege, ca baieti au fost doar 7 in toata clasa, am luat decizia de a sta de vorba cu profesorii. Fara prea multe emotii (va asigur ca atunci, ca si acum, la acea varsta ai rareori emotii!) ne-am dus in cancelarie si ne-am spus punctul de vedere. Adica nu ne permiteam sa invatam prea mult pentru istorie, geografie sau stiu eu ce alte materii.Noi aveam de invatat la chimie, matematica, fizica, romana. Cam atat, motiv pentru care ceream indulgenta profesorilor acelor materii la care nu ne puteam pregati prea mult. Cu cat elan ne-am dus la cancelarie, atat de dezamagiti am revenit in clasa. Discutia cu profesorii s-a dovedit a fi inutila. Nu se putea pune problema in acest fel. Noi insa ne facuseram datoria pe care o consideram atat de importanta. Al doilea subiect despre care imi aduc aminte extrem de bine este cel din 13 iunie, ultima zi de scoala. In acea zi m-a anuntat diriginta ca, impreuna cu alti doi colegi, o fata si un baiat din alte clase (eram vreo 10 clase de a xii-a)vom duce si vom preda cheia liceului. Mi-a spus sa pregatesc cateva cuvinte pe care le voi rosti in fata colegilor din toate clasele. Pregatiri nu am facut iar emotii aveam foarte multe. Cu toate asteam, am spus cateva cuvinte, mi-am incurajat colegii si i-am rugat pe cei mai mici sa aiba grija ce vor face, ca de ei depinde totul, intregul lor viitor. Hmmmm.... parca m-am schimbat prea mult in ultima perioada! A urmat apoi facultatea din Iasi, de unde am extrem de multe amintiri: oameni, profesori, materii, cursuri, laboratoare, seminarii, locuri de neuitat. Imi amintesc prima mea iesire intr-un sat din fundul judetului Vaslui. O colega de am se hotarase sa renunte la facultate si sa se casatoreasca cu un preot, care slujea in satul ei. Pentru prima oara in viata mea am vazut sate sarace, extrem de sarace, am rabdat foame ore in sir, pana s-a pus masa si am atras oprobiul intregii comunitati prin faptul ca eram fumatoare! Batranii satului nu vazusera in viata lor femei fumand! Lucru pe care ni l-au si spus, dealtfel! Insa pentru noi mu a contat prea mult, fumam deja de prea multa vreme ca sa ni se mai para important punctul lor de vedere. Cred ca m-am lasat prea mult influentata de vremea de afara, de zapada, de viscol, de cod rosu sau cum o mai fi la ora asta! Ajunge cat am scris astazi. POate maine sau in alta zi voi continua sa depan aminitiri atat de vechi si de placute pentru mine.