Farmecul transportului cu autobuzul sau adevarul despre NOI

Desi sunt posesoarea unui permis de conducere de tip B, adica pentru soferi amatori, nu am condus de multi ani. Bine pe de-o parte, rau pe de alta parte. In fine, nu acesta este subiectul postarii mele. Asta este un motiv de meditatie doar pentru mine. Motivul pentru care scriu despre transportul in comun il constituie oamenii care circula, oamenii din Constanta pe care ii cunoasteti atat de putin. Pentru ca, orice am vrea sa spunem sau sa credem, una este sa fii alaturi de ei in cele mai nefaste momente (sau in cele mai distractive!) si alta e sa ti se povesteasca despre astfel de momente. Asadar, sa va spun cate ceva despre aceste persoane: de cele mai multe ori sunt izolate in trairile lor, nu fac front comun si nu fac conversatie. De cele mai multe ori..... Dar, cateodata, are un farmec aparte transportul cu autobuzul. Sa va povestesc cateva intamplari hazlii, care s-au lasat cu adevarate crize de ras la nivel macro (adica momente care au pus pe ras intregul autobuz!). Ieri dimineata, pe la vreo 9 si jumatate, ma indreptam spre statia de autobuz. Pe langa mine a trecut in graba un nene care canta la muzicuta. In fine, nu l-am bagat prea mult in seama. Treaba lui cum simte viata si cum vrea sa arate acest lucru. Numai ca, dupa cateva mintute, l-am descoperit in statia de autobuz in care m-am oprit si eu. A venit autobuzul, am urcat si apoi a inceput dementa cu acte in regula. Era aglomerat, la fel ca in fiecare dimineata (voi ce care circulati cu masinile proprietate personala trebuie sa stiti ca in autobuze este aglomerat in special in orele diminetii, pranzului si serii!) si oamenii se imbulzeau unii in altii. In acest amalgam de trairi si simtiri, deodata s-a auzit in tot autobuzul muzicuta acestui nene. De la rumoarea existenta initial, s-a trecut la o tacere aproape nefireasca. In scurt timp am inteles ca oamenii ascultau cantarea aceslui nene cu muzicuta. In scurt timp, insa, au renuntat sa fie ascultatori si au considerat ca este cazul sa aiba o altfel de reactie: de la zambete ascunse, au trecut la ranjete afisate pe intreaga fata, pentru ca mai apoi sa rada toata lumea aproape in hohote. Omul a rezistat sa cante pe parcursul a vreo trei statii, dupa care a coborat. Nu stiu daca aceasta era destinatia lui sau nu a mai rezistat unei mase potrivnice lui. Dupa ce a coborat, lumea a continuat sa fie vesela; ma rog, nu a mai ras in hohote dar a inceput sa comenteze cu multa veselie. Si m-am gandit atunci daca nu e mai bine sa ai parte de un asemenea companion intr-un autobuz aglomerat cu oameni ganditori, care merg la serviciu sau la spital sau cine stie unde. O alta intamplare din autobuz vizeaza niste elevi mici, foarte galagiosi si foarte nepasatori la cei din jurul lor. Ca vorbesc si rad cu voce ridicata nu mai surprinde pe nimeni - se comporta asa cum li se pare lor normal. Dar, cand prind loc pe scaune, stau in preajma lor oameni in varsta, nu unul, ci mai multi, iar astia mici nu au nici o jena. Iar aici sunt sigura de o vina comuna: in primul rand sunt de vina parintii lor, carora li se pare nefiresc (probabil) sa aiba astfel de discutii cu copiii lor. Pe de alta parte sunt vinovati si invatatorii sau profesorii lor diriginti, care nu-si gasesc 10 minute sa le faca o minima educatie. Oare am imbatranit sau s-a schimbat in extrem de scurt timp modalitatea de a-ti educa un copil? Ma intreb cu groaza unde vom ajunge in urmatorii 10 ani? Oare va fi mai bine sau vom ajunge la gravitati adevarate cu acesti copii? Din pacate, nu depinde numai de cativa dintre noi, ci de toti cei care considera ca viitorul - care include in mare parte actualii copii - va fi radical schimbat. Oare cum va fi? Oare cine va avea de pierdut si cine va avea de castigat? Eu, una, stiu raspunsul dar acesta depinde mult prea putin de un singur om!